Poveste de Duminica…pentru cei care au inca sufletul de copil

De-as avea un nas verde

de Max Lucado

“Lucia si Pancinello priveau pe fereastra atelierului lui Eli. Asemenea semenilor lor si ei erau omuleti
din lemn. Dar spre deosebire de ceilalti, ei nu stateau la coada care se vedea in oraselul din vale.

-Uita-te la toti omuletii astia! Spuse Pancinello.

-Nu inteleg, zise Lucia. De ce ar vrea sa isi vopseasca cineva nasul in verde?

-Pentru ca asa fac toti ceilalti, ii raspunse Eli fara sa-si ridice privirea de la bancul de lucru.

Pancinello nu intelese.

-Cum adica? intreba el.

-Toti vor sa arate ca ceilalti. Cand vor sa poarte toti palarii patrate, cand pantofi cu talpa groasa. Anul
trecut erau in voga urechile galbene. Iar acum e la moda sa ai nasul verde. Asa ca toata lumea vrea sa
isi vopseasca nasul.

-Si nasul verde ii face mai destepti/ intreba Pancinello.

-Nu

-Ii face mai puternici?

-Nu.

-ii face mai rapizi?

-Nu.

-Atunci la ce e bun nasul verse?

Eli isi ridica privirea si spuse zambind:

-Ca sa-i faca un pic mai verzi.

Zambetul ii pieri insa, cand se uita pe fereastra la omuletii care stateau la coada.

-Ei cred ca vor fi mai fericiti daca arata ca ceilalti. Dar eu i-am creat dinadins diferiti. A fost idea mea
sa-I fac pe unii pistruiati, pe altii cu nas lung sip e altii cu ochi caprui… Acum ei vor toti sa arate la fel.

-Nu si eu, spuse Lucia. Eu sunt multumita asa cum m-ai facut.

-Si eu, aduuga si Pancinello. N-am nevoie sa am nasul verde ca sa simt ca sunt deosebit. Facu o pauza
si dup ace privi spre orasel, continua:

-Dar as vrea sa vad cum arata de aproape un nas verde. Vrei sa mergem?
Cei doi se ridicara sa plece si Eli le zambi.

-Nu uitati, v-am facut deosebiti intentionat, le mai spuse el.

Din strada coada parea si mai lunga, iar nasurile si mai verzi. Lucia si Pancinello isi croira drum pana in
fata si vazura cum intrau omuletii unul dupa altul in atelierul de vopsit nasuri si ieseau de acolo
colorati.

-Asta e ultima moda, se rasti la ei un omulet de pe trotuar. Nu ramaneti singurii cu un nas banal!

-Cine era acela? Intreba Pancinello.

-Nu stiu, zise lucia radicand din umeri.

-Cum sa nu sti? E domnul Willy Stilatul, le raspunse cineva din spate.

-El e proprietarul atelierului de vopsit nasuri? intreba Pancinello.

-Nu numai atat, le explica omuletul. El a venit cu idea nasurilor vopsite…si a palariilor patrate, a
pantofilor cu talpa groasa si a urechilor galbene. Noutatile sunt specialitatea lui. El decide ce e la
moda. Nu-i asa ca e grozav?

Lucia si Pancinello se uitara mai bine la omuletul inalt cu voce grava si zambet larg, la palaria mare si
papionul verde, care se asorta de minune cu nasul lui verde intens. Amandoi se gandeau la acelasi
lucru, dar Lucia a fost cea care a pus intrebarea:

-Si cine l-a pus pe el sa decida ce este la moda?

Omuletul parea nedumerit, ca si cum niciodata nu-i trecuse prin cap o asemenea intrebare.

-Pai, nu stiu, intotdeauna a fost asa.

Apoi privirea i se lumina.

-Stati asa! Ia uitati-va, vine un nas nou!

-Oooo, exclamara unii.

-Aah! Il admirara altii

Omuletul proaspat vopsit nu se opri sa le vorbeasca, ci trecu pe langa ei, cu nasul pe sus. Toti omuletii
cu nasul verde faceau la fel. La urma urmei, cum sa ti se vada ansul daca nu il tii ridicat? Cu toate
acestea era riscant sa treci pe langa cei care-si tineau nasul pe sus. Omuletii cu nasul vopsit se
ciocneau de pereti, de usi si chiar unul de celalalt, asa ca Lucia si Pancinello trebuiau sa fie foarte
atenti. Insa acum un omulet ocupase toata strada.

-La o parte, la o parte, striga primarul, caci despre el era vorba. Faceti loc, sotia mea trebuie sa faca
urgent o retusare.Cu o mana le facea semn omuletilor sa se dea in laturi, iar cu cealalta isi conducea
sotia prin multime.
-E ingrozitor, pur si simplu ingrozitor, plangea ea, acoperindu-si nasul cu amandoua mainile. Mi-a sarit
din vopsea atunci cand m-am ciocnit cu un copac. Si acum mi se vede culoarea adevarata. E ingrozitor,
pur si simplu ingrozitor.

In timp ce multimea se dadea in latui, Lucia zise clatinand din cap.

