INFRACŢIUNI CONTRA VIEȚII

 Omorul
 Omorul calificat
 Uciderea la cererea victimei
 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
 Uciderea din culpă

Dreptul la viaţă fiind privit ca drept absolut, opozabil erga omnes.

ASPECTE COMUNE
OMORUL (ART. 188) - (1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte.
OMORUL CALIFICAT (ART. 189) - (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei
pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (ART. 190) - săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi
repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de
suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (ART. 191)
(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat , pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de
consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o încercare de sinucidere,
limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
UCIDEREA DIN CULPĂ (ART. 192) -(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul
unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile
privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
I. SUBIECŢII
A. Subiectul activ Subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor de omor, omor calificat, ucidere la cererea
victimei, determinarea ori înlesnirea sinuciderii, ucidere din culpă, poate fi orice persoană, deoarece legea nu cere ca
aceasta să aibă o calitate anume.
Infracţiunile de omor pot avea unul sau mai mulţi subiecţi activi, participaţia penală fiind posibilă în toate formele
sale: coautorat, instigare, complicitate.

1
 Savarsirea infracţiunii de omor, în forma coautoratului, presupune ca persoana (persoanele) prezente la locul şi
timpul consumării faptei să desfăşoare activităţi de orice tip, indispensabile executării acţiunii ucigătoare, simpla ei
prezenţă la locul omorului (asistarea) nesatisfăcând cerinţa unei cooperări în sensul noţiunii penale de coautorat.
Instigarea, în cazul omorului există atunci când o persoană a determinat cu intenţie o altă persoană să săvârşească o
asemenea faptă.
Complicitatea-când orice persoană cu intenţie, ajută sau înlesneşte în orice mod o altă persoană la săvârşirea unei
fapte de omor, sau când persoana promite ceva înainte sau în timpul săvârşirii faptei, făptuitorului, chiar dacă această
promisiune făcută nu este şi nu va fi îndeplinită. Mai există complicitate la omor atunci când acel complice participant
săvârşeşte anumite acte de pregătire specifice şi necesare pentru o altă persoană (autorul), ca această să-şi desfăşoare
activitatea de ucidere. Prin complicitate se înţelege, sprijinul dat de o persoană, în orice mod şi prin orice mijloace,
unei alte persoane, cu prilejul săvârşirii unei fapte ilicite.
În timp ce autorul efectuează acte de executare care realizează, în mod nemijlocit, materialitatea faptei, complicele
efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. Prin urmare complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit, ci
sprijină, înlesneşte, ajută la realizarea acesteia de către autor. Actele de sprijinire pot consta într-o contribuţie materială
(fizică) care a înlesnit sau ajutat realizarea laturii obiective a faptei sau într-o contribuţie imaterială (morală) care a
înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective a faptei săvârşite.
B. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al infracţiunilor contra vieții este persoana în viaţă. Este exclusă infracţiunea de omor când
subiectul pasiv este un cadavru.
II. LATURA OBIECTIVĂ
A. Elementul material - tipul de infracţiuni analizat implică o acţiune de ucidere (de suprimare a vieţii) a unor
persoane fizice, o activitate materială ce are ca rezultat moartea unui om. Infracțiunile se pot consuma atât prin acțiune,
cât și prin inacțiune. Ca modalități de săvârșire a infracțiunilor contra vieții prin inacțiune: lăsarea fără hrană a unei
persoane, fie tânără (copil), fie bătrână și neputincioasă, care nu se poate alimenta singură, neadministrarea
medicamentelor recomandate de medicul specialist sau administrarea voit incorectă, prin creșterea sau scăderea dozei
zilnice, care va duce la curmarea voită a vieții persoanei, aflată în îngrijirea sau ocrotirea legală a subiectului activ.
Elementul material, fie că este o acţiune, fie că este o inacţiune, trebuie să fie apt să provoace și determina moartea
unei persoane. Fapta ucigătoare poate fi săvârşită prin orice mijloace sau instrumente. [ mijloace fizice] (corpuri
contondente, arme albe, arme de foc, obiecte tăietoare, înţepătoare), [ mijloace chimice] (substanţe chimice cu acţiune
toxică sau corozivă), precum şi mijloace psihice (ameninţarea gravă, surpriza, sperierea, intimidarea psihică profundă,
stresul psihic, etc.).
„Determinarea” constă în convingerea unei persoane de a se sinucide. Aceasta se poate realiza atât prin îndemnuri ,
cât prin acte repetate de violență (de orice fel), care pot să o aducă pe victimă în stare de disperare, culminând cu
sinuciderea sau încercarea de sinucidere.
„Înlesnirea” sinuciderii unei persoane constă în orice ajutor dat persoanei să se sinucidă.
B. Urmarea imediată -Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componentă a laturii obiective. Actul de violenţă
devine relevant sub aspectul infracţiunii de omor în momentul în care produce rezultatul, constând în moartea victimei.
În lipsa lui, actul de violenţă poate fi luat în considerare ca element al tentativei de omor sau al altei infracţiuni.
C. Legătura de cauzalitate -Între activitatea desfăşurată de făptuitor şi moartea victimei trebuie să existe un raport
de cauzalitate. Acest raport există atunci când se stabileşte că, fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi
produs.Legătura cauzală există şi atunci când la activitatea făptuitorului s-au adăugat şi alţi factori, preexistenţi,
concomitenţi sau posteriori, care au concurat la producerea rezultatului.
III. LATURA SUBIECTIVĂ
Elementul subiectiv, se exprimă prin intenţie directă sau indirectă, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.188,189,
190 și 191. La infracțiunea de ucidere din culpă, forma de vinovăție va fi, denumire, culpa.
Intenţia este directă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, respectiv împrejurarea că prin fapta sa va
produce moartea unei persoane şi urmăreşte anume producerea acestui rezultat.
Intenţia este indirectă - prevede rezultatul faptei sale și, deşi nu urmăreşte producerea rezultatului aflat în
reprezentarea sa, îl acceptă.
Va exista infracțiunea de ucidere din culpă, sub aspectul formei de vinovăție, în situația în care subiectul activ fie
prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce, fie nu prevede rezultatul
faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.

