O poveste fără punct şi virgulă

Adina POPESCU
02 Octombrie 2010

În caietul de limba română, Punctul nu avea parte de o viaţă prea uşoară. Trudea din
zi şi pînă în noapte pentru a prescurta cuvinte, dar mai ales pentru a pune capăt
propoziţiilor, şi nimeni nu-l aprecia cum se cuvine, dimpotrivă, era mai mereu ţinta
batjocurii unor semne ortografice mai impozante, din cauza mărimii (sau mai exact a
micimii).

– Tu nu te uiţi cum arăţi, Punctule? îl lua peste picior Semnul de Întrebare, care mai
mereu le punea întrebări altora, însă niciodată nu aştepta un răspuns, într-atît era de
infatuat. Nu vezi că eşti atît de mic şi de pricăjit încît aproape că nu exişti?

– Eşti ca o pată! exclama Semnul de Exclamare, care nu făcea nimic toată ziua decît
să se mire. O pată de ruşine pe obrazul preacinstitului nostru caiet de română!

– Ca să-l citez pe stimabilul domn Semn de Exclamare, eşti „o pată de ruşine“ şi nimic
altceva, se băga în seamă o Ghilimea care mereu vorbea în citate, căci era total
lipsită de personalitate.

– Ca să fac o Paranteză, ne-am putea lipsi bucuroşi de tine! intervenea o paranteză.

Mai mult încurci decît descurci propoziţiile, iar cînd ele curg mai frumos, tu, în loc să
stai în banca ta, te trezeşti să apari ca să le pui punct!

– Ai pus punctul pe i, draga mea! îi dădea dreptate o Liniuţă de Unire, care încerca să
se pună bine cu toată lumea, căci nu se ştia cînd o să-i iasă lipeala cu o persoană
influentă. Aş spune şi eu cîteva la adresa Punctului, însă trebuie să plec ca să despart
în silabe cuvîntul punct-u-a-ţi-e!

Bietul Punct îndura toate aceste vorbe de ocară, aşteptînd în zadar o încurajare măcar
din partea cuvintelor, însă acestea erau mereu tăcute. Singura sa prietenă era Virgula,
aproape la fel de oropsită ca şi el, căci de multe ori Semnele îi reproşau că leagă
propoziţiile alandala în fraze şi că seamănă cu o rîmă.

– Aşadar, sfatul meu este să pleci de aici! Nimeni nu te apreciază la adevărata ta

valoare, i-a zis într-o zi Virgula, Punctului.

– Asta aşa e! Dar n-am unde să mă duc într-altă parte. Punct. Punctului aproape că-i
venea să plîngă.

– Cum adică n-ai unde? Ghiozdanul e mare! Iar dacă nu ai curajul să pleci de unul
singur, pot să vin cu tine! îi spuse Virgula, pe un ton conspirativ.

Cînd şi-a dat seama că va avea un tovarăş de drum, Punctul s-a mai înseninat şi şi-a
adunat repede catrafusele. Într-o noapte în care toate Semnele dormeau, fiecare în
propoziţia lui, Punctul şi Virgula au părăsit fără regrete caietul de română, lăsînd în
urma lor doar două mici pete de cerneală.

1
Au mers zile întregi prin pustiul alb al unui caiet nou pe care nu era scris nimic şi, pînă
la urmă, au bătut la poarta caietului de aritmetică. Le-a deschis un Plus destul de
amabil, însă grăbit, căci trebuia să termine o adunare pînă a doua zi, căreia nu-i
dădea de capăt.

– Cine sînteţi voi şi ce poftiţi? i-a întrebat Plusul.

– El e Punctul, iar eu sînt Virgula. Venim tocmai din caietul de română şi ne căutăm un
nou cămin. Acolo nu mai e de stat, cel puţin nu pentru unii ca noi! l-a lămurit Virgula.

– Nici aici viaţa nu e prea bună! li s-a plîns Plusul. Toată ziua numai adunări, scăderi,
înmulţiri şi împărţiri. În plus, ne înţelegem prost cu cifrele, care sînt destul de
înfumurate şi nu vor să ne facă pe plac. Mai nou au apărut şi nişte arătări ciudate, un
soi de jumătăţi de numere, care îşi zic fracţii. Nu prea ştim ce să facem cu ele. Însă
dacă vreţi să rămîneţi la noi, mă rog, sînteţi bineveniţi! Cum au pus piciorul în regatul
caietului de aritmetică, Punctul şi Virgula au început să se mire. Ceea ce au văzut
acolo nu era nici pe departe ordonat şi articulat ca în caietul de română. Era o
adevărată junglă de paranteze şi acolade, hăţişuri pline de cifre, mîzgăleli şi
ştersături.

– Ori treceţi la treabă, ori plecaţi! le spuse bombănind un Ori care trecea pe acolo.

– Sincer să fiu, eu nu pricep nimic din ce se întîmplă aici! i-a şoptit înspăimîntat
Punctul, Virgulei.

