„22 noiembrie 1918 la ora 8 eram la podul de peste Tisa împreună cu fratele Alexandru.

Cam
pe la orele 8,30au trecut românii din Slatina în frunte cu preotul protopop Doroș Ioan, cantorul Roza
Victor și învățătorul Bilțiu Ioan. Erau mai mulți de 150 de oameni Purtau vreo trei drapele mari
românești și aproape toți purtau cocarde cu tricolorul românesc. Cam pe la ora 9 au trecut podul peste
50 de căruțe din Apșa de Jos (subl. red.). Am văzut de departe că în frunte se afla la care Am văzut de
departe că în frunte se afla la care erau înhămați caii cei mai frumoși pe care îi aveam. În trăsură erau
preotul Ștefan Pop, înățătorul pensionar Dionisie Vereș, primarul Vasile Opriș și tata, precum și doi
oameni voinici, cu arme, Văsâi a Surdului și Ion Țiplea, care în timpul războiului ajunsese plutonieri
Gazetă regională social-politică din Transcarpatia
majori. În a doua trăsuri erau învățătorii Mihai și Vasile Botoș, Paul Moiș și încă doi fruntași, precum și
alți foști plutonieri majori în timpul războiului. Ilie Opriș și Ion Moiș, tot cu arme. La fel aveau drapele
NR. 7 (112) Director:
■ tricolore Ion M.Erau
și cocarde. BOTOŞ
peste 300 de apșeni. ■ Redactor-şef: Echim VANCEA IULIE 2018

Număr finanţat de :ASOCIAȚIA

Ne-am agățat și noi deROMÂNĂ”,
,,FAMILIA căruțe. La PalatulBAIA
Cultural așteptau MARAMUREȘ,
MARE, doi intelectuali româniPreședinte
cu banderole TEODOR ARDELEAN
tricolore pe brațe. Au întrebat dacă au și arme și muniții. Au răspuns unul dintre foștii plutonieri majori
că au circa 100 de arme și trei mitraliere. Că la toate sunt rânduiți cei mai buni trăgători, împărțiți în
plutoane de câte 30 de oameni sub comanda câte un ui fost plutonier major, mitralierele fiind aparte
sub comanda lui Opriș Ilie. Delegații le-au fixat locurile unde vor staționa, iar căruțele cu mitralierele le-

„APSA” - PROCENTENAR
au trimis în fața poliției, spunând căpeteniilor să țină contact cu ei.

După ce căruțele s-au întâlnit la locurile indicate am mers cu tata, preotul, învățătorii și încă vreo
trei fruntași dintre țărani la „Asociațiunea pentru cultura poporului român din Maramureș”. Curtea era
arhiplină. S-a hotărât ca adunarea să se țină în piață, unde s-a improvizat o tribună. Apoi au fost chemați
oameni de la căruțe și din alte părți. Căruțele au fost înșiruite dealungul străzilor ce„Eu suntspreoftatul
piață., care plânge
100 de ani în așteptarea
ale celor adiacente și paralele. Piața s-a umplut de oameni, care s-au așezat în ordine.
dădeau
Acolo-n
Au venit satul
apoimeu din deal,
conducătorii Asociațiunii și alți intelectuali, toți împodobiți cu tricolorul românesc. Sunt țipătul
Adunarea muiat în sânge
a fost

recunoașterii…
deschisă de părintele Simion Balea care a depus jurământul pe tricolorul românesc.Al Au văduvelor
urmat apoi altedin Ardeal.
cuvântări. Din toate am înțeles doar că Maramureșului vrea să se unească cu România. Adunarea s-a
Sunt solul dragostei și-al urii
termin at cam pe la orele 14.”
Un visător de biruinți
Noi maramureșenii din partea dreaptă a Tisei (Transcarpatia, Ce port blesteme-n cerul gurii
Ucraina) în pragul centenarului așteptăm recunoașterea noastră Drept moștenire din părinți”
ca urmașii maramureșenilor care au stat la baza fondării (făuririi)
Octavian Goga
statului Român ...
De ce nu ne auziți !!!

Declaraţia de la Alba Iulia

Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România, adoptată la 1 Decembrie 1918, cuprinde nouă puncte, care au în
centrul lor următoarele idei: I. „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara
Ungurească“ decretează unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România. II. Se rezervă
teritoriilor sus indicate autonomie provizorie, până la întrunirea adunării constituante. III. Se emit principiile
fundamentale de alcătuire a noului statul român. IV. Se cere congresului de pace să asigure dreptatea şi libertatea
tuturor naţiunilor mari şi mici şi să elimine războiul din raporturile internaţionale V. Se adresează un salut
„fraţilor din Bucovina“, care se uniseră cu trei zile înainte cu România. VI. Sunt salutate naţiunile eliberate din
jugul austro-ungar. VII. Se cinsteşte memoria eroilor români sacrificaţi pentru libertatea şi unitatea naţiunii
române. VIII. Se mulţumeşte Puterilor Aliate (Antantei) pentru că au scăpat civilizaţia din „ghearele barbariei“.
IX. Se decide înfiinţarea Marelui Sfat Naţional Român, ca reprezentant al „naţiunii române din Transilvania,
Banat şi Ţara Ungurească“. Singurul articol dintre cele nouă care are subpuncte (anume şase) este cel de-al
treilea. Aceste şase subpuncte concretizează principiile alcătuitoare de stat: libertatea naţională a „popoarelor
conlocuitoare”; libertatea confesională a tuturor cultelor din stat; vot universal, egal, direct şi secret pentru
ambele sexe, de la 21 de ani în sus; libertatea presei, de asociere, de întrunire şi de gândire; reforma agrară
radicală; drepturi pentru muncitorimea industrială echivalente celor din statele cel mai avansate din Apus...
Ziarul Crișana, nr. 8292/31.07.2018

