1.3.

Câmpurile magnetice ale maşinilor

electrice

1.3.1. Definiţii. Elemente de bazã

Câmpurile magnetice produse în interiorul maşinilor

electrice se obţin practic numai prin intermediul curenţilor
de conducţie. Dacã curentul electric care produce câmpul
magnetic este continuu, atunci şi câmpul magnetic produs
este constant în timp faţã de înfãşurarea prin care trece
curentul respectiv, cu o repartiţie oarecare a componentei
radiale a inducţiei magnetice de-a lungul pasului polar.
Dacã curentul este variabil în timp, atunci şi câmpul
magnetic produs este variabil. Câmpul magnetic produs
de un curent alternativ se numeşte câmp alternativ. Dacã
prin intermediul inelelor colectoare se stabileşte un curent
continuu într-o înfãşurare plasatã în rotor, care se roteşte,
câmpul magnetic obţinut se numeşte câmp magnetic
învârtitor. Se spune cã un astfel de câmp învârtitor este
obţinut pe cale mecanicã.
Câmpul învârtitor se mai poate obţine stabilind curenţi
alternativi într-un sistem de înfãşurãri plasate potrivit,
care în general, se deplaseazã atât faţã de stator cât şi
faţã de rotor. Un astfel de câmp se numeşte câmp
învârtitor obţinut pe cale electricã.
Repartiţia inducţiei magnetice de-a lungul pasului
polar, la mersul în gol al maşinii, are o formã
dreptunghiular - curbilinie la maşinile cu poli aparenţi şi o
formã trapezoidal - curbilinie la maşinile cu poli plini.
Se tinde, la cele mai multe maşini electrice, ca
repartiţia inducţiei magnetice de-a lungul pasului polar sã
fie cât mai aproape de o sinusoidă, care are avantajul faţã
de celelalte curbe cã maşina nu constituie o sursã de
putere deformantã, deci reţeaua de alimentare (grupul
electrogen) cât şi maşina vor funcţiona cu un randament
mai bun.
Se considerã un câmp magnetic alternativ, variabil
sinusoidal în timp, cu repartiţie sinusoidalã a inducţiei
magnetice de-a lungul pasului polar (fig. 1.4.).

24
 La distanţa x de axa câmpului, inducţia magneticã B x
are, la momentul t, valoarea:
x (1.8)
Bx = B cos   sin t

Expresia (1.8) se mai poate scrie sub forma:
B  x   x 
B x  sin t    sin t    (1.9)
2      

O expresie de forma:
 x 
a = A sin  t   (1.10)
  
reprezintã o undã a cãrei amplitudine rãmâne constantã şi
se deplaseazã în timp în sensul pozitiv pentru x, cu viteza:

v (1.11)

Se spune cã reprezintã o undã directã.
Expresia:
 x  (1.12)
a1  A 1 sin t   
  
reprezintã o undã care se deplaseazã cu aceeaşi vitezã ca
şi precedenta, în sensul în care x scade. Se spune cã
reprezintã o undã indirectã.
În cazul maşinii considerate, undele reprezintã douã
câmpuri magnetice care se rotesc în sensuri opuse cu
viteza   sau cu turaţia:
v v  f
n    (1.13)
D 2p 2p p
şi care îşi pãstreazã amplitudinile constante.

Un câmp magnetic
învârtitor, repartizat
sinu-soidal în spaţiu,
care îşi pãstreazã
amplitudinea cons-
tantã, se numeşte câmp
mag-netic circular.

25
 Fig. 1.4. Repartiţia sinusoidalã a
inducţiei magnetice de-a lungul
pasului polar

În concluzie, un câmp magnetic alternativ variabil

sinusoidal în timp, cu repartiţie sinusoidalã în spaţiu, este
echivalent cu douã câmpuri magnetice circulare, cu
amplitudinile egale cu jumãtatea amplitudinii câmpului
alternativ şi care se rotesc în sensuri opuse cu viteze
egale; avem reciproc: douã câmpuri magnetice
învârtitoare, cu amplitudini egale, care se deplaseazã cu
viteze constante, egale, dar în sensuri opuse, sunt
echivalente cu un câmp alternativ, fix ca poziţie, care
variazã în timp şi are amplitudinea egalã cu dublul
amplitudinii câmpului magnetic circular.
Amplitudinea câmpului magnetic alternativ rãmâne
fixã ca poziţie, dar variazã sinusoidal în timp, iar cea a
unui câmp magnetic circular are valoarea constantã în
timp, dar îşi schimbã poziţia, deplasându-se cu viteza
unghiularã electricã constantã.