– Nici eu, dar cel puţin mă străduiesc! i-o întoarse Virgula, care mereu folosea cîte un
„dar“ pentru a avea un prilej de a pune o virgulă. Uite, ce zici de arătarea aia care
parcă e ruptă în două!? Ce-o fi cu ea? – Nici noi nu ştim ce-i cu ea! suspină un Minus
necăjit. Cică o cheamă 1 pe 2! Adică doi contra unul singur... nu-i cinstit!

Dintr-odată, mintea Virgulei se limpezi ca şi cum ar fi fost făcută pentru aritmetică.

– Unu împărţit la doi, adică zero virgulă cinci! Tocmai aţi trecut la numerele cu
zecimale şi în acest caz eu chiar vă pot fi de folos! Semnele din caietul de aritmetică o
adoptară rapid pe Virgulă pentru că ştia cum să procedeze cu fracţiile. În scurt timp,
deveni o personalitate a caietului de aritmetică, iar ea se simţea în sfîrşit împlinită
pentru faptul că era apreciată. Doar Punctul îşi dădea seama că locul său nu era
acolo.

– Draga mea, mă simt total inutil şi mă doare capul de atîta matematică! îi spuse
Virgulei. Cred că voi pleca mai departe ca să-mi încerc norocul. – Drum bun şi mă
bucur că te-am însoţit pînă aici! îi zise Virgula, ocupată să transforme fracţiile în
zecimale. Punctul îşi continuă de unul singur călătoria. Rătăci un timp printr-o
călimară de cerneală de unde ieşi într-o stare de spirit foarte proastă. Era negru de
supărare şi în acelaşi timp nostalgic, căci îl apucase dorul de casă. Mai merse o vreme,
pînă cînd ajunse la poarta unui nou caiet. Bătu, însă nu-i răspunse nimeni. Atunci
încercă poarta şi descoperi că era deschisă.

Păşi cu timiditate dincolo de poartă şi intră pe nesimţite într-o lume fabuloasă. Era
plină de culori, şi nu existau Semne, doar desene. Prima dată se întîlni cu un elefant
albastru, apoi se plimbă pe aleile unei grădini pline de flori. Aproape că se ciocni de
2
un om de zăpadă şi observă că începuse să ningă, însă găsi repede o casă un pic şui în
care să se adăpostească. Şi, în sfîrşit, înotă în valurile albastre ale unei mări, ca mai
apoi să lîncezească pe nisipul unei plaje, la soare. După cum v-aţi dat bine seama,
ajunsese în caietul de desen.

– Aici pot să fiu orice! se bucură Punctul. Fiecare desen pare alcătuit dintr-o
sumedenie de puncte. Pot fi un ochi de arici sau o pasăre pe cer, în zare. Pot fi negru,
galben, albastru sau orice altă culoare. E un tărîm al libertăţii absolute.

Punctul era pentru prima dată în viaţa sa fericit. În fiecare zi găsea alte modalităţi de-
a se juca cu desenele şi cu culorile lor, într-o lume plină de tăceri misterioase. Însă
după o vreme, realiză că se simţea cumplit de singur.

Între timp, în regatul caietului de română domnea haosul. După plecarea Punctului şi
a Virgulei, propoziţiile nu se mai sfîrşeau şi nu mai aveau nici un fel de coerenţă, doar
se lăbărţau pe pagini întregi, pline de pete de cerneală, şi uneori se transformau inutil
în interogaţii şi exclamaţii. De pildă, bunica nu mai putea să meargă la piaţă, pur şi
simplu, ci doar să aştepte răspunsul la întrebarea „Bunica merge la piaţă?“ sau să se
mire în permanenţă – „Bunica merge la piaţă!“ –, de parcă mersul la piaţă ar fi fost
ceva spectaculos.

– Să vină înapoi Punctul şi Virgula! strigă Semnul de Exclamare. Eu unul nu mai suport
să mă mir toată ziua degeaba!

– Oare pe unde or fi umblînd? se întreba Semnul de Întrebare. Nici eu nu mai suport să

pun întrebări fără sens...

– Ca să le citez pe Măriile Voastre, să vină! spuse Ghilimeaua. E rău de tot fără ei...

– Ca să fac o paranteză e un dezastru! trîmbiţă şi Paranteza.

– De-zas-tru! silabisi Liniuţa de Unire. Ai pus punctul pe i, dragă!

Se hotărîră să o trimită ca mesager pe Liniuţa de Dialog. Nici pînă în ziua de astăzi nu

se ştie cum a reuşit aceasta s-o convingă pe Virgulă să părăsească caietul de
aritmetică, poate că între timp cei de-acolo se lămuriseră cum era cu fracţiile şi cu
zecimalele, iar Virgula se simţea deja în plus. Nu se ştie nici cum l-a lămurit pe Punct
să renunţe la contemplarea desenelor şi a culorilor, însă adevărul este că în viaţa
oricui un moment de fericire are un final. Adică este indicat să ştii cînd să-i pui punct,
ca să nu se transforme într-unul de nefericire. Cert este că Punctul şi Virgula au fost
primiţi înapoi cu onoruri şi, din acea zi, toată suflarea caietului de limba română i-a
respectat. Curînd s-au căsătorit şi au format un cuplu cunoscut drept Punct şi Virgulă.
Punct.