17.

CELE CINCI LEGI ALE BIOLOGIEI

Acestă anexă vă prezintă un punct de vedere,
momentan controversat, asupra biologiei, medicinei şi
psihologiei. În 1980, medicul german Dr. Ryke Geerd
Hamer a pus bazele celei de-a 3-a Revoluţii în Medicină.
Considerat de către unii un geniu, de către alţii un şarlatan,
Dr. Hamer scoate la lumină o teorie ce merită investigată,
experimentată şi înţeleasă de fiecare. Ne vom detaşa în
totalitate de personalitatea extremistă a omului Geerd
Hamer care crede că progresul se obţine lovind cu pumnii
în sistemul rigid al ştiinţei, şi ne vom îndrepta atenţia spre
descoperirile cercetătorului în oncologie, Dr. Ryke Geerd
Hamer care a formulat următoarele 5 legi naturale ale
biologiei. Ne vom detaşa deasemenea de atacurile şi
acuzaţiile grave, care i se aduc, indiferent dacă acestea au
o bază reală sau nu, deoarece nu ne interesează aspectele
politice, morale, religioase sau culturale.
Toate informaţiile prezentate în această anexă
reprezintă un rezumat al dialogurilor din filmul documentar
de pe You Tube channel, intitulat “Cele Cinci Legi ale
Biologiei ~ A Treia Revoluţie în Istoria Medicinei” (Die 5
Biologischen Naturgesetze - Die Dokumentation) produs şi
moderat de către jurnalistul de ştiinţă cercetător în
medicină, David Münnich (http://www.muenni.c; http://www.5bn.de;
http://www.notpron.com; http://www.deathball.net). Publicarea acestor
informaţii s-a făcut cu acordul producătorului.

Notă: Vă rugăm foarte mult să nu credeţi în nimic din ceea ce vă spunem aici fără o verificare personală !

17.1 ISTORIC
În antichitate, teoria medicală se baza pe demonism. Boala a fost considerată a fi adusă de
păcat, şi ea putea fi prevenită sau respinsă prin adoptarea unui stil de viaţă evlavios sau luptând cu
demonii prin exorcism. Bazată pe această dogmă religioasă, multă vreme a fost interzisă disecţia şi
examinarea corpului uman. Odată cu acceptarea autopsiei şi studierea anatomiei s-a făcut un pas
important care a condus la Prima Revoluţie în Medicină. Demonismul orb a fost abandonat în
favoarea unei noi viziuni asupra organismului, o înţelegere exactă a modului de funcţionare şi
interacţiune ale organelor corpului.
Patologia umorală a apărut din această revoluţie, alături de homeopatia clasică şi terapia florală
a lui Bach. Patologia umorală e unul din pilonii medicinei contemporane. Organismul este înţeles ca
fiind un simplu sistem “tehnic” şi biochimic, şi că defectele “tehnice”, dezechilibrele şi blocajele sunt
cauzele bolii. Microscopia optică a deschis calea către o nouă descoperire.
Lucruri cândva ascunse ochiului uman au putut fi făcute vizibile. Acest lucru a format o şcoală
de gândire newtoniană în Medicină, care caută cauzele bolii la unităţi de materie tot mai mici. Acum,
de exemplu, microorganismele, genele şi mutaţiile celulare au fost “găsite” responsabile. Oncologia
contemporană şi imunologia s-au dezvoltat, conform acestui model de gândire.
Sociologul Paul Watzlawick admite două tipuri de modificări care pot să apară ca urmare a
progresului ştiinţific.
● Tip 1 se referă la modificări ale ipotezelor de bază. Aceasta se întâmplă atunci când
credinţele noastre despre lume, despre noi înşine, despre anumite procese, se schimbă fundamental.
● Tip 2 se referă la modificări tehnice. Inovaţii tehnice sau metodologice care lasă ipotezele de
bază neschimbate. Schimbările de Tip 1 apar foarte rar în ştiinţă.
Pentru prima dată în istoria medicinei occidentale, atât cât suntem capabili să observăm în
trecut, avem un sistem ştiinţific de sine stătător, care explică esenţa şi originile bolilor, şi/sau situaţiilor
pe care le numim impropriu “boală”. Deci, practic, în miezul lor, cele legi ale naturii nu sunt o nouă
aplicaţie, tehnică ori substanţă. “Noua Medicină” este un nou mod de concepere a originilor
“programelor”, pe care noi le numim acum “boli” şi care, pe baza înţelegerii noastre actuale sunt
evaluate în mod eronat. Astfel nu putem vedea semnificaţia acestor simptomatologii complexe.
Cele 5 legi biologice, descoperite de Dr. Hamer, sunt o vedere complet nouă asupra a ceea ce
e natura şi cum funcţionează, ce este sănătatea şi boala în general. Ajungem la o imagine cu totul
nouă. Aceasta este o idee fără precedent: aceste programe naturale sunt de fapt utile pentru
supravieţuirea noastră. Aceasta e de cea mai mare importanţă, dincolo de beneficiile individuale, şi
omenirea va avea nevoie de această cunoaştere în viitor. Este o precondiţie pentru viitorul omenirii.
Cuvintele "Noua Medicină", desigur, nu se referă la un nou remediu sau tratament ci la o altă
interpretare a medicinei, o nouă gândire extinsă la întregul domeniu medical din care se poate extrage
o nouă abordare legată de convalescenţa individuală la om şi animale.

17.2 INTRODUCERE
Lăsaţi un şoarece şi o pisică să îşi intersecteze
drumurile. Pisica va observa o bucăţică de mâncare, dar
şoarecele, pe de altă parte, observă o ameninţare
mortală. Datorită determinării biologice, el începe să
fugă imediat din faţa pericolului. Este firesc pentru
oricine că în situaţii extreme, puteri nebănuite sunt puse
în circulaţie în noi înşine, şi tocmai aceasta este partea
cu care avem de-a face. Celulele alveolare pulmonare
ale şoarecelui, sunt activate simpatic ceea ce produce o
hiperfuncţie mărind permeabilitatea la oxigen. Astfel,
şoarecele este capabil de a respira mai eficient pentru
putea fugi mai multă vreme. După o fugă de minute
reuşind să găsească adăpost, şoarecele va respira
relaxat timp de minute. Acesta e acum într-o stare
vagotonică, sau parasimpatică.
Făcând o analogie cu viaţa umană, această
situaţie ar putea fi echivalentă cu a unui pacient care află de la medicul său că are un cancer terminal
şi îl va evalua la fel ca şoarecele. La nivel biologic, diagnosticul de moarte e interpretat ca fiind “pisica”
de care vrea să scape. Spre deosebire de determinarea biologică a şoarecelui, nu putem fugi de
acest diagnostic într-un sens literal. Şi astfel frica de moarte se perpetuează şi pacientul e incapabil
să mai doarmă, este anorexic şi agitat, având un Program Biologic activat, care îi spune trebuie să
scape de un duşman de moarte. Acum, comparând situaţia cu pisica şi şoarecele, există o mare
diferenţă în durată.
Pentru şoarece, există doar două posibilităţi: să scape la timp sau să fie mâncat. În nici un caz
fuga nu poate să dureze săptămâni
sau luni de zile. Într-un mediu natural,
frica de moarte nu poate persista atât
de mult. Deoarece celulele au
funcţionat la capacitate maximă
săptămâni la rând, ele au început să
prolifereze,ca să ţină pasul cu volumul
de muncă. Datorită acestui surplus de
celule, corpul va absorbi mai mult
oxigen în perioade de timp scurte.
În această situaţie, dacă
pacientul ar merge la doctor, el i-ar
descoperi o tumoare malignă în
plămâni, şi ar trage concluzia că acest
lucru reprezintă o metastază a
cancerului primar. Cu toate acestea, el
e doar un program de cancer “pe cont
propriu”, declanşat de frica de moarte.
Această proliferare a celulelor maligne
nu a fost niciodată lipsită de sens, dar
din punct de vedere biologic, ea a
ajutat creatura să fugă. Să
presupunem acum că pacientul nostru este reasigurat de către medic, şi că are un prognostic bun
pentru el, atunci el se va simţi uşurat şi ar putea să se redefinească în cele din urmă. A scăpat cu
succes de “prădătorul” rău.
Dar odată ce celulele suplimentare s-au înmulţit săptămâni la rând, se va întâmpla încă ceva.
Celulele excedentare, acum inutile, sunt descompuse prin tuberculoză şi expectorate. Pacientul va
tuşi cu sânge coagulat. Şoarecele nu a dezvoltat celule excedentare, în cele minute de frică de
moarte, astfel că nu a fost necesară o descompunere. Totuşi, pacientul redevine îngrijorat şi îl caută
pe medicul, care pe lângă diagnosticul anterior, îl va diagnostica acum în plus cu tuberculoza
pulmonară, aceasta fiind un efect de soluţionare a conflictului de frica de moarte – care, deşi creează
disconfort, reprezintă o măsură utilă din punct de vedere biologic, având o durată predeterminată,
aproximativ atâta timp cât cineva a fost cuprins brusc de frica de moarte.
Cu toate acestea, descompunerea celulelor excedentare poate avea loc numai în cazul în care
organismul poartă microbii de tuberculoză necesari. În absenţa lor, probabil din cauza medicaţiei
alopate, tumora se va încapsula şi va rămâne la locul ei,fără să prezinte o ameninţare directă. S-a
suspectat mereu faptul că microbii, sunt ceva rău, dar de fapt ei sunt “sistemul de salubritate” al
organismului. Ei sunt ajutoare indispensabile în faza de vindecare.
Corespunzător, a existat o rată ridicată a tuberculozei pulmonare, în Germania, după al doilea
război mondial, deoarece mulţi oameni au rezolvat conflictul lor de frică de moarte adică, din punct de
vedere biologic au “alergat” pisica cu succes. Nu s-a raportat nici un caz de infecţie. Aşadar, cancerul
pulmonar s-a datorat fricii de moarte? Trebuie ţinut cont de faptul că nu există doar un singur fel de
cancer pulmonar deoarece plămânul e format din diverse părţi care reacţionează diferit la fiecare tip
de atitudine. Exemplul nostru se referă în mod special la alveolele pulmonare. Pentru tuburile
bronşice, celule caliciforme sau pleură există programe diferite, cu factori declanşatori proprii şi
trasee, dar, în orice caz, ele nu sunt maligne, ci doar semnificative din punct de vedere biologic. Nu e
vorba de aşa zisa metastază şi nici a aşa numitului cancer pulmonar, determinat direct de fumat sau
alţi agenţi toxici. Acest lucru este posibil numai prin conceptul psihologic al fricii de moarte, care
produce o hiperfuncţionare a alveolelor pulmonare fără a fi nevoie de a lupta împotriva, contrar
punctului de vedere anterior menţionat.
Nu e vorba de o eroare a naturii pe care trebuie să o corectăm aşa după cum au presupus
ambele şcoli medicale, cea alopată şi cea alternativă. Ipotezele tuturor revoluţiilor medicale din trecut
au un lucru în comun: În gândirea noastră, Natura este arbitrară, eronată, malignă. Indiferent dacă,
boala este considerată o pedeapsă pentru păcatele omului, sau e rezultatul unui defect sau exces,
sau o consecinţă a invaziei de către diferite specii sau chiar ca fiind un atac de către organism asupra
sa. Întotdeauna (am gândit-n.t.) despre natură şi spunem că acţionează împotriva noastră.
Schimbarea concepţiilor pe baza a celor cinci legi biologice, nu înseamnă, că sunt introduse noi
produse, noi tehnici de luptă, ci întrebarea care se pune este: Oare acest război din organismul
nostru, există cu adevărat? Există vreo boală despre care s-a observat că provine realmente din acest
război ipotetic? Cum e mai bine? să iei antibiotice pentru a lupta împotriva bacteriilor, sau să iei
vitamine, pentru a întări sistemul imunitar? ambele se bazează pe aceeaşi viziune asupra lumii: un
organism în război.

17.3 PRIMA LEGE NATURALĂ A BIOLOGIEI

Aceasta spune, că fiecare situaţie
fiziologică, care nu este indusă de o
toxiinfecţie, un deficit de nutrienţi sau o
vătămare este rezultatul unui conflict
biologic, aşa-numitul DHS, definit de către
Dr. Hamer. Sindromul Dirk Hamer (DHS)
este generat de un şoc foarte grav, acut,
dramatic şi izolat. Trăirea acestui conflict-
şoc are loc simultan pe 3 nivele (psihic,
creier şi organ). Fiecare dintre Programele
Speciale pe care ne-am obişnuit să le
numim mai devreme “boli” se va declanşa numai dacă se observă un conflict cu nevoile noastre
biologice.
Exemple de conflicte biologice pot fi: încetarea aprovizionării cu produse alimentare, sau a nu fi
capabil de a susţine necesităţile noastre sexuale, sau ca în exemplul iniţial cu şoarecele şi pisica,
atunci când ne confruntăm cu o ameninţare mortală. Acest lucru ar putea fi şi o situaţie dramatică şi
vizibilă pentru alţii precum moartea neaşteptată a unui membru al familiei. Dar, de asemenea, poate fi
chiar un singur cuvânt într-un argument brusc, pe care nu l-aţi aştepta. Precum o acuzaţie sau ceva în
genul acesta. Tipurile şi posibilităţile conflictului biologic sunt mai mari, mai multe, sau mai puţine în
funcţie de interpretările fiecăruia. Deci, este pur şi simplu imposibil să alcătuim o listă. Prima Lege
biologică constă în trei criterii.

