Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
All rights reserved. No parts of this publication may be reproduced or distributed in any form or
by any means, or stored in a database, without the written permission of the publisher.
Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă sub nici o
formă, prin nici un mijloc mecanic sau electronic, sau stocată într-o bază de date, fără acordul în
prealabil, în scris, al editurii.
©Copyright 2008
ISSN 1582-1366
EDITURA !!!
Adresa
Tel., fax
E-mail
Coperta
COLECTIVUL REDACŢIONAL
REFERENŢI ŞTIINŢIFICI
Editată cu sprijinul
Fundaţiei SCIENTIA PARASITOLOGICA PRO VITA
în colaborare cu
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
şi
Centrul de Cercetare “Supravegherea,
diagnosticul şi controlul zoonozelor”
Cluj-Napoca
CUPRINS
SINTEZE
ARTICOLE ORIGINALE
LAUDATIO
ORIGINAL WORKS
LAUDATIO
SINTEZE
Importanţa identificării dermatofiţilor pentru
diagnosticul şi terapia dermatofitozelor
Monica JUNIE
9
Epidemiologie pilos, cu o propagare descendentă spre bulb.
Modul de multiplicare este diferit după specie,
Afecţiunile cutanate produse de dermatofiţi sunt existând specii de tip endotrix (cu multiplicare în
universale, existând diferenţe în repartizarea interiorul părului) şi endo-exotrix (cu
geografică a diverselor specii. Speciile existente multiplicare la exteriorul părului).
în Europa sunt T. rubrum, T. mentagrophytes, T.
tonsurans, T. interdigitale, care sunt La nivelul unghiilor, dermatofiţii penetreză cel
cosmopolite, dar au o frecvenţă crescută în mai frecvent, prin marginea liberă a unghiei şi
Europa. Tricofiton rubrum este specia cea mai progresează în direcţia matricei, fără a o distruge.
frecvent întâlnitặ, reprezentând mai mult de 65%
dintre dermatofiţii izolaţi. Tricofiton În condiţii normale, pielea intactă posedă un grad
mentagrophytes varianta interdigitalis este a de rezistenţă naturală. Dezvoltarea unei micoze
doua specie izolatặ în ordinea frecvenţei. T. depinde de natura dermatofiţiilor şi intensitatea
megnini sunt izolate mai frecvent în Italia şi infecţiei, precum şi de capacitatea de a reacţiona
Portugalia. T. violaceum, T. schöenleinii se a persoanei infectate, intervenind factori
întâlnesc în bazinul Mediteranian şi în Europa de favorizanţi generali şi locali. Macerarea pliurilor
Est, dar şi în Orientul apropiat şi în Africa de prin obezitate sau igienă necorespunzătoare,
Nord. Alte specii sunt izolate mai frecvent în favorizează dermatofiţiile pliurilor, care sunt
Africa (T. gourvilii T. yaoundei şi T. frecvente la adult, dar sunt rare la copii.
soudanense). T.violaceum şi schöenleinii sunt Tulburările endocrine, în special ovariene,
frecvent izolate de la persoane din Africa de favorizează tricofiţia cronică a adultului dar
Nord, iar T.soudanense, de la persoane din tricofiţiile uscate ale pielii capului se pot vindeca
Africa neagră. Alte specii cum ar fi spontan la pubertate. Diabetul, tulburările
T.concentricum există în Asia, Australia, circulatorii periferice (insuficienţă arterială sau
Indonezia. venoasă, acroceanoză) favorizează dermatofiţiile
picioarelor.
Contaminarea interumanặ, explică frecvenţa în
creştere a dermatofitozelor şi difuzia masivặ în Aspectul clinic al dermatofiţiilor depinde de:
Europa a unor specii de dermatofiţi, cum ar fi T. structura anatomică parazitată (strat cornean al
rubrum inexistent înaintea celui de al II-lea epidermei de suprafaţă, foliculi, păr, unghii) şi de
rặzboi mondial, precum şi apariţia în Europa a intensitatea reacţiei inflamatorii.
dermatofitozelor produse de T. soudanense şi a
altor dermatofiţi anterior strict africani. Dermatofiţii antrofili rămân localizaţi în keratina
din stratul cornos din unghii sau păr, fără a
Rezervorul natural al dermatofiţilor este solul şi provoca reacţie inflamatorie dermoepidermică
keratina. Au afinitate pentru keratină, şi semnificativă, nici reacţie alergică, nici
capacitatea de a se adapta la substanţe şi condiţii imunitate. IDR la tricofitină este negativă şi sunt
de mediu diverse. Numeroase specii trăiesc ca şi posibile reinfecţii.
saprofite. Unii dermatofiţi sunt adaptaţi strict la
viaţa parazitară, nemaifiind întâlniţi în stare de Dermatofiţii zoofili şi geofili se localizează de
saprofitism. asemenea în keratină, dar fiind slab adaptabili
speciei umane, vor declanşa prin metaboliţii lor,
Patogeneză care penetrează în straturile mai profunde, o
reacţie inflamatorie. Metaboliţi produşi sunt
Contaminarea tegumentelor umane nu este antigenici, determinând apariţia alergiei tradusă
însoţitặ întotdeauna de producerea dermatofiţiei. prin IDR la tricofitină pozitivă şi a imunităţii,
Dermatofiţii pătrund în piele în cazul unei leziuni care se manifestă prin tendinţa de vindecare
cutanate. Se multiplică dintr-un spor sau dintr-un spontană şi prin rezistenţa la reinfecţie.
fragment de miceliu. În cazuri rare se pot asocia
mai mulţi dermatofiţi în aceaşi leziune. Se delimitează dermatofiţii superficiale şi
profunde.
Se formează filamente, care progresează
centrifug, producând o leziune eritematoasă. Pot Speciile genului Tricofiton afectează pielea,
fi afectate secundar firele de păr de pe cap şi ungiile, părul capului şi al corpului.
corp. Invazia se face de la nivelul foliculului
10
Dermatofiţiile superficiale cuprind dermatofiţii foliculita gambelor: Tricofiton rubrum
piliare (pilomicoze), ale pielii netede (nepiloase)
dermatofiţii profunde: Tricofiton
şi ale unghiilor (onicomicoza)
rubrum, T. tonsurans, T. schönleinii
1. Grupul dermatofiţiilor piliare (pilomicoze) granulomul dermatofitic (tricofitic):
Tricofiton violaceum, T. terrestre
a) Microsporia (Tinea microsporică,
Teignes tondantens, Teine de Gruby Sabourraud)
Dermatofiţii se împart în trei grupe: antropofili,
b) Tricofiţia cronică a adultului: zoofili şi geofili (telurici).
Tricofiton violaceum, T. verrucosum
1. Speciile antropofile sunt paraziţi umani
c) Tricofiţia uscată a pielii capului:
exclusivi, care se transmit prin contact interuman
Tricofiton violaceum , T. tonsurans, T.
direct sau mai frecvent indirect, prin intermediul
soudanense, T. yaundei
unui obiect infectat (lenjerie, vestimentaţie,
d) Favus: Tricofiton schönleinii, T. pălării, piepten, pantofi, echipament sportiv,
guinckeanum pişcină, baie, duş, mocheta camerelor de hotel şi
săli de gimnastică, de sport), pe care dermatofiţii
e) Dermatofiţia blefarociliară
pot supravieţui luni şi chiar ani de zile.
2. Micoze ale pielii netede (nepiloase)
Sunt specii antropofile: Tricofiton rubrum,
a) Dermatofiţia extremităţilor:
Tricofiton mentagrophytes - varianta
dermatofiţia picioarelor (Tricofiton tonsurans, T.
interdigitalis, T. violaceum, T. schöenleinii, T.
soudanense, T. rodhaini, T. Erinacei);
soudanense, T. tonsurans, T. megnini, T.
dermatofiţia mâinilor (Tricofiton verrucosum);
yaoundei, T. concentricum.
dermatofiţia picioarelor şi a mâinilor (Tricofiton
rubrum, T. interdigitalis, T. mentagrophytes).
Tricofiton rubrum este o specie foarte
b) Herpes circinat: Tricofiton tonsurans, bine adaptatặ la om. Produce
T. soudanense, T. megnini, T. schönleinii, T. dermatofiţia picioarelor, dermatofiţia
interdigitalis, T. rodhaini, T. mentagrophytes, T. mâinilor, onicomicoza, eczemă
verrucosum, T. erinacei, T. equinum, T. marginată, foliculita gambelor,
guinckeanum, T. simii, T. ajelloi. dermatofiţii profunde, Kerion Celsi.
c) Eczema marginată: Tricofiton rubrum, Tricofiton violaceum produce tricofiţia
T. interdigitalis, T. mentagrophytes, T. uscată a pielii capului, tricofiţie cronică a
verrucosum. adultului, onicomicoză, granulomul
dermatofitic.
d) Tinea imbricată
Tricofiton tonsurans produce tricofiţia
3. Micoza unghiilor (onicomicoza): Tricofiton
uscată a pielii capului, herpes circinat,
rubrum, T. violaceum, T. tonsurans, T.
dermatofiţia picioarelor, onicomicozặ,
soudanense, T. megnini, T. schönleinii, T.
dermatofiţii profunde.
concentricum, T. interdigitalis, T.
mentagrophytes, T. verrucosum, T. erinacei, Tricofiton soudanense este implicat în
producerea tricofiţiei uscate a pielii
Dermatofiţiile profunde pot fi acute, supurate capului, a herpesului circinat, a
(Kerion Celsi, sicozis tricofitic sau foliculite) sau dermatofiţiei picioarelor şi a
cronice (granulom tricofitic, dermatofiţia onicomicozei.
foliculară şi perifoliculară granulomatoasă a
Tricofiton megnini produce Herpes
gambelor Wilson, dermatofiţia granulomatoasă
circinat, Kerion Celsi, onicomicoză
extensivă, boala dermatofitică, micetom
dermatofitic). Tricofiton yaundei produce Tricofiţie
uscată a pielii capului
Kerion Celsi: Tricofiton rubrum, T.
Tricofiton schönleinii produce Favus,
megnini, T. mentagrophytes, T.
Herpes circinat, Onicomicoză,
verrucosum (T.ochraceum), T. erinacei,
Dermatofiţie profundă
T. equinum, T. simii
11
Tricofiton concentricum produce găseşte şi pe sol. Solul conţine frecvent
Onicomicoză dermatofiţi proveniţi de la animalele infectate,
devenind sursă de contaminare animală sau
Tricofiton Interdigitalis produce
umană. Sunt implicate rar în patologia umană
Dermatofiţia picioarelor, Dermatofiţia
mâinilor, Onicomicoză, Herpes circinat, Tricofiton simii produce Kerion Celsi,
Eczemă marginată Herpes circinat.
Tricofiton rodhaini (este probabil Tricofiton ajelloi produce Herpes
varianta africană a T. rubrum) produce circinat (rar).
Herpes circinat, Micoza picioarelor.
Tricofiton terrestre produce Granulom
tricofitic.
2. Speciile zoofile se transmit la om prin
contactul direct cu un animal parazitat sau prin
Tratamentul dermatofiţiilor
intermediul pieilor parazitate. Animalele
contaminate pot fi bovideele, pisica, câinele, Genul Tricofiton se caracterizează prin
rozătoare mici (şoareci de laborator, cobai), macroconidii pluriseptate, de formă cilindrică,
iepuri, cabaline. Contaminarea umană se poate fuziforme, cu perete subţire. Aceste macroconidii
realiza prin firele de păr parazitate existente pe pot fi rare, chiar absente pe mediul de cultură
mobilă sau pe sol şi pot contamina populaţia uzual.
rurală sau persoane cu risc profesional.
Microconidiile sunt rotunde sau piriforme,
Sunt dermatofiţii zoofili: T. mentagrophytes, T. ovalare, dispuse în cruce sau în ciorchine.
verrucosum (T.ochraceum), T. erinacei, T.
equinum Tratamentul pilomicozelor
Tricofiton mentagrophytes poate fi Se aplică un tratament dublu:
transmis de la cai, rozătoare mici
(şoareci de laborator), iepuri, bovidee şi 1. General cu Griseofulvină per os: 15-20
produce Kerion Celsi, Eczemặ mg/kg/zi.
marginatặ, Herpes circinat, Dermatofiţia
picioarelor şi a mâinilor, Onicomicozặ. 2. Local: antifungic imidazolic în loţiune;
Tricofiton verrucosum (T.ochraceum) decapajul crustelor prin pomadă keratinoliticặ.
poate fi transmis de la bovidee şi Tratamentul trebuie continuat cel puţin 6 sặptâni.
produce Kerion Celsi, Herpes circinat, Se impune ancheta epidemiologicặ pentru
Eczemặ marginatặ, Micoza mâinilor, îndepặrtarea sursei de infecţie (persoana
Onicomicozặ, Tricofiţia cronicặ a contagioasặ sau animalul contaminat).
adultului.
Tratamentul kerionului
Tricofiton erinacei poate fi transmis de
la rozătoare, iepuri şi produce Kerion Tratamentul pilomicozelor se completeazặ cu un
Celsi, Herpes circinat, Micoza antiinflamator şi un antiinfecţios.
picioarelor, Onicomicozặ.
Tricofiton equinum poate fi transmis de Tratamentul onixului necesitặ asocierea:
la cal şi produce Kerion Celsi, Herpes
circinat. 1. Tratament general cu Griseofulvinặ sau
Fulcidinặ, fie cu Nizoral timp de 6 luni -1 an. Nu
Tricofiton guinckeanum produce Favus, se asociazặ cele douặ antimicotice din cauza
Herpes circinat. hepatotoxicitặţii lor.
3. Speciile telurice (T. simii, T. ajelloi, T. 2. Tratamentul local care constặ în aplicarea unei
terrestre, T. phasediforme). creme antifungice de 2 ori pe zi cu tocirea la
intervale regulate a unghiilor. O altặ tehnicặ
Contaminarea prin sol este întâlnită în cazul urmặreşte decaparea unghiei cu o cremặ pe bazặ
dermatofiţilor geofili sau zoofili. T. de uree, urmat de aplicarea localặ a unui
mentagrophytes este o specie zoofilă dar se antifungic.
12
Tratamentul leziunilor cutanate Nizoralul este indicat în diferite infecţii micotice
sistemice şi de organ: histioplasmoză,
În epidermofiţiile circinate ajunge un tratament blastomicoză, coccidiodomicoză,
local timp de 3-4 săptămâni. În leziunile foliculare paracoccidiodomicoză. De asemenea poate fi util
produse de T. rubrum sau în leziunile în candidoze (cutaneo-mucoasặ, oralặ, vaginalặ) şi
hiperkeratozice ale plantelor şi podului mâinii, în micoze ale pielii, părului şi mucoaselor care nu
tratament antifungic general şi local timp de 2 luni. răspund la tratament local. Deoarece rặspunsul
este lent, Nizoralul este avantajos în formele
Medicamente antimicotice folosite in cronice, mai puţin în infecţii acute, grave.
tratamentul dermatofiţiilor
Se administreazặ oral, obişnuit o singură doză a
1. Griseofulvina (Biogrisin) este un antibiotic 200 mg/zi crescând la nevoie la 400 mg/zi.
fungistatic, activ faţă de Tricofiton, Microsporon Tratamentul se continuặ pânặ când testele clinice
şi Epidermofiton. Acţionează ca toxic micotic, şi de laborator indicặ terminarea infecţiei. În
afectând microtubulii din componenţa fusului infecţiile sistemice sunt necesare deseori 6 luni
celulelor fungice. În dermatofiţiile superficiale de tratament sau mai mult. Nizoralul se absoarbe
ameliorarea simptomatică începe după 2-4 zile limitat şi inegal dupặ administrare orală,
de tratament, culturile se negativeazặ în 1-6 hipoaciditatea gastrică, respectiv tratamentul cu
săptămâni şi leziunile dispar după 2-8 săptămâni. antiacide sau cimetidinặ îi micşoreazặ
biodisponibilitatea. Timpul de înjumătăţire este
Griseofulvina, administrată oral, se absoarbe de 3,3 ore, cu variaţii individuale mari. Nizoralul
bine când este preparată în formặ micronizată. poate fi utilizat şi local sub formă de cremă 2%,
Grăsimile îi cresc disponibilitatea digestivặ, câte 1-2 aplicaţii/zi timp de 2 săptămâni în
barbituricele o scad. Concentraţiile plasmatice infecţiile fungice uşoare ale pielii.
realizate de dozele terapeutice sunt de 0,5-1,5
μg/ml. Timpul de înjumătăţire plasmaticặ este de Provoacă greaţă şi vomă în circa 3% din cazuri.
circa 1 zi. Medicamentul este în parte Alte efecte nedorite sunt: prurit, anorexie, dureri
metabolizat, în parte se depoziteazặ în piele, în epigastrice, cefalee, parestezii, sângerặri
keratina celulelor precursoare, pe care le gingivale, trombocitopenie, erupţii cutanate,
protejează de infecţia fungică. Se administrează ginecomastie, creşterea nivelului enzimelor
oral 500 mg - 1 g/zi, fracţionat în 3 prize, la hepatice, rareori hepatită toxică acută şi
mesele principale, câteva săptămâni în colestază. Este contraindicată la bolnavii cu
dermatofiţiile regiunilor păroase - favus, hepatită şi insuficienţă hepatică.
tricofiţie, microsporie, sicozis parazitar şi în
epidermomicoze (unde se asociază obligatoriu cu 3. Miconazol este un derivat imidazolic cu
un antifungic local), 3-5 luni în micozele proprietăţi fungicide cu spectrul larg. Toxicitatea
unghiilor mîinii şi 8-12 luni în cele ale unghiilor faţặ de ciuperci se datorează permeabilizặrii
picioarelor (este ineficace în onicomicozele membranei celulare a acestora. Este eficace în
produse de Candida). candidoze, dermatofiţii nefoliculare (ca adjuvant
al tratamentului general cu Griseovulvină,
Griseofulvina este în general bine suportatặ. pitiriazis al pielii capului, pitiriazis versicolor). De
Provoacặ relativ frecvent (15 %) cefalee, mai rar asemenea este activ faţă de bacteriile Gram
greaţă, vomă, diaree, febră, erupţii cutanate pozitive, fiind indicat în dermoepidermite
alergice, leucopenie, reacţie de tip boala serului, provocate de aceşti germeni. Proporţia
hepatită toxică. Sarcina, porfiria şi alergia la vindecărilor este de circa 90%. Aplicat pe piele
griseofulvină reprezintă contraindicaţii. pặtrunde în stratul cornos unde persistặ 4 zile sau
mai mult, cantitatea absorbită nu depăşeşte 1%,
2. Nizoral (Ketoconazol) este un antimicotic ceea ce explicặ lipsa efectelor sistemice. Se
din grupa derivaţiilor de imidazol, eficace oral în administreazặ topic sub formặ de cremă, gel,
micozele sistemice. Este activ, în vitro, faţặ de loţiune sau pudrặ, conţinând Miconazol nitrat 2%
numeroşi fungi şi mucegaiuri, dar rezultatele nu câte 1-2 aplicaţii/zi timp de 2-4 săptămâni.
pot fi transpuse terapeutic. Acţiunea se datoreazặ Provoacă rareori iritaţie şi macerarea pielii. Este
afectặrii membranei ciupercilor sensibile ca indicat şi în candidoza vulvovaginală sub formă
urmare a modificặrii biosintezei sterolilor. de creme şi comprimate vaginale. Pe cale oralặ
este utilizat în vederea profilaxiei şi tratamentului
13
candidozelor digestive, candidozelor sistemice şi a antiacide sau cimetidinặ. Doza de 100 mg şi 400
diferitelor micoze profunde. Provoacặ rareori mg realizeazặ o concentraţie plasmatică maximă de
greaţặ, diaree, prurit şi erupţii cutanate. Nu trebuie 1,9 μg, respectiv 6,7 μg/ml; dupặ un tratament de
folosit în acelaşi timp cu anticoagulantele 6-10 zile nivelele plasmatice cresc de 2,5 ori.
cumarinice, deoarece le potenţiazặ efectul. Fluconazolul se administrează obişnuit pe cale
orală. Este indicat în candidoza digestivă superioară
4. Clotrimazol, derivat de imidazol înrudit cu - după o doză iniţială de 200 mg se recomandă 100
Miconazolul, are proprietăţi asemănătoare. Este mg o dată pe zi timp de cel puţin 2 săptămâni
activ faţặ de dermatofiţi, Candida şi alte levuri, pentru localizarea orofaringiană şi cel puţin 5
Corynebacterium minutissima şi bacteriile Gram săptămâni pentru cea esofagiană. Rezultatele
pozitive. Proporţia de vindecări semnalată este obţinute la bolnavii cu SIDA şi cadidoză
de 60 - 100%. Asocierea cu glucocorticoizi topici orofaringiană asociată, au arătat o vindecare clinică
grăbeşte beneficiul terapeutic. Ca şi ceilalţi a micozei în 80-100% din cazuri şi negativarea
derivaţi de imidazol, aplicat pe piele persistă culturilor în proporţie de 50-90%, eficacitatea fiind
câteve zile, se absoarbe în proporţie de 0,5%. Se similarặ cu cea a ketoconazolului.
administreazặ sub formặ de cremă, loţiune sau
pudră 1%, câte 2 aplicaţii/zi 2-4 sặptặmâni. Fluconazolul este relativ bine suportat. Frecvenţa
Provoacặ uneori fenomene de iritaţie locală. Este globală a reacţiilor adverse este în jur de 16%; în
utilizat local şi în candidoza vaginală 1,5 % din cazuri ele fac necesară întreruperea
(comprimate a 100 mg). Administrat local, poate tratamentului. Se pot produce greaţă, vomă,
fi eficace în candidozele tubului digestiv, în diaree, dureri abdominale, cefalee, erupţii
candidoza pulmonară şi urinară. cutanate, pozitivarea testelor hepatice. Rareori
apar fenomene hepatotoxice, favorizate de starea
5. Econazol, este un alt derivat de imidazol, este generală alterată sau de asocierea cu alte
de asemenea un fungicid de spectru larg. Este medicamente potenţial hepatotoxice.
indicat în toate dermatomicozele, inclusiv în cele
suprainfectate cu bacterii Gram pozitiv, realizând 8. Lamisil. Conţine clorhidrat de terbinafină, o
proporţii mari (peste 90%) de vindecare. Se alilamină cu acţiune antifungică. Are efecte
administreazặ topic sub formặ de creme, emulsii, fungicide asupra dermatofiţilor, a mucegaiurilor şi
sau spray-uri, conţinând Econazol 1%. Provoacặ a unor fungi dimorfici şi efecte fungicide sau
rareori iritaţie localặ. fungistatice asupra levurilor, în funcţie de specie.
Terbinafina intervine în metabolismul
6. Pimafucin (Natamicinặ), un antibiotic ergosterolului fungic, împiedicând biosinteza
macrolidic, are proprietặţi antifungice cu spectru acestuia în stadiile iniţiale. Lamisilul este eficace
larg, incluzând levuri şi dermatofiţi. Este de în combaterea infecţiilor fungice cutanate cauzate
asemenea activặ faţặ de Aspergillus şi de dermatofiţi, în infecţiile provocate de
Trichomonas. Se foloseşte sub formặ de cremặ Microsporum canis şi Epidermophyton
2%, douặ - trei aplicaţii pe zi, fiind indicatặ în floccosum. Preparatul cu administrare orală se va
infecţii candidozice şi infecţii fungice acute ale folosi pentru tratarea infecţiilor întinse şi severe.
pielii. Este foarte bine suportatặ. Infecţiile tegumentelor cauzate de genul Candida
vor fi tratate oral atunci când acest gen de terapie
7. Fluconazol (Diflucan), este un bistriazol. Este este considerată corespunzătoare, în funcţie de
mai activ în infecţiile fungice provocate la locul infecţiei, de gravitatea sau întinderea
animalele de laborator - măreşte supravieţuirea în acesteia. Lamisil oral nu este eficace în
cazul unui inocul letal de Candida, Cryptococus, tratamentul candidozei vaginale şi nici în
Aspergillus, Blastomyces, Coccidoides, tratamentul pitiriazisului.
Histoplasma. Ca şi în cazul derivaţilor de
imidazol, acţiunea antimicotică se datorează Dozele uzuale sunt: la adult 250 mg/zi în doză
împiedicării sintezei sterolilor membranari unică sau sub forma a 2 comprimate de 125 mg.
specifici, datorită inhibării enzimelor La copii, administrarea orală de Lamisil este bine
citocromului P 450. tolerată peste vârsta de 2 ani. Posologia la pacienţi
cu insuficienţă renală sau hepatică severă
Fluconazolul se absoarbe bine după administrare (clereance-ul creatininei mai mic de 50 ml/min.
locală, având o biodisponibilitate mai mare de sau concentraţia serică a creatininei mai mare de
90%. Absorbţia nu este modificată de alimente, 300 μmol/l) se va administra o doză cu 50% mai
14
mică decât cea recomandată în mod obişnuit. apărea în 3% din cazuri. Au fost descrise
Reacţii adverse, în cazul în care survin, au caracter manifestări nespecifice ca cefalee, etc.
tranzitoriu. Ele sunt: gastrointestinale: balonare,
greaţă, dureri abdominale uşoare, diaree şi Contraindicaţiile se rezumặ la hipersensibilitatea
pierderea apetitului care pot surveni în cca. 5% la terbinafină. Precauţii sunt necesare în caz de
din cazuri; cutanate: erupţii şi urticarie, care pot insuficienţă renală sau hepatică.
Bibliografie
15
susceptibilities of dermatophytes. Antimicrob. susceptibility testing of fluconazole and
Agents.Chemother. June 2006; 50(6): 2222–4. voriconazole. Antimicrob. Agents Chemother.
47:1647–1651.
21. Arikan S, Lozano-Chiu M, Paetznick V, Nangia S,
Rex J H.Microdilution 31. Meletiadis, J., J. F. G. M. Meis, J. W. Mouton, and
susceptibility testing of amphotericin B, P. E. Verweij.Analysis of growth characteristics of
itraconazole, and voriconazole against clinical filamentous fungi in different nutrient media. J.
isolates of Aspergillus and Fusarium species. J. Clin. Microbiol. 2001;39:478–484.
Clin. Microbiol.1999;37:3946–3951.
32. Mock, M., M. Monod, F. Baudraz-Rosselet, and R.
22. Arikan, S., V. Paetznick, and J. H. Rex. G. Panizzon. Tineacapitis dermatophytes:
Comparative evaluation of disk diffusion susceptibility to antifungal drugs tested in vitro and
with microdilution assay in susceptibility testing of in vivo. Dermatology 1998;197:361–367.
caspofungin against Aspergillus and Fusarium
33. Mu¨ller, F.-M. C., O. Kurzai, J. Hacker, M.
isolates. Antimicrob. Agents Chemother.
Frosch, and F. Mu¨hlschlegel.Effect of the growth
2002;46:3084–3087.
medium on the in vitro antifungal activity of
23. Esteban, A., M. L. Abarca, and F. J. Caban˜es. Micafungin (FK-463) against clinical isolates of
2005. Comparison of disk diffusion method and Candida dubliniensis. J. Antimicrob.Chemother.
broth microdilution method for antifungal 2001; 48:713–715.
susceptibility testing of dermatophytes. Med.
34. National Committee for Clinical Laboratory
Mycol. 43:61–66.
Standards. Method for antifungal disk diffusion
24. Ferna´ndez-Torres, B., A. Carrillo-Mun˜oz, M. susceptibility testing of yeasts. Approved guideline
Ortoneda, I. Pujol, F. J. Pastor, J. Guarro. M44-A. National Committee for Clinical
Interlaboratory evaluation of the E test for Laboratory Standards, Wayne, Pa. 2004.
antifungal susceptibility testing of dermatophytes.
35. Odds, F., J. Ausma, F. Van Gerven, F.
Med. Mycol. 2003;41:125–130.
Woestenborghs, L. Meerpoel,J. Heeres, H. Vanden
25. Ferna´ndez-Torres, B., I. Inza, and J. Guarro. Bossche, and M. Borgers. In vitro and in vivo
2005. Evaluation of disk diffusion method for activities of the novel azole antifungal agent
determining eberconazole susceptibility of R126638. Antimicrob. Agents Chemother.
dermatophytes and influence of culture medium. 2004;48:388–391.
Antimicrob. Agents Chemother.49:2116–2118.
36. Pfaller, M. A., S. A. Messer, A. Karlsson, and A.
26. Kane, J., R. Summerbell, L. Sigler, S. Krajden, and Bolmstro¨m. Evaluation of the Etest method for
G. Land.Laboratory handbook of dermatophytes: a determining fluconazole susceptibilities of 402
clinical guide and laboratory handbook of clinical yeast isolates by using three different agar
dermatophytes and other filamentous fungi from media. J. Clin. Microbiol. 1998; 36:2586–2589.
skin, hair, and nails. Star Publishing Co., Belmont,
37. Tatsumi, Y., M. Yokoo, H. Senda, and K. Kakehi.
Calif. 1997.
Therapeutic efficacy of topically applied KP-103
27. Liebowitz, L. D., H. R. Ashbee, E. G. V. Evans, Y. against experimental tinea unguium in guinea pigs
Chong, N. Mallatova, M. Zaidi, D. Gibbs, et al.. A in comparison with amorolfine and terbinafine.
two-year global evaluation of the susceptibility of Antimicrob. Agents Chemother. 2002;46:3797–
Candida species to fluconazole by disk diffusion. 3801.
Diagn. Microbiol. Infect.Dis. 2001;4:27–33.
38. Tortorano, A. M., E. Dannaoui, M. Cogliati, M. A.
28. Llop, C., J. Sala, M. D. Riba, and J. Guarro. 1999. Piens, A. L. Rigoni, R. Grillot, M. A. Viviani, and
Antimicrobial susceptibility testing of E. Network. Evaluation of different in vitro
dematiaceous filamentous fungi: effect of medium procedures for testing amphotericin B and
composition at different temperatures and times of itraconazole susceptibility of Aspergillus
reading. Mycopathologia 148:25–31. fumigatus. J. Mycol. Med. 2000;10:123–127.
29. Manavathu, E. K., U. Nune, K. Kanuri, P. H. 39. Vandenbossche, I., M. Vaneechoutte, M.
Chandrasekar, and O. C.Abraham. Effect of test Vandevenne, T. De Baere, and G.Verschraegen.
medium on in vitro susceptibility testing results Susceptibility testing of fluconazole by the
For Aspergillus fumigatus. Rev. Iberoam. Micol. NCCLS broth macrodilution method, E-test, and
2000;17:107–110. disk diffusion for application in the routine
laboratory. J. Clin. Microbiol. 2002;40:918–921.
30. Matar, M. J., L. Ostrosky-Zeichner, V. L.
Paetznick, J. R. Rodriguez, E.Chen, and J. H. Rex. 40. Venugopal, P.V., and T.V. Venugopal. Disk
2003. Correlation between E-test, disk diffusion, diffusion susceptibility testing of dermatophytes with
and microdilution methods for antifungal allylamines. Int. J. Dermatol. 1994; 33: 730–732.