2
 Mobilul nu constituie o cerinţă pentru existenţa laturii subiective, însă stabilirea existenței sale contribuie la
individualizarea pedepsei de către instanţa de judecată.
Săvârşirea faptei într-un anumit scop, conferă un grad de pericol social mai ridicat unei infracțiuni contra vieții, caz
în care acestea vor constitui forme agravate, așa cum se prevede la art.189 alin.(1) lit.b), c) și d) C.pen.
Eroarea asupra persoanei victimei nu are nici un fel de influenţa asupra vinovăţiei făptuitorului şi nu elimină
răspunderea penală, întrucât eroarea nu are un caracter esenţial.
Infracţiunea de omor sau omor calificat există şi în situația în care făptuitorul şi-a îndreaptat acţiunea ucigaşă
către o persoană, dar, din cauza unor manipulări greşite a instrumentului sau a instrumentelor folosite la comiterea
faptei, ucide altă persoană.
Din aceleaşi raţiuni, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor sau omor calificat şi atunci când
din cauzele mai sus menţionate, are loc moartea, atât a victimei vizată de făptuitor, cât şi a unei alte persoane, sau când
făptaşul a lezat mai multe persoane pe lângă victima principală.
În prima situație, pentru subiectul activ reprezentarea faptei este alterată, dar executarea acțiunii ce formează
elementul material este perfectă, iar în cea dea doua situație, subiectul activ are reprezentarea faptelor sale, dar
executarea acțiunii ce formează elementul material este greşită.
IV. FORME ȘI MODALITĂȚI
Infracţiunea de omor, fiind o infracţiune comisivă (care poate fi realizată atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune)
şi o infracţiune materială condiţionată de producerea unui rezultat material distinct în timp şi în spaţiu şi determinat de
aceasta este susceptibilă de desfăşurarea în timp, şi deci, de forme imperfecte, cum ar fi actele preparatorii şi tentativa.
Actele preparatorii nu se pedepsesc, în schimb, tentativa se pedepseşte potrivit art. 188 alin. (2) C. pen., fiind
posibilă în toate formele ei.
Codul penal reglementează trei forme de tentativă, şi anume: tentativa a cărei executare a fost
întreruptă, tentativa a cărei executare a fost terminată dar nu şi-a produs efectul şi tentativa improprie. Aceste
forme de tentativă le regăsim şi în materie de omor şi ele sunt puse în evidenţă de un element comun: acela de punere
în executare a omorului fără să se realizeze însă rezultatul constând în moartea victimei.
Tentativa la infracţiunea de omor poate fi întreruptă atunci când activitatea autorului a fost oprită sau împiedicată să
se desfăşoare din cauze independente de voinţa făptuitorului.
Infracţiunea de omor poate îmbrăca şi forma tentativei perfecte atunci când acţiunea tipică a fost executată în
întregime, dar rezultatul, respectiv moartea victimei, nu s-a produs. De asemenea, s-a reţinut frecvent în practica
judiciară ca fiind tentativă perfectă la infracţiunea de omor situaţia în care, prin modul în care a acţionat asupra
victimei infractorul a pus intenţionat în pericol viaţa acesteia, dar rezultatul nu s-a produs datorită intervenţiilor
medicale prompte şi calificate. Infracţiunea de omor se consumă în momentul în care activitatea de ucidere a produs
urmarea imediată, adică moartea victimei.
Până la producerea acestui rezultat, care poate surveni la un oarecare interval de timp după efectuarea activităţii de
ucidere, fapta constituie o tentativă de omor şi va fi urmărită ca atare sub rezerva schimbării încadrării în cazul în care
se va produce şi consumarea.
Infracţiunile contra vieții sunt incriminate atât în forme normative simple (tip), cât și agravate.
Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte, la rândul său, multiple modalităţi faptice, determinate de împrejurările
în care fapta a fost comisă în raport cu mijloacele folosite, cu locul şi cu timpul, cu relaţiile dintre infractor şi victimă,
cu mobilul, putând defini săvârşirea faptei.
Fapta de omor incriminată de art. 188 C. pen. constituie forma tip, modalitatea simplă a activităţii de ucidere.
Formele agravate ale infracţiunii de omor sunt incriminate în art. 189 C. pen. – omor calificat.
Omorul săvârşit cu premeditare - art. 189 lit. a) Cod penal
Premeditarea, în sensul literar al cuvântului, înseamnă gândire anticipată, chibzuire asupra unei activităţi viitoare.
Premeditarea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii:
- trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul săvârşirii
infracţiunii. În fiecare caz, organul judiciar competent, va constata, dacă această condiţie este sau nu îndeplinită, ţinând
seama de împrejurările concrete ale cauzei şi îndeosebi, de particularităţile subiective ale făptuitorului;
- efectuarea unor acte de pregătire materială, în vederea săvâşirii faptei, constând în luarea de măsuri, procurarea de
instrumente sau mijloace;
- efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârşirii faptei, constând în activitatea psihică a
făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârşi infracţiunea.

