Sunteți pe pagina 1din 29

În 1940, inainte de a-mi incepe cariera

universitara in America, intamplarea fericita a


facut sa-mi dau osteneala sa scriu o suta de
prelegeri - in jur de 2000 de pagini - despre
literatura rusa si, mai tarziu, alte o suta de
prelegeri despre mari romancieri, incepand cu
Jane Austen si pana la James Joyce. Acest lucru
m-a facut fericit la Wellesley si Corneli timp de
20 de ani universitari (Strong Opinions (New
York: McGraw-Hill, 1973), p.5). Vladimir
Nabokov a ajuns in America in mai 1940. Dupa
ce a tinut un curs de proba pentru Institutul de
Educatie internationala si un curs de vara
despre literatura rusa la Universitatea
Standford, a predat la Colegiul Wellesley din
1941 pana in 1948. La inceput a lucrat la
Catedra de rusa de la Wellesley si a predat
cursuri de rusa si gramatica; apoi a creat cursul
Rusa 201, un studiu al literaturii ruse in
traduceri. in 1948 Nabokov a fost numit
profesor asociat de literatura slava la
Universitatea Corneli, unde a predat cursul
Literatura 311-312, Maestrii ai prozei
europene, si Literatura 325-326, Literatura rusa
in traducere. Descrierea de catalog a cursului
Literatura 311-312 a fost aproape sigur scrisa
de Nabokov : "Vor fi citite romane englezesti,
ruse, frantuzesti si germane si nuvele din
secolele XIX si XX. Se va acorda atentie in mod
special geniilor individuale si problemelor de
structura. Toate operele straine vor fi citite in
traducerea lor engleza". Acest curs includea
Ana Karenina, Moartea lui Ivan llici, Suflete
moarte, Mantaua, Tati si fii, Doamna Bovary,
Mansfield Park, Casa umbrelor, Ciudatul caz al
doctorului Jekyll si al lui Mr. Hyde, Swann,
Matamorfoza si Ulise (Doamna Nabokov este
sigura ca Cehov facea parte din cursul
Literatura 311-312, dar notitele de curs pe care
le-am consultat nu-1 includ si pe Cehov.
Probabil nu era predat in fiecare an). La Corneli
i s-a interzis lui Nabokov sa tina cursuri despre
opere americane, pentru ca nu era membru al
Catedrei de engleza. in primavara lui 1952 a
fost profesor suplinitor la Universitatea
Harvard. Dupa ce a abandonat cariera
profesorala in 1958, Nabokov si-a propus
publicarea unei carti bazate pe cursurile sale,
dar nu a inceput niciodata acest proiect.
(Cursurile despre Suflete moarte si Mantaua au
fost incluse in Nikolai Gogol [1941]) Aceste
volume pastreaza cursurile in forma in care
erau ele predate. Nu numai ca este un mare
noroc sa aveam un mare scriitor comentand
capodopere din patru literaturi, cursurile lui
merita sa fie oferite publicului larg pentru ca
sunt un ghid durabil pentru intelegerea artei
literare. Dispretuind scolile si miscarile literare,
ca si criticii care tratau literatura ca pe un
mediu pentru mesaje socio-politice, Nabokov a
incercat sa demonstreze cum functioneaza
capodoperele : „in anii mei universitari m-am
straduit sa ofer studentilor la literatura
informatii exacte despre detalii, despre
combinatii de detalii care duc la sclipiri
senzuale fara de care o carte este moarta. in
acest sens, ideile generale nu au nici o
importanta. Orice idiot poate invata care sunt
principalele aspecte ale atitudinii lui Tolstoi fata
de adulter, dar pentru a se bucura de arta lui
Tolstoi, un cititor bun trebuie sa-si doreasca sa
vizualizeze, de exemplu, felul in care era
amenajat un vagon din trenul de noapte
Moscova Petersburg acum o suta de ani.