17.3.1 PRIMUL CRITERIU - ETAPELE

Primul criteriu defineşte cele 3 etape
ale DHS. Acestea sunt premisele pentru ca
un Program Special să poată intra în
acţiune:
1.Conflictul a fost extrem de acut şi
dramatic.
2.Acesta a lovit persoana la modul
brusc şi neaşteptat.
3.S-a produs în izolare. Aceasta
înseamnă, nu a existat nici o simpatie sau
înţelegere de către alţii, sau nu a fost nimeni
cu care să vorbească despre problemă.
EXEMPLU:
Imaginaţi-vă 5 persoane care merg la locul de muncă
comun într-o dimineaţă unde sunt informaţi că tocmai au pierdut
locul de muncă. Fiecare din cele persoane concepe aceste
informaţii într-un mod diferit. Ce se întâmplă?
● Dl."A" vede locul său de muncă, în principal ca pe o
sursă de venit deoarece, acesta îi dă lui "pâinea de zi cu zi".
Închiderea companiei, e pentru el un eveniment extrem de acut şi
dramatic, deoarece "pâinea sa de zi cu zi", e ameninţată. El se
simte izolat, pentru că locuieşte singur şi nu îşi poate împărtăşi
durerea. Situaţia a fost neaşteptată pentru el. El suferă un conflict
biologic, cu conţinut (aspect – n.t.) de înfometare. Dl."A" dezvoltă
o hiperfuncţie hepatică, cu proliferarea ulterioară a celulelor
(cancer hepatic-n.t.), iar dacă conflictul rămâne activ o perioadă
lungă de timp, de îndată ce el găseşte o nouă sursă de venit, cancerul
va fi automat descompus. Hiperfuncţia şi tumora hepatică îl ajută să
extragă mai multe substanţe nutritive din alimente puţine.
● Dl."B" e printre cele mai mari eşaloane ale companiei pe
care o vede ca o sursă de importanţă personală. Pentru el
înseamnă a decide şi a conduce. În termeni biologici, acesta e
teritoriul său. Închiderea companiei este extrem de acută şi
dramatică deoarece sursa lui de importanţă şi autoritate a
dispărut brusc. Fără această companie el este un "Nimeni". În
plus, situaţia sa de izolare e la fel ca a oricărei alte persoane care
nu a realizat aceeaşi experienţă şi poate împărtăşi sentimentele
sale. Închiderea companiei este neaşteptată. El suferă de un
conflict biologic numit "conflict teritorial". Arterele coronariene ale
domnului “B” se dilată şi ar putea provoca dureri de inimă. Acest
lucru se întâmplă tocmai pentru a oxigena mai mult inima, pentru
a avea putere de a-şi recâştiga teritoriul. După soluţionarea
conflictului, el va dezvolta bradiaritmie, un tip special de atac de
cord.
● Dl.“C” a fost mereu autoidentificat cu compania, fiind
mândru atunci când mergea bine, şi-a pierdut stima de sine atunci
când compania a falimentat. Închiderea bruscă a companiei a
venit ca o înfrângere devastatoare pentru el, mai ales pentru
faptul că nu a fost nici măcar informat din timp. El suferă un
conflict central de auto-devalorizare: "Sunt un ratat". Dl. "C"
prezintă o epuizare celulară în coloana vertebrală. În perioada
rezolvării conflictului, el va avea dureri de spate datorită refacerii
ţesuturilor şi celulelor afectate.
● Dl."D" vede compania ca fiind o sursă de venit
suplimentar. Familia lui numeroasă îl susţine. Fiind pe teritoriul
său, el nu consideră locul de muncă, ca fiind o problemă ci mai
degrabă viaţa conjugală. Prin urmare, închiderea companiei nu
este extrem de acută, nici dramatică pentru el. Fiind în acelaşi
timp izolant şi neaşteptat, el nu suferă nici un conflict deoarece
elementul dramatic lipseşte. Pentru Dl. “D”, nu e nevoie de nici un
Program Special.
● Dl."E" este un caz standard: El suferă conflicte simultan,
toate conţinuturile acestora fiind dramatice pentru el. El creează
toate simptomele de la colegii lui “A”, “B”, şi “C”.
Observăm din acest exemplu, că mai multe persoane pot
avea o evaluare complet diferită faţă de aceeaşi situaţie. Ei pot suferi unul sau mai multe conflicte sau
nici unul. Abordarea terapeutică adoptată în fiecare din aceste cazuri ar trebui să fie individuală, la
fiecare în contextul specific. Desigur, acestea au fost doar trei posibilităţi de evaluare a situaţiei:
foame, pierderea de teritoriu şi devalorizare de sine. Dar există încă un număr infinit de alte
interpretări posibile. Este un lucru cu totul individual. Nu există nici o regulă generală. De exemplu,
eliberarea de adrenalină este obligatorie în fiecare conflict. Aceasta este o hiperfuncţie a glandei
suprarenale.
Există mai multe programe care încep în orice conflict, pentru că sunt întotdeauna eficiente.
Este ceva cunoscut de toată lumea: Când vă confruntaţi cu orice conflict minor, ritmul cardiac creşte
imediat. Şi acesta este un Program Special. Deci fiecare conflict declanşează nu doar un singur
Program Special ci întotdeauna mai multe.

17.3.2 AL DOILEA CRITERIU - LOCALIZAREA

Al doilea criteriu, determină care program special, este declanşat de acel conflict, sau care
evaluare a unui conflict, necesită un Programul Special. Desigur, acest lucru are de-a face, printre
altele, cu rolul organelor specifice astfel încât să acţioneze eficient în cadrul Programului Special. În
unele organe, această conexiune este evidentă Ficatul îşi intensifică funcţia într-un conflict legat de
nutriţie. Vezica urinară este implicată în marcarea teritoriului cuiva. În cazul pielii este vorba de
detecţie, atingere, păstrarea contactului cu alte persoane. Dar acest lucru nu e întotdeauna evident
pentru toate organele. Am avut exemplul a persoane care îşi pierd locul de muncă reacţionând la
acest fapt în moduri foarte diferite.
Iată un exemplu contrar… Mai multe persoane experimentează situaţii complet diferite, dar le
evaluează, exact la fel. Luaţi în considerare persoane: un bărbat încearcă să îşi decoreze biroul, dar
şeful îi interzice. Un copil mic încearcă să se blocheze în camera sa, dar tata nu-i permite, deoarece
în familia lor, e interzis ca cineva să se închidă singur în cameră. În fine, o fată adolescentă a cărei
mamă se amestecă tot timpul în treburile ei. Aşa că nu poate lua decizii proprii, fără să se implice
mama ei. Toţi trei au un lucru în comun: Ei suferă ocazional de inflamaţii ale vezicii urinare. Numitorul
lor comun la nivel de conflict, e “marcajul” de pe teritoriile respective. Fiecare dintre ei este împiedicat
să îşi “marcheze” sau delimiteze “teritoriul”.
Bărbatul nu îşi poate decora biroul, pentru a îşi crea teritoriul. Copilul nu se poate bloca în
camera sa, pentru a-şi delimita domeniul, deoarece tatăl s-a opus. În cazul fetei, deasemenea vedem
manifestarea acestui conflict de marcare a teritoriului. Ea este mai puţin preocupată de teritoriul
exterior, ci mai mult de identitatea ei personală. Nu poate stabili limite între ea şi mamă.
În esenţă, avem aceeaşi detecţie de conflict în toate cazurile, deşi par atât de diferite între ele.
Acest lucru este greu de înţeles la început. Mult mai dificil e de a caracteriza conţinutul conflictual
astfel ca să fie clar pentru toată lumea.

17.3.3 AL TREILEA CRITERIU – CELE TREI NIVELE

O altă constatare importantă este faptul că din acest moment, Programul Special intră în
execuţie simultan pe cele trei nivele:
psihic, creier şi organe. Există o confuzie
comună şi anume aceea că psihicul
declanşează Programele Speciale, în timp
ce în realitate, conflictul e perceput de
către unitatea întreagă a organismului
nostru biologic, generând simptome pe
toate cele nivele amintite. Ceea ce
experimentăm la nivel psihic, prin
gândurile noastre, o schimbare a punctului
nostru de vedere faţă de lume, e un
simptom şi nu o cauză. Vă rugăm ţineţi cont de faptul că nu vorbim despre conflictele psihologice.
 Tocmai această concepţie a psihosomaticii este negată de către cele 5 legi biologice. Conflictul
biologic, perceput prin toate simţurile, declanşează un Program Special, care ne ajută să rezolvăm
problema biologică. La nivel psihic, din acest moment, se creează un locaş obsesiv al conflictului şi o
căutare obsesivă a unei rezoluţii care să ne ajute să scăpăm de problemă cât mai rapid posibil. Deci,
aceasta este o parte foarte importantă a strategiei de supravieţuire. Acţiunile noastre sunt îndreptate
în mod corespunzător.
În organul legat de fiecare tip de conflict biologic, apare o
schimbare funcţională ajutând la rezolvarea problemei. Fiecare organ
este legat de un anumit centru în creier. Acestea sunt în acelaşi timp,
centre pentru toate noţiunile noastre biologice şi prin intermediul
psihicului, ele controlează sentimentele şi acţiunile.
De exemplu, o anumită arie din trunchiul cerebral controlează
ficatul şi prin urmare, e parţial responsabilă de obţinerea hranei. Alte
zone din cerebel controlează glandele mamare şi nevoia de a hrăni cu
lapte o fiinţă neajutorată. Epiderma şi, prin urmare, simţul tactil şi nevoia
de contact sunt controlate de zona senzorială din cortexul cerebral.
La nivel cerebral, în zonele din interiorul creierului care controlează organul respectiv,
observăm o structură circulară numită "Focarul lui Hamer". Acestea constau din inele articulate, care
pot fi văzute doar la scanare CT efectuată fără substanţă de contrast Dar chiar şi acest lucru cere, de
obicei, mulţi ani de antrenament. Ele nu pot fi văzute în RMN. Atunci când văzute clar, medicina
oficială le numeşte artefacte tehnice. Sincronicitatea strictă între cele nivele permite formularea unor
concluzii precise de la un nivel la celelalte.
Un asistent CT instruit poate spune la o scanare CT a creierului
ce condiţii psihice şi organice are, a avut sau în anumite situaţii,
urmează să aibă o anumită persoană. Dacă centrul cerebral pentru
celulele pulmonare alveolare este “activ” la o scanare CT, se poate
spune cu mare precizie că persoana şi-a îmbunătăţit respiraţia şi,
probabil, proliferarea celulelor din alveole, şi că el este afectat de o
frică de moarte nerezolvată. În consecinţă, de la un simptom organic
specific, pot fi prezise sentimentele şi stările cerebrale.
Terapeuţii cu experienţă pot elabora concluzii referitoare la
organele şi stările cerebrale pe baza unei anamneze psihologică. Este
firesc faptul că nivelul psihic este cel mai dificil de evaluat. El depinde,
printre altele, de starea mentală a unei persoane şi de cât de uşor
vorbeşte aceasta despre sentimentele intime. Cu toate acestea, cele
mai bune evaluări se fac pe baza imaginilor CT ale creierului ce
corespund cu starea unor organe sau nivele psihice cu condiţia ca aparatele tehnice corespunzătoare
să fie accesibile.
Cele trei nivele sunt inseparabile între ele.
Sentimentul de durere, teamă etc., (în funcţie de
conflictul biologic specific) nu este cauza
programului organic corespunzător. Este o
consecinţă a conflictului - schimbarea de gândire e
parte a strategiei naturale pentru a găsi o soluţie,
deoarece gândurile doar se învârt în jurul
problemei. Să analizăm ficatul pe cele trei nivele.
Ideii că alimentele sunt insuficiente îi corespunde
o hiperfuncţie. În centrul creierului corespunzător
(ficatului-n.t.) vom vedea un Focar Hamer.
La nivelul organelor şi psihicului, vom crea o hiperfuncţie în acest caz. La nivelul organelor,
nutrienţii sunt extraşi din alimente mult mai eficient. La nivel psihic, suntem obsedaţi de gândirea
descoperirii unei surse noi de alimentare, cu hrană, sau a unui nou loc de muncă. Un exemplu banal
al vieţii de zi cu zi: Imaginaţi-vă că muşcaţi în această bucată de lămâie. Veţi observa imediat
creşterea producţiei de salivă. Există un conflict cu privire la funcţionarea normală.
În acest caz, se admite faptul că nu există destulă salivă pentru această bucată de lămâie.
Glandele salivare reacţionează imediat prin sporirea funcţiei lor. Dacă, de exemplu, aş experimenta
faptul că "eu nu pot obţine o îmbucătură", şi această “îmbucătură” este totdeauna ceva necesar
pentru supravieţuirea mea, acest lucru va afecta amigdala dreaptă sau glanda salivară dreaptă. Dacă
aş putea rezolva această situaţie, în termen de poate chiar câteva ore, acest fapt produce doar o
creştere a producţiei de enzime pentru digerarea mecanică mai eficientă a acelui lucru.
Dacă eu pot face faţă situaţiei, atunci când am rezolvat conflictul sau am redus nivelul, procesul
va fi revizuit şi voi avea o inflamaţie în acest loc, voi avea o uşoară senzaţie de uscăciune a gurii şi
procesul este finalizat. Dacă eu nu pot rezolva situaţia o perioadă lungă de timp, sau dacă ea reapare
foarte des aceasta va produce creşteri şi hiperfuncţii, modificări celulare şi histologice şi care în final
vor arăta ca un carcinom la amigdală.
Desigur, acest lucru nu se poate întâmpla în ceea ce priveşte alimentaţia obişnuită. Dar dacă
este vorba despre ceva ce noi percepem biologic ca fiind aliment, de exemplu, dacă considerăm că
este vital, atunci se pot produce aceleaşi modificări. Deci, întrebarea dacă există doar o modificare a
funcţie sau o creştere tumorală, adică o situaţie canceroasă, se referă doar la intensitatea şi durata
procesului în cauză. Deci, ar fi greşit să spunem, (deşi majoritatea nu vor înţelege), că un anumit
conflict determină apariţia unui anumit simptom. În primul rând, este nevoie ca situaţia să fie
dramatică pentru acea persoană. Cum este interpretată situaţia? Cât de mult durează conflictul?
Dacă un anumit simptom este recunoscut cu claritate, atunci oricare ar fi situaţia, acesta trebuie
să fie urmat după conflictul corespunzător şi nu invers! Noi nu putem spune: Acest conflict a fost
prezent, prin urmare va rezulta cutare simptom. Această concluzie este corectă doar în aparenţă. Dar
pentru situaţia inversă, avem legile naturale. De multe ori trebuie să să se înţeleagă faptul că un organ
nu este monolitic.

17.3.4 ANALIZĂ TEORETICĂ: SÂNUL

Sânul este alcătuit din diverse părţi şi ţesuturi. glande mamare - canale mamare – ţesut adipos -
corium - epidermă. Din acest motiv, ar trebui să evitaţi formulări eronate, precum "cancer de sân".
Exemplu: glandele mamare Să presupunem că o mamă a alăptat copilul, sânii ei sunt acum fără lapte.
Acum, ea face o plimbare cu copilul dormind fericit în cărucior. Acum, pe neaşteptate, ea aude un
copil nou-născut ţipând teribil. Va simţi imediat sânii ei umplându-
se cu lapte. Acesta e un răspuns biologic automat, în cazul în care
există un copil mic care nu se simte bine.
Răspunsul e: “Eu trebuie să produc lapte”. Dar acum, dacă
această situaţie durează o perioadă lungă de timp, de exemplu,
atunci când copilul este bolnav, în spital, … grav bolnav, şi mama
se teme că nu se va recupera, răspunsul ei biologic este din nou
acela de a produce lapte. Dar, din cauza prelungirii programului
biologic, glanda mamară creşte în dimensiuni. Semnificaţia acestui
fapt este de a produce mai mult lapte. Dar, fără a avea această
cunoaştere, fără a înţelege semnificaţia biologică, vom vedea doar
un nodul în piept, pe care îl vom numi cancer de sân. Aceasta este
o înţelegere complet nouă a întregului proces de boală, la care se
referă medicina.
Am văzut că glandele mamare dezvoltă hiperfuncţie atunci
când o fiinţă neajutorată cere îngrijire. Un alt caz ar fi atunci când
copilul cuiva se răneşte singur. Într-un cadru social există multe cauze pentru durere. E. g. copilul are
note proaste la şcoală, care produce îngrijorare cu privire la viitorul său profesional. Sau suferă de
orice altceva, care ar putea să o îngrijoreze pe mama lui. Hiperfuncţia glandelor mamare devine şi ea
necesară, în cazul în care "miezul familiei", este în pericol sau distrus.
 În civilizaţia noastră, "sânul" ar putea fi căminul, sensul creşterii este protejatea familiei. În toate
cazurile, surplusul din producţia de lapte are ca scop hrănirea altor fiinţe, să le ajute să treacă de
momentele dificile. Experienţa ne-a învăţat, totuşi, că femeile, de asemenea, reacţionează cu glandele
lor mamare la conflicte cu alte persoane apropiate, precum partenerii lor. În esenţă, noi ajungem la un
conflict de îngrijorare şi/sau ceartă. Orice este posibil.
Ceea ce contează, e doar interpretarea biologică a oricărui conflict. O femeie care în prezent nu
alăptează, nu va produce lapte, în ciuda activităţii Programului Special, dar sânii ei vor secreta un
lichid seros, ceea ce e foarte probabil legat de faptul că, în natură, o mamă alăptează aproape fără
întrerupere în timp ce ea este gestantă şi dă naştere la mai mulţi pui, motiv pentru care menstruaţia
este mai frecventă în civilizaţie decât în natură.
Dar ţineţi cont că tot ceea ce s-a spus aici este valabil numai pentru glandele mamare! Celelalte
părţi ale sânilor prezintă reacţii semnificative, în alte împrejurări. Dacă există o creştere a glandelor
mamare, există întotdeauna un conflict de îngrijorare şi/sau ceartă. În acest fel expresia incorectă
"cancer de sân", ar trebui să fie abandonată.