Apşa de Jos
 2. anul 2018
Guvernul României
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Muzeul de Istorie şi Etnografie al Românilor din
Transcarpatia
Comunicat de presă - Proiect
Casa memorială „Ilieş Filip”, delegat cu drept de vot la Marea Adunare Naţională de la
1 Decembrie 1918: cercetare, achiziţie, conservare şi valorificare muzeală în Muzeul
de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia, Apşa de Jos, Ucraina.
Proiectul este finanţat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, este derulat de
către Muzeul de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia şi se desfăşoară
între 15.5.2018 şi 15.11.2018.
Proiectul va cuprinde următoarele acţiuni:
1. Prima acțiune va cuprinde efectiv achiziția Casei Memoriale „Ilieș Filip”, Delegat
cu drept de vot la Marea Adunare Națională 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia ca
obiect cu valoare de patrimoniu realizată după un plan de achiziții în limita bugetului
stabilit,.
2. Cea de a doua acțiune va cuprinde activități de demolarea, transport, amenajare
(reconstrucție) și valorificare a Casei Memoriale „Ilieș Filip”,, în cadrul Muzeul de
Istorie și Etnografie, printr-o expoziție permanenta.
În cadrul Muzeul de Istorie şi Etnografie va fi organizata o expoziție permanenta
despre contribuția maramureșenilor din dreapta tisei la Marea Unire a Românilor de la
1 decembrie 1918.
Echipa de implementare a proiectului va cuprinde în principal trei persoane cu
preocupări legate de organizarea şi amenajarea expoziției la care se va adăuga un
număr de 8 profesori, cercetători și experți voluntari din Ucraina și Romania.
Directorul muzeului va coordona activitatea membrilor echipei de implementare cât şi
a voluntarilor, stabilirea responsabilităților acestora iar secretarul proiectului va
asigura în primul rând activitatea de centralizare şi prelucrare a informațiilor, atât cele
care țin de implementarea proiectului, realizarea raportărilor a documentațiilor de
proiect cât şi a evidenței științifice. Experți voluntari din Romania vor avea în primul
rând atribuții de expertizarea a patrimoniului şi organizarea expoziției.
3. A treia acțiune va fi organizarea unui seminar internațional Patrimoniu Identitar
Comun - Casa Memorială „Ilieș Filip”, Delegat cu drept de vot la Marea Adunare
Națională 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, la care vor participa oficialități,
specialiști din Ucraina și România.
01.05.2018 – 01.06.2018 achiziționarea Casei Memoriale „Ilieș Filip”, Delegat cu
drept de vot la Marea Adunare Națională 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia
01.06.2018 – 01.10.2018 amenajarea Casei Memoriale „Ilieș Filip”,, în cadrul
Muzeul de Istorie și Etnografie, printr-o expoziție permanenta
15.10.2018-30.11.2018 valorificare si promovare Casei Memoriale „Ilieș Filip”, prin
expoziția realizată.
01.10.2018- 30.10.2018 Organizarea unui seminar internațional Patrimoniu Identitar
Comun - Casa Memorială „Ilieș Filip”, Delegat cu drept de vot la Marea Adunare
Națională 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia
01.05.2018- 30.11.2018 promovarea proiectului în mass-media.
Implementarea proiectului va fi făcută de către o echipă de proiect condusă de către
Ion M. Botoş, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie al Românilor din
Transcarpatia. Ion M. Botoş
Apşa nr. 7 (112)
Guvernul României
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Muzeul de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia
Comunicat de presă - Proiect
Patrimoniu identitar în comunităţile româneşti din Transcarpatia: cercetare, achiziţii, conservare şi
valorificare muzeală în Muzeul de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia, Apşa de Jos,
Ucraina.
Proiectul este finanţat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, este derulat de către Muzeul de
Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia şi se desfăşoară între 1.04 2018 şi 30.11.2018.
Proiectul va cuprinde următoarele acţiuni:
1. Cercetarea patrimoniului material din comunitățile românești din localitățile din dreapta Tisei,
Ucraina, în vederea identificării obiectelor de patrimoniu cu certă valoare muzeală, reprezentative
pentru moștenirea culturală românească de pe teritoriul Transcarpatiei, Ucraina. În această acțiune vor
fi incluse următoarele activități:
- Pregătirea cercetării, respectiv constituirea echipei de cercetare, formularea detaliată a obiectivelor,
metodologiei şi itinerariului cercetării, a criteriilor de evaluare a valorii obiectelor de patrimoniu. În
metodologia cercetării se vor avea în vedere stabilirea de metode şi criterii, atât pentru cercetarea
etnografică cât şi aprecierea obiectelor cu valoare de patrimoniu etnografic: obiecte confecționate în
vederea îndeplinirii unor ocupații (agricultură, păstorit, vânătoare, albinărit, butinărit etc.), meșteșuguri
țărănești (torsul şi țesutul, prelucrare lemn, olărit, cojocărit, opincărie, fierărit); tehnică şi arhitectură
populară (elemente din structura unor mori tradiționale, porți tradiționale maramureșene, vâltori,
râșnițe, pive etc.
- Identificarea pe teren a obiectelor care au certă valoare de patrimoniu material, stabilite pe baza
criteriilor stabilite în activitatea anterioară şi luarea în evidentă a posesorilor acestora. Cercetarea va
viza localitățile din Transcarpatia. Cercetarea pornește de la premisa constatată din experiența noastră
de până acum că se mai găsesc încă în gospodăriile țăranilor români sau a unor intelectuali din
localitățile amintite, obiecte a căror valoare este ignorată, unele sunt amenințate cu pierderea lor
definitivă. Cercetarea va avea în vedere şi obiecte cu valoare culturală şi istorică deosebită aflate în
zonă: cartea veche românească, corespondența diverselor familii românești reprezentative, colecții de
fotografii sau numismatice, descoperiri arheologice întâmplătoare, etc. se va urmări pe cât posibil
identificarea unor donatori şi antrenarea în activitatea de cercetare a unor voluntari experți cu
competente în domeniile amintite dar şi a unor cercetători cu experiență din România, îndeosebi din
Maramureș dar şi Ucraina.
- Constituirea unei evidente cu obiectelor identificate, însoțită de fotografii, care va fi un instrument util
atât pentru planul de achiziții cât şi un punct de pornire pentru viitoarele cercetări.
2. Cea dea doua acțiune va cuprinde efectiv achizițiile de obiecte cu valoare de patrimoniu realizată
după un plan de achiziții în limita bugetului stabilit, realizarea primelor măsuri de conservare a
obiectelor achiziționate, includerea lor în inventarul general al Muzeul de Istorie şi Etnografie şi
întocmirea fișelor de obiect.
3. Cea de a treia acțiune va cuprinde activități de valorificare si promovare a patrimoniului material. În
cadrul Muzeul de Istorie şi Etnografie va fi organizata o expoziție permanenta. La acestea se va adăuga
un număr de 1.000 broșuri editate, care vor fi distribuite gratuit agențiilor de turism, instituții culturale
din România, Ucraina şi state din Uniunea Europeană în care vor fi promovate valorile culturale ale
comunităților românești din Transcarpatia aflate în cadrul Muzeul de Istorie și Etnografie a Românilor
din Transcarpatia.
Echipa de implementare a proiectului va cuprinde în principal trei persoane cu preocupări legate de
organizarea şi funcționarea muzeului amintit la care se va adăuga un număr de 7 profesori, cercetători și
experți voluntari din Romania. Directorul muzeului va coordona activitatea membrilor echipei de
implementare cât şi a voluntarilor, stabilirea responsabilităților acestora iar secretarul proiectului va
asigura în primul rând activitatea de centralizare şi prelucrare a informațiilor, atât cele care țin de
implementarea proiectului, realizarea raportărilor a documentațiilor de proiect cât şi a evidenței
științifice. Experți voluntari din Romania vor avea în primul rând atribuții de expertizarea a
patrimoniului şi organizarea expoziției temporare.
Echipa de implementare se va deplasa pe teren însoțită de experți in Patrimoniul Cultural National
Mobil, acreditați de Ministerul Culturii si Patrimoniului National din Romania pe baza unui grafic de
deplasare la destinațiile stabilite în etapa de pregătire a proiectului, cu mașini personale în două
campanii de cercetare. Logistica va fi asigurată prin achiziții directe din cadrul proiectului: un aparat
foto digital, laptop, xerox și imprimantă. Achizițiile, atât cele de bunuri necesare implementării
proiectului cât şi a obiectelor ce vor îmbogății patrimoniul material, vor fi efectuate respectând
legislația în vigoare. Achizițiile de bunuri cu valoare de patrimoniu se va face pe baza expertizelor
efectuate de experți acreditați in Patrimoniul Cultural National Mobil si ulterior printr-un contract de
vânzare-cumpărare încheiate între ofertantul deținător al obiectului cu valoare de patrimoniu şi Muzeul
de Istorie și Etnografie a Românilor din Transcarpatia conform legislației din Ucraina.
Implementarea proiectului va fi făcută de către o echipă de proiect condusă de către Ion M. Botoş,
directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia.
Ion M. Botoş

Str. Borcaniuca,17,Apsa de Jos, r-n Teceu, Regiunea Transcarpatia, Ucraina tel.+380-97-39-07-518 UA, 0752-474-079 RO
 Fondator: Uniunea Regionala din Transcarpatia “Dacia”, Gazeta Regionala Social-politica din Transcarpatia
Certificatul de înregistrare: 3T № 224 din 06.09.2001
Adresa redacției: str.Borcaniuca,17,Apsa de Jos, r-n Teceu, Regiunea Transcarpatia , Ucraina tel.+380-97-39-07-518
 Director Ion M. Botos, Redactor Șef Echim Vancea
 Redactori: Foto:
Dr. Livia Ardelean (Cluj-Napoca), Tiberiu Moraru (Oradea) Gheorghe Vasile Petrila (Oradea)
Drd. Vasile Timur Chiș (Sighetu Marmației), Nuţu Dan (Plăiuţ), Dr. Victor V. Vizauer (Cluj- Napoca)
Cristina Gherheș (Baia Mare), Ion Zmerega (Carbunesti), Nutu L. Pop (Apșa de Mijloc)
Ileana I. Botoş (Apșa de Jos), Gheorghe Moiş (Biserica Albă),
Olimpia Iovdii (Apșa de Jos), Ileana I. Marina (Apșa de Jos), Dr. Ilie Gherhes (Baia Mare)
 Numărul este tipărit: „Aska Grafica”, Sighetu Marmației, str. Izei, nr.4, tel:0262312915
 Apare: lunar. Formatul: A3, 8 pagini. Tiraj: 1500 exemplare. Se distribuie GRATUIT.
E-mail: botosdeapsa@gmail.com Colegiul de redacție nu răspunde pentru articolele apărute în ziar. Responsabilitatea afirmațiilor aparține autorilor articolelor.