Desenele pot fi foarte folositoare. in loc sa
persevereze in prostia pretentioasa a titlurilor
homerice, cromatice, viscerale, profesorii ar
trebui sa pregateasca harti ale Dublinului, si
sa deseneze itinerariile intretesute ale lui
Bloom si Stephen. Fara o perceptie vizuala a
labirintului de larice din Mansfield Park,
romanul isi pierde din farmecul stereografic, si
daca fatada casei doctorului Jekyll nu este
reconstituita cu grija in mintea studentului,
bucuria pe care ne- o aduce povestea lui
Stevenson nu poate fi perfecta" (Strong
Opinions, pag 156-157). Aceste doua volume
contin cursurile predate de Vladimir Nabokov la
Wellesley si Corneli - la care se adauga patru
prelegeri tinute cu ocazii speciale. Cursurile au
fost impartite in doua volume: 1.Scriitori
britanici, francezi, germani; 2.Scriitori rusi. La
primul curs Literatura 311 din 1953 Vladimir
Nabokov a cerut studentilor sa explice in scris
de ce s-au inscris la acest curs. La urmatoarea
intalnire Ie-a transmis cu satisfactie ca unul
dintre studenti a raspuns: „Pentru ca imi plac
povestile". Metoda editoriala Nu putem si nu
trebuie sa ascundem faptul ca textele acestor
eseuri reprezinta notitele scrise ale lui Vladimir
Nabokov, care urmau sa fie prezentate la curs,
si ele nu pot fi privite ca o opera literara finita,
ca aceea pe care a produs-o cand a revizuit
prelegerile despre Gogol in vederea publicarii
lor intr-o carte. Cursurile exista in diverse stadii
de pregatire si cizelare, si chiar de structura
finita. Majoritatea sunt scrise de mana, cu rare
sectiuni dactilografiate de sotia sa, Vera, pentru
a-i usura predarea; dar alte cursuri sunt in
totalitate in forma autografa, cum este cazul
celor despre Stevenson, Kafka si o mare parte a
cursului despre Joyce. Cursul despre Casa
umbrelor este in parte dactilografiat, dar
partea autografa predomina. De obicei in
paginile autografe gasim semne ale
compunerii initiale, brute, si Nabokov a trebuit
sa le rescrie in nare parte, nu numai in timpul
primei redactari, ci si cu ocazia corecturii, cand
i revazut in unele cazuri si stilul si continutul. in
orice caz schimbarile, fie ele inlocuiri sau
adaugiri, nu se incadreaza intotdeauna sintactic
in context, si corecturile care ar fi fost necesare
si care erau facute in timpul lecturii, nu au mai
fost facute si in text. De aceea, cand textul a
fost revizuit intens, partea olografa a textelor a
cerut interventia frecventa a editorului, pentru
a da o forma gramaticala unor formulari care ar
fi fost usor de corectat sau care ar fi trecut
neobservate intr-o exprimare orala. Pe de alta
parte, paginile dactilografiate reprezinta o mare
parte din cursul despre Mansfield Park, dar
mai ales despre Doamna Bovary. Contrastul
evident dintre stadiul neprelucrat al textului
olograf, chiar cand este corectat, si cursivitatea
relativa a paginilor tiparite sugereaza ca in
procesul de dactilografiere al unor parti din
cursurile sotului ei, doamna Nabokov a facut o
munca editoriala discreta pregatind paginile
pentru curs. Chiar si in aceste cazuri, Nabokov
putea reveni asupra unor pagini dactilografiate
pentru a adauga comentarii proaspete sau
pentru a desavarsi forma frazelor. In general, ar
fi nepractic si din punct de vedere structural si
din punct de vedere stilistic sa oferim aceste
manuscrise marelui public, in forma bruta.
Eseul despre Stevenson exista numai in forma
bruta; de aceea ordonarea materialului sau a
cazut in intregime in responsabilitatea
editorului. in celelalte cursuri, totusi, ordinea
generala a prezentarii nu a fost afectata, pentru
ca avem o abordare cronologica a cartilor.