3
 Practica judiciară, mai veche sau mai nouă, a confirmat prin numeroase soluţii, necesitatea întrunirii celor trei
elemente indicate în doctrină, pentru a se putea reţine premeditarea, în sensul că pentru a considera că omorul a fost
săvârşit cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărârii de a ucide a premers cu o anumită perioadă de
timp săvârşirea faptei, în care autorul să reflecteze şi să efectueze acţiuni concrete de pregătire a comiterii infracţiunii.
Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cazul unei altercaţii produse în apropierea locuinţei inculpatului care, pentru a se
răzbuna, a intrat în casă, s-a înarmat cu un cuţit, după care, găsind pe partea vătămată, a încercat să o ucidă. Pe baza
aceloraşi raţionamente s-a reţinut premeditarea, în ipoteza în care inculpatul s-a certat cu victima după care s-a dus la
locuinţa lui, s-a înarmat cu un cuţit, a revenit la locuinţa victimei, a pândit-o pe aceasta timp de aproximativ o ora, după
care, la apariţia victimei i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuţitul în inimă. S-a apreciat că, în acest caz, esenţiale sub
aspectul reţinerii premeditării au fost împrejurarea că inculpatul a avut timp suficient pentru a reflecta asupra acţiunii,
faptul că el şi-a procurat în intervalul de timp respectiv arma de care s-a folosit, precum şi faptul de a pândi victima
înainte de a o ucide, în schimb, nu s-a reţinut premeditarea, în ipoteza în care în urma unei altercaţii cu victima
inculpatul a ameninţat-o pe aceasta cu moartea, a părăsit locul altercaţiei, a revenit după circa 10 minute înarmat cu un
cuţit şi a aplicat victimei lovituri care au cauzat decesul acesteia. S-a considerat că, în acest caz, intervalul de timp
scurs între momentul altercaţiei, moment în care inculpatul a şi ameninţat-o cu moartea pe victimă şi momentul
aplicării loviturilor a fost insuficient pentru a vorbi de o chibzuire, de o meditare asupra faptei.
Premeditarea presupune existenţa unui interval de timp între momentul luării hotărârii infracţionale şi până la
momentul executării infracţiunii înlăuntrul căruia făptuitorul săvârşeşte acte de pregătire de natură să întărească
hotărârea luată şi să asigure realizarea ei, precum şi existenţa unei activităţi psihice de reflexie şi chibzuire asupra
modului de aducere la îndeplinire a hotărârii infracţionale.
Dacă cel care a premeditat săvârşirea omorului, a efectuat acte de pregătire împreună cu alte persoane care au
cunoscut scopul pregătirii, premeditarea se converteşte într-o circumstanţă reală şi, ca atare, se răsfrânge asupra
participanţilor ( de exemplu, cel care îl ajută pe autor să-şi procure arma, cunoscând că acesta se pregătea să folosească
arma la comiterea omorului, răspunde pentru complicitate la omor calificat.
Premeditarea cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente obiective, respectiv acte pozitive premergătoare
şi preparatoare executării proiectului. Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic şi chibzuit, dar efectiv pregătit
prin măsurile care se iau de inculpat pentru crearea condiţiilor necesare realizării lui.
Hotărârea de a ucide o persoană este luată, în cazul premeditării, din timp. Instanţa trebuie să stabilească, de la caz
la caz, trecerea unei anume perioade de timp în care hotărârea de ucidere s-a aflat sub control raţional, devenind
chibzuinţă. Făptuitorul cumpăneşte asupra modului în care va săvârşi omorul, asupra mijloacelor care-i stau la
dispoziţie şi a celor pe care va trebui să le mai pregătească.
Actul meditativ este deci specific şi el coincide cu voinţa fermă de a suprima viaţa persoanei, alegând în acelaşi
timp momentul şi locul unde va săvârşi actul.
Premeditarea, ca element circumstanţial al infracţiunii de omor calificat, nu presupune numai trecerea unui interval
oarecare de timp de la luarea hotărârii până la exteriorizarea ei, ci şi o chibzuire suficientă şi o pregătire de natură a
înlesni comiterea faptei. Ea este, aşadar, caracterizată, pe de o parte, printr-o chibzuire activă, iar, pe de altă parte, prin
meditare asupra aspectului tactic demonstrat prin însuşi felul în care a fost realizată infracţiunea.
Omorul săvârşit din interes material - art. 189 lit. b) Cod penal
Se reţine acest element circumstanţial atunci când prin săvârşirea omorului se urmăreşte dobândirea unui avantaj de
ordin material cum ar fi, spre exemplu: dobândirea unei succesiuni, neplata unei datorii, obţinerea unui spaţiu locativ,
încasarea unei asigurări, etc.
Nu interesează dacă s-a obţinut sau nu respectivul avantaj material, este suficient ca el să fi fost urmărit de către
făptuitor pentru ca elementul circumstanţial să se fi reţinut.
Interesul material constituie un mobil de factură egoistă care, atunci când stă la baza horărârii de a ucide o persoană,
conferă un pericol sporit faptei. Înţelesul pe care îl are interesul material ca circumstanţă de calificare în materie de
omor este oarecum diferit de cel comun, acela de folos sau avantaj material (respectiv bani sau bunuri obţinute din
activităţi curente). Interesul material, care stă la baza omorului agravat, se poate prezenta sub diverse forme concrete;
el se poate înfăţişa ca un avantaj sau beneficiu, de natură materială, cum ar fi: bani, bunuri, titluri de valoare sau
dobândirea unei succesiuni.
De asemenea, poate consta în stingerea unor datorii sau în obţinerea altor avantaje (de exemplu, autorul omorului
speră să fie promovat după moartea victimei).