вул.Борканюка, 17, Нижня Апша, Тячівський р-н, Закарпатська область, Україна тел. +380-97-39-07 UA, 0752-474-079 RO
 Засновник: Закарпатська обласна спілка «Дачія», Закарпатська обласна громадсько-політична газета
Реєстраційне свідоцтво: ЗТ № 224 від 06.09.2001
Адреса редакції: вул. Борканюка, 17, Нижня Апша, Тячівський р-н, Закарпатська область, Україна тел. +380-97-39-07-518
 Директор: Іван М.Ботош, Головний редактор: Єкім Ванчя
 Редактори: Фото:
Др. Лiвiя Арделіан (Клуж Напока), Тіберіу Морару (Орадя) Юрій В.Петріла (Орадя)
Ддр. Васіле Тімур Кіш (Сігету Мармаціей), Нуцу Дан (Плаюц) , Др. Віктор В. Візауер (Клуж Напока)
Крістіна Герхеш (Бая Маре), Іван Змерега (Карбунешть), Нуцу Л. Поп (Середня Апша), Олена І. Ботош(Нижня Апша)
Юрій Мойш (Біла Церква), Олімпія Йовдій (Нижня Апша), Іляна І. Марина (Нижня Апша), Др. Іліе Герхеш (Бая Маре)
 Номер надруковано: “Aska Grafika” м.Сигету Мармаціей, вул. Ізей,4, тел. 0262312915
 Виходить: раз на місяць, Формат: А3, 8 сторінок, Безкоштовно, Тираж: 1500
E-mail: botosdeapsa@gmail.com Редакційна колегія не несе відповідальності за матеріалами, опублікованими в газеті ; відповідальність несе автор матеріалу.