Totusi pot aparea probleme care cer din partea
editorului eforturi de sinteza si redactare.
Diverse grupuri separate de pagini din dosare
sunt simple notite generale facute in primele
etape ale pregatirii, care fie nu au fost folosite,
fie au fost revazute si incorporate mai apoi in
cursuri. Alte parti din aceste sectiuni
independente sunt mai ambigue, si nu se poate
intotdeauna demonstra daca ele reflecta etape
de extindere a cursului sau forme de
prezentare din ani diferiti sau insemnari care ar
fi putut fi folosite in versiunile ulterioare ale
cursurilor. Unele probleme de organizare par sa
fi fost rezultatul adaugarii sau schimbarii unor
parti din cursuri, care ar fi putut fi folosite
pentru un alt gen de public. De cate ori a fost
posibil editorul a recuperat acest material, daca
nu facea parte din notitele preliminarii, si l-a
inserat in curs acolo unde parea potrivit. Au
fost omise in special pagini de citate
din critici, in cursurile despre
Proust, Jane Austen, Dickens si
Joyce, pe care doamna Nabokov Ie-
a dactilografiat pentru sotul ei, ca si
cronologiile actiunii din romane, pe
care Nabokov Ie-a scris pentru
propria orientare. Totusi, problema
structurii merge mai adanc decat
aceasta incorporare a materialului
gasit in ceea ce am putea numi
dosarele lui Nabokov. in unele din
cursuri, Nabokov a intercalat in
naratiunea sa cronologica paragrafe
despre tema sau stil sau influente.
Nu este deloc clar unde intentiona
sa plaseze aceste intercalari; ele
sunt deseori incomplete si pot
reprezenta chiar mai mult decat
niste notite, desi unele din ele ar
putea forma minunate eseuri
individuale. A cazut in sarcina
editorului sa insereze intre aceste
sectiuni, acolo unde ;., fost posibil,
simple pasaje de legatura sau,
acolo unde materialul era
fragmentat, sa le imparta in
elemente separate pentru a f.
inserate in discurs in alta parte. De
exemplu, relatarea intrevedem
dintre Stephens domnul Deasy din
partea intai, capitolul 2, din cursul
despre Ulise a fost asamblata din
trei parti distincte ale
manuscrisului. Principalul citat
(oferit in cazul acesta de editor)' nu
pare sa fi fost citit in clasa, dar
studentii, cu cartile deschise, erau
indrumati spre pasajele
corespunzatoare despre scoicile
Sfantului Jacob. Restul textului,
totusi, este compus din doua parti
provenind din paragrafe diferite,
care incep cu observatii despre
structura, trec la diverse comentarii
despre frumusetile si defectele
romanului, la teme paralele, si apoi
la notite ca aceea despre
conversatia cu Deasy, ca o
exemplificare a contrapunctului
flaubertian, si alta nota despre stilul
parodic al lui Joyce, in care este
citata scrisoarea lui Deasy. Prin
astfel de mijloace, de cate ori a
permis materialul, editorul a putut
sa reduca partea narativa si sa
pastreze cat mai mult din
comentariul pe care il face Nabokov
despre autori, operele lor si arta
literaturii in general. Citatele erau
folosite intens in metoda de
predare a lui Nabokov ca ajutor in
efortul de a-si transmite ideile
despre arta literaturii. in
compunerea acestei editii a
cursurilor, metoda lui Nabokov a
fost urmata cu foarte putine
abateri, cu exceptia celor mai lungi
citate ilustrative. Citatele sunt utile
pentru readucerea unei carti in
memoria cititorului sau pentru
prezentarea cartii unui cititor nou
sub indrumarile expertului
Nabokov. Deci citatele urmeaza
instructiunile specifice ale lui
Nabokov pentru citirea anumitor
pasaje (subliniate de obicei si in
exemplarul din care preda) cititorul
putand savura discursul ca si cum
ar fi prezent ca ascultator. Uneori
exista paragrafe subliniate in cartile
pe care le folosea la curs, dar
acestea nu se regasesc in textul
cursului. Citatele au fost adaugate
in text acolo unde ar fi putut fi de
folos cititorului. in plus, unele citate
au fost alese de editor, chiar daca
ele nu erau incluse in manuscris si
nici nu erau subliniate in cartile pe
care le folosea la curs, acolo unde