4
 În toate aceste cazuri este vorba de interese materiale pe care autorul şi le poate satisface în urma omorului şi după
comiterea faptei. Dacă omorul se comite cu ocazia sustragerii unui bun material din posesia victimei, activitatea
infracţională va constitui infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.
Uciderea victimei în condiţiile în care, inculpatul intrând în locuinţa victimei cu consimţământul acesteia şi
profitând de un moment în care victima nu era de faţă, i-a sustras o sumă de bani şi, fiind surprins de victimă, a
agresat-o în scopul păstrării sumei de bani, iar pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie a ucis-o, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, iar referitor la omorul savârşit pentru a ascunde comiterea
unei tâlhării şi elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, aflate în concurs real, dar nu întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de omor calificat săvârşit din interes material, deoarece uciderea victimei a avut loc ca
urmare a unei rezoluţii infracţionale spontane, în scopul de a ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, nefiind
determinată de un interes material. În acest caz, inculpatul a săvârşit omorul fără a avea reprezentarea foloaselor
materiale pe care le-ar dobândi în urma morţii victimei, fără a avea convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut
pe cale legală sau că lucrurile victimei îi vor reveni de drept şi, în consecinţă, prevederile art 189 alin. (1) lit. b) Cod
penal nu sunt incidente.
Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau
de la executarea unei pedepse - art. 189 lit. c) Cod penal
În cazul omorului săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la
executarea unei pedepse, avem în vedere relaţiile sociale legate de înfăptuirea justiţiei.
Justiţia se înfăptuieşte prin acte de urmărire penală a celor învinuiţi de săvârşirea de fapte penale, prin judecarea
inculpaţilor şi prin executarea pedepselor împotriva celor vinovaţi.
În această variantă normativă trebuie să fi fost pusă în mişcare sau să apară ca iminentă o procedură de urmărire,
arestare sau executare a unei pedepse, faţă de făptuitor sau faţă de altă persoană, iar scopul urmărit de făptuitor este
acela de a se sustrage pe sine ori alte persoane de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
Prin conceptul sustragere se înţelege acţiunea menită a evita urmărirea, arestarea ori executarea unei pedepse.
Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni - art. 189 lit. d) Cod penal
Elementul circumstanţial în acest caz, se referă la scopul comiterii omorului care constă în înlesnirea şi facilitarea
comiterii altei infracţiuni.
Există această circumstanţă agravantă, indiferent dacă infracţiunea a cărei săvârşire a fost înlesnită sau ascunsă, a
fost comisă chiar de cel care a săvârşit omorul sau de o altă persoană. De asemenea, pentru existenţa agravantei este
necesară şi suficientă dovada scopului urmărit, indiferent dacă acest scop s-a realizat ori nu. Textul de lege foloseşte
expresia „altă infracţiune” în sens larg, referindu-se la orice faptă pe care legea o pedepseşte ca infracţiune consumată
sau tentativă. Infracţiunea de omor, în acest caz, are rol de infracţiune mijloc pentru realizarea scopului, înlesnirea sau
ascunderea altei infracţiuni (spre exemplu: este omorâtă persoana care efectuează serviciul de pază, pentru a se înlesni
evadarea din penitenciar; este ucis însoţitorul unei femei pentru ca respectiva femeie să poată fi violată; este ucisă
însăşi femeia asupra căreia se exercită violenţe în scopul de a o viola; este ucisă persoana care acordă protecţie unei
alte persoane în scopul de a o răpi pe aceasta din urmă, etc.) şi presupune comiterea omorului pentru a ascunde
săvârşirea altei infracţiuni, deci pentru a şterge, într-un fel sau altul, urmele unei infracţiuni comise anterior (spre
exemplu: uciderea unei persoane care a fost martor ocular la o altă infracţiune, uciderea unei persoane care descoperă
urmele altei infracţiuni, etc.).
Pentru aplicarea art. 189 lit. d) Cod penal trebuie să ţinem seama de următoarele condiţii: existenţa altei infracţiuni
şi scopul determinat. Textul foloseşte expresia „altă infracţiune” în sens larg, referindu-se la orice faptă care
corespunde condițiilor legale cerute pentru a fi infracţiune. Întrucât textul de incriminare nu face nici o limitare, rezultă
faptul că prin săvârşirea omorului poate fi înlesnită orice infracţiune indiferent de gravitatea ei şi indiferent dacă este
consacrată de Codul penal sau de legi speciale. Elementul circumstanţial al omorului săvârşit pentru a înlesni sau
ascunde săvârşirea altei infracţiuni, având caracter personal, nu se răsfrânge asupra participanţilor, decât în cazul şi
asupra acelora care acţionează cu acelaşi scop special cu autorul.
Omorul comis de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune un omor sau o tentativă la infracțiunea
de omor - art.189 lit. e) Cod penal
Pentru existenţa acestei variante normative, făptuitorul trebuie să mai fi comis un omor în trecut, situaţie ce
demonstrează stăruința infracţională a acestuia. Nu se va da această încadrare juridică, dacă făptuitorul în trecut a
comis o altă infracţiune care a avut ca rezultat decesul victimei (uciderea din culpă, loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte, viol care a avut ca urmare moartea victimei, etc).