Slatina Ocna Slatina

 Apşa nr. 7 (112)
Preotul
ATANASIE DOROȘ
Martir al Neamului
Românesc
(14.08.1886-27.07.1932)
La 14 august 1886, s-a născut Atanasie Doroş, în comuna-sat Slatina din comitatul
Maramureşului (azi în Zakarpatia-Ucraina), ca fiu al protopopului Sighetului Marmaţiei,
Ioan Doroş, originar din Tara Oaşului.
Şcolile secundare le-a urmat la Liceul românesc din Beiuş, jud. Bihor, după care
urmează cursurile facultăţii de Teologie din Gherla, fiind hirotonosit în anul 1909. Nu se
opreşte aici şi urmează cursurile Facultăţii de litere din Cluj. Este repartizat ca şi catihet la
Liceul Piariştilor din Sighet în anul 1909, predând religia şi limba română.
În perioada primului război mondial a fost concentrat pe front ca preot confesor, cu
grad de căpitan, probabil pentru a-1 sustrage de la catedra românească, până la terminarea
acestuia, în primăvara anului 1918.
În aprilie 1918, în urma decesului socrului său, protopopul onorific Antoniu
Covaci, renunţând la catedră, din motive familiale, a solicitat numirea sa ca paroh în
comuna Tarna Mare, îndeplinind funcţia de pastor sufletesc al enoriaşilor din parohie până
în anul decesului său prematur din 27 iulie 1932, la vârsta de 46 ani. A păstorit la Tarna Mare
14 ani. Din căsătoria sa cu Elisabeta Covaci au rezultat un număr de 7 copii (4 băieţi şi 3
fete).
Atanasie Doroş a desfăşurat şi o bogată activitate cultural-politică. Încă din primii
ani ai maturităţii sale, a fost un înflăcărat luptător pentru înfăptuirea unităţii naţionale a
tuturor românilor, alături de întreaga pleiadă de patrioţi români din acea epocă, un luptător -
de la catedră - pentru păstrarea limbii şi conştiinţei romaneşti în sufletele românilor din
părţile Maramureşului şi Ugocei.
În timpul funcţionării sale la Sighetul Marmaţiei, ca tânăr profesor de liceu, alături
de personalităţi de seamă ale epocii, a luat parte activă, în cadrul „ASTREI” locale, la
activitatea de culturalizare şi ridicare a conştiinţei naţionale a maramureşenilor.
La catedră, se străduia cu aplomb pentru menţinerea conştiinţei etnice şi a limbii în
rândul tinerilor elevi români din Maramureş faţă de încercările de deznaţionalizare a
elementelor romaneşti de către administraţia maghiară.
În perioada postbelică, începând cu luna aprilie 1918, vine la Tarna Mare unde
continuă lupta deşteptării şi menţinerii conştiinţei naţionale în rândul elevilor din Tractul
Turţului şi organizarea lor pentru obţinerea drepturilor şi libertăţilor naţionale ale românilor
din Ardeal.
Odată cu începerea organizării, în anul 1918, a acţiunilor de schimbare a instituţiilor
administraţiei ungare pe întreg teritoriul Transilvaniei, Comitetul local de iniţiativă, sub
conducerea lui Atanasie Doroş, a statutat şi pe aceste meleaguri conducerea administrativă
românească.
Încă în perioada funcţionării administraţiei ungare, Atanasie Doroş, împreună cu
tânărul inginer Adrian Tomoioagă, fiul directorului şcolii din Bocicău, venind de pe front cu
gradul de stegar, au înfiinţat pe raza comunei Tarna Mare, pe baza dispoziţiilor Comitetului
Naţional din Ardeal, Garda Naţională din Tarna Mare, Valea Seaca ăi Bocicău, alcătuită din
tineri sub comanda sa. Instruirea Gărzilor Naţionale s-a făcut în secret, pe dealurile de la
Socea Mare, Socea Mică şi terenurile cimitirului.
Această unitate şi-a luat apoi sarcina de a asigura menţinerea ordinii în comună,
alungând jandarmii cu pene de cocoş. Concomitent, Comitetul local a procedat la preluarea
administraţiei locale, numind în funcţia de primar pe plugarul de mare respect Vasile
Molnar, care a îndeplinit această funcţie în întreaga perioadă de adiţie românească, până la
moartea sa, indiferent ce partid era la putere.
Notarul Megyeri Mihai, care a colaborat cu Consiliul Naţional local şi care a avut,
în perioada administraţiei ungare, un comportament corespunzător faţă de populaţia
românească, a fost menţinut în funcţie până la pensionarea sa.
În condiţiile în care Consiliul Naţional Român Central a hotărât organizarea şi
convocarea Marii Adunări Naţionale pe data de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia,
precipitându-se evenimentele, Consiliul Naţional Român al Comitatului Ugocea, Cercul
Electoral Turt, a convocat pe data de 26 noiembrie 1918 şedinţa în care să se desemneze
delegaţia de 5 persoane pe bază de „Credinţional”, care, la Alba Iulia, să voteze în faţa Marii
Adunări Generale adeziunea la alipirea cu Ţara.
Conducător al delegaţiei a fost ales preotul Atanasie Doroş, ca delegat al Gărzilor
Naţionale din Cercul Electoral Turţ a fost desemnat inginerul Adrian Tomoioagă, iar ca
reprezentanţi ai poporului încă doi ţărani din Turţ. Tot ca delegat al Gărzilor a fost ales şi
ţăranul-ostaş din Turţ, Vasile Gale.
La Aba Iulia, delegatul Cercului electoral Turţ, Atanasie Doroş, prezent în Sala
Unirii, în numele oşenilor din acest ţinut, a depus voturile şi adeziunile cercului la Marea
Unire.
În legătură cu misiunea delegaţiei ugocene la Alba Iulia, în documentele aflate la
Arhivele Statului din Satu Mare sunt cuprinse date greşite în ce priveşte componenţa
delegaţiei, fiind arătat ca şi conducător al delegaţiei fostul protopop al Tractului Turţ, Ioan
Doboşi, parohul din Gherţa Mică, care de fapt nu a fost „Credinţional”, ci preşedintele
Cercului electoral care a ales delegaţia pentru Alba Iulia, iar ca unul dintre membri pe
avocatul Ioan Doboşi junior din Halmeu, lucru ce a fost adus la cunoştinţa acestei instituţii
Apşa de Mijloc
anul 2018 3.
de fiul mai mare al preotului Atanasie Doroş, pe nume Sever Doroş.
Protopopul Ioan Doboşi era bolnav şi prea bătrân pentru a risca deplasarea la Alba
Iulia în miez de iarnă, iar fiul sau Ioan Doboşi nu a fost ales ca membru al delegaţiei.
„Evenimentele petrecute în acele vremuri, precum plecarea şi întoarcerea de la Alba Iulia,
entuziasmul fără de margini în urma votării Unirii, îmi sunt şi astăzi vii în memorie. Deşi eram
copil la acea vreme, pot confirma multe lucruri petrecute atunci” îmi mărturisea cu ani în urmă
Sever Doroş.
După aceste entuziaste evenimente, care s-au răsfrânt şi asupra teritoriilor din
această parte a ţării, la data de 20 iulie 1920, Comisia Mixtă de Autodeterminare a hotarelor a
hotărât alipirea satelor Tarna Mare, Vagas, Valea Seacă, Bocicău, Comlăuşa şi Şirlău la
Republica Cehoslovacă, graniţa situându-se între Comlăuşa şi Batarci. Administraţia
Cehoslovacă a durat de la 20 iulie 1920 până la 30 iunie 1921.
Totul a fost liniştit în sate. A început procesul de cehizare: firme, şcoală, administraţie locală,
politie.
Dar această eroare nu putea să rămână fără reacţie. Însă, acest lucru era periculos,
după cum s-a dovedit ulterior, şi trebuia să se facă în cel mai mare secret din partea
iniţiatorilor. Aceasta sarcină şi-a asumat-o, cu toate riscurile, parohul comunei Tarna Mare,
Atanasie Doroş, în cel mai mare secret.
Memoriul în cauză a fost adus personal la Satu Mare şi depus la Prefectura Judeţului, la
prefectul M. Bălţescu, de către Atanasie Doroş. Trecerea graniţei la Comlăuşa spre Halmeu,
cu trăsura, n-a fost fără emoţii din cauza percheziţiilor ce se făceau asupra celor ce călătoreau
în ţara de care au fost înstrăinaţi.
Abia instaurată administraţia cehă, represaliile împotriva preotului Atanasie
Doroş n-au întârziat.
Fiind anunţat de anumiţi credincioşi din Tarna că jandarmii au pornit să-1 aresteze,