17.4 A DOUA LEGE NATURALĂ A BIOLOGIEI

A doua lege a biologiei, formulată de Hamer spune că fiecare afecţiune generată de un conflict-
şoc are o evoluţie în 2 faze:
A) Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat,
B) Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi
sistemul vagal sunt activate.
Legea a doua are o semnificaţie centrală în activitatea
practică, conform cu celelalte legi. Legea a doua se bazează pe
funcţionarea normală a sistemului nervos autonom (sau
vegetativ), care reglează functiile viscerale şi care primeşte
informaţiile pe căi senzoriale.
Sistemul nervos autonom este format din două
componente: simpatic şi parasimpatic. În timpul zilei, noi
suntem de obicei într-o stare simpatică. Suntem agitaţi,
energici şi preocupaţi. În timp ce, în această stare, un
animal de pradă ar fi la vânătoare. Vagotonia este starea
de recreere (în care avem digestie, somn sau relaxare).
Puterile cheltuite sunt refăcute. Aceasta e motivul pentru
care am devenit obosiţi după mese, deoarece digestia e o
procedură de regenerare vagotonică. Simpaticotonia şi
vagotonia sunt antagoniste, neutralizându-se reciproc şi
se succed într-un ritm regulat, fiecare parte dând naştere
la alta.

17.4.1 CONFLICTUL FAZEI ACTIVE

De exemplu, dacă sunteţi activi deseori până
noaptea târziu în timpul săptămânii, atunci sunteţi într-o
stare de simpaticotonie, cu perioade scurte vagotonice de
repaus, atunci veţi compensa aceasta la sfârşit de
săptămână, cu perioade de somn prelungit pentru
recuperare. Aceste condiţii fizice pe care ne-am obişnuit
să le numim anormale, încep în momentul când apare un
conflict major transformându-ne viaţa noastră obişnuită
într-o direcţie opusă.
Putem observa acest lucru, în exemplul cu şoarecele pus în faţa morţii. Acesta comută brusc şi
complet pe simpaticotonie, deoarece viaţa sa e în pericol şi nu are timp de recreere. Aceasta se
numeşte conflictul fazei active. Semnele clinice pot fi verificate de fiecare nespecialist. Un medic nu
are nevoie de instrumente: mâini reci, preocupare obsesivă asupra situaţiei de conflict, anorexie,
insomnie şi activitate metabolică crescută.

17.4.2 FAZA DE SIMPATICOTONIE

De asemenea, niveluri ridicate de hormoni de stres, precum cortizolul, secretat de glandele
suprarenale. Acesta ne ajută să facem faţă situaţiei cu care ne confruntăm, organismul e astfel
construit încât să putem fi puternici, eficienţi, şi cu nevoi reduse de somn. Lipsa poftei de mâncare
apare pentru a nu îngreuna aparatul digestiv în timpul problemei oferindu-ne energie pentru a rezolva
conflictul curent sau problema cât mai repede posibil. Dacă acest lucru continuă săptămâni sau luni la
rând, pacientul va pierde în greutate şi va arăta nesănătos. Aceasta este ceea ce noi numim faza
simpaticotonică.
În exemplul specific cu “frica de moarte”, celulele pulmonare alveolare sunt aduse la
simpaticotonie care determină o permeabilitate mai bună la oxigen. Şoarecele obţine soluţionarea
conflictului imediat, fugind în siguranţă, într-un loc sigur, sau atunci când soluţionarea conflictului este
recunoscută, corpul său comută pe vagotonie, şi îşi recapătă puterile. După ce simptomele fazei de
conflict activ dispar, şoarecele este obosit şi slăbit. Nu este nimic deosebit.
Dar, comparaţi acest eveniment cu echivalentul unui pacient care primeşte diagnosticul letal. Şi
el comută în totalitate pe simpaticotonie. Toate gândurile sale sunt exclusiv dedicate acestui conflict.
Mâinile îi sunt reci şi el este incapabil să mănânce. Având conflictul nerezolvat, el rămâne în stare de
simpaticotonie toată
noaptea. Este aproape
imposibil pentru el să
doarmă, la fel cum, în
termeni biologici, el nu
poate să scape de un
duşman de moarte. Datorită
activităţii alveolare
crescute, respiraţia lui
funcţionează foarte bine.
Dacă această
condiţie persistă - luni la un
nivel constant, pacientul nu
va fi niciodată capabil de a
se recrea suficient şi va
slăbi, fapt care poate duce
la casexie si moarte. De
obicei, învăţăm să trăim cu
conflictele noastre. În acest
caz, ele îşi pierd
intensitatea şi, uneori, le
uităm complet.
Fără cunoaşterea
celor cinci legi biologice,
această condiţie a fost
considerată o boală,
caracterul ei de regenerare scăpând noţiunii noastre de boală. Aceasta înseamnă că există multe
diagnostice diferite ale medicinei clasice referindu-se la acelaşi Program Biologic, aflat în diferite faze
sau evoluţii, în funcţie de cât de des apare cazul şi dacă trece o dată sau nu. Medicina modernă nu ia
în considerare aceste faze sau evoluţii diferite. Acest lucru ar putea fi determinat de faptul că prima
fază activă a conflictului de obicei se prezintă cu simptome reduse, sau cel puţin cu simptome care
sunt rareori definite ca boli. Aproximativ 80-90% din simptomele asociate bolilor apar după
soluţionarea conflictului.
17.4.3 EPICRIZA
O observaţie notabilă se poate face în fiecare etapă de reparaţii. Aproximativ în mijlocul acestui
proces, există un scurt intermezzo de înaltă simpaticotonie - aşa-numita epicriză. Simptomele
seamănă (sau pot fi) mai multe forme de atacuri de cord, epilepsie, panică, vărsături, strănut, colici şi
altele. Acestea sunt etape necesare în faza de reparare a mai multor Programe Speciale. Ne-am
obişnuit să le
considerăm ca
momente ale bolii, …
ceva mergând rău.
Aceste fenomene nu
sunt rezultatul unor
erori, dar respectă cu
stricteţe legile
biologice.
Epicriza nu
poate fi ocolită atunci
când trecem prin faza
de reparare, şi în
anumite împrejurări
poate fi letală. Vom
reveni la epicriză şi ce
se află în spatele ei,
mai târziu.
Prezentarea grafică a
celor două faze este,
desigur, pur şi simplu
schematică. Aceasta
nu înseamnă că nu
avem nevoie de somn
luni de zile. Aceasta
înseamnă doar, că
succesiunea zi-noapte
este deplasată în jos
sau sus. Deci, de exemplu, în timpul conflictului, se mai poate obţine somn, dar mult mai puţin.
Din cea de-a doua Lege a Biologiei, (legea celor două faze), se poate deduce dacă intervenţia
medicală are sens sau nu la un anumit punct al evoluţiei afecţiunii.
Utilizarea de medicamente, în ceea ce priveşte "Noua Medicină", se concentrează pe influenţa
asupra diferitelor faze. Asta înseamnă că, dacă sunt blocat într-o fază activă puternică din cauza unui
conflict, aş putea realiza o sedare. Dacă eu mă găsesc într-o fază puternică de regenerare, care se
prezintă cu simptome intense, medicaţia ar putea fi utilizată pentru a reduce aceste simptome, prin
reducerea intensităţii acestei faze.
Singurul lucru care nu a existat niciodată şi nici nu va exista vreodată este: o substanţă care
vindecă. Avem aşa-numitele simpaticomimetice şi parasimpaticomimetice. Primele stimulează nervii
simpatici şi cresc simpaticotonia, cele din urmă stimulează nervii vagi şi parasimpatici mărind
vagotonia. Dacă unui pacient aflat în faza activă simpaticotonă a conflictului i se administrează
simpaticomimetice precum cortizon sau aspirină, simpaticotonia va creşte iar faza activă va progresa
şi mai mult. Parasimpaticomimeticele ar atenua faza activă. Simptomele fazei active sunt simţite
destul de rar.
Problema medicaţiei apare mai ales în faza de reparare. Pentru că numai atunci avem dureri şi
ne simţim rău. Intervenţia simpaticotonicelor ameliorează simptomele din faza de reparare. Acest
lucru înseamnă că devin mai slabe. Dar, la rândul său, procesul de reparare este încetinit
corespunzător. Deci, atenuarea simtomelor produce o prelungire a fazei de vindecare. Ceea ce nu
este posibil, este de a sări peste un proces de reparare folosind medicamente. Sărind peste toată faza
s-ar împiedica reparaţiile necesare.
De ex.: Vitamina C are un efect simpaticotonic şi atenuează simptomele de reparare. Acesta e
motivul pentru care se “crede” a fi
"sănătoasă". Dar şi coca-cola,
cafeaua, prin intermediul coffeinei,
au un efect simpaticotonic, astfel
încât în funcţie de logica veche, şi
acestea sunt "sănătoase".
Concepţia de boală ca fiind o
eroare a naturii (ce poate fi oprită
prin medicamente) este departe de
realitate. Uneori aceasta pare a fi
aşa, dacă nu am şti contextul celor
două faze. Intervenţia abuzivă
simpaticotonică poate activa chiar
şi sistemul nervos în întregime la
simpaticotonie, caz în care
procesul de reparare se opreşte
complet şi simptomele fazei de
conflict activ reîncep.
Atunci când dispare efectul
medicaţiei, procesul de reparare
poate continua. Suprimarea
medicamentoasă repetată a
simptomelor, ne poate conduce
într-un cerc fără sfârşit. Aceasta e
doar una din modalităţile prin care
o afecţiune devine cronică. Este
clar faptul că medicina vagotonică
exacerbează simptomele din faza
de vindecare, dar în acelaşi timp
scurtează procesele de refacere.
Potrivit acestei aşa-numite "Noi
Medicine", medicamentele nu sunt
nici interzise, nici negate după cum
s-a spus de multe ori.
Ce ce aduce nou este faptul
că ştim mai precis când să fie
utilizate şi care din ele. Pacientul
îşi exercită întreaga
responsabilitate şi decide el însuşi,
fie să suporte anumite simptome
fie să le atenueze sau întârzie. Dar
în unele situaţii, nu puţine la
număr, care ar putea fi mortale,
intervenţia medicală e obligatorie.
Intervenţia simpaticotonă sau
vagotonă nu e realizată de către
medicină, doar cu pastile, etc. De
exemplu, atunci când pun o pungă
de gheaţă pe cap sau fac sport, voi deveni simpaticotonic sau, dacă mă duc la saună, voi deveni
vagotonic.
17.4.4 E MAI BINE SĂ NU LUĂM NICI UN FEL DE MEDICAMENTE?
Declaraţia lui Dr. Hamer că, de fapt nu ar trebui să fac nimic şi să accept durerea deoarece voi
fi vindecat pasiv, este foarte răspândită dar cât se poate de neadevărată. Acesta este fie o
neînţelegere, fie o dezinformare foarte rău intenţionată. Aşteptarea nu este o idee bună. Aşteptarea
înseamnă a nu face nimic. Prin cunoaşterea celor legi ale naturii noi înţelegem, că a face ceva e
foarte important. Un tratament eficace implică adesea o restructurare fundamentală a stilului de viaţă,
o schimbare a lucrurilor rele cu care ne-am obişnuit şi nu doar pasivitatea de a lua pilule. Desigur,
starea fizică trebuie să fie ghidată şi controlată.
Însă aceasta nu înseamnă a da la o parte toate medicamentele sau din contră de a lua orice
medicament sau substanţă, ci de a face asta respectând legile descoperite de Dr. Hamer observând
mai întâi dacă există un conflict recurent, sau dacă este necesară o intervenţie.
Cu siguranţă, a nu face nimic, fapt mediatizat în buletine de ştiri, e complet neadevărat în ceea
ce priveşte colaborarea cu cele legi ale naturii. Ceea ce ar părea mai degrabă ca inactivitate e atunci
când se vede o erupţie a pielii, şi medicul prescrie pacientului cortizon. Se observă o inflamaţie şi
medicul prescrie antibiotice, fără să îl intereseze cauza. Aceasta este ceea ce s-ar descrie de fapt ca
inactivitate. Chiar terapeutul trebuie să aibă grijă de el, deoarece conversaţiile sunt deseori enervante.
Trebuie să vă puneţi în locul celuilalt pentru a înţelege sentimentul şi gândirea sa, la fel ca o asistentă
medicală.

17.4.5 RINITELE
Există întotdeauna o schimbare funcţională în fiecare ţesut, care nu este în măsură să îşi
îndeplinească activitatea sa fiziologică obişnuită. În exemplul rinitei, mucoasa nazală nu îşi poate
îndeplini sarcina. Cu toate acestea, curgerea nasului şi strănutul sunt simptome ale fazei de reparare,
care începe după soluţionarea conflictului legat de miros. Logica ne spune că acesta este un conflict
legat de miros. În viaţa fizică conflictul legat de miros e interpretat ca fiind legat de probleme de familie
sau o sursă de hrană – de a interzice ceva. Chiar dacă omul nu se (mai) foloseşte conştient de
organele sale olfactive în acest scop, încă mai avem această interpretare care ocoleşte intelectul
nostru. De exemplu, în căutarea cuiva, (uneori) ne folosim nasul, chiar fără a fi pe deplin conştienţi de
aceasta. Strănutul izolat apare după rezolvarea unei situaţii scurte de conflict olfactiv (excepţie cazul
unor particule iritante în nas). Dacă rinita durează o perioadă mai lungă de timp, am fost în
imposibilitatea de a mirosi ceva. Ce anume a fost? era o frică momentană, aveam un miros urât ca un
animal din pădure. Mirosea a ceva ce nu este bine, … e periculos. Şi când încep să mă relaxez, am
rinită (curge nasul-n.t.).
Deci, aceste simptome sunt întotdeauna precedate de un conflict olfactiv rezolvat. Acest lucru
poate apare, atunci când ceva e neclar, când nu ştim unde se află ceva sau cineva, când nu ştim ce
trebuie făcut mai departe, cum funcţionează ceva, sau ceva nu poate fi recunoscut clar. De
asemenea, atunci când suntem bruscaţi sau atacaţi de cineva, care e o consecinţă a faptului de a nu
fi putut “mirosi” inamicul pentru a avea timp de pregătire înainte de atac sau pur şi simplu orice altă
situaţie pe care nu am putut să o anticipăm, sau faptul de a nu ne place să “mirosim” inamicul sau
pericolul, sau pur şi simplu ceva care “pute”.

17.5 A TREIA LEGE NATURALĂ A BIOLOGIEI

Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi Bolilor Echivalente Cancerului:
A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrionar, care la rândul lui generează
HH (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde
nivelului embrionar, cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel;
B. Conflictele care generează un Focar Hamer în zona creierului arhaic (creierul ancestral
generat din endoderm şi cerebelul generat din mezoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de
îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi microbacterii) sau încapsulare a
tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona
creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a
funcţiilor până la disfuncţia completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire
(conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri)
afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict);
C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite, care ne
permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice
neobişnuite sau neaşteptate, generate de obicei de conflicte psihologice.
Au mai rămas câteva întrebări importante pentru clarificarea teoriei. De exemplu, de ce unele organe
dezvoltă hiperplazie în faza activă în timp ce altele fac acest lucru doar în faza de reparare. La prima vedere, a
treia lege biologică, poate părea a fi cea mai dificilă, dar în esenţă e simplă. Deci, nu vă faceţi griji dacă nu o
înţelegeţi pe loc. Cred că este perfect normal atunci când auziţi pentru prima dată întregul subiect.
A treia lege (împreună cu a doua) reprezintă elementul esenţial, structura de bază a celor 5
Legi Biologice văzute din punct de vedere terapeutic. Deoarece din Legea a Treia derivă enorm de
multe informaţii, această introducere, poate oferi doar o idee brută. Legea explică în esenţă, faptul că
orice funcţie fiziologică a organismului nostru este strict legată de ţesutul original, dezvoltat din straturi
germinale, şi că fiecare dintre aceste ţesuturi originale e conectat la o nevoie sau necesitate biologică.
Adică un grup de conflicte tipice biologice are un nivel corespunzător şi în creier. Ea ne spune, că
fiecare dintre aceste ţesuturi originale are un comportament specific cunoscut în timpul fazelor unui
program biologic.