1.3.2. Câmpul magnetic învârtitor obţinut pe

cale mecanicã

Se considerã douã armãturi fixe, ca în figura 1.5., axa

de referinţã fiind axa longitudinală d.
În punctul A din întrefier, inducţia magneticã va fi:
B     B cos p  (1.14)
unde: B - amplitudinea inducţiei magnetice;
p - numãrul de perechi de poli

Rotind armãtura exterioarã

(interioarã) cu viteza unghiularã
,la un moment “t”, inducţia în
punctul A va fi:

B  , t  B cosp   t (1.15)

26
 Fig. 1.5. Obţinerea
câmpului magnetic
învârtiror pe cale
mecanicã

Dezvoltând relaţia (1.15) se obţine:

B  , t  B cos p  pt  B cos p  t (1.16)

unde   p reprezintã pulsaţia funcţiei B(, t).
Se observã cã prin rotirea armãturii exterioare, câmpul
magnetic într-un punct fix din spaţiu (întrefier) A, devine
variabil în timp, având perioada:
2 
2 2
2 2p p 60 1
T     (1.17)
  n pn f
2
60

(1.18)
Frecvenţa câmpului magnetic va fi:
f = p.n / 60
S-a obţinut astfel un câmp magnetic învârtitor pe cale
mecanicã, fiind evident cã odatã cu rotirea armãturii
exterioare şi inducţia magneticã B se va roti cu viteza
unghiularã , rãmânând maximã în axa „d“.
Câmpul magnetic învârtitor, caracterizat de inducţia
B(, t) prezintã particularitatea cã argumentul funcţiei B
este o combinaţie liniarã între  şi t.

1.3.3. Câmpul magnetic alternativ

Se obţine utilizând o armãturã feromagneticã

cilindricã, având spre întrefier canale dreptunghiulare
orientate în lungul generatoarelor, (crestãturi), în care
sunt plasate laturile uneia sau mai multor bobine
alimentate în c.a. monofazat de pulsaţie .
Câmpul magnetic obţinut va
avea expresia:
B  t  B cos t (1.19)
27
 Într-un punct din întrefier, A, inducţia are valoarea:
B  , t  B cos t  cos p  (1.20)
Din (1.20) rezultã cã B(,t) are un argument care nu este
o funcţie liniarã de  şi t, nefiind deci un câmp învârtitor.

Fig. 1.6. Obţinerea

câmpului magnetic
alternativ

Din (1.19) se obţine:

B B
cos(t  p)   cos(t  p)  B d  B i (1.21)
B  ( , t ) 
2 2
Deci, un câmp magnetic alternativ se poate
descompune în douã câmpuri învârtitoare de amplitudini
egale:
1
Bd max = Bi max = B  max
2
Aceste douã câmpuri se rotesc în sensuri opuse cu
viteza unghiularã  egalã cu pulsaţia curentului alternativ
monofazat care produce câmpul magnetic B(,t).
Amplitudinea câmpului alternativ este fixã ca poziţie în
spaţiu, dar variazã sinusoidal în timp, iar amplitudinea
câmpului circular (Bd sau Bi) este constantã în timp, dar se
roteşte în spaţiu cu vitezã unghiularã constantã.