în grabă, s-a pregătit să fugă, luând drumul spre Băi, însoţit de câţiva apropiaţi ai săi, printre
care şi Vasile Batin, cântăreţul de mai târziu al bisericii. Jandarmii, călăreţi iscusiţi, au fost mai
iuţi, 1-au arestat pe drumul spre Băi. Motivul arestării i s-a comunicat abia la Seleuş, unde a
fost transportat şi ţinut închis trei zile.
Acuzaţia de a fi întocmit memoriul referitor la situaţia etnică a acestor comune n-a
putut fi dovedită faţă de negarea faptei, ceea ce a fost necesar să o facă în interesul securităţii
sale personale. Acest interogatoriu constituie dovada că memoriul a ajuns acolo unde trebuia.
Reîntors acasă, i s-a fixat domiciliu forţat în casa parohială, pe care, nici el şi nici un membru
al familiei, nu avea dreptul s-o părăsească fără ştirea şi aprobarea prealabilă a comandantului
postului de jandarmi. Aceştia erau instalaţi în casele lui Valkovits de lângă Borcut, loc unde
trebuia să se prezinte personal ori de cate ori voia să se deplaseze undeva, fie chiar la Biserică,
care era în apropierea domiciliului său. În afara localităţii Tarna, pentru oficierea slujbelor în
filiile aparţinătoare parohiei, i s-a întocmit un carnet în care se consemna ziua, ora şi
localitatea unde se deplasează, cu confirmarea şi ştampila primarului din comună. La
terminarea serviciilor, prezentarea cu dovada la jandarmi era obligatorie. Controlul existenţei
sale şi a familiei la domiciliu era la ordinea zilei, în orice moment şi la orice oră din zi sau
noapte, pe lângă ameninţări şi batjocuri.
La cererea de a i se aproba ca fiii sai să poată urma şcolile din Satu Mare, fiind deja
elevi de liceu, i s-a răspuns că aceştia pot să înveţe la şcolile ceheşti, astfel că cei trei copii pe
care-i avea la acea dată au rămas acasă, fără să-şi continue studiile, pană la alipirea celor şase
sate la Patria mamă.
Desigur, din punctul de vedere al statului cehoslovac, aceste represalii erau
considerate ca juste, dar anexarea celor 6 sate romaneşti la Cehoslovacia, pe baza principiului
autodeterminării etnice şi aplicarea unor represalii, erau în contradicţie cu acest principiu
unanim acceptat în Europa şi în întreaga lume.
Aşa a continuat această corvoadă foarte greu de suportat, până în ziua rectificării
graniţelor acestui teritoriu, la 30 iunie 1921, când a venit ziua izbăvirii.
Pe baza hotărârii Comisiei Mixte de autodeterminare a frontierelor statelor
beligerante în primul război mondial, la data de 4 mai 1921 s-a semnat, la Praga, Protocolul
referitor la unele modificări teritoriale între cele două state, conform căruia s-a instituit
Comisia de mai jos - Tarna Mare, Bocicău, Valea Seacă, Comlăuşa, Şirlău şi Vagaş - şi anume:
- Generalul Paris, comandantul militar al Padcarpath-Roussie, Preşedinte;
- Partea Cehă: M. Licht - Prefectul Beregdzazului; Colonel K. Nechleba; M. Bukoscki,
consilier al Litigiului; M. Jirench, Şeful Gărzilor Financiare (a vămilor);
- Partea Română: General de Divizie N. Petala, comandantul corp 6 al armatei, preşedinte;
General de Brigadă M. Florescu, Şef de Stat Major; M. Bălţescu, Prefect de Satu Mare; Ioan
Danciu, Inspector Varnă; Colonel Maxim, Comandant De Brigadă; Vintilă Petală, Ataşat
delegaţie, în calitate de secretar.
Rectificările graniţei s-au făcut din bornă în bornă de către această comisie şi ea
subzistă şi azi.
Citirea protocolului şi serbarea grandioasă a avut loc chiar în cadrul domiciliului
forţat al părintelui Atanasie Doroş, însoţite de scuzele, respectiv părerile de rău oficiale ale
guvernului cehoslovac, prezentate de reprezentantul ţării la acea solemnitate, prefectul de
Beregszasz M. Licht, pentru şicanele la care a fost supus, acordându-i în acelaşi timp,
personal, precum şi familiei sale, dreptul de a trece în Cehoslovacia pe toată viaţa, numai pe
bază de adeverinţă (fără paşaport) şi de a aduce orice marfă din tară, fără vama legală.
Poporul, adunat în curtea casei parohiale şi pe stradă, a sărbătorit cu multă bucurie revenirea
celor şase sate la Patria mamă - România.
Memoriul în cauză nu se găseşte în arhiva de stat a judeţului Satu Mare şi nici
consemnări privitoare la aceste evenimente. Memoriul trebuie să fi fost depus, probabil, în
arhiva Marelui Stat Major sau al Ministerului Apărării sau parte a Ministerului de Externe.
Acţiuni locale ale preotului Atanasie Doroş după 1921.
Una din primele iniţiative ale părintelui Atanasie Doroş, după reglementarea
problemei privind graniţa cu Cehoslovacia a fost înfiinţarea Băncii populare „Ugoceana” din
Tarna Mare, cu capital social de 100.000 lei, depuşi de acţionari, pentru ajutorarea
gospodăriilor ţăranilor săraci. Preşedintele Consiliului de Administraţie a fost însuşi
iniţiatorul înfiinţării ei, Atanasie Doroş. Banca a funcţionat în clădirea Cooperativei şi a avut
ca salariaţi, casier şi contabil pe Berej B. Banca a fost lichidată după încheierea bilanţului
general din anul 1933, imediat după moartea preşedintelui ei.
De asemenea, împreună cu sătenii din Tarna Mare şi împrejurimi, cu sprijinul
organelor locale şi ale Inspectoratului Silvic din Negreşti, a înfiinţat Composesoratul
Urbarial pentru exploatarea şi întreţinerea fondului forestier al comunei, care, pe baza
exploatărilor raţionale, asigura locuitorii cu lemne de construcţii şi foc.
În anul 1925, pe baza încredinţării scrise a Asociaţiunei pentru literatura şi cultura
poporului român (ASTRA) cu sediul la Sibiu, prin adresa nr. 2421 din 25 noiembrie 1925, a
fost solicitat şi mandatat să înfiinţeze, în Plasa Ugocea, un despărţământ al ASTREI, cu sediul
în Halmeu. Cu sprijinul organelor clericale din plasă şi a intelectualităţii din Halmeu, s-a ţinut
şedinţa de constituire a despărţământului, sub preşedinţia lui Atanasie Doroş, preşedinte
Dobric
 4. anul 2018 Apşa nr. 7 (112)
fiind ales Moldovan, primarul din Halmeu. URMAȘII LUI EMINESCU
În anul 1935, iulie 3, sub preşedinţia prim pretorului Plasei Ugocea, Vasile Dragoş, s-a SUNTEM NOI
ţinut la Tarna Mare Adunarea generală a Despărţământului ASTRA, la care au participat din
partea Secţiei judeţene Eugen Seleş, directorul Liceului „Mihai Eminescu” din Satu Mare,
profesorii Silviu Tămaş, Ioan Oros şi Octavian Ruleanu.
Nuțu Stan Pe dreapta Tisei ne aflăm,
Au asistat, ca invitaţi din partea ASTRA Carei, preşedintele Despărţământului Aurel Urmașii tăi fideli suntem.
Coza, director al liceului din Carei şi profesorul V. Farcaşiu. N-am uitat noi niciodată
Manifestarea s-a deschis prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de 4 preoţi: din Că ne-ai fost poet și tată.
protopopul Ilniţchi, preotul Ioan Doboşi din Halmeu, Adrian Lupan - parohul de Tarna Mare şi Apșa de Mijloc
preotul Avram. După liturghie, s-a făcut o procesiune la mormântul lui Atanasie Doroş,
întemeietorul Despărţământului Ugocea al ASTREI, cu care ocazie Ionel Popovici, primarul Oriunde noi nu am trăi
comunei Halmeu, a scos în evidenţă meritele acestuia. Solemnitatea a continuat printr-un Tot urmașii tăi vom fi.
program organizat pentru cei prezenţi pe un platou special amenajat. Vom citi a tale scrise,
Părintele Lupan a deschis şedinţa şi a prezentat poporului pe oaspeţi: Alexa Floca, prof. de Cu dragoste-n rânduri puse.
filosofie la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, care a ţinut o cuvântare, pe d-na profesor
Viorica Farcaşiu din Carei, care a vorbit din partea organizaţiei de femei. După acestea,