17.5.1 STRATURILE GERMINALE

Bazele Celei de-a 3-a Legi Biologice
au fost descoperite de Dr. Hamer, în
embriologie. Începând cu ziua a 13-a după
fertilizarea ovulului, observăm o diferenţiere
a ţesutului în aşa-numitele straturi
germinale. Avem straturi, iar grupurile de
organe se dezvoltă pe baza acestor straturi
germinale îndeplinind sarcini distincte în
organism. (Fig. 5)

17.5.1.1 ENDODERMUL
Stratul germinal interior, numit endoderm, cuprinde organele responsabile cu funcţiile vitale. Ele
sunt ocupate mai ales cu obţinerea, prelucrarea şi depozitarea de substanţe vitale. Endodermul e cel
mai vechi strat germinal şi dă naştere, printre altele, la întregul tract gastro-intestinal, inclusiv ficatul,
glandele şi plămânii. Acestea sunt organe cu funcţie de absorbţie. Plămânii “absorb” oxigen, ficatul
“absoarbe” ingrediente alimentare.

17.5.1.2 MEZODERMUL
Din stratul germinal de mijloc, numit mezoderm, apar toate organele, care oferă organismului
protecţie, sprijin şi stabilitate, precum oasele, muşchii striaţi, tendoane, corium, ţesut conjunctiv,
discuri intervertebrale, etc.

17.5.1.3 ECTODERMUL
Stratul germinal exterior, numit ectoderm cuprinde, printre altele, toate organele de simţ, şi
pielea. De asemenea, are funcţii precum producţia de insulină + organele de auz,miros,văz. Tot ce
poate fi văzut de cineva din exterior, pielea, întregul exterior, este ectoderm, inclusiv toţi nervii şi părţi
ale unor tubuli, precum vasele coronariene sau canalele pancreatice şi biliare.
Fiecare strat germinal e controlat de zone ale creierului, şi întâlnim o caracteristică specifică a
stratului germinal de mijloc, care e împărţit în 4 părţi, totalizând 4 tipuri de ţesuturi.
 TRUNCHIUL CEREBRAL
Controlează stratul interior,
endodermul, şi astfel, funcţiile vitale
de bază. Stratul germinal de mijloc e
parţial controlat de cerebel şi parţial
de măduva cerebrală. Cerebelul este
parte din "creierul vechi", iar măduva
cerebrală (substanţa albă–n.t.) e
parte din "creierul nou". Vorbim astfel
de "vechiul creier mezodermic" şi de
"noul creier mezodermic".
CEREBELUL
Controlează toate părţile din stratul
germinal de mijloc, care au funcţie de
protecţie, precum corium, grupuri de mai
multe organe, glandele sudoripare şi
mamare.
MEDULARA
Controlează acele părţi din
mezoderm care au funcţie de protecţie şi
orientare, precum oase, tendoane,
muşchi şi ţesut conjunctiv. Stratul
germinal exterior, ectodermul, este
controlat de cortexul cerebral: senzaţie,
comunicare, teritoriu, viaţă sexuală. În
conformitate cu această diviziune între
creierul nou şi vechi, se observă o
diferenţă fundamentală în ceea ce
priveşte tiparele de schimbare funcţionale
realizate de organe în cele faze.
Toate organele controlate de
creierul vechi, i. e. organele
endodermice şi mezodermice “vechi”,
dezvoltă hiperfuncţii cu proliferarea
ulterioară a celulelor în faza de
conflict activ simpaticoton. În faza de
reparare începând cu soluţionarea
conflictului, ţesutul excedentar este
descompus şi funcţiile se
normalizează. Organele controlate de
creierul nou, i. e. mezodermul “nou” şi
ectodermul, dezvoltă hipofuncţie şi
depleţia celulelor în timpul fazei
active.
În timpul fazei de reparare,
funcţiile se normalizează şi ţesuturile defecte sunt refăcute. Cu toate acestea, există un grup din
categoria Programe Speciale ectodermale, care efectuează doar modificări funcţionale, fără impact
asupra creşterii sau depleţiei celulelor.

17.5.2 EXEMPLE
Celulele alveolare pulmonare de origine endodermală sunt controlate de trunchiul cerebral,
deoarece au rol în absorbţia de substanţe vitale şi dezvoltă hiperfuncţii şi proliferare celulară în timpul
fazei de conflict activ. După soluţionarea conflictului, celulele excedentare sunt descompuse şi
hiperfuncţiile se reduc. Acelaşi lucru e valabil pentru glandele mamare (mezodermul creierului vechi)
care îşi sporesc funcţia crescând în faza de conflict activ şi ambele se anulează în faza de reparare.
O inversare a acestui lucru e observată în organele controlate de creierul nou. Un os, care e
parte din creierul
nou
mezodermic,
merge cu
reducerea
numărului
celulelor, aşa-
zisele necroze,
în faza activă. Îşi
pierde masa
devenind poros
şi prin urmare
mult mai
susceptibil la
fracturi. Aceasta
e boala pe care
medicina clasică
o numeşte
osteoporoză. Ea
nu e provocată
de o dietă
greşită ci e un
simptom al unui
conflict activ
legat de oase.
În timpul
fazei de
reparare,
celulele sunt
refăcute, iar
afecţiunea este
numită leucemie,
şi într-o etapă
ulterioară, osul
dezvoltă chiar
surplus de masă
şi densitate mai
mare. Deci,
acesta este mai
puternic şi mai
greu decât
înainte. Prin
urmare, acest
grup de organe
se numeşte Grupa de Lux, fiindcă va prezenta o îmbunătăţire după încheierea unui Program Special.
Pielea care e de origine ectodermă, dezvoltă depleţia celulelor superficiale, aşa numitul ulcer, în
faza de conflict activ. Pielea devine descuamată şi crăpată. După soluţionarea conflictului, pielea este
reînnoită, dar apare înroşire, tumefacţie şi prurit. Cele mai multe modificări organice ectodermale apar
ca o dilatare de tubuli, precum canalele bronşice, artere, canalele biliare, pancreatice şi glandulare din
mai multe organe, precum glanda lacrimală sau tiroidă.
 Să observăm mai atent canalele cu mucoasă ectodermică, precum cele biliare. Efectele fazei
active produc o lărgire a canalului care permite să treacă mai multă secreţie. Depleţia simultană a
celulelor chiar măreşte lumenul şi dă efectul în acest sens. După cum s-a arătat deja, există un grup
de organe, în care apare doar o
diminuare a funcţiei, fără depleţia
celulelor.
În exemplul Programului
Biologic pentru celulele
responsabile cu producţia de
insulină, în timpul fazei active a
conflictului, care e un conflict de
tipul reticenţă/rezistenţă sau
frică/repulsie, producţia de insulină
este diminuată, iar după
soluţionare ea e normalizată din
nou, fără depleţia sau proliferarea
celulelor.
Putem observa că afecţiuni,
considerate chiar incurabile
precum diabetul zaharat sau
leucemia, în exemplul anterior, se
comportă exact în conformitate cu
criteriul celor două faze, şi au o
durată limitată, cu condiţia
rezolvării conflictului în timp util.
Acestea nu persistă pentru
totdeauna ci în conformitate cu
Legile Biologice. Numai
medicamente, precum insulina, în
acest caz, a făcut să pară că
aceste condiţii nu ar înceta de la
sine, deoarece producţia organică
normală de insulină e redusă în
prezenţa ofertei de insulină
externă. aşa că am rămâne
dependenţi de produsele
farmaceutice, cu excepţia unui
succes aparent al remediilor
alternative, precum modificarea
dietei, care se bazează pe o
confuzie.
Potrivit celor Cinci Legi
Biologice, diabetul zaharat, nu
apare întâmplător, sau ca urmare
a predispoziţiei genetice sau a
unei diete greşite, ci este un
proces la care ne-am supus pe o
scară mică şi cu vindecarea
ulterioară în fiecare zi.
Pot fi descrise mai multe
caracteristici ale acestor patru grupe de ţesuturi. Ca orientare generală, împărţirea conflictelor pe
categorii este de o importanţă deosebită. Din moment ce scopul biologic al organelor endodermale
este obţinerea de substanţe vitale, vom asocia stratul interior germinal cu aşa-zisele conflicte de
“îmbucătură” (de înghiţire-n.t.).
Pentru un lup, această “bucăţică” este prada lui, pentru un copil, ar putea fi o jucărie, etc.,
pentru adulţi un contract, un activ,
bani, o casă sau o maşină. În
funcţie de organul căruia i se
adresează, conceptul de
“îmbucătură” depinde de individ.
Atunci când o “îmbucătură” e
dorită foarte mult, aceasta
afectează amigdalele, glandele
salivare sau organele învecinate.
Atunci când substanţele nutritive
sunt extrase dintr-o “îmbucătură”
ca o chirie lunară de la o casă,
acest lucru se resimte într-un
organ digestiv.
Când o “îmbucătură” trebuie
să fie împărţită în mod egal, ca la
o moştenire, acest lucru ar putea
afecta pancreasul. Atunci când
dintr-o “îmbucătură” nu mai pot fi
extraşi nutrienţi ea este eliminată,
ca un stoc devalorizat; de
exemplu, acest lucru ar fi legat de
partea distală a intestinului.
Organele din mezodermul
creierului vechi oferă protecţie
împotriva traumatismelor, şi sunt
legate de conflicte de agresiune pe
care cineva le poate suferi prin
insulte, atacuri verbale, etc., total
opus unui animal sălbatic.
Organele din mezodermul
creierului nou asigură stabilitate şi
capacitatea organismului de a se
apăra. În consecinţă, conflictele
legate de ele sunt a fi insuficient
de bun sau sunt instabil implicând
auto-devalorizarea de sine. De
exemplu, genunchii se asociază la
atletism cu performanţa care
implică alergare, degetele cu
îndemânarea, umerii cu a deţine şi
a cuprinde, precum şi de a fi
suficient de bun pentru alţii.
Craniul şi gâtul au legătură
cu stima de sine intelectuală şi
morală. Femeile care sunt
nefericite cu sânii lor, simt acest
lucru, în coloana vertebrală din spatele sânilor. Eşecul sexual este pus în legătură cu probleme în
zona coccisului. Dinţii şi maxilarul reacţionează atunci când ceva sau cineva nu poate fi muşcat,
zdrobit, distrus, pentru a se apăra, sau să profite de o oportunitate, sau să muşte în ceva. Deci,
conţinutul specific al conflictelor se determină prin funcţiile şi rolul fiecărui organ, fiecare parte a
corpului ne serveşte conform determinării noastre biologice, ocolind intelectul. Cut cât mai sever e
conflictul cu atât mai grav sunt afectate ţesuturile.
Conflicte reduse de auto-devalorizare pot afecta ţesuturi precum tendoane, cartilagii, ţesut
conjunctiv, ţesut adipos etc., în timp ce
conflictele grave de auto-devalorizare
afectează oasele. În fiecare caz, apare
depleţie celulară şi necroză în timpul
fazei de conflict activ, iar refacerea se
face cu dureri în timpul fazei de
reparare. Medicina clasică pune
adesea diagnosticul de leucemie în
faza de refacere a oaselor.
Cele mai diverse conţinuturi
conflictuale se găsesc în grupul
ectodermal, şi se extind în interior spre
tractul digestiv, organele de simţ
conştient şi acţiune arbitrară. Aici avem
conflicte legate de acţiunea musculară,
de sensibilitatea şi atingerea
conştientă, vedere, miros, auz, gust,
aducând simptome precum tinitus,
halucinaţii acustice, paralizie, miopie,
paranoia, clarviziune, boala Alzheimer
şi multe altele.
Tot aici se află domeniul larg şi
important al conflictelor teritoriale, care
însă este atât de complex încât nu îl
putem prezenta în acest documentar.
Conflictele teritoriale pot duce la
simptome psihice, precum depresie,
nimfomanie, suicid, nebunie, psihopatii,
agresiune, logoree, acţiuni obsesiv
compulsive, isterie, autism, anorexie
obsesivă, bulimie, incontinenţă,
experienţe în afara corpului, retardare
mentală şi fizică de toate felurile.

