CONȘTIINȚA MORALĂ ȘI DEMNITATEA

Conştiinţa morală se întemeiază pe cunoştinţe morale, sentimente morale, convingeri morale

şi atitudini morale.
- cunoştinţe morale – legea morală a lui Dumnezeu (Poruncile, Fericirile, sfaturile
evanghelice), virtuțile şi păcatele...;
- sentimente morale – dragoste, milă, iertare, frică, remuşcare...;
- convingeri morale – conştientizarea respectului faţă de cele sfinte, dreptatea pentru cei
nedreptăţiţi, compasiunea faţă de cei sărmani, conştientizarea valorii creaţiei lui
Dumnezeu...;
- atitudini morale – practicarea virtuţilor, împlinirea voii lui Dumnezeu, mila faţă de
sărmani, respectarea lumii create...

Virtuțile sunt de două feluri

a)Virtuți teologice
1) Credința este una din cele trei virtuți teologice (alături de nădejde și iubire) prin care omul
crede în existența Sfintei Treimi (Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos și Duhul Sfânt), a duhurilor
(îngerii și demonii), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în Sf. Taine ale Bisericii, în învierea
morților, în Judecată și în viața veșnică.
2) Nădejdea în Dumnezeu și în făgăduințele sale : milostivirea, iertarea, mântuirea . Omul nu
trebuie să-și pună nădejdea doar în el (în forțele proprii, în banii săi) sau în alții, nu trebuie să se
deznădăjduiască indiferent de păcatul săvârșit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui
Dumnezeu
3) Iubirea (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuți ,precum spune apostolul Pavel
(1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) și dragostea este de la Dumnezeu
(1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârșită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel învață că fără iubire, toate virtuțile (darul grăirii în limbi străine, darul
proorociei, darul cunoașterii totale, darul credinței perfecte, darul milei absolute, darul ascezei)
nu folosesc la nimic.
Cel ce iubește are și celelalte virtuți, este și îndelung-răbdător, și bun, se bucură de adevăr,
acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine
acoperă o greșală, caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe
prieteni.", învață Solomon (Prov17.9) Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile,
arată același Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și
prin frica de Domnul se abate de la rău.", învață același Solomon (Prov16.6)
Porunca iubirii lui Dumnezeu și porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea și toți proorocii,
după cum spune Iisus (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alții
așa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34)
 Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu
(de către oameni), iubirea aproapelui.
Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinți-copii,
iubirea vrăjmașilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni,
iubirea de sine.

b) Virtuți morale
1) Înțelepciunea și priceperea sunt virtuți morale care înseamnă păzirea și împlinirea legilor și
poruncilor lui Dumnezeu.
2) Smerenia este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a
celorlalți. Ea este opusă mândriei, egoismului și slavei deșarte. Smerenia se însoțește cu inocența
și curățenia copiilor, cu înțelepciunea, cu harul Domnului, cu cinstea și cunoștința căii Domnului
și, în scurtă vreme, cu bogăția, slava, mântuirea și viața veșnică. Dumnezeu înviorează duhurile
smerite și mângâie pe cei smeriți. Biblia oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab,
Manase) cât și modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul David, Fecioara Maria, apostolul
Pavel și modelul suprem, Iisus). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, apostoli precum Pavel
su oameni obișnuiți, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogați.
3) Sinceritatea, adică respectarea adevărului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o
respecte și s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel știut de om (rezultat din
corespondența cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinței creștine. În
primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite minciuna, să spună tot adevărul
(respectând confidențialitatea unor informații profesionale sau personale). În al doilea sens
adevărul credinței creștine eliberează pe om din robia păcatului. Mântuitorul nostru ,,voiește ca
toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să
îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la
cunoștința adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul și temelia adevărului. Iisus însuși
este ,,calea, adevărul și viața.” Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”. Apostolul Iacov arată că
întoarcerea la adevăr a unui rătăcit mântuiește un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.
4) Cumpătarea adică evitarea lăcomiei de băutură și mâncare, dar și cumpătarea în
îmbrăcăminte (Prov7.10) și în vorbă[2]
5) Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutățile și neplăcerile vieții, de a
aștepta în liniște evenimentele vieții și intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Ea este roada
Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea
răbdării poate duce la revolta față de Dumnezeu. Înțelepciunea, dragostea și necazurile, ca
încercări ale credinței, aduc răbdare. Nădejdea creștină, care vizează lucrurile nevăzute, și anume
împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăși natura ei. Creștinul trebuie să fie răbdător și
neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca prigoniții apostoli, sau ca Hristos care,
nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăța de păcate. Creștinul trebuie să fie
conștient că prin credință și răbdare moștenim făgăduințele căci ,,cine va răbda până la sfârșit, va
fi mântuit”.
6) Stăruința în bine (perseverența) este o virtute morală care constă în perseverența în păzirea
poruncilor, în rugăciune și în împărtășirea de tainele Bisericii.
7) Blândețea este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, pașnică,
prietenoasă, caldă, înțelegătoare, omenoasă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o
îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domolește mânia și înțelepciunea adevărată este
însoțită întotdeauna de blândețe. Creștinii vor învăța și îndrepta pe alții cu blândețe, iar
necredincioșii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învață. Psalmistul ne încredințează că cei blânzi
vor avea belșug de pace iar Mântuitorul arată că cei blânzi vor moșteni pământul la sfârșitul
acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este blând și smerit cu inima, păstorul care
călăuzește blând oile sale.

