Era scepticismului şi a necredinţei

Este imposibil să ne dăm seama de ce avem din ce în ce mai puţină credinţă,

dacă nu privim mai atent la spiritul vremii, numit de specialişti cu termenul
generic de Zeitgeist. Prin spiritul vremii se înţelege modul în care gândim, fără a
conştientiza de unde provin ideile noastre. Multe aspecte din viaţa zilnică le
considerăm de la sine înţelese, motiv pentru care rareori le punem la îndoială. Ele
ne influenţează inconştient concepţiile, atitudinile şi comportamentul, aşa încât
numai analizând cu atenţie chestiunile aparent evidente vom reuşi să detectăm
motivele ascunse, ce-l determină pe omul modern să nu mai vadă lucrurile în
lumina creştinismului biblic.

1. Există doar ceea ce poate fi demonstrat

Răspunsul la întrebarea ce este adevărul? are multe de-a face cu spiritul vremii,
deoarece cei mai mulţi acceptă afirmaţiile ştiinţei ca fiind absolute, fără a realiza
că ele implică credinţa, potrivit căreia materia este unica realitate obiectivă.
Astfel, se acreditează ideea că adevărat nu poate fi decât ceva verificabil şi
măsurabil, iar întrucât – în acest sens – Dumnezeu e imposibil de măsurat sau de
demonstrat, atunci, pe cale de consecinţă, El nu există şi, deci, nici îngeri, înviere
ori viaţă veşnică.
Totuşi, cunoaşterea ştiinţifică este limitată, fapt recunoscut încă de filosofia
greacă. Platon a ilustrat asta prin celebrul său mit al peşterii, în care descrie cum
nişte oameni condamnaţi să trăiască într-o peşteră ar lua drept singura realitate
umbrele bidimensionale proiectate pe perete ale lucrurilor ce se mişcă în spatele
lor la lumina unui foc, ignorând complet sursa acestora. Fiind oameni, noi privim
lumea din perspectiva noastră; pisicile sau furnicile o percep total diferit.
De asemenea, adevărurile ştiinţei se ajustează în permanenţă, prin urmare nu
au cum să fie absolute, aspect ignorat deseori de mulţi oameni de ştiinţă, care iau
drept adevăr indubitabil faptul că nu poate exista o lume dincolo de ceea ce
vedem şi înţelegem noi.
Biblia în schimb – spre deosebire de ştiinţă – postulează existenţa şi a unei alte
lumi, ce transcende posibilităţile noastre de percepţie şi conceptualizare, din
aceasta făcând parte Dumnezeu, îngerii, Satana, demonii, precum şi acele
experienţe care se produc în contact cu divinul, de exemplu în rugăciune. Aşadar,
creştinismul biblic acceptă existenţa a două realităţi:
a) Realitatea materială – creaţia, cu tot ce ţine de ea, incluzând automat toate
legile naturii şi
b) realitatea ne-materială, adică ceea ce este în afara lumii noastre vizibile; ea
nu se subordonează metodelor şi sistemelor noastre de cunoaştere, deşi are,
cu siguranţă, propriile legi de funcţionare.
Atunci cum am putea avea acces la aceasta din urmă? Este oare posibil? Da, însă
numai cercetând cu atenţie informaţiile ce ne-au parvenit de acolo prin Biblie,
singurul izvor de inspiraţie autentică şi demn de încredere. Ce garanţii avem în
acest sens?
În primul rând profeţiile, care se pot verifica în istorie şi