-Atata agitatie pentru un nas verde…

-Chiar asa, fu de acord si Pancinello. Pe mine n-ai sa ma vezi niciodata in atelierul de vopsit nasuri.

-Vai, Pancinello, dar eu speram ca vei trece si tu pe acolo.

Pancinello recunoscu imediat vocea.

-Crenguta?

Se intoarse spre fata cu ochi mari si zambet dulce. Urechile I se inrosira. Mereu i se intampla asta
cand o vedea, asa ca incerca sa si le acopere cu mainile

-Dar de ce nu-ti vopsesti nasul, Pancinello? Eu mi l-am vopsit. Si toti fac la fel. In plus, ti-ar sta bine cu
verde.

Crenguta intinse mana spre el si-i atinse varful nasului.

-Ai un nas asa de dragut!

Spunand asta se intoarse si pleca.

-Pe curand, zise ea, fluturand mana.

Pancinello isi duse mana de la ureche la nas. Apoi se intoarse si privi intr-o vitrina. Ca sa-I distraga
atentia, Lucia fu nevoita sa-l apuce de brat.

-Haide Pancinello, sa mergem!

Trecand prin fata atelierului, il vazu pe Willy Stilatul studiindu-si nasul intr-o oglinjoara pe care o tinea
in mana. Cand ajunse acasa, Pancinello facu si el acelasi lucru.

-N-am observant asta pana acum, dar nasul meu chiar e cam palid.

In dimineata urmatoare, Pancinello se plimba pe strada cu Aschiuta si Buturuga, prietenii lui.

-Chiar te gandesti sa aci asta? Intreba Buturuga.

-Da, oarecum, raspunse Pancinello.

-Am auzit ca vopseaua iti pisca nasul, spuse Buturuga.

-Si miroase urat, adauga si Aschiuta.

-Iar pensula poate sa-ti intre in ochi, continua Buturuga.

-Si vopseaua nu se duce decat cu smirghel, mai adauga Aschiuta.

-Sst!

-Pancinello isi duse un deget la buze si arata spre o multime de omuleti cu nasul verde, ce stateau in
piata orasului.

-Se intampla ceva.

Primarul state ape o scena, iar langa el, de o parte si de alta, stateau sotia sa cu nasul proaspat vopsit
si Willy Stilatul.

-Bine ati venit cu totii la prima intalnire a Clubului omuletilor Nasosi, anunta el. Verdele vostru
stralucitor dovedeste ca sunteti la moda.

Ca la un semnal, omuletii incepura sa-si mangaie nasurile.

-Sunteti stilati! Sunteti tari! Sunteti grozavi!Sunteti verzi!

-Ii datoram totul lui Willy Stilatul, striga el, incercand sa acopere harmalaia, primul care s-a gandit la
vopsirea nasului.

Cu totii aplaudara si mai tare.

-Oamenii ma iubesc datorita tie! spuse cineva.

-Eu am mai multi prieteni acum! striga altul.

-De cand am nasul verde, am devenit un omulet mai bun! exclama al treilea.

Primarul agata o medalie de gatul lui Willy Stilatul.

-Ai schimbat infatisarea orasului nostrum. Iti recunoastem meritele. Fara tine, am arata toti ca…
primarul se opri, in cautarea cuvantului porivit. Atunci il zari pe Pancinello si pe prietenii sai. Aratand
cu degetul spre ei si zambind dispretuitor, spuse:

-…ca ei!

Toti incepura sa rada. Pancinello si prietenii lui isi lasara capetele in jos si-si acoperira nasul cu
mainile.

-Sa-l aplaudam pe Willu Stilatul, striga primarul, cel care a descoperit Solutia impotriva unui nas
banal!

In timp ce toti strigau si aplaudau, Buturuga, Aschiuta si Pancinello se intoarsera si plecara de acolo.
Nu se oprira decat in fata magazinului de vopsit nasuri. Dupa cateva minute, iesira toti trei de acolo cu
nasul colorat si pornira pe Aleea Wemmik.

-Hei, Pancinelo, zise Aschiuta ridicandu-se nasul in sus, merg cum trebuie?

Pancinello nici nu se uita la el.

-Nu te vad, Aschiuta. Daca ma intorc spre tine, nu pot sa-mi mai tin nasul ridicat.

-Dar nu e usor deloc! Spuse Buturuga. Nu numai ca trebuie sa iti vopsesti nasul, dar mai trebuie sa si
mergi ciudat.

-Da, dar nu-i asa ca e grozav sa fii la moda? Intreba Pancinello.

Si cateva zile chiar asa a fost. Cei trei stateau cu alti omuleti cu nasul verde si mergeau saptamanl la
cosmeticianul de nasuri pentru un tratament de lustruire. Si-au cumparat nas-manusi pentru zilele
reci sin as-umbrele pentru zilele ploioase. Au citit chiar si cartea cea nou a lui Willy Stilatul “Un nas de
invingator”. Dar mai mult decat toate, le placea sa ii priveasca dispretuitor pe omuleii care nu aveau
nasul vopsit.