5
 Pentru existenţa acestei circumstanțe trebuie îndeplinite condiţia ca pentru prima faptă de omor să existe o
condamnare definitivă.
Dacă pentru omorul sau omorurile comise anterior, făptuitorul a fost condamnat definitiv, ultima faptă de omor
comisă va primi încadrarea juridică de omor comis de o persoană care a mai comis un omor împreună cu dispoziţiile
referitoare la recidiva, iar dacă în situaţia în care nu a fost condamnat definitiv, fapta de omor se va încadra ca şi omor
unic în raport cu condiţiile în care s-a săvârşit şi aplicându-se dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni.
Într-o altă opinie să susţinut ideea că nu sunt aplicabile regulile recidivei şi ale concursului de infracţiuni în raport
cu omorul comis anterior, pentru că legiuitorul a efectuat din aceste împrejurări un element circumstanţial al omorului
în aceste cazuri aplicându-se pedeapsa prevăzută pentru omorul deosebit de grav şi nu aceea care ar fi rezultat din
aplicarea dispoziţiilor pentru concursul de infracţiuni şi al recidivei.
Tentativa la forma agravanta a unei infracţiuni presupune existenta împrejurării situaţiei care constituie circumstanţa
agravantă, astfel în cazul omorului calificat exista tentativa atunci când o persoană care a mai comis un omor începe
executarea altui omor, datorită unor elemente şi împrejurări independente de voinţa acestuia. Circumstanţa fiind
personală nu se transmite participanţilor la infracţiune, aceştia vor răspunde pentru omor calificat numai dacă în aceştia
există antecedentul cerut de lege.
Omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane - art.189 lit. f) Cod penal
Elementul circumstanţial al infracţiunii de omor comis asupra a doua sau mai multe persoane, se referă la fapta
săvârşită asupra mai multor victime, cu intenția de a ucide în aceiaşi împrejurare, uneori prin aceiaşi acţiune (foc de
armă), ceea ce îi conferă un grad de pericol social foarte ridicat.
Pentru existenţa elementului circumstanţial, trebuie să se constate intenţia directă sau indirectă a făptuitorului de a
ucide doua sau mai multe persoane, însă nu este obligatoriu ca rezultatul să se şi producă.
Opiniile legate de infracţiunea de omor comis asupra a doua sau mai multe persoane s-au împărţit după cum
urmează:
Într-o primă opinie s-a considerat că elementul circumstanţial intra în discuţie în momentul când fapta de omor se
comite printr-o singură acţiune. Împrejurarea agravantă privitoare la pluralitatea de victime priveşte cazul omorului
săvârşit asupra a doua sau mai multe persoane prin aceiaşi acţiune. Astfel, folosirea unei explozii care provoacă
moartea mai multor persoane; tragerea asupra unui grup de persoane a unor focuri de armă care au ca rezultat uciderea
a cel puţin două persoane; punerea de otrava în mâncarea destinată mai multor persoane şi uciderea lor în acest fel sunt
exemple de asemenea activităţi ce pot provoca uciderea mai multor persoane.
Agravanta se aplica numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane, situaţie în care exista omor
calificat în forma consumată, sau dacă acţiunea de ucidere îndreptată asupra a doua sau mai multe persoane, nu
produce rezultatul scontat, adică nu se produce moartea nici unei persoane, situaţie în care ne aflam în prezenţa
tentativei de omor calificat. În situaţia în care se constat că făptuitorul a acţionat astfel încât rezultatul, constând în
uciderea a doua sau mai multor persoane a fost prevăzut şi urmărit sau acceptat, iar rezultatul să produs, din motive
independente de făptuitor, a rămas în faza de tentativă, se reţine intenţia la omor calificat. Nu contează dacă făptuitorul
a avut intenţia de a ucide doua sau mai multe persoane, fiind suficient ca intenţia să survină ulterior şi să se releve în
modul de comitere a faptelor.
O a doua opinie, considera că uciderea a doua sau mai multor persoane să fie înfăptuita în aceiaşi împrejurare, sau
cu aceiaşi ocazie.
Cea de a doua opinie este mult mai corectă, în sensul că, dacă avem o faptă de omor asupra a doua sau mai multor
persoane, chiar dacă se realizează acţiuni distincte, încadrarea se va face conform art.189 C.Pen. Dacă făptuitorul ar
intra într-o încăpere şi cu ajutorul unui pistol automat, printr-o singură rafala, ar ucide mai multe persoane, soluţia ar fi
de omor comis asupra a doua sau mai multe persoane; iar dacă în aceiaşi încăpere ar intra acelaşi făptuitor cu aceiaşi
arma, de data aceasta reglată foc cu foc, şi ar ucide prin împuşcări succesive acelaşi număr de persoane, ar trebui ca
fapta să fie cea de omor înfăptuit de o persoană care a mai comis un omor, o astfel de distincţie ar fi stupidă.
Omorul comis asupra unei femei gravide - art.189 lit. g) Cod penal
Acţiunea de ucidere a unei femei gravide este considerată o manifestare deosebit de periculoasă întrucât fapta poate
cauza moartea a două persoane (mama şi făt).Prin femeie gravidă se înţelege femeia care poartă un embrion sau un făt
în cavitatea uterină, starea de graviditate fiind cuprinsă între momentul conceperii şi acela al naşterii fătului.
