AMIBIAZA

1
 Amibiaza

Amibiaza este o maladie din grupul infecţiilor intestinale, care

se caracterizează clinic prin simptome de intoxicaţie, afectarea
ulceroasă a intestinului gros şi formarea abceselor în diverse organe
interne, având înclinaţia spre a decurge trenant sau cronic.
Agentul patogen al amibiazei este Entamoeba histolytica.
Acesta a fost depistat de către Loesch în 1875 şi confirmat de către R.
Koch în 1883.
Morfologia agentului patogen
Parazitul se întâlneşte sub formă de trofozoid şi de chist (Fig. 1).

Fig. 1 Entamoeba histolytica

A - trofozoid, forma magna; B - trofozoid, forma minuta; C - chist;
b.s. - baghete siderofile; ec - ectoplasmă; en - endoplasmă;
h - hematii înglobate în citoplasmă; N - nucleu

2
 Trofozoidul se găseşte sub forma magna şi sub forma minuta,
cele două forme, în anumite condiţii, pot să treacă din una în alta.
Forma magna este patogenă, dimensiunile sunt cuprinse între 20-40 μ,
iar forma minuta trăieşte în mod incolin (foloseşte gazda numai ca
adăpost) şi este de 15-20 μ lungime. Chistul se formează în lumenul
intestinal, este rotund sau uşor oval, de 7-15 μ diametru, şi prezintă la
exterior o membrană subţire, dublă. La chistul matur, în protoplasmă
se găsesc patru nuclei şi nişte formaţiuni alungite, numite baghete
siderofile, provenite din concentrarea materialului cromatic. În
intestinul bolnavului se găsesc şi chisturi imature, mono- şi binucleate,
la care segmentarea nucleară este în curs de desfăşurare.
E. histolytica parazitează în intestinul gros al omului, de unde, pe
cale sanguină poate ajunge şi în alte organe. Forma minuta trăieşte
numai în intestinul gros şi numai acest stadiu este capabil să se
închisteze. În anumite condiţii, cum ar fi modificarea pH-ului
intestinal, alterarea echilibrului microflorei intestinale, carenţe
nutriţionale, scăderea rezistenţei generale a organismului etc., forma
minuta creşte în dimensiune, devine magna şi începe să elaboreze
enzime histolitice de genul hialuronidazei, pepsinei şi tripsinei care
lezează peretele intestinal. Parazitul pătrunde în aceste leziuni, unde se
înmulţeşte intens, ţesuturile din jur sunt distruse, leziunile progresează
lateral şi în profunzime, apărând ulceraţii cunoscute sub numele de
abces în formă de ”buton de cămaşă” ( Fig. 2).
În acest fel, mucoasa intestinului nu mai poate fi hrănită, se
necrozează şi se desprinde, apărând o ulceraţie mare, sângerândă. La
periferia abcesului amibele continuă să se înmulţească, peretele
intestinal putând fi perforat.
Diametrul ulceraţiilor este de 1-3 mm, iar numărul lor, în cazurile
grave, este foarte mare. În faza incipientă a bolii, ulceraţiile sunt
cantonate la nivelul cecumului şi în ramul ascendent al colonului, iar
mai târziu ele apar şi în celelalte segmente ale lui. Amibele ajunse în
capilarele sanguine pot fi vehiculate la ficat, plămân, creier etc. La
nivelul ficatului, parazitul poate produce, prin aceleaşi mecanisme
histolitice, abcese mici care pot conflua, formând un abces mare
hepatic.

3
 Fig. 2 Abces în "buton de cămaşă"
mc - mucoasa; m.mc – musculara mucoasei; ms - musculoasa;
p.a. - punga abcesului; s - seroasa; smc - submucoasa;
z - direcţia de extindere a abcesului

Ciclul biologic (Fig. 3)

Omul bolnav elimină trofozoizi şi chisturi odată cu
excrementele. În mediul extern, trofozoizii sunt distruşi repede de
factorii de mediu, chisturile imature şi cele mature pot rezista pe sol,
la uscăciune, căldură şi la acţiunea razelor solare 5-6 zile, în fecalele
umede 2-3 săptămâni, iar în apă la 0 0C, 2-3 luni. Din mediul extern,
chisturile pot fi înghiţite odată cu alimentele, dar mai ales odată cu
apa, trec nemodificate prin stomac, ajung în intestinul subţire, unde
are loc dechistarea şi eliberarea amibei multinucleate. Nucleii amibei
eliberate se divid o dată, rezultând opt nuclei, fiecare nucleu se
înconjoară cu o parte din protoplasmă, apărând opt trofozoizi. Aceştia
vor fi transportaţi odată cu alimentele sau vor migra în cecum. Aici, ei
se hrănesc, se înmulţesc şi formează
o colonie. La purtătorii sănătoşi, trofozoizii de pe mucoasa intestinală
se hrănesc cu bacterii şi cu conţinut intestinal, iar cei din ulceraţii, cu
hematii. Pe măsură ce conţinutul intestinal înaintează în colon,
condiţiile devin mai puţin prielnice trofozoizilor şi încep să se
închisteze. Chisturile vor fi eliminate odată cu excrementele şi ciclul
4
se reia.