se cerea o exemplificare a unei idei
enuntate de Nabokov. Studentilor
lui Nabokov li se cerea sa-i
urmareasca cursul cu cartile
deschise n fata lor. in felul acesta ei
puteau fi indrumati spre unele
aluzii din text, intr-un mod
imposibil de transmis unui cititor,
caruia trebuie sa i se ofere, in
compensatie, citate. Un astfel de
exemplu este monologul final al lui
Moly din Ulise. Un exemplu unic
apare la sfarsitul cursului despre
Proust. Nabokov a ales pentru curs
Swann, primul volum din in
cautarea timpului pierdut. Ultimul
curs despre Proust se termina cu un
citat lung din meditatiile lui Marcel
din Bois de Boulogne despre
amintirea trecutului. Este un sfarsit
bun pentru roman, dar il lasa pe
Marcel (si pe cititor) la inceputul
drumului spre intelegerea functiilor
si modului de operare al memoriei
ca o cheie a realitatii, care este
semnificatia intregii carti.
Meditatiile din Bois sunt doar unul
din diferitele moduri de a privi
trecutul, care construiesc treptat
iluminarea la care ajunge Marcel si
il pregatesc pentru experienta
finala care ii reveleaza realitatea pe
care a cautat-o in volumele
precedente. Acest eveniment are
loc in importantul capitol trei
Printesa de Guermantes primeste,
din ultimul volum, Trecutul Regasit.
Si pentru ca revelatia la care ajunge
in acest capitol este cheia
intelesului cumulativ al intregii serii
de romane, orice comentariu al lui
Proust care nu o analizeaza explicit,
pentru a ilustra diferenta dintre
inflorirea completa si samanta
incipienta plantata in Swann, si-ar
pierde scopul principal. Desi
cursurile lui Nabokov despre Proust
se termina cu un citat din episodul
din Bois, una sau doua propozitii
intamplatoare, fara o legatura
directa cu cursurile, sugereaza ca a
abordat acest subiect cu studentii
sai, cu atat mai mult cu cat citatele
luate din cartea lui Derrick Leon
despre Proust tind sa se
concentreze pe acest ultim episod
si pe explicarea lui. Observatia lui
Nabokov, fara legatura cu restul
textului, „un buchet de sensuri in
prezent si viziunea unui eveniment
sau a unei senzatii din trecut, iata
locul in care se intalnesc sensul si
memoria si timpul pierdut este
regasit" este cat se poate de
adevarata si o incapsulare a temei
lui Proust; dar ea nu ar fi foarte
clara cuiva care nu a citit acest
volum final, fara explicatia
completa pe care a dat-o Proust
insusi in Trecutul regasit. in acest
caz extraordinar editorul s-a simtit
indreptatit sa extinda sfarsitul
cursului lui Nabokov, intarind cu
citate din ultimul volum al seriei in
cautarea timpului pierdut notitele
incomplete ale lui Nabokov, intr-o
incercare de a concentra mai acut
esenta revelatiei care ii apare lui
Marcel, oferind citate din relatarea
pe care o face Proust despre
transformarea memoriei in
realitate si in material pentru
literatura. Extinderea facuta de
editor urmeaza spiritul insemnarilor
lui Nabokov si are ca scop
desavarsirea intelegerii primului
volum, Swan. Cititorul cursurilor
trebuie sa observe cu atentie ca in
cazul citatelor din Flaubert,
Nabokov a modificat frecvent
traducerea in romanul dupa care
preda, in timp ce in Kafka si Proust
astfel de modificari apar mult mai
putin sistematic. S-au pastrat toate
aceste romane pe care le folosea la
curs. Asa cum am mai spus, in
cartile traduse au fost uneori
intercalate sau adaugate pe
margine propriile traduceri ale
cuvintelor si frazelor. in toate
aceste carti sunt subliniate citatele
si ele contin observatii despre
context, majoritatea acestora
regasindu-se si in notele de curs,
altele ajutandu-l sa comenteze oral
stilul sau continutul unora dintre
pagini. De cate ori a fost posibil, am
introdus in textul cursurilor
comentariile din exemplarele
adnotate. Nabokov era acut
constient de nevoia de a se incadra
in timpul alocat, si deseori gasim
notat pe marginea notitelor repere
de timp pentru anumite bucati ale
cursului. in textul prelegerii cateva
paragrafe si chiar propozitii si faze
separate sunt incluse in paranteza.