8) Pacea
9) Prietenia este una din virtuțile morale, care constă în a iubi oricând, chiar și în nenorocire.[3]
10) Iertarea este una dintre virtuțile creștine fundamentale. Ea este una din caracteristicile
definitorii ale lui Dumnezeu, care este iertător, dar și drept, potrivit unei măsuri și a unei
pedagogii care întrec puterea de înțelegere omenească. În Legea Veche existau anumite păcate
pentru care erau rânduite jertfe de ispășire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De
asemenea, o dată la șapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau
obligați să-și ierte datornicii; oamenii erau în același timp chemați să nu refuze vreun împrumut
în preajma acestui an și să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiți pentru a diminua
sărăcia din țară. Tot în acea zi se citea și Legea în auzul poporului. Botezul lui Ioan era botezul
pocăinței spre iertarea păcatelor. Iisus a venit pe pământ având, în calitatea sa de Dumnezeu,
puterea de a ierta păcatele, pe care și-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulți care nu
ajunseseră să recunoască în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învață pe apostoli rugăciunea
Tatăl nostru, arată că atunci când ne rugăm, noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte
greșalele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și, mai mult, ne spune că dacă nu vom
ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greșelile. Mântuitorul ne învață ce trebuie să
facem când cineva greșește față de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor
care au transmis-o la rândul lor preoților. Iertarea păcatelor se obține astăzi prin spovedanie și
împărtășanie în cadrul Bisericii. Există și o iertare care este un păcat și anume iertarea
infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.
11) Mila este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile
esențiale ale lui Dumnezeu este mila: ,,Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-
răbdător, plin de îndurare și de dreptate, care păzește adevărul și arată milă la mii de neamuri
Domnul" (Ieșirea 34,6--7). Tradiția Bisericii arată că se face vinovat de un păcat împotriva
Duhului Sfânt acela care păcătuiește neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv,
îl va ierta la nesfârșit; la fel cel care și-a pierdut nădejdea în mila lui Dumnezeu, crezând că
păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două
sunt păcate împotriva virtuții teologice a nădejdii. [4]Omul trebuie sa urmeze modelul de
milostenie al lui Dumnezeu:Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv", îndeamnă Iisus
(Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv își
face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinstește pe Dumnezeu și este binecuvântat de Acesta
care îl răsplătește în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va
fi udat și el, ne încredințează Solomon.(Proverbe 11,25) Mila trebuie făcută în ascuns, fără să știe
stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, și cu bucurie, cum spune apostolul Pavel. Cel milostiv
face daruri și acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele creștinului. Modele de milă au
fost Iov, Tabita, Corneliu, Pavel și, mai presus de toate, Iisus, care s-a milostivit de toți bolnavii
cărora le-a dăruit tămăduirea. Mila poate îmbrăca însă și forme negative, atunci când se referă la
mila față de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracțiunile comise
(Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).
12) Dreptatea este una din virtuțile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor,
îndemnurilor creștine cât și a legilor țării.
13) Hărnicia este una din virtuțile morale

https://wordwall.net/ro/resource/7374058

Păcatul este de două feluri: strămoşesc şi personal.