17.6 A PATRA LEGE NATURALĂ A BIOLOGIEI

Sistemul Ontogenic Contingent al Microbilor
În faza de autovindecare (pcl post conflict) există o
corespondenţă între grupurile de organe aparţinând unui
anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând
acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită
simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la
autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier; la
comanda creierului, microbii patogeni devin, prin
dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza de
autovindecare (pcl post conflict) vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.
Se pune întrebarea ce anume sunt şi generează infecţiile? În cazul în care toate Programele
Speciale sunt iniţiate de către un impuls biologic, sau un DHS, ipotezele vechi legate de cauze nu pot
conţine adevărul. În baza conceptului de boală a medicinei clasice a fost întotdeauna uşor de a găsi
ceva care te face bolnav. Noi spunem: l-am luat, m-am infectat, sau am fost în frig, am ieşit afară cu
părul ud, sau am fost în curent. Una din favorite: starea vremii. Astfel, puteţi găsi întotdeauna un
vinovat, dar nu poate fi nici o certitudine.
Povestea cu microbii este puţin mai greu de explicat pentru că rolul lor este puternic predefinit
în mintea celor mai mulţi oameni. Este o idee foarte acceptată în zilele noastre. Dacă le spui
oamenilor, că microorganismele s-ar putea să nu aibe rolul de a ne înbolnăvi, atunci vor opune
rezistenţă. Şi vei întâlni
diferite forme de
rezistenţă.
Acest lucru ne
duce la a 4-a Lege a
Biologiei care
contrastează cel mai mult
cu toate credinţele
noastre vechi. S-a
observat că toate
afecţiunile pe care ne-am
obişnuit să le privim ca
fiind boli infecţioase sunt
de fapt simptome care
apar în faza de reparare.
Acestea cuprind
diverse forme de tuse,
coriză, aşa-numitul
cancer de col uterin
exantem, tuberculoză,
herpes, diverse aşa-
numite boli venerice,
picior de atlet şi altele.
Dar toate acestea, şi
multe altele, sunt
întotdeauna precedate de
o fază a conflictului activ
care însă au scăpat
înţelegerii noastre,
deoarece nu prezintă
simptome, în cele mai
multe cazuri.
Aceste simptome
apar doar după o
soluţionare a conflictului împreună cu fenomene vagotone precum oboseala şi febra. Ele nu pot
reprezenta faze active de boală sau infecţie, aşa cum s-a presupus. Microbii (ciuperci, micobacterii,
bacili, bacterii şi controversatele virusuri) sunt într-adevăr, observate în timpul acestor procese. De
aici rezultă că ele nu pot provoca apariţia lor, dar dacă ceva ajută sunt tocmai aceste procese de
reparaţii. Să spunem că bacteriile sunt “pompierii” şi boala este “focul”, atunci am putea afirma că: Ori
de câte ori vom vedea o casă arzând, vom vedea şi pompieri în faţa ei! Ce surprinzător! Prin urmare,
statistic vorbind, “pompierii” par a fi responsabili de “foc”. Aplicaţi această logică la bacterii. De ce se
consideră cu atâta siguranţă faptul că bacteriile sunt cauza bolilor? Doar, pentru că în examinarea
bolii, voi găsi bacterii?
Desigur, observaţiile microorganismelor, realizate de medicina clasică, aşa cum arată ele în
timpul fazei simptomatice, sunt adevărate. Din punct de vedere ştiinţific, conform celor legi ale naturii,
microbii nu sunt cauza ci o parte a întregului proces. Ei apar, practic, odată cu simptomele şi dispar
odată cu dispariţia simptomelor. Aceasta nu este un efect al microbilor. De exemplu s-a crezut despre
antibiotice că rezolvă problema dar de fapt doar grăbesc sau încetinesc procesul, şi de îndată ce trece
efectul acestora, ambele, simptome si microbi, vor apărea din nou. Din ceea ce ştim astăzi,
antibioticele au efect mai ales la nivelul creierului. De fapt, prin efecte, deducem că există activitate
patogenă în timpul fazei simptomatice. În perioada regenerării în timpul curbei vagotonice,
antibioticele afectează sistemul nervos autonom creând ceva mai multă simpaticotonie.
Ciupercile, micobacteriile şi tuberculoza sunt ajutoare în faza de reparare a ţesuturilor
controlate de creierul vechi. Bacteriile şi controversatele virusuri îşi desfăşoară activitatea - dacă
există - în faza de reparare a ţesuturilor controlate de creierul nou. Putem considera aceste creaturi
ultra mici, ciuperci, micobacterii, bacterii şi virusuri - în măsura în care ele există - ca micro-chirurgi ale
căror servicii devin necesare în faza de vindecare.
De exemplu, un adenocarcinom al glandei mamare, care poate apărea şi creşte după un
conflict de tip grijă/ceartă este descompus de micobacterii, după soluţionarea conflictului. În timpul
fazei de conflict activ, micobacteriile au proliferat în acelaşi ritm ca tumora. Deci, la momentul
conflictului, eu am o cantitate de micobacterii, corespunzătoare cu masa tumorii, acum acestea
transferă repede această tumoră într-una cu puroi interior, astfel încât să poată fi digerată, iar în
timpul procesului, ea poate erupe prin piele care se termină într-o cicatrice perfectă, cu condiţia ca
aceste bacterii să fi fost în acel loc chiar de la început. Tumora ar putea fi periculoasă în sistemul
digestiv, în cazul în care o persoană are un proces tumoral intens şi nu poate fi redus în timpul fazei
de reparaţie, iar acest lucru ar putea conduce la un blocaj intestinal, un ileus, un blocaj mecanic.
Într-un astfel de caz, o intervenţie chirurgicală e necesară. În cazul în care bacteriile
corespunzătoare sau ciupercile sunt prezente, acestea ar putea contribui la reducerea ţesutului în
mod natural, renormalizând situaţia fără o influenţă exterioară. Deci, aceşti germeni sunt simbionţi
care ne ajută. Ei trăiesc ajutându-ne la
optimizarea procesului de reparaţie. Dar dacă
ne uităm la boală numai din punct de vedere
simptomatic, am putea vedea aceşti microbi
ca o cauză. Aceasta e consecinţa gândirii
perimate a războiului şi distrugerii în noi, în
baza credinţei că sistemul imunitar este o
armată şi prin urmare există duşmani cu care
trebuie luptat. Odată cu înţelegerea celor legi,
vom înţelege că microbii nu sunt duşmanul ci
doar co-lucrători în timpul unui proces biologic.
Atunci când studiile sunt realizate în cadrul medicinii clasice, adevărul se observă, în mod necesar.
Un om de ştiinţă german a examinat cazuri de cancer cu remisie spontană şi a observat că
toate remisiile spontane au coincis cu infecţii febrile. lucru care este, desigur, evident conform Legilor
Biologice. Descompunerea cancerului are loc în faza de vindecare, atunci când şi febra este prezentă
împreună cu aşa-zisele boli infecţioase. Mai ştim şi că microbii iau parte la aceasta etc. Rezultatele au
fost interpretate eronat în felul următor: temperatura ridicată cauzată de febră ar arde celulele
canceroase. Ceea ce numim “sistem imunitar” sunt subfamilii de leucocite, ajutoare şi supresoare, etc,
dar acest lucru este bazat doar pe idei. Acestea nu sunt fapte.
Nu se poate discuta despre aceasta (e o convenţie faptul că aşa ar fi normal-n.t.). Există mai
multe sisteme de auto-reglare în organism. Există multe răspunsuri ale diferitelor ţesuturi, cu diferite
tipuri de celule, precum leucocite, enzime, anticorpi… Există un control permanent, dar nu există nici
un "sistem imunitar". Există reacţii eficiente la situaţii cu care ne confruntăm. Privite din perspectiva
celor legi, toate aceste celule şi elemente au o funcţie. Dar această funcţie nu implică un război, ci
doar un sistem de auto-reglare, precum curăţirea materialului celular, care a rămas după execuţia un
Program Biologic.
În ceea ce priveşte acest lucru, nu există un sistem imunitar, aşa cum credem noi că există,
precum o armată la război, care ne protejează. Dar există un sistem, un sistem de auto-reglare, o
echipă de curăţire, care menţine totul funcţional. Şi "echipa" sunt aceste celule, indiferent cum le-am
mai numi.
17.6.1 DOUĂ FAZE PE TREI NIVELE
Înţelegând care din procesele
celor trei nivele (creier, organe şi
psihicul) se suprapun în timpul celor
două faze, este de mare importanţă.
Începând cu DHS, care reprezintă
un conflict între realitatea percepută
şi nevoile biologice, toate cele trei
nivele sunt activate la starea de
simpaticotonie. Începe execuţia unui
Program Biologic Special foarte
important.
Creierul e responsabil pentru
fiecare nevoie biologică şi activitatea
organelor corespunzătoare, a
acţiunilor conştiente, elaborând
hiperfuncţii. În scanarea CT fără
substanţă de contrast, vom vedea un
Focar Hamer. La nivel psihic, nu
există locaş deviant asupra
conflictului, nu există loc pentru alte
gânduri, până ce conflictul nu e
rezolvat sau devine perimat. Noi nu
putem dormi în timpul nopţilor,
deoarece rezolvarea problemei are
prioritate maximă.
La nivel organic, există
simptome generale precum stenoza
vaselor de sânge sau eliberarea
hormonilor de stres. Suntem
anorectici, ca şoarecele, dacă
revenim la exemplul nostru, nu ar lua
mâncare în timp ce fuge şi în
organul afectat, în funcţie de tipul
ţesutului, ar apare stare de
simpaticotonie, în hipofuncţie sau
hiperfuncţie conform cu Legea a
Treia.
Merită menţionat faptul că un
Focar Hamer poate fi văzut şi pe
scanarea CT a organului afectat. În
cazul în care conflictul este rezolvat
sau devine învechit, toate trei nivele
intră în faza de reparaţii. Expresia
“fază de reparare” ar putea sugera
că totul s-a încheiat, dar de fapt ar
putea deveni periculos mai ales
datorită procesului cerebral.
Această fază de reparare (numită şi post-conflict de analiză A, PCL A) este faza edematoasă.
Creierul se bazează acum pe stocarea apei şi nu apare Focarul Hamer şi astfel are drept rezultat
edemul. Tocmai această condiţie a fost descrisă anterior ca o tumoare pe creier, ceea ce este corect,
deoarece tumora se referă pur şi simplu la o expansiune a ţesutului. Ceea ce e greşit aici e ipoteza că
acest lucru e determinat de un proces malign şi nu se termină niciodată. Totuşi, pericolul potenţial
există şi depinde de dimensiunea şi poziţia tumorii (temporare).
La nivel psihic, faza de după soluţionarea conflictului este caracterizată prin decuplare, şi
suntem capabili să ne relaxăm şi să citim o carte, dacă dorim. În organe există edeme datorită stocării
apei. în funcţie de care ţesuturi sunt
supuse unor presiuni, edemele pot
provoca dureri şi alte simptome, de
exemplu, din cauza obstrucţiei
nervilor şi vaselor sau comprimarea
altor zone ale creierului. Aici apar
aproape toate tipurile de durere şi
insuficienţă (nedeterminate de
traumă) datorită edemelor din faza
reparatorie A.
Simptomele organice generale
ale fazei de conflict activ, eliberarea
intensă de hormoni de stres sau
stenoza vaselor sanguine, sunt
temporar în stare opusă şi se
normalizează încet până la sfârşitul
întregului proces. Prin urmare, avem
tendinţa de a avea mâinile calde în
timpul fazei de reparare. Edemul
cerebral determină, în mod regulat,
hipofuncţie sau chiar disfuncţie
completă a organelor pe care acesta
le controlează. Boala Parkinson,
paralizia unui segment de intestin
sau pareză la nivelul pielii sunt
exemple de hipofuncţie determinate
de edem cerebral.
Avem următoarea situaţie:
Psihicul: dezangajare, relaxare
/Creierul: edem specific / Organele:
edeme.
Faza de reparare “A” durează
maxim trei săptămâni, cu condiţia să
nu fie reactivat conflictul de fiecare
dată, caz în care faza de reparare trebuie să reînceapă de fiecare dată. O situaţie tipică e când aveţi
probleme la locul de muncă, cu colegii sau şeful, sau altă situaţie, asta înseamnă că sunteţi în conflict
activ la servici după care sunteţi relaxaţi când ajungeţi acasă unde observaţi apariţia simptomelor de
vindecare, dar atunci când mergeţi la lucru, veţi intra din nou în conflict activ. Deci acest lucru rulează
ciclic.
După această maximă de trei săptămâni, edemelele cerebrale şi organice se retrag. Acesta
este unicul moment de simpaticotonie. Datorită conexiunilor dintre cele nivele, conflictul activ revine la
nivel psihic pe durata aşa-numitei epicrize. Dintr-o dată, conflictul deja rezolvat de câtva timp, se
reactivează în mintea noastră. conform celor afirmate de Dr. Hamer, conflictul este trăit brusc a doua
oară la modul foarte acut.
Cuvântul epicriză are o semnificaţie dublă. Pe de o parte, înseamnă (convenabil) “raport final”,
Pe de altă parte, e un acronim pentru epileptic şi crize de epilepsie descriind simptomele etapei. Noi
experimentăm această convulsie, (epicriză) care la nivelul creierului apare zilnic de mai multe ori. În
cazul tumorilor sau edemelor extinse acest lucru poate deveni periculos şi necesită medicamente sau
alte măsuri. Ideea e că potrivit acestor noi cunoştinţe, medicaţia poate fi începută la momentul potrivit,
şi atunci apariţia epicrizei nu va mai fi surprinzătoare, şi astfel, terapeuţii cu experienţă sunt capabili
să prezică cu exactitate ziua şi ora apariţiei epicrizei.
La nivel organic, epicriza poate avea forme specifice, în funcţie de tipul organelor şi ţesuturilor.
Aceste crize pot să apară sub formă de crize epileptice, sincopă, colici, strănut, diferite tipuri de
atacuri de cord, astm, panică şi multe altele, cum ar fi naşterea sau orgasmul, ultimele două fiind, de
asemenea, parte a Programelor Biologice Speciale importante, respectând cele Cinci Legi Biologice.
Durata de epicrizei e diferită la fiecare din cele patru tipuri de ţesut. În ectoderm, durată maximă
obişnuită e de de secunde, care însă poate fi prelungită prin încordări. De exemplu, dacă încercaţi să
vă tensionaţi musculatura la maxim în loc să vă relaxaţi.
În această diagramă, e reprezentată doar o singură epicriză, dar pot exista mai multe într-o
succesiune, deoarece în timpul epicrizei, edemul comprimă creierul (în cutia craniană rigidă-n.t.).
Dacă acest lucru nu e realizat cu o singură epicriză, atunci apar mai multe, de exemplu când ne vine
să strănutăm des. Lichidul din umflături (edeme) este eliminat pe durata tranziţiei spre faza de
reparare B. Noi numim aceasta: faza de urinare.
În timpul fazei B, e restabilită starea normală. Simptomele severe ale fazei A sunt lăsate în
urmă. Cicatrizarea este observată atât în creier cât şi în organe. Ţesutul conjunctiv, care rezultă din
stratul germinal mezodermic, migrează. Atunci când un Program Special repetă des faza de reparare
“B”, ţesutul afectat va fi mixat cu ţesutul nou cicatricial de fiecare dată, care a fost anterior diagnosticat
ca ţesut ne-diferenţiat, deoarece din cauza mixării cu ţesutul conjunctiv, nu a putut fi recunoscut ca
provenind de la un strat germinal.
Unele organe dezvoltă chisturi care prevăd o extindere a duratei hiperfuncţiei. De exemplu, un
chist ovarian face ca o femeie să arate cu zece ani mai tânără. Acesta nu trebuie îndepărtat
(chirurgical-n.t.) pt. presupusa malignitate pe care ar putea să o aibă. Dacă în ţesuturile creierului
vechi, lipsesc microbii necesari descompunerii tumorilor, în această fază tumorile se încapsulează.
Deci, acestea rămân acolo pentru totdeauna. Programele de funcţionare lasă frecvent reziduuri
calcaroase din faza “B”.
Depunerile calcaroase în zona umerilor şi pe artere pot fi atribuite unei diete greşite, şi ele sunt
rezultatul unor procese deseori necesare în viaţa unei persoane. Aceste cicatrizări, depuneri,
densificări şi încapsulări sunt reziduurile stadiilor finale ale Programelor Speciale. Marea majoritate nu
vor fi observate niciodată, dar în ochi sau oase, aceste cicatrici care au rămas pot produce o
depreciere de durată, motiv pentru care e nevoie să împiedicăm reapariţia condiţiilor de execuţie a
Programelor Speciale.
Iată aici este întregul proces văzut în ansamblu: În timpul fazei de conflict activ, se observă
activitate pe creier în zona corespunzătoare afectată. În psihic: supra scriere (de convingeri-n.t.)
compulsivă şi căutarea unei rezoluţii a conflictului. La nivelul organelor avem un simptom specific
simpaticotonic. După soluţionarea conflictului, în timpul faza A, există un edem al zonei din creier şi
organelor, determinând hipofuncţie sau disfuncţie completă, durere sau alte simptome provocate de
presiunea mecanică. În acelaşi timp, proliferarea sau depleţia celulelor care rezultă din faza activă e
anulată. Psihicul este decuplat şi relaxat.
În timpul epicrizei umflăturile sunt comprimate şi ulterior conţinutul lor e eliminat afară prin urină.
Aceste simptome care sunt foarte specifice, atât la organe cât şi la nivel psihic, întotdeauna prezintă o
activitate conflictuală foarte exacerbată, deci faza activă este retrăită brusc a doua oară la modul acut.
În timpul fazei B, starea normală e refăcută lent şi e însoţită de acelaşi simptome slabe ale fazei A
(dacă apar). În creier şi la organe, apare cicatrizare, iar la organe poate apare o transformare în chist,
încapsulare sau densificare, care apar pe durata ultimelor etape.
Nu toate simptomele sunt determinate de traume, intoxicare sau probabil malnutriţie, dar ele pot
fi urmărite în funcţie de acest model. Principala problemă este care ţesut e afectat şi în ce fază se
află. Cauzele intrării în execuţie a Programelor Speciale, printre altele, pot fi deduse din funcţia
organului afectat: "cancerul de col uterin", leucemie, dureri de oase, panică, amigdalele umflate, dureri
gastrice, vărsături, diabet - deficit de insulină, "hiperglicemie" "hipoglicemie", urmată de "hipoglicemie
severă, diabet cu deficit de glucagon, cancer bronşic, coşuri, tendinţe de suicid, halucinaţii acustice,
"inflamaţia vezicii urinare", hypothyreosis, alopecie, dureri de dinţi, otită medială, paralizie, boala
Parkinson, "cancer de piele", Boala Alzheimer, glaucom, starea finală de cicatrizare a celulitei
 În principiu, există metode de a afla dacă sunteţi bolnav. I: Observaţi dacă aveţi semne precum
o piele înroşită. II: Verificaţi dacă aveţi vreun simptom, precum prurit, sau o durere. III: Cineva vă face
o analiză sau consultaţie.
Din punctul de vedere al "Noii Medicine", trebuie să întrebăm şi să aflăm cu ce se confruntă
pacientul. În medicina clasică din prezent avem doar o intensă activitate de a eticheta boala. Este ca
şi când avem mai multe containere şi fiecare are o etichetă specifică a bolii şi conţine o mulţime de
elemente diferite. Dar pentru termeni vagi precum scleroza multiplă, pentru care există un număr
imens de variabile ei nici măcar nu se bazează pe definiţiile acreditate.
Dacă aţi clarificat simptomele şi le-aţi analizat separat, în funcţie de Noua Medicină totul devine
clar. Care strat germinal e afectat, care tip de ţesut, şi în ce fază se află? Apoi vom şti imediat ce fel
de conflict există, ce interpretare avem şi în ce fază se află la acest om, şi de ce această persoană a
avut un conflict de acest tip sau de ce el/ea nu a ieşit din situaţie menţinând procesul activ.
Aceasta e întotdeauna o chestiune individuală pentru fiecare persoană. Deci, nu există nici o
"scleroză multiplă", cu o mie de simptome aduse de cutare sau cutare lucru, ci există doar Programe
Speciale specifice care sunt declanşate precis de către un anumit conflict.