premilitarii au defilat în faţa comandantului Brădăţeanu şi a asistenţei. Apoi, oaspeţii au Știm că-n minte se păstrează
vizitat Băile Tarna. La poporul tău cinstit
Şedinţa Adunării generale a Despărţământului a fost deschisă printr-o cuvântare a prim Multe cărți, ce le-a citit
pretorului Vasile Dragoş, preşedintele acestuia. Au luat cuvântul: Aurel Coza, preşedintele A poetului iubit.
Despărţământului Carei, Seleş Eugen, preşedintele Secţiei judeţene, judecătorul Dr. Victor
Doboşi din Halmeu, secretar al Despărţământului Ugocea. Printre altele, a arătat că ASTRA
Ugocea a înfiinţat şi în Tarna Mare o bibliotecă. La propunerile preotului A. Lupan şi a Când te-așezai la masă,
avocatului Dr. Ioan Doboşi din Halmeu, s-a aprobat înfiinţarea secţiei feminine a ASTREI Scriai versuri de mătase.
Ugocea. Ele dau multă lumină
Din activitatea preotului Atanasie Doroş aş dori să mai menţionez următoarele: Limbii noastre cea română.
- Participarea, împreună cu o delegaţie de ţărani maramureşeni din Breb, în frunte cu parohul
comunei Nicolae Doroş, la Expoziţia Jubiliară din Bucureşti, în toamna anului 1908, trecând
graniţa la Braşov-Predeal fără paşaport din Austro-Ungaria. Fără nici o îndoială,
- Înfiinţarea, în perioada când era profesor la Sighet, împreună cu tatăl său Ioan Doroş, a unui Nici în istorie greșeală,
cor bisericesc în Slatina, cu un număr de 30 de plugari. Era cunoscut ca un excelent violonist şi Poet ca Eminescu nu-i,
cântăreţ al muzicii bisericeşti şi naţionale. Putem să spunem orișicui.
Doresc să mai amintesc faptul că organele de conducere ale treburilor Ardealului, până
la preluarea Administraţiei de către Romania, respective Consiliul Dirigent, cunoscându-i
activitatea, i-a oferit funcţia de director al bibliotecilor Universităţii din Cluj. A preferat însă Poet și geniu românesc,
să rămână în mijlocul credincioşilor pentru care a luptat şi pe care i-a slujit cu credinţă. Ca el – alții nu se-ntâlnesc.
Activitatea preotului Atanasie Doroş pentru reinstaurarea administraţiei româneşti în În prezent și viitor,
cele şase sate româneşti nu a fost uitată de cei de peste graniţă care şi-au pierdut dreptul de Vei fi iubit de-a nost popor.
proprietate asupra pădurilor de pe raza comunei Tarna. Cu ocazia unei călătorii la Seleşu (azi
în Ucraina), la trecerea unui pod, a fost atacat de nişte indivizi necunoscuţi, înarmaţi cu
ciomege ciobăneşti. L-au obligat pe vizitiu să coboare, să stea deoparte, iar pe preotul
Atanasie Doroş 1-au ciomăgit de la cap în jos. Întors acasă, a zăcut pe pat două săptămâni, iar
pe data de 27 iunie 1932 a murit, la vârsta de 46 ani. Familia a tăinuit moartea martirică a lui Simbolul românismului a ajuns în satul Dobric,
Atanasie Doroş, spunând că a murit din cauza unei pneumonii, contactată în urma unei partide comuna Apșa de Mijloc,
de vânătoare. A fost înmormântat lângă Biserica din Tarna Mare, alături de socrul sau, preotul
Antoniu Covaci. raionul Rahiv, regiunea Transcarpatia, Ucraina
Poate că familia a tăinuit cauza adevărată a morţii sale deoarece avea copii, unii foarte
mici, de 3, 6 şi 9 ani, iar alţii mai mari, însă în parohie s-a cunoscut adevărul, pe care 1-am aflat
şi eu de la bătrânii satului care au fost contemporani cu el. Pe data de 17 iunie 2018 la școala de gradul I-II cu predare în limba
La parastasul din vara anului 2009, am citit un articol din revista „Echinocţiu”, pe care-1 română din localitatea Dobric, unde ca directoare activează doamna Anuța
publicasem în ianuarie 2004, în care scoteam în evidenţă adevărul morţii sale, numindu-1 Stan, a fost instalat bustul marelui poet și geniu român Mihai Eminescu. Acest
martir al Bisericii româneşti, erou al neamului nostru. proiect cultural întărește dezvoltarea românismului în Dobric, unde predomină
„Eroii, oriunde şi-ar dormi somnul, rămân în mărturia drepturilor noastre pe acest pământ. populația română.
Purtarea lor în inimi nu e numai o datorie, cum spunea istoricul Nicolae Iorga, ci înseamnă a-i
simţi mereu lângă noi pe cei care au trecut partea ultimei călătorii rămânând sub candela de
Alături de corpul didactic al școlii și locuitorii satului, la eveniment au
cruce sau stea ce pentru ei clipoceşte ca un plâns reţinut pe bolta cerului.” mai fost prezenți următorii oaspeți: Lucian Ionuț Indreiu – Viceconsulul
Consulatului României la Solotvino; Ghenadi Moskal – președintele
■ Pr. Vasile BURA, Administrației Regionale de Stat din Transcarpatia; Pavlo Basarab –
Parohia Botiz, jud. Satu Mare președintele Administrației Raionale de Stat Rahovo; Sevci Oksana – șeful
în Revista „Eroii Neamului”, Anul VIII, nr. 2(27), iunie 2016 Departamentului de educație din Administrația Raională de Stat Rahovo,
precum și reprezentanții editurii „Citadela” din Satu Mare domnii Aurel Pop –
director, Ion Nistor – redactor și scriitorul, publicistul Alexandru Zotta.
CETĂȚENIE DE ROMÂN Toate aceste persoane au ținut discursuri, în care au accentuat
importanța creației lui M. Eminescu pentru toți românii.
Comuna Apșa de Mijloc are o populație de aproximativ 7000 de
Nuțu Stan locuitori, din care aproape 1200 locuiesc în satul Dobric (intră în componența
administrativă a comunei Apșa de Mijloc).
În Dobric funcționează o școală de gradul I-II cu predare în limba
română, unde învață 102 elevi, casă de cultură, punct medical, cinci magazine
Din tot sufletul dorim Unde se poate de întrebat de formă privată. De asemenea, satul are 803 ga de teren agricol și 530 ga de
Cetățenie să primim. Din ce cauză cetățenie n-am căpătat? suprafață acoperită cu pădure.
Cetățenie meritată, românească, Fiindcă până la atestarea de stat Dobricul este un izvoraș de sursă intelectuală românească. Mulți
Ca alții să nu ne asuprească. Noi tot aici ne-am aflat. locuitor, după terminarea școlii din satul natal, au obținut studii superioare și
medii de specialitate. La ora actuală, satul Dobric se poate mândri cu doctorul
Noi, românii de aici, Nici nu se poate discuta
Tot timpul eram asupriți. De cetățenie di-om căpăta. abilitat în științe fizico-matematice, profesor universitar, stimatul Marina
De alte state neprețuiți, Este clar și neschimbat Vasalie al lui Gheorghe, care în timpul de față ocupă postul de vice-ministru al
Pentru ei, străini eram noi socotiți. Că cetățenie română, noi demult am meritat. educației în Guvernul Republicii Moldova.
Fără a spune o greșeală și fără a exagera faptele, locuitorii satului
Este timpul să-i dăm jos din spate Toate din cele spuse și scrise Dobric sunt și au fost cei mai harnici din dreapta Tisei, păstrând graiul
Și să trăim în libertate Sunt de la frații români aduse:
românesc, istoria, tradițiile, cultura și portul strămoșilor români.
Cu ai noștri frați de-aproape Tradițiile, cultura și limba
Să fim apărați, ca în cetate. Nu s-au adus din Antarctica. Noi, dobricanii, ne considerăm urmași ai marelui poet și geniu
românesc. Măcar că în poezia sa M. Eminescu a scris „De la Nistru până la
Când trăiești tu pe al tău Tisa”, noi suntem încrezători că dacă ar fi în viață, marele poet al tuturor
Și ești jignit, îți pare rău. românilor ar scrie “De la Nistru până după Tisa”. Din această cauză, eu, Nuțu
Cetățenia română este lucru important, Stan, născut în satul Dobric, am scris și vreau să public poezia “Urmașii lui
Când de străini ești agresat.
Eminescu suntem noi”.
Apșa de Mijloc, 2018