Fig. 3 Ciclul biologic la Entamoeba histolytica

1 - chisturi imature cu unu şi doi nuclei; 2 - chist matur; 3 - amiba
multinucleată, dechistată; 4 multiplicarea nucleară a amibei;
5-6 - trofozoizi; 7 - trofozoid, forma minuta

Manifestări clinice
Boala produsă se numeşte amibiază sau dizenterie amibiană. În
faza acută a bolii apar dureri abdominale sub formă de colici,
localizate la nivelul colonului. Numărul scaunelor dintr-o zi variază

5
între 4 şi 10, uneori chiar 20. Acestea sunt apoase sau păstoase, conţin
mucozităţi, puroi şi sânge proaspăt provenit din
ulceraţii. La bolnavii care au o dietă alimentară adecvată şi se tratează
medicamentos, starea de sănătate este redobândită în câteva zile, dar
există pericolul unor recidive, chiar după mulţi ani. Netratată,
amibiaza poate evolua nefavorabil, puseul iniţial cedează dar după un
timp oarecare, poate apărea altul. Boala se cronicizează, iar dacă
mucoasa şi submucoasa intestinală este
distrusă masiv, există pericolul perforării peretelui intestinal, apărând
peritonite.
Diagnostic
Diagnostucul orientativ se bazează pe simptome şi pe anamneză
(dialog între medic şi bolnav din care se obţin informaţii referitoare la
apariţia şi evoluţia unei boli), iar diagnosticul de certitudine, pe
identificarea parazitului în fecale sau în ţesuturile obţinute prin
biopsie. În perioada acută a bolii, se pot observa trofozoizi cu hematii
în endoplasmă, iar în perioadele de acalmie se pun în evidenţă
chisturile. La persoanele suspectate de amibiază, pentru a elimina
rezultatele fals negative, este necesară repetarea analizelor. Deosebirea
dintre speciile acestui gen, Entamoeba coli, E. dispar şi E. hartmani,
are la bază criteriul dimensional.
Epidemiologia
Amibiaza invazivă este concentrată în zonele cu climat cald, mai
ales în Mexic, estul Americii de Sud, sudul Asiei şi Africa de Sud-Est,
iar în climatul temperat, boala este mai frecventă în colectivităţile de
copii şi în spitalele de psihiatrie, acolo unde sunt ignorate regulile de
igienă sau sunt precare condiţiile igienico-sanitare. Sursa de infestare
este reprezentată de persoanele bolnave care elimină parazitul în
mediul înconjurător.
Tratament
Va urmări eradicarea parazitului, amendarea simptomelor şi
înlocuirea electroliţilor şi a sângelui pierdut. Dintre medicamente, cele
mai utilizate sunt Metronidazolul, Emetina şi Iodoquinolul.
Profilaxie
Sunt necesare luarea următoarelor măsuri:
a) depistarea persoanelor infestate şi tratarea corectă a lor;

6
 b) defecarea să se facă în locuri special amenajate acestui scop,
nu în natură;
c) evitarea contaminării apei potabile cu fecale umane;
d) spălarea corectă, în jet continuu, a legumelor şi fructelor;
e) manipularea în condiţii de igienă a alimentelor care nu se
prepară termic;
f) respectarea regulilor de igienă individuală şi colectivă.

7
 Bibliografie:

1. Moldoveanu M., 2012, Virusologie, bacteriologies și parazitologie pentru

asistenti medicali, Editural All, București
2. Popescu I., 2010, Suport de curs- Parazitologie, p. 46-48
3. https://www.medlife.ro/entamoeba-histolytica-anticorpi
4. https://www.studentie.ro/campus/amibiaza/c-743-a-20629
5. http://www.pravaliata.ro/amibiaza.htm
6. http://www.medicina-informativa.com/2010/04/amibiaza-sursa-de-
infectie-modul-de.html
7. http://safetravels.ro/afectiuni/amibiaza/