17.6.2 PROGRAMUL BIOLOGIC SPECIAL DE STOCARE A APEI

Printre programele specifice speciale, există unul care exercită o influenţă asupra tuturor
celorlalte programe. Tubii renali de colectare ai rinichilor provin din endoderm, iar sarcina lor este
reabsorbţia apei. Din 120 de litri, care circulă prin rinichi pe zi, 99% sunt păstraţi şi 1%, sunt eliminaţi
prin urinare. Desigur, noi nu deţinem 120 de litri, dar sângele nostru e recirculat prin rinichi tot timpul,
şi aceasta înseamnă 120 de litri pe zi. În mod normal, din cei 120 de litri, se filtrează 1%. Deci, ar
trebui să eliminăm cca. 1,2 litri pe
zi.
Cu toate acestea, atunci
când depozitarea apei devine
necesară, reabsorbţia este
intensificată. Acesta poate fi cazul
unei persoane care şi-a pierdut
starea de siguranţă, un loc unde s-
a simţit acasă. Pierderea acestui
"loc sigur" e interpretat biologic
precum cineva care ajunge în
deşert sau atunci când un peşte a
ajuns pe uscat.
În cazul unui partener iubit sau la copiii mici, mama poate reprezenta un astfel de refugiu sigur. Conflictul e
de asemenea, descris ca "senzaţie de copil fără mamă", "sentimentul lipsei de îngrijire", un "conflict existenţial"
sau "conflict de refugiat". Esenţa ei biologică e totuşi, lipsită de ambiguitate: O oază asigurând deplină securitate
Semnificaţia specifică a acestui subiect remanent pentru mobilizarea tuturor resurselor: e ”pierdut fără a avea
unde merge”. Rezultatul este stocarea apei din cauza unei reabsorbţii mărite ce ne protejează de deshidratare.
Notă: Natura nu “cunoaşte” tehnologia noastră modernă de alimentare cu apă, aşa că “ea” nu
îşi asumă riscuri. Programul Special s-a format cândva în evoluţia speciilor şi el nu ţine cont de
dezvoltarea noastră ulterioară.
Anterior, boala a fost considerată ca insuficienţă renală, pentru a explica eliminarea apei, atunci
când este chiar contrar adusă de hiperfuncţia tubilor colectori În timpul fazei active, apa poate fi
păstrată în ţesutul adipos sau în ţesutul conjunctiv, rezultând într-o creştere constantă de greutate.
Acest tip de obezitate nu are nimic comun cu un regim alimentar greşit.
Dr. Hamer chiar declara că 90% din persoanele supraponderale sunt "refugiaţi" activi şi
stochează apă. Au fost multe discuţii despre cei care consumă mâncare-gunoi (junk food) în Statele
Unite. Cauza obezităţii lor poate fi găsită într-o societate în care teama de viitor este o condiţie
normală, determinând organismul să stocheze toate elementele nutritive disponibile ca rezerve.
 Potrivit sincronicităţii celor trei
nivele, simptomul psihic
corespunzător este în ceea ce
priveşte lumea ca un loc nesigur şi
inconfortabil de a trăi, şi a
persoanelor afectate, se face
deseori remarcat în acest sens. Este
deseori dificil de a stabili un conflict
de refugiat prin el însuşi deoarece
are enorm de multe manifestări.
De exemplu o persoană poate
fi ingrijorată cu privire la existenţa sa
economică, altcineva nu are cu cine
să vorbească despre problemele
sale Dar, în esenţă, există
întotdeauna acelaşi sentiment
implicat. În aproape fiecare caz, la
un moment dat, mama unei
persoane nu mai putea să aibă grijă
suficientă de ea, pentru a-i oferi
mijloace de existenţă, siguranţă, o
casă, sau nu era disponibilă pentru
a răspunde durerilor şi nevoilor sale.
Sau poate a murit. Deci, în
esenţă,… întotdeauna e vorba de o
încredere primordială în lume, un
sentiment de siguranţă
necondiţionată. Mama e asemenea
cu "centrul universului", hrănitoare şi
protectoare.
Deoarece această relaţie
cauzală între câştigul în greutate şi
conflictul tubului renal de colectare
nu a fost cunoscut înainte, toate
teoriile nutriţionale au fost auto-
contradictorii. Atât de mulţi oameni,
în ciuda faptului că mănâncă multe
alimente care aparent îngraşă, nu
câştigă în greutate câtă vreme se
simt în siguranţă şi bine. Ei nu au
nevoie să stocheze nimic, deoarece
nu se tem de a rămâne cu nimic a
doua zi. Dar persoanele care se simt
în nesiguranţă sau sunt prost
îngrijite, de obicei, au bani puţini, (cu
excepţia celor la care conflictul este
centrat în jurul altei persoane, în loc de probleme economice).
Deci, persoanele care stochează multă apă din cauza grijilor financiare constante, sunt,
desigur, cel mai susceptibile de a fi găsite în locurile unde produsele alimentare sunt ieftine. Concluzia
că produsele alimentare inadecvate ar fi cauza obezităţii lor este acum depăşită. După soluţionarea
conflictului, atunci când o persoană iubită, siguranţa, casa, un loc bun pentru a trăi, sunt redobândite,
faza “B” prezintă o hipofuncţie la nivelul tubilor renali de colectare. Deci, reabsorbţia apei este redusă
semnificativ. Apa curge din corp şi ai nevoie să mergi la toaletă tot timpul. Acesta e mecanismul
responsabil pentru a pierde în greutate care explică de ce dietele nu funcţionează.
Desigur este posibil să pierdeţi în greutate prin transpiraţie, foame, sau cheltuirea unor rezerve.
Dar ar trebui să se acorde prioritate rezolvării conflictului renal de la tubii de colectare. Marea
importanţă a acestui program, în legătură cu toate celelalte programe se datorează edemelor care
apar în faza A a fiecărui Program Special.
Stocarea apei, în creier şi la locul organului, la începutul fazei A e de multe ori exacerbată,
atunci când în acelaşi timp, organismul stochează apă ca urmare a activităţii de la nivelul tubilor renali
de colectare, acest lucru poate creşte dimensiunea edemelor cu până la de zece ori. Se poate spune
chiar că durerile foarte mari şi alte simptome intense apar mai ales din cauza activităţii tubilor de
colectare. În timpul fazei
active la nivelul tubilor de
colectare, o înţepătură de
albină va produce edem
extins, interpretat anterior în
mod eronat ca fiind alergie.
Prin urmare, pentru
orice terapie este esenţial ca
pacientul să se simtă bine,
protejat şi sigur. Un fapt
cunoscut al medicinei clasice
e că simptomele exacerbate
brusc necesită spitalizare, a
devenit foarte plauzibil ca de
îndată ce un pacient este
lăsat singur într-un pat de
spital în cazul în care aproape
nimeni nu are sincer grijă de
el, aşa numitul conflict de
“refugiat” să devină activ, în
acest caz, putând fi numit
conflict de “spital”. Astfel tot
mai multă apă e stocată în
organism şi edemele cresc
rapid. Astfel, însăşi rolul şi
procedurile din spitale ar
trebui să fie practic revizuite şi reconsiderate.
Un pacient cu durere poate merge la medic, terapeut, acupunctură, masaj, homeopatie sau
vindecător sau shaman la propria sa alegere, şi probabil, alinarea durerii începe chiar în sala de
aşteptare, astfel că el fie se simte inconfortabil pentru că a venit acolo, fie există o îmbunătăţire
imediată, după o conversaţie sau o terapie liber aleasă.
Ceea ce produce această îmbunătăţire este faptul că pacientul nu se mai simte neajutorat,
abandonat şi singur cu simptomul său. Astfel, necesitatea de a stoca apă dispare imediat; la fel şi
umflăturile responsabile de dureri puternice sau de alte deficienţe se diminuează rapid. Astfel,
eficienţa numeroaselor tratamente disponibile nu au o cauză directă, în toate situaţiile, dar ea survine
pe altă cale, necunoscută de terapeuţi. Deşi ei ar putea indica aplicaţii de succes ale metodei lor, nu
au avut niciodată un motiv să se îndoiască de eficacitatea sa.

17.7 A CINCEA LEGE NATURALĂ A BIOLOGIEI

Precum şoarecele care ar putea scăpa de pisică numai datorită programului special al celulelor
pulmonare alveolare, fiecare Program Special, într-o anumită situaţie, este necesar pentru
supravieţuirea unui subiect. Dr. Hamer a definit anterior aceste procese (greşit interpretate “boli”) ca
"Programul Biologic Filogenetic Inteligibil Semnificativ Special" sau SBS Aspectul "filogenetic
inteligibil", este de asemenea foarte important.
Legea a cincea a naturii este interogarea convingerilor noastre reale cu privire la boală. Şi
acesta este motivul pentru care mulţi oameni înţeleg foarte greu. Legea a cincea a naturii este
înţelegerea fiecărei (aşa-numite) boli ca pe un program biologic semnificativ al naturii. Şi acest lucru
pare simplu, dar este greu de înţeles şi greu de integrat. Pentru că, odată ce boala a apărut, ne-a
făcut să suferim, şi a creat simptome, a creat chiar şi moartea, trebuie să însemne o reacţie
semnificativă a naturii Şi acest lucru pare a fi în contradicţie cu ceea ce este acolo.
Ceea ce nu înţelegem, e faptul că aceste reacţii ale naturii sunt menite să funcţioneze pentru
modul biologic de a trăi. Cea
mai mare parte a societăţii, nu
permite această funcţionare.
Chiar dacă nu trăim pe baza
codului nostru biologic acele
reacţii ale naturii sunt mult mai
multe şi intense decât ar fi
nevoie să “ruleze” în
sălbăticie. Şi asta determină
faptul că toate simptomele,
care provin de la acele reacţii
sunt deasemenea mai multe şi
intense conform scopului
naturii (de a proteja viaţa–n.t.).
Şi aceasta este ceea ce noi numim "boală".

17.7.1 CONFLICTUL DE FOAME

De exemplu, aşa numitul "conflict de foame". Atunci când un animal în sălbăticie are un conflict
de înfometare, acest lucru este întotdeauna legat de o situaţie reală de foame. Aceasta înseamnă că
dacă o gazelă, în sălbăticie nu mai găseşte nimic pentru a mânca, înţelege imediat că dacă nu mai
există mâncare atunci e în pericol de înfometare. Din acest moment, se produce o alterare a ţesutului
hepatic. Celulele hepatice se modifică şi îşi intensifică funcţia. Se vor produce mai multe enzime şi se
va permite o mai bună stocare
a glicogenului. şi tot ceea ce
poate fi găsit, orice iarbă, totul
va fi folosit optimizat
favorizând şanse mai mari de
supravieţuire.
Din acel moment,
ţesutul hepatic începe să
crească, celulele încep să
crească şi să se înmulţească.
Acum, ce puteţi presupune?
Cât de mult poate trăi o gazelă
acolo în sălbăticie fără
mâncare? Dacă presupunem că poate trăi - săptămâni, înseamnă că, dacă timp de - săptămâni, acest
animal nu va găsi nici un fel de mâncare,atunci va muri de foame. Dacă noi găsim corpul mort al unei
gazele, îl disecăm şi analizăm, ce credeţi că vom descoperi? Ei bine, poate vom vedea ficatul ei mărit,
poate vom observa că este un pic mai mare. Dar cu siguranţă nu va fi nimic ce să poată fi numit
cancer.
Astfel, modificarea ţesutului hepatic, aşa cum e prevăzută de natură, nu e pentru a crea o
tumoră mare, adică ceva şi mai ameninţător decât foamea care influenţează organul. Acest mecanism
are rol de a creşte şansa de supravieţuire pentru acest animal, în perioada de timp (atenţie!–n.t.) pe
care natura o acordă rulării acestui program biologic.
O fiinţă umană poate avea un conflict de înfometare de la o cu totul altă situaţie. Biologic el este
interpretat de exemplu prin lipsa de bani, lipsa sprijinului financiar. Marea diferenţă e că dacă nu aveţi
bani, dacă sunteţi falimentat, nu veţi muri de foame în termen de 6-7 săptămâni. Aşa că puteţi fi în
această situaţie luni sau ani de zile şi tot nu veţi muri de foame. Dar dacă totuşi aţi experimentat
conflictul de înfometare, din cauza lipsei banilor ţesutul hepatic se va menţine pe creştere, va menţine
procesul, ca şi când aţi fi fost într-o situaţie reală de înfometare. Şi de la intervalul de timp imens
(acordat acestui program) se poate observa o creştere tumorală, şi astfel, datorită declanşării acestui
program biologic avem o creştere a ţesutului hepatic.
Pentru o fiinţă, un animal, intervalul de timp pe care îl are pentru soluţionarea problemei e
limitat. Dacă o gazelă moare în decurs de - săptămâni, deoarece nu a găsit nimic pentru a mânca,
omul poate trăi în această situaţie, cu frica de a muri de foame din lipsa banilor, luni sau ani de zile. Şi
astfel, procesul de creştere al ţesutului va continua fără oprire. Natura, (în mod normal-n.t.) nu are
intenţia de a crea o creştere tumorală într-o astfel de situaţie. Natura intenţionează să schimbe, să
îmbunătăţească situaţia optimizând funcţia organică.
Dar, de fapt, o fiinţă umană nu va muri, de exemplu, de la lipsa sprijinului financiar însă ţesutul
hepatic începe să crească până când ajunge la dimensiuni foarte mari care apoi e denumit boală
canceroasă. Deci practic putem spune, ceea ce numim astăzi boală nu este o intenţie a naturii.
Acesta e doar creaţia stilului nostru de viaţă, ce determină rularea unor Programe Biologice pe termen
îndelungat până când vom găsi sau nu o soluţie. Nici un animal sălbatic nu va putea trăi luni de zile în
frica continuă de moarte.