1.3.4. Câmpul magnetic învârtitor bifazat

Dacã pe armãtura consideratã în figura 1.6. se

plaseazã douã înfãşurãri având axele decalate cu unghiul
 şi alimentate cu doi curenţi alternativi de aceeaşi
pulsaţie, dar de amplitudini şi faze iniţiale diferite, se
obţin în întrefier douã câmpuri alternative.
B1(,t) = B1cos(t) cos  (1.22)
B2(,t) = B2cos (t - ) cos ( -) (1.23)
Conform relaţiei (1.21), fiecare câmp alternativ se
poate scrie:

28
 B1 B
B1(,t) = Bd1+ Bi1 =  cos t     1  cos t    (1.24)
2 2
(1.25
)
B2 B
 cos t           2  cos t          În
B2  , t  Bd2  Bi 2 
2 2
relaţiile de mai sus s-au fãcut notaţiile:
B (1.26)
Bd1 = 1 cos (t - )
2
B1
Bi1 = cos (t + ) (1.27)
2
respectiv:
B (1.28)
Bd2 = 2 cos [t -  - ( - )]
2
B
Bi2 = 2 cos [(t -  + ( - )] (1.29)
2
Câmpul rezultant B(,t) va fi:

B(,t) = B1 (,t) + B2 (,t) = Bd + Bi

în care:
B1 , t  Bd  Bd1  Bd2 (1.30)

B2  , t  Bi  Bi1  Bi 2 (1.31)
Înlocuind, rezultã:
B B
Bd  Bd1  Bd2  1 cos t     2 cos t         
2 2
respectiv:
B B
Bi  Bi1  Bi 2  1 cos t     2 cos t         
2 2
Pentru ca B sã fie un câmp învârtitor trebuie
ca: (1.32
)
Bi = 0 (sau Bd = 0)
Condiţia (1.32) devine:
B B
Bi  1 cos t     2  cos t          0 (1.33)
2 2
Satisfacerea ecuaţiei (1.33) impune:
29
    =  şi B1 = B2 = B (1.34)
În ipoteza (1.34):
B B
B = Bd = 1 cos(t - )  2 cos[t -  + ( - )] (1.35)
2 2
B = Bd este maxim dacã:

== (1.36)
2
Deci:
B
B (,t) = 2 cos (t - ) = Bcos (t - ) (1.37)
2
Concluzie: Curentul alternativ bifazat produce un
câmp magnetic învârtitor de amplitudine egalã cu
amplitudinea fiecãruia din câmpurile alternative
componente şi care se roteşte în sensul de succesiune al
fazelor, cu viteza unghiularã , egalã cu pulsaţia
curenţilor. Se poate demonstra în mod analog cã se obţine
un câmp magnetic circular dacã se iau m înfãşurãri cu
axele decalate cu 2/m grade geometrice şi se
alimenteazã cu un sistem polifazat simetric de curenţi cu
fazele defazate cu 2/m (defazajele curenţilor egale cu
decalajele axelor bobinelor).

1.3.5. Câmpul magnetic învârtitor trifazat

Fazele înfãşurãrii sunt decalate în acest caz cu 2/3

radiani şi curenţii defazaţi cu 2/3 rad.
Fiecare fazã creeazã un câmp alternativ de
amplitudine fixã ca poziţie în spaţiu, dar variabilã
sinusoidal în timp:
B1 (,t) = B cos t cos  (1.38)

2 2
B2 (,t) = B cos (t - ) cos ( - ) (1.39)
3 3
4 4
B3 (,t) = B cos (t - ) cos ( - ) (1.40)
3 3
Dezvoltând relaţiile de mai sus şi ţinând seama de cele
arãtate la punctul 1.3.4., rezultã:
B B
B1 (,t) = cos (t - ) +  cos(t + ) = Bd1 + Bi1
2 2

30
 B B 4
B2 (,t) = cos (t - ) +  cos(t +  - ) = Bd2 +
2 2 3
Bi2
B B 8
B3 (,t) =  cos (t - ) +  cos(t +  - ) = Bd3 +
2 2 3
Bi3
Condiţia (1.32) devine:
Bi1 + Bi2 + Bi3 = 0 (1.41)
sau
Bd1 + Bd2 + Bd3 =0 (1.42)
3
Bd1 + Bd2 + Bd3 = Bcos (t - ) (1.43)
2
Se observã cã, câmpul rezultant este un câmp
magnetic învârtitor circular ce se roteşte în sensul
3
succesiunii fazelor, de amplitudine egalã cu din
2
amplitudinea unui câmp alternativ.
Câmpul magnetic circular se roteşte în spaţiu cu viteza
unghiularã constantã:

 (1.44)
p

31