Biserica Albă Plăiuţ

Apşa nr. 7 (112) anul 2018 5.

Strâmtura Bouţu Mic

 6. anul 2018
Din seria „Anul Centenar al României şi al
Românilor”
Avem un an centenar, ce facem cu el?!…
Eu unul ştiu că fiecare eveniment aniversar este în viaţa omului, pe lângă un binecuvântat prilej
de bucurie, împlinire şi satisfacţie, şi un potrivit moment de analiză, meditaţie, reflecţie şi
introspecţie!...
Dincolo de nivelul uman, particular, eu cred că aşa este sau astfel ar trebui să fie şi la nivelul
unei naţiuni, la nivel naţional, adică!...
Prin urmare, acum, in acest an aniversar, special, centenar, cred că ar trebui să ne punem, ca
neam, ca popor, câteva întrebări, esenţiale, fundamentale, poate chiar o sută, la care să găsim tot atâtea
răspunsuri sau, mai ales, soluţii!...
Da, vin să întreb, aici şi acum: avem un an centenar, ce facem cu el? Cum profităm, în sensul
bun al cuvântului, de această oportunitate, de această şansă, cum tratăm, cum abordăm, cum
gestionăm acest an special în şi din viaţa noastră şi a patriei noastre, cum ne raportăm la toate
realităţile, altminteri, zilnice/cotidiene din viaţa noastră şi a naţiunii noastre, ce facem, scurt, concis şi
concret, acum sau de aici înainte, cu viaţa noastră, cu soarta noastră, altfel spus, cu viaţa şi cu soarta
acestei ţări?...
Dincolo de toate momentele aniversare şi evenimentele festive (unele, chiar festiviste)
specifice acestui moment aniversar, ce mai rămâne din curgerea, consumarea şi petrecerea acestui an,
adică cu ce ne alegem, la ce întrebări am răspuns ori ba? Bunăoară: ce merge în ţara aceasta şi de ce?
Ce nu merge în ţara aceasta şi de ce? Ce este şubred, putred, ce scârţie în această ţară şi de ce? Care este
boala ei adică a noastră, care este diagnosticul, care este remediul şi tratamentul pentru vindecarea, ei
adică a noastră? Care sunt plusurile şi minusurile noastre? Căci ţara, patria, neamul şi poporul suntem
noi, nu alţii, nu altcineva, noi, fraţilor?!...
Aşadar, ce-i de făcut sau ce nu trebuie făcut şi de ce, în mod concret, obiectiv şi punctual?...
Mai mult decât atât, noi, aici şi acum, trebuie să (ne) (re)cunoaştem foarte bine trecutul, să
(ne) gestionăm, corect şi temeinic, prezentul şi, îndeosebi, să anticipăm, sincer şi obiectiv, viitorul,
nostru şi, mai ales, al copiilor/urmaşilor noştri!...
Cu alte cuvinte, noi, aici şi acum, dacă suntem sinceri şi oneşti, vedem şi conştientizăm
foarte bine ce moştenire am preluat de la înaintaşii noştri – marii noştri bărbaţi şi eroi – făuritori ai
Marii Uniri şi ai Unităţii noastre Naţionale însă vin şi întreb, tot aici şi tot acum: cu noi cum rămâne, ce
lăsăm noi în urma noastră? Ce zestre şi tezaur predăm noi urmaşilor noştri? În ce fel am cultivat şi
consolidat noi unitatea acestui neam şi popor sau când anume am realizat aşa ceva?!...
În altă ordine de idei, în acest an special – centenar 2018 aş dori să înţeleg, şi eu, mai mult şi
mai bine ca oricând, cum funcţionează, cum trăieşte şi vieţuieşte un stat, relativ tânăr, de numai 100 de
ani, de ce anume dispune el şi de ce anume mai are încă nevoie!...
Şi, observ, că ar fi tare multe, şi într-o parte şi în cealaltă şi, că în fond, el trăieşte, în şi din,
fiii, membrii şi cetăţenii săi!...
Dar, mai constat ceva: că Dumnezeu Preabunul a înzestrat, de fapt, acest neam şi popor cu
multe calităţi, (dar) şi cu câteva chemări sau misiuni!...
În acest fel, bunăoară, remarc faptul că, dincolo, de o Românie furată, ciuntită, ciopârţită,
confiscată, minţită, speculată, trădată, prădată, vândută şi cumpărată, dezbinată şi externalizată avem
şi o Românie profundă, sinceră, onestă, discretă dar concretă, modestă dar inteligentă, elegantă şi
corectă, harnică, dinamică şi darnică, generoasă şi ospitalieră, misionară şi apologetică, apostolică şi
creştină!...
Da, fraţilor, depinde de noi, de fiecare în parte şi de toţi laolaltă, în mod colectiv şi solidar, în
spirit de echipă, cum tratăm această ţară, cum abordăm acest popor şi cum cinstim sau preţuim acest
neam!...
Probabil că acum ar trebui să înţelegem, mai mult şi mai bine ca oricând, menirea noastră,
misiunea noastră, locul, rolul şi rostul nostru în interiorul acestui stat, asumându-ne, în mod
responsabil, toate aceste atribuţii, misiuni ori chemări!...
Da, avem misiunea de a contribui la bunul mers al acestui popor, avem chemarea de a cinsti,
respecta, cultiva şi consolida această ţară, prin tot ceea ce suntem şi facem, avem datoria de a preţui
acest neam, avem obligaţia morală de a apăra şi de a sluji această ţară!...
Cum? Prin împlinirea datoriei noastre sociale, materiale şi profesionale, atunci şi acolo
unde ni se cere!...
Prin apărarea/cultivarea valorilor, principiilor şi tradiţiilor acestui popor, bimilenar,
apostolic şi voievodal, nu colonial!...
Prin preţuirea, cu recunoştinţă sinceră, a tuturor semenilor/conaţionalilor noştri, care, prin
toată activitatea lor, exemplară şi remarcabilă, au contribuit la afirmarea şi recunoaşterea ţării noastre
în panoplia tuturor celorlalte state europene şi, nu numai!...
Da, oameni buni, România este (în) fiecare dintre noi, şi după cum suntem noi, fiecare în
parte, aşa este şi această ţară, corectă sau nu, umilă, umilită sau nu, demnă sau nu, onestă sau nu,
cinstită sau nu, ignorantă, arogantă şi superficială sau nu, mutilată, integră, întreagă sau nu, sinceră,
responsabilă şi serioasă sau nu!...
Într-un cuvânt, noi alcătuim/formăm neamul, naţiunea, poporul, statul şi ţara, adică, să nu
(mai) aşteptăm de la alţii, de oriunde şi de aiurea, să ne facă nouă ordine şi curăţenie, în casă şi în ţară,
să ne pună nouă în bună rânduială şi dreaptă cuviinţă viaţa şi vieţuirea, zilnică şi cotidiană, altfel zis,
să avem noi puterea, tăria, capacitatea şi, chiar, competenţa, să ne stabilim singuri, proiectele,
regulile, principiile şi, în special, priorităţile, să fim în stare a spune da (numai) acolo şi atunci când
trebuie spus da şi nu acolo şi atunci când situaţia o cere, adică „ce este da să fie da iar ce este nu să
rămână nu!” Atât şi nimic mai mult sau nimic altceva!...
Altfel spus, acest an deosebit an – centenar ar putea genera, din toate punctele de vedere, un
nou şi bun început care să asigure, apoi, o continuitate, o permanenţă, trainică, solidă şi stabilă ori
statornică!...
Cu alte cuvinte, subliniez şi insist că, între şi printre multe altele, în acest an special, pentru
noi, românii, anul nostru centenar, poate ar fi tare bine, mai mult ca oricând, să ne reîntoarcem la
exemple, la modele, la valorile caracteriale umane, adică la oamenii frumoşi, sinceri, curaţi, cinstiţi,
drepţi şi oneşti din această ţară!...
Adică, ar fi tare folositor dacă i-am respecta mai mult, dacă i-am studia mai temeinic, dacă
i-am întreba şi cerceta mai des, într-un duh al recunoştinţei şi al preţuirii, al respectului şi
responsabilizării noastre, peste tot şi întotdeauna, raportându-ne la înaintaşii noştri, la dascălii,
învăţătorii şi profesorii noştri, la părinţii şi fraţii noştri, la colegii şi duhovnicii noştri, însă toate
acestea să le facem, nu doar de ocazie sau de conjunctură, nu doar de moment sau din interes ci, cât
mai des şi cât mai serios ori sincer, fără ipocrizie sau făţărnicie!...
Mai mult decât atât, în şi din acest an începând poate ar fi minunat dacă am mai lăsa la o
parte toate hachiţele şi cusururile noastre, personale şi interpersonale, toate urzelile şi bârfele dintre
noi, toate apucăturile sau gesturile pline de egoism, individualism, mânie, frustrare, dezbinare,
erodare, răutate şi invidie, ajungând să fim, în mod consistent şi eficient, mai altruişti, mai solidari,
mai adunaţi, nu atât de împrăştiaţi şi de risipiţi, şi la propriu şi la figurat, într-un cuvânt, în sfârşit, mai
uniţi, cu adevărat uniţi, abandonând toate gândurile şi faptele noastre, care au dus la zicala, dureroasă
şi tristă că noi abia aşteptăm, nu să moară capra vecinului ci, mai abitir, să moară vecinul şi să ne
rămână nouă capra, fără să înţelegem că, de fapt, în atare condiţii, nu facem altceva decât „să defilăm
separat şi să pierdem în comun!” sau, datorită orgoliului şi vanităţii noastre, mai ajungem la o situaţie,
anume: „ai dreptate şi tu, şi tu, nu te lăsa nici tu, nici tu!”, şi o ţinem tot aşa, într-un conflict permanent
şi o contradicţie continuă!...
Topcino
Apşa nr. 7 (112)
Mai mult decât atât, în şi din acest an începând poate ar fi minunat dacă am mai lăsa la o parte
toate hachiţele şi cusururile noastre, personale şi interpersonale, toate urzelile şi bârfele dintre
noi, toate apucăturile sau gesturile pline de egoism, individualism, mânie, frustrare, dezbinare,
erodare, răutate şi invidie, ajungând să fim, în mod consistent şi eficient, mai altruişti, mai
solidari, mai adunaţi, nu atât de împrăştiaţi şi de risipiţi, şi la propriu şi la figurat, într-un cuvânt,
în sfârşit, mai uniţi, cu adevărat uniţi, abandonând toate gândurile şi faptele noastre, care au dus
la zicala, dureroasă şi tristă că noi abia aşteptăm, nu să moară capra vecinului ci, mai abitir, să
moară vecinul şi să ne rămână nouă capra, fără să înţelegem că, de fapt, în atare condiţii, nu
facem altceva decât „să defilăm separat şi să pierdem în comun!” sau, datorită orgoliului şi
vanităţii noastre, mai ajungem la o situaţie, anume: „ai dreptate şi tu, şi tu, nu te lăsa nici tu, nici
tu!”, şi o ţinem tot aşa, într-un conflict permanent şi o contradicţie continuă!...
Poate că, măcar acum, în aceste momente şi în acest an deosebit trebuie să ne aducem, mai
mult ca oricând, aminte că „tatăl minciunii este tatăl dezbinării” şi că duşmanul nostru atâta aşteaptă:
„să împartă, să dezbine şi să stăpânească!”
De aceea, urmând exemplul şi pilda oamenilor serioşi, sinceri, competenţi, eficienţi şi
responsabili din această ţară, de ieri şi de azi, indiferent de vârsta lor, de statutul lor material, social,
cultural sau intelectual, cred că ar fi timpul să ne punem serios pe treabă, să ne ocupăm de lucruri
