De-aș avea un nas verde

de Max Lucado

- fragment-

Lucia și Pancinello priveau pe fereastra atelierului lui Eli. La fel ca și ceilalți și ei erau omuleți
din lemn. Dar, spre deosebire de ceilalți, ei nu stăteau la coada care se vedea în orășelul din vale.
- Uită-te la toți omuleții ăștia! spuse Pancinello.
- Nu înțeleg, zise Lucia. De ce ar vrea cineva să-și vopsească nasul în verde?
- Pentru că așa fac toți ceilalți, îi răspunse Eli fără să-și ridice privirea de la bancul de lucru.
Pancinello nu înțelese.
- Cum adică? întrebă el.
- Toți vor să arate ca ceilalți. Când vor să poarte toți pălării pătrate, când pantofi cu talpă groasă.
Anul trecut erau în vogă urechile galbene, iar acum e la modă să ai nasul verde. Așa că toată
lumea vrea să-și vopsească nasul.
- Și nasul verde îi face mai deștepți? întrebă Pancinello.
- Nu.
- Îi face mai puternici?
- Nu.
- Îi face mai rapizi?
- Nu.
- Atunci la ce e bun nasul verde?
Eli își ridică privirea și spuse zâmbind:
- Ca să-i facă un pic mai verzi.
Zâmbetul îi pieri însă când se uită pe fereastră la omuleții care stăteau la coadă.
- Ei cred că vor fi mai fericiți dacă arată ca toți ceilalți. Dar eu i-am creat dinadins diferiți. A fost
ideea mea să îi fac pe unii pistruiați, pe alții cu nas lung, iar pe alții cu ochi strălucitori sau
căprui... Acum ei vor toți să arate la fel.
- Nu și eu, spuse Lucia. Eu sunt mulțumită asa cum m-ai făcut.
- Și eu, adaugă Pancinello. N-am nevoie să am nasul verde ca să simt că sunt deosebit.
Făcu o pauză și, după ce privi spre orășel, continuă:
- Dar aș vrea să vad de aproape cum arată un nas verde. Vrei să mergem?
Cei doi se ridicară să plece și Eli le zâmbi.
- Nu uitați, v-am făcut diferiți în mod intenționat, le mai spuse el.
Din stradă coada părea și mai lungă, iar nasurile și mai verzi. Lucia și Pancinello își croiră drum
până în față și văzură cum intrau omuleții unul după altul în atelierul de vopsit nasuri și ieșeau de
acolo colorați.
- Asta e ultima modă, se răsti la ei un omuleț de pe trotuar. Nu rămâneți singurii cu un nas banal!