17.7.2 CONFLICTUL FRICII DE MOARTE

Situaţia în care un animal în sălbăticie poate experimenta această temere de conflict de moarte
e atunci când se confruntă cu un animal de pradă sau o situaţie care îl pune în pericol. În mod firesc
această situaţie, frica de moarte, pentru o fiinţă în sălbăticie poate să dureze câteva minute, poate
secunde. Dar în acel interval de timp se va lua o decizie, fie animalul poate fugi cu succes, fie va fi
ucis de către prădător.
Dacă eşti o fiinţă umană, diagnosticată cu o boală malignă de către medicul dumneavoastră de
încredere, şi medicul vă spune, că acest cancer, acest lucru, trăieşte în tine ca un animal de pradă, te
mănâncă din interior, iar acest lucru seamănă destul de mult cu modul în care este explicat şi descris
la oameni, cum poţi să fugi de acest animal de pradă?
Se poate scăpa din această situaţie? Nu se poate! Dacă aveţi acest conflict de moarte,
programul biologic va rula mai departe, va produce creşteri. Ulterior, veţi fi diagnosticat cu metastaze
în plămâni, din cauza conflictului acestei frici de moarte şi o situaţie fără scăpare. Deci, acum putem
înţelege, că sistemele noastre de credinţă, aptitudinile noastre de a interpreta şi a crede vorbele altor
oameni ne permit să creem programe biologice din care nu mai putem scăpa. Iar acestea sunt situaţii
care creează modificări organice semnificative, … situaţii grave de boală, în care trebuie să se
intervină.
Legea a 5-a biologică a naturii ne spune, că aceste procese sunt semnificative, şi chiar dacă un
proces organic este periculos şi trebuie să fie tratat, acesta are o semnificaţie biologică şi un scop. El
ne ajută la nivel psihologic pentru a ne determina să găsim o soluţie. Deoarece fiecare program
biologic rulează pe toate cele nivele (psihic, creier şi organe) simultan, şi continuu.
Din legea 5 înţelegem, că este în primul rând o ancoră care ne ajută să depăşim frica faţă de
boală şi frica faţă de natură. În toate celelalte situaţii, “documentate” medical, boala este considerată o
lovitura a sorţii, un atac al "duşmanilor", o eroare tehnică a naturii, noi fiind, din această perspectivă,
doar victime. Dar aceasta e fals deoarece răul nu există în natură.
Presupunerea că celulele canceroase maligne migrează producând tumori secundare în alte
locuri mai poate fi găsită doar în manualele deja de acum depăşite. În ceea ce priveşte teoria
metastazelor, dacă privim în detaliu, multe alte evenimente, ar trebui să fie observate cu scopul de a
susţine această teorie.
 Cineva ar trebui să observe exact: a) Separarea unei celule canceroase de tumoră. b) Migrarea
acestei celule, prin sistemul sanguin sau limfatic. c) Stabilirea ei într-un alt organ. d) Infiltrarea acestui
organ. De fapt, în afară de posibilitatea de a găsi un anumit număr de celule canceroase în sânge,
toate celelalte procese ipotetice nu sunt verificabile, şi nu există răspunsuri la întrebări, precum de ce
o metastază nu se condensează şi în organe vecine precum peretele vaselor sanguine. În continuare
vom explica de ce pot exista tumori multiple într-un singur organism.

17.8 LATERALITATEA BIOLOGICĂ

Motivul apariţiei simptomelor pe partea dreaptă sau stângă a corpului este evidenţiat în
lateralitatea mâinilor, sau mai corect în lateralitatea creierului. Pentru a evalua corect lateralitatea, Dr.
Hamer a propus
testul de aplauze.
Care mână este în
partea de sus şi
domină în aplauze?
Lateralitatea
poate fi evaluată, de
exemplu, printr-un
test simplu de
aplauze. Atunci când
bat mâinile, dreapta
conduce şi e
deasupra. Aşa că
sunt dreptaci.
Deoarece acest
lucru se face intuitiv,
testul se adresează
inconştientului.
Testul este eficient,
deoarece nu
necesită mişcări
instruite. Mulţi
oameni au fost
învăţaţi să scrie cu
mâna dreaptă, deşi
sunt mai atraşi să
scrie cu stânga. Pe
măsură ce tot mai
multe dispozitive şi
instrumente sunt construite pentru folosi mâna dreaptă fără nici o alegere, deci pentru dreptaci.
Mulţi dintre cei care par a fi dreptaci vor fi uimiţi atunci când mâna lor stângă e deasupra sau
lider în testul cu aplauze, deşi fac aproape totul cu mâna lor dreaptă. Aşa cum a fost spus înainte,
lateralitatea este, de fapt la nivelul creierului. Dreptacii raţionează cu emisfera stângă şi stângacii cu
emisfera dreaptă. Astfel, stângacii nu reprezintă o minoritate, cum se credea până acum ci procentul
acestora este de aproximativ 38%. Cele două jumătăţi ale corpului nostru diferă în funcţie de
lateralitatea noastră.
Partea noastră dominantă reacţionează la persoanele care sunt pe nivelul nostru, iar cea slabă
la cele situate mai sus sau mai jos în ierarhie, acestea sunt adesea numite pe scurt, "de partea
partenerului" şi "partea mamă/copil", descriind cele mai frecvente descoperiri empirice. Pe partea cu
acelaşi nivel, persoanele simt cu cine te “confrunţi”, pur şi simplu “te văd” într-un fel anume. De
exemplu acest lucru poate fi: un partener, un coleg, un rival, tata cuiva în multe cazuri,
comportântudu-se mai mult ca un prieten, în contrast cu mama.
 Pe partea ierarhică simţim persoanele care sunt, evident, mai sus sau mai jos faţă de noi sau
faţă de care ne simţim obligaţi să le protejăm. În mod regulat, aceasta se aplică la mamă, la proprii
copii, uneori la tata sau o persoană pe care o admiră sau respectă foarte mult. Animalele de
companie, de obicei, fac parte din această categorie deoarece acestea sunt, evident, subordonate şi
trebuie să fie îngrijite. Un partener de viaţă poate fi deasemenea simţit pe această parte, atunci când
are un rol de mamă sau tată pentru celălalt.
De exemplu, atunci când o femeie dreptace are conflicte de tipul grijă/ceartă cu partenerul
(determinând astfel o hiperfuncţie a glandelor mamare) procesul va avea loc în sânul drept. În cazul
femeii stângace totul va avea loc în partea opusă. Totuşi, aceste senzaţii nu sunt atât de clare după
cum au fost prezentate până acum. De exemplu, un conflict cu o fiică ar putea fi sesizat pe ambele
părţi atunci când, la momentul conflictului, ea este privită atât ca o fiică cât şi ca un rival. Sau atunci
când un partener este privit în parte ca partener şi în parte ca un copil. În acest fel, apar simptome
bilaterale şi uneori perfect simetrice. Cu toate acestea, lateralitatea nu este întotdeauna importantă.
Mai precis, e importantă oriunde, cu excepţia organelor controlate de trunchiul cerebral precum
amigdalele, urechea mijlocie,stomacul şi intestinele.
În aceste cazuri, care parte e este afectată depinde de schema “îmbucătură-
intrând/îmbucătură-ieşind” care nu poate fi explicată mai departe în acest documentar. Deci,
semnificaţia de lateralitate se extinde la următoarele grupe: organele creierului vechi mezodermic,
acestea fiind organele cu funcţie de protecţie de exemplu glandele mamare sau dermul; organele
creierului nou mezodermic, care oferă putere şi stabilitate, de exemplu oasele, muşchii, ţesutul
conjunctiv, tendoanele şi organele ectodermale responsabile cu senzaţiile conştiente şi
comportamentul teritorial.
Un jucător de fotbal stângaci, care nu şi-a atins obiectivul săptămâni la rând, e bruscat de toată
lumea, va avea un conflict de auto-devalorizare, în genunchiul stâng. Partea stângă e afectată dacă
cineva e responsabil de persoane egale, precum colegii de echipă sau persoane publice. De îndată
ce el îşi atinge obiectivul, conflictul de auto-devalorizare e rezolvat, procesul intră în faza de reparare,
el va avea umflături şi dureri la genunchi, ceva care poate fi urmărit cu uşurinţă în evenimentele
sportive atunci când durerea se stabileşte în dreapta, după ce s-a încheiat o perioadă de eşecuri.
Locusul conflictului de auto-devalorizare depinde de activitatea corespunzătoare.
Astfel, piciorul sau genunchiul este de obicei afectat în cazul jucătorilor de fotbal, în timp ce un
jucător de tenis este mult mai probabil să sufere la coate. Din ignoranţa celor cinci legi biologice, acest
lucru a fost atribuit uzurii oaselor, deoarece s-a considerat că organismul biologic “rugineşte” lent ca o
maşină. Cu toate acestea, simptomele de reparare însoţite mereu de durere şi insuficienţă, îi conduc
deseori pe pacienţi într-un cerc vicios. Iată o altă excepţie de la regula de lateralitate în aceste tipuri
de ţesuturi. Lateralitatea este relevantă numai la conflicte simţite "în ansamblu". Dar există şi conflicte
locale, legate exact de locul unde au fost sesizate.
Exemplu: Când m-am simţit revoltată de un sărut sau de atingerea unui animal. Un conflict legat
de separare, atac sau prihănire este simţit exact în acest loc. Lateralitatea este irelevantă în acest
caz, simptomele (herpes sau alte simptome ale pielii, în acest exemplu), vor apărea exact în locul
afectat. Când un jucător de fotbal stângaci a suferit un conflict de auto-devalorizare în genunchiul
stâng, simptomele de reparare pot provoca un nou conflict local, de auto-devalorizare.
Acest lucru apare atunci când el consideră că genunchiul lui e disfuncţional, adică e invalid în
acest loc. Deci, Programul începe din nou cu depleţia celulelor, şi de îndată ce conflictul e rezolvat,
faza de reparare revine, cu proliferarea celulelor şi dureri din cauza edemului. Acesta e motivul pentru
care mulţi oameni nu scapă din cercul vicios, e acela că ei simt simptomele de reparare întotdeauna
ca o dovadă corpului lor fiind disfuncţional, invalid, sau abuzat la locul afectat.
Dar, atunci când cineva reuşeşte să accepte durerea ca fiind o parte necesară în procesul de
reparare fără a o interpreta ca o afecţiune rea a corpului, este posibil să scape din cercul vicios.
Atunci când cineva atribuie durerea sau alte simptome vârstei proprii, şi acest lucru poate provoca un
conflict de auto-devalorizare. Sentimentul ar putea fi: corpul meu e mai puţin valid din cauza vârstei.
Eu nu mai pot face tot ceea ce am făcut până acum. Diagnosticul unui medic de genul: "Tu nu vei mai
putea umbla vreodată" poate produce exact ceea ce prezice, deoarece un conflict de auto-
devalorizare sau un conflict motor e urmat de tipul de depreciere, aparent, corect prezisă de către
medic.

17.9 RECIDIVE ŞI CIRCUITE

Cele Cinci Legi Biologice explică şi aceste condiţii descrise anterior ca alergii sau boli cronice.
Pentru o mai bună înţelegere, vechile denumiri ar trebui să fie abandonate, pentru că acestea se
bazează pe un sistem de referinţă învechit. Primul lucru de menţionat este recurenţa constantă a unui
conflict, de exemplu, şeful pe care cineva trebuie să îl suporte în fiecare zi. fapt care necesită execuţia
aceluiaşi Program Special în fiecare zi. Deoarece conflictul e în acelaşi timp soluţionat zilnic, se
manifestă zilnic aceleaşi simptome de reparare. Această recurenţă directă a unui conflict este ceea ce
noi numim o recidivă.
E bine să înţelegem că
numai prima apariţie a
programului necesită un
DHS(focar în creier–n.t.).
Începând de atunci încolo
activarea sa poate fi realizată
prin simpla recunoaştere a
conflictului vechi chiar şi în
absenţa unei situaţii extrem de
acute, dramatice şi izolate, i. e.
DHS. Atunci când un copil nu
poate obţine o anumită jucărie
şi suferă de un DHS
activându-se un Program al
amigdalelor drepte, acesta va
reacţiona la toate situaţiile în
care el nu poate obţine ceva,
care apar mai târziu în viaţa
sa, cu ajutorul acestui
Program Special.
Acestea ar putea să nu
mai fie legate de o jucărie, ci,
de exemplu, de o maşină sau
un partener. Un copil care nu a
obţinut o jucărie, pentru că nu
a putut să o prindă, şi a
reacţionat la acest lucru cu un conflict de auto-devalorizare a încheieturii mâinii drepte, el va continua
să reacţioneze la încheietura mâinii în orice altă situaţie asemănătoare pentru tot restul vieţii.
DHS ne determină modul nostru de a reacţiona mai târziu, oferindu-ne o strategie reuşită de

supravieţuire.
● În primul exemplu, copilul prezintă o reacţie foarte veche, deoarece concepe jucăria ca pe o
bucăţică de mâncare ce o doreşte, care e facilitată prin secreţii de mucus ale amigdalelor.
● Al doilea copil are o reacţie mai veche de a nu-putea-să-prindă.
● Un al 3-lea copil ar putea concepe situaţia ca fiind ceva de forma a nu-putea-muşca- în-ceva
şi de acum înainte să reacţioneze cu dinţii.
 Un alt mod de apariţie a unor procese cronice e suprimarea medicală constantă a simptomelor
de reparaţii, de exemplu atunci când niciodată faza de reparare nu ajunge la final. Simpaticotonia este
generată des pentru a calma rapid durerea. În cazul în care impactul medicamentului scade, faza de
reparare continuă, simptomele neplăcute revin, iar acest fapt poate continua la infinit. Să ne apropiem
acum de aşa-numitele circuite, care sunt mai greu de înţeles,… cum să le recunoaştem, deoarece
necesită multă experienţă practică. În principiu, este la fel ca în cazul recidivelor. O recurenţă imediată
a esenţei conflictului nu e neapărat necesară.
Circuitele funcţionează mult mai subtil şi inconştient. Regula de bază pare simplă: În momentul
unui DHS, toate caracteristicile conjuncturale sunt inconştient reamintite şi funcţionează ca circuite.
Aceste caracteristici
conjuncturale pot cuprinde tot
ceea ce organismul este
capabil să simtă (imagini,
mirosuri), un anumit gând al
cuiva, la un moment dat,
persoane, lucruri, sunete,
temperatură, un singur cuvânt
etc.
Când una din aceste
caracteristici e recunoscută,
Programul Special al DHS
intră din nou în execuţie. De
exemplu: Un băiat care
iubeşte o fată. El suferă un
DHS atunci când o vede
sărutând un alt băiat. Acest
lucru este foarte acut şi
dramatic pentru el, total
neaşteptat, şi se simte
abandonat.
Să presupunem că el a
conceput situaţia în aceste
două moduri:
● Este un "conflict de
separare vizuală", conjunctiva
şi pleoapele sunt afectate.
● El nu a fost capabil să
prevadă (simtă) că ea avea un
alt iubit. Programul Special al
mucoasei nazale (conflictul de
miros) intră în execuţie.
Tot ceea ce se întâmplă
e în anotimpul primăverii.
Soarele străluceşte, plantele
au înflorit, cerul e albastru, şi
albinele zumzăie în jur polenul
se răspândeşte în aer. Să presupunem că, după câtva timp, el a uitat de conflict sau e deja foarte
vechi. El este supus fazelor obişnuite de reparaţii ale Programelor Speciale.
Acest lucru apare sub formă de conjunctivită, un ochi umflat şi/sau rinită. În primăvara anului
viitor, toate circuitele/şinele sale sunt prezente din nou: vremea, mirosul, albinele, polenul, tot ceea ce
îi aduce aminte de iubirea pierdută. Acelaşi Program Special devine din nou necesar. Ulterior, el va
avea din nou o inflamaţie la ochi, nasul îi curge din nou şi are strănuturi.
 El ar putea menţine aceste reacţii la fiecare sosire a primăverii pentru toată viaţa, cu excepţia
cazului în care el este capabil să se detaşeze de evenimentul cu fiinţa iubită. O recidivă conştientă - la
care el ar prezenta o reacţie puternică şi semnificativă, ar fi de a o întâlni, întâmplător, pe acea fată
împreună cu iubitul ei.
Circuitele inconştiente sunt doar legate la împrejurări şi intră în funcţiune mai subtil. Aceasta a
fost doar unul dintr-un număr infinit de exemple posibile. Nu există nici o limită la situaţiile posibile, şi
fiecare caz este în întregime individual. Deci, e nevoie de multă experienţă pentru a înţelege aceste
corelaţii. Nu există nici o formulă care să explice originea oricărei alergii. Dar simptomele ne spun ce
fel de conflict principal DHS le-a declanşat.
Rezoluţia circuitelor poate fi realizată fie prin rezolvarea conflictului iniţial, oricare ar fi fost, fie
realizând că acestea sunt irelevante pentru problema conflictului iniţial. făcând Programele Speciale
să fie inutile. Acest lucru este deseori aplicat cu succes în ceea ce priveşte conflictele care decurg din
copilărie şi al căror conţinut nu mai este relevant pentru o persoană adultă.