Păcatul strămoşesc a fost făcut o singură dată de Adam şi Eva în Rai, el moştenindu-se sub
formă de slăbiciuni şi înclinaţie spre rău, prin naştere, de toţi urmaşii acestora. Acest păcat se
şterge prin Sfânta Taină a Botezului.
Păcatele personale sunt cele săvârşite de fiecare om în parte şi se clasifică astfel: păcate
uşoare, care nu presupun o abatere gravă de la poruncile divine; păcate
grele; capitale; împotriva Sfântului Duh; strigătoare la cer.
Păcatele capitale izvorăsc din firea umană slăbită de păcatul strămoşesc şi sunt în număr de
şapte: mândria, iubirea de bogăţie, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea.
Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt cele ce încalcă conştient legea divină. Ele se opun celor
trei mari lucrări ale Duhului Sfânt: credinţa, nădejdea şi dragostea. Cele împotriva credinţei
sunt: indiferentismul religios, necredinţa, erezia, apostazia, superstiţia şi magia. Cele împotriva
nădejdii sunt: deznădejdea, încrederea peste măsură în iertarea lui Dumnezeu. Păcatele împotriva
dragostei sunt: nepocăinţapână la moarte, neacceptarea lucrărilor Bisericii în viaţa noastră etc.
Păcatele strigătoare la cer sunt cele ce reclamă pedeapsă chiar aici, pe pământ. Ele murdăresc
tare chipul lui Dumnezeu din om şi izvorăsc din răutate, fiind făcute cu premeditare. Dintre ele,
enumerăm: uciderea, homosexualitatea şi alte perversiuni sexuale, asuprirea văduvelor şi a
orfanilor, necinstirea părinţilor etc.
Viciul intră tot în categoria păcatului. El este voia statornică de a călca poruncile lui
Dumnezeu. Cel vicios are cunoştinţă de starea în care se află, dar nu-1 deranjează, făcându-i
plăcere să stăruiască în această fărădelege.
Păcatul poate fi învins prin voinţă proprie şi cu ajutorul harului lui Dumnezeu.
Mijloacele clasice de luptă împotriva păcatului sunt: rugăciunea (Rugaţi-vă să nu intraţi în
ispită - Lc. 22, 40); postul (Acest neam de diavol nu iese decât cu post şi cu rugăciune - Mt.
17, 21); virtutea, fapta bună (Staţi împotriva diavolului şi va fugi de voi - Iac. 4,
7); pocăinţa, urmată de mărturisirea păcatelor.
Demnitatea ţine de conştiinţă. Adică noi trebuie să avem conştiinţa demnităţii, atât a
demnităţii naţionale, cât și a demnităţii creştine.
Conştiinţa demnităţii cere și răspuns.

https://wordwall.net/ro/resource/6473204

Viața noastră este făcută din timp și timpul este dar al lui Dumnezeu, de aceea trebuie
folosit pentru fapte bune și folositoare. Printre multele lucruri care trebuie făcute în viața
zilnică, una dintre priorități ar trebui să fie aceea de a ne aminti de Iisus Hristos, Domnul
nostru, care ne iubește, care ne însoțește personal în devenirea noastră. Tocmai pentru că
Dumnezeu ne-a creat după chipul Său, am primit de la El și acel mare dar care este
libertatea.
Însă dacă nu este exercitată bine, responsabil, libertatea ne poate conduce departe de
Dumnezeu, poate să ne facă să pierdem demnitatea cu care El ne-a îmbrăcat. Când nu este
plăsmuită de duhul Evangheliei, libertatea se poate transforma în sclavie: sclavia
păcatului…
Să nu irosim marea demnitate de fii ai lui Dumnezeu care ne-a fost dăruită.
Pedagogia biblică, scripturistică, a celor zece porunci ne indică un drum care trebuie
parcurs pentru a ne maturiza, pentru a avea niște puncte precise în modul nostru de a ne
comporta față de Dumnezeu, față de noi înșine și față de ceilalți, exact ceea ce ne învață o
mamă pentru a trăi bine.
Pedagogia eclezială( invățătura primită în biserică) ne invită să nu ne facem idoli materiali
care apoi ne fac sclavi, să ne amintim de Dumnezeu, să avem respect față de părinți, să fim
cinstiți, să îl respectăm pe celălalt.

https://coggle.it/diagram/X6cohMxkJIAMuDfk/t/con%C5%9Ftiin%C5%A3a-moral
%C4%83/5bb1d27b7b6b10ac54ccd4d271137e912d122fcb4a8bf2a0c36d8ea1e0adfadc

Constiinta morala este glasul lui Dumnezeu in om , care îl îndeamnă sa îndeplinească Legea
morala.Ea este înscrisă ontologic în noi de către Dumnezeu încă de la naștere, adică este
înnăscută în sufletul nostru, ca lege a Sa.
Conștiința morală este un judecător neadormit si aspru, care se pronunță asupra fiecărei fapte.
Conștiința este vocea lăuntrică care judeca acțiunile noastre.
Ea își ridica glasul atât înainte de săvârșirea unei fapte, cat si după săvârșirea ei.
Conștiința împlinește un rol sau o funcțiune întreită:
• înainte de săvârșirea faptei este sfătuitor,
• în timpul săvârșirii este martor,
• iar după săvârșire este judecător.
În cele din urmă, conștiința mai are şi rolul de a aduce necontenit în amintire faptele rele şi de a
nu îngădui să dăm uitării ce am săvârșit, descoperindu-ni-le continuu, ca, doar așa, să nu mai
cultivăm răul.