Pentru a se comite infracţiunea de omor comis asupra unei femei gravide, este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut
starea de graviditate a victimei.Cunoaşterea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât obiectiv, atunci când
victima se prezintă într-o stare care nu lasă nicio îndoială asupra situaţiei de femeie gravidă, cât şi subiectiv, atunci
când această situaţie a fost adusă la cunoştinţa infractorului.
6
 Omorul săvârşit prin cruzimi - art.189 lit. h) Cod penal
Dicţionarul juridic penal defineşte cruzimile ca o manifestare de ferocitate în comiterea unei infracţiuni de natură să
provoace suferinţe chinuitoare, prelungite victimei, iar în dicţionarul modern al limbii române înţelesul cuvântului
crud este identic cu; nemilos, fără milă, barbar, sălbatic, neomenos.
Omorul calificat săvârşit prin cruzimi este considerat omorul în care făptuitorul a conceput şi realizat fapta,
folosindu-se de metode cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, conştientizând alături de rezultatul
constând în suprimarea vieţii victimei şi un al doilea rezultat, constând în chinuirea ei fizică şi morală. Sunt socotite
elemente ale omorului prin cruzimi: stropirea victimei cu benzina, după care i s-a dat foc; biciuirea victimei cu sârmă
împletită; aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăios şi un timp îndelungat, astfel încât să provoace suferinţe
prelungite.
În practica judiciară s-a stabilit ca loviturile aplicate victimei în mod repetat şi cu intensitate cu ajutorul unor obiecte
dure, asupra unor regiuni diverse ale corpului, reprezintă omor calificat prin cruzimi, precum şi situaţia în care făptaşul
a aplicat mai multe lovituri de cuţit asupra unor zone anatomice diferite, sau atunci când victima a fost supusă unor
torturi sau uneori mutilări înainte de a i se aplică lovitură sau loviturile fatale. Aplicarea de lovituri repetate cu toporul
şi decapitarea victimei, când numai reacţionează fizic, provoacă oroare şi dezgust şi constituie omor prin cruzimi. Nu
contează dacă cruzimile au provocat moartea victimei, sau dacă făptuitorul le-a folosit numai pentru a o chinui înainte
de a o ucide.Este considerat omor prin cruzimi, şi fapta persoanei care a aplicat victimei, numeroase lovituri cu o curea
peste tot corpul, lovituri care i-au provocate numeroase echimoze, pe o suprafaţă mai mare de ½ din corp, plăgi
contuze, fracturi, care în final au dus la decesul victimei.Dacă infracţiunea se realizează prin acţiunile a mai multor
făptuitori, actele acestora nu se împart în raport cu fiecare făptuitor, ci se iau în considerare în ansamblu.
În categoria suferinţelor psihice a fost introdusă fapta constând în punerea victimei în situaţia de a fi lovită şi
chinuită de față cu unele persoane apropiate, înainte de a i se aplică lovitura sau loviturile letale, dar şi fapta prin care
se cauzează mari suferinţe de ordin psihic unei persoane care are puternice sentimente față de victimă şi care este
prezenta la comiterea faptei, cum ar fi uciderea copilului în faţa mamei sau invers.
Există omor calificat, săvârşit prin cruzimi şi atunci când victima nu a simţit decât prima lovitură şi a decedat, dar
inculpatul, ulterior, a desfigurat victima, demonstrând ferocitate.
Se considera omor săvârşit prin cruzimi fapta inculpatului care aplicat mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele şi
cu o bâta concubinei sale MM, a muşcat victima de un deget, amputându-i falanga distala, s-a urcat pe ea şi a sărit pe
pieptul acesteia provocându-i multiple fracturi, până când sus numita nu a mai mişcat, leziunile suferite conducând în
cele din urmă la decesul victimei. În situaţia actelor de violenţă care se repeta este necesar să se facă o distincţie clară
între situaţiile în care aceste acte au menirea de a chinui victima şi de a-i prelungi suferinţă în mod inutil, față de
situaţiile în care, repetarea loviturilor nu exprima decât modalitatea de a realiza uciderea.
Va exista această variantă normativă şi în situaţia când agresorul supune victima la chinuri, fără să urmărească să o
ucidă, dar care acceptă şi această posibilitate.Uciderea la cererea victimei este incriminată doar în forma tip.
Fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii este incriminată într-o formă tip, două forme agravate și o formă
atenuată. Ceea ce caracterizează formele agravate ale infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii este
calitatea subiectului pasiv (minor sau persoană cu discernământ diminuat).
În cazul uciderii din culpă, în afară de modalitatea simplă, corespunzătoare formei tip, infracţiunea poate fi săvârşită
şi în două forme agravate.
1.3.6. SANCŢIUNI
Având în vedere pericolul social deosebit al infracţiunilor contra vieții, Codul penal prevede un regim sancţionator
mai sever, în raport cu alte infracţiuni.Ca pedepse principale sunt prevăzute detenţiunea pe viaţă, alternativ cu
închisoarea între limite relativ ridicate. Ca pedeapsă complementară se prevede, la majoritatea infracţiunilor,
interzicerea unor drepturi.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

 Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra vieţii este reprezentat de ansamblul relaţiilor sociale care se
constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea persoanei, privită în totalitatea atributelor sale
 Obiectul material al infracţiunilor de omor îl constituie din corpul persoanei în viaţă;

7
  Subiectul pasiv al infracţiunilor de omucidere este persoana în viaţă; în unele cazuri, subiectul pasiv este
calificat
 Elementul material îl constituie o acţiune sau inacţiune
 Forma de vinovăţie cu care se comit infracţiunile analizate este intenţia, în cazul infracțiunii de ucidere din
culpă forma de vinovăție este culpa.

Concepte şi termeni de reţinut

Omor, calificare, premeditare, interes material, sustragere de la tragerea la răspunderea penală, cruzimi, boală
incurabilă, infirmitate gravă, determinarea sinuciderii, înlesnirea sinuciderii, măsuri de prevedere.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Analizaţi infracţiunea de OMOR CALIFICAT prevăzută de art. 189 C.pen.

2. Identificaţi criteriile de încadrare a acţiunii ucigătoare ca element circumstanţial al
infracţiunii de omor.
3. Ce se înţelege prin conceptele de „omucidere”, „sinucidere” şi „înlesnirea sinuciderii”?
4. Identificaţi aspectele comune ale infracţiunilor vieţii.
3. Analizaţi infracţiunea de OMOR, prevăzută de art.188 C.pen.
4. La data de 15 mai 2014, ora 23.15, în incinta unui club de noapte din Bucureşti a izbucnit un
conflict spontan între 2 dintre clienţii clubului, X şi Y.
Personalul de pază al clubului l-a evacuat pe X din club, fără să anunţe poliţia. Acesta a sunat
doi prieteni, pe care i-a chemat în faţa clubului, precizându-le că vrea să îl omoare pe Y pentru că a
fost dat afară din club, din cauza acestuia.
În jurul orei 1.00 (16 mai 2014) Y a părăsit clubul, însoţit de Z. În faţa clubului îl aşteptau X,
împreună cu Q şi W, acesta din urmă în vârstă de 17 ani.
X şi W au început să îi aplice lui Y mai multe lovituri cu bâte de baseball metalice, în timp ce Q
îl împiedica pe Z să intervină în favoarea lui Y. La un moment dat, W a scos din buzunar un cuţit cu
care i-a aplicat mai multe lovituri lui Y în zona abdominală.
Întrucât Y şi-a pierdut cunoştinţa, X, Q şi W au fugit, iar Z a alertat personalul clubului,
serviciile competente și de urgenţă – poliţie şi salvare, dar până la sosirea acestora Y a decedat. În
urma necropsiei s-a constatat că Y a decedat ca urmare a loviturilor primite în cap, care i-au produs
leziuni incompatibile cu viaţa şi nu ca urmare a loviturilor cu cuţitul, produse de W, care nu
afectaseră niciun organ vital.
Cerinţe:
a.Care este încadrarea juridică a faptelor tuturor persoanelor implicate?
b.Trataţi din punct de vedere teoretic infracţiunea/infracţiunile determinate ca urmare a
încadrării juridice.

Teste de evaluare/autoevaluare

Elementul material al infractiunii de omor, prevăzută si pedepsită de art.188 C.pen, constă într-o actiune de ucidere,
efectuată:

a doar prin acte comisive

b doar prin acte omisive
c prin acte comisive si prin acte omisive simultan, în baza aceleiasi
rezolutii infractionale
d atât prin acte comisive, cât si prin acte omisive

8
 ANS: D

Obiectul material al infractiunii de omor este:

a arma folositã pentru uciderea persoanei

b corpul persoanei decedate
c corpul persoanei în viaţă
d acţiunea ucigătoare

ANS: C

Elementul material al infractiunii de omor îl constituie:

a actiunea ucigatoare
b corpul persoanei
c corpul persoanei în viata
d corpul persoanei decedate

ANS: A

Încadrarea juridicã pentru situatia în care fãptuitorul a lovit victima cu un cutit în abdomen, dar victima s-a apãrat si
a reusit sã atenueze forta loviturii, astfel cã viata nu i-a fost pusã în pericol este:

a infracţiunea de vătămare corporală

b infracţiunea de vătămare corporală gravă
c tentativă la infracțiunea de omor
d infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte

ANS: C

SPEŢE

1. Inculpatul s-a manifestat violent faţă de victimă, ameninţând-o că o aruncă din tren. De frică, victima a sărit din
trenul care se apropiase de staţie şi micşorase viteza. În timpul căderii, victima s-a izbit de un stâlp şi a decedat.
Prin rechizitoriul procurorului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de determinare sau
înlesnire a sinuciderii.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

2. Urmărind să aibă raport sexual cu victima, inculpatul a transportat-o, împotriva voinţei acesteia, cu autocamionul
pe care îl conducea. Pe parcurs, în urma violenţelor şi a presiunilor exercitate asupra ei, victima şi-a manifestat intenţia
de a sări în timp ce autocamionul se află în mers; victima a sărit şi s-a accidentat mortal.
Care este încadrarea juridică a faptei conducătorului auto?

3. În speţă, inculpatul, care se certase cu prima parte vătămată, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri de cuţit în
piept şi în spate, iar la intervenţia celei de-a doua părţi vătămate, i-a aplicat şi acesteia două lovituri în regiunea
inghinală şi în şold.
Prima instanţă a încadrat fapta inculpatului în două tentative la infracţiunea de omor, cu aplicarea prevederilor
referitoare la concursul de infracțiuni.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

4. Inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut să intre într-o discotecă fără să achite taxa de intrare.
Fiind respins de persoanele de ordine, a intrat în altercaţie cu acestea, încercând chiar să le lovească cu o piatră.

9
 Trecând prin preajmă un grup de tineri, inculpatul le-a cerut ajutorul pentru a-i bate pe cei care asigurau ordinea la
discotecă. La refuzul acestora, inculpatul a aruncat spre ei piatra pe care o avea în mână, lovindu-l în cap pe unul dintre
tineri şi rănindu-l, acesta având nevoie de îngrijiri medicale de 50-55 de zile, iar din actele medicale rezultând că
vătămările produse i-au pus în pericol viaţa.
Prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracţiunea de omor.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

5. Instanţa a reţinut că, în urma unei altercaţii cu un grup de persoane, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor
alcoolice, confundând-o pe partea vătămată R.I., care trecea pe stradă, cu una din persoanele cu care se afla în conflict,
i-a aplicat o lovitură puternică cu muchea sapei în cap, cauzându-i leziuni craniene grave în zona parietală.
Prin decizia instanței, rămasă definitivă, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe inculpatul A.A. pentru săvârşirea
infracţiunii de tentativă la infracțiunea de omor.
După trei luni s-a produs decesul victimei. Moartea s-a datorat unor complicaţii tardive ale loviturii aplicate de
condamnat, iar în perioada menţionată, victima a fost, în mod repetat, internată în spital.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?