Unele dintre aceste paranteze par
sa indice subiectele pe care le
putea omite daca era presat de
timp. Altele sunt subiecte care
puteau fi omise mai degraba din
motive de continut sau exprimare
decat din motive de timp; si intr-
adevar, nu arareori aceste pasaje
incadrate in paranteze sunt mai
tarziu sterse, iar altora li se schimba
statutul prin inlaturarea
parantezelor. Tot acest material in
paranteze care nu a fost sters, a
fost redat cu grija in carte, dar fara
paranteze, care ar fi nedumerit
cititorul. Pasajele sterse au fost
ignorate, cu exceptia catorva cazuri
in care editorul a considerat ca au
fost sterse din necesitatea de a se
incadra in timpul alocat cursului sau
pentru ca textul nu isi avea locul in
acel punct, si in acest ultim caz
textul sters a fost mutat intr-un
context adecvat. Pe de alta parte,
unele din comentariile lui Nabokov
care se adresau strict studentilor si
care au valoare pedagogica, au fost
omise sistematic ca fiind
nepotrivite in editia aceasta, desi
altfel ar fi avut avantajul de a pastra
parfumul cursului lui Nabokov.
Printre alte omisiuni pot fi
mentionate explicatiile mult prea
evidente, cum ar fi "Trieste (Italia),
Zurich (Elvetia) si Paris(Franta)" din
cursurile lui Joyce, sau sfatul de a
folosi dictionarul pentru a cauta
cuvintele neobisnuite, si alte
comentarii asemanatoare, facute
pentru urechile studentilor si care
nu este necesar sa fie tiparite.
Diverse adresari de genul voi nu au
fost retinute, considerandu-se ca
nu-si au locul intr-o editie scrisa, si
ele au fost transformate in forme
de adresare neutra. Din punct de
vedere stilistic majoritatea acestor
texte nu sunt reprezentative pentru
limbajul si sintaxa lui Nabokov, in
cazul in care ar fi apucat sa le dea
forma unei carti, pentru ca exista o
diferenta intre stilul general al
notelor de curs si cizelarea pe care
o au cele cateva cursuri tiparite.
Cand a scris aceste cursuri Nabokov
nu a avut in vedere publicarea lor
fara prelucrare, si ar fi extrem de
pedant
sa incercam sa transcriem ad
literam fiecare detaliu al acestei
forme primare pe care o gasim in
manuscris. Editorului trebuie sa i se
dea libertatea de a interveni asupra
inconsistentelor, greselilor datorate
neglijentei, adnotarilor incomplete,
inclusiv libertatea de a scrie pasaje
noi pentru legarea citatelor. Pe de
alta parte, nici un cititor nu si-ar
dori sa citeasca un text care sa fie o
„imbunatatire" inoportuna a unora
din paragrafele mai putin cizelate
ale lui Nabokov.