Conștiința și demnitatea tinerilor sunt aspecte fundamentale în formarea, dezvoltarea și

desăvîrsire. Aceste concepte sunt strâns legate între ele și sunt influențate în mod substanțial de
valorile și principiile creștine.
1. Conștiința creștină: Conștiința creștină se referă la conștientizarea și aplicarea valorilor
creștine ( virtuți) în viața de zi cu zi a tinerilor. Aceasta implică înțelegerea și acceptarea
principiilor creștine fundamentale, precum iubirea, compasiunea, iertarea și respectul față
de ceilalți. Tinerii sunt îndemnați să își însușească și să trăiască în conformitate cu
învățăturile biblice și să își dedice viața lui Dumnezeu și slujirii aproapelui.
2. Demnitatea: Demnitatea umană este o componentă esențială a învățăturii creștine, care
subliniază că fiecare persoană este creată după chipul lui Dumnezeu și are valoare
intrinsecă. Tinerii sunt îndemnați să își recunoască propria lor demnitate și să respecte
demnitatea celorlalți. Aceasta implică tratarea cu respect și compasiune a tuturor
oamenilor, indiferent de diferențe de etnie, religie sau statut social.
3. Responsabilitatea: Înțelegerea conștiinței și demnității creștine implică și asumarea unei
responsabilități crescute față de sine și față de ceilalți. Tinerii sunt îndemnați să își asume
responsabilitatea pentru acțiunile lor, să trăiască în conformitate cu valorile creștine și să
fie modele de integritate și moralitate în comunitatea lor.
4. Angajamentul social: Conștiința și demnitatea creștină îi îndeamnă pe tinerii creștini să
se implice în slujirea aproapelui și în promovarea justiției sociale și a păcii în lume. Ei
sunt încurajați să fie activi în comunitatea lor, să lupte împotriva injustiției și să se
solidarizeze cu cei săraci, marginalizați și oprimați.
5. Rugăciunea și spiritualitatea: Pentru tinerii creștini, conștiința și demnitatea sunt
întărite prin rugăciune și practicarea virtuților creștine.. Rugăciunea îi ajută să își
întărească legătura cu Dumnezeu și să își găsească direcția și scopul în viață, în timp ce
 virtuțile creștine îi ajută să își mențină echilibrul și să își cultive o relație personală cu
Dumnezeu.
Învățătura creștină învață că suferința face parte din condiția umană și că fiecare poate
întâlni dificultăți în viață. Acceptarea suferinței poate fi un prim pas către gestionarea ei și către
găsirea unor modalități de a face față.
Pentru mulți creștini, credința în Dumnezeu este o resursă importantă în timpul suferinței.
Rugăciunea și încrederea în planurile lui Dumnezeu pot oferi alinare și speranță în ciuda
dificultăților. Împărtășirea încurajărilor, rugăciunile și prezența fizică a altora devin alinare și
sprijin în momente dificile.
Chiar și în mijlocul suferinței, este important să îți menții demnitatea. Acest lucru poate
însemna să îți păstrezi integritatea morală și să te comporți cu respect față de sine și față de
ceilalți, chiar și în cele mai grele circumstanțe. Suferința poate fi o ocazie de creștere și
înțelegere mai profundă a vieții și a credinței. Mulți creștini văd suferința ca pe un mijloc de
apropiere de Dumnezeu ,de introspecție, de maturizare și de întelepțire.

Exemple de situații in care un tânăr poate să își păstreze conștiința curată , demnitatea ,
integritatea morală, indiferent de context:

1. Refuzul de a renunța la integritatea morală în timpul greutăților financiare (poți fi

tentat să adopți practici necinstite sau ilegale pentru a face față situației. Cu toate
acestea, există tineri care refuză să își compromită integritatea morală și să se
angajeze în acțiuni care ar încălca conștiința lor morală) .
2. Menținerea demnității în timpul unei boli grave, a optimismului, a dragostei și
bunătății față de cei din jur, demonstrând astfel o remarcabilă forță interioară și
demnitate.
3. Rezistența la presiunile celorlalți de a renunța la convingerile sale sau pentru a se
implica în acțiuni contrare principiilor morale și religioase.
4. Iertarea acordată celor ce i-au cauzat nedreptate, alegând să își păstreze conștiința
curată și eliberată de resentimente și ură.