17.10 ALERGIILE
Concepţii larg răspândite, precum alergii la păr de pisică, febra fânului alergie la polen au fost în
întregime incorecte sau greşite interpretate. Aproape niciodată nu a existat o conexiune reală cu
polenul sau fânul. Nu s-a formulat nici o explicaţie cum a fost posibil, indiferent cum, să reacţionez
fizic la ştirile TV sau imagini, pe baza presupunerii stricte a unei intoleranţe chimice la o anumită
substanţă. Desigur, există teste alergologice.
Din punctul de vedere al celor cinci legi biologice, ele nu reprezintă nimic. În funcţie de nivelul
de activitate renală la canalele de colectare, vor apare mai multe sau mai puţine edeme în urma
testelor. A existat o rată de eroare astronomică, dar se pare că nu a tulburat pe nimeni. Conform
acestor teste, de exemplu, aproape toată lumea este alergică la pisici sau iarbă, dar cele mai multe
persoane au trăit cu pisici şi s-au culcat în iarbă, fără probleme, ani de zile.
Un fenomen frecvent observat e faptul că
declaraţia unui medic că o persoană suferă de o
intoleranţă faţă de cutare sau cutare substanţă, se
împlineşte. Ea va reacţiona ulterior cu Programele
Speciale faţă de lucrurile împotriva cărora medical a
avertizat-o. Declaraţia doctorului este deja dovedită,
pentru că oamenii au atât de multă încredere în el.
Imediat ce acea persoană înţelege că acea
substanţă nu îi face nici un rău (alergia încetează–
n.t.). Expresia: “reacţii alergice” a fost aplicată doar la
organe precum pielea, tractul respirator, mucoasa
nazală, conjunctiva. Toate celelalte programe
speciale, rămân racordate la acelaşi tipar. Evident, o
tumoră lent crescătoare a intestinului se observă
numai după luni de zile şi nu minute. Aşadar, ea nu
ar produce nici un efect sesizabil, în acest context.
Acelaşi lucru este de asemenea valabil pentru
simptomele psihice ale Programelor Speciale.
Circuitele au impact asupra gândirii, senzaţiilor,
acţiunilor şi punctului de vedere faţă de lume. O altă
modalitate în care alergiile au fost greşit interpretate e ilustrată prin următorul exemplu: Să
presupunem că un copil îşi pierde pisica iubită.
El prezintă o reacţie cutanată conform unui conflict biologic de a nu fi capabil să mai
îmbrăţişeze în combinaţie cu un conflict de miros, deoarece el nu mai poate simţi prezenţa pisicii, la
care mai are şi un conflict de separare vizuală deoarece pisica nu poate fi văzută.
Atunci când copilul vizitează o casă unde trăieşte o pisică, subconştientul lui are următoarea
idee: Oh! Pisica este iarăşi aici! Vor apare imediat simptome de reparare. În acest caz, exantem al
pielii, obstrucţie nazală şi conjunctivită. Dacă pisica dispare, atunci faza de reparare se opreşte doar
pentru a continua cu aceleaşi simptome neplăcute la următoarea apariţie a unei pisici. În situaţii ca
aceasta se observă că oamenii reacţionează cel mai intens la pisici care seamănă cu a lor şi mai puţin
intens la o pisică foarte diferită.

17.11 CONCLUZII
Cele cinci legi biologice nu pot fi înţelese în treacăt la fel ca orice alte subiecte. Nu! Sistemul
este complex şi necesită studiu aprofundat, şi toată lumea trebuie să obţină pentru sine înţelegerea
întregului. N-are nici un rost să aşteptaţi să vină alţii să o înţeleagă pentru (în locul-n.t.)
dumneavoastră. Acesta nu va funcţiona dacă nu o aplici singur. Oamenii într-adevăr se calcă în
picioare unii pe alţii.
În ciuda faptului că multe introduceri şi explicaţii schematizate se găsesc pe internet şi în multe
cărţi dar majoritatea nu sunt utile. Încă lipsesc enorm de multe… Cea mai mare suprimare a Noii
Medicine e propria noastră teamă şi asumare de responsabilitate pentru noi înşine şi de a recunoaşte
cauza bolii sau cauza reacţiilor biologice speciale sau cauzele reale ale simptomelor sau complexelor
simptomatice. Oamenii s-au obişnuit să meargă la medic atunci când sunt bolnavi, şi el le spune ce să
facă, aşa că nu trebuie să îşi asume nici un fel de responsabilitate, chiar şi atunci când se supun
homeopatiei şi/sau acupuncturii. Ei nu simt că trebuie să participe.
Efectele ar putea depăşi cu mult domeniul de aplicare a medicinei, atunci când oamenii vor
începe efectiv să interiorizeze aceste legi biologice şi să înveţe să le verifice. Noutatea e aceea că
fiecare proces poate fi verificat de oricine. Şi în acel punct s-ar anula puterea dogmelor de a ne
controla vieţile, dogmele statului, dogmele religioase şi de partid vor trece şi va rămâne doar faptul că
omul e singur responsabil de viaţa sa. Şi acest lucru este ingenios, depăşind domeniul de aplicare a
medicinii.
Astăzi, cred că cea mai puternică opoziţie rezultă tocmai din teama faţă de acest lucru. Faptul
că oamenii devin brusc încrezători în forţele proprii, se datorează înţelegerii pe care o au, şi anume că
ei înşişi sunt începutul şi sfârşitul fiecărui proces. Şi acest lucru e minunat.
Recomand cu tărie să vă familiarizaţi cu Noua Medicină, câtă vreme sunteţi încă sănătoşi.
Verificaţi aceasta zi de zi pentru a consolida cunoaşterea şi a vă întări încrederea în sine, astfel încât,
în eventualitatea apariţiei unui conflict major sau a unei probleme, care ar putea conduce chiar la o
boală gravă, dumneavoastră veţi fi complet echipaţi (pregătiţi). În caz contrar, va fi ca şi când veţi dori
să învăţaţi să înotaţi în timp ce deja vă înecaţi.
Nu e suficient să descărcaţi 3 sau 4 pagini de undeva de pe internet, şi să spuneţi: ok, cancerul
meu e rezultatul unor conflicte nerezolvate. Trebuie aprofundat foarte mult, deoarece e diferit pentru
fiecare boală în parte. Unele
"boli" (în ghilimele) sunt
simptome ale fazei de vindecare,
şi unele constatări sau boli
organice sunt simptome ale
conflictelor nerezolvate, iar ca să
faceţi diferenţa între acestea
două, aveţi nevoie de cunoştinţe
avansate. În caz contrar, dacă
îmi curge nasul, voi căuta un
conflict dar pe care l-am
soluţionat cu mult timp în urmă şi
de fapt motivul pentru care acum îmi curge nasul e doar o fază de vindecare.
Noua Medicină e atât de extinsă şi minunantă, încât, odată ce aţi înţeles cum funcţionează
Natura vă veţi da seama că nu e nimic de îmbunătăţit, ci trebuie doar să înţelegem ceea ce deja
există. Dr. Hamer a reuşit să vadă aceste legi în acţiune şi acest lucru are deja o valoare inestimabilă
aşa că eu sunt foarte recunoscătoare, la fel ca mulţi alţii care au înţeles Noua Medicină. Depinde de
fiecare dintre dumneavoastră să verificaţi tot ceea ce aţi citit aici. Aşa că … informaţi-vă! Stă în
puterea dumneavoastră să dovediţi aceste cunoştinţe. Noi abia dacă am reuşit să indicăm uşa.
Dumneavoastră trebuie să intraţi.
Motto: "Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă prin convingerea adversarilor făcându-i să vadă
lumina, ci mai degrabă pentru că adversarii lui mor în cele din urmă, iar noua generaţie care creşte,
deja e familiarizată cu acest adevăr." (Max Planck)
Autorul cărţii, "Mulţumesc Dr. Hamer", Claudio Trupiano, a afirmat următoarele: “trăim vremuri
minutate şi noi suntem generaţia care experimentăm ieşirea din frică pentru a câştiga libertatea. Iar
generaţiile următoare s-ar putea să nu mai aprecieze această bucurie pentru a vedea că ceea ce
căutam a fost acolo întotdeauna.”
Este clar faptul că la prima întâlnire cu aşa ceva, o să apară contradicţii cu vechile credinţe şi la
fel de multe întrebări, pentru că nu este decât o schimbare de paradigmă. Observaţiile pe care cineva
le-a făcut constant toată viaţa sunt încă la fel de corecte ca înainte. Dar acum li se oferă o explicaţie
complet nouă, şi acest fapt e destul de încurcat. Există răspunsuri bune la mulţimea de întrebări care
a putut fi cuprinsă până acum sau care sunt pe cale să mai sosească.
Este dificil de a intra în subiect, din moment ce schimbările de paradigme apar doar o dată la
câteva sute de ani, şi nici unul dintre noi nu a mai participat la aşa ceva înainte. Din istorie se poate
observa că schimbările de paradigme au nevoie de cel puţin 3 generaţii până se implementează.
Toate acestea au trecut prin următoarele 3 etape caracteristice. La început sunt ridiculizate,
apoi se luptă împotriva lor, pe urmă se ţin sub tăcere şi în cele din urmă sunt recunoscute ca lucruri
fireşti. Aceasta este, probabil, prima schimbare de paradigmă care apare în epoca internetului. Deci,
de data asta ea s-ar putea dezvolta mult mai repede. Dar încă acest fapt depinde de fiecare persoană
în parte. Cine nu a înţeles sistemul de unul singur, este încă legat de medicamente şi vaccinuri. Dar,
atunci când nimeni nu mai continuă jocul, el va face implozie de la sine. Şi vă rugăm, nu doar credeţi!
Verificaţi, verificaţi şi repetăm verificaţi totul prin forţe proprii!! Dacă începeţi căutarea pe internet
pentru credibilitatea acestora, atunci înseamnă că nu aţi înţeles.
Fiecare scenă din viaţă trebuie să fie privită acum dintr-o nouă perspectivă. Cine crede că doar
medicul poate pune capăt suferinţei lui, nu poate fi ajutat prin Noua Medicină. Noua Medicină este
numai pentru cei care sunt pregătiţi să înveţe legile biologice, să le înţeleagă, să le verifice, şi să îşi
asume responsabilitatea pentru toate simptomele. Dar atunci când cineva atribuie fiecare durere la
factori externi, sau presupuşi agenţi patogeni, substanţe cancerigene, o dietă greşită, lipsa de
activitate fizică, sistem imunitar, şi altele atunci în timp ce comportamentul cuiva poate fi foarte bine
obiectul analizei noastre bazată pe legile biologice, atunci aceast individ e complet nepregătit pentru
Noua Medicină. Nu există nici o alternativă la asumarea responsabilităţii individuale.

17.12 FRAZA CU LĂMÂIA

Avem în continuare o scurtă prezentare prin care credităm utilizatorul "Aquarius", din "GNM-
forum". Tania, în vârstă de ani a observat următoarele: E ciudat, ori de câte ori cineva îmi spune:
"Imaginaţi-vă că muşcaţi dintr-o lămâie", gura mea începe să saliveze. Deci, există multă salivă. Deşi
nu am muşcat cu adevărat dintr-o lămâie. Cum funcţionează acest lucru? Cel mai bun mod de a
clarifica această întrebare este de vă îndrepta spre ştiinţa avansată.
Pentru a afla cauza
fenomenului, un cercetător german a
cerut fonduri. Dar a fost suficient de
inteligent să menţioneze pe cererea
sa că rezultele cercetărilor sale vor
avea un mare impact asupra
înţelegerii noastre a realităţii şi - ar
putea - sau ar putea însemna, prin
urmare, un mare pas înainte pentru
omenire. La început, există o
ipoteză,… care se bazează pe
bănuiala că anumite secvenţe
măsurabile de unde sonore ar putea fi cauza creşterii secreţiei de salivă. Primul experiment e
conceput pentru a examina cu precizie tocmai aceşti parametri. Şi ce credeţi? Toţi cei care au fost
“expuşi” sonic la fraza: "Imaginaţi-vă că muşcaţi dintr-o lămâie" au observat că gura începe să
saliveze. Dar cea mai mică variaţie fonetică precum: "Imaginaţi-vă scriind într-o lămâie" nu a mai
provocat această reacţie fizică specifică. Ipoteza este dovedită prin toate măsurătorile.
Studiul este publicat într-o revistă de ştiinţă, şi e observat, evaluat, aplaudat şi citat în
comunitatea ştiinţifică.
Cu toate acestea un om de ştiinţă chinez, pune la îndoială acest studiu. Pentru a confirma
îndoielile sale, el copiază cadrul experimental şi îi “expune” pe colegii săi chinezi frazelor cu lămâia.
Nici unul dintre ei nu a reacţionat salivând cu excepţia unuia. Un tânăr chinez care a trăit în Germania
ani reacţionează imediat la succesiunea specifică a undelor sonore. Acest lucru creează o nouă
ipoteză: sensibilitatea la auzul frazei cu lămâia este un fenomen local, dar extrem de contagios.
Examinări repetate asupra unor chinezi care au trăit în Germania au relevat că: Cu cât au stat mai
mult timp în Germania, cu atât mai mare era probabilitatea de a se “infecta”.
Studiul este publicat (din nou-n.t.) într-o revistă de ştiinţă, fiind apoi observat, evaluat, aplaudat
şi citat în comunitatea ştiinţifică.
Cu toate acestea, un om de ştiinţă australian, pune la îndoială acest studiu. A făcut o
comparaţie genetică între germani şi chinezi care dezvăluie că există o corelaţie semnificativă între
forma ochilor şi sensibilitatea la fraza cu lămâia. Şocant: 99% din cazurile examinate susţin ipoteza.
Se naşte o nouă ipoteză. Gena responsabilă pentru ochi “subţiri” pare a fi totodată responsabilă de
împiedicarea efectului frazei cu lămâia.
Studiul este publicat (din nou-n.t.) într-o revistă de ştiinţă fiind observat, evaluat, aplaudat şi
citat în comunitatea ştiinţifică.
Cu toate acestea, un om de ştiinţă rus, pune la îndoială acest studiu. Pentru că, în Rusia, toţi
oamenii cu excepţia celor care locuiau în Germania de mai mult timp, sunt rezistenţi, deşi nu au ochi
“subţiri”. Cercetătorul rus confirmă studiul chinez şi îl respinge pe cel australian. Australienii şi cei care
pledează împotrivă i-au criticat pe ruşi, deoarece că, în anumite părţi ale Rusiei oamenii au toate
caracteristicile rudimentare de ochi “subţiri” În cele din urmă, s-a ajuns la un acord cu privire la o
cauzalitate multi-factor.
Noua concluzie este publicată (din nou-n.t.) într-o revistă de ştiinţă şi e observată, evaluată,
aplaudată şi citată în comunitatea ştiinţifică.
Tuturor le-a plăcut ipoteza multi-factor, deoarece a cuprins toţi factorii măsurabili şi identificabili
studiaţi până în prezent şi conţine rezultatul mai multor studii. Astfel, se credea că de data asta ea nu
poate fi departe de adevăr.
Tanja s-a conectat la forumul de fizică cu porecla ei sunflower_14, şi face clic pe secţiunea
"esoterism şi alte prostii", alege topicul despre fraza cu lămâie si scrie următoarele: “Eu cred că ea are
legătură mai mult cu conţinutul frazei şi cât de mult înţelege fiecare din acesta precum sentimentul pe
care îl ai când auzi fraza…. Deoarece, pentru mine, funcţionează şi cu scuipat.” Fizicianul absolvent şi
pasionat Eso Basher (hartmut_666) s-a logat şi îi scrie: Sunny-Bunny, înainte de a te ambala cu
zvonuri, chestiuni emoţionale, ţi-aş recomanda cu căldură să citeşti lucrările ştiinţifice cu privire la
subiect. Apoi, vom avea o bază de discuţie.
SURSĂ DE INFORMARE:
You Tube - Die 5 Biologischen Naturgesetze - Die Dokumentation, cu permisiunea producătorului David Münnich.