Intr-o buna zi, cand se simteau din cale-afara de multumiti de ei insisi, Aschiuta ii spuse lui Pancinello:

-Nu-mi pot imagina cum de mai exista oameni care nu au nasul verde.

Pancinallo a fost de accord.

-Cine n-are nasul verde e atat de …

-Atat de cum? Il intrerupse o voce. Era Lucia.

Pancinallo se simti rusinat.

-Nu te-am mai vazut de mult, zise el.

-N-ai mai vazut pe nimeni de mult, ii raspunse ea, pe nimeni in afara de tine.

El vru sa mai zica ceva, dar se opri. Nu ii convene ace-I spusese fata, dar a fost si mai deranjat de ce
avea sa urmeze. Chiar a doua zi dimineata, cand cei trei prieteni mergeau spre orasel, vazura pe
partea cealalta a drumului, un omulet cu nasul rosu.

-Trebuie sa-I spuna cineva si lui ce e la moda, isi zisera unul altuia.

Dar apoi, mai zarira un omulet, tot cu nasul rosu. Apoi pe altreilea…sip e al patrulea. Cand ajunsera in
oras, erau inconjurati de omuleti cu nasul rosu. Iar cei care nu aveau nasul rosu stateau la rand ca sa
si-l vopseasca.

-Poftiti, poftiti! Striga Willy Stilatul de pe treptele atelierului sau. Nu mai e la moda nasul verde, ci
rosu!

-Dar abia ne-am vopsit nasul in verde! ii spusera ei.

-Nu-I nimic, le raspunse Willy. Rosu va acoperi verdele. Poftiti si veti fi la moda.

Cei trei prieteni se privira cu tristete.

-Dar credeam ca suntem la moda, bombani buturuga.

Insa ce altceva puteau face acum decat sa se aseze la rand si sa-si vopseasca nasul in rosu? Cateva zile
au fost din nou ca ceilalti pana intr-o dimineata cand zarira un omulet cu nasul albastru.

-Vai, nu! Isi spusera unul altuia. Nu din

nou!

Si isi schimbara iar culoarea nasului.

Insa dupa foarte putin timp nu mai era la moda nici nasul albastru. Era in voga nasul roz. Apoi rozul se
demoda si galbenul ii lua locul. Apoi galbenul se demoda si fu inlocuit de portocaliu. Curand
Pancinello si prietenii sai aveau atatea straturi de vopsea pe nas, incat nici nu-si mai aminteau care
era culoarea lor naturala.

-Asta speram sa fie culoarea definitiva, isi zisera ei in ziua in care isi vopsira nasul in portocaliu.

Dar se inselara din nou.

-M-am saturat de asta, se planse Buturuga dupa ce vazu un omulet cu nasul mov. Ce n-as da sa am
nasul ca la inceput.

Cei trei se asezara pe o piatra, sprijinindu-si capetele in maini.

-Si eu, spuse Pancinello. Ar fi trebuit sa-l ascult pe Eli.

-Crezi ca Eli ar vrea sa ne ajute?

-De ce nu-l intrebati?

La auzul vocii bine cunoscute, toti trei intoarsera capul.

-Lucia! Exclamara ei.

-Eli intreaba de voi in fiecare zi, le spuse ea.

-O fi suparat pe noi? se intreba Pancinello

-E trist, dar nu suparat, zise Lucia.

Pancinello se uita in sus spre casa lui Eli, care era asezata pe varful dealului.

-Mi-a zis sa-ti spun sa vii, adauga fata.

-Pot sa vin si cu prietenii?

Bineinteles! zise ea.

-Vrei sa vii si tu cu mine? O intreba Pancinello.

-Negresit!

Astfel cei patru incepura sa urce pe cararea care ducea spre casa lui Eli. Cand ajunsera pe coama
dealului, Eli iesi din atelier si se indrepta spre ei. Se intalnira in curte si el le exmina nasurile pe rand.

-Ati incercat si voi sa fiti ca toti ceilalti, nu-i asa?

Pancinello dadu din cap aprobator.

-Si ati reusit? intreba Eli.

-Nu prea. De fiecare data cand credeam ca am reusit, se gasea cineva sa schimbe regulile.

-Asta se intampla intotdeauna, adauga mesterul.

-Si ma durea gatul de la atata stat cu nasul pe sus, zise Buturuga.

-Asta pentru ca nu ati fost create sa mergeti asa, le spuse Eli.

-Vrem doar sa fim noi insine din nou, spuse Aschiuta.

-Ma bucur sa aud asta.

-Se poate? Intrebara ei.

-Sigur ca se poate, raspunse eli. Intotdeauna va voi ajuta sa fiti asa cum v-am creat sa fiti.

Isi baga mana in buzunar, de unde scoase o bucata de smirghel.

-Dar o sa-mi ia ceva timp.

Pancinello si prietenii isi urmara creatorul in atelier unde statura toata ziua pentru ca adcesta sa le
indeparteze vopseaua de pe nas. Chiar daca slefuirea era dureroasa, merita suferinta ca sa poata
redeveni normali.