6. Inculpatul a vărsat conţinutul unei sticle de petrol peste doi copii ai concubinei sale, în timp ce aceştia dormeau,
şi apoi le-a dat foc. Atunci când copiii s-au trezit şi au vrut să se salveze, inculpatul a încercat să-i împiedice –
împrejurare care a dus la producerea de arsuri deosebit de grave pe 70-90% din suprafaţa corpului ambelor victime şi,
în cele din urmă, la decesul acestora.
Care este încadrarea juridică a faptei?

7. Inculpaţii, fiind înarmaţi fiecare cu câte o furcă, i-au aplicat victimei lovituri în zona capului. Numai loviturile
date de către unul dintre inculpaţi au cauzat, direct, moartea victimei.
Care este încadrarea juridică pentru fapta fiecărui inculpat?

8. În fapt, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat pe fereastră un cuţit de bucătărie, care,
venind cu forţă (întrucât cădea de la etajul al doilea), a lovit o trecătoare, aceasta fiind ucisă. Inculpatul a fost trimis în
judecată pentru comiterea infracţiunii de omor, reţinându-se că a acţionat cu intenţie indirectă. S-a considerat de către
procuror că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, întrucât aceasta constituie modalitatea de intenţie care implică pe
lângă prevedere şi o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu?

SOLUŢII

1. Autorul constrângerii faţă de victima va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Aceasta, deoarece nu
există o determinare în sensul prevederilor art. 191 C.pen., în cazul când victima nu ia în mod liber hotărârea de a se
sinucide, ci a fost constrânsă să acţioneze într-un mod periculos, pierzându-şi viaţa, ca urmare a acţiunilor violente ale
inculpatului.

2. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 189 C.pen. În loc
să oprească autovehiculul, inculpatul a menţinut viteza, ceea ce demonstrează că a putut să prevadă producerea
eventuală a unei accidentări mortale, pe care, deşi nu a dorit-o, a acceptat-o.

3. Încadrarea juridică a faptei este aceea de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. f.
C.pen., adică împotriva a două sau mai multor persoane. Aceasta, deoarece lovirea celor două părţi vătămate a avut loc
în aceeaşi împrejurare, aproape concomitent, cu acelaşi cuţit, în zone vitale şi cu intenţia vădită de a ucide.

4. Este greşit să se considere că orice vătămare produsă într-o zonă vitală a corpului, chiar dacă a necesitat un
anumit număr de zile de îngrijiri medicale, trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă la infracţiunea de omor, fără a
se ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta, de modul derulării acţiunii şi, de asemenea, de
datele care caracterizează persoana infractorului.

10
 Fiind enervat din motiv că fusese respins şi bătut de persoanele care asigurau ordinea în discotecă, şi apoi de refuzul
tinerilor de a-l ajuta, fiind chiar împins de cel căruia îi ceruse ajutorul, inculpatul a aruncat cu piatra pe care o avea în
mână spre grupul de tineri care se îndepărta. În aceste condiţii, nu se poate reţine că inculpatul a acceptat sau urmărit
producerea morţii victimei ca rezultat parţial al acţiunii sale.
În consecinţă, urmează să se schimbe incadrarea juridică.

5. Stabilindu-se că moartea victimei s-a datorat, în mod obiectiv, actului de violenţă al inculpatului şi, deoarece
complicaţiile tardive au fost consecinţa traumatismului cranio-cerebral, inculpatul şi-a asumat conştient aceste urmări.
În consecinţă, în calea de atac se va dispune rejudecarea cauzei cu încadrarea faptei prevăzută în art. 189 C.pen.

6. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 189 lit. f)
şi h) C.pen.

7. Inculpaţii sunt coautori la infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art. 189 C.pen.

8. Pentru a fi acţionat cu intenţie indirectă, inculpatul ar fi trebuit să prevadă rezultatul faptei sale şi, deşi nu îl
urmărea, să accepte posibilitatea producerii lui. Deci, în momentul aruncării cuţitului, inculpatul trebuia să vadă că pe
aleea de sub fereastra sa trec oameni pe care i-ar putea lovi, să nu urmărească rănirea acestora, dar să accepte că acel
cuţit aruncat de el ar putea vătăma vreun trecător. În speţă, însă, nu se poate considera că inculpatul a putut prevedea o
atare posibilitate, acest lucru rezultând din felul cum a aruncat cuţitul şi din poziţia în care se afla (care nu-i permitea să
vadă dacă afară sunt sau nu oameni).
Cu toate acesta, inculpatul trebuia şi putea să prevadă acest rezultat grav, întrucât, aruncând un cuţit în exterior, nu a
cântărit cu ce forţă îl va arunca, iar acesta se putea înfige în vreo persoană care s-ar fi aflat întâmplător în acel loc,
lucru posibil şi care, în fapt, s-a şi realizat. Prin urmare, fapta inculpatului a fost comisă din culpă, primind încadrarea
juridică de ucidere din culpă, art. 192 alin. 1 C.pen.

11