16
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 17-21
17
explicaţie posibilă a acestor rezultate rezidă din majoritatea sau toate tulpinile izolate sunt
faptul că pentru acest antifungic nu s-au găsit în rezistente. (Grafic 3).
literatura de specialitate condiţiile standardizate
de testare. Patternul de sensibilitate al tulpinilor de Candida
albicans izolate din urină
Patternul de sensibilitate al tulpinilor de
Candida albicans izolate din secreţie Toate tulpinile de Candida albicans izolate din
faringiană urină sunt sensibile la Nistatin (100%), Nizoral
(83,3%), o mare pa rte a lor la Fluconazol
În terapia candidozelor orale sunt eficiente, (45,5%), Clotrimazol (33,3%), în proporţie mai
potrivit rezultatelor obţinute, următoarele mică la Miconazol (25%), Ancotil (9,1%),
antifungice, în ordinea procentului de Pimafucină (9,1%). Se constată existenţa
sensibilitatea a tulpinilor izolate, testate: Nistatin tulpinilor IS sau R la Clotrimazol (50%IS;
(100%), Nizoral (92,9%), Clotrimazolul (85,7%), 16,7%R), la Fluconazol (36,4%IS, 18,2%R), la
Fluconazol (Fungata) (71,4%) şi într-o proporţie Miconazol (66,7%is, 8,3%R) şi procentul crescut
mai mică Miconazolul (50%). Faţă de de tulpini rezistente la Pimafucină (18,2% IS,
Pimafucină sunt sensibile doar 14,3% dintre 72,7%R) Bifonazol, Griseofulvină (100%),
tulpini, faţă de Lamisil doar 7,1% , iar faţă de Lamisil (81,8), Ancotil (90,9%) (Grafic 4)..
Ancotil doar 6,3%. Se remarcă numărul crescut
de tulpini IS la Miconazol (42,9%) şi R la Compararea patternul de sensibilitate al
Lamisil (78,6%), Ancotil (68,7%), motiv pentru tulpinilor de Candida albicans izolate din
care aceste antimicotice trebuie evitate în terapia diferite produse patologice
candidozelor orale, la fel ca şi Bifonazolul şi
Griseofulvina, la care majoritatea sau toate Nistatinul este activ asupra majorităţii tulpinilor
tulpinile izolate sunt rezistente (Grafic 1). izolate din diverse produse patologice.
18
Pimafucina este activă asupra unui procent mic La Ancotil sunt sensibile în procent scăzut
de tulpini izolate din spută (25%), cav. bucală tulpini izolate din cavitatea bucală (6,3%) şi
(14,3%), şi în procent scăzut asupra celor izolate urină (9,1%) dar este crescut procentul tulpinilor
din urină (9,1%), remarcându-se apariţia R sau IS izolate din secreţiile vaginale (16,7%
tulpinilor IS sau R izolate din cavitatea bucală IS; 83,3% R) şi mai ales din urină (90,9% R) şi
(78,8% IS), spută (75% R), secreţie vaginală spută (100%).
(66,7%) şi în special din urină (72,7% R).
La Griseofulvină sunt IS în procent scăzut
La Lamisil sunt sensibile în procent scăzut tulpini tulpini izolate din cavitatea bucală (6,3%) dar
izolate din cavitatea bucală (7,1%), şi spută sunt rezistente tulpinile izolate din secreţiile
(9,1%) dar este crescut procentul tulpinilor R sau vaginale (100%), din urină (100%) şi spută
IS izolate din secreţiile vaginale (50% IS; 50% R) (100%).
şi mai ales din urină (18,2% IS; 81,8% R).
R
IS
S
Ketoconazole
Clotrimazole
Miconazole
Natamycine
Flycytosine
Fluconazole
Bifonazole
Nystatin
Griseofulvin
Terbinafine
Grafic 1
Patternul de sensibilitatea/rezistenta al tulpinilor de Candida albicans la diferitele antimicotice
S
Nystatin
Miconazole
Terbinafine
Clotrimazole
Griseofulvin
Ketoconazol Clotrimazol
Nystatin Fluconazole Miconazole Natamycine Terbinafine Flucytosine Griseofulvin Bifonazol
e e
Grafic 2
Patternul de sensibilitate al tulpinilor de Candida albicans izolate din secreţie faringiană
19
Antimycotic sensitivity of C.albicans strains
isolated from sputum
IS
Natamycine
Nystatin
Clotrimazole
Ketoconazole
Miconazole
Bifonazol
Terbinafine
Fluconazole
Flucytosine
Griseofulvin
Nystatin Clotrim azole Ketoconazole Fluconazole Miconazole Natam ycine Terbinafine Flucytosine Griseofulvin Bifonazol
S 100 100 75 75 75 25 0 9,1 0 0
IS 0 0 0 0 25 75 0 0 0 0
R 0 0 25 25 0 0 100 90,9 100 100
Grafic 3
Patternul de sensibilitate al tulpinilor de Candida albicans izolate din spută
R
IS
S
Natamycine
Nystatin
Ketoconazole
Clotrimazole
Miconazole
Fluconazole
Terbinafine
Flucytosine
Bifonazole
Griseofulvin
K e to c o n a z o l
N y s t a t in C l o t r im a z o l e F lu c o n a z o le M ic o n a z o l e N a t a m y c in e T e r b in a f in e F l u c y t o s in e G r is e o f u l v in B if o n a z o l e
e
S 1 0 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0
IS 0 0 0 0 1 0 0 1 0 0 6 6 ,7 1 6 ,7 0 0
R 0 0 0 0 0 0 3 3 ,3 8 3 ,3 1 0 0 1 0 0
Grafic 4
Patternul de sensibilitate al tulpinilor de Candida albicans izolate din secreţie vaginală
20
A n tim y c o tic s e n s itiv ity o f C .a lb ic a n s s tr a in s
is o la te d fr o m u r in e
IS
S
Ketoconazole
Flucytosine
Natamycine
Fluconazole
Miconazole
Bifonazol
Terbinafine
Clotrimazole
Griseofulvin
Nystatin
N y s ta tin K e t o c o n a z o le C lo t r i m a z o le F lu c o n a z o le M i c o n a z o le N a ta m y c in e T e r b in a f in e F lu c y t o s i n e G r i s e o f u lv i n B if o n a z o l
S 1 0 0 1 0 0 6 0 8 0 4 0 2 0 2 0 0 0 0
IS 0 0 2 6 ,7 0 3 0 5 5 4 2 ,5 0 0 0
R 0 0 1 3 ,3 2 0 3 0 2 5 5 7 ,5 1 0 0 1 0 0 1 0 0
Grafic 5
Patternul de sensibilitate al tulpinilor de Candida albicans izolate din urină
Concluzii SUMMARY
21
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 22-24
1. Anatomy and physiology of biofilms – Soren Molin, Biocentrum, Infection Microbiology Group,
Technical University of Denmark, Denmark
2. Clinical impact of biofilms – Niels Hoiby, Department of Clinical Microbiology, University Hospital,
Rigshospitalet, Copenhagen, Denmark
23
3. Staphylococci in foreign-body biofilms – Holger Rohde, Institute of Infectious Medicine,
Universitatklinikum Hamburg- Eppendorf, Hamburg, Germany
4. Biofilms and the immune system - Niels Hoiby, Department of Clinical Microbiology, University
Hospital, Rigshospitalet, Copenhagen, Denmark
5. Biofilms and antibiotics – Oana Ciofu, Department of International Health, Immunolgy and
Microbiology, Faculty of Health Sciences, University of Copenhagen, Denmark
6. Animal models of biofilm – Claus Moser, Department of Clinical Microbiology, University Hospital,
Rigshospitalet, Copenhagen, Denmark
7. Characterization of hypermutable strains – Antonio Oliver, Department of Microbiology, Hospital Son
Dureta and University of the Balearic Islands, Palma de Mallorca, Spain
8. Technical workshop – AV presentation of the major techniques used to study biofilms.
24
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 25-35
25
o evidenţierii fungemiei pentru specii de Penicillium, Scedosporium,
specii de Candida sau a altor Fusarium
fungi la pacienţi cu
• Phaeohyphomicoza (fungi filamentoşi
simptomatologie sugestivă
producători de colonii de culoare
pentru un anumit
închisă) cu manifestări sistemice – specii
microorganism. Fungemia este o
de Cladosporium, Alternaria
raritatate în infecţiile cu
Aspergillus spp. (descrisă numai • Neobişnuite, cu manifestări sistemice –
pentru Aspergillus niger) şi Trichosporon spp., Malassezia furfur
Penicillium spp. (exceptând P.
marneffei) acompaniată de • Pneumonia cu Pnecumocystis jiroveci.
simptomatologie sugestivă
Candidozele reprezintă cele mai frecvente
pentru microorganismul
infecţii oportuniste în intreaga lume. Genul
incriminat.
Candida include 154 de specii, dintre care, şase
Infecţiile fungice sistemice sunt clasificate la specii reprezintă comensali ubicuitari capabili să
rândul lor: declanşeze infecţii atunci când rezistenţa locală
sau sistemică sunt compromise.. Candida
A. Infecţiie fungice sistemice endemice sau cu albicans este specia cea mai importantă dar sunt
afectare pulmonară care, în contrast cu fungii implicate tot mai frecvent în infecţii sistemice: C.
oportunişti pot apare şi la persoane tropicalis, C. glabrata, C. parapsilosis, C. krusei
imunocompetente făcând parte dintre bolile şi C. lusitaniae. Candidozele sistemice (invazive)
infecţioase autohtone. Micozele endemice includ candidemii, candidoza diseminată,
includ: histoplasmoza, blastomicoza, endocardita, meningita şi endoftalmita. În
sporotrichoza, coccidioidomicoza, ultimii 20 de ani Candida a devenit unul dintre
paracoccidioidomicoza şi penicilioza fiecare cu o cei mai importanţi patogeni nosocomiali în
alocare geografică distinctă. Confirmarea întreaga lume. Clasic, diagnosticul se bazează pe
diagnosticului se face pe criterii clinice şi de hemocultura pentru fungi care însă se pozitivează
laborator (histopatologic, prin cultivare şi/sau in aproximativ trei zile şi are o rată de fals
serologic). negativitate de 30-50% limitându-i utilitatea. Se
completează cu examinări histopatologice care
B. Infecţii fungice sistemice oportuniste evidenţiază celule înmugurite, pseudohife şi hife
Clasificarea nu este cu totul adecvată pentru că septate. Alături de identificarea de rutină (în
există un grad de suprapunere între diferitele sistem API) cu teste biochimice şi medii speciale
tipuri de boli prezentate: de exemplu, în micozele pentru izolarea şi identificarea fungilor
sistemice se pot produce leziuni cutanate şi (CHROMagar); sunt utilizate noi metode non-
subcutanate, iar micozele cutanate şi subcutanate culturale care permit diagnostic rapid şi de
pot deveni sistemice. Consens există pentru incredere:
infecţiile fungice oportuniste care sunt în esenţă
sistemice. Test imunoenzimatic de identificare a unui
component al peretelui celular al fungilor,
• Candidoza sistemică - Candida spp. (1,3)-beta-D glucan (sensibilitatea şi
specificitatea sunt de 70% şi 87%,
• Aspergilloza invazivă cu manifestare respectiv),
pulmonară - Aspergillus spp.
O tehnică de hibridizare in situ care
• Zygomicoze- infecţii cauzate de permite diferenţierea speciilor de C.
Zygomycete, albicans de cele nonalbicans utilizînd un
primer de acid nucleic marcat cu
• Criptococoza cu manifestare pulmonară
fluoresceină care se fixează pe 26S rARN
sau meningiană – Cryptococcus
a C. Albicans,
neoformans
Utilitatea metodelor PCR nu a fost încă
• Hyalohyphomicoza (fungi filamentoşi
suficient demonstrată.
producători de colonii de culoare
deschisă) cu manifestări sistemice –
26
Aprecierea susceptibilităţii la antifungice • testul ELISA- Platelia Aspergillus
se face doar în anumite cazuri refractare la detectează galactomananul, componentă a
tratamentele convenţionale. peretelui celular (sensibilitatea şi
specificitatea sunt de peste 90% şi 85%,
Tratamentul de primă intenţie al candidozelor respectiv); deşi validat pentru utilizare
sistemice documentate sau probabile se face cu clinică valoarea diagnostică rămâne încă
fluconazol, dacă nu s-au utilizat azoli anterior, de evaluat,
manifestarea bolii este moderată şi pacientul nu
se află la risc înalt de infecţie cu C. glabrata • testul PCR singur sau împreună cu
(vârstnici, neoplazici, diabetici). Rezultatele identificarea galactomannanului par a fi
terapeutice mai bune cu echinocandine, evaluate utile ca markeri diagnostici precoce.
în numeroase studii clinice, fac posibilă
schimbarea strategiei terapeutice şi profilactice. Clasic, amphotericina B sau formulările lipidice
Pacienţii neutropenici, cu boală severă, eventual reprezentau tratamentul de elecţie pentru
cu afectare valvulară şi miocardică necesită aspergiloza invazivă. Trialurile clinice cu
tratament iniţial cu echinocandine (caspofungin, voriconazol sau posaconazol demonstrează o mai
micafungin, anidulafungin) sau cu noile bună eficacitate, mai puţine reacţii adverse decât
formulări de amphotericină B (lipozomală sau orice preparat de amphotericină B.
lipidică). În afectarea cerebrală se impune Echinocandinele au un rol limitat în aspergiloză
utilizarea amphotericinei B datorită penetrării rămânând ca terapie de salvare la pacienţi cu
modeste a echinocandinelor în SNC. intoleranţă la medicaţia de prima linie.
Echinocandinele sunt uşor de administrat, au
puţine interacţiuni medicamentoase şi activitate Clasa Zygomycete
foarte bună faţă de toate speciile de Candida.
Noii triazoli (voriconazol şi posaconazol) au Clasă de fungi care include trei ordine:
demonstrat activitate excelentă faţă de Mucorales (specia Rhizopus cea mai frecvent
majoritatea speciilor de Candida, inclusiv C. implicată), Mortierellales şi Entomophthorales.
glabrata şi C. krusei, apreciindu-se utili şi pentru Zygomicozele se manifestă mai ales ca sinuzite
tranziţia la tratament oral a pacienţilor stabili. Şi- şi infecţii rinocerebrale invazive sau ca boală
au demonstrat eficacitatea şi în profilaxie la gastrointestinală, pulmonară şi diseminată.
transplantaţii de celule stem hematopoietice. Diagnosticul este histopatologic, se bazează pe
evidenţierea hifelor de formă neregulată, fără
Aspergillus septe sau minim septate, cu ramurile în unghi
drept. Cultivarea de fragmente bioptice, are
Genul Aspergillus include peste 185 specii dintre sensibilitate modestă iar tehnicile PCR sau
care doar 20 au fost implicate în infecţii serologice nu au o eficacitate demonstrată.
oportuniste la om. Aspergillus fumigatus este cel Tratamentul este dificil şi implică intervenţie
mai frecvent identificat în patologie, de la chirurgicală cu debridare extensivă a tuturor
manifestări alergice până la aspergiloza invazivă. situsurilor invadate şi tratament cu
Cea mai sigură metoda de diagnostic este Amphotericină B. Dintre noile triazole,
examenul histopatologic din piese bioptice urmat posaconazolul este util la pacienţii cu boală
de cultivare. Aspectul tipic este de hife septate, invazivă rezistentă la amphotericină.
înguste, cu ramuri în unghi ascuţit. Aspectul
complementar radiografic este de leziuni Importanţa epidemiologică a acestor infecţii se
nodulare înconjurate de o zonă de halou sau de desprinde din indicatorii de frecvenţă şi gravitate
infiltrat cu aspect de semilună. Testele non- alături de evaluarea etiologică dinamică. Date
culturale utilizate în prezent sunt: exacte asupra incidenţei şi mortalităţii atribuibile
infecţiilor fungice sistemice oportuniste sunt
• test imunoenzimatic de identificare a unui dificil de obţinut datorită a numeroşi factori
component al peretelui celular al fungilor, începând cu subdiagnosticarea şi subraportarea şi
(1,3)-beta-D glucan (sensibilitatea şi terminând cu diferenţele în cerinţele de
specificitatea sunt de 70% şi 87%, confirmare a diagnosticului şi raportare precum
respectiv), şi neraportarea datorită diagnosticului secundar.
27
Grafic 1
29
cazuri de infecţii fungice sistemice raportat la izbucniri epidemice asociate unor riscuri
11.000 de autopsii efectuate în perioada 1978- de mediu spitalicesc sau proxim,
1992, demonstrând declinul candidozelor
sistemice şi creşterea semnificativă a digestivă, prin ingestia unor alimente
aspergilozei invazive şi a altor fungemii mucegăite (pâine) cu apariţia de cazuri
considerate rare. Un alt studiu autopsic efectuat sporadice de mucormicoză, descrise
ulterior, tot în Germania în perioada 1994-2003, excepţional chiar la persoane
se identifică candidoza şi aspergiloza în proporţie imunocompetente,
de 8% din totalul autopsiilor efectuate. Tendinţa
în ultimii 5 ani a fost de creştere prin creşterea de contact, cel mai frecvent asociată cu
candidozei sistemice, aspergiloza rămânând cu transmiterea în colectivităţi a micozelor
incidenţă constantă. pielii şi a fanerelor, rară, asociată
bandajelor în coccidiodomicoză,
În ansamblu, se poate aprecia că speciile de
Candida şi Aspergillus acoperă etiologia prin instrumentar medical, mucormicoza
infecţiilor sistemice fungice în proporţie de 90%. sugarilor asociată depresoarelor de limbă
Diferenţele depind în principal de factorii de risc. (din material lemnos) sau
Fungii miceliali din speciile Rhizopus,
Scedosporium şi Fusarium reprezintă 80% dintre cateterizări prelungite şi nutriţie
micozele sistemice considerate rare, sunt în parenterală totală - Candida spp.
creştere faţă de anii 1990 fiind identificaţi în 6,8% Malassezia furfur, Tricophyton spp.
autopsii. Fungii miceliali se manifestă variat, fiind
cel mai frecvent identificate la trasplantaţii Receptivitatea condiţionată este cel mai important
hematologici, cu excepţia mucormicozei cel mai factor implicat în determinismul infecţiilor fungice
frecvent evidenţiată la diabetici. sistemice, justificând terminologia de infecţii
oportuniste. Condiţia de imunosupresie se regăseşte
Epidemiologie şi ecologie în cele cinci mari grupuri de risc: pacienţi cu
cancere hematologice şi solide, transplantaţii
Factorii epidemiologici obligatoriu participanţi în hematopoietic şi de organe solide, pacienţii critici
determinismul infecţiilor fungice sistemice sunt sau cu intervenţii chirurgicale laborioase spitalizaţi
reprezentaţi de: în secţii de terapie intensivă, nou-născuţii din
servicii de terapie intensivă şi infectaţii cu
Rezervor şi surse de infecţie – mediul HIV/SIDA. Riscul de infecţii fungice în secţii de
înconjurător, surse extraumane şi - extrem de rar terapie intensivă se asociază cu: antibioterapia,
- omul bolnav (sunt transmisibile numai prezenţa unui cateter venos central, nutriţia
micozele cutanate). Cum majoritatea fungilor parenterală totală, hemodializa, intervenţiile
sunt ubicuitari, prezenţi în sol, aer, apă, pe chirurgicale majore, pancreatita, corticosteroizii,
obiecte, alimente, mediu spitalicesc, obiecte, medicaţie imunosupresoare nonsteroidică.
vegetaţie în descompunere, animale, şi păsări, se Afectarea uneia sau mai multor bariere de apărare
conturează o miriadă de posibilităţi de realizare a crează condiţiile de oportunism pentru infecţiile
infecţiei fungice sistemice, dar numai în condiţii sistemice. Într-o detaliere şi ierarhizare acceptată de
de imunosupresie. Aşa cum reiese din studii către majoritatea autorilor, cel mai mare risc de
recente provenienţa speciilor de Candida este infecţii fungice se descrie la pacienţii transplantaţi
endogenă, tractul intestinal. Fungii filamentoşi ca medular sau cu transplant de celule stem
Aspergillus şi Fusarium sunt prezenţi în aer, hematopoietice iar la aceştia, dependent de tipul de
suprafeţe umede şi apă. Mai pot fi regăsiţi pe celule stem transplantate, cel mai mare risc de
fibrele sintetice ale îmbrăcăminţii de spital, în infecţii fungice fiind descris la primitorii de celule
unele ape minerale şi în capsulele de probiotice heterologe HLA compatibile. La aceştia predomină
cu conţinut de Saccharomyces boulardii. infecţiile cu fungi filamentoşi (Aspergillus
fumigatus şi non-fumigatus, Scedosporium spp,
Transmiterea poate fi: Fusarium spp., Rhizopus spp. şi alţii), faţă de care,
indiferent de etiologie, supravieţuirea la un an este
aeriană, de exemplu inhalarea de aerosoli la fel de modestă, 20%. Infecţiile fungice sistemice
conţinând conidii sau apă contaminată cu survin precoce posttransplant, mai mult de jumătate
Aspergillus spp. urmată de apariţia de mici în primele 60 de zile şi sunt responsabile de 20-
30
50% dintre cauzele de deces la transplantaţii de Transmiterea interumană este posibilă
celule stem hematopoietice. (candidoza bucală a nou născuţilor câştigată
în timpul pasajului prin canalul pelvian
Alte categorii de risc pentru infecţii fungice matern). Candidoza orală
sistemice sunt: pseudomembranoasă este o complicaţie
frecventă a mucositei induse terapeutic prin
transplantaţi de organe solide cu o iradiere pentru cancere localizate la cap şi
incidenţă a infecţiilor fungice de 5-45%, gât, demonstrând rolul factorilor de risc în
dominată de Candida spp. declanşarea unei infecţii endogene, în acest
neutropenia profundă şi prelungită, caz afectarea barierei cutaneo-mucoase.
32
- La transplantaţii renal sau cardiac Creşterea încidenţei infecţiilor fungice
eficacitatea fluconazolului nu pare oportuniste reflectă abilităţi diagnostice mai
evidentă, bune, schimbări în strategia profilactică şi
terapeutică în entităţi clinice marcate de
- Profilaxia antifungică se recomandă
imunosupresie, dar şi creşterea notabilă a tuturor
categoriilor de transplantaţi cu risc:
acestor categorii de pacienţi. Astfel, elementele
disfuncţie renală sau hepatică, transfuzii
care justifică schimbările evidenţiate sunt:
repetate, spitalizare prelungită în servicii
de TI, intervenţii chirurgicale
Creşterea numărului de gazde
posttransplant, colonizare fungică
susceptibile,
evidenţiată pretransplant, antibioterapie cu
antibiotice cu spectru larg, O mai bună identificare a fungilor prin
alertă crescută, noi metode diagnostice,
- Datele recente susţin:
O mai bună raportare a cazurilor pe baza
utilizarea de amphotericină B definiţiilor de consens şi a reţelelor de
formă lipidică inhalantă sau supreveghere sentinelă din serviciile de
itraconazol pentru transplantul mare risc
pulmonar,
Noi modalităţi de transplant a celulelor
fluconazol pentru transplantaţii stem hematopoietice (ex. transplantul
hepatic, de intestin subţire şi autolog periferic de CD34 se asociază cu
pancreas, infecţii fungice şi cu CMV mai frecvente
decât alte tipuri de transplant),
Itraconazol pentru transplantaţii
pulmonar sub tratament cu Chirurgia de transplant de organe solide
micofenolat mofetil şi (reducerea numărului de unităţi de sânge
tacrolimus. şi tehnici chirurgicale de evitare a
manoperelor cu risc crescut de infecţie),
4. Transplantaţi hematologic
Utilizarea de regimuri terapeutice de
- Reprezintă categoria cu riscul cel mai înalt imunosupresie mai puţin agresive,
de infecţii fungice invazive, candidemii şi Utilizarea de noi agenţi de
aspergiloza invazivă, imunosupresie,
- Clasic, profilaxia cu fluconazol reduce Introducerea regimurilor profilactice
incidenţa infecţiilor fungice de la 18 la 7%, antibacteriene, antivirale şi antifungice.
- Administrarea se face în perioada celor
100 de zile de după transplant, nu numai în Concluzii
perioada neutropenică,
Infecţiile fungice invazive au o importanţă
- Rezultate mai bune se pot obţine cu excepţională la pacienţi critici şi cu
itraconazol (dar mai multe reacţii adverse), imunosupresie prelungită. Noile metode
- Micafungin (echinocandină) este aprobată diagnostice precum şi introducerea unui sistem
pentru profilaxie antifungică (trial de fază de scoruri asupra riscului de infecţie fungică
3 cu micafungin 50 mg/zi versus asigură aplicarea unui tratament precoce,
fluconazol 400 mg/zi) dovedindu-se mult condiţie esenţială pentru succesul terapiei.
mai eficace decât fluconazolul şi cu efect Apariţia noilor clase de antifungice cu profiluri
favorabil şi faţă de Aspergillus. de siguranţă mai bune decât amphotericina B
Posaconazol, un nou antifungic triazolic cresc rata succeselor clinice. Introducerea
(200mg de 3 ori/zi s-a dovedit şi el mai profilaxiei antifungice trebuie justificată de
eficace decât fluconazolul reducând aprecierea riscului cu scopul evitării apariţiei
semnificativ mortaliataea de toate cauzle la rezistenţei la antifungice şi a toxicităţii.
100 şi 180 de zile posttransplant.
33
Bibliografie
1. Abbas J, Bodey GP, Hend A et al Candida 10. Edwards JE. Candida species. In: Mandell
krusei fungemia. An escalating serious GL, Douglas JE, Dolin R eds. Mandell,
infection in immunocompromised patients. Douglas, and Bennett’s Principles and
Arch Intern Med 2000; 160: 2659-64. Practice of Infectious Diseases 6th ed.
Philadelphia: Churchill Livingstone; 2005:
2. Ahmed J, Ditmars DM, Sheppard T et al.
2938-2957.
Recurrence of Scedosporium apiospermum
infection following re-transplantation. Am J 11. Enoch DA, Ludlam HA, Brown MN.
Transplant. 2004; 4: 1720-4. Invasive fungal infections: a review of
epidemiology and management options. J
3. Angus DC, Linde-Zwirble WT, Lidicker J, et
Med Microbiol 2006; 55: 809-818.
al: Epidemiology of severe sepsis in the
United States: Analysis of incidence, 12. Garber G. An overview of fungal infections.
outcome, and associated costs of care. Crit Drugs 2001; 61: suppl 1: 1-12.
Care Med 2001; 29:1303–1310.
13. Gauzit R, Cohen Y, Dupont H et al.
4. Arnaldo L. Colombo, Marcio Nucci, Infections by Candida sp. in intensive care.
Benjamin J. Park, et al. and for the Brazilian Survey of French Practices. Press Med 2003;
Network Candidemia Study. Epidemiology 32: 440-9.
of Candidemia in Brazil: a Nationwide
14. Groll AH, Shah PM, Mentzel C, et al. Trends
Sentinel Surveillance of Candidemia in
in postmortem epidemiology of invasive
Eleven Medical Centers J Clin Microbiol.
fungal infections at a university hospital. J
2006; 44(8): 2816–2823.
Infect 1996; 33: 23-32.
5. Ascioglu S, Rex JH, de Pauw B et al.
15. Gudlaugsson O, Gillespie S, lee K, et al.
Defining Opportunistic invasive fungal
Attributable mortality of nosocomial
infections in immuncompromised patients
candidemia, revisited. CID 2003; 37: 1172-
with cacer and hematopoietic stem cell
78.
transplants: an international consensus. CID
2002; 34: 7-14. 16. Hamza NS, Ghannoum MA, Lazarus HM.
Choices aplenty: antifungal prophylaxis in
6. Belazi M, Velegraki A, Koussidou T et al.
hematopoietic stem cell transplant recipients.
Oral Candida isolates in patients undergoing
Bone Marrow Transplant. 2004; 34: 377-89.
radiotherapy for head and neck cancer:
prevalence, azole susceptibility profiles and 17. Imhof A, Balajee SA, Fredericks DN,
response to antifungal treatment. Oral Englund JA, Marr KA. Breakthrough fungal
Microbiol Immunol 2004; 19: 347-51. infections in stem cell transplant recipient
receiving voriconazole CID 2004; 39: 743-6.
7. Bennett JE. Introduction to mycoses. In:
Mandell GL, Douglas JE, Dolin R eds. 18. Jantunen E, Nihtinen A, Anttila VJ.
Mandell, Douglas, and Bennett’s Principles Changing landscape of invasive aspergillosis
and Practice of Infectious Diseases 6th ed. in allogenic stem cell transplant recipients.
Philadelphia: Churchill Livingstone; 2005: Transpl Infect Dis 11 feb. (ahead of print).
2935-2938.
19. Kontoyiannis DP, Torres HA, Chagua M, et
8. Bigley VH, Duarte RF, Gosling RD et al. al. Trichosporonosis in a tertiary care cancer
Fusarium dimerum infection in a stem cell center: risk factors, changing spectrum and
transplant recipient treated succesfully with determinants of outcome. Scan J Infect Dis.
voriconazole. Bone Marrow Transpant: 2004; 36: 564-9.
2004: 34: 395-9.
20. Marr KA, carter RA, Crippa F, Wald A,
9. Brandt ME, Warnock DW. Epidemiology, Corey L. Epidemiology and outcome of
clinical manifestations and therapy of mould infections in hematopoietic stem cell
infections caused by dematiaceous fungi. J transplant recipients. CID 2002; 34: 909-17.
Chemother. 2003; 15 suppl 2: 36-47.
21. Martin GS, Mannino DM, Eaton S, Moss M.
The epidemiology of sepsis in the United
States from 1979 through 2000. N Engl J
Med. 2003; 348: 1546-54.
34
22. Morgan J, Wannemuehler KA, Marr KA, et 28. Tortorano AM, Peman J, Bernhardt H et al.
al. Incidence of invasive aspegillosis Epidemiologz of Candidaemia: Results of
following hematopietic stem cell and solid 28-month European Confederation of
organ transplantations: interim results of a Medical Mycology (ECMM) Hospital-Based
prospective multicenter surveillance Surveillance Study. Eur j Clin Microbiol
program. Med Mycol 2005; 43 (suppl.1): Infect Dis 2004; 23: 317-322.
S49-S58.
29. Ullman A. Review of the safety, tolerability
23. Patterson F. T. Aspergillus species. In: and drug interactions of the new antifungal
Mandell GL, Douglas JE, Dolin R eds. agents caspofungin and voriconazole. Curr
Mandell, Douglas, and Bennett’s Principles Med Res Opin. 2003; 19: 263-71.
and Practice of Infectious Diseases 6th ed.
30. Vigouroux S, Morin O, Moreau P et al.
Philadelphia: Churchill Livingstone; 2005:
Zygomycosis after prolonged use of
2958-2973.
voriconazole in immunocompromised
24. Rocco TR, Reinert SE, Simms H. Effect of patients with hematologic disease: attention
fluconazole administration in critically ill required. CID 2005; 40: e35-e37.
patients. Arch Surg 2000; 135: 160-5.
31. Vincent, Jean-Louis MD, PhD, FCCM; Sakr,
25. Schwesinger G, Junghans D, Schroder G et Yasser MB, BCh, MSc; Sprung, Charles L.
al. Candidosis and aspergillosis as autopsy MD; on behalf of the Sepsis Occurrence in
findings from 1994to 2003. Mycoses 2005; Acutely Ill Patients Investigators Sepsis in
48: 176-180. European intensive care units: Results of the
SOAP study. Critical Care Med. 2006, 34(2):
26. Singh N. Trends in the epidemiology of
344-353.
opportunistic fungal infections: predisposing
factors and the impact of antimicrobial use 32. Warnock D. Trends in the epidemiology of
practices. CID 2001; 33: 1692-96. invasive fungal nfections. Jpn J Med Mycol.
2007; 48: 1-12.
27. Sugar A. Agents of Mucormycosis and
related species. In: Mandell GL, Douglas JE, 33. Wisplinghoff H, Bischoff T, Tallent S et al.
Dolin R eds. Mandell, Douglas, and Nosocomial bloodstream infections in US
Bennett’s Principles and Practice of hospitals: analysis of 24,179 cases from a
Infectious Diseases 6th ed. Philadelphia: prospective nationwide surveillance study.
Churchill Livingstone; 2005: 2973-2984. CID 2004; 39: 309-17.
Autori:
35
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 36-47
În medicina veterinară, aplicaţiile topice ale informaţii privind penetrarea drogului (sau a
agenţilor medicamentoşi sunt o alternativă vehiculului) prin pielea animalului la care se
comodă la rutele tradiţionale de administrare ale întrebuinţează.
medicamentelor. Avantajele aplicării topice sunt:
Din motivele expuse, credem că este necesară o
- reducerea fazelor metabolizării în ficat; prezentare succintă a structurii tegumentului la
câteva mamifere de interes economic, care fac
- invazivitatea redusă;
obiectul practicii veterinare.
- evitarea rutei gastrice, care va reduce
potenţialul de degradare a medicamentului şi I. Structura de bază a învelişului cutanat
iritaţia gastrică, şi
Pielea, denumită şi sistem tegumentar, este un
- creşterea încrederii proprietarilor în
ansamblu morfofuncţional heterogen conexat,
privinţa medicamentaţiei (29).
compus din mai multe suborgane. Ştiinţele
biomedicale au întotdeauna nevoie de modele
Aceste avantaje stau la baza creşterii numărului
animale pentru obţinerea informaţiilor necesare
produselor medicamentoase înregistrate şi
în dermatologia umană, cu toate că, pe lângă
comercializate pentru practica veterinară curentă,
structurile de bază există diferenţe remarcabile.
deşi din informaţiile disponibile în domeniul
pătrunderii percutanate a medicamentelor şi a
Pielea tuturor animalelor permite organismului
vehiculelor în care sunt înglobate, informaţiile
să trăiască într-un mediu specific, de care îl
legate de specificitate sunt încă sărace, mai ales
separă şi, în aceelaşi timp, îl leagă păstrându-i
dacă se au în vedere particularităţile morfo
homeostazia. Deci, pielea separă şi uneşte
funcţionale ale pielii diferitelor specii de animale
incomplet, dar eficient, ansamblul organic
la care veterinarul intervine.
(spaţiul ontologic) de factorii ecologic (spaţiul
ecologic) (11).
Fiecare preparat medicamentos destinat aplicării
topice ar trebui să fie realizat în funcţie de
Pielea este organul cel mai întins (10% din masa
particularităţile speciei căreia i se adresează.
corporală) şi mai versatil al corpului. Gama
Preparatele neînsoţite de prescripţii de utilizare,
produselor şi modificărilor cutanate la reptile,
care se vând „la solicitarea proprietarului”, ar
păsări şi mamifere este foarte mare, dar, totuşi,
trebui să fie cât mai reduse, iar cele împrumutate
limitată în funcţie de optimizarea relaţiei individ
din dermatologia umană ar trebui să aibă
36
- mediu. Adaptările animalelor la diverse medii semidesmozoni) şi altele servind ca proliferante
de viaţă se păstrează între anumite limite, şi reparatoare (celulele stem). Între ele,
sistemul tegumentar fiind solicitat printre cheratinocitele sunt legate prin desmozomi (3).
primele. Structurile care alcătuiesc pielea, de la
exterior spre interior, sunt: epidermul, dermul şi Stratul spinos poate avea până la 20 de rânduri
hipodermul. celulare, în zonele glabre (Planum nasale) şi
până la trei rânduri (axile, regiunile inghinale).
Epidermul. Viaţa unui animal se desfăşoară în Indiferent de numărul straturilor, forma celulelor
interiorul unui înveliş epidermic, „cea mai spinoase evoluează spre apalatizare, cu cât se
importantă parte a pielii” (37). Ca primă barieră apropie de stratul granulos.
între individ şi mediu, epidermul a suferit
schimbări adaptative mai intense decât orice altă Stratul granulos este constituit din celule de
parte a pielii, mai ales la animalele cu un înveliş formă rombică, pline cu granule de
pilos mai sărac; chiar la acelaşi individ grosimea cheratohialină. La cal, celulele sunt fuziforme.
epidermului variază de la o regiune corporală la La pisică, în perniţele metacarpale se pot observa
alta. 4-8 rânduri de celule granulare.
Investigaţiile asupra pielii umane au relevat ca Stratul cornos este cel mai cheratinizat şi este în
principala rezistenţă la pătrunderea continuă exfoliere. El constă din celule turtite,
medicamentelor este dată de stratul cornos al anucleate, eozinofilice (corneocite) şi mai gros în
epidermului. zonele corporale glabre, decât în cele acoperite
cu păr (51).
Epidermul este un epiteliu stratificat squamos,
aflat într-o continuă reînoire. Prin activitatea În timpul descuamării, în care cheratinocitele
mitotică din stratul bazal sunt generate noi celule migrează spre stratul cornos, fosfolipidele sunt
iar, la suprafaţă, celule moarte, solzoase sunt înlocuite cu sfigmolipide care constituie
exfoliate. La cele mai multe specii, epidermul majoritatea lanţurilor lungi de acizi graşi saturaţi.
este alcătuit din straturile: bazal, spinos, Aceştia creează o barieră lipofilică care previne
granulos şi cornos. Stratul lucidum, descris la pierderea excesivă de apă în mediul înconjurător
om, nu este regăsit la animale decât în Planum şi protejează împotriva pătrunderii transdermice
nasale de la bovine şi în perniţele digitale de la a substanţelor medicamentoase sau
câine (58). nemedicamentoase (59).
Celulele epidermului pot fi clasificate ca fiind Factorii care influenţează celulele bazale să se
cheratinocite şi necheratinocite, acestea din urmă dividă şi/sau să evolueze spre cornificare nu sunt
cuprinzând melanocite, celule Langerhans bine precizaţi: lumina, radiaţiile, apa, tensiunea
(celule dendritice: prezentatoare de antigene) şi oxigenului, unii hormoni. După ce o celulă
celule Merkel (găsite în stratul bazal şi având bazală s-a divizat, celulele fiice intră în interfază.
funcţia de receptori senzitivi) (33). Celulele care evoluează spre cheratinizare
completă devin din ce în ce mai puţin active şi,
Stratul bazal sau germinativ este alcătuit la cal, în final, mor (autodistrugere ireversibilă). Viteza
câine, pisică şi iepure din celule columnare diviziunii şi diferenţierii epidermice trebuie să fie
aşezate pe o membrană bazală. Fiecare celulă se egală cu cea a descuamării. Turnover-ul total are
divide în două una rămânând în continuare în loc în două-trei săptămâni, cu variaţii în funcţie
stratul bazal, iar cealaltă diferenţindu-se prin de specie şi de regiunea corporală (33).
împregnare cu cheratohialină, se îndreaptă spre
suprafaţa epidermului, constituind, pe rând, Cheratinocitele sunt înconjurate de lipide
straturile suprajacente, ultimul, cel cornos, aranjate bistratificat, compuse din colesterol
exfoliindu-se în permanenţă. În mod normal, (27%), ceramide (41%) şi din acizi graşi liberi
există un echilibru între producerea de noi celule (9%). Aceste sfingolipide se prezintă ca structuri
în stratul bazal şi moartea celulelor şi exfolierea multinucleare dispuse într-un aranjament de tip
lor la suprafaţa epidermului. Există o „cărămizi şi mortar”. În timpul diferenţierii şi
heterogenitate morfofuncţională printre migrării celulelor epidermice spre stratul cornos,
cheratinocitele bazale, unele servind, în primul fosfolipidele sunt înlocuite cu sfingolipide,
rând, la ancorarea epidermului la derm (prin constituite, în mare parte, sub formă de lungi
37
lanţuri de acizi graşi saturaţi. Aceste lipide animalele adulte, funcţia secretorie a acestor
creează o barieră puternic lipofilică care se fibroblaste este mai redusă, dar, în cazul
opune pierderii de apă în mediu şi protejează producerii unor leziuni fibrocitele se divid rapid
împotriva pătrunderii transdermice a unor şi creşte conţinutul în ADN, pentru a putea face
substanţe chimice, ajunse voit sau întâmplător, faţă regenerărilor. Mastocitele dermice conţin
pe piele (59). granule de histamină, heparină şi serotonină.
Numărul şi distribuţia lor variază în funcţie de
Dermul. Este o structură conjunctivă situată specie şi de regiunea corporală (4, 10).
imediat sub epiderm. Considerat ca un „organ”,
dermul conţine un număr variabil de derivate La porc, mastocitele sunt împrăştiate în tot
epidermice. Vasele, nervii, pigmentocitele şi dermul, mai dense în stratul superficial şi în jurul
adipocitele constituie suportul anatomic al vaselor sanguine.
numeroaselor funcţii. Dermul este o structură
proprie vertebratelor. Alcătuirea sa este în La oaie, sunt grupate în jurul foliculilor piloşi, al
legătură atât cu modul de viaţă, cât şi cu poziţia glandelor sudoripare, al glandelor sebacee şi al
filogenetică a animalului (11). piloarectorului.
La mamifere, structura bilaminară este obişnuită. La cal, iepure şi câine, cromatoforele sunt
Stratul superficial, papilar la om, conţine vase grupate mai ales în stratul superficial, imediat
limfatice, nervi, vase sanguine, glande, grăsime; sub epiderm, constituind rezerva din care
stratul profund, reticular, cuprinde benzi dese de pornesc celulele pigmentare spre epiderm. La
fibre colagene, pe lângă alte componente (57). animale, fibrele elastice sunt mai puţine în
comparaţie cu pielea omului. În pielea hirsută
Grosimea şi calitatea stratului papilar şi gradul fibrele elastice sunt mai rare (11).
de vascularizare depind de grosimea şi
complexitatea feţei inferioare a epidermului, care Hipodermul este stratul cel mai profund al pielii
este, la rândul ei, legată de structura învelişului şi este alcătuit din ţesut conjunctiv lax (fibre de
pilos. La mamifere cu cât hirsutismul este mai colagen, elastice, celule conjunctive şi matricea
bine reprezentat, cu atât epidermul este mai extracelulară). În profunzimea hipodermului,
subţire şi aproape plat, din cauza slabei celulele conjunctive se încarcă cu grăsimi şi
dezvoltări a stratului papilar al dermului. Situaţia devin adipocite (36). Hipodermul este conectat la
este inversă la speciile cu păr rar sau în zonele muşchii subjacenţi prin fibre elastice şi de
corporale glabre (11). colagen În hipoderm se găsesc vase sanguine,
limfatice şi nervi.
Stratul reticular al dermului este compus din
fibre de colagen sintetizat de fibroblaste. Este Învelişul pilos este o caracteristică principală a
asemănător la toate animalele, fibrele fiind pielii mamiferelor, cu unele foarte rare excepţii
orientate aleator sau după anumite reguli, mai (pangolin, tatu, balenă, delfin, hipopotam).
puţin cunoscute (37).
Perii sunt derivaţi din epiderm la fel ca penele şi
Graniţa dintre straturile dermice - papilar şi solzii. Ei sunt invaginaţii tubulare epidermice, la
reticular – nu este bine definită la animale. De baza cărora se găseşte papila dermică. În linii
altfel, stratul papilar este vizibil doar în regiunile mari, structura foliculilor piloşi la diversele
corporale glabre. specii de mamifere domestice şi sălbatice se
aseamănă, dar modul lor de grupare este extrem
Printre celulele stratului superficial al dermului de variat. Există foliculi simpli care produc un
se observă: fibroblaste mastocite, macrofage, singur fir de păr şi foliculi ramificaţi care dau
melanocite. Fibroblastele produc ţesutul naştere la mănunchiuri de fire.
conjunctiv. Ele au origine mezodermică, au fine
prelungiri dendritice sunt normal izolate între Perii senzitivi cuprind vibrizele şi perii tilotrichi.
ele, dar pot forma complexe joncţionale
remarcabile. Perii comuni sunt fie de acoperire (lână, blană),
fie de apărare (ţepi, coamă).
Fibroblastele secretă tropocolagenul, elastina,
mucopalizaharide acide şi glicoproteine. La
38
Perii comuni şi cei tilotrichi au o evoluţie ciclică, Glandele sebacee conţin monoaminoxidază şi
trecând prin fazele: anagenă, catagenă şi colinestrază specifică şi nespecifică, cu mari
telogenă. Ciclurile piloase sunt în strânsă variaţii în funcţie de specie (22). Prin secreţiile
legătură cu sezoanele anuale, influenţele sebacee epidermul este păstrat integru, funcţia sa
endogene fiind slab precizate. Se pare că unii de barieră fiind conservată.
hormoni pot influenţa, dar nu pot controla
mitozele cutanate, factorul de control fiind Glandele sudoripare sunt, după modul de secreţie
localizat în ţesutul propriu, şalonii (5), difuzaţi ecrine şi apocrine. Spre deosebire de om, la
intratisular, manifestând o activitate de inhibare a animale, majoritatea glandelor sudoripare sunt de
mitozelor. tip apocrin (epitrichiale).
La majoritatea animalelor, năpârlirea se petrece Dintre animalele domestice, calul prezintă cele
sub formă de valuri sezoniere, pe când la om şi la mai dezvoltate şi mai active glande sudoripare,
cobai ciclurile piloase sunt independente între răspândite pe toată suprafaţa corpului (11).
firele ce alcătuiesc blana, năpârlirea având loc
după un model „mozaic”, continuu. Interacţiunile La pisică, glandele sudoripare apocrine, de formă
hormonale creează un sensibil echilibru în cadrul saculară, se deschid în partea superioară a
unor moduri de creştere uşor diferite prin canalului pilos. Ele nu produc sudoare sau, dacă
răspunsul la constrângerile selective de o produc, aceasta este în cantitate foarte mică.
supravieţuire şi perpetuare, cu schimbări ale
pilozităţii (11). La câine, se observă două tipuri principale de
glande sudoripare apocrine, încolăcite şi simple.
Învelişul pilos al animalelor are un rol important
în protecţia epidermului şi în termoreglare. La iepure, glandele sudoripare sunt mai reduse ca
Exemplul cel mai interesant este ursul polar, a număr sau chiar pot lipsi în unele regiuni.
cărui blană îi permite să suporte, fără activarea
termogenezei, diferenţa de temperatură – corp - La porc, glandele sudoripare apocrine sunt
mediu ambiant – de până la 100oC. prezente, dar au canalul excretor înfundat cu un
dop de cheratină.
Pentru practica veterinară, blana animalelor
poate fi considerată ca o barieră în aplicarea La bovine, glandele sudoripare sunt mai mari la
topică la multe specii, deoarece reduce contactul masculi şi când animalul este peste doi ani.
medicament - piele.
Densitatea glandelor sudoripare variază cu specia
Densitatea foliculilor piloşi este foarte diferită. şi rasa. La porc, există 20-30 glande pe un cm2,
Câinii au o densitate de 100-600 grupuri la oaie, cămilă, capră sunt 200, la bivol, 400, la
foliculare pe un cm2, dar există evidente zebu, 2000 (21).
diferenţe în funcţie de rasă.
Vascularizaţia pielii are rol important în
Oaia Merinos are până la 10.000 de foliculi/cm 2 termoreglare şi hemodinamică.
(50)
, bovinele, 890 foliculi/cm2. Aceste densităţi
depăşesc cu mult pe cea de la om – 40-70 Dispoziţia vaselor sanguine cutanate variază
foliculi/cm2 (41). Cabalinele şi bovinele au foliculi destul de mult cu specia, rasa, sexul, regiunea şi
cu un singur fir de păr (54) pisica, un folicul gradul de acoperire cu păr. Se pot distinge trei
primar înconjurat de 2-5 foliculi secundari cu plexuri vasculare interconectate: superficial,
mai multe fire secundare fiecare (52) . mijlociu şi profund, vasele din reţeaua profundă
au pereţii formaţi din cele trei straturi cunoscute
Glandele sebacee însoţesc fiecare fir de păr, cu (adventicia, media şi intima).
excepţia unor peri secundari. Mărimea şi
densitatea lor cresc în ordinea: iepure, cal, câine. Pe măsură ce se divizează, vasele rezultate au
Există şi diferenţe în funcţie de regiunea pereţii din ce în ce mai subţiri. Glandele cutanate
corporală, cele mai dense găsindu-se în sunt vascularizate destul de neuniform – probabil
conductul auditiv extern, în regiunea perianală şi în funcţie de activitate şi de modul de secreţie.
în cea inghinală.
39
La câine şi pisică vascularizaţia glandelor iniţiale. Intervin o serie de enzime metabolice,
cutanate este destul de săracă. Prezenţa şunturilor cum sunt hidroxilaze, deetilaze, hidrolaze,
arterio-venoase asigură evitarea blocajelor şi esteraze, peptidaze (28). Activitatea acestor
previne pierderile de căldură în mediul rece. enzime este mult diferenţiată după specie şi
individ. Activitatea metabolică a pielii poate fi
Vasele limfatice asigură drenajul lichidului considerată utilă în cazul pro-farmaconilor care
tisular din derm. pot fi preparaţi pentru maximizarea penetraţiei
transdermice, cu formarea de molecule active în
II. Pătrunderea medicamentelor prin piele circulaţie.
Modelul „cărămidă şi mortar”, amintit anterior, Cu cât un farmacon are o greutate moleculară
acceptă că medicamentele urmează calea mai mică, (≤ 500 Da), cu atât va penetra mai uşor
lipidelor dintre cheratinocite (32). Viteza cu care straturile cutanate. Dacă va dispune şi de atomi
pătrund substanţele prin piele, cunoscută ca disponibili pentru cuplarea cu hidrogenul şi dacă
difuzibilitate, este influenţată de punţile dintre va avea o liposolubilitate 2,6 şi un punct de
cheratinocită, vâscozitatea mediului intracelular topire scăzut atunci efectul aşteptat va mai mare.
şi sinuozitatea căilor (42).
În afara acestor parametri, performanţele de
Transportul transcelular este mai puţin important, penetrare scad sensibil, deşi pentru
deoarece necesită ca substanţa să fie lipofilică şi medicamentele puternice sau cele care ţintesc
hidrofilică şi, în plus, să poată străbate matricea foliculul pilos eliberarea medicamentelor este
intracelulară a cheratinocitelor. S-a arătat că realizabilă.
toate soluţiile sunt transportate pe o cale lipidică
cu rezistenţă la trecerea soluţiilor lipofilice din Componenţa formulărilor topice
derm, dar nu din cheratinocite (44).
Se cunoaşte din farmaceutică necesitatea
Permeabilitatea prin stratul cornos este aproape înglobării substanţei active într-un vehicul sau
constantă pentru soluţiile hidrofile, pe când expient potrivit scopului terapeutic.
permeabilitatea pentru soluţiile lipofile se
schimbă după gradul de lipofilie (42). Se consideră că doi factori ar fi responsabili de
cantitatea de substanţă activă mobilizată din
Soluţiile medicamentoase pot ajunge în derm şi excipient. Primul este legat de solubilitatea
pe calea anexelor epidermice (glande sudoripare relativă şi absolută a medicamentului în cele
şi foliculi piloşi), evitând bariera formată de două faze, vehicul şi piele. Al doilea factor este
stratul cornos. Diferenţele dintre diferitele specii difuzibilitatea.
de animale şi om sunt remarcabile. Fluxul
transfolicular nu este considerat ca foarte Teoretic, atâta timp cât nici medicamentul şi nici
important, cel puţin la om (49). În schimb, la vehiculul nu vor afecta pielea, valoarea fluxului
animalele hirsute fluxul medicamentos spre derm maxim prin ea poate fi cuantificat pentru o
creşte odată cu densitatea foliculilor piloşi (9, 33). formulare care va conţine orice gamă de
excipienţi saturaţi cu acel medicament.
Pătrunderea prin epiderm este însoţită sau urmată
de unele metabolizări ale substanţei active
40
Cu excepţia soluţiilor suprasaturate, valoarea penetrarea epidermică. De exemplu, folosirea
fluxului maxim transcutanat va putea fi crescută alcoolului este cunoscută prin iritaţia pe care o
doar prin schimbarea caracteristicilor pielii prin: determină prin degresarea membranei şi
întreruperea stratului cornos (20, 40, 53). Studiile
- creşterea difuzibilităţii prin stratul recente au demonstrat că metodele uzuale de
cornos; curăţire a pielii sau de acoperire a unui loc al
- modificarea coeficientului de partaj între pielii, incluzând aici bărbierirea, aplicarea de
lipidele cutanate sau între alţi constituenţi ai benzi de tip emplastru, aplicarea de clorhexidrina
pielii; alcoolică, toate pot creşte penetraţia transdermală
a metilsalicilatului (33) .
- creşterea solubilităţii în lipidele
intercelulare. Circulaţia sangvină a pielii
41
prezenţa substanţei analizate în sânge şi/sau urină medicamentelor. Studiile recente au demontat
a fost considerată evidenţa subiectivă a această teorie, demonstrând că anexele cutanate
eficacităţii. pot întradevăr să acţioneze ca o cale prescurtată
către straturile pielii pentru câteva substanţe
În acest context se cunoaşte cu siguranţă faptul medicamentoase.
că concentraţiile medicamentului active în
sângele sistemic nu a reflectat, de exemplu, Hueber şi colaboratorii (19) au arătat că (anexele
distribuţia locală tisulară a metilsalicilatului pielii de natură epidermică) modifică substanţial
aplicat pe piele deasupra articulaţiei absorbţia farmaconilor (18).
coxofemurale de la câine (34).
In mod esenţial, sebumul poate să ajute la
Locul aplicării pe corp transportul transfolicular al agenţilor lipofilici,
cum ar fi de exemplu hidrocortizonul şi
Locul aplicării poate fi determinat de necesitatea testosteronul, prin creşterea solubilităţii acestora
acţiunii in situ sau sistemic. Pentru atingerea în foliculul pilos.
unuia sau altuia dintre aceste scopuri, sunt
necesare cunoştinţe privind structura (grosimea Rol important îl are activitatea sebumului în
pielii, densitatea în foliculi piloşi) şi dizolvarea moleculelor lipofile, aşa cum este de
vascularizarea învelişului cutanat, la care se exemplu fipronilul (Frontline). Acumularea
alătură cunoaşterea proprietăţilor preparatului acestuia în foliculii piloşi prelungeşte activitatea,
medicamentos. În plus la animale este necesar ca în ciuda spălărilor repetate.
locul de aqplicare să nu fie abordabil prin lingere
sau scărpinare (39). Un alt mecanism propus pentru optimizarea
eliberării medicamentelor transfolicular a fost
In acest sens trebuiesc subliniate diferenţele între folosirea lipozomilor direcţionaţi către sebum şi
pielea umană şi cea a animalelor de interes în jurul deschiderilor foliculare. In mod similar,
veterinar. La acestea din urmă s-au realizat studii moleculele de medicament cu o greutate
pe diferite specii. Puţine lucruri se cunosc în moleculară mare, pot să fie legate la molecule de
legătură cu diferenţele regionale în penetrarea dextran pentru a ţinti diferitele niveluri ale
transdermală a medicamentelor la animale. Qiao foliculilor dependent de mărimea moleculelor de
şi colaboratorii (43) au observat diferenţe dextran care au fost alese ca suport (55).
semnificative în rata absorbţiei parationului
aplicat pe diferite locuri la porc. Unele vehicule de natură alcoolică s-au
demonstrat a fi amplificatori ai eliberării
Intr-un alt studiu, s-au demonstrat diferenţe ale medicamentelor transfolicular, fapt care a fost
penetrării transdermale în funcţie de locul legat de natura solventului etanolic care
penetrării a alcoolilor, hidrocortizonului şi acţionează asupra sebumului din folicul (1).
testosteronului (35) prin pielea câinelui.
Principalii determinanţi, totuşi, ai transportului
Intr-un alt studiu, s-a demonstrat că fentanilul transfolicular par să fie: mărimea şi încărcătura
aplicat în regiunea coapsei la câine a penetrat electrică a moleculelor de farmacon, foarte
mult mai rapid şi cu un timp de retenţie mult mai asemănător ca şi pentru stratul cornos (27, 47).
scurt în comparaţie cu pielea gâtului (unde
emplastrele de fentanil sunt aplicate în mod Până în prezent, nu se cunosc decât foarte puţine
normal) şi a toraxului (35). date privind transportul farmaconilor prin
foliculii piloşi în funcţie de faza ciclului folicular
Densitatea stratului pilos (anagen, catagen, telogen) şi de natura foliculilor
(păr de acoperire, peri tilotrichi, vibrize).
Studiile iniţiale legate de contribuţia foliculilor
piloşi, transpiraţiei şi glandelor sebacee la Hidratarea pielii
penetrarea medicamentelor prin pielea oamenilor
a sugerat faptul că datorită procentului relativ Pielea hidratată este de zece ori mai uşor
mic (0,1%) din suprafaţa totală a pielii, anexele penetrabilă decât pielea uscată. Cheratocitele
piloase sunt puţin importante şi contribuie gonflează şi absorb apa în matrixul cheratinos
nesemnificativ la penetrarea transdermală a intracelular, determinând întreruperea straturilor
42
cornoase. Împiedicarea deshidratării pielii este Amplificatorii timpurii ai penetrării au tendinţa
un procedeu de amplificare a ratei de pătrundere. de a fi agenţi disruptivi cheratolitici care distrug
Hidratarea contribuie la mecanismul prin care stratul cornos cu activitate non-specifică in
sistemele de eliberare transdermală ating activitatea lor de amplificare.
concentraţii sistemice acceptabile.
Acest grup include dimetilsulfoxidul (DMSO) şi
In medicina veterinară nu se cunosc foarte multe dimetilsulformamida, care accelerează penetraţia
emplastre pentru animale. De aceea, unele a numeroase medicamente, incluzând antibiotice,
emplstre din medicina umană au fost adoptate şi steroizi şi anestezice locale, dar care au multe
în medicina veterinară. neajunsuri practice, cum ar fi toxicitatea
crescută, iritaţii şi mirosul neplăcut.
Eficacitatea şi siguranţa satisfăcătoare de la om,
nu pot fi asumate şi la animale fără efectuarea De atunci s-au formulat amplificatori noi ai
unor studii asupra acestora. penetrării, cu mult mai puţine dezavantaje din
care amintim propilenglicolul, alcoolii şi
Dintre acestea, fentanilul este cel mai des folosit surfactanţii.
emplastru la animale, la specia canină (14, 24, 25),
pisică (26) şi cal (31). Totusi, eliberarea fentanilului Mijloacele fizice pentru amplificarea
a fost de doar 72% din doza de 50µg/h emplastru penetraţiei transdermale
(25)
, studiile arătând că analgezia la câine
consecutiv operaţiei de ovariohisterectomie a Se cunosc câteva tehnici în care curentul electric
fost comparabilă cu analgezia determinată de sau cîmpul energetic poate să favorizeze
oximorfonă, dar cu o fază de sedaţie mai redusă penetrarea transcutanată a medicamentelor.
(24)
. Valoarea acestor tehnici este legată de
amplificarea penetrării transdermice a
In mod similar, analgezia înregistrată a fost moleculelor mari, polare, care în mod normal nu
superioară administrării morfinei în cadrul sunt potrivite pentru aplicaţii topice şi prin
operaţiilor majore ortopedice la câine (46). Studiile reducerea perioadei de remanenţă a produselor
efectuate ulterior au demonstrat că există aplicate topic, cum ar fi, de exemplu,
diferenţe de absorbţie regională a fentanilului în anestezicele locale.
cadrul administrărilor in vitro cu perioadă de
remanenţă scurtă şi cu o rată a penetrării înaltă, Ultrasunetele
care a fost observată atunci când emplastrele au
fost aplicate pe pielea din regiunea coapselor, în Ultrasunetele favorizează penetrarea
comparaţie cu regiunile toraxului şi gâtului de la transdermică a medicamentelor datorită faptului
câine (16). că undele de joasă frecvenţă afectează stratul
cornos în virtutea fenomenului de cavitaţie.
Metode de amplificare a penetraţiei Studiile iniţiale au utilizat unde cu frecvenţă
transcutanate folosite în fizioterapie, constatându-se că cele
care au determinat creşterea gradului de
Amplificatorii penetraţiei chimice penetrare până la 1000 de ori au fost cele care
foloseau ultrasunete de joasă frecvenţă (20kHz).
Similar cu hidratarea, amplificatorii de penetraţie De asemenea s-au mai înregistrat unele rezultate
sunt posibil de a interacţiona cu unele favorabile prin folosirea ultrasunetelor pentru
componente ale pielii pentru creşterea fluidităţii amplificarea penetrării insulinei, eritropoetinei şi
în lipidele intercelulare, prin gonflarea interferonilor la pielea de om şi la cea de iepure
(33)
cheratocitelor şi/sau prin extragerea .
componentelor structurale, reducerea funcţiei de
barieră a stratului cornos (17). Iontoforeza
43
pielii (13). Eficienţa iontoforezei depinde de: semnificative în penetrarea transcutanată între
polaritatea, valenţa, mobilitatea moleculelor de specii, ceea ce înseamnă că produsele topice vor
medicament, ciclul electric şi formularea trebui să fie formulate pentru fiecare specie ţintă,
medicamentului. studiile de eficacitate şi toxicitate neputând să fie
adoptate de la alte specii.
Un dezavantaj al iontoforezei este acela că
foliculul pilos are cea mai mică rezistenţă şi In particular, tipul şi în general densitatea mai
curentul electric poate să afecteze ireversibil mare a foliculilor piloşi de la speciile de animale,
creşterea părului. pot contribui la diferenţe specifice de penetrare
transdermică între om şi animale, de la o specie
Electroporaţia la alta şi de la o regiune topografică cutanată la
alta.
Electroporaţia este reprezentată de aplicarea unor
pulsuri electrice foarte scurte (ms) (100- Important este interesul crescând pentru
1000V/cm) asupra pielii. Acest procedeu creează metodele fizice sau chimice de amplificare a
micropori apoşi prin stratul cornos, care vor penetraţiei transdermice a medicamentelor care
permite medicamentului să penetreze mai bine. probabil vor creşte gama medicamentelor
disponibile pentru aplicări topice şi/sau în
Electroporatia a fost folosită pentru transportul creşterea eficacităţii medicamentelor care sunt
vaccinurilor, lipozomilor şi microsferelor (33). folosite în mod curent ca şi formulări topice.
44
Bibliografie
1. Bamba, F.L., Wepierre, J., 1993. Role of the relationship between solvent and solute
appendageal pathway in the percutaneous penetration using silicone membranes.
absorption of pyridostigmine bromide in various Pharmaceutical Research 18, 999-1005.
vehicles. European Journal of Drug Metabolism
13. Cross, S.E., Roberts, M.S., 1995. Importance of
and Pharmacokinetics 18, 339-348.
dermal blood supply and epidermis on the
2. Benfeldt, E., Serup, J., Menne, T., 1999. Effect trandermal iontophoretic delivery of monovalent
of barrier perturbation on cutaneous salicylic acid cations. Journal of Pharmaceutical Sciences 84,
penetration in human skin: in vivo 584-592.
pharmacokinetics using microdialysis and non-
14. Egger, C.M., Duke, T., Archer, J., Cribb, P.H.,
invasive quantification of barrier function. British
1998. Comparison of plasma fentanyl
Journal of Dermatology 140, 739-748.
concentrations by using theree transdermal
3. Borradori, L., Sonnenberg, A., 1999. Structure fentanyl patch sizes in dogs. Veterinary Sugery
and function of hemidesmosomes: more than 27, 159-166.
simple adhesion complexes. Journal of
15. Franz, T.J., 1975. Percutaneous absorption on
Investigative Dermatology 112, 411-418.
the relevance of in vitro data. Journal of
4. Braun R.P., Babiuk, L.A., Loehr, B.I., van Investigative Dermatology 64, 190-195.
Drunen Littel-van den, H., 1999. Patricle-
16. Grond, S., Radbruch, L., Lehmann, K. A.,
mediated DNA immunization of cattle confers
2000. Clinical pharmacokinetics of transdermal
long lasting immunity against bovine
opioids: focus on transdermal fentanyl. Clinical
herpesvirus-l. Virology 265, 46-56.
Pharmacokinetics 38, 59-89.
5. Bulough, W.S., 1962 The control of mitotic
17. Hirvonen, J., Rajala, R., Vihervaara, P.,
activity in adult mammalian tissues. Biol. Rev.,
Laine, E., Paronen, P., Urtti, A., 1994.
37: 307-342.
Mechanism and reversibility of penetration
6. Bunge, A.L., Guy, R.H., Hadgraf, J., 1999. The enhancers in the skin – a DSC study. European
determination of a diffusional pathlength through Journal of Pharmacy and Biopharmaceutics 40,
the stratum corneum. International Journal of 81-85.
Pharmacy 188. 121-124.
18. Hueber, F., Schaefer, H., Wepierre, J., 1994.
7. Caron, D., Queille-Roussel,C., Shah, V.P., Role of transepidermal and transfollicular routes
Schaefer, H., 1990. Correlation between the drug in percutaneous absorption of steroids:in vito
penetration and the blanching effect of topically studies on human skin. Skin Pharmacology 7,
applied hydrocortisone creams in human beings. 237-244.
Journal of the American Academy of
19. Hueber, F., Wepierre, J., Schaefer, H., 1992.
Dermatology 23, 458-462.
Role of transepidermal and transfollicular routes
8. Chen, D., Maa, Y.F., Haynes, J.R., 2002. in percutaneous absorption of hydrocortisone and
Needle-free epidermal powder immunization. testosterone: in vivo study in the hairless rat. Skin
Expert Review of Vaccines 1, 265-276. Pharmacology 5, 99-107.
9. Clarys, P., Alewaeters, K., Jadoul, A., Barel, 20. Inamori, T., Ghanem, A.H., Higuchi, W.I.,
A., Manadas, R.O., Preat, V., 1998. In vitro Srinivasan, V., 1994 Macromolecule transport in
percutaneous penetration through hairless rat and effective pore size of ethanol pretreated
skin: influence of temperature, vehicule and human epidermal membrane. International
penetration enhancers. European Journal of Journal of Pharmaceutics 105, 113-123.
Dermatology 100, 635-640.
21. Jenkinson,D.Mc.E., 1972. The skin structure of
10. Combs J.W., 1966. Maturation of rat mast cells. Britsh Deer. Res.vet.Sci., 13: 70-73.
An elextron microscope study. Journal of Cell
22. Jenkinson,D.Mc.E., Blackburn, P.S., 1986. The
Biology 31, 563-575.
distribution of nerves, monoamineoxidase and
11. Cosoroabă, I., 1977 Vascularizaţia şi inervaţia cholinesterase in the skin of the cat and dog. Res.
musculaturii pilo- şi plumoarectoare. Teză Vet. Sci., 9: 521-528.
doctorat. IAT.Timişoara.
23. Karande, P., A., Mitragotri, S., 2004.
12. Cross, S.E., Pugh, W.J., Hadgraft, J., Roberts, Discovery of transdermal penetration enhancers
M.S., 2001. Probing the effect of vehicules on by high-throughput screening. Nature
topical delivery: understanding the basic Biotechnology 22, 192-197.
45
24. Kyles, A.E., Hardie, E.M., Hansen, B.D., regions of dogs. American Journal of Veterinary
Papich, M.G., 1998 Comparasion of transdermal Research 65, 1697-1700.
fentanyl and intramuscular oxymorphone on post-
36. Mircean, V., Cozma, V., 2007. Ghid practic de
operative behaviour after ovariohysterctomy in
dermatologie canină. Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.
dogs. Research in Veterinary Science 65, 245-
251. 37. Montagna, W., 1971. Cutaneous comparative
biology. Arch. Dermatology 104: 577-591
25. Kyles, A.E., Papich, M., Haridie, E.M., 1996.
Disposition of trandermally administered fentanyl 38. Monteiro-Riviere, N.A., Bristol, D.G.,
in dogs. American Journal of Veterinary Manning, T.O., Rogers, R.A., Riviere, J.E.,
Research 57, 715-719. 1990. Interspecies and interregional analysis of
the comparative histologic thickness and laser
26. Lee, D.D., Papich M.G., Hardie, E.M., 2000.
Doppler blood flow measurements at five
Comparasion of pharmacokinetics of fentanyl
cutaneous sites in nine species. Journal of
after intravenous and transdermal administration
Investigative Dermatology 95, 582-586.
in cats. American Journal of Veterinary Research
61, 672-677. 39. Monteiro-Riviere, N.A., Inman, A.O., Riviere,
J.E., McNeill, S.C., Francoeur, M.L., 1993.
27. Lieb, L.M., Liimatta, A.P., Bryan, R.N.,
Topical penetration of piroxicam is dependent on
Brown, B.D., Krueger, G.G., 1997. Description
the distribution of the local cutaneous
of the intrafollicular delivery of large molşecular
vasculature. Pharmaceutical Research 10, 1326-
weight molecules to follicles of human scalp skin
1331.
in vitro. Journal of Pharmaceutical Sciences 86,
1022-1029. 40. Peck, K.D., Ghanem, A.H., Higuchi, W.I.,
1994. Hindered diffusion of polar molecules
28. Liu, P., Higuchi, W.I., Ghanem, A.H., Good,
through and effective pore radii estimates of
W.R., 1994. Transport of beta-estradiol in freshly
intact and ethanol treated human epidermal
excised human skin in vitro: diffusion and
membrane. Pharmaceutical Research 11, 1306-
metabolism in each skin layer. Pharmaceutical
1314.
Research 11, 1777-1784.
41. Pitman, I.H., Rostas, S.J., 1981. Topical drug
29. Magnusson, B.M., Walters, K.A., Roberst,
delivery to cattle and sheep. Journal of
M.S., 2001. veterinary drug delivery: potenţial
Pharmaceutical Sciences 70, 1181-1194.
for skin penetration enhancement. Advanced
Drug Delivery Reviews 50, 205-227. 42. Potts, R.O., Guy, R.H., 1992. Predicting skin
permeability. Pharmaceutical Research 9, 663-
30. Manning T.O., Monteiro-Riviere, N.A.,
669.
Bristol, D.G., Riviere, J.E., 1991. Cutaneous
laser-Doppler velocimetry in nine animal species. 43. Qiao, G.L., Chang, S.K., Riviere, J.E., 1993.
American Journal of Veterinary Research, 52, Effects of anatomical site and occlusion on the
1960-1964. percutaneous absorption and residue pattern of
2,6 – (ring-14C) parathion in vivo in pigs.
31. Maxwell, L.K., Thomasy, S.M., Slovis, N.,
Toxicology and Applied Pharmacology 122, 131-
Kollias-Baker, C., 2003. Pharmacokinetics of
138.
fentanyl following intravenous and transdermal
administration in horses. Equine Veterinary 44. Roberts, M.S., Anderson, R.A., Swarbrick, J.,
Journal, 35, 484-490. Moore, D.E., 1978. The percutaneous absorption
of phenolic compounds: the mechanism of
32. Menon, G.K., Elias, P.M., 1997. Morphologic
diffusion across the stratum corneum. Journal of
basis for a porepathway in mammalian stratum
Pharmacy and Pharmacology 30, 486-490.
coreneum. Skin Pharmacology ,10, 235-246.
45. Roberts, M.S. Cross, S.E., Pellet, M.A., 2002.
33. Mills, P.C., Cross, S.E., 2006 . Transdermal
Skin transport. In: Walters, K.A. (Ed.),
drug delivery: Basic principles for the
Dermatological and Transdermal Formulations.
veterinarian. Veterinary Journal. 172: 218-233
Marcel Dekker, New York. p. 89-196.
34. Mills, P.C., Magnusson, B.M., Cross, S.E.,
46. Robinson, T.M., Kruse-Elliott, K.T., Markel,
2005a. Penetration of a topically applied non-
M.D., Pluhar, G.E., Massa, K., Bjorling, D.E.,
steroidal anti-inflammatory drug into local tissues
1999. A comparison of transdermal fentanyl
and synovial fluid of dogs. American Journal of
versus epidural morphine for analgesia in dogs
Veterinary Research 66, 1128-1132.
undergoing major orthopedic surgery. Journal of
35. Mills, P.C., Magnusson, B.M., Cross, S.E., the American Animal Hospital Association 35,
2004b Investigation of in vitro transdermal 95-100.
absorption of fentanyl from patches placed on
akin samples obtained from various anatomic
46
47. Rolland, A., Wagner, N., Chatelus, A., Shroot, modified skin from three diffrent species using
B., Schaefer, H., 1993 Site-specific drug delivery different receptor solutions. Journal of Pharmacy
to pilosebaceous structures using polymeric and Pharmacology 43, 836-840.
microspheres. Pharmaceutical Research. 10,
54. Talukdar, A.H., Calhoun. M.L., Stinson, A.W.,
1738-1744.
1972 Microscopic antaomy of the skin of the
48. Rosado,C., Cross,S.E., Pugh, W.J., Roberts, horse. American Journal of Veterinary Research
M.S., Hadgraf, J., 2003. Effect of vehicule 33, 2365-2390.
pretreatment on the flux, retention, and diffusion
55. Tur, E., Maibach, H.I. Guy, R. H., 1991.
of topicaly applied penetrants in vivo.
Percutaneous penetration of mehyl nicotinate et
Pharmaceutical Research 20, 1502-1507.
three anatomic sites: evidence for an appendageal
49. Rougier, A., Lotte, C., Maibach, H.I., 1987. In contribution to transport. Skin Pharmacology 4,
vivo percutaneous penetration of some organic 230-234.
compounds related to anatomic site in humans:
56. Wallace, S.M., Falkenberg, H.M., Runkis, J.O.
predicative aaessment by the stripping method.
Stewart, W.D., 1979. Skin levels ans and
Journal of Pharmaceutical Sciences 76, 451-454.
vasoconstrictor assay of topically applied
50. Ryder, M.L., 1957. A surnal of the follicle hydrocortisone: Archives of Dermatology 115,
populations in range of British breeds of shep. 440-441.
Journal of Agricultural Science 49, 275-279.
57. Waterman, A.J., 1970. Chordate structure and
51. Scott D.W., Miller W.H. Griffin C.E., 1995. function. Macmillan Co., New York.
Muller and Kirk’s small Animal Dermatology 5th
58. Web, A.J., Calhoun, M.L., 1954. The
Edition. W.B. Saunders Company Philadelphia.
microscopic anatomy of Mongrel Dogs. Am. J.
52. Strickland J.H. Calhoun, M.L., 1963. The vet. Res. 15: 234-259.
intregumumentary system of the cat. American
59. Yardley, H.J., Summerly, R. 1981. Lipid
Journal of Veterinary Research 24, 1018-1029.
composion and metabolism in normal and
53. Surber, C., Wihelm, K.P., Maibach, H.I., 1991. diseased epidermis. Pharmacological
In-vitro skin pharmacokinetics of acitretin: Therapeutics. 13, 357-383.
percutaneous absorption studies in intact and
47
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 48-60
Echinococoza alveolară.
O posibilă zoonoză emergentă în România
(Sinteză)
S. SIKÓ BARABÁSI¹, V. COZMA²
1
Asociaţia „ECHINO-NEWS” ROMANIA, 520036 Sf.Gheorghe, Strada Ciucului nr. 149, România, E-mail:
sikobsandor@yahoo.com
2
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină Veterinară,
Parazitologie şi Boli Parazitare, Strada Mănăştur, nr. 3-5, 400372 Cluj-Napoca, România, E-mail:
cozmavasile@yahoo.com
48
DÉVÉ şi ceea polichistică descrisă de cei multilocularis (denumire dată de ABULADZE
amintiţi, până cînd în 1954 RAUSCH în Alaska în 1960, cunoscută mai mult în literatura de
şi în 1957 VOGEL în Germania demonstrează specialitate sârbă şi rusească).
independent unul de celălalt şi fără echivoc
existenţa a două specii diferite de echinococ: Aspecte morfologice şi fiziologice
E.granulosus şi E.multilocularis (ECKERT şi
DEPLAZES, 1998, 1999). Echinococcus multilocularis este un cestod de
dimensiuni foarte mici, lungimea totală a
Astfel denumirea finală a teniei a devenit: corpului fiind cuprins între 1,2 şi 4,5 mm şi are
Echinococcus multilocularis (denumirea anglo- în medie cinci segmente (2-6), principalele fiind:
saxonă - RAUSCH, 1962), sau Alveococcus scolexul, gâtul şi strobila (Fig. 1) (ECKERT şi
DEPLAZES, 2004).
Figura 1
Echinococcus multilocularis
(după ECKERT şi DEPLAZES, 2004)
Stadiul larvar al teniei Echinococcus gravid, sute de ouă. Aceştia conţin embrionii
multilocularis este o formaţiune cu aspect hexacanţi.
tumoral, o manifestare polichistică, policefalică,
care la exterior se aseamănă cu conopida, iar pe Proglotele gravide ale cestodului ajung în mediul
secţiune cu miezul de caş sau de pâine. înconjurător odată cu fecalele gazdelor definitive.
Având mişcări proprii ele pot ieşi şi în mod activ,
Prin proliferarea membranei germinale, forţând sfincterul anal. Unele se opresc în cutele
componentă vie a stadiului larvar, ia naştere o perianale provocând un prurit destul de intens care
formaţiune multiloculară alcătuită din foarte face ca animalul să se scarpine, frecând regiunea
mulţi chişti de dimensiune mică. Aceste perianală de pământ etc.
microvezicule au de obicei diametrul cuprins
între 1-10 mm, rar ajung la 20-30 mm (OIE – Proglotele conţin un număr mare de ouă foarte
2005). Formaţiunea are caracter invaziv. rezistente la condiţiile de mediu. Ouăle eliberate
ca atare sau cele din proglote ajung pe iarbă,
Echinococcus multilocularis necesită pe zarzavaturi, fructe de pădure, ape stătătoare sau
parcursul ciclului său de dezvoltare prezenţa curgătoare, de unde pot fi ingerate de către gazde
gazdelor definitive şi a celor intermediare (Fig. 2). intermediare de obicei rozătoare sălbatice din
genul Microtidae, mai rar de animale ierbivore,
În cursul ciclului său biologic, Echinococcus omnivore sau accidental omul, în timpul
multilocularis ajunge la maturitate sexuală după consumului de iarbă, legume, fructe sau apă
25-40 zile şi elimină prin ultimul segment, cel infectată.
49
Pentru a încheia ciclul biologic oul trebuie să făcându-se foarte lent. În opoziţie cu aceasta,
ajungă în tractusul digestiv al unei gazde dezvoltarea la E.multilocularis se face mult mai
intermediare. Din oncosferele ingerate, embrionii repede, dar numai la rozătoare (150-170 zile),
trec prin circulaţie în organele gazdei, dezvoltare ce are loc, în primul rând în ficat.
dezvoltarea formei larvare pentru E.granulosus
Figura 2
Ciclul biologic comparativ al speciilor: Echinococcus granulosus şi Echinococcus multilocularis
(după PARASITOLOGY INFORMATIK, 2007)
50
membranei protoscolexului tapetată cu iar până la eliminarea embrioforilor sau a
mucopolizaharide, având ca scop protejarea proglotelor ovigere 30-49 zile, dar în funcţie de
protoscolexului până la evaginare. gazda intermediară poate dura şi până la 42-112
zile (THOMPSON şi LYMBERY, 1995;
Faza de dezvoltare completă a viermelui adult, DEPLAZES şi ECKERT, 2001).
perioada prepatentă, durează în medie 28-35 zile,
Figura 3
Chist alveolar din ficat de oaie (original după SIKÓ B.S.)
Figura 4
Imagine microscopică – capsule proligere cu protoscolecşi - din ficat de oaie.
Col. HEA, OB x 40 (original după SIKÓ B.S.)
51
Nu se cunoaşte modalitatea în care adultul în Epidemiologia echinococozei
timpul dezvoltării migrează în intestinul gazdei
definitive, totuşi în momentul maturării complete alveolare
E. granulosus se va localiza în partea superioară
a intestinului subţire, în timp ce E. Sursa de infecţie şi ciclul biologic în Europa
multilocularis preferă segmentul distal. Aceste centrală este preponderent de natură silvatică
aspecte ţin probabil de diferenţele între incluzând în principal vulpea roşcată europeană
necesităţile metabolice oferite de medii diferite (Vulpes vulpes) şi o serie de specii de rozătoare
ale segmentelor intestinale (IACOBICIU, 2001; ca gazde intermediare. După LABHARDT
KASSAI, 2003). (1990) vulpile infectate pot dispersa ouăle pe un
teritoriu de peste 18 hectare şi la distanţe de
Formele adulte de Echinococcus multilocularis peste 15-16 km. De asemeni, de la un singur
trăiesc aproximativ 5 luni (DEPLAZES şi excrement ce conţine oncosfere, aceştia în 10 zile
ECKERT, 2001). se pot dispersa la distanţe de 80 m de la
excrementul în cauză (ECKERT, 1998).
Omul se infectează accidental, fiind o „gazdă
aberantă sau accidentală” (ECKERT şi col., Deşi cu o prevalenţă mult scăzută faţă de cele
2002). Prin transmiterea la om, parazitul îşi constatate la vulpi, în multe ţări au fost descrise
încheie ciclul biologic, omul, ca purtător al cazuri de infestaţie la raton, câine şi pisica
stadiului larvar nefiind o sursă de răspândire a domestică, care şi ele sunt consumatoare de
parazitului în natură. În cazul infecţiei umane, rozătoare gazde intermediare.
parazitul ajunge într-o situaţie denumită de
QUILICI (1982) „impas parazitar”. Aceste două specii din urmă prezintă o
importanţă epidemiologică cu atât mai mare cu
cât ele trăind în imediata apropiere a omului,
măresc riscul contaminării acestuia.
Figura 5
Dezvoltarea şi capacitatea infectantă a lui Echinococcus multilocularis la diferite specii de gazde definitive
(după ECKERT şi DEPLAZES, 2004; KAPEL şi col., 2006).
52
Vulpea prin stilul ei de viaţă şi de hrănire este un altitudine, cu temperatura medie anuală între +10
pion important în ţinerea sub control a - +11Cº şi cu precipitaţii medii anuale de 600-
populaţiilor de rozătoare. HELTAY (1989) arată 800 mm (SIKÓ-1996).
că în cursul unui an o vulpe are un necesar total
de 312 kg hrană, ceea ce înseamnă că zilnic Longevitatea şi capacitatea infectantă a
consumă între 0,8-1,0 kg. Din acest necesar formaţiunilor alveolare prin păstrarea
aproape jumătate se asigură prin consumul de protoscolecşilor vii în gazdele intermediare se
rozătoare mici. păstrează de regulă toată viaţa lor.
Peste 40% din biomasa tractusului digestiv al Potenţialitatea infectantă al unui chist depinde de
vulpilor examinate este compus din rozătoare, iar fertilitatea acestuia. VUITTON şi BRESSON-
27-37% din timpul afectat procurării hranei este HADNI (2007) arată că în medie 15% dintre
dedicat vânării acestora. formaţiunile larvare alveolare multiloculare sunt
fertile.
Această biomasă de rozătoare mici se împarte
astfel: Microtus arvalis/argestis – 26,3%, Distribuţia geografică a teniei
Clethryonomis glareolus – 7,9%, Arvicola
terrestris – 2,8%, Apodemus spp. – 2,7%,
Echinococcus multilocularis şi a
Microtus oeconomus – 1,3% (BALTRÜNAITÉ, cazurilor de echinococoză
2004). alveolară
În ultimii ani au fost descrise forme de În Europa de până 1980 au fost cunoscute doar
echinococoză alveolară la gazde intermediare patru ţări (Austria, Franţa, Germania şi Elveţia)
mai puţin specifice cum ar fi: bovinele (Bos în care forma adultă de Echinococcus
taurus), porcul domestic (Sus scrofa domesticus), multilocularis a fost descrisă.
mistreţul (Sus scrofa ferrus), marmota
(Marmotta marmotta), castorul european (Castor În 1999 numărul acestor ţări a ajuns la 10 (prin
fiber),maimuţa macac (Macaca completare cu Norvegia, Belgia, Luxemburg,
fascicularis),maimuţa rhesus (Rhesus mulattus Lichtenstein, Polonia şi Cehia) şi este în continuă
rhesus), pavianul cu guler (Comopithecus creştere într-un ritm alarmant (ECKERT şi col.,
hamadryas), nutrie (Ondatra zibethica) castorul 2000).
american (Myocastor coypus) cal (Equus
caballus) yac tibetan (Bos Poëphagus grunniens) Prezenţa parazitului se raportează tot mai
iepure tibetan (Lepus oiostolus). frecvent din Europa de Est (Slovacia, Ungaria,
România, Ukraina, Bulgaria), din Turcia, din
Fecalele vulpilor pline cu elemente infestante pot Asia (Rusia, Kazakhstan şi China), din Amedica
fi dizolvate de ploi, embrionii hexacanţi din ele de Nord (statul Dakota) şi din Japonia.
ajung cu uşurinţă pe sol, pe zarzavaturi, fructe,
iarbă ori în apele izvoarelor şi a pârâurilor. În majoritatea ţărilor echinococoza alveolară a
Contaminarea are loc pe cale indirectă prin căpătat deja un caracter endemic şi este în curs
consumarea fructelor de pădure sau al ierbii de extindere continuă cu o rapiditate alarmantă
contaminate. (ECKERT şi DEPLAZES, 1999). Astfel, până în
anul 2000 au fost diagnosticate numai în Europa
Rezistenţă embrionilor hexacanţi de 559 de cazuri de echinococoză alveolară la om.
Echinococcus multilocularis este foarte mult
influenţată de temperatură şi umiditate Dacă în 1982 extinderea se limita la Franţa şi o
(GOTTSTEIN, 2007). Cele mai frecvente cazuri mică parte din Europa Centrală, în 2003 ea se
de infestaţie cu Echinococcus multilocularis extinde pe toată Europa Centrală şi de Est
apare la vulpi în zonele situate la 400-900 m (EurEchinoReg, 2003) (Fig. 6).
53
Figura 6
Evoluţia distribuţiei echinococozei alveolare în Europa
(sursa: http://www.eurechinoreg.org/map01.html)
În Anglia primul caz de echinococoză alveolară În Lichtenstein 34,9% din efectivele de vulpi
la om a fost semnalat de COOK (1991). examinate s-au dovedit a fi infestate (EWALD,
Examenul a 604 de vulpi în perioada octombrie 1993).
1999- noiembrie 2000 nu a confirmat prezenţa
teniei la gazda definitivă (REPORT E.U. and În Estonia şi Finlanda prima raportare a
NORVEY, 2001). depistării cestodului adult la vulpea roşie a fost
în 2003, apoi în 2005 infestaţia deja a ajuns la
În Norvegia, WELZEL şi col. (1995) examinând 29,4% (MOKS şi col., 2005, FUGLEI şi col.,
426 vulpi în perioada de iarnă noiembrie 1991 – 2008).
martie descrie o prevalenţă a lui Echinococcus
multilocularis de 36,9%. Prezenţa În Lituania (RAOUL şi col., 2001 şi HOFER şi
metacestodului în rozătoare gazde intermediare a col., 1999) descriu o prevalenţă de 57,3% la
fost descris în Insulele Spitzbergen şi Svalbard vulpi cu o intensitate a infestaţiei cuprinsă între 1
cu un procent de prevalenţă cuprinsă între 51- – 20.924 de viermi. BRUZINSKAITE şi col.
96% (REPORT E.U. and NORVEY, 2001; (2007) menţionează o infestaţie asemănătoare la
DEFRA, 2005). vulpi, de 9,7% la raton şi o prevalenţă de 0,4% la
porcii sacrificaţi. În perioada 1997 – iulie 2006
Prevalenţa cestodului adult în vulpile din au fost diagnosticate prin teste serologice ELISA
districtul Limburg din Olanda a ajuns la 12,6% şi Western blot 80 cazuri de echinococoză
(CRLP, 2007). alveolară la om.
54
Infestaţia vulpilor în Luxemburg în perioada endemice (ROMMEL, 1992; ROMIG şi col.,
1990-1992 deşi a fost de 5,1%, DEFRA (2005) 1999 şi 2004; ECKERT şi col., 2002). De la
consideră că ea este endemică la om (ECKERT înregistrarea primului caz de echinococoză
şi col., 2002). alveolară la om, şi până în 2002 au fost
diagnosticate 102 cazuri (ECKERT şi col.,
În nord-estul şi sud-estul Franţei, în zonele 2002).
endemice, efectivele de vulpi sunt infestate până
la 75% (ECKERT şi DEPLAZES, 1999). O prevalenţă ridicată, cuprinsă între 6,6% şi
Prezenţa parazitului a fost descris la 3,7% din 63,6% se menţionează la vulpi şi de 5,8-16,7% la
pisicile domestice şi la 16,66% din câinii câini în Cehia. Într-o zonă endemică din
examinaţi din zona Auvergne (PETAVY şi col., districtul Klatovy, MARTINEK şi col. (2001-b.)
2000; DEFRA, 2005). În regiunea Franche- descriu o prevalenţă de 1,8-8,0% la câini şi de
Comte unde incidenţa anuală a cazurilor umane 3,75% la pisici. În acelaşi zonă ei subliniază
este de 1,4º/oooo, gazdele definitive au fost prezenţa de E.multilocularis şi la unele gazde
pozitive în proporţie de 27,77% la vulpi, 7,63% intermediare mai puţin obişnuite ca la jder
la câini şi 8,33% la pisici (AUGOT şi col., (Martes martes), hermină (Mustela erminea),
2004). viezure (Meles meles) şi pisică domestică. În
1979 se descrie primul caz de echinococoză
În Elveţia, considerată a fi printre ţările cu cel alveolară la un bolnav provenind din acelaşi
mai mare grad de infestaţie, în perioada 1996- district Klatovy (MARTINEK şi col., 2001).
1998 s-a constatat că 47-67% din vulpile care se
regăsesc în teritoriile urbane, parcuri, zone verzi, În perioada 2000-2004 LETKOVÁ şi col. (2006)
sunt infectate cu E.multilocularis (DEPLAZES şi examinând 302 vulpi în regiunea din jurul
col., 1998). În cantonul Friburg de exemplu, oraşului Kosice din Republica Slovacă constată
există o zonă hiperendemică, unde prevalenţa o prevalenţă care varia între 9,4% în 2000, şi
parazitului ajunge până la 47-56% la vulpi, 7- 12,4% în 2004.
12% la câini, 3% la pisici, 9-39% la şoarecele de
apă (Arvicola terrestris), 10-23% la şoarecele de În Polonia prezenţa teniei la vulpe a fost
câmp (Microtus arvalis) (GOTTSTEIN şi col., semnalată pentru prima dată în 1998, prevalenţa
1996; 2001). lui E.multilocularis în vulpile examinate în 2003
ajungându-se la 29,4% (MALCZEWSKI şi col.,
Forma metacestoidă a fost descris la 10% din 90 2004). Au fost semnalate 7 cazuri de
de porci îngrăşaţi şi tăiaţi, şi la 2,9% din 522 echinococoză alveolară umană (ECKERT şi col.,
scroafe de reproducţie (serologic) (DEPLAZES 2002).
şi ECKERT, 2001).
Deşi în Ungaria primul caz de echinococoză
Incidenţa medie a cazurilor noi de echinococoză alveolară la om a fost descris încă în 1988 de
alveolară la om în 2001 ajunge la 1,4º/oooo pe JAKAB şi FALLER, dar parazitul responsabil nu
an. ECKERT şi col. (2002) arată că în total pe a fost identificat pe teritoriul ţării până în 2003,
teritoriul ţării au fost înregistrate 104 cazuri. când SRÉTER şi col. (2003-a, b) publică apariţia
primelor cazuri de infestaţie cu Echinococcus
La finele anului 2004 în regiunile vestice ale multilocularis la vulpe.
Austriei prevalenţa echinococozei alveolare la
vulpi a ajuns la 35% (CRLP, 2007). Incidenţa În Italia s-a demonstrat existenţa prevalenţei de
cazurilor de echinococoză alveolară la om este 4,6-4,8% la vulpile din zona nordică a ţării, în
de 0,024 º/oooo, cu 2,4 - 14 cazuri noi anuale special în regiunea Bolzano unde echinococoza
(AUER şi ASPÖCK, 1993; GOTTSTEIN, 2000; alveolară la om a fost semnalată încă din a doua
CRLP-2007). În total au fost înregistrate un jumătate a secolului XIX (CASULLI şi col.,
număr de 33 cazuri umane (ECKERT şi col., 2005; MANFREDI şi col., 2006).
2002).
Echinococoza alveolară a fost diagnosticat la om
În Germania, pe teritoriul întregii ţări 67-75% şi în Grecia (ECKERT şi col., 2002).
din efectivul de vulpi sunt purtători de
Echinococcus multilocularis, ceea ce înseamnă 8 În Turcia şi Orientul Mijlociu între anii 1934-
(20,5%) landuri hiperendemice şi 10 (25%) 1983 au fost semnalate 157 cazuri de
55
echinococoză alveolară umană, adică 3,1 cazuri irene) şi de 7,1% la iepurele tibetan (Lepus
anual (BOZDAG şi col., 2000). O singură oiostolus) (WANG şi col., 2006).
referire face ALTINTAS şi col. (2004) la
prezenţa teniei la vulpile din Turcia. Prevalenţa Primul caz de echinococoză alveolară la om în
infestaţiei în Iran a fost de 22,9% la vulpile Japonia a fost raportată în 1965 de pe insula
examinate şi 16% la şacali. Între 1993-1997 au Hokkaido. În oraşul Otaru de pe insula Hokkaido
fost diagnosticate 37 cazuri umane YIMAM şi col. (2002) relatează despre o
(ZARIFFARD, 1997). prevalenţă de 56,7% la vulpile examinate
(Vulpes vulpes schrencki) şi de 23,1% la ratoni
În Rusia prima semnalare se datează din 1971 (Nyctereutes procyonoides albus).
(LUKASHENKO, 1971). Se menţionează 9
specii de carnasiere ca gazde definitive, dintre În Statele Unite HILDRETH şi col. (2000)
care cele mai importante sunt vulpea roşie descriu o infestaţie de 74,5% la vulpi şi de 44%
(Vulpes vulpes), cu o infestaţie de 26-76% şi la coioţi în nordul ţării. DEFRA (2005) consideră
vulpea polară (Alopex lagopus), cu o infestaţie că echinococoza alveolară este endemică în 13
de 15-24% în zonele Chukotka şi Kamchatka. state.
Infestaţia câinilor din sudul Siberiei şi
Kazakhstan variază între 14-39% (BESSONOV, Prevalenţa cestodului la câinii şi pisicile de
1998). Deşi nu există date concrete, incidenţa fermă din Alaska este de 12% şi respectiv 1-5%
medie multianuală a cazurilor umane depăşeşte (DEFRA, 2005). În perioada 1947-1990
10º/oooo (MIKHAILCHENKO şi col., 2000). incidenţa cazurilor umane era foarte ridicată, ea
ajungând de la 7º/oooo la chiar 98º/oooo în unele
SHIMALOV (2001 şi 2002) semnalează zone din Dakota şi Alaska (SCHANTZ şi col.,
prezenţa Echinococcus multilocularis la 1995; VUITTON şi col., 2007).
carnasierele sălbatice în Belorusia cu o
prevalenţă de 7,5% la vulpe. În România primele cazuri de echinococoză
alveolară au fost descrise de SIKÓ în 1991 la
În Kazakhstan SHAIKENOV şi col. (2007) bovine (0,01%) şi la rozătoarele sălbatice –
semnalează o infestaţie de 6-11% la câinii Microtus Chionomis nivalis ulpius Brehm (0,4%)
ciobăneşti, 2,1-6,8% la câinii din curţile (21). Apoi, în 1992-1993 sunt descrise aspectele
gospodăreşti, 25,3% la vulpe şi 13% la vulpea de morfologice detaliate ale EA, fiind semnalate şi
stepă (Canis corsac). Metacestodul a fost la alte specii de microtidae ca Arvicola terrestris,
depistat la 2,1-2,7% din rozătoarele (Microtus Microtus arvalis şi Clethrionomys glareolus cu o
gregalis şi Microtus arvalis) examinate. În ce prevalenţă de 0,57% la animalele examinate
priveşte frecvenţa chiştilor alveolari la om, 0,39- (SIKÓ, 1992, 1993, SIKÓ şi col., 2002).
0,78% din intervenţiile chirurgicale pentru
echinococoză sunt de natură alveolară. În 1996 sunt prezentate primele investigaţii
privind ecologia parazitului în Romania (SIKÓ,
Primul caz de echinococoză alveolară la om a 1996).
fost descris în China în 1965. În regiunea
Xinjiang Uygur, în munţii Altai şi Tianshan la În 1998 IONESCU descrie primul caz de
populaţiile seminomade, unde rata infecţiei alveococoză hepatică la o oaie provenită din
variază între 2,8-19,2% cu o morbiditate de 2,4- judeţul Ilfov.
5,0% (JIANG-1998; ZHOU şi col., 2000).
PANAITESCU şi POP (1999) prezintă primul
Platoul Tibetan este una dintre cele mai mari caz de HA cu localizare hepartică la om. Cazul a
zone hiperendemice pentru echinococoza fost confirmat serologic în Institutul Cantacuzino
alveolară. Ea poate ajunge în unele zone chiar din Bucureşti şi reconfirmat serologic în Franţa
până la 50% din populaţiile umane (SCHANTZ, şi Elveţia prin ELISA ca fiind intens pozitiv.
2005). La gazdele definitive infecţia este de SAVLOVSCHI şi col. (2000) descriu o
44,4% la vulpea tibetană (Vulpes ferrilata), 12,1- formaţiune chistică multiloculară cu ocazia unei
25,0% la câinii comunitari şi 12% la câinii de intervenţii chirurgicale pe splina unei paciente de
păstor, iar la gazdele intermediare prevalenţa este 49 ani.
de 25% la şoarecele tibetan de platou (Microtus
56
În 2004 MOLDOVEANU şi col. menţionează există cazuri confirmate de echinococoza
primul caz de echinococoză alveolară cu alveolară unde este forma adultă a cestodului?
localizare exclusiv hepatică la cabalină depistat Studiile recente efectuate în zone cu condiţii
la Laboratorul Sanitar Veterinar din Teleorman. ecologice prielnice dezvoltării parazitului
confirmă existenţa lui Echinococcus
Atât cazurile umane, cât şi cele animale au fost multilocularis în Romania (SIKÓ, 1994, 1996,
de origine autohtonă. Se pune întrebarea: dacă SIKÓ şi col. 2002, 2007).
***
Referinţe bibliografice
1. Altintas N., Pektas B., Gottstein B., 6. Bozdag A.D., Nazh O., Peker Y., Tansung
Akpolat N., Karababa A.O. (2004) - T., Kaymak E., Uluc E. (2000) - Alveolar
Investigation of alveolar echinococcosis in echinococcosis of the pancreas. Surgey, 128,
human under high risk infection in Turkey. 1, 109-110;
Int. Archiv.of the Hydatidosis, 35, 159;
7. Bruzinskaite R., Marcinkuté A., Deplazes
2. Auer H. şi Aspöck H. (1993) - Die P., Mathis A., Eddi C., Šarkunas M.
epidemiologische Situation der (2007) - Epidemiology of Echinococcus
Echinokokkosen im Südosten Österreichs. multilocularis in Lithuania. XXII Int.Congr.
Mitt.Österr.Ges.Tropenmed.Parasitol., 15, of Hydatidology, Athens, Abstract OP 35;
16-71;
8. Canda Ş., Güraj M., Canda T.,
3. Augot D., Boucher J.M., Boue F., Astarcioglu H. (2003) - The Pathology of
Piarroux R., Giroudoux P., Guillou N., Echinococcosis and the Current
Vuitton D.A., Cliquet F. (2004) - Echinococcosis Problem in Western Turkey.
Echinococcus multilocularis and pets A report of pathologic features in 80 cases.
animals: a synantrophic cycle in France? Turk.J.Med.Sci., 33, 369 – 374;
Int.Archiv.of the Hydatidosis, 35, 134;
9. Casulli A., Manfredi M.T., La Rosa G., Di
4. Baltrünaité L. (2006) - Diet and winter Cerbo A.R., Dinkel A., Romig T., Deplazes
habitat use of the red fox, pine marten and P., Genchi C., Pozio E. (2005) -
raccoon dog in Dzükia National Park, Echinococcus multilocularis in red foxes
Lithuania. Acta Zoologica Lituanica, 16, 1, (Vulpes vulpes) of the Italian Alpine region:
46-53; is there a focus of autochtonus transmission?
Int.J.for Parasitology, 35, 10, 1079-1083;
5. Bessonov A.S. (1998) - Echinococcus
multilocularis infection in Russia and 10. Cook B.R. (1991) - Echinococcus
neighbouring countries. Helminthologia, 35, multilocularis infestation acquired in UK.
73-78; Lancet, 337, 8740, 560-561;
57
11. CRLP (Community Reference Laboratory 23. Ewald D. (1993) - Prävalenz von
for Parasites (2007) - Second Workshop of Echinococcus multilocularis bei Rotfüchsen
National Reference Laboratoires for (Vulpes vulpes L.) in der Nord-, Ost- und
Parasites. Technical Report. Instituto Südschweiz sowie im Fürstentum
Superiore di Sanita. Rome, 1-23; Lichtenstein. Dissertation, Phil.II., Univ.of
Zürich, 1-110;
12. DEFRA (2005) - Qualitative Veterinary
Risk Assessment: Introduction of Exotic 24. Fuglei E., Stien A., Yoccoz N.G., Ims R.A.,
Diseases in the UK. Eide N.E., Prestrud P., Deplazes P.,
http://www.defra.gov.uk/animalh/diseases/no Oksanen A. 2008) - Spatial Distribution of
tifiable/ rabies/pdf/appendix5.pdf; Echinococcus multilocularis, Svalbard,
Norway. E.I.D.Journ., 14, 1, 73;
13. Deplazes P., Hofer S., Gloor S., Gottstein
B., Eckert J. (1998) - Urban cycle of 25. Gottstein B., Saucy F., Wyss C.,
Echinococcus multilocularis and risk Siegenthaler M., Jacquier P., Schmitt M.
assessment of infections in domestic dogs (1996) - Investigations on a Swiss area
and cats. Parasitol.Int., 47, 1635; highly endemic for Echinococcus
multilocularis. Appl.Parasitol., 37, 2, 129-
14. Deplazes P. şi Eckert J. (2001) - Veterinary
136;
aspects of alveolar echinococcosis – a
zoonosis of public health significance. 26. Gottstein B. (2000) - Epidemiologie und
Vet.Parasitol., 98, 65-87; Systematic der cystischen und alveolaren
Echinokokkose. Der Chirurg Zeitschrift, 71,
15. Eckert J. (1997) - Epidemiology of
1, 1-8;
Echinococcus multilocularis and
E.granulosus in Central Europe. 27. Gottstein B. (2007) - Risk of
Parassitologia, 39, 4, 337-344; Echinococcosis related to food. In CRLP
(Community Reference Laboratory for
16. Eckert J. (1998) - Alveolar echinococcosis
Parasites. Second Workshop of National
(Echinococcus multilocularis) and other
Reference Laboratoires for Parasites.
forms of echinococcosis (Echinococcus
Technical Report. Instituto Superiore di
vogeli and Echinococcus oligarthrus). In
Sanita. Rome, 2007,15-16;
Zoonoses, ed. by Palmes,Soulsby, Simpson,
Oxford Med.Publ., 689-716; 28. Heltay I. (1989) - A róka ökológiája és
vadászata. Mezőgazdasági könyvkiadó,
17. Eckert J. şi Deplazes P. (1998) - Actual
Budapest;
aspects in the epidemiology of
echinococcosis in Europe. VPH Repports, 29. Hildreth M.B., Sriram S., Gottstein B.,
ISS/WHO/ FAO, 29; Wilson M., Schantz P.M. (2000) - Failure
to identify alveolar echinococcosis in
18. Eckert J. şi Deplazes P. (1999) – Alveolar
trappers from South Dakota in spite of high
echinococcosis in humans: the current
prevalence of Echinococcus multilocularis in
situation in Central Europe and the need for
wild canids. J.of parasitology, 86, 1, 75-77;
countermeasures. Parasitol. Today, 15, 315-
319; 30. Hofer S., Gloor S., Müller U., Mathis A.,
Hegglin D., Deplazes P. (1999) - High
19. Eckert J., Conraths F.J., Tackmann K.
prevalence of Echinococcus multilocularis in
(2000) - Echinococcosis:an emerging or
urban red foxes (Vulpes vulpes) and voles
reemerging zoonosis? Int.J.for Parasit., 30,
(Arvicola terrestris) in the city of Zürich,
12-13, 1283-1294;
Switzerland. Parasitology, 20, 135-142;
20. Eckert J., Gemmell M.A., Meslin F.X.,
31. Iacobiciu I. (2001) - Echinococoza-
Pawlowski Z.S. (2002) - WHO/OIE Manual
hidatidoza (E/H) - parazitozoonoză cu largi
on Echinococcosis in Humans and Animals:
implicaţii medico – sociale. Ed. Mirton,
a Public Health Problem of Global Concern;
Timişoara;
Ed. World Org. for Anim. Health, WHO/OIE,
Paris, France; 32. Ionescu V. (1998) - Alveococcosis in Sheep.
J.of Romanian Parasitology VIII, 1., 73;
21. Eckert J., Deplazes P. (2004) - Biological,
epidemiological, and clinical aspects of 33. Ishikawa H., Ohga Y., Doi R. (2003) - A
echinococcosis, a zoonosis of increasing model for the transmission of Echinococcus
concern. Clin.Microbiol.Rev., 17, 1, 107- multilocularis in Hokkaido, Japan. Biology,
135; Microbiology & Immunology, Okayama
Univ., http:// escholarship.lib.okayama-
22. Eurechinoreg (2003) -
u.ac.jp/microbiology_and_ immunology/3;
http://www.eurechinoreg.org;
58
34. Jiang C. (1998) - Alveolar echinococcosis in 47. Panaitescu D. şi Pop M. (1999) -
China. Chinese Med.J., 111, 5, 470-475; Alveococcosis in man. J.of Romanian
Parasitology, IX., 2., 55;
35. Kapel C.M., Torgerson P.R., Thompson
R.C., Deplazes P. (2006) - Reproductive 48. Parasitology informatik (2007) -
potential of Echinococcus multilocularis in Echinococcosis.
experimentally infected foxes, dogs, http://parasitology.informatik.uni-
racoondogs and cats. Int.J.Parasitol., 36, 1, wuerzburg.de/login/n/h/0422.html;
79-86;
49. Petavy A.F., Tenora F., Deblock S.,
36. Kassai T. (2003) - Helmintológia. Az állatok Sergent V. (2000) - Echinococcus
és az ember féregélősködők okozta multilocularis in domestic cats in France.
bántalmai. Medicina ed., Budapest, 30-101; Vet.Parasit., 87, 2-3, 151-156;
37. Labhardt F. (1990) - Der Rotfuchs. Paul 50. Quilici M., Dunan S., Dumon H., Franck
Parey Ed., Hamburg; J. (1982) - Hydatidose et leishmaniose
viscerale dans la Sud-Est de la France.
38. Letková V., Lazar P., Curlik J., Goldová
J.Medic., 3, 59-64;
M., Kosicová A., Kosuthová L., Mojzisová
J. (2006) - The red fox (Vulpes vulpes L.) as 51. Raoul F., Defaut R., Michelat D.,
a source of zoonoses. Veterinarski Arhiv., 76, Montadert M., Pépin D., Quéré J.P.,
S73-S81; Tissot B., Delattre P., Giraudoux P. (2001)
- Landscape effects on the polulations
39. Losson B., Kervyn T., Detry J., Pastoret
dynamics of small mammal communities: a
P.P., Mignon B., Brochier B. (2003) -
preliminary analysis of prey-resource
Prevalence of Echinococcus multilocularis in
variations. Rev.Ecol.-Terre Vie, 56, 339-352;
the red fox (Vulpes vulpes) in southern
Belgium. Vet.Parasitol., 117, 1-2, 23-28; 52. Report EU and Norvey (2001) - Report on
Trends and sources of zoonotic agents in the
40. Lukashenko N.P. (1971) - Problems of
European Union and Norvay
epidemiology and prophylaxis of
http://ec.europa.eu/food/biosafety/
alveococcosis (multilocular echinococcosis)
salmonella/ 09_echinococcus_2001.pdf;
a general review, with particular references
in the USSR. Int.J.Parasitol., 1, 125-134; 53. Romig T., Kratzer W., Kimmig P., Frosch
M., Gaus W., Flegel W.A., Gottstein B.,
41. Malczewski A., Gawor J., Malczewska M.
Lucius R., Beckh K., Kern P. (1999) - An
(2004) - Epidemiological situation of
epidemiologic survey of human alveolar
Echinococcus multilocularis in red foxes
echinococcosis in southwestern Germany.
(Vulpes vulpes) in Poland. XXIst Int. Congr.
Romerstein Study Group.
of Hydatidology Nairobi-Kenya, Int.Arch. of
Am.J.Trop.Med.Hyg., 61, 4, 566-573;
the Hidatidosis, XXXV, 132;
54. Romig T., König A., Kellermann K.,
42. Manfredi M.T., Casulli A., La Rosa G., Di
Weible A., Thoma D., Dinkel A., Schröder
Cerbo A.R., Trevisiol K., Genchi C., Pozio
W., Tourneux F., Giraudoux P.,
E. (2006) - Echinococcus multilocularis in
Mackenstedt U. (2004) - Southern Bavaria,
north Italy. Parassitologia, 48, 1-2, 43-46;
Germany: a newly recognised high
43. Martinek K., Kolarova L., Cerveny J. endemicity area for Echinococcus
(2001) - Echinococcus multilocularis in multilocularis. Int.Archiv.of the Hydatidosis,
carnivores from the Klatovy district of the 35, 130;
Czech Republic. J.Helminthol., 75, 1, 61-66;
55. Rommel M. (1992) - Environmental
44. Mikhailchenko V.V., Fesenko V.N., Aletin hygienic aspects of echinococcosis.
R.R. (2000) - Alveolar Echinococcus Dtsch.Tierarztl. Wochenschr., 99, 7, 292-
(alveococcus) of the kidney. Vestnik 295;
Chirurgii imeni, 159, 1, 97-99;
56. Saeed I., Maddox-Hyttel C., Monrad J.,
45. Moks E, Saarma U, Valdmann H. (2005) - Capel C.M. (2006) - Helminths of red foxes
Echinococcus multilocularis in Estonia. (Vulpes vulpes) in Denmark. Vet.Parasitol.,
Emerg Infect Dis., 11, 12, 1973-4; 139 (1-3), 168-179;
46. Moldoveanu D. (2004) - Echinococoza- 57. Savlovschi C., Oprescu S., Serban D.,
Hidatidoza la cabaline în România (2001- Sabău M. (2000) - On case with splenic
2003). Rev.Rom. de Parazitologie, XIV, 1, hydatidosis. J.of Romanian Parasitology, X.,
41-42; 1., 16-17;
59
58. Schantz P.M., Chai J., Craig P.S., Jenkins 70. Siko B.S., Sándor Zs. (2007) – Cestodozele
D.J., Macpherson C.N.L., Thakur A. intestinului subţire la vulpe (Vulpes vulpes
(1995) - Epidemiology and control of L.) – cu referire specială la Echinococcus
hydatid disease. (in Echinococcus and multilocularis. Rev.Rom. de Parazitologie,
hydatid disease. R.C.A.Thompson & XVII, suppl.2007, 167;
A.J.Lymbery eds.). CAB International,
71. Sréter T., Széll Z., Egyed ZS., Varga I.
Wallingford, Oxon, 233-331;
(2003-a) - Az alveoláris echinococcosisról az
59. Schantz P.M. (2005) - The burden of Echinococcus multilocularis fertőzöttség
echinococcosis. AM.J.Trop.Med.Hyg., 73, 1, első hazai megállapitása kapcsán. Magyar
1-2; Állatorv.Lapja, 125, 6, 370-378;
60. Shaikenov B.S., Masenov B.B., 72. Sréter T., Szell Z., Egyed Zs., Varga I.
Rysmukhambetova A.T., Torgerson P.R. (2003-b) - Echinococcus multilocularis: an
(2007) - The transmission of echinococcosis emerging pathogen in Hungary and Central
in synantropic biocoenosis in Kazakhstan. Eastern Europe? www. CDC Past Issue,
XXII Int.Congr. of Hydatidology, Athens, Emerging Infectious Diseases, 9, 3, 384-386;
Abstract OP 88;
73. Thompson R.C.A. şi Lymbery A.J. (1995)
61. Shimalov V.V. (2001) - Alveolar - Echinococcus and Hydatid Disease. CAB
echinococcosis in Belorussian polesie. International Wallingford UK;
Parazitologiia, 35, 2, 145-148;
74. Vuitton D.A. şi Bresson-Hadni S. (2007) -
62. Shimalov V.V. şi Shimalov V.T. (2002) - Echinococcosis. eMedicine.
Helminth fauna of the red fox (Vulpes vulpes http://www.emedicine.com/med/TOPIC326.
Linnaeus, 1758) in southern Belarus. HTM;
Parasitology Research, 89, 1, 77-78;
75. Wang Q., Vuitton D.A., Xiao Y., Budke
63. Sikó B.S. (1991) - Cercetãri în problema C.M., Campos-Ponce M., Schantz P.M.,
alveococozei la animale în judetul Covasna. Raoul F., Yang W., Craig P.S., Giraudoux
Simp. Nat. de Parazitologie, Sf.Gheorghe, P. (2006) - Pasture Types and Echinococcus
17-18 mai; multilocularis, Tibetan Communities. CDC,
Emerg. Inf.Dis., 12, 6, 190;
64. Sikó B.S. (1992) - Unele aspecte
morfopatologice în hydatidoza alveolarã la 76. Welzel A., Steinbach G., Keyserlingk M.,
animale. Rev.Rom.Med.Vet., 2, 151-155; Stoye M. (1995) - Zur Helminthenfauna des
Rotfuchses (Vulpes vulpes L.) in
65. Sikó B.S. (1993) - Unele aspecte
Südniedersachsen. Teil 2: Zestoden.
morfologice privind hydatidoza alveolarã la
Zeitschrift für Jagdwiss., 41, 2, 1100-109;
rozãtoarele sãlbatice. Rev.Rom.Med.Vet., 3
(2-4), 214-216; 77. Zariffard M.R. (1997) - Observation on
E.multilocularis in Iran. Arch. Int.Hydatid.,
66. Sikó B.S. (1995) - Alveococoza-o
32, 243;
parazitozoonoză prezentă dar puţin
cunoscută în Romania. Rev.Rom. de 78. Zhou H.X., Chai S.X., Craig P.S., Delattre
Parazitologie, V., 1., 54; P., Quéré J.P., Raoul F., Vuitton D.A.,
Wen H., Giraudoux P. (2000) -
67. Sikó B.S. (1996) - Aspecte privind ecologia
Epidemiology of alveolar echinococcosis in
parazitului Echinococcus multilocularis.
Xinjiang Uygur autonomus region, China: a
Rev.Rom. de Parazitologie, 6, 1-2, 94;
preliminary analysis. Ann.Trop.Med.and
68. Sikó B.S. şi Iacobiciu I. (2002) - New cases Parasit., 94, 7, 715-729;
of alveolar hydatidosis in Romania. Vet.
79. Yimam A.E., Nonaka N., Oku Y., Kamiya
Med. Symposium, Iaşi, 6-7 June.
M. (2002) - Prevalence and intensity of
69. Siko B.S., Iacobiciu I., Ştefănoiu V., Echinococcus multilocularis in red foxes
Coroiu Z. (2005) - Epidemiologia (Vulpes vulpes schrencki) and racoon dogs
echinococozei-hidatidozei. Consideraţii (Nyctereutes procyonoides albus) in Otaru
asupra epidemiologiei E/H în România. City, Hokkaido, Japan. Japn.J.Vet.Res., 49,
Ed.Asoc.”ECHINO NEWS”; 4, 287-296;
60
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 61-67
ARTICOLE ORIGINALE
Species distribution and antifungal susceptibility of
Candida isolates collected from hospitalised patients
in Romania and Greece
Myrto CHRISTOFIDOU1, Anastasia SPILIOPOULOU1, Sofia VAMVACOPOULOU1,
Vassiliki STAMOULIS1, George DIMITRACOPOULOS1, Evangelos ANASTASSIOU1,
Lia Monica JUNIE2, Carmen COSTACHE2, Ioana COLOSI2, P.T. CIOBANCA2
The incidence of fungal infections has increased antifungal therapy, the mortality rate associated
substantially over the past 2 decades, and this with candidemia remains high due mainly in
increase is likely associated with the growing immunocompromised hosts, in fungal virulence
population of patients undergoing chemotherapy, and in drugs resistant Candida strains.
transplant surgery, and intensive care support.
Objectives: Patients hospitalized for clinical
Human candidiasis is increasing now in assumption of candidiasis were assessed. The
incidence and in clinical manifestation, due to aim of this study was to evaluate species
the high frequency of prolonged antibiotic distribution and antifungal susceptibility of
therapy, the invasive procedures and immune Candida isolates recovered from pathological
deficiencies. The immunosuppression by products, at some hospitals. The isolation and
transplant, the drug therapy for cancer and AIDS distribution rate of Candida species from
favor the disseminated infections. Knowledge of different infections was investigated and the
clinical manifestations and predisposing factors susceptibility of isolates to various antifungal
is profitable in order to establish the proper agents was determined in Cluj-Napoca and in
prophylaxis and treatment. Species of the genus Patras Hospitals.
Candida are the agents most frequently
implicated in invasive fungal infections, and they Material and methods
now rank as the fourth most common cause of
bloodstream infections. Several surveillance Clinical data were recorded and included age,
programs have produced data documenting these sex, clinical diagnosis, predisposing factors and
increases and have documented trends in species clinical outcome.
distribution and antifungal susceptibility. These
may be due to differences in antifungal In Cluj Napoca hospitals, in a period of 2 years,
prescription and infection control practices. 338 Candida isolates were collected. in the
Candida species is one of the most common Department of Microbiology, University of
causes of hospital acquired bloodstream Medicine and Pharmacy, Cluj Napoca, Romania,
infections. Although Candida albicans remains all isolates of Candida spp. were identified by the
the most frequent cause of Candida infections, germ tube test and the API test (Biomerieux),
longitudinal surveillance in the USA (where Auxacolor 2, Fongiscreen, Candifast and
Candida spp. constitute the fourth most common CandiSelect 4.
bloodstream isolate) and also in the Europe have
detected an increase in the prevalence of In Greece, strains of Candida were isolated from
bloodstream infections caused by Candida non blood at a care hospital. In the department of
albicans. Nosocomial candidemia has emerged Microbiology, School of Medicine, University of
during the past two decades as a frequent cause Patras, Patras, Greece, positive blood cultures
of morbidity and mortality in hospitalized (BacT/Alert, Organon Teknika) were examined
patients. Despite the availability of effective microscopically directly for yeasts or
61
pseudohypha and subcultured on Sabouraud agar isolated from patients with mycosis was studied,
(Difco). Candida isolates were screened by germ by performing a standard antimycotic sensitivity
tube test and identified using API 20CAUX test (Kirby-Bauer method) on Sabouraud
(Biomerieux). A small portion of material from medium The results are read by measurement of
positive blood culture vials (Bact/Alert, Organon inhibition diameters and associate them with the
Teknika) was examined microscopically for appropriate kind of sensitivity from tabels:
yeast cells or pseudohypha and pseudomycelium. sensitive (S), intermediately sensitive (IS) and
Another portion was cultured on Sabouraud resistant (R).
dextrose agar (Difco, USA). All Sabouraud agar
plates were incubated at 35oC for 72h and yeast- Results discussion
like colonies were isolated. Germ tubes
formation is indicative of Candida albicans. In Greece from blood culture samples were
positive 142 (2%) isolates. From 142 patients, 94
The preparation was examined under direct patients were males and 50 females. Eleven of
microscopy. Germ tubes negative Candida them were neonates from intensive care unit
isolates were identified by their biochemical while the other 131 were adults, aged 28-80
characteristics which include the assimilation of years old. All patients with fungemia were
carbohydrates according to API 20 AUX immunocompromised, having haematologic
(Biomerieux). malignancies (leukemia, lymphoma,
granulocytopenia) or other conditions which
The susceptibility test to antifungal agents was predispose for candidemia as are therapy with
carried out by E-Test (AB Biodisk) a antimicrobial agents (IV) for concomitant
macromethod which defines the minimum bacterial infection, vascular catheters and large
inhibitory concentration (M.I.C) of antifungals as surgical treatment including transplantations.
described in NCCLS M27-A2, with readings The predisposing factors and underlying diseases
after 24 and 48 h of incubation. Antifungal M.I.C observed in this study are comparable to those
was carried out by E-test (AB Biodisk) on observed by others. Among these, central venous
RPMI-2% glucose agar, for the following lines are an important risk factor for candidemia
antifungals, in Greece: amphotericin B, 5- and failure to perform catheter exchange was
fluorocytocin, itraconazole, ketoconazole and strongly associated with the persistence of
fluconazole, voriconazole. The interpretive infection.
breakpoints for flucytosine, itraconazole, and
fluconazole were those of the NCCLS. In Greece, a total of 144 cases of candidiasis
were reported during the course of this study.
In Romania, the susceptibility test to antifungal Candida albicans was the most commonly
agents was carried out to: amfotericină B, isolated species, accounting for 59% of the
nistatină, ketoconazol, econazol, miconazol and isolates, followed by Candida glabrata (11%),
clotrimazol, nistatine, using diffusimetic methods Candida parapsilosis (9%), Candida tropicalis
on Mueller-Hinton media with GAM (supliment (9%), C.lipolytica (4%), C. guilliermondii (3%),
glucosis and blue metilen) and Casiton. The Candida krusei (1%), C.stellatoida 1 (1%),
antimycotic activity of Clotrimazole, C.humicola (2%) and C. lusitaniae (1%). Both
Miconazole, Fluconazole, Ketoconazole, C.glabrata and C. krusei were isolated for the
Bifonazole, Nystatin, Griseofulvin, Flucytosine, first time during 2001. Two patients had non
Terbinafine, and Natamycine, on collection Candida fungemia due to Trichosporon spp.
strain of C.albicans and on 105 different strains
62
C.lipolytica
C.albicans
C.humicola 4%
C.glabrata
C.stellatoida2%
C.guillermondii
3% 1% C.lucitaniae C.parapsilosis
C.krusei 1%
1%
C.tropicalis
C.tropicalis
C.albicans
9%
59% C.krusei
C.parapsilosis
9% C.guillermondii
C.glabrata C.stellatoida
11%
C.humicola
C.lipolytica
C.lucitaniae
Candida species (n=144) isolated from blood cultures during seven years (1997-2004) Number of isolated Candida
species isolated in Greece /years of study
Candida species (n=144) isolated from blood cultures during seven years period (1998-2004)
No of isolates Total
Candida 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 (%)
C.albicans 7 10 2 9 23 14 20 85 (59)
C.glabrata 6 6 2 2 16 (11)
C.parapsilosis 2 4 3 2 2 13 (9)
C.tropicalis 2 3 1 3 3 1 13 (9)
C.krusei 2 2 (1)
C.guillermondii 1 1 1 1 4 (3)
C.stellatoida 1 1 (1)
C.humicola 2 1 3 (2)
C.lipolytica 2 2 2 6 (4)
C.lucitaniae 1 1 (1)
Total 9 15 11 22 37 25 25 144 (100)
In Romania, the candidiasis etiology was remains the most common species recovered
established in 338 patients. 70% of the (59% of isolates, in Greece and 41% of isolates,
candidiasis was nosocomial infections, 5% in Romania), the frequency of non-C. albicans
occurred in patients hospitalized in an intensive species has increased over the last decade (41%
care unit, 25% in patients hospitalized for cancer of isolates, in Greece and 59% of isolates, in
therapy. Mucosal candidiasis prevails (63,1%) Romania). A comparable distribution rate was
followed by cutaneous candidiasis (25,2%) and observed, in other study with C. albicans being
disseminated candidiasis (10,8%). recovered from 55% of patients, followed by C.
glabrata (17%), C. parapsilosis (11%), C.
In Romania the overall species distribution was: tropicalis (7%), C. lusitaniae (3%), and C. krusei
41% C.albicans, 22.3% C. parapsilosis, 12.4% (3%). However, the distribution of species varied
Candida glabrata, 12% Candida tropicalis, 2% markedly by country. In the United States, 43.8%
C. krusei, 0.7% C. guilliermondii, and 5.8% of nosocomial infections were due to non-C.
others Candida spp. Although C. albicans albicans species. C. glabrata was the most
63
common non-C. albicans species in the United (87%), Ketoconazole (81%), and
States. The proportion of non-C. albicans Itraconazole (73%).
nosocomial infections was slightly higher in
Canada (47.5%), where C. parapsilosis, not C. 2. When performed by disk diffusion method,
glabrata, was the most common non-C. albicans from all isolated strains, 100% are S to
species. C. albicans accounted for 40.5% of all Nystatin, 93.8% to Ketoconazole, 87.5% to
nosocomial infections in South America, Clotrimazole and 81.3% to Fluconazole. The
followed by C. parapsilosis (38.1%) and C. rest of strains are either IS (3.1% for
tropicalis (11.9%). Ketoconazole, 6.2% for Clotrimazole and
3.1% for Fluconazole) or resistant (R): 3.1%
Susceptibility profile of Candida species to for Ketoconazole, 6.3% for Clotrimazole and
antifungal agents 15.6% for Fluconazole. The majority of
strains (84.4%) are IS for Natamycine and
1. Candida spp. exhibited different only 12.5% of the tested strains were S. Only
susceptibility profile to antifungal agents as 6.5% of tested strains are S to Terbinafine,
follows: C. albicans strains isolated in 29% were IS strains and 64.5% of strains
Greece were most sensitive (S) to were R. There were 4.8% S strains to
Voriconazole (98%), Amphotericin (98%) Flucytosine, 11.3% IS strains and 83.9%
followed in descending order of sensitivity were R strains.
by 5-Fluorocytocin (92%), Fluconazole
R
IS
S
Ketoconazole
Flycytosine
Clotrimazole
Miconazole
Natamycine
Fluconazole
Bifonazole
Nystatin
Griseofulvin
Terbinafine
N ystatin K eto co nazo le C lo trim azo le Fluco nazo le M ico nazo le N atamycine T erbinafine Flycyto sine G riseo fulvin B ifo nazo le
S 100 93,8 87,5 81,3 53,1 12,5 6,5 4,8 0 0
64
Voriconazole, 67% of them were. 34% of them were sensitive to Itraconazole.
Susceptibility profile of others Candida 100% of the isolated strains of C.krusei were
species to antifungals agents was: sensitive to Amphotericin and Voriconazole,
C.guillermondii: 100% of the strains were 67% to Itraconazole and only 34% were
sensitive to Amphotericin, 5-Fluorocytocin, sensitive at 5-Fluorocytocin, Ketoconazole,
Ketoconazole, Itraconazole, Voriconazole Fluconazole. All the isolated strains of C.
and 75% of them to Fluconazole. 100% of stellatoida were sensitive to all antifungal
the isolated strains of C.humicola were drugs: Amphotericin, 5-Fluorocytocin,
sensitive to Amphotericin, Ketoconazole, Ketoconazole, Itraconazole, Fluconazole,
Fluconazole, 5-Fluorocytocin, 67% of them Voriconazole.
were sensitive to Voriconazole, and only
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
amphotericin B flucytocine fluconazole ketoconazole itraconazole voricionazole
1. To Amphotericin were sensitive all the 2. To 5-Fluorocytocin were sensitive all the
strains of C. lipolytica, C guillermondii, isolated strains of C. guillermondii and
C. humicola C. krusei, C. stellatoida, C. stellatoida, 92% of C. albicans
98% of C. albicans strains, 92% of C. strains, 81%, of C. glabrata, 78% of C.
tropicalis, 92% of C. parapsilosis, 67%
65
of C. lipolytica and C. humicola and C. tropicalis, 50% for C. lipolytica. Only
only 34% of C. krusei. 34% of C. humicola and 31% of C.
glabrata isolated strains were sensitive.
3. To Ketoconazole were sensitive all the
isolated strains of C .humicola, C. 5. To Fluconazole were sensitive 100% of
stellatoida, C. lipolytica, C. the isolated strains of C .humicola and
guillermondii, the majority of the C. stellatoida, 87% of C.albicans, 85%
isolated strains of C. parapsilosis of C.parapsilosis, 78% of C.tropicalis,
(92%), of C. tropicalis (86%), of 75% of C. guillermondii, 67% of C.
C.albicans (81%), 69% of C. glabrata lipolytica, 56% of C. glabrata, and only
and only 34% of the C.krusei isolated 34% of C.krusei isolated strains.
strains.
6. To Voriconazole were sensitive all the
4. To Itraconazole were sensitive 100% of isolated strains of others Candida
the C. guillermondii and C.stellatoida species (C.glabrata, C.tropicalis, C.
isolated strains. The percentage of parapsilosis, C. lipolytica, C.
sensitivity for others Candida spp. was guillermondii, C.humicola, C.krusi, C.
lower: 85% for C.parapsilosis, 73% for stellatoida and 98% of C.albicans
C.albicans, 67% for C.krusei, 64% for isolated strains.
Candida spp 33 S S S S S S
8 S S S S R S
7 S S R S R S
2 S R R S R S
8 S R R R R S
2* R R R R R S
* C. parapsilosis, C. tropicalis
66
Sensitive strain* Resistant strain*
MIC (μg/ml) MIC (μg/ml)
Flucytocine <4 >32
67
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 68-73
• celor mai utile metode de identificare şi Cele 65 de tulpini preluate din baza de date au
testare a sensibilităţii tulpinilor izolate fost identificate folosind Fongiscreen.
Fongiscreen este un kit de identificare bazat pe
Material şi metodă teste de asimilare. Testul poate identifica toate
speciile patogene de Candida, plus speciile
Materialul luat în studiu a fost reprezentat de 169 Cryptococcus neoformans şi Saccharomyces
tulpini recoltate de la pacienţi din diverse cerevisiae. Testul poate preciza şi dacă tulpina
produse patologice: studiată face parte din genurile Trichosporon,
Geotrichum sau Rodothorula, dar fără putea
• 134 - Centrul de Diagnostic şi Tratament preciza specia.
• 35 - Clinica de Boli Infecţioase CandiSelect 4
Identificarea speciilor de Candida a fost realizată Toate cele 104 tulpini analizate au fost
cu ajutorul următoarelor kit-uri comerciale şi cu identficate folosind mediul CandiSelect 4. Acest
ajutorul mediului CandiSelect 4: mediu de identificare poate diferenţia 4 specii de
Candida în funcţie de culoarea şi aspectul
• Auxacolor 2 coloniilor după cum urmează:
68
Candifast • Teste de fiziologie
Dintre tulpinile analizate, 12 tulpini au fost Poate identifica toate speciile patogene de
identificate şi cu Candifast. Candifast este un kit Candida.
de identificare bazat pe teste de fermentare şi pe
determinarea prezenţei ureazei. Acest test poate Testarea sensibilităţii la antifungice a fost
identifica 8 specii de Candida şi poate preciza efectuată cu:
dacă tulpina testată face parte din genurile
Trichosporon, Geotrichum sau Rodothorula, dar Candifast
fără a putea preciza genul sau specia. Candifast
conţine şi un kit de testare a sensibilităţii. Toate speciile identificate cu Candifast au fost şi
testate pentru rezistenţa la antifungice. Candifast
Pot fi identificate urmatoarele tulpini de cuprinde teste calitative pentru aprecierea
Candida: sensibilităţii la următoarele antifungice:
amfotericină B, nistatină, ketoconazol, econazol,
• Candida albicans miconazol, fluconazol şi flucitozină.
• Candida tropicalis
Fungitest
• Candida glabrata
• Candida krusei Dintre tulpinile analizate, 5 tulpini au fost testate
folosind FungiTest. FungiTest este un kit care
Kitul de identificare este bazat pe: testează sensibilitatea la următoarele antifungice:
amfotericina B, ketoconazol, miconazol,
• Teste de asimilare itraconazol, fluconazol şi flucitozină. Testul
• Teste enzimatice poate preciza dacă tulpina este sensibilă,
intermediar sensibilă sau rezistentă prin testarea
• Morfologie sensibilităţii la două concentraţii diferite pentru
fiecare antifungic.
Candida glabrata
Candida albicans 9%
64% Candida tropicalis
11%
Candida krusei
7%
C. parapsilosis
3%
Candida kefyr
2%
Alte specii
4%
Grafic 1
70
Candida albicans Secretie linguala
Grafic 2
Prevalenţa diverselor specii în produsele patologice testate
71
Sensibil Intermediar Rezistent
100,0% 97,1% 2,9% 0,0% 0,0%
Amfotericină
100,0% 100,0% 0,0% 0,0% 0,0% 0,0%
100,0% 94,4% 0,0% 0,0% 5,6%
Nistatină
88,6% 0,0% 11,4%
100,0% 100,0% 0,0% 0,0% 0,0%
Ketoconazol
80,0% 82,9% 20,0% 8,6% 0,0% 8,6%
100,0% 82,4% 17,6% 0,0% 0,0%
Econazol
75,0% 18,8% 6,3%
91,7% 67,6% 29,4% 8,3% 2,9%
Miconazol
40,0% 59,4% 60,0% 34,4% 0,0% 6,3%
83,3% 13,9% 2,8%
Clotrimazol
75,0% 11,1% 13,9%
Voriconazol
91,7% 8,3% 0,0%
Itraconazol
60,0% 40,0% 0,0%
100,0% 0,0%
Fluconazol
80,0% 72,7% 20,0% 9,1% 0,0% 18,2%
100,0% 0,0%
Flucitozină
80,0% 20,0% 0,0%
Candifast Casiton
Legendă
Fungitest Mueller-Hinton
Grafic 3
Comparaţia între sensibilitatea la antifungice testată prin diferite metode (Candifast, Fungitest, difuzimetric pe
Casiton şi Mueller-Hinton cu GAM)
72
Sensibilitatea Candida Alte
la: Global
albicans specii
Amfotericina B 90,9% 100,0% 97,1%
Nistatina 91,7% 95,8% 94,4%
Ketoconazol 100,0% 100,0% 100,0%
Econazol 72,7% 87,0% 82,4%
Miconazol 54,5% 73,9% 67,6%
Clotrimazol 75,0% 87,5% 83,3%
Voriconazol 100,0% 87,5% 91,7%
Fluconazol 66,7% 75,0% 72,7%
Grafic 4
Sensibilitatea diverselor specii la antifungice
Concluzii
1. Cea mai frecventă specie izolată în 6. Candifast nu este un test de încredere
infecţiile fungice este Candida albicans. pentru determinarea rezistenţei la
Această specie reprezintă aproape 2/3 din antifungice, sensibilitatea acestui test fiind
cazuri. foarte redusă.
2. Candifast şi Auxacolor sunt la fel de 7. Ketoconazolul şi amfotericina B sunt
exacte în a identifica tulpinile de Candida. antifungicele cele mai eficace in vitro.
Sensibilitatea la aceste antifungice a fost
3. CandiSelect 4 are limitări majore în ceea de 100% pentru ketoconazol şi, în medie,
ce priveşte speciile pe care le poate
de 97.1% pentru amfotericina B. Conform
identifica. Practic, doar diagnosticul
testelor difuzimetrice, nici o tulpină dintre
etiologic Candida albicans poate fi pus
cele studiate nu a fost rezistentă la
folosind CandiSelect 4, restul speciilor
ketoconazol sau amfotericina B şi doar
patogene de Candida putând fi confundate
foarte puţine au fost intermediar-sensibile.
cu Candida glabrata dacă este folosit
acest test. 8. După ketoconazol şi amfotericina B,
nistatina şi voriconazolul sunt cele mai
4. Testarea sensibilităţii prin metoda
eficiente antifungice. Au efect în peste
difuzimetrică pe mediile Casiton şi
90% din cazuri.
Mueller-Hinton cu GAM duce la rezultate
asemănătoare, dar nu identice, mediul 9. Miconazolul are efecte reduse pe Candida
Mueller-Hinton nefiind recomandat pentru albicans în aproape 50% din cazuri,
testarea altor antifungice decât voriconazol sensibilitatea celorlalte specii fiind de
şi fluconazol. 74%.
5. Fungitest, deşi raportează foarte puţine
tulpini rezistente, poate determina tulpinile
sensibile cu o exactitate comparabilă cu
cea a metodei difuzimetrice pe mediu
Mueller-Hinton, cu menţiunea ca acest
mediu nu este aprobat de CLSI.
73
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 74-78
74
The percentage of candida species in
the etiology of mycotic infections
14%
C.albicans
9%
C.glabrata
59% C.krusei
18%
other species
Figura 1
Toate cele 44 de tulpini au prezentat acelaşi Casitone vs. Sabouraud, deoarece 18.2% dintre
diametrul al zonei de inhibiţie pentru o anumită tulpini au fost IS pe Casitone în timp ce pe
tulpină, pe Casitone şi Muller-Hinton, la testarea Sabouraud apăreau ca fiind S (Fig. 2).
polienelor (AB şi NY). Concordanţa rezultatului
AF între aceste două medii a fost de 100%. Testarea CTR a condus la un nivel de
concordanţă de 77.37% pentru Casitone vs
La interpretarea rezultatelor (S/R) obţinute pe Muller-Hinton, cu 4.54% dintre tulpini fiind S pe
Casitone şi Sabouraud, concordanţa a fost de Casitone, dar apărând ca R pe Muller-Hinton şi 9
91%, chiar dacă diametrul zonelor de inhibiţie a % fiind IS pe Casitone şi apărând ca S pe Muller-
fost mult diferit pe cele două medii. Acest fapt Hinton (Fig. 3).
este explicabil prin limitele largi ale diametrelor
încadrate în cele 3 categorii clinice (S/ I / R). Concordanţa între Casitone şi Sabouraud a fost
Concordanţa pentru KET a fost de 81.8% pentru doar de 63.7% în cazul CTR.
Casitone vs.Muller-Hinton şi 86.36% pentru
Casitone vs. Sabouraud. Pe parcursul realizării acestui studiu am observat
fenomenul de antagonism între poliene şi azoli
Acelaşi nivel de concordanţa s-a obţinut la ca şi o aplatizare a zonei de inhibiţie produse atât
testarea EC pe Casitone şi Sabouradud, dar a fost de AB cât şi de NY, datorită interferenţei cu
mult mai redus (73%) când testarea s-a efectuat zonele de inhibiţie ale KET şi respective ale CTR
pe Casitone vs. Muller-Hinton. (Fig. 4).
75
Discordant interpretation on
Sabouraud vs Casitone for MCZ
30
25
20
Strains
IS
15
S
10
5
0
Sabouraud Casitone
Figura 2
42
40
38
Strains R
36
S
34
32
30
Muller-Hinton Casitone
Figura 3
76
Figura 4
Pe de altă parte folosirea discurilor, testate şi 1. Deşi C.albicans continuă să fie agentul
interpretate de producător pe un anumit mediu, etiologic predominant în infecţiile fungice, s-a
pe un alt mediu poate conduce la erori de observat o creştere a incidenţei infecţiilor
interpretare a rezultatelor, chiar dacă pentru produse de C.glabrata, C.krusei şi alte specii de
anumite clase de antifungice aceste erori sunt candida.
minime.
2. Pentru poliene (AB şi NY) există o rată
Antagonismul observat între poliene şi azoli este ridicată a concordanţei între antifungigrama
explicat prin natura fungistatică a celor din urmă realizată pe Casitone şi cea realizată pe Muller-
şi natura fungicidă a polienelor. Inhibarea Hinton, atât în ceea ce priveşte diametrele
sintezei de ergosterol de către azoli determină zonelor de inhibiţie cât şi interpretarea clinică
apariţia unui perete celular modificat, AB (S/R); de asemenea există o bună concordanţă
77
între Casitone şi Sabouraud , în ciuda 4. Mediul Sabouraud poate fi folosit în anumite
diferenţelor între diametrele zonelor de inhibiţie. situaţii pentru realizarea AF, mai ales datorită
avantajului unei creşteri mai rapide şi a unei zone
3.Pentru azoli rata concordanţei între de inhibiţie clar delimitate.
antifungigrama realizată pe Casitone şi Muller-
Hinton, respectiv între antifungigrama realizată 5. Fenomenul de antagonism între poliene şi
pe Casitone şi Sabouraud a fost scăzută atât în azoli a putut fi demonstrat pe toate cele 3 medii
ceea ce priveşte diametrul zonelor de inhibiţie ca şi o aplatizare (tăiere) a zonei de inhibiţie la
cât şi interpretarea clinică a rezultatelor, datorită punctul de interferenţă.
existenţei unor tulpini intermediari sensibile
(dose dependent).
MULŢUMIRI
Adresăm mulţumiri Laboratorului Clinicii de Boli Infecţioase şi Laboratorului CDT care ne-au furnizat
majoritatea tulpinilor studiate, cu scopul testării sensibilităţii lor la antifungice.
Referinţe
78
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 79-83
Figura 1
Pacienta A.P. 82 ani, Blefarită cu Demodex folliculorum – aspect clinic
(colecţia Prof. Dr. Goţia Smaranda).
Figura 2
Pacienta A.P. 82 ani, Blefarită cu Demodex folliculorum– aspect microscopic. Se observă parazitarea firului de păr
şi prezenţa unui ou între cei doi paraziţi din dreapta (colecţia Prof. Dr. Goţia Smaranda).
80
Figura 3
Pacient P.M. 73 ani, Dermatită facială cu Demodex folliculorum
(colecţia Prof. Dr. Goţia Smaranda).
La pacienţii peste 50 ani s-au evidenţiat paraziţii ale glandelor sebacee, regăsindu-se pe toate
pe faţă, dar şi la nivelul genelor. Infecţia cu teritoriile unde aceste cutanate sunt prezente.
Demodex folliculorum s-a asociat cu infecţia Parazitul îşi extrage hrana din bulbul firului de
gastrică cu Helicobacter pylori la 10% din păr, distrugând peretele celular. După fecundare,
pacienţii vârstnici. femela îşi sapă un şanţ în piele pentru a depune
ouă, introducând astfel diferite bacterii şi
Ca urmare a tratamentului, toţi pacienţii au provocând infecţii cutanate. De-a lungul celor 5
raportat o ameliorare a pruritului şi o diminuare a etape ale ciclului lor de viaţă, paraziţii distrug
scuamelor încă după prima injecţie (primele 5 învelişul cutanat prin excretarea de deşeuri sau
zile), eradicarea parazitului obţinându-se, la prin diverse secreţii, prin depunerea de ouă sau
intervale variabile, de asemenea, la toţi pacienţii. prin remanenţa şi descompunerea la acest nivel a
Mai exact, 14 pacienţi (28,6%) s-au negativat paraziţilor decedaţi.
după 5 injecţii, alţi 14 (28,6%) după 6 injecţii, 10
pacienţi (20,4%) după 7 injecţii, 9 pacienţi Demodex folliculorum hominis este condiţionat
(18,36%) după 8 injecţii, 1 pacient (2,04%) după patogen. Incidenţa infestării creşte odată cu
9 injecţii şi 1 pacient (2,04%) după 10 injecţii. vârsta (chiar şi în studiul nostru lipsesc vârstele
mai tinere, în schimb avem infestări la pacienţi
Discuţii de 82 de ani). Acest fapt se corelează mai
degrabă cu o scădere a imunităţii, ştiind că odată
Paraziţii au dimensiuni cuprinse între 0,1 şi 0,4 cu înaintarea în vârstă, atât secreţia sebacee, cât
mm, această talie explicând simptomele şi pilozitatea – factorii de care depinde creşterea
subiective pe care le resimt mulţi pacienţi şi pe şi multiplicarea parazitului – sunt în scădere. Ar
care le descriu ca senzaţia că le umblă ceva pe fi interesant de iniţiat studii privind eventualele
faţă, scalp sau decolteu, exprimări adesea de corelaţii între statusul imun al pacienţilor şi
natură să orienteze medicul în mod fals spre o infestarea cu Demodex, pe de o parte, şi între
apreciere a acestora ca aparţinând sferei statusul imun şi secreţia sebacee sau pilozitatea
psihiatrice (nevroze, psihoze cu zoopsii). acestora, pe de altă parte. De asemenea, între
statusul imun şi intensitatea simptomelor clinice,
Demodex folliculorum îşi desfăşoară întreg ciclul ştiut fiind faptul că prezenţa parazitului nu este în
vital la nivelul gazdei pe care o parazitează. mod necesar simptomatică.
Femelele depun 20-24 de ouă la nivelul
foliculului pilos, din care vor ecloza larvele şi Stimularea fizică, chimică şi mecanică a
nimfele (protonimfe, deutonimfe). Acestea vor fi tegumentului de către aceşti paraziţi poate
purtate de fluxul sebaceu către gura foliculului, provoca reacţii imune de la inflamaţia locală, la
unde se vor matura, încheindu-şi ciclul de viaţă eritem, papule şi pustule, zona cea mai iritată
la 15-25 de zile. fiind cea centrofacială (aşa-numita “T zone”) şi
alte zone cu abundenţa glandelor sebacee.
Demodex folliculorum hominis trăieşte în Manifestările clinice comune pot îmbrăca, pe
vecinătatea firelor de păr, pe când Demodex lângă aspectul rozaceiforme, şi pe cel de
brevis la nivelul ductelor secretoare secretoare dermatită periorală sau de acnee a adultului. În
81
alte cazuri, în acest tip de erupţii, Demodexul penetrări optime a barierei cutanate lipoacide şi a
reprezintă doar un factor agravant, nu cauzal. accesării paraziţilor de către agenţii terapeutici.
Din cazuistica noastră reiese că majoritatea Notăm faptul că dispariţia simptomelor a fost în
pacienţilor cu erupţii faciale simptomatice au general mai precoce decât dispariţia parazitului
prezentat această infestaţie parazitară. din leziuni. De aceea, înainte de a decide
întreruperea tratamentului, este necesar să avem
Cunoscând ciclul de viaţă al parazitului, vom confirmarea microscopică a vindecării.
înţelege de ce tratamentul, care nu acţionează
decât asupra adulţilor, fiind inofensiv pentru Concluzii
larvele şi nimfele protejate de o cuticulă
impermeabilă, trebuie administrat continuu pe o Considerăm că în prezent infestaţia cu Demodex
perioadă de timp acoperitoare pentru mai multe este subdiagnosticată, fiind indicat ca indicele de
etape de viaţă (peste minim 5), în care se vizează suspiciozitate faţă de aceasta să fie mult mai
eclozarea ouălor şi surprinderea parazitului într-o crescut în cazul pacienţilor cu erupţii faciale
etapă vulnerabilă. acneiforme, rozaceiforme sau chiar numai
eritematoase.
Până în prezent, tratamentul rămâne îndelungat şi
nu rareori se însoţeşte de recidive, pacienţii tineri Tratamentul combinat, sistemic cu Ivermectină,
răspunzând cel mai bine la tratament. şi topic, cu Amitraz şi Ivermectină, a avut
Localizarea la nivelul genelor este şi ea rezultate foarte bune, ducând la vindecarea
îndeobşte mai dificil de tratat. microscopică a tuturor bolnavilor din lotul
studiat.
În cazul nostru, strategia aplicată a fost cea a
unui tratament continuu, acoperitor pentru minim Pacienţii trebuie preveniţi asupra necesităţii
cele 5 etape de viaţă ale parazitului, cumulând duratei mai crescute a tratamentului, chiar dacă
efectul terapiei interne cu cea externă, situaţie în simptomele faciale au cedat, până la confirmarea
care am obţinut deparazitarea totalităţii microscopică a vindecării.
bolnavilor. Ca o noutate semnalăm aplicaţiile
topice combinate de Amitraz şi Ivermectină. Sunt necesare cercetări ulterioare pentru
Amitrazul fiind hidrosolubil, iar Ivermectina înţelegerea corelaţiei dintre infestaţia cu
liposolubilă, am întrunit astfel condiţiile unei Demodex şi statusul imun al pacienţilor.
Bibliografie
82
9. Gotia, S.R., Solovan, C., Ghitulescu, P., 11. Kulac M, Ciftci IH, Karaca S, Cetinkaya
Sisak, A., Gotia, S.L., Radici, V., Darie, Z; Clinical importance of Demodex
O., Cristodor, P., Crestescu, M. (2005). folliculorum in patients receiving
„Particular forms of Demodex folliculorum phototherapy, Int J Dermatol 47;1, 2008: 72-
infection”. 3rd Spring Symposium, Sophia 77
Dermatologica, EADV, Sofia 19-22 May
12. Yagdiran Düzgün, O; Aytekin, S:
2005, Book of abstracts, P 01.2, Posters p.
Comparison of Demodex folliculorum
56.
density in haemodialysis patients with a
10. Karincaoglu Y, Bayram N, Aycan O, control group : J Eur Acad of Dermatol &
Esrefoglu M. The clinical importance of Venereol 21; 4, 2007: 480-483.
demodex folliculorum presenting with
nonspecific facial signs and symptoms. J
Dermatol. 2004 Aug;31(8):618-26.
83
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 84-86
92,4%
DERMATO PHYTOSES
PITYRIASIS VERSICOLOR
84
Only 84 patients (40.2%) had candidiasis, 7 of other etiology: 122 patients (58.4%) had
them (5.3%) with cutaneous location wherea 125 dermatophytosis and 3 patients (1.4%) had
patients (59.8%) had cutaneous mycosis with pityriasis versicolor.
TINEA PEDIS
63,9%
15,6% TINEA UNGUIUM
KERION CELSI
FAVUS
The incidence and prevalence of the versicolor is also more frequent in women
dermatophytosis is increasing, especially that of (1.5%) than in men (0.8%), but dermatophytoses
tinea pedis, responsible for 63.9% of are equally distributed between the two sexes
dermatophytoses. Other dermatophytoses have (46.2%). The dermatophytoses in men are: tinea
low incidence: tinea unguium (15.6%), tinea pedis (31.1%), tinea unguium (5.7%), tinea cruris
cruris (7.4%), kerion celsi (4.9%), tinea barbae (4.1%), kerion celsi (3.3%), tinea barbae (2.5%),
(3.3%); tinea corporis (1.6%), tinea manus tinea manus (1.6%). The frequency of
(1.6%) and favus (1.67%). dermatophytosis in women is higher than in men
for tinea pedis (32.8%) and tinea unguium
The incidence of cutaneous mycosis (132 cases) (9.8%) and almost the same as in men for tinea
is slightly higher in women (52.2%) than in men cruris (3.3%), kerion celsi (1.6%), tinea barbae
(47.7%). The greatest difference is for cutaneous (2.5%), tinea manus (1.6%), tinea corporis
candidiasis where the incidence in women is (0.8%) and favus (0.8%).
4.5% as compared to 0.8% in men. Pityriasis
80
1,5%
70
60
50 PITYRIASIS VERSICOLOR
40 65,2%
DERMATOPHYTOSES
30
0,8%
20
CUTANEOUS CANDIDIASES
1,5% 1,5% 5,3%
10 2,3% 18,2%
3,8%
0
Sm all Teenagers Adults
children (over 40)
85
Cutaneous candidiasis occurs in adults (2.4%)
and small children (1%) while dermatophytosis
occurs in adults (52.7%), teenagers (1.4%),
school-age children (3.3%), small children (1%).
60 1%
50
40
41,2%
30
PITYRIASIS
1% 1% 0,5%
20 VERSICOLOR
DERMATOPHYTOSES
10 2,4%
16,7% 3,3% 1,4% 11,5%
10% CUTANEOUS
2,9% 3,8% 3,3% CANDIDIASES
0
SMALL TEENAGERS ADULTS MUCOSAL
CHILDREN (OVER 40) CANDIDIASES
86
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 87-100
REZUMAT. Scop: Articolul de faţă prezintă rezultatele unui studiu privind fungemiile
efectuat în trei spitale universitare ieşene între 2001-2005. Material şi metodă: Studiul s-a
efectuat pe un număr de 32 pacienţi internaţi în serviciile de chirurgie sau terapie intensivă şi
ale căror hemoculturi au indicat fungemie produsă de levuri. Tulpinile izolate au fost
identificate pe baza caracteristicilor morfologice şi biochimice, iar sensibilitatea la antifungice s-
a apreciat prin intermediul galeriilor ATB fungus 2 şi a discurilor cu voriconazol. Semnificatia
concentraţiilor minime inhibante a fost apreciată conform standardelor CLSI. Rezultate:
Frecvenţa speciilor implicate în apariţia fungemiei a fost următoarea: Candida albicans 31,25%,
C. parapsilosis 12,50%, C. tropicalis 9,38%, C. pelliculosa 9,38%, C. krusei 6,25%, C. sake
6,25%, C. dubliniensis 3,12%, C. norvegiensis 3,12%, C. norvegica 3,12%, C. kefyr 3,12%, C.
intermedia 3,12%, C. valida 3,12%, Rhodotorula glutinis 3,12%, Trichosporon asahii 3,12%.
Rata de rezistenţă la antifungice a variat între 0,00% în cazul amfotericinei B şi voriconazolului,
şi 12,50% pentru itraconazol. Mortalitatea la pacienţii diagnosticaţi cu fungemie indusă de levuri
a fost de 38%. Discuţii: Se remarcă frecvenţa relativ scăzută a tulpinilor de C. albicans şi
emergenţa fungemiilor produse de specii non-albicans, similar tendinţelor existente pe plan
mondial. Rata rezistenţei la antifungice este relativ scăzută, fluconazolul putând fi folosit ca
antifungic de elecţie în combaterea fungemiilor. Amfotericina B lipozomală şi voriconazolul pot
fi utilizate cu succes ca terapie alternativă în cazul infecţiilor refractare la azoli.
Cuvinte cheie: fungemie, etiologie, levuri, antifungice, rezistenţă.
Studii recente efectuate atât în SUA, cât şi în În ceea ce priveşte frecvenţa izolării diverselor
Europa, obiectivează incidenţa crescândă a specii de levuri din episoadele de fungemie, se
infecţiilor fungice nosocomiale, subliniind şi rata constată tendinţa diminuării proporţiei tulpinilor
îngrijorător de ridicată a mortalităţii care poate de Candida albicans şi creşterea frecvenţei
atinge 40-70% din cazuri (2-4). Fungemiile speciilor non-albicans ale genului Candida şi a
datorate diverselor specii ale genului Candida se celor aparţinând altor genuri: Trichosporon,
87
Cryptococcus, Malassezia etc. În SUA de pildă, antifungic utilizabil în infecţiile sistemice este
în decursul ultimelor două decenii, frecvenţa extrem de redus. Alături de amfotericina B
fungemiilor datorate tulpinilor de Candida (AMB) - formularea clasică şi formularea
albicans s-a diminuat de la 80% la aproximativ modernă-lipozomală), 5-flucitozină (5FC) şi
50% (5-7). Speciile a căror implicare în apariţia caspofungină (CAS), doar câţiva compuşi azolici
fungemiilor înregistrează un trend ascendent – întrunesc rigorile impuse de terapia infecţiilor
Candida glabrata, Candida parapsilosis, fungice sistemice: fluconazolul (FCA),
Candida krusei ş.a., se caracterizează printr-un itraconazolul (ITR) şi voriconazolul (VOR).
pattern de sensibilitate la antifungice diferit de Utilizarea celorlalţi compuşi antifungici de
cel al tulpinilor de C. albicans, proporţia ultimă generaţie (anidulafungină, posaconazol,
tulpinilor rezistente fiind în continuă creştere . ravuconazol) se află încă în fază de studiu clinic.
Cei mai importanţi factori de risc pentru apariţia Alegerea agentului antifungic în astfel de situaţii
fungemiilor sunt: este dependentă de o multitudine de factori a
căror importanţă este majoră prin influenţa pe
• cateterele intravasculare (implantate în care o exercită asupra succesului terapiei:
vederea hemodializei sau nutriţiei
parenterale) • agentul etiologic cunoscut sau suspectat;
• arsurile (datorită posibilităţii de translocare • strategia terapeutică;
a levurilor în patul vascular prin
• spectrul de acţiune;
compromiterea rolului de barieră a pielii şi
atrofia mucoasei gastrointestinale • calea de administrare;
subsecventă răspunsului inflamator
sistemic sever declanşat de injuriile • farmacocinetica şi farmacodinamia
termice) compusului;
88
glabrata, 8% dintre cele de C. tropicalis şi 34% Franţa) şi BacT/ALERT® FA (bioMérieux,
dintre cele de C. krusei prezentau rezistenţă la Franţa).
FCA, în timp ce rata rezistenţei la acelaşi
antifungic a tulpinilor de C. albicans era de doar Flacoanele au fost inoculate cu volume diferite
5% (9). Fenomenul se manifesta la fel de de sânge prelevat de la pacienţi în condiţii de
pregnant şi în cazul ITR, faţă de care 51% dintre asepsie şi antisepsie riguroase, prin puncţie
tulpinile de C. glabrata, 12% dintre cele de C. venoasă. În doar 3 cazuri, prelevarea s-a realizat
tropicalis şi 20% dintre cele de C.krusei erau de prin cateterul intravascular preexistent.
asemenea rezistente, spre deosebire de cele
aparţinând speciei C.albicans la care rata În cazul copiilor, volumul de sânge însămânţat a
rezistenţei era de 8% (9). fost de cca. 10 ml sau mai mic, utilizând
flacoanele BacT/ALERT ®FA, iar interpretarea
În Europa, studii multicentrice ale pozitivării hemoculturilor s-a realizat cu ajutorul
susceptibilităţii la FCA a tulpinilor de C. sistemului automatizat BacT/ALERT Microbial
albicans implicate în apariţia fungemiilor indică Detection System. În cazul multiplicării
o rată mai redusă a rezistenţei (2,0-2,7%) microbiene, în mediul de cultură creşte
comparativ cu situaţia existentă în SUA (8, 10). concentraţia dioxidului de carbon care determină
schimbarea culorii senzorului gaz-permeabil aflat
În prezentul studiu am urmărit spectrul etiologic la baza flaconului, din verde-albăstrui în galben.
al fungemiilor levuro-dependente, frecvenţa
speciilor implicate la diferite categorii de În cazul adulţilor, volumul de sânge recoltat a
pacienţi şi determinarea pattern-ului de fost de cca. 30 ml, acesta transferându-se în
sensibilitate la antifungice al tulpinilor izolate flacoane Hemoline Performance Duo pentru
prin evaluarea CMI50, CMI90 şi a ratei de microorganisme aerobe. După însămânţare,
rezistenţă a acestora. flacoanele cu hemoculturi au fost incubate la
37°C, iar după pozitivare am efectuat frotiuri şi
Material şi metodă am practicat subculturi pe Agar Sabouraud cu
cloramfenicol. Plăcile însămânţate au fost
Studiul a fost efectuat în perioada iulie 2001- menţinute 48-72 ore la 36°±1°C, pentru
iulie 2005, pe un lot de 32 pacienţi cu vârste dezvoltarea coloniilor de levuri. Tulpinile izolate
cuprinse între 12 zile şi 74 ani, internaţi în au fost apoi identificate utilizând galeriile ID 32
serviciile de chirurgie sau terapie intensivă ale C şi reader-ul miniAPI (bioMérieux, Franţa).
Centrului de Cardiologie Iaşi, Spitalului Clinic
de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi şi Pentru testarea susceptibilităţii la antifungice s-
Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. au utilizat 5FC, AMB, FCA, ITR (incluse în
Parascheva” Iaşi, ale căror hemoculturi au galeria ATB Fungus2) şi VOR (discuri de 1μg –
indicat fungemie produsă de levuri. Numărul Neo-Sensitab). Antifungigrama pe galeriile ATB
total al hemoculturilor investigate în acest Fungus2 s-a realizat utilizând tehnica
interval a fost de 1087. Simptomul primar care a recomandată de firma producătoare, iar
justificat practicarea hemoculturilor la aceşti interpretarea rezultatelor conform
pacienţi cu risc a fost starea febrilă. recomandărilor EUCAST şi CLSI. Pentru
testarea sensibilităţii la VOR am folosit metoda
Contextul clinic care a impus efectuarea difuzimetrică Kirby-Bauer, utilizată curent în
hemoculturilor, numărul acestora, prezenţa cazul testării sensibilităţii bacteriilor, adaptată
antibioticoterapiei cu spectru larg şi evoluţia pentru antifungice (standard CLSI M44-A). În
incidentului infecţios sunt prezentate în tabelul 1. acest scop, am folosit ca mediu de testare Agarul
Müeller-Hinton aditivat cu 2 % glucoză (ca agent
Pentru hemoculturi, s-au utilizat flacoanele cu de stimulare a creşterii) şi 0,5 μg/ml albastru de
medii de cultură pentru microorganisme aerobe metilen (pentru evidenţierea optimă a conturului
şi facultativ anaerobe, special destinate acestui zonelor de inhibiţie), volumul repartizat în placa
scop: Hemoline Performance Duo (bioMérieux, Petri fiind de aproximativ 25 ml.
89
Tabel 1
Prezentarea lotului de studiu
Nr. Nr.
Nr. Tratament
Contextul clinic hemoculturilor hemoculturilor Evoluţie
crt. administrat
efectuate pozitive
Protezare valvă aortică
Insuficienţă
pentru o dublă leziune
1. 2 2 Ceftriaxonă multiorganică,
aortică cu predominanţa
exitus
stenozei, sepsis postoperator.
Defect septal atrial cu şunt Ceftriaxonă
2. 2 2 Favorabilă
dreapta-stânga (operat) Amikacin
Pseudoanevrism arteră Vancomicină
3. 2 2 Favorabilă
femurală (operat) Ciprofloxacin
Ceftriaxonă
4. Endocardită septică (operat) 2 2 Favorabilă
Amikacin
Sindrom febril, pacient
5. neoperat, insuficienţă 2 2 Tienam Ameliorat
cardiacă
Protezare valvă aortică
6. pentru insuficienţă valvulară 3 3 Ciprofloxacin Favorabilă
aortică reumatismală severă
Arteriopatie obliterantă
7. 1 1 Amikacin Favorabilă
(operat)
Pericardotomie pentru Insuficienţă
8. pericardită constrictivă, 1 1 Pefloxacin multiorganică,
pacient intubat exitus
Anevrism disecant de aortă
9. 1 1 Tienam Favorabilă
(operat) pacient intubat
Insuficienţă
Carcinom hepato-celular Chimioterapie
10. 1 1 multiorganică,
metastazat pulmonar cu citostatice
exitus
Vancomicină,
Arsură gr. II / III (60 % din Imipenem,
11. 1 1 Favorabilă
suprafaţa corporală) Ciprofloxacin,
Netilmicină
Meropenem,
12. Bronhopneumonie acută 1 1 Teicoplanină, Favorabilă
Ciprofloxacin
Imipenem,
13. Arsură gr. II / III 1 1 Favorabilă
ciprofloxacin
Imipenem,
Teicoplanină,
14. Arsură gr. II / III 1 1 Favorabilă
Ticarcilină,
Ac. clavulanic
Imipenem,
Politraumatism prin accident
15. 1 1 Ticarcilină, Favorabilă
rutier
Ac. clavulanic
Imipenem,
Teicoplanină,
16. Plăgi muşcate 2 2 Exitus
Ticarcilină,
Ac. clavulanic
Fortum,
17. Osteomielită 1 1 Favorabilă
Amikacin
90
Ciprofloxacin,
18. Arsură gr. III / IV 2 2 Exitus
Linezolid
Cefoperazonă-
19. Sindrom febril prelungit 1 1 sulbactam, Favorabilă
Gentamicină
Meropenem,
Pseudochist de pancreas
20. 1 1 Amikacin, Exitus
(operat)
Linezolid
Meropenem,
21. Megacolon (operat) 1 1 Favorabilă
Teicoplanină
Teicoplanină,
Cefoperazonă-
22. Atrezie de esofag (operat) 1 1 Favorabilă
sulbactam,
Ciprofloxacin
Amikacin,
23. Arsură de gradul II / III 1 1 Favorabilă
Ciprofloxacin
Pancreatită post-traumatică Imipenem,
24. 1 1 Favorabilă
(operat) Linezolid
Megacolon congenital, ocluzie
25. 1 1 Amikacin Favorabilă
intestinală (operat)
Pseudochist de pancreas
26. 1 1 Fortum Favorabilă
(operat)
Diabet insulino-dependent
Insuficienţă
decompensat,
27. 1 1 Ceftriaxonă multiorganică,
bronhopneumonie fungică,
exitus
sepsis
Insuficienţă
28. Sepsis postoperator 1 1 Imipenem multiorganică,
exitus
29. Defect septo-atrial (oprerat) 2 1 Ceftriaxonă Favorabilă
Insuficienţă
Linezolid,
30. Boala Hodgkin, HIV pozitiv 1 1 multiorganică,
Imipenem
exitus
Insuficienţă aortică Ceftriaxonă,
31. 3 2 Ameliorat
(neoperat) Amikacin
Linezolid,
32. Limfom malign 1 1 Ameliorat
Meropenem
Figura 1
Hemocultură pozitivă pentru levuri (săgeata indică o celulă levurică burjeonată)
Tabel 2
Frecvenţa speciilor identificate în hemoculturi
Frecvenţa Frecvenţa
Specia identificată absolută relativă
(n) (%)
C. albicans 10 / 32 31.25
C. parapsilosis 4 / 32 12.5
C. tropicalis 3 / 32 9.38
C. pelliculosa 3 / 32 9.38
C. krusei 2 / 32 6.25
C. sake 2 / 32 6.25
C. dubliniensis 1/ 32 3.12
C. norvegiensis 1/ 32 3.12
C. norvegica 1/ 32 3.12
C. kefyr 1/ 32 3.12
C. intermedia 1/ 32 3.12
C. valida 1/ 32 3.12
Rhodotorula glutinis 1/ 32 3.12
Trichosporon asahii 1/ 32 3.12
92
Rata hemoculturilor pozitive pentru levuri în Analizând frecvenţa cumulativă a valorilor CMI,
perioada studiată a fost de 2,94% (32 putem observa că faţă de AMB toate tulpinile
hemoculturi pozitive din 1087 practicate), iar testate s-au manifestat ca sensibile (tabelul 4)
rata mortalităţii la pacienţii cu fungemie levuro- ceea ce recomandă AMB, în special formulările
dependentă a atins nivelul de 38% fiind lipozomale cu nefrotoxicitate redusă în terapia de
comparabilă cu cea semnalată de unele studii (4, primă intenţie a fungemiilor şi altor infecţii
11, 12) sau mai redusă în comparaţie cu cea invazive levuro-dependente.
indicată de altele (13, 14).
Variabilitatea procentului de tulpini inactivate
În ceea ce priveşte comportamentul faţă de depinde de concentraţia AMB în proporţie de
antifungice al tulpinilor izolate, datele prezentate 68,10 %, coeficientul de corelaţie multiplă având
în tabelul nr. 3 indică CMI90-uri plasate în zona valoarea R2 = 0,681 (figura nr.2). Regresia
de sensibilitate pentru 5FC, AMB şi FCA. În procentului de tulpini inactivate dependent de
schimb, în cazul ITR, tulpinile testate au concentraţia antifungicului are următoarea
exprimat CMI90 de 1μg/ml – valoare ce aparţine ecuaţie: y = 0.4503Ln(x) + 0.2953 .
zonei de rezistenţă.
Tabel 3
Sensibilitatea in vitro a celor 32 tulpini la
5FC, AMB, FCA, ITR (sinteza datelor)
Intervalul Media
Agent concentraţiilor geometrica CMI 50 CMI90
antifungic (μg/ml) (μg/ml) (μg/ml) (μg/ml)
Tabel 4
Frecvenţa CMI ale AMB pentru cele 32 de tulpini testate
Concentraţia
antifungicului 0,5 1 2 4 8 16
(μg/ml)
Frecvenţa
29 3 0 0 0 0
absolută (n)
Frecvenţa
90.62 100 100 100 100 100
cumulativă(%)
93
Figura 2
Frecvenţa cumulativă a CMI şi valoarea coeficientului de corelaţie multiplă (R2) în cazul AMB
În cazul 5FC (tabelul 5), rata de sensibilitate valoarea R2 = 0,8957 (figura nr. 3). Regresia
determinată a fost de 93,73%, doar 2 tulpini (C. procentului de tulpini inactivate dependent de
krusei şi C. norvegensis) manifestându-se ca concentraţia antifungicului are următoarea
rezistente. Însă, datorită faptului că rezistenţa ecuaţie: y = 0.4068Ln(x) + 0.1749 .
apare rapid când 5FC este folosită ca unic agent
terapeutic, în general ea nu este recomandată ca Faţă de FCA – antifungicul de elecţie cel mai
atare în terapie. Asocierea sa cu AMB a utilizat, 90,62% dintre tulpini au exprimat CMI-
demonstrat un efect terapeutic salutar, însă nu uri care aparţin zonei de sensibilitate (tabelul 6).
există studii care să indice dacă această
combinaţie este superioară ca efect Dintre tulpinile sensibile, nici una nu a prezentat
fluconazolului, amfotericinei B sau CMI-ul plasat în zona de SDD (sensibilitate –
amfotericinei B lipozomale (15). dependentă de doză, aică, 16-32 μg/ml), toate
CMI-urile determinate având valori cuprinse în
Variabilitatea procentului de tulpini inactivate intervalul 0,25-8 μg/ml, ceea ce indică
depinde de concentraţia 5FC în proporţie de posibilitatea obţinerii unui efect terapeutic
89,57%, coeficientul de corelaţie multiplă având favorabil cu doze reduse de antifungic (figura nr.
4).
Tabel 5
Frecvenţa CMI ale 5FC pentru cele 32 de tulpini testate
Concentraţia
antifungicului 0,5 1 2 4 8 16 32 64
(μg/ml)
Frecvenţa
19 5 2 0 3 1 1 1
absolută (n)
Frecvenţa
Cumulativă 59.37 75.00 81.25 81.25 90.62 93.75 96.87 100
(%)
94
Figura 3
Frecvenţa cumulativă a CMI şi valoarea coeficientului de corelaţie multiplă (R2) în cazul 5FC
Tabel 6
Frecvenţa CMI ale FCA pentru cele 32 de tulpini testate
Concentraţia
antifungicului 0.25 0.5 1 2 4 8 16 32 64 128
(μg/ml)
Frecvenţa
15 6 4 1 2 1 0 0 2 1
absolută (n)
Frecvenţa
46.87 65.62 78.12 81.25 87.50 90.63 90.63 90.63 96.87 100
cumulativă(%)
Variabilitatea procentului de tulpini inactivate Spre deosebire de FCA, în cazul ITR s-a
depinde de concentraţia FCA în proporţie de observat că valorile CMI se plasează în intervalul
92,59 %, coeficientul de corelaţie multiplă având de sensibilitate doar pentru 28 tulpini, celelalte 4
valoarea R2 = 0,9259 (figura nr. 4). Regresia tulpini manifestându-se ca rezistente (tabelul 7).
procentului de tulpini inactivate dependent de
concentraţia antifungicului are următoarea
ecuaţie: y = 0.3775Ln(x) + 0.1522 .
Figura 4
Frecvenţa cumulativă a CMI
şi valoarea coeficientului de corelaţie multiplă (R2) în cazul FCA
95
Tabelul 7
Frecvenţa CMI ale ITR pentru cele 32 de tulpini testate
Concentraţia
antifungicului 0.125 0.25 0.5 1 2 4
(μg/ml)
Frecvenţa
22 2 4 3 1 0
absolută (n)
Frecvenţa
Cumulativă 68.75 75.00 87.50 96.87 100 100
(%)
Variabilitatea procentului de tulpini inactivate Rata rezistenţei la FCA a tulpinilor testate a fost
depinde de concentraţia ITR în proporţie de de 9,38% (tabelul 8), comparabilă cu cea
89,46%, coeficientul de corelaţie multiplă având semnalată în alte studii (10). Tulpinile rezistente
valoarea R2 = 0,8946 (figura nr. 5). Regresia au aparţinut următoarelor specii: C. krusei (2
procentului de tulpini inactivate dependent de tulpini) şi C.norvegensis (1 tulpină). Important
concentraţia antifungicului are următoarea de subliniat este faptul că toate tulpinile de C.
ecuaţie: y = 0.4899Ln(x) + 0.1579. albicans au manifestat sensibilitate faţă de FCA.
Figura 5
Frecvenţa cumulativă a CMI
şi valoarea coeficientului de corelaţie multiplă (R2) în cazul ITR
Tabel 8
Rezistenţa la antifungice a tulpinilor izolate din hemoculturi
Agent
5FC AMB FCA ITR
antifungic
Nr. tulpini
5 0 3 4
rezistente
Frecvenţa
tulpinilor
6.25 0 9.38 12.5
rezistente
(%)
96
Rata rezistenţei la ITR incumbă aceleaşi aspecte tulpini testate, s-au obţinut în toate cazurile
practice, ea fiind sensibil apropiată de cea a valori mai mari de 14 mm, deci plasate în zona
rezistenţei la FCA (figura nr. 6). de sensibilitate. Principalii indicatori statistici ai
valorii diametrului zonei de inhibare a creşterii
Analiza comparativă prin testul „chi-pătrat” a sunt prezentaţi în tabelul 10.
gradului de rezistenţă a tulpinilor levurice izolate
din fungemii la antifungicele utilizate, a Pentru tulpinile non-Candida testate, deşi nu
demonstrat că nu există diferenţe semnificative, există încă norme de interpretare a sensibilităţii,
efectul exercitat de antifungicele testate fiind datorită valorii mari a diametrului zonei de
comparabil (p > 0,05) – tabelul 9. inhibare a creşterii (peste 25 mm) le vom
considera sensibile.
Pentru VOR, în urma măsurării diametrului
zonei de inhibare a creşterii pentru cele 32 de
Figura 6
Frecvenţa tulpinilor rezistente
în cazul fiecărui compus antifungic
Tabel 9
Analiza comparativă a rezistenţei tulpinilor
izolate din infecţii sistemice
Antifungicele
χ2 p
comparate
5FC vs. AMB 0,781 > 0,05
FCA vs. AMB 0,281 > 0,05
ITR vs. AMB 0,500 > 0,05
Tabel 10
Principalii indicatori statistici
ai diametrelor zonelor de inhibare a creşterii
Intervalul de
Media
încredere al Deviaţia
aritmetică
mediei standard
(mm)
(α=0,05)
97
Discuţii precedată de identificarea speciei pentru a evita
eşecurile terapeutice sau agravarea infecţiei.
Frecvenţa redusă a izolării tulpinilor de Candida Terapia „empirică” cu FCA poate fi fatală
albicans, semnalată în studiul de faţă - 31,25%, pacientului. În plus, nu se recomandă utilizarea
este raportată şi de alte studii (6, 16, 17) şi se FCA şi a ITR în infecţii sistemice produse de
explică prin creşterea incidenţei folosirii specii non-C.albicans fără testarea prealabilă a
cateterelor intravasculare, a medicaţiei sensibilităţii la aceste antifungice a tulpinilor
imunosupresoare, a intubării endotraheale implicate.
prelungite şi antibioticelor cu spectru larg care
predispun la multiplicarea levurilor comensale Datele obţinute indică faptul că toate tulpinile
sau epifite ajunse accidental în mediul intern al izolate din fungemii sunt sensibile la VOR, fapt
organismului gazdă imunocompromis. care recomandă utilizarea VOR ca agent
terapeutic de rezervă în infecţii levurice invazive,
Spre deosebire de majoritatea studiilor din SUA în cazul în care tulpinile incriminate exprimă o
şi Europa, (10, 18, 19, 20) care plasează Candida rezistenţă la agenţii antifungici de primă intenţie
glabrata pe locul al-II-lea ca frecvenţă a (FCA, AMB, ITR).
implicării în fungemii, în studiul efectuat nu s-a
identificat nici o tulpină de C. glabrata, tulpinile SUMMARY
de Candida parapsilosis succedând ca frecvenţă
celor de C. albicans. Totuşi, alte studii Fungemia due to yeasts: results of a
întreprinse în Brazilia, Italia, respectiv Atlanta four-year multicenter study done in Iasi
(SUA), plasează C. parapsilosis pe locul al-II-lea (Romania)
sau chiar pe primul loc ca frecvenţă în
Aim: This paper presents the results of a
candidemii (14, 17, 21). Variaţiile procentuale
study regarding fungemia made in three
care plasează fie C. glabrata, fie C. parapsilosis
pe locul al-II-lea depind de mărimea lotului tertiary hospitals from Iaşi between 2001
and 2005. Material and method: The study
studiat, contextul clinic, patologia de fond,
has included a total number of 32 patients
regiunea unde s-au întreprins investigaţiile,
hospitalized in surgery or intensive care
categoria de vârstă a pacienţilor. Cert este faptul
departments and whose blood cultures
că aceste două specii egalează sau uneori chiar
exhibited fungemia due to yeasts. The
devansează prin frecvenţa implicării lor în
clinical strains have been identified on the
apariţia candidemiilor agentul etiologic „tip” –
basis of morphological and biochemical
C. albicans.
features, while the antifungal susceptibility
Un aspect interesant care merită subliniat, este testing has been performed using ATB
faptul că cele 3 tulpini aparţinând speciei fungus 2 strips and voriconazole disks. The
Candida pelliculosa au fost izolate de la pacienţi significance of minimal inhibitory
internaţi în unitatea de terapie intensivă a concentrations has been interpreted
aceluiaşi spital, ceea ce poate indica un caracter according to CLSI standards. Results: The
nosocomial al infecţiei. frequency of species implied in fungemia
etiology has been the following: Candida
Fluconazolul rămâne antifungicul de elecţie în albicans 31.25%, C. parapsilosis 12.50%, C.
infecţiile invazive levuro-dependente produse de tropicalis 9.38%, C. pelliculosa 9.38%, C.
C.albicans şi alte specii ale genului Candida, krusei 6.25%, C. sake 6.25%, C.
mai puţin a celor produse de tulpini aparţinând dubliniensis 3.12%, C. norvegiensis 3.12%,
speciilor cu frecvenţă crescută a rezistenţei (C. C. norvegica 3.12%, C. kefyr 3.12%, C.
krusei, C. norvegensis, C. glabrata) unde se intermedia 3.12%, C. valida 3.12%,
recomandă înlocuirea sa cu AMB. Datorită Rhodotorula glutinis 3.12%, and
faptului că există specii cu rezistenţă genetică la Trichosporon asahii 3.12%. The resistance
FCA (C.krusei) sau specii ale căror tulpini rate to main antifungals has varied between
manifestă frecvent rezistenţă dobândită la FCA 0.00% in case of amphotericin B and
(C. glabrata, C. norvegensis, C.famata, voriconazole, and 12.50% for itraconazole.
Rhodotorula spp.), utilizarea acestuia ca agent The mortality in patients diagnosed with
terapeutic de primă intenţie va fi obligatoriu yeast fungemia has been of 38%.
98
Disscusion: It can be noted a relatively low yeast infections. The liposomal amphotericin
frequency of C. albicans strains and the B and voriconazole could be used as a
emergence of fungemia due to non-albicans successfully alternative therapy in azoles
species accordingly to worldwide trends. resistant infections.
The resistance rate to antifungals is still low,
the fluconazole being the first intention drug Keywords: fungemia, etiology, yeasts,
recommended in fight against bloodstream antifungals, resistance.
Mulţumiri
Doresc să-mi exprim şi pe această cale întreaga gratitudine doamnelor Prof. Dr. Gabriela Coman, Biol.
Dr. Maria Cîrlan, Dr. Maria Dan, Dr. Olivia Dorneanu şi Dr. Daniela Bosnea pentru furnizarea tulpinilor
de studiu şi excelenta colaborare.
Bibliografie
99
15. Kujath P, Lerch K, Kochendorfer P et al. – 19. Peres-Bota D, Rodriguez-Villalobos H,
Comparative study of the efficacy of Dimopoulos G et al. – Potential risk factors for
fluconazole versus amphotericin B/flucytosine infection with Candida spp. in critically ill
in surgical patients with systemic mycoses; patients; Clinical Microbiology and Infection
Infection 1993; 21:376-382. 2004; 10(6):550-555.
16. Nguyen M H, Peacock J E Jr, Morris A J et al. 20. Swoboda-Kopec E, Kawecki D, Wroblewska
– The changing face of candidemia: M et al. – Characteristics of fungal strains
Emergence of non-C. albicans species and isolated from patients hospitalised in the
antifungal reyistance; American Journal of Department of Vascular Surgery and
Medicine 1996; 100:617-623. Transplantation, Medical University of
Warsaw; Mikologia Lekarska 2004;
17. Pasqualotto A C, Antunes A G V, Diaz M C et 11(Suppl.1):33-34.
al. – Candidemia in a brazilian tertiary care
hospital: species distribution and antifungal 21. Cano M V, Perz J F, Craig A S et al. –
susceptibility patterns; Mikologia Lekarska Candidemia in pediatric outpatients receiving
2004; 11(Suppl.1):43-44. home total parenteral nutrition; Medical
Mycology 2005; 43(3):219-225.
18. Kawecki D, Swoboda-Kopec E, Wroblewska
M et al. – Parenteral nutrition as a risk factor
for development of fungal infections in
patients hospitalised in the surgical ward;
Mikologia Lekarska 2004; 11(Suppl.1):32-33.
100
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 101-106
101
conţinut de 75% - suspensie în soluţie fiziologică Evaluarea rezultatului imunoprofilaxiei s-a
tamponată de spori şi fragmente de hife de realizat la viţei şi tineret, categoriile cele mai
Tricophyton verrucosum, asigurându-se 1x107 sensibile şi la care se consemnează forme grave
UFC/doză vaccinală. Administrarea vaccinului s- de boală, inclusiv generalizate.
a realizat conform instrucţiunilor de utilizare,
inoculându-se i.m. câte 5 ml din vaccin, după Vaccinarea s-a realizat în primul an la care
rehidratare în diluantul corespunzător, la viţei (0- animalele din toate categoriile, cu menţinerea
6 luni) şi câte 10 ml, la animale mai mari de 6 unor animale nevaccinate (martor), în al doilea
luni. Vaccinarea s-a repetat cu aceeaşi doză, la 2 an nu s-a realizat vaccinarea, iar în anul 3 şi 4
săptămâni de la prima inoculare. Acţiunea animalele au fost vaccinate din nou (v. schema
imunoprofilactică s-a realizat în luna octombrie. experimentală).
Tabel 1
Schema experimentală a imunoprofilaxiei în tricofiţie la bovine
Atât animalele vaccinate, cât şi cele nevaccinate formarea de cruste groase şi placarde tricofitice
au fost întreţinute şi furajate identic, urmărindu- specifice, începând din luna noiembrie şi
se evoluţia leziunilor şi eventuale manifestări decembrie. Acest fapt poate fi pus pe seama
clinice, săptămânal, timp de 3 luni după debutului hrănirii cu siloz, hrănire care determină
vaccinare, iar ulterior, observaţii lunare pe o modificare a pH-ului organismului, inclusiv al
parcursul unui an de studiu. pH-ului dermic, prin aciditatea produsă de
furajul însilozat, în pofida utilizării carbonatului
Rezultate şi discuţii de calciu, în scopul anihilării acestuia.
La debutul experimentului (oct. 2003), s-a Totodată, în lunile de iarnă se realizează condiţii
consemnat prezenţa bolii în efectivele luate în favorizante (în special umiditate excesivă în
studiu. Astfel, viţeii (0-6 luni), dar şi tineretul de adăposturi) dezvoltării masive a fungilor de
peste 6 luni, prezentau leziuni specifice (noduli şi Tricophyton şi evoluţiei explozive a bolii.
cruste, placarde tricofitice), la majoritatea
animalelor (peste 95%). La vaci, s-au constatat La animalele vaccinate, nu s-a înregistrat acest
zone furfuracee cu calvescenţă difuză, prezente tip de evoluţie a bolii. La acestea, s-a constatat
pe părţile laterale, toracice şi abdominale. o extindere mult mai redusă a leziunilor,
Confirmarea bolii s-a realizat prin examen majoritar noduli şi cruste reduse, suprafaţa
microscopic direct şi cultivarea pe mediul acestora fiind de doar 10% din cea înregistrată
Sabouraud, identificându-se micetul Tricophyton la animalele nevaccinate, în perioada evoluţiei
verrucosum. maxime a bolii (noiembrie - decembrie).
102
Figura 1
Placarde şi noduli tricofitici la viţel
Figura 2
Placarde şi noduli tricofitici la tineret
103
Figura 3
Placarde tricofitice la viţel nevaccinat
Figura 4
Evoluţia placardelor tricofitice la 2 săpt. post-vaccinare
104
Tabel 2
Evoluţia tricofiţiei la animale (viţei şi tineret taurin) vaccinate şi nevaccinate
105
Comparând modul de evoluţiei a bolii la capului, gâtului, dar şi alte regiuni: torace, crupă,
animalele vaccinate şi cele nevaccinate, se membre, uger, scrotum. La examenele efectuate la
evidenţiază o diferenţă majoră între cele două 2 luni, 3 luni şi ulterior, s-a constatat o limitare a
categorii de animale. Astfel, vaccinarea previne procesului hipercheratozic, cu circumscrierea
evoluţia explozivă, invadantă înregistrată la crustelor, iar la unele animale chiar o reducere a
începutul sezonului rece (noiembrie-decembrie), procesului para- şi hipercheratozic, cu subţierea
la animale nevaccinate. La 2 luni după vaccinare, crustelor şi reducerea numerică a placardelor şi
s-a înregistrat un proces avansat de vindecare, la nodulilor. Leziunile s-au menţinut însă şi în
puţine animale (6-10%), menţinându-se crustele, următoarele luni de observaţie.
dar acestea erau subţiri şi reduse ca suprafaţă,
comparativ cu cele iniţiale. La acest examen a fost Concluzii
înregistrat procesul de regenerare a tegumentului,
prezent la toate animalele din loturile vaccinate. 1. Analiza evoluţiei tricofiţiei într-o fermă de
La 3 luni, practic, la majoritatea animalelor creştere a vacilor pentru lapte, a evidenţiat
vaccinate (peste 90%) s-a înregistrat vindecarea prezenţa şi perenitatea acestei dermatofitoze în
completă, un număr redus prezentând cruste efectivul de animale luat în studiu.
subţiri. Menţinerea crustelor la acestea,
evidenţiază necesitatea intervenţiei terapeutice 2. Vaccinul utilizat (Tricovac), administrat i.m.
locale, cu medicaţie specifică, însoţită eventual de în doză de 5 ml la viţei (0-6 luni) şi 10 ml la
îndepărtarea mecanică a crustelor. animale peste 6 luni, repetat la 2 săptămâni, a
asigurat o protecţie de 92-96% la animale
Rezultatele obţinute sunt în concordanţă cu cele vaccinate.
semnalate şi de alţi autori în utilizarea
vaccinurilor antitricofitice în imunoprofilaxia sau 3. Administrarea vaccinului impune urmărirea
imunoterapia bolii (1, 3, 7, 10) evoluţiei bolii postvaccinal şi eventuala
intervenţie terapeutică la animalele la care nu s-a
La animalele nevaccinate s-a înregistrat evoluţia realizat vindecarea completă.
explozivă masivă, masivă a bolii, în toţi anii, la
debutul sezonului rece (noiembrie-decembrie), cu 4. Utilizarea vaccinului nu exclude, ci trebuie
extinderea centrifugă a leziunilor, cu organizarea însoţită de măsuri generale de curăţenie şi
de mase paracheratozice masive, urmate de dezinfecţie în realizarea programului de
procese de hipercheratoză. Drept consecinţă, s-au combatere a acestei dermatofitoze în fermele în
format placarde tricofitice întinse, mai ales în zona care evoluează boala.
Bibliografie
1. Dărăbuş Gh., Oprescu I., Morariu S., Radbea 5. Mitrea I.L., Gh. Solcan, 2006. Dermatopatologia
Narcisa, Mate F., 2004. Cercetări terapeutice în animalelor de fermă. Editura Medicală Veterinară,
tricofiţia viţeilor, Scientia Parasitologica, 1-2:54- Bucureşti.
58.
6. Rybnikár A, Chumela J, Vrzal V, Krupka V.,
2. Gudding R, A Lund, 1995. Immunoprophylaxis of 1991. Immunity in cattle vaccinated against
bovine dermatophytosis. Can Vet J.; 36(5): 302– ringworm. Mycoses; 34(9-10):433.
306.
7. Rybnikár A, Vrzal V, Chumela J., 1998. Protective
3. Gudding R, Naess B., 1986. Vaccination of cattle efficacy of vaccines against bovine dermato-
against ringworm caused by Trichophyton phytosis after double and single vaccination.
verrucosum. Am J Vet Res.;47(11):2415-7. Mycoses., 41(1-2):83-6.
4. Lungu Tr., Vartic N., Dulceanu N., Cosoroabă I., 8. Şuteu I., Dulceanu N., 2001. Parazitozele cutanate
Şuteu I., 1982. Patologia şi clinica bolilor la animale. Ed. Risoprint Cluj-Napoca.
parazitare. Editura Didactică şi Pedagogică,
9. Şuteu şi Cozma V., 2004. Parazitologie clinică
Bucureşti.
veterinară, vol. II, Ed. Risoprint Cluj Napoca
10. Târziu E., 1998. Profilaxia şi combaterea tricofiţiei
la taurine, Teză doctorat, Timişoara.
106
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 107-111
107
Dermatita seboreică se traduce prin alopecie Noi am constatat în otita externă prezenţa de
difuză, zone eritematoase (macule), papule şi ulceraţii şi hipertrofia glandelor sebacee.
cruste, cu marginile neregulate sau plăci de
hipercheratoză, lichenizate şi hiperpigmentate, Dată fiind apartenenţa lui M. pachidermatis la
situate mai frecvent pe faţă, regiunea cervicală, flora spontană a pielii se poate vorbi despre o
axilară, inguinală, ventroabdominală (Fig. 4) şi dermatită malaseziană numai la cazurile la care
extremităţile distale ale membrelor (2, 9). folosind metode citologice, histologice sau
Dermatita atopică se asociază la 28% din cazuri, culturale adecvate, miceţii se constată în număr
iar Chermette şi Bussiéras (1993) au semnalat la mare la suprafaţa pielii inflamate, (Morris şi col.,
câinii din rasa West Higland White Terrier 1998, Paul, 2000). Şi în acest caz examenul
existenţa unor inflamaţii ale limfonodurilor scvamelor cutanate mai ales prin metoda PAS
satelite. dar şi prin Giemsa, albastru de metil sau Diff-
Quick, cât şi biopsiile cutanate şi mai ales
Examenul histologic relevă hipercheratoză cultivarea miceţilor confirmă diagnosticul.
superficială şi foliculară cu numeroase levuri şi Malassezia spp se diferenţiază de alte levuri prin
filamente PAS pozitive, situate în epidermul mugurii cu bază largă de implantare (4).
superficial şi infundibulul foliculilor piloşi. Se
adaugă spongioza epidermului cu formarea de Miceţii cresc pe mediul Sabouraud-dextroză-
pustule bogate în eozinofile şi neutrofile şi agar, la temperatura camerei (mai bine la 30-
proliferarea celulelor bazale ale epidermului, 35oC), izolarea fiind favorizată de adausul pe
care pătrund sub formă de muguri în stratul mediu a unui strat fin de ulei de măsline sau alt
superior al dermului. La nivelul dermului se ulei vegetal, în proporţie de 2-10% (3, 9). În
constată infiltrate limfocitare, plasmocitare, leziuni miceţii se asociază frecvent cu
mastocitare, eozinofilice şi neutrofilice în Staphylococcus spp, Streptococcus spp., Candida
complexele glandulare perifoliculare (2, 8, 9). spp etc (8, 9).
Figura 1
Otită ceruminoasă. Câine Collie 5 ani
108
Figura 2
Otită externă hiperplazică la câine
Figura 3
Dermatită piotraumatică secundară otitei externe
109
Figura 4
Dermatită atopică, complicată cu Malassezia
110
Most common clinical expression is external abdomenum, and distal parts of the limbs.
otitis. Seborrheic dermatitis can be also Atopic dermatitis is associated in 28% of the
noticed, with diffuse alopecia, papulae, cases.
crusts, hyperkerathotic plaques,
liquenification and hyperpigmentation on the Treatment is made with local and systemic
face, neck, axilla, inguinal and ventral antimycotics but identification and control of
predisposant factors has an essential role.
Bibliografie
1. Chermette R. – Les prelevements en mycologie 7. Mitrea I.L. – Bolile parazitare la animale, Ed.
medicale et leur utilisation chez les carnivores Ceres, Bucureşti, 2002.
domestiques. Point. Vet., 1994, 26 (159), 67-70.
8. Paul I. – Etiomorfopatologie veterinară, vol. II,
2. Chermette R., Bussieras J. – Abrege de Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, 2000.
Parasitologie Veterinaire Fasc. V., Mycologie
9. Scott D.W., Miller W.H., Griffin C.E. – Muller
veterinaire. Ed. Service de Parasitologie, E.N.V.
and Kirk's Small Animal Dermatology, 5th ed,
Alfort, 1993.
WB Saunders Co, Philadelphia, 1995.
3. Coman I., Mareş M. – Micologie medicală
10. Solcan Gh, Mitrea I.L., Miron L., Solcan
aplicată, Ed. Junimea, Iaşi, 2000.
Carmen – Dermatopatologia animalelşor de
4. Euzeby J. – Mycologie Medicale Comparee, companie, Ed. “Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi,
tome II., Ed. Fondation Merieux, Lyon, 1994. 2003.
5. Guillot J., Gueho E., Mialot M., Chermette R. 11. Şuteu I., Dulceanu N. – Parazitozele cutanate la
– Importance des levures du genre Malassezia en animale, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2001.
dermatologie veterinaire. Point Vet., 1998, 29
12. Van Cutsem J., Rochette F. – Mycoses des
(193), 691-701.
animaux domestiques. Janssen Research
6. Lungu T., Bârză H., Murgu I., Macarie I., Foundation, 1992.
Popoviciu A. – Dermatologie veterinară. Ed.
Ceres, Bucureşti, 1975.
111
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 112-114
Table 1
Local modifications aspect, in dogs with rhino-sinus linguatulosis
112
Pathogenic role of adult parasites on dogs, From data presented in near by table (1) it can be
definitive host, is multiple: mechanical-irritant, observed that it doesn’t exists a direct
toxic, inoculation maker, etc., being correlated correlation, in all cases, between infestation
with the degree of parasitism intensity, cuticule intensity and lesion gravity of tissues with
aspect, hooks action and their location. If parasites. It is observed lesions of hemorrhagic
spontaneous rhino-sinus linguatulosis in dog is and ulcerous rhinitis (cases 1, 4 and 6) in which a
accompanied of a insidious and non concluding different number of parasites intervene (from 4
picture of clinical manifestations (behavior to one single parasite). Also, grave lesions of
modifications, epistaxis, sometime rhino-rhagic, ulcerous and necrotic ethmoiditis (cases 2, 3 and
snoring dyspnoea, at necropsy exam it is 5) are the consequence of one single L. serrata
observed with certitude the picture of local female intervention (case 2) or contrary of 3
modifications. It is evident the pathogenic females (cases 3 and 5).
mechanism of L. serrata adult forms on
definitive hosts. This is correlated with In the near by figure it’s reproduced the presence
parasitism intensity degree, with their location of adult parasite of female L. serrata at the level
and in the same time is dependent of parasite- of ethmoidal volutes in dog.
host impact period.
Picture 1
Linguatula serrata (female adult parasite) located at the level of ethmoidal volutes, in dogs
113
- pathogenic effect of L. serrata adult forms at REZUMAT
the level of nasal cavities, sinuses and ethmoidal
volutes in correlation with local modifications Contribuţii privind rolul patogen al
picture, sometimes is in strong dependence with formelor adulte de Linguatula serrata, la
infestation level and their location, sometimes it nivelul mucoasei rinosinusale la câine
doesn’t exists this relation.
Investigaţiile efectuate pe un efectiv de 6
- rhinitis and hemorrhagic and ulcerous câini depistaţi cu linguatuloză (infestaţie
ethmoiditis lesions are caused, in dogs, by a great naturală), proveniţi din localităţi rurale
number of adult parasites (n = 3,4), in other cases transilvane (prin metode ovoscopice de
by a single exemplar. The same aspects of severe sedimentatre), privind acţiunea patogenă a
lesions of rhinitis and ulcerous and necrotic formelor adulte de L. serrata asupra
ethmoiditis are provoked by a single female or mucoasei rinosinusale, evidenţiază
by 3 L. serrata females. modificări morfopalogice locale, în corelaţie
sau nu cu nivelul parazitismului. Astfel
- lesional area exeeds the tissue part occupied by leziuni de rinită şi etmoidită hemoragică şi
parasites, there are appearing sinusitis lesions, ulceroasă pot fi cauzate de un număr mare
although to the level of frontal sinuses the de paraziţi adulţi (n=3,4), alteori de un singur
parasites aren’t found. exemplar. Aceleaşi aspecte lezionale severe
de rinită şi etmoidită ulceroasă şi necrotică
sunt provocate fie de un parazit adult
singular, fie de mai mulţi paraziţi adulţi. De
asemenea aria lezională depăşeşte cadrul
tisular ocupat de paraziţi şi apar leziuni de
sinuzită, cu toate că nu s-au depistat
localizări ale paraziţilor adulţi la nivelul
sinusurilor frontali.
Bibliography
1. Ehrenford F.A., Newberne J.W. 1981, An aid 3. Riley J. 1996, The biology of Pentastomids.
clinical diagnosis of tongue forms (Linguatula Advances in Parasitology, vol. 25. Academic
Serrata) in dogs. Laboratory Animals Science, Press. Inc. (London) Limited.
31, 1, 74-76.
4. Şuteu I., Cozma V. 1988, Bolile parazitare la
2. Guche F., Aydemizoz M., 1966, The animalele domestice. Edit. Academică,
prevalence of parasites Linguatula serrata in Bucureşti.
the foeces of dogs, in Kongo.Veterinary
5. Şuteu I., Cozma V. 2004, Parazitologie clinică
Bulletin, vol. 66, Nr. 12, 1257.
veterinară. Edit. Risoprint, Cluj-Napoca.
114
Scientia Parasitologica, 2008, 1, 115-118
115
- hematologic determinations: total number of (g/l) and gamaglobulins (g/l) by colorimetric
erythrocyte (T/l) by turbidimetric method with method (B.C.G.) and turbidimetric method with
Gower solution, total number leucocyte (G/l) sodium sulphate 18,5 %.
with Türk camera, hemoglobin (g/l) by
colorimetric method with ammonia solution Results and discussions
(Ghergariu et al. 1985).
Results of rhino- and coproscopic exams, post-
- serologic constants: total proteins (g/l) by therapeutic, in dynamic during 7 days (from 2 in
colorimetric method (Biuret-Gornal), albumins 2 days) are presented in Table 1.
Table 1
L. serrata eggs rhino- and copro-eliminations, post-therapeutic
L. serrata egg eliminations rate, in nasal Evolution of some hematological and blood
secretions, decrease progressive in all cases, biochemical parameters, in dogs with rhino-sinus
post-terapeutic, from day 3, in 40,0% in nasal linguatulosis, treated with Dectomax, during the
secretions and 60,0 % in faeces. In day 5 this one experimental period (30 days) is presented in
touches values of 20,0 % in nasal secretions and Table 2.
of 40,0 % in faeces, and in day7 the elimination
rate ceases in totality (Picture 1).
100
90
80
70
60 Examen rinoscopic
%
50
40 Examen coproscopic
30
20
10
0
Ziua 1 Ziua 3 Ziua 5 Ziua 7
Picture 1
116
Table 2
Dynamic of some hematological and blood biochemical parameters, in dogs with linguatulosis treated with
Dectomax
Ante-therapeutic (Day 0)
Average 15,5 5,6 104,4 71,1 37,3 7,2
(46,2%) (12,3%)
Standard dev. 2,50 0,30 5,66 3,06 2,54 2,89
It is ascertained that the number of erythrocytes progressively to 8,2 ± 2,85 g/l (14,0%) in day 14
presents an easy decreasement, from 5,6 ± 0,30 and 9,2 ± 2,07 g/l (15,8%) in day 30 and are
T/l, to 5,5 ± 0,27 T/l in day 14 and 5,5 ± 0,30 T/l framed into normal limits (10 – 17 %).
in day 30, and the quantity of hemoglobin
presents increase values, from 104,4 ± 5,66 g/l to From data presented, it can be observed that
109,4 ± 5,28 g/l in day 14 and 115,5 ± 5,11 g/l in hematologic and biochemic constant values
day 30. present some modifications. So, the number of
erythrocytes and the quantity of hemoglobin are
The descendent dynamics of total leucocytes, situated under normal values, showing the
from 15,5 ± 2,50 g/l to 11,6 ± 1,24 g/l day 14, existence of anemy syndrome, due to the
respectively 11,2 ± 1,36 g/l day 30, reflects the infestation such with L. serrata but also the
existence of a leucopeny process. Total proteins presence of some hematophagous nematode
present light variation, in decreasing from 71,1 ± (Ancylostoma sp., Trichocephalus sp., Toxocara
3,05 g/l (day 0) to 58,5 ± 1,37 g/l (day 14) and canis – preimaging forms in blood migration).
60,3 ± 1,47 g/l (day 30). Total seric protein Descendent dynamic of total leucocytes reflect
values are lightly increased facing normal values the existence of leucopeny process, and the
cited by Ghergariu et al. (1985) reflecting the values lightly increased of seric total proteins
existence of a hyperproteinemy. reflect the existence of a hyperproteinemy
process. Such the albumin as also the
Albumin has presented initial values of 27,3 ± gammaglobulins, although they have an
2,54 g/l (46,2%) which have increase in control ascendant value dynamic, after therapeutic act, is
of day 14 to 28,9 ± 1,40 g/l (48,6%), so that in framed between normal limits.
day 30 to decrease to 27,9 ± 1,77 g/l (47,2%), but
in all situations it is framed between normal Microscopic exams effected in dogs treated with
limits (43 – 53 %). Dectomax, with the purpose to verify efficiency
of doramectine in rhino-sinus linguatulosis
Gammaglobulins present initial values of 7,2 ± therapy in day 30 post-therapeutic, reveal and
2,89 g/l (12,3%) which have increased confirm the maximal efficiency of pharmaceutical
117
product used. It must be mentioned the fact that, period of time taken in study, but also by
although the therapeutic efficiency of Dectomax necropsy exams.
product in struggle against disease is maximal,
the lesion table persists, putting in evidence 3. Hematologic modifications in carnivorous
rhinite ulcer and hemorrhagic-necrosis lesions linguatulosis present variations. So, the
(ethmoiditis). number of erythrocytes decrease from 5,5
± 0,30 T/l (day 0) to 5,5 ± 0,28 T/l (day 14
Conclusions and 30), and the quantity of hemoglobin
presents increasing values from 104,4 ±
Researches regarding establishment of 5,66 g/l (day 0) to 109 ± 5,28 g/l (day 14)
therapeutic efficiency of avermectins (Dectomax, and 115 ±5,11 g/l (day 30). Total
Pfizer), effected on a number of 5 dogs found leucocytes present an ascendant dynamic,
with rhino-sinus linguatulosis by rhino- and from 15,7 ± 2,50 g/l (day 0) to 11,6 ± 1,24
ovascopic methods have established the g/l (day 14), respectively 11,2 ± 1,36 g/l
following: (day 30).
Bibliography
1. Clark J. N.,Plue R.E., Jerrigan D.D., Aliva R., 4. Kadar L. (2002), - Investigaţii biochimice în
Longhofer S.L., Cifelli S., Dario C.P.(1992). - laboratorul clinic veterinar. Editura Academic
Field safety acceptability and efficacy of a Pres, Cluj-Napoca.
combination formulation of ivermectin and
5. Riley J. (1986) The biology of Pentastomids
pyrantel pamoate for the prevention in of heart
Advances in Parasitology, vol 25. Academic
worm disease and control of intestinal
pres. Inc. (London) Limited.
nematode infections.Canine Practice, 17, 3, 59.
6. Robin B. (1983) Ivermectine: 22,23 -Dihydro-
2. Ghergariu S., Pop A.,Kadar L.,(1985) –Ghidul
avermectine B1, un nouvel antiparazitaire á
de laborator clinic veterinar, Editura Ceres,
trés large spectre.Revue Med. Vet. 134, 9-9,
Bucureşti.
495-498.
3. Ghergariu S., Al. Pop., L.Kadar, Marina
7. Şuteu I., V.Cosma., (2004). -Parazitologie
Spânu., (2000),- Manual de laborator clinic.
clinică veterinară, vol I-II, Editura Risoprint,
Edit. All. Bucureşti.
Cluj-Napoca.
118
Recenzie
ELEMENTE DE CRIOPARAZITOLOGIE
de Eronim Şuteu
119
Bogată în figuri, scheme şi tabele şi însoţite de o bibliografie la zi, cartea scrisă într-un
stil clar şi concis poate şi merită să fie consultată, atât de studenţi, cât şi de medici specialişti
(parazitologi). Pe lângă medicii veterinari, multe lucruri bune pot găsi în această carte şi medicii
umani, mai ales atunci când lucrează ca organizatori de sănătate publică, medici şcolari, igienişti
sau epidemiologi.
Cartea câştigă mult şi prin condiţiile superioare în care, cu sprijinul Fundaţiei „Scientia
Parasitologica Pro Vita” şi al D-lui Prof. Dr. Cozma Vasile, a apărut.
Principalul „vinovat” este însă Dl. Profesor Dr. Eronim Şuteu care, după cum se vede şi
cu această nouă şi reuşită lucrare, contribuie la locul tot mai important care i se cuvine
Parazitologiei, printre disciplinele medicale umane sau veterinare.
120
Laudatio
Domnului Profesor Dr. D.H.C. Eronim ŞUTEU,
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Cluj-Napoca
cu ocazia acordării Premiului CNCSIS “OPERA OMNIA”
Cu deosebită stimă, ne exprimăm admiraţia pentru una din personalităţile de marcă ale
învăţământului universitar românesc, Profesorul Dr. D.H.C. Eronim ŞUTEU.
Sunt recunoscute, pe plan naţional, dar şi peste hotare, contribuţiile aduse de dânsul ca promotor
al progresului ştiinţelor parazitologice. Prin creaţii şi slujirea cu devotament a învăţământului universitar,
distinsul profesor E. Şuteu face parte din pleiada contemporană a aleşilor profesiei.
Încă din anii formării liceale (1939-1947) şi apoi cei universitari (1947-1952), la Facultatea de
Medicină Veterinară din Bucureşti, nivelul pregătirii şi rezultatele bune şi excepţionale prefigurau un
viitor medic veterinar cu deosebite calităţi umane şi mari disponibilităţi profesionale.
Din activitatea profesională, complexă şi bogată, depăşind un semicentenar (1952-2008) şi peste
patru decenii în învăţământul universitar clujean, vom releva fapte, momente, creaţii, care relevă aportul
şi contribuţiile profesorului consultant şi, în special, ale omului, reprezentând un model de dăruire şi
angajare profesională şi civică.
1. Activitatea profesională
Începută în 1952, în primii 12 ani activitatea profesională s-a desfăşurat în unităţi de cercetare
(Institutul de Patologie şi Igienă Animală, Bucureşti, secţia Parazitologie; Institutul de Cercetări
Veterinare Pasteur, Bucureşti, Centrul Zonal Cluj), dar şi de producţie (Circumscripţia Sanitar Veterinară
din Valea Lungă, jud. Alba; Circumscripţia Sanitar Veterinară Gâlgău, jud. Sălaj).
Din 1964 începe o nouă etapă profesională în învăţământul universitar, la Facultatea de Medicină
Veterinară din Cluj-Napoca, pe care o slujeşte cu abnegaţie şi în prezent, ca profesor consultant. Pe
parcursul anilor a străbătut toate funcţiile didactice, obţinute prin concurs, de la asistent universitar, la şef
de lucrări, conferenţiar şi apoi profesor universitar, iar din 1996 – profesor consultant.
Rezultatele didactice şi ştiinţifice de excepţie au condus la obţinerea titlului ştiinţific de doctor în
medicină veterinară în 1970 şi apoi de conducător de doctorat (1990), reuşind finalizarea a 14 teze.
Datorită calităţilor deosebite colegiale, organizatorice, a deţinut funcţiile de: secretar ştiinţific al
Facultăţii de Medicină Veterinară (1976-1981); şeful catedrei de Patologie la aceeaşi facultate (1976-
1983); şeful disciplinei de Parazitologie şi Boli parazitare (1985-1996).
Întreaga activitate profesională a fost axată pe cercetare şi contribuţii aduse la dezvoltarea şi
progresul parazitologiei şi al medicinii veterinare, instruirea şi educarea civică şi profesională a
studenţilor în medicina veterinară (31 promoţii), perfecţionarea şi educarea continuă prin învăţământ
postuniversitar a medicilor veterinari în 1970-1996, sprijinirea activităţii de producţie şi a filialelor
Societăţii de Medicină Veterinară, predominant din Transilvania.
2. Activitatea didactică
121
Contribuţia la progresul învăţământului s-a relevat şi prin activitatea de elaborare, singur sau cu
colaboratori, a manualelor – cursuri, îndrumătoare de lucrări practice – care au acoperit complet sfera de
instruire, totalizând 12 volume litografiate (la 7 este unic sau prim autor) şi 16 cărţi editate.
3. Activitatea ştiinţifică
Din început şi până în prezent, investigaţiile de cercetare ştiinţifică au deţinut o pondere majoră a
activităţii profesionale a Domnului Profesor E. Şuteu.
A obţinut rezultate originale în special în următoarele domenii:
• evidenţierea rolului inoculator al paraziţilor şi importanţa acestora în evoluţia unor boli
infecţioase şi medicale: s-a stabilit importanţa infestaţiei cu Moniezia spp, în dizenteria cu
anaerobi la miei; Eimeria spp. în encefalomalacia puilor de găină; evoluţia asociată a cenurozei
şi listeriozei, a babesielozei şi leptospirozei;
• îmbunătăţirea metodelor terapeutice prin introducerea de noi molecule medicamentoase de
import şi indigene, în controlul celor mai grave parazitoze din ţară şi mai ales în Podişul
Transilvaniei – s-au experimentat şi introdus în producţie diverse molecule chimice, printre care
amintim antiprotozoarienele: carbadoxul (Mecadox) în trichomonoza intestinală la purcei şi în
eimerioză la miei (premieră naţională);
• experimentarea de metode chimiopreventive antiparazitare la rumegătoare, în perioadele de
păşunat: s-a introdus în premieră naţională chimioprevenţia cu Berenil şi Acaprin, în focare
enzootice de babesieloză la taurine;
• studiile complexe ale zoonozelor parazitare, finalizate prin îmbogăţirea şi aprofundarea
cunoştinţelor epizootologice, diagnostice şi terapeutice în giardioză la animale şi om, stabilind
experimental contagiozitatea şi patogenitatea interspecifică a speciilor: Giardia lamblia, G.
muris, G. cati; s-au îmbunătăţit metodele de diagnostic şi s-au stabilit caracteristicile
epizootologice în giardioză la carnivore, miei, iezi, viţei şi rozătoare;
• punerea bazelor cercetărilor experimentale de ontogenie parazitară, care s-au finalizat cu
descoperirea ciclurilor biologice şi a numeroase specii de sporozoare. Rezultatele, în
cvasitotalitate, reprezintă priorităţi naţionale (p.n.), iar câteva priorităţi mondiale (p.m.). Astfel,
s-au identificat speciile de Sarcocystis cu gazde intermediare: taurine, ovine, caprine, cabaline,
suine, căprior, ale căror gazde definitive sunt fie câinele, fie pisica. S-au precizat biociclurile
evolutive facultative pentru G.I. ale unor specii de Cystoisospora, transmisibile de la
rumegătoare şi rozătoare; s-a stabilit biociclul la genul Hammondia (p.n.);
• introducerea de metode coproscopice noi, îmbunătăţite în diagnosticul giardiozei şi
criptosporidiozei; s-a stabilit rolul poliparazitismului în apariţia reacţiilor fals-pozitive în
tuberculinarea bovinelor şi s-a elaborat o schemă originală în deparazitarea animalelor
pretuberculinizantă, cu efecte benefice;
• stabilirea, în premieră mondială, a acţiunii antimicotice a derivaţilor benzimidazoli şi conceperea
şi realizarea unui produs original – Femicozin, cu eficacitate foarte ridicată în tricofiţie la viţei,
produsul fiind brevetat. Rezultatele excepţionale au condus la înfiinţarea în cadrul disciplinei a
unui Laborator de microproducţie (1986), în care s-au preparat şi se prepară şi în prezent:
Femicozin (derivaţi BZD + Cu), cu utilizare în ferme de taurine din întreaga ţară; Nilmiazol, în
terapia miazelor la ovine; TBF, antimicotic elaborat în colaborare cu Facultatea de Farmacie din
Cluj-Napoca. Colectivul disciplinei a experimentat valoarea diverselor molecule ale unei serii de
BZD şi avermectine în parazitoze subclinice sau asociate (acarioze cutanate, entomoze şi
nematodoze la animale de rentă şi la carnivore domestice).
Activitatea ştiinţifică a fost valorificată prin publicarea a 250 de lucrări ştiinţifice, în reviste de
specialitate din ţară şi străinătate, precum şi în volumele unor manifestări ştiinţifice – simpozioane
(inter)naţionale şi congrese. Din totalul lucrărilor publicate, la 157 este unic sau prim autor, la 93 este
colaborator. A participat la programe naţionale de cercetare şi a colaborat cu diferite instituţii de
cercetare, precum: ICVB Pasteur, Bucureşti, ICCF Bucureşti, Ministerul Învăţământului, Ministerul
Cercetării şi Tehnologiei, Institutul de Montanologie Cristian – Sibiu, Centrul de Chimie, Timişoara. A
122
participat la conferinţe, simpozioane, congrese: la toate manifestările ştiinţifice organizate de USAMV
Cluj-Napoca şi ale facultăţilor de profil veterinar din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. A participat cu lucrări
la peste 25 simpozioane internaţionale.
Colaborări internaţionale: Programul COST 811, colaborare cu Facultatea de Medicină
Veterinară Liège (Belgia); The Natural History Museum, Londra (Anglia).
Ca un corolar al activităţii ştiinţifice, menţionăm realizarea unor teze de doctorat deosebit de
valoroase, precum: „Eimerioza mieilor: cercetări etiopatogenetice, diagnostice şi profilactico-
terapeutice” (Dr. V. Cozma); “Cercetări etiopatogenetice şi diagnostice în trichineloză la animale” (Dr.
C. Gherman); „Cercetări privind etiopatogenia, diagnosticul şi tratamentul dermatomicozelor la
carnivore” (Dr. Viorica Mircean).
Profesorul E. Şuteu deţine un Certificat de inventator Nr. 84652 (1984) pentru: “Compoziţie
furajeră pentru creşterea peştilor în sistem intensiv”, acordat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi un
Brevet de invenţie Nr. 109033 (1995) pentru “Compoziţie medicamentoasă în tratamentul
dermatomicozelor la tineretul taurin”, acordat de Oficiul de Stat pentru Invenţii (în colaborare cu Dr. V.
Cozma).
4. Activitatea editorială
Realizările sunt remarcabile şi în acest domeniu: din cele 16 volume publicate la edituri
prestigioase, la 6 este unic autor şi la 6 volume este prim autor. În primul rând, evidenţiem titlul
„Parazitologie clinică veterinară”, Vol. 1 şi 2 (665 pagini), de la Edit. Risoprint, Cluj-Napoca.
Menţionăm şi ultimul volum apărut, „Elemente de crioparazitologie” (282 pagini). Celelalte
volume tratează problematici din domeniul parazitologiei, de interes aplicativ şi teoretic. Opera editorială
a contribuit esenţial la diversificarea şi îmbogăţirea surselor de informare în parazitologie pentru studenţi,
medici veterinari, medici epidemiologi, ecologi ş.a.
Sunt demne de evidenţiat, de asemenea, publicaţiile culturale ale Domnului Profesor E. Şuteu şi
anume cărţile: “Veterinaria Napocensis XL – Evocări şi eseuri”, Edit. AcademicPres, Cluj-Napoca, 159
pag. (2002) şi “Sub cer de iubire – stihuri”. Edit. Risoprint, Cluj-Napoca, 148 pag. (2006). În plus, a
publicat articole şi în reviste culturale (15) – Steaua, Renaşterea, Coloana a Cincea – apariţii la Cluj-
Napoca.
5. Activitatea socială
123
- Diplomă de excelenţă pentru “contribuţii la dezvoltarea parazitologiei româneşti şi
mondiale şi progresul medicinii veterinare”, acordată de Consiliul Facultăţii de Medicină
Veterinară, Cluj (2006).
Este membru fondator al Fundaţiei „Scientia Parasitologica Pro Vita” şi al Revistei „Scientia
Parasitologica” din Cluj-Napoca. De asemenea, este membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole
şi Silvice din anul 1997.
124
INFORMAŢII PUBLICITARE
[ coperta a 4-a
- policromie, dublu lăcuită 600 lei
[ coperta a 2-a şi a 3-a
- în 2 culori, dublu lăcuite 400 lei
- policromie, dublu lăcuite 500 lei
[ o pagină în interiorul revistei
- alb-negru 300 lei
Fundaţia
SCIENTIA PARASITOLOGICA PRO VITA
Str. Mănăştur nr. 3, Cluj-Napoca, Cod 400372, România
Tel.: 00 40 264 - 596.384
Fax: 00 40 264 - 593.792 sau 00 40 264 - 426.643
E-mail: scientia-paras@email.ro
Revista se distribuie gratuit membrilor Fundaţiei şi simpatizanţilor, care plătesc cotizaţia anuală de 40 lei.
Această cotizaţie se virează în contul Fundaţiei SCIENTIA PARASITOLOGICA PRO VITA.
Pentru abonamente, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa Revistei.
INDICAŢII DE REDACTARE A LUCRĂRILOR
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
R Doresc să mă abonez pentru anul 2009 la R Anexez chitanţa de achitare abonamentului în
REVISTA SCIENTIA PARASITOLOGICA contul Fundaţiei Scientia Parasitologica Pro Vita
Cont:
IBAN RO46 CBIT 1310 1100 6700 1000 (ROL)
R Abonament individual = 40 lei Banca Comercială "Ion Ţiriac" – Sucursala Cluj
R Instituţii = 60 lei
Pentru abonament vă rugăm să trimiteţi prin poştă buletinul de abonament completat integral şi chitanţa.
Abonamentul este valabil pentru persoane şi instituţii din ţară.