realiste, adevărate, autentice şi profunde, uitând/ignorând, cu desăvârşire, zicala că „merge şi aşa!”,
să începem să cultivăm, valoarea, demnitatea, onestitatea şi onoarea, abordându-le/transformându-
le în adevărate principii sau norme, călăuzitoare, de viaţă, după cum au procedat toţi oamenii, discreţi
dar concreţi, ai acestui neam românesc, care nu au făcut „din mila sfântului doar umbră pământului”,
ci au lăsat realizări, împliniri, fapte, activităţi şi acţiuni care, pe bună dreptate, le conferă aura de sfânt
sau efigia de erou!...
Cu alte cuvinte, la toţi aceşti oameni, funcţiona îndemnul, conform căruia „ce poţi face
astăzi nu lăsa mâine!” spre deosebire de unii dintre noi care, credem că, dacă amânăm pe mâine,
poate nu mai trebuie făcut!...
Şi, mai mult decât atât, ei făceau, lucrau împreună, în echipă, în acelaşi spirit şi duh, într-o
singură/comună suflare!...
Bineînţeles, au mai fost şi alte multe, variate şi diverse, momente/evenimente, lucrări,
împliniri şi realizări, toate grăitoare, relevante şi elocvente, în acest sens, însă vin să întreb eu, unul,
aici şi acum: ce am învăţat/ce am reţinut, noi toţi, din toate acestea, cu ce ne-am ales, care sunt
foloasele/rezultatele, culturale, spirituale şi duhovniceşti, pe care le-am deprins noi din toate
acestea?...
Există, au rămas/s-au păstrat/tezaurizat ele, undeva, cu adevărat?...
Vom fi, şi noi, de aici înainte, mai curajoşi, mai uniţi, mai demni, mai corecţi, mai oneşti,
mai cinstiţi, mai altruişti decât până acum, ca neam, ca popor, adică vom reţine şi asimila ceva de la
toţi aceşti înaintaşi şi eroi ai noştri, între care şi protagoniştii acestei lucrări, sau vom reveni la vechile
noastre metehne, defilând separat şi pierzând în comun, ca până acum!...
Altfel spus, acum, în anul special, centenar – 2018, al unităţii noastre naţionale, când
tânărul nostru stat românesc împlineşte/aniversează primii 100 de ani, vom învăţa, oare, să nu mai
fim atât de dezbinaţi, atât de frustraţi, atât de complexaţi, atât de încrâncenaţi, atât de invidioşi, atât de
egoişti, atât de răzbunători, atât de fragili şi atât de vulnerabili!...
Da, fraţilor, adevărat, multă lume, din toate colţurile lumii, a admirat şi admiră, în
continuare, spontaneitatea noastră, din unele momente ale istoriei, generozitatea sau ospitalitatea
noastră, cultura, spiritualitatea şi civilizaţia noastră, ca neam/ca popor, însă, din păcate, de cele mai
multe ori, sunt nevoiţi să se oprească, astăzi, cel puţin, numai la atât, fiindcă de purtare constantă,
perseverenţă şi consecvenţă, susţinută şi întemeiată, nu (mai) poate fi vorba!...
De ce oare?...
Deoarece, între altele, ne trezim/ne revenim prea târziu, uneori mult prea târziu, având,
printre altele, această slăbiciune ori neputinţă de a-i aprecia/admira pe conaţionalii/concetăţenii
noştri, fie după ce nu mai sunt printre noi pământenii, fie după ce au ajuns în exil sau în refugiu – cum,
iată, a fost (şi) cazul Regelui Mihai I al României, fie după ce au ajuns în puşcăriile comuniste, în
progrom-uri, gulag-uri şi holocaust-uri, fie după ce s-au perindat în tot felul de peregrinări şi emigrări
pe întregul mapamond, pentru obţinerea/câştigarea unui respect, cuvenit şi binemeritat, a unui venit
mai bun/a unui trai mai decent şi a unei pâini mai bune/mai albe sau mai proaspete, când şi pe ei de noi
şi pe noi de ei îi cuprinde şi ne cuprinde dorul, regretul şi jalea, mai cu seamă atunci când
conştientizăm faptul, trist şi dureros, că au lăsat acasă, copii supăraţi, marcaţi şi afectaţi şi, poate,
chiar familii îndurerate şi destrămate şi, nu doar atât, ci au (mai) lăsat o ţară fără forţă de muncă,
calificată şi chiar necalificată, de am ajuns să-i angajăm, în locul lor, pe alţii, de pe alte meridiane?!...
În concluzie, vin, iarăşi, să întreb, aici şi acum: care este proiectul nostru de ţară pentru anul
centenar – 2018 şi nu numai, afară de aniversări/comemorări şi manifestări cultural - spiritual –
naţionale, pline de festivism, desigur, binevenite şi ele, adică mă gândesc la un demers/deziderat
concret şi punctual, fiabil şi viabil, eficient, consistent şi suficient, complex şi complet?!...
Avem. Există oare aşa ceva?!...
Dacă da, unde este şi cum arată acest proiect?!
Dacă nu, ce mai aşteptăm, oameni buni, sau, mai bine zis: de ce mai amânăm/întârziem
acest lucru, atât de important şi atât de necesar?!...
Căci dacă nu, dacă încă nu ne-am trezit din beţia această cotidiană şi nu ne-am revenit din
amorţeala aceasta, generalizată, apoi să ştim cu toţii, fraţilor, că zadarnic a fost curajul şi bărbăţia
eroilor, zadarnic a fost eroismul şi credincioşia mărturisitorilor, zadarnică a fost toată implicarea şi
determinarea marilor bărbaţi de stat ai acestei ţări, altminteri dăruită şi binecuvântată de Dumnezeu,
zadarnică a fost loialitatea şi fidelitatea voievozilor, domnitorilor şi regilor noştri, altfel spus,
zadarnică toată această spontaneitate a noastră, altminteri minunată şi salutară, de-a dreptul
spectaculoasă şi plină de entuziasm însă lipsită de substanţă, seriozitate, consistenţă şi consecvenţă,
una argumentată, justificată şi determinată, corect asumată şi sincer responsabilizată!...
Aşadar, în încheierea acestui eseu, evocându-i, în continuare, pe eroi, pomenindu-i pe
martiri, invocându-i pe mucenici, cinstindu-i pe toţi făuritorii Marii noastre Uniri/Unităţi Naţionale
de la 1918, afirm/susţin că trebuie totuşi, să facem un pas, înainte, adică mai departe, dincolo de focul
de paie, ajungând, deci, să ne respectăm între noi înşine, fără a ne mai sabota, şantaja, calomnia,
descuraja, răzbuna şi marginaliza, în mod reciproc, cu alte cuvinte, haideţi fraţilor, să ne apucăm
serios, asumat şi responsabil, de treabă, căci curajul, bărbăţia, credincioşia, patriotismul şi eroismul
nu trebuie să fie nişte calităţi ori virtuţi trecute şi perimate ci, mai ales, prezente şi, îndeosebi,
viitoare!...
Fiindcă numai în acest mod, vom putea vorbi, în viitor, aievea, de o Românie, a
copiilor/urmaşilor noştri, nefurată, neminţită, netrădată, neprădată, nevândută şi necumpărată,
nespeculată şi neconfiscată adică de o Românie integră, întreagă, onestă şi demnă, corectă şi
prosperă, curată şi elegantă, responsabilă şi profundă, serioasă, sinceră şi autentică, altfel „rătăcirea
de pe urmă va fi mai rea decât cea dintâi!”!...
Altfel spus, unirea şi unitatea noastră nu trebuie să constituie doar o referinţă simbolică,
istorică, comemorativă şi omagială ci să ajungă a fi un proiect şi un demers concret, un deziderat
continuu sau o permanentizare, consistentă, substanţială, durabilă, stabilă, statornică şi eficientă,
căci numai astfel vom mai rezista, numai aşa ne vom mai putea menţine şi, salva!...
Prin urmare, haideţi oameni buni, să ştim bine şi precis ce avem de făcut, noi, aici şi acum,
cu anul nostru centenar!...
Până una alta, însă, dea Domnul Dumnezeu Preamilostivul, să trăiască România anului
centenar în, cu şi prin noi, cât mai mulţi, frumoşi, rodnici, liberi şi binecuvântaţi ani!...
Stelian Gomboş
https://steliangombos.wordpress.com/
Peştere
 Apşa nr. 7 (112)
Curajul…
Moto: „Nu te teme turmă mică!...” (Sf. Ap. şi Ev. Luca 12, 32)
Într-o lume descurajantă şi descurajată se impune a se vorbi despre curaj şi bărbăţie,
curajul fiind, dintotdeauna şi întotdeauna, o calitate şi o virtute incontestabilă. Da, curajul, nu
tupeul, nu impertinenţa, nu insolenţa, nu indolenţa, nu obrăznicia ori nesimţirea!...
Altfel spus, chiar merită să ai curaj, acolo şi atunci când trebuie şi, mai mult, să-i
admiri pe oamenii curajoşi, hotărâţi, fermi şi demni, raportându-te la ei ca la nişte exemple,
pilde şi modele vrednice de urmat!...
Căci, ce altceva au fost Sfinţii, Eroii, Martirii, Mărturisitorii şi Mucenicii acestei
lumi şi acestui neam sau popor dacă nu nişte oameni plini de bărbăţie şi curaj, care au avut tăria
sufletească şi capacitatea morală de a spune binelui bine şi răului rău, de a spune da acolo unde
era da şi de a spune nu acolo unde era nu, adică de a accepta şi admite numai ce trebuia primit şi
de a refuza sau respinge ceea ce trebuia îndepărtat şi înlăturat!...
Şi noi trebuie să procedăm la fel, cu tărie, cu responsabilitate, cu dreptate, cu
fermitate şi cu dreptate, ba, mai mult, încurajând şi îmbărbătând!...
Dumnezeu nu este de acord cu căldiceii, laşii ori slăbănogii, fără determinare şi
consecvenţă, pe care, ne avertizează, prin Cartea Apocalipsei, „că-i va scuipa din gura Sa!...”
Noi, toţi, aşadar, suntem chemaţi la curajul mărturisirii, la curajul asumării, la curajul
îndreptării şi amendării, întoarcerii şi convertirii, sancţionării şi corectării!...
Prin urmare, noi suntem chemaţi să avem curaj, chiar cu riscul de a deveni incomozi,
apărând, propovăduind şi mărturisind adevărul, care, de foarte multe ori, deranjează şi chiar
supără, însă tot el este acela care „ne va face liberi!”
Mântuitorul nostru Iisus Hristos chiar ne-a îndemnat să îndrăznim, să avem curaj, să
nu ne temem, căci „El a biruit lumea!”
Bunăoară Sfinţii, de pildă, au ajuns la simplitatea pură pentru că au depăşit în ei înşişi
orice dualitate, orice duplicitate, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ei au depăşit lupta
dintre suflet şi trup, dintre bunele intenţii şi faptele pe care le săvârşesc, dintre aparenţele
înşelătoare şi gândurile ascunse, dintre ceea ce pretindem că suntem şi ceea ce suntem de fapt.
Ei s-au “simplificat” pentru că s-au dăruit în întregime lui Dumnezeu. Este motivul pentru
care se pot dărui în întregime şi oamenilor în relaţiile cu aceştia. Dacă evită uneori să
numească cu brutalitate pe nume slăbiciunile acestora, o fac pentru a nu-i descuraja şi pentru
ca şi în ei să sporească ruşinea, delicateţea, recunoştinţa, simplitatea şi sinceritatea.
Sfinţii (ne) dau/inspiră curaj întotdeauna. Uneori ei micşorează pentru aceasta
proporţiile exagerate de închipuire pe care oamenii le atribuie prin imaginaţie slăbiciunilor
lor, păcatