UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ
CLUJ - NAPOCA

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ȘI BIOTEHNOLOGII

PROIECT DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. Dr. OCTAVIAN NEGREA

ÎNDRUMATOR:
Sef Lucrari . Dr. Ing.
ZAMFIR MARCHIȘ

ABSOLVENT:
VAIDA SILVIU

- 2010 -
 TEMA PROIECTULUI

STUDIUL POSIBILITAȚILOR DE
DIAGNOSTIC IN UNELE HELMINTOZE LA
CABALINE

3
 CUPRINS

Introducere....................................................................................pag. 6
Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE..............................pag. 11
I.1. Cestodozele.............................................................................pag. 11
1.1.1. Etiologie................................................................................pag.
11
1.1.2. Ciclul biologic.......................................................................pag.
12
1.1.3. Epizootologie.........................................................................pag.
12
1.1.4. Diagnosticul..........................................................................pag.
12
1.1.5. Tratament..............................................................................pag.
12
1.1.6. Profilaxie...............................................................................pag.
13
I. 2. Ascaridoza.............................................................................pag. 13
1.2.1. Etiologie................................................................................pag.
13
1.2.2. Ciclul biologic.......................................................................pag.
13
1.2.3. Epizootologie.........................................................................pag.
14
1.2.4. Diagnosticul..........................................................................pag.
14

4
 1.2.5. Tratament..............................................................................pag.
16
1.2.6. Profilaxie...............................................................................pag.
16
I. 3. Strongilidoza.........................................................................pag. 17
1.3.1. Etiologie................................................................................pag.
17
1.3.2. Ciclul biologic.......................................................................pag.
18
1.3.3. Epizootologie.........................................................................pag.
18
1.3.4.Diagnosticul..........................................................................pag. 19
1.3.5.Tratament..............................................................................pag. 20
1.3.6.Profilaxie...............................................................................pag. 20
I. 4. Oxiuroza...............................................................................pag. 20
1.4.1.Etiologie................................................................................pag. 20
1.4.2.Ciclul biologic.......................................................................pag. 21
1.4.3.Epizootologie.........................................................................pag. 21
1.4.4.Diagnosticul..........................................................................pag. 22
1.4.5.Tratament..............................................................................pag. 22
1.4.6.Profilaxie...............................................................................pag. 23
Capitolul II. CERCETĂRI PROPRII ..................................pag. 24

II. 1. Scopul lucrării......................................................................pag. 24

II. 2. Material şi metode...............................................................pag. 24
II. 3. Rezultate şi discuţii..............................................................pag. 26
II. 4. Concluzii...............................................................................pag. 38

5
 II.5. Recomandări...........................................................pag. 39
BIBLIOGRAFIE.....................................................,.......pag. 41

INTRODUCERE

Ecvinele, această specie atât de importantă, în plină epocă a automatizării

şi cibernetizării, a evoluţiei economiei de piaţă, nu şi-a pierdut locul în multe
domenii ale agriculturii, transporturilor, sportului, artei, etc, prin capacitatea de
tracţiune, aptitudine şi comportament. Este recunoscut faptul că ecvinele ocupă şi
vor deţine în viitor un rol important în istoria omenirii în cadrul ecosistemelor, a
echilibrului acestora, prin calităţile biologice, morfofuncţionale atât de utile
societăţii [Şuteu, 1994].
Pe plan internaţional, studiul helmintozelor la ecvine este un subiect de
actualitate datorită faptului că aceste afecţiuni pot avea repercusiuni grave cauzate

6
atât de simptomatologia, dar mai ales de scăderea capacităţii fizice a animalelor.
Astfel, prezenţa helmintozelor poate altera comportamentul, fertilitatea,
condiţia fizică, dezvoltarea organismului până la maturitate, scade rezistenţa la alţi
agenţi patogeni şi poate deveni chiar cauza mortalităţii.
Deşi una dintre primele descrieri mai exacte a helmintozelor la cabaline
datează de la sfârşitul secolului 19 [Mehlis, 1831 citat de Lichtenfels, 1975;
Schoenleber, 1909], iar datele referitoare la aceste boli provocate de helminți s-au
acumulat în mod considerabil până în prezent, totuşi controlul acestor boli ridică
încă mari probleme specialiştilor. Numărul mare de specii, ontogeneza variabilă şi
problemele legate de diagnostic, fac ca aceaste parazitoze să reprezinte o
permanentă provocare atât pentru parazitologi cât şi pentru proprietarii de cabaline.
In plus, problemele legate de apariţia rezistenţei la antihelmintice şi costurile
ridicate pentru descoperirea de noi molecule antiparazitare (inclusiv costurile
adiacente necesare pentru controlul reziduurilor medicamentoase în produse ce
intră în consumul uman - în ţările în care carnea de cal este consumată), determină
găsirea unor noi modalităţi de abordare a acestor boli în ceea ce priveşte
diagnosticarea, tratamentul şi profilaxia.
Pentru crescătorul de cabaline preţul acestor boli include costul direct al
produsului antihelmintic precum şi cel al asistenţei medicale necesară pentru
elaborarea şi monitorizarea unui program de dehelmintizare, dar şi costuri
suplimentare datorate păşunatului restrictiv pe păşunile contaminate sau depozitării
şi sterilizării corespunzătoare a bălegarului provenit de la cabalinele infestate.
Rolul medicului veterinar este de a diagnostica corect boala şi apoi de a
recomanda crescătorului de cabaline ce produs să folosească şi mai ales cum şi
când trebuie utilizat. Trecerea de la administrarea medicamentelor antiparazitare la
cabaline cu sonda nasoesofagiană, la medicamentele sub formă de pastă (electuare)
în seringi a constituit o schimbare importantă pentru medicul veterinar practician.

7
 In prezent orice proprietar de cai poate să procure şi să administreze
produsele antihelmintice. In acestă etapă rolul medicului veterinar este să conceapă
pentru fiecare fermier o strategie de control a helmintozelor, apoi să implementeze
şi să monitorizeze efectele acesteia. Pentru a realiza acest deziderat medicul
veterinar trebuie sa cunoască biologia parazitului, precum şi farmacodinamia
produselor folosite.
In prezent, tendinţa mondială în ceea ce priveşte helmintozele ecvinelor, o
constituie găsirea de noi metode de control a nivelului de infestaţie şi în nici un caz
de eliminare totală a acestora, acest din urmă scop fiind considerat de foarte mulţi
cercetatori ca fiind total nerealist [Monahan, 2000].
Costurile unui program de combatere parazitară includ costul direct al
antihelminticelor, costurile activităţii veterinare de proiectare şi monitorizare a
eficienţei combaterii, precum şi cele legate atât de administrarea antihelminticului
cât şi de activitatea auxiliară privind rotaţia păşunilor, împrejmuirea cu gard a unor
zone sau folosirea gunoiului de grajd ca îngrăşământ. Oricum, beneficiile nu sunt
prea evidente pentru proprietarul de cai sau fermier, însă acestea includ
îmbunătăţirea performanţei cailor, utilizarea mai bună a hranei precum şi scăderea
incidenţei unor afecţiuni, cum ar fi colica.
Evidenţierea unor semnale sezoniere recepţionate de către larvele din
mucoasă, sugerează păstrarea în evoluţie a unei funcţii care întârzie dezvoltarea
larvelor în adulţi fertili, până în momentul în care condiţiile de mediu pot să
favorizeze dezvoltarea din ouă a larvelor infestante pe păşune. Această situaţie se
manifestă toamna şi iarna printr-o creştere relativă a procentului stadiilor
hipobiotice şi închistate însoţită de o scădere a procentajului stadiilor
intralumenale.
Combaterea şi limitarea expunerii cailor la larvele infestante de pe păşune
este posibilă şi realizabilă printr-un program de combatere parazitară. Este nevoie

8
de un program de combatere cuprinzător şi eficient pentru a preveni contaminarea
masivă a păşunilor, prin tratamente antihelmintice strategice care să vizeze toate
categoriile de vârstă, şi nu ţintite preferenţial în direcţia animalelor tinere şi
susceptibile. Mulţi proprietari de cai nu sunt conştienţi de faptul că un animal mai
bătrân în stare foarte bună de întreţinere, poate fi sursă importantă ca eliminator de
ouă care determină contaminarea păşunii, astfel încât decid în mod nejustificat
reducerea cheltuielilor de dehelmintizare prin excluderea din program a unor cai,
pe baza unei stări de sănătate aparent foarte bune. Medicului îi revine sarcina de a-
şi educa clienţii astfel încât să perceapă programul dintr-o perspectivă mai largă,
care cuprinde managementul păşunilor în beneficiul sănătăţii întregului efectiv,
aspect mai important decât tratamentul individual. Tratamentele direcţionate doar
spre animalele tinere, controlează nivelurile adulţilor din lumen, însă nu pot să
asigure o protecţie corespunzătoare faţă de acumularea unui mare număr de larve
închistate. Această încărcătură de larve poate afecta absorbţia nutrienţilor de-a
lungul sezonului de păşunat, să ducă la încetinirea creşterii.
In prezent, pe plan mondial, terapia antihelmintică se confruntă cu apariţia
tot mai accentuată a populaţiilor chimiorezistente la fenotiazină, thiabendazol
precum şi alţi derivaţi probendimidazoli şi benzimidazoli [Moore, 2000].
Insuccesul terapeutic a determinat utilizarea unor combinaţii
medicamentoase (piperazina şi fenotiazină; triclorfon şi fenotiazină; diclorfos şi
morantel) sau a impulsionat descoperirea de noi molecule medicamentoase faţă de
care helminții rezistenţi prezintă sensibilitate [Lyons şi Drudge, 1999]..
Opiniile cercetătorilor, referitoare la alternanţa substanţelor
medicamentoase cu scopul de a preveni instalarea fenomenului de
chimiorezistenţă, nu sunt unanime. Unii autori, ca de exemplu Le Jambre şi colab.
[1976], recomandau folosirea unui singur grup de antihelmintice până la primele
semne de rezistenţă şi doar după acest moment intervenţia cu o altă familie

9
medicamentoasă. Alţii, cum ar fi Prichard [1990], consideră că a aştepta primele
semne de eşec terapeutic înseamnă să nu se reacţioneze decât atunci când genele
alele de rezistenţă au atins deja o frecvenţă importantă. Din acest motiv se
recomandă rotaţia anuală a produselor antihelmintice utilizate în tratamentul
helmintozelor, în plus realizându-se distrugerea surselor rezistente. Există o relaţie
directă bine cunoscută, între frecvenţa tratamentelor şi dezvoltarea rezistenţei.
Numeroase exemple de rezistenţă medicamentoasă la organismele
protozoare sau metazoare atestă faptul că inducerea fenomenului de rezistenţă este
o consecinţă evolutivă naturală - şi deci inevitabilă - a utilizării medicamentelor şi
că intensitatea presiunii de selecţie determină rapiditatea cu care apare şi se
dezvoltă [Lloyd şi Soulsby, 1998]. Primele cazuri de rezistenţă medicamentoasă au
fost semnalate în cazul efectivelor de animale de pe lângă centrele de cercetare
parazitologică. La aceste animale de experienţă, se administrau doze repetate de
substanţe antihelmintice, eficacitatea tratamentului fiind ulterior controlată de o
manieră sistematică prin examene coproscopice şi prin bilanţuri parazitare după
sacrificare. Astfel de studii au permis detectarea foarte precoce a chimiorezistenţei
[Waller, 1985]. Ulterior aceste observaţii au fost rapid urmate de cazuri de eşec
terapeutic pe teren, în crescătoriile care utilizează un antihelmintic unic de manieră
intensivă şi continuă cu scopul de a menţine un nivel de productivitate ridicat.
Orice intervenţie care vizează prevenirea selecţiei rezistenţei va trebui să
se concentreze în primul rând asupra factorilor operaţionali, în măsura în care
factorii genetici, biologici şi ecologici sunt inerenţi unei specii parazitare sau unei
situaţii epidemiologice, neputând fi influenţaţi decît cu mare greutate. Anchetele
epidemiologice, precum şi diversele studii efectuate în laborator permit enunţarea
unor principii al căror efect ar trebui, pe termen mai lung sau mediu, să permită un
control riguros al suşelor de helminți rezistenţi. Aceste recomandări vizează, nu
numai modalităţile de tratament antihelmintic în sine, dar şi măsurile care le

10
însoţesc, cum ar fi modul de creştere şi supravegherea epidemiologică. In acest
sens, în alegerea unui produs antihelmintic pentru tratamentul helmintozelor la
cabaline, trebuie acordată atenţie deosebită tipului de substanţă utilizată, dozelor
administrate şi frecvenţei tratamentelor.

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

I. 1. CESTODOZELE - sunt parazitoze de păşune, semnalate la ecvine

care afectează tineretul în vârstă de până la 2 ani şi se manifestă prin sindrom de
calică, slăbire sau au o evoluţie asimptomatică. Aceste boli sunt determinate de
cestode din familia Anoplocephalidae. Este o boală cu răspâdire cosmopolită, este
rar diagnosticată în ţara nostră.

I. 1. 1. Etiologie - agenţii etiologici sunt:

- Anoplocephala perfoliata - măsoră 4-6 cm lungime / 0,5-1,2 cm lăţime,
cu aspect fusiform, scolexul cubic de 2-3 mm, ventuze rotunde prevăzute cu
prelungiri lobare pe feţele dorsală şi ventrală; primele proglote sunt mai înguste

11
decât scolexul, următoarele se lăţesc, iar proglotele ovigere se îngustează;
proglotele sunt late şi scurte, cu porii genitali dispuşi laterali. Ouăle sunt sferice şi
au dimensiuni de circa 80x. Paraziţii adulţi se dezvoltă în intestinul gros (ileon,
cecum şi colon).
- Anoplacephala magna - măsoară 35-80 cm lungime / 1-2 cm lăţime;
strobila are aspect uşor zimţat datorită marginii posterioare a proglotelor care sunt
mai lăţite ouăle sunt de 50-60 µ.
- Paranophala mamillona - mai mică decât precedentele, are dimensiuni de
2-5 cm lungime / 4-6 mm lăţime; scolexul tetragonal de 0,6 mm; ventuzele au
deschidere liniară. Strabila conţine 30-50 proglote late şi scurte.

I.1.2. Ciclul biologic - este dixen, având nevoie de G.l. reprezentate de

acarieni de păşune coprofagi din fam. Scheloribatidae, Orbatidae, Galumnide şi
Liacaridae, în corpul cărora se dezvoltă larvele cisticercoide.

I.1.3. Epizootologie - sursele de poluare a păşunilor le constituie

ecvinele în special tineretul, la care infestaţia este mai ridicată, ajunge la
circa 46%, dar şi adultele constituie rezervoare sporadice de 6%. Boala se
caracterizează prin evoluţie sezonieră, estival - automnală, la animale
intreținute de păşune. Ouăle parazitului rezistă pe păşune 10-12 luni, în condiții de
uscăciune viabilitatea scade la 5 luni sau chiar la 30 zile.

I.1.4. Diagnosticul - se stabileşte: clinic, miscroscopic şi morfopatologic.

Clinic - Diagnosticul este fără valoare, datorită absenţei manifestărilor
clinice. Uneori în sindromul de colici la tineretul cabalin pot fi incriminate şi
anoplocefalidele, mai ales cele localizate în intestinul gros (ileon), precum şi cele

12
cu localizare la nivelul valvulei ileocecale.
Microscopic - diagnosticul permite depistarea fragmetelor de proglote, in
special cele de A. magna. Microscopic, prin metode de flotaţie şi sedimentare se
pot evidenţia oncosferele caracteristice. Examenele negative sunt lipsite de valoare
diagnostică.
Morfopatologic - prezenţa paraziţilor adulţi, de obicei în mare, de nuanţă
albicioasă, este însoţită de leziuni de enterită catarală, mai rar hemoragică, cu
îngroşarea peretelui intestinal mai ales în infestaţiile cronice.

I.1.5. Tratament
- în tratamentul cestodozelor se administrează:
- Bithionol - 7-20 mg/kg corp, per os.
- Niclosamid - 60-80 mg/kg, per os.
- Pintalul - 7 mg/kg corp.
- Oxibendazolul - 5 mg/kg.
- Fenbendazolul -5-10 mg/kg.
- Mebendazolul - 15-20 mg/kg, per os.
- Tetraclorura de carbon în amestec cu oleu vegial - 4-10 ml/animal.

I.1.6. Profilaxie - se bazează pe următoarele măsuri: păşunatul

separat al tineretului cabalin de animalele adulte: folosirea păşunilor cultivate;
aplicarea tratamentului preimaginal la tineret, la 30-40 zile de la începutul
păşunatului.

I.2. ASCARIDOZA - este o helmintoză care afectează mânjii şi tineretul

cabalin, determinată de Parascaris equorum, manifestată prin tulburări digestive,
respiratorii şi ale metabolismului general. Boala izbucneşte frecvent în unităţi de

13
creştere a cabalinelor cu condiţii neigienice.

I.2.1. Etiologie - Parascaris equorum este un nematod din fam.

Ascaridae, de culoare albă-gălbuie, are dimensiunile de 18-37 cm lungime / 5 mm
grosime, femela, şi 20-37 cm / 4 mm, masculul. La extremitatea anterioară are
aspect măciucar datorită celor 3 buze cu 3 lobi interlabiali.
Ouăle sunt rotunde sau uşor ovale, cu coajă groasă, striată şi masă
germinativă sferică. Dimensiunile sunt de 90-100 μ.

I.2.2. Ciclul biologic - este monoxen, asemănător în faza exogenă şi

localizarea adulţilor în intestin, dar cu particularităţi în faza endogenă dependente
de specie.
Adulţii se dezvoltă în intestinul subţire (duoden), uneori în cheag,
hrănindu-se cu chim intestinal, fiind liberi, nefixaţi de mucoasă. Femelele pontează
ouă neevoluate, care odată cu fecalele ajung în mediul extern unde în condiţii
favorabile de căldură, umezeală şi semiobscuritate, în 15-25 zile embrionează,
formând larva care rămâne în interiorul oului. Suferă o năpârlire, transformându-se
în stadiul doi, infestant, care rămâne în ou.

I.2.3. Epizootologie - izbucnirea ascaridozei este dependentă de diverşi

factori, printre care o pondere importantă revine condiţiilor neigienice din
adăposturi, padocuri şi subnutriţiei.
Sursa de paraziţi o constituie mânjii bolnavi, tineretul de 1-2 ani, în mai
mică măsură cabalinele adulte. Diferiţi autori stabilesc extensivitatea de 1-53%,
valorile maximale semnalate la tineretul sub vârsta de 3-4 ani, în sezonul de vară.
Receptivitatea se menţine ridicată la mânjii aflaţi la prima infestaţie şi la
tineret comparativ cu cabalinele adulte, mai rezistente.

14
 Rezistenţa ouălor, recunoscute prin capacitatea de a supravieţui variază, în
diverse biotopuri este lutienală.

1.2.4. Diagnosticul - se face clinic - orientativ; microscopic şi

anatomopatologic, de certitudine.
Clinic - manifestările sunt diferite, la tineret, boala debutează printr-o
constipaţie urmată de diaree uşoară, după care se exprimă polimorf, manifestările
putând fi sesizate în câteva sondroame: respirator; digestiv; nervos: asociate cu alte
tulburări.
Sindromul respirator - evoluează cu o pneumonie, exprimat prin tusă seacă,
chintoasă, grasă, respiraţie dispneică, jetaj, murmur vezicular înăsprit, raluri
intestinale. Acest sindrom este consecinţa migraţiei pulmonare a larvelor.
Sindromul digestiv - este manifestat prin constipaţie, alternând cu diaree,
voma, apetit capricios, întârziere în dezvoltare, slăbire, anemie. O manifestare
digestivă importantă este colica ce apare mai des la mânz. Sunt întalnite şi faze
dramatice la mânz, la infestaţii masive, când prin aduzie sau subocluzie intestinală
colicile se cravează provocând ruperi intestinale şi chiar sfârşitul letal (moartea).
Sindromul nervos - manifestat prin crize epileptiforme, urmate de
comportament normal, sau chiar rabiforme, cu modificări de comportament,
scrâşniri din dinţi (bruxism) sau crize paralitice.
Tulburări cutanate - la mânz modificarea elasticităţii cutanate şi horipilaţie
în rupturile intestinale.
Tulburările carenţiale - sunt exprimate prin hipotrepsie, rahitism, slăbire,
anemie, fiind mai rar întâlnite la mânz.
Icterul sau subicterul - este întâlnit mai rar la mânz, datorită migraţiei
eratice a paraziţilor adulţi în canalul caledac purtând icter mecanic.
Balonamentul abdominal - consecutiv infestaţiilor succesive, poate apare la

15
toate speciile.
Deshidratarea accentuată - consecutiv diareei dizenteriforme, cu fecale
lichide, gălbui sau verzi, urât mirositoare, datorate suprainfecţiilor, ales cu E. coli
sau Cryptosporidium sp. Este mai rar diagnosticată la mânz.
La animalele adulte, simptomatologia este inexpresivă, datorită evoluţiei
benigne a bolii, animalele fiind purtătoare de paraziţi şi eliminatoare de ouă.
Uneori pot apărea colici repetate, anemie şi oboseală la efort.
Microscopic - pentru obţinerea rezultatului se face un examen
ovahelmintoscopic al fecalelor prin metode de flotaţie sau direct, evidenţiindu-se
ouăle caracteristice. Examenul nu are valoare în macroscaridoză produsă de
formele larvare, când prin fecale nu se elimină ouă deaorece migraţia endogenă nu
s-a încheiat.
Morfopatologic - leziunile diferă în funcţie de stadiul evolutiv al
paraziților.
Formele larvare în migraţie produc:
- microhemoragii şi necroze hepatice, cu fibrozări la suprafaţă şi în
parenchimul hepatic;
- bronşite; brohopneumonie, granuloame, edem pulmonar, cu sau fără
posiblitatea evidenţierii formelor larvare. Se confirmă prezenţa larvelor
histologice, sau prin tritularea pulomnului cu apă călduţă;
- amfaloflebită şi citoză hepatică mai rar întâlnită la mânz.

1.2.5. Tratament
- curativ în ascaridoză se utilizează derivaţi benzimidazoli:
- Febantel (Rintal) - 5-6 mg/kg corp, per os.

- Mebendazol - 10-20 mg/kg corp, per os.

- Fenbendazol - 10 mg/kg corp, per os.

16
 - Tiabendazol - 100-150 mg/kg corp, în hrană.

- Neguvor - 25-30 mg/kg corp.

- Bubulin - 10 mg/kg corp, solubilizat în 500 ml apă.

- Nilvernul - 12,5 mg/kg corp.

I.2.6. Profilaxie - complexul măsurilor de profilaxie se referă la unele

acţiuni generale cum sunt:
- igienizarea condiţiilor din adăposturi, realizându-se parametrii de
microclimat şi asigurarea igienei alimentaţiei şi corporală.
- dehelmintizările vor fi urmate de curăţenie mecanică şi deparazitare, prin

flambare sau cu soluţii dezinfectante, aplicate la temperatură ridicată. Dintre

dezinfectante numai derivaţii cresolitici au efect ovocid la concentraţii superioare
de 103. Soluţia 2% de NaOH este activă la temperatura de 70°C.
In unităţile în care evaluează boala se recomandă:
-două dehelmintizări la întregul efectiv, în primăvară, înainte de 10-14 zile
de ieşirea la păşune şi toamna, la 10-14 zile după intrarea în stabulaţie;
- tratamentul iepelor înainte de montă;
- afectarea unor suprafeţe de păşunat separate pentru tineretul cabalin.
- dehelminitizările mânjilor se fac după vârsta de 3 luni, repetabilă la 2

luni.

I. 3. STRONGILIDOZA - această geohelmintoză cosmopolită, produsă

de specii din fam. Strongylidae, evoluează la ecvine fíe subclinic, acut, sau cronic,
cu tulburări digestive, anemie şi slăbire, sau cu sindrom de colică. Morbiditatea
este mai ridicată la animalele întreţinute la pașune dar apare şi la adăpost.

I.3.1. Etiologie: Fam. Strongylidae cuprinde nematode cu corpul egal

17
calibrat de formă cilindrică, de culoare brună, cu dimensiunile de 15-50 mm
lungime, cu capsula bucală dezvoltată, în formă de cupă, înconjurată de coarne
exterioare. Masculii au bursă caudală trilobată, cu coaste şi doi spiculi subțiri şi
lunigi. Principalele specii:
- Strongylus equinus - are caracteristică prezenţa celor 4 dinţi la baza

capsulei bucale. Masculul măsoară 25-35 mm lungime / 1,2 mm lăţime, iar femela
40-50 mm / 2 mm. Adulţii parazitează în intestinul gros (cecum şi colon), iar
larvele în ficat, pancreas şi peritoneu.
- Delafondia vulgaris - are capsula bucală bine dezvoltată, prevazută

cu 2 dinţi, alungiţi cu aspect lobat. Masculii au dimensiunile de 114-16 mm

lungime / 1 mm lăţime şi femela 20-25 / 1,4 mm. Masculii se caracterizează prin
prezenţa bursei caudale (copulatoare) la extremitatea posterioară a corpului.
- Alfortia edentatus - are capsula bucală dezvoltată; dar lipsită de dinți.

Masculii măsoară 23-28 / 1-3 mm, iar femela 25-45 / 2 mm. în regiunea
esofagiană, adulţii prezintă o strictură mai vizibilă la femelă.
- Thodontopharus serratus - are capsula bucală cu dinţi aşezaţi radiar.

Masculul are lungimea de 18-20 mm, iar femela 25-27 mm. Bursa are marginile
dantelate fine şi spiculii sunt lungi şi groşi.
Ouăle strongilidelor au caracteristici de grup, nefiind identificabile după
specie. Au dimensiunile de 75-95 / 40-54 μ şi în momentul pontei, sunt de stadiul
formulaţiei, având 8-16 blastomere.

I.3.2. Ciclul biologic - de tip monoxen, se caracterizează prin dezvoltarea

similară a fazelor exogene şi diferenţiată a celor parazitare. Adulții trăiesc în
intestinul gros (cecum şi colon), la cabaline, asin, catâr, hranindu-se hematofag sau
histofag.

18
 I.3.3. Epizootologie - această boală cosmopolită afectează un număr
insemnat de cabaline, prevalența în unele populaţii în sezonul de păşunat atinge
20-62%, alteori depăşind 70%. Eliminările de ouă de strongylidae, având rata
cotidiană de 4-5 milioane la 50 milioane. La cabalinele adulte, nivelul
coproeliminărilor este de 200-12000 OPG, în timp ce la tineretul - creşte peste
3000 OPG, Ogbourne (1973), urmărind experimental comportamentul larvelor
infestate de strongili de păşune. La temperaturi medii de 5-20°C si umiditate de
20-100 mm, constată că morbiditatea se produce vara după 6-14 săptămâni, în
toamnă şi iarnă supravieţuind 20 saptamâni.
Ouăle strongilidelor din mediu uscat, repuse după zile în condiţii favorabile
îşi reiau ontogeneza. Ouăle neevoluate nu rezistă la temperaturi sub 0 °C în timp ce
embrionate suportă frigul câteva săptămâni Uscăciunea şi desecările au efect
ovocid. Acelaşi efect îl are şi cionamida de calciu, în doza de l - 2g / lOOg sol.
distrugând larvele în 19 ore. Efectele patogene sunt totuşi mai grave la mânji şi
tineretul cabalin. Malnutriţia şi subnutriţia bolile intercurente, stări imunodepresive
ca şi gestaţia sporesc vulnerabilitatea la infestație.

1.3.4. Diagnostic - se suspicionează clinic şi se precizează microscopic şi

anatomopatologic.
Clinic - diagnosticul se exprimă prin trioda simptomatică - cutanat,
respirator, digestiv. In faza de invazie sunt caracteristice manifestările cutanate:
depilaţii, eritem, paanariţiu, dermatite cu aspectul unor cordoane sinuoase
congestive prin piele, pododermatite. În faza migraţiei larvare se caracterizează
prin manifestări respiratorii: tuse, jetaj, dispnee şi subfebrilitae. Manifestările
digestive sunt produse de femelele localizate intestinal: inapetenţă, diaree gălbuie
sau negricioasă, hipotrepsie, febră şi anemie.
Manifestările sunt mai grave la tineret, la dulte boala evoluând

19
asimptomatic.
Coproscopic - ouăle embrionate din fecale se evidenţiază prin flotație. În
fecale vechi trebuie diferenţiate de ouăle strongililor digestivi care embrionează,
dar acestea sunt mai mari, cu coaja groasă, iar în interior se observă larva mobilă,
cu mişcări onfulatorii.
Morfopatologic - diagnosticul este de certitudine. Larvele în migraţie
produc: dermitite eritematoase, cordoane hemoragice sinuoase prin piele in
regiunile abdominale şi sternale, pododermatite; bronhopneumonie granulomatoasă
parazitară în focar. Datorită dimensiunilor mici, pentru evidențierea paraziţilor se
recurge la raclarea sedimentului final la lupă sau obiectiv de lOx.

1.3.5. Tratament
- curativ, se folosesc diferite preparate a căror eficacitate se manifestă
asupra stadiilor larvare şi imaginale:
- Tiabendazol - 50 mg/kg corp, în hrană.
- Mebendazol - 8-20 mg/kg corp, per os.
- Fenbendazol - 5-7,5 mg/kg corp, per os.
- Oxfendazol - 10 mg/kg corp, per os.
- Febantel - 6 mg/kg corp, per os.
- Fenotiazină - 50.70 mg/kg cor, în 3 tainuri.
- Avermectinele - sub formă de pastă şi soluţie 2% se administrează 0,2

mg / kg corp.

I.3.6. Profilaxie - comportă măsuri generale şi speciale în perioada de

stabulație şi la păşune.
Bianual, începând cu mânjii de la vârsta de 3-4 luni, tineretul şi adulţii vor

20
fi dehelmintizaţi profilactic, respectiv în primăvară, cu 10-14 zile înainte de
trecerea la păşune şi toamna după 14 zile de la reintrarea la stabulaţie, simultan
măsuri antiinvazionale.

I. 4. OXlOROZA - este o helmintoză intestinală, cronică, benignă, ce

afectează ecvinele, produsă de nematozi din fam. Oxyuridae, manifestată prin
prurit anal şi depilaţii la baza cozii. Este o parazitoză cosmopolită, evoluând in tot
anul la cabaline de toate vârstele.

I.4.1. Etiologie
Oxyuris equi (O. curvula) - are corp inegal calibrat, cu partea anterioară
îngroşată şi uşor recurbată, iar cea posterioară subţiată, filiformă la femele. Este de
culoare albă sidefie sau cenuşie - brună la unele exemplare si masoară 5-15 cm
lungime. Gura este mărginită de 3 buze şi două perchi de papile, iar la baza
cavităţii bucale, se află 3 dinţi. Masculul masoară 1-3 cm / 0,8-1 mm la partea
anterioară. La extremitatea posterioară, obtuza prezintă două aripi caudale,
dezvoltate și mai multe papile.
Ouăle sunt ovale, alungite, asimetrice; prezintă pseudopercul la un pol.
Învelişul, cu pereţi dubli, este subţire. Dimensiunile sunt de la 85 – 90 / 40 -45 µm;
la pontă sunt embrionate cu larva repliată.

I.4.2. Ciclul biologic - se desfăşoară în două faze: enterală şi exogenă.

Paraziţii adulţi se localizează în porţiunea terminală a intestinului gros: colon
descendent, rect, anus, fiind hematofagi sau chimivori, fără a se cunoaște modul lor
de nutriţie. După copulaţie, femelele migrează spre anus si depun ouăle în grămezi,
înglobate într-o substanţă lipicioasă care în contact cu aerul se solidifică, formând
cruste ce aderă la pliurile anale. Prin mișcări ale cozii şi datorită defecărilor,

21
crustele se desprind şi ouăle ajung pe sol unde in condiţii prielnice larva suferă o
năpârlire în interiorul oului, rezultand oul infestat ce conţine larva L2.
Contaminarea ecvinelor se face odată cu furajele prin ingerarea de ouă
infestate. Eclozionarea larvelor se produce în intestin, apoi pătrund în
mucoasă şi submucoasa cecală ale colonului, unde, în decursul a 50-60
zile, se dezvoltă şi năpârlesc de câteva ori. Larvele se hrănesc cu secreţiile şi
celulele mucoasei şi sunt probabil şi hematofage.

I.4.3. Epizootologie - sursele de poluare ale solului le constituie ecvinele

infestate. Potenţialul poluator nu este bine precizat însă s-au constat în jur de
8000-60 000 ouă în jurul anusului la un animal
Incidenţa bolii poate fi crescută cu circa 30%. Ouăle, relativ rezistente, în
biotopuri uscate, supreavieţuiesc până la 6 luni, însă în alte instanţe se consideră că
rezinstă 8-10 săptămâni.

I.4.4. Diagnosticul - se determină: clinic; microscopic şi morfopatologic.

Clinic - animalele prezintă grataj, prurit anal, tendinţa de frecare cu trenul
posterior de obiectele din jur, pseudotundere la baza cozii. În momentul defectării
este posibilă observarea femelelor albe-cenuşii pe suprafaţa mucoasei rectale de
culoare roz, sau chiar eliminate prin fecale. La examenul transrectal se pot
evidenţia nematozii adulţi care rămân ataşaţi de mănuşa examinatorului.
Microscopic - se face un examen microscopic al unui raclat din crustele
perianale, examenul coproparazitologic neavând valoare, deoarece foarte rar se
elimină ouă prin fecale. Crustele sunt recoltate prin raclarea fină, cu un bisturiu
având partea tăioasă învelită în vată, a regiunii sau prin badijonarea zonei
respective cu o pensă învelită în tifon. Se face examenul direct al acesteia între
lamele clarificate cu lactofenol, examinate cu obiectivul lOx sau 20x, observându-

22
se ouăle caracteristice dispuse în grămezi.
Morfopatologic - se produce o colorectită catorală, datorită paraziţilor
adulţi în lumenul intestinului gros.

I.4.5. Tratament
- se bazează pe antihelminticele cu spectru larg:

- Mebendazol - 5-10 mg/kg corp, per os.

- Cambondazol - 15 mg/kg corp, per os.
- Thiabendazol - 50-100 mg/kg corp, per os.
- lvermetine - 0,2 mg/kg corp, per os, cu eficacitate de 90%.
- Rintal (Febantel) - în doză de 5-6 mg/kg corp în hrană sau cu sonda
nasoesofagiană.

I.4.6. Profilaxie - măsurile terapeutice vor fi însoţite de acţiuni de acțiuni

de igenizare și menținerea igienei corporale. Periodic se va face curățarea regiunii
anale cu cârpă umectată în Neguvon, concentraţie 2‰, adăposturile, stănoagele, se
spală cu apă clocotită sau cu soluţii dezinfectante la o temperatură ridicată.

23
 CAPITOLUL II

CERCETĂRI PROPRII

II. 1. SCOPUL LUCRĂRII

Lucrarea de faţă îşi propune un studiu al posibilităţilor de diagnostic
coproparozitologic în unele helmintoze la cabaline. S-a urmărit:
-valoarea examenului microscopic de diagnostic coproparazitologic în
precizarea unor endoparazitoze;
-incidenţa acestor endoparazitoze la cabaline pe categorii de vârstă, într-o
unitate zootehnică privată;
-rata coproeliminărilor de ouă în principalele endoparazitoze digestive la
cabaline (parascaridoză, strongilidoză, oxiuroză).

24
 II. 2. MATERIAL Şl METODE
Investigaţiile privind posibilităţile de diagnostic a principalelor parazitoze
la cabaline, s-au efectuat pe un efectiv total de 31 cabaline, 11 capete tineret
cabalin până la vârsta de 3 ani şi 20 capete cabaline adulte, de rasă comună.
Efectivul este crescut şi întreţinut în sistem gospodăresc, fiind utilizat la tracţiune,
deservind diferitelor activităţi curente dintr-o fermă zootehnică de creştere şi
exploatare a vacilor de lapte (transport furaje, transport lapte, transport dejecţii
ş.a.). Efectivul de cabaline este, la data efectuării studiului parazitologic, într-o
stare medie de întreţinere şi provine dintr-o unitate zootehnică cu capital privat,
specializată pe creşterea şi exploatarea vacilor de lapte din localitatea Răscruci,
Jud. Cluj
S-au prelevat probe coprologice individual, care au fost ambalate în pungi
de polietilenă şi s-au expediat la laboratorul Disciplinei de Microbiologie şi
Patologie Animală, din cadrul Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii, Cluj-
Napoca. Din probele coprologice s-au efectuat preparate microscopice pentru
identificarea unor endoparazitoze digestive: parascaridoză şi strongilidoză.
Pentru precizarea diagnosticului helmintozelor digestive, la cabaline, s-au
efectuat analize coproscopice, utilizând metode coprologice de îmbogăţire prin
flotaţie, metoda Mc-Master.
Efectivul de cabaline a fost examinat clinic, prin inspecţie, la nivelul
regiunii fosei anale, respectiv regiunea cozii pentru evidenţierea unor leziuni
crustoase, cu depilaţii, leziuni specifice în oxiuroză. De la cabalinele suspecte de
oxiuroză, în număr de 8, s-au prelevat în plăci Petri, prin raclaj cu un bisturiu steril,
cruste din care s-au efectuat preparate microscopice proaspete, pentru precizarea
diagnosticului de oxiuroză.
Tehnica examenului direct al crustelor perianale
Se bazează pe examenul microscopic al raclatelor de la nivelul regiunii

25
fosei anale, examenul coproparazitologic neavând valoare întru-cât foarte rar se
elimină ouă prin fecale.
Materiale necesare: bisturiu sterilizat, vată, foarfece, placă Petri, alcool,
substanţă clarificatoare (sol 10% de hidroxid de sodiu, lactofenol), pensă
anatomică, lame şi lamele.
În prealabil se asigură o contenţie a animalului, concomitent cu avansarea
şi suspendarea unui membru anterior, apoi crustele sunt recoltate prin raclarea fină
cu ajutorul bisturiului steril, cu partea tăioasă învelită în vată sau printr-o
badijonare a zonei fosei anale cu o pensă învelită în tifon îmbibat în apă s-au
glicerină. După recoltare se face examenul direct al acestora între lamă şi lamelă,
clarificate cu lactofenol, cu obiectiv lOx sau 20x, observându-se ouăle
caracteristice, dispuse în grămezi.

II.3. REZULTATE ŞI DISCUŢII

Rezultatele examenului microscopic coproparazitologic privind incidenţa
parascaridozei la cabaline, pe categorii de vârstă, sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul nr. 1
Incidenţa parascaidozei la cabaline, pe categorii de vârstă

Cabaline de vârstă Număr probe Probe pozitive %

Tineret cabalin 11 6 54,5

Cabaline adulte 20 11 55,0
Total 31 17 54,8

Din datele prezentate în tabelul 1 rezultă că incidenţa parascaridozei la

cabaline, crescute în sistem gospodăresc prezintă valori aproximativ apropriate pe

26
cele două categorii de vârstă şi anume 54,5% la tineret şi 55,0% la cabalinele
adulte, cu o medie de 54,8%. în figura nr. 1 este prezentat Parascaris equorum,
parazit adult.

Fig. 1. Parascaris equorum, parazit adult

27
 Varietatea extensivităţii parazitismului cu Parascaris equorum, la cabaline,
pe categorii de vârstă este redată în graficul nr. 1.

Graficul nr. 1. Extensivitatea parazitismului cu Parascaris equorum, la

cabaline

In strongilidoză nivelul extensivităţii parazitismului prezintă de asemenea

variaţii pe categorii de vârstă şi sunt prezentate în tabelul nr. 2.
Tabelul nr. 2
Nivelul extensivităţii strongilidozei la cabaline
Cabaline de
Număr probe Probe pozitive %
vârstă
Tineret cabalin 11 8 72,2
Cabaline adulte 20 13 65,0

28
 Total 31 21 67,7

Datele prezentate în tabelul nr. 2 evidenţiază valorile deosebit de crescute

ale incidenţei strogilidozei la cabaline, la ambele categorii de vârstă. Totuşi se
remarcă valori superioare ale acestei parazitoze la tineretul cabalin, 72,7%, faţă de
caii adulţi, 65%, cu o medie a parazitismului de 67,7%. De altfel, datele din
literatura de specialitate remarcă un nivel deosebit de ridicat al incidenţei acestei
paraziteze la cabaline, ajungând uneori, în unele efective de cabaline, până la 90-
95% (Şuteu I. V. Cozma, 1998).
In figura nr. 2 vă prezentăm specia Strongyilus equinus, parazit adult.

Figura nr. 2. Strongylus equinus

29
 Varietatea extensivităţii parazitismului cu Strongyilus equinus, la cabaline,
pe categorii de vârstă este prezentată în graficul nr. 2.

Graficul nr. 2. Varianta incidentei strongilidozei, la cabaline.

Rezultatele privind incidenţa oxiurozei la cabaline, crescute şi întreţinute în

sistem gospodăresc sunt prezentate în tabelul numărul 3.
Tabelul nr. 3
Extensivitatea parazitismului cu oxyuris equi
Cabaline de
Număr probe Probe pozitive %
vârstă
Tineret cabalin 11 2 18,0
Cabaline adulte 20 3 15,0
Total 31 5 16,1

30
 Incidenţa oxiurozei la efectivul de cabaline luat în studiu, după cum reiese
din tabelul nr. 3, prezintă valori aproximativ apropiate la cele două categorii de
vârstă 18% tineret şi 15,0% cabaline adulte. Menţionăm că, deşi s-au prelevat
cruste de la 8 cabaline suspecte clinic de oxiuroză, examenul microscopic direct,
efectuat între lamă şi lamelă, confirmă prezenţa ouălor de oxiurys equi, doar la 5
cabaline. Prezenţa unor leziuni crustoase de cele mai multe ori poate avea o
etiologie polifactorială (râie, păduchi, tricofiție, eczeme, etc), astfel că stabilirea cu
certitudine a diagnosticului în oxiuroză se realizează prin examen microscopic.
In figura nr 3 prezentăm parazitul Oxyuris equi, adult.

Figura nr. 3. Oxyurius equi

31
 Variaţia incidenţei oxiurozei la cabaline pe categorii de vârstă este redată în
graficul nr. 3.

Graficul nr. 3. Variaţia extensivităţii oxiurozei, la cabaline.

Rezultatele examenelor copromicroscopice privind nivelul intensivităţii

parazitismului cu ouă de Parascaris equorum, la cabaline, pe structură de vârstă,
sunt redate în tabelul nr. 4.
Tabelul nr. 4.
Intensivitatea parazitismului cu Parascaris equorum, la cabaline
Cabaline de vârstă Probe pozitive Nivel OPG
Tineret cabalin 6 3483
Cabaline adulte 11 2290
Total 17 1487

32
 Nivelul încărcăturii coproparazitare (OPG) la cabalinele cu parascaridoză,
din datele prezentate în tabelul 4 prezintă valori diferite pe categorii de vârstă.

Astfel, dacă la cabalinele adulte rata coproeliminărilor de ouă este de 2290

OPG, la tineretul cabalin aceasta este de 3483 OPG. Media coproeliminărilor de
ouă este de 1487 OPG. In figura nr. 4. sunt prezentate ouă de Parascaris equorum,
ob. lOx.

Figura nr. 4. Ouă Parascaris equorum, ob. 10x

33
 In graficul 4 prezentăm nivelul intensivităţii parazitismului cu ouă de
Parascaris eqvorum, la cabaline, pe categorii de vârstă.

Graficul nr. 4. Variaţia OPG-ului în parascaridoză la cabaline.

Datele obţinute, privind gradul de intensivitate al parazitismului cu

Strongylus equinus la cabaline, prin examene copromicroscopice folosind tehnica
Mc-Master, sunt prezentate în tabelul nr. 5.
Tabelul nr. 5.
Nivelul încărcăturii parazitare, în strongilidoză la cabaline
Categoria de vârstă Nr. Probe pozitive Nivelul OPG
Tineret cabalin 8 5550

34
 Cabaline adulte 13 3507
Total 21 2921

Datele prezentate în tabelul alăturat evidenţiază niveluri diferite a gradului

de poluare coproparazitologic cu ouă de Strongylus equinus. Astfel la tineretul
cabalin nivelul OPG-ului este de 5550, iar la cabalinele adulte de 3507, cu o medie
de 2921. Trebuie menţionat faptul că nu există o corelaţie, datorită ovopontei
crescute a femelelor de Strongylus equinus.
In figura numărul 5 sunt prezentate ouă de Strongylus equinus, ob. lOx.

Figura nr. 5. Ouă Strongylus equinus, ob. 10x.

35
 In graficul nr. 5 prezentăm variaţia încărcăturii coproparazitare cu ouă de
Strongylus equinus, la efectivul de cabaline luat în studiu, pe categorii de vârstă.

Graficul nr. 5. Variaţia OPG-ului strongilidoză la cabaline.

36
 Examenul microscopic al preparatelor efectuate din raclat de cruste, din
zona perianală, pentru precizarea diagnosticului de oxiuroză, la cabaline,
evidenţiază la probele depistate pozitive, prezenţa ouălor de Oxyuris equi adunate
în grămezi de aspect caracteristic: asimetrice, operculate şi embrionate (Figura nr.
6).

Figura nr. 6. Ouă de Oxyuris equi, ob. 10x.

37
 II.4. CONCLUZII
Cercetările privind diagnosticul parazitologic al principalelor helmintoze
digestive (parascaridoză, strongilidoză şi oxiuroză), efectuate pe un efectiv de 31
cabaline dintr-o unitate zootehnică cu capital privat, au relevat următoarele
aspecte:
1. Incidenţa parascaridozei prezintă valori aproximativ apropiate la cele
două categorii de cabaline adulte, cu o medie de 54,8%. Referitor la nivelul de
intensitate al parazitismului (OPG-ului) valorile obţinute prezintă diferenţe
notabile pe categorii de vârstă. La tineretul cabalin avem o rată a coproeliminărilor
de ouă de 3483/g fecale, iar la cabalinele adulte de 2290 OPG.
2. In strongilidoză nivelul extensivităţii parazitismului este de 72,7% la
tineretul cabalin şi 65,0% la cabalinele adulte cu o medie de 67,7%. Nivelul
poluării coproparazitologice cu ouă de Strongylus equinus prezintă de asemenea
diferenţe pe categorii de vârstă şi este de 5550 OPG, la tineretul cabalin şi 3507
OPG la cabalinele adulte.
3. Pentru oxiuroză, valorile examenului parazitologic direct al crustelor
prelevate de la nivelul fosei anale, privind gradul de extensivitate al parazitozei
prezintă variaţii reduse la cele două categorii de vârstă, 18% la tineret şi 15% la
cabalinele adulte.

38
 II.5. RECOMANDĂRI
În zonele contaminate, pentru neutralizarea surselor de poluare este
necesară luarea de măsuri care trebuie să ţină cont de controlul efectivelor de
cabaline, depistarea şi dehelmintizarea periodică în sezonul de primăvară şi
toamnă, urmărindu-se distrugerea elementelor infestaţionale din materiile fecale,
purin şi aşternut. Controlul şi carantinizarea ecvinelor nou introduse în efectiv
conferă posibilitatea depistării şi tratării subiecţilor infestaţi.
Rezultate bune se pot obţine printr-un tratament profilactic succesiv a
tuturor ecvinelor, în special în perioada de păşunat, prin trei intervenţii terapeutice
la un interval de 21 de zile şi apoi tratamente la intervale de 1-2 luni. O altă
schemă terapeutică profilactică constă în dehelmintizarea bianuală a întregului
efectiv începând cu mânjii în vârstă de 3-4 luni, tineretul şi adulţii, cu 10-14 zile
înainte de scoaterea pe păşune şi toamna la 14 zile de la reintroducerea în
adăposturi.
Protecţia sanitară a mediului exterior se poate realiza printr-un complex de
măsuri generale care vizează întreruperea căilor de dispersare a elementelor
invazionale, igiena din adăposturi, biosterilizarea materiilor fecale. Este
recomandată dezinfecţia săptămânală a adăposturilor pentru cabaline. Referitor la
preparatele folosite pentru dezinfecţia adăposturilor se recomandă ca acestea să fie
aplicate la temperaturi ridicate pentru a accentua efectul ovocid şi larvicid.
Văruirea adăposturilor are ca efect şi distrugerea larvelor de pe suprafeţe,
influenţând favorabil starea de sanitaţie.
Asigurarea la păşunat a unor bazine cu apă potabilă, cu o lungime suficient
de mare încât să permită adăparea în condiţii optime a efectivului, asanarea bălţilor
şi funcţionalitatea adăpătorilor automate, concură la diminuarea riscului de
contaminare.

39
 Furajele provenite de pe suprafeţele infestate să se folosească doar uscate,
tineretul cabalin să fie hrănit doar cu furaje de calitate provenite de pe păşuni
necontaminate sau cu un grad redus de contaminare, cu un aport suplimentar de
vitamine şi minerale. Trebuie evitat păşunatul animalelor tinere pe păşuni care au
fost folosite anterior de cabalinele adulte. Fertilizarea păsunilor naturale sau
cultivate cu îngrăşăminte organice să se facă doar după biosterilizarea acestora.
Aplicarea sistemului de păşunat rotativ cu revenirea animalelor după 2-3 luni sau
folosirea alternativă a păşunilor de către alte specii (bovine şi ovine), reduc
substanţial riscul contaminării. Un rol important în asanarea suprafeţelor de
păşunat revine aplicării îngrăşămintelor chimice.
Un element important este reprezentat de obţinerea de date cât mai precise
despre ecologia şi biologia acestor paraziţi.
Medicii pot reduce numărul tratamentelor şi costurile totale ale unui
program antihelmintic prin sincronizarea tratamentelor cu perioadele de
coproeliminare maximă. Ţinând cont de aceasta, medicii pot lua în considerare
modul în care climatul local şi condiţiile meteorologice vor afecta procesul
dezvoltării ouălor sau supravieţuirea larvelor pe păşune. Acestea vor indica cele
mai benefice perioade pentru instituirea măsurilor intensive de combatere
antihelmintică.

40
 BIBLIOGRAFIE

1. Auer, D., E., - Aust. Vet. J., 8, 257-259, 1984.

2. Burgat-Sacaze, V., Petit, CI., Bonnefoi - Revue Med. Vet., 1,5-
11,1988.
3. Cosma v, O. Negrea, C. Gherman - Diagnosticul în bolile
parazitare, Ed.. Genesis, Cluj - Napoca, 1998.
4. Dinuleascu, Gh., Niculescu, Al. - Parazitologie şi clinică
veterinară, Editura Agro-silvică, Bucureşti, 1960.
5. Dulceanu, N. - Parazitologie veterinară, vol. I, II, III., Editura
Moldova, laşi, 1994.
6. Duusmore, J., D., Lindsay, P., J., S. - Equine Veterinary J., 3-17,
208-213, 1985.
7. Euzeby, J. - Les Maladies vermineuses des animaux domestiques,
T I, II., Ed. Vigot Freres, Paris, 1963.
8. Gheorghe Mureșan, Zamfir Marchiș, Ovidiu Pentelescu,
Cresterea ecvinelor și echitație. Editura Casa Cărții de Știință. 2007.
9. Gherman, I. - Dicţionar de Parazitologie, Edit. Ştiinţifică,
bucureşti, 1992.
10. Hiepe, Th. - Lerbuch der Parasitologic, B2, B3, VEB, G. Fisher
Verlag, Jena 1983, 1985.
11. Lapage, G. - Vet. Parasitology, Ed. Olivers and Boyd - Edinburg
and London 1968.
12. Lungu, T., Vartic, N., Dulceanu, N., Cosoroabă, I., Şuteu, I.,
-Patologia şi clinica bolilor parazitare la animale, Editura Didactică şi Pedagogică,
983.

41
 13. Rico, A., G. - Revue Med. Vet., 1, 34-39, 1988.
14. Soulsby, E., J., L. - Helmints, Artropods, Protozoa of
domesticaded animals, Bailliere, Tindal, London, 1968.
13. Şuteu, E., Vartic, N. - Boli parazitare la animale (lito.) Inst.
Agronomic Cluj-Napoca 1986.
14. Şuteu, I. - Zooparaziţii şi mediul înconjurător, voi. 1, Editura
Academiei Române 1992.
15. Takaoka, H., Ocboa. J« Jnarez, E., L., Hansen, K., M. - J.
Parasitol., 3, 473-413,1982.
16. Șara A., 2007, Alimentația rațională a animalelor de fermă, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca
17. Şuteu I., V. Cozma - Bolile parazitare la animalele domestice, Ed.
Bucuresti, 1998
19. Șuteu I., N. Voetic, V. Cozma - Diagnosticul şi tratamentul
parazitozelor la animale, Ed. Ceres, Bucuresti, 1996.
20. Dorchies Ph., [1991]. Les resistances aux anthelminthiques: Position
du probleme. Revue Med.Vet., 142; 615-621.
21. Marchiș Z., O. Negrea, Vioara Mireșan, Vasile Cighi, Adriana
Criste, 2008 Main morpho-physiologic index study and incidence of some
digestive endoparasitosys in cattle
21. Madeira de Carvalho, L.M., [2000]. Intestinal parasitism in feral and
domestic horses of garrana breed (Equus caballus, L., 1758) in the Peneda-Geres
National Park. Preliminary results. 209-217. In CERNESCU, H. (Ed.) Lucrari
Stiintifice, Medicina Veterinara, Volumul XXXIII, Universitatea de Stiinte
Agricole si Medicina Veterinara a Banatului Timisoara, România.

42
 22. Monahan C., [2000]. Anthelmintic Control Strategies for Horses. Ed.
Bowman D.D., Department of Veterinary Preventive Medicine, College of
Veterinary Medicine, Ohio State University, Columbus, Ohio, USA.
23. Waller P.J., [1985]. Resistance to anthelmintics and the implication
for the animal production. In: "Resistance in Nematodes to Anthelmintic Drugs".
Ed. By N. Anderson & P.J. Waller, Australia, 1-11.
24. Velazquez S.M., Rey M.C., Maure P.F., Raffo F, Braun M., [2001].
Pathological and parasitological studies of helmintic infections. 18th Conference of
the World Association for the Advancement of Veterinary Parasitology,
Workshop, "Systematics of the Cyathostominae of Horses". 25-31 August 2001,
Stresa, Milan, Italy, Abstract.
26. Vioara Mireșan, 2004, Anatomie, Histologie, Embriologie, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca
27. Weiss. J. Revue Med. 135. 7. 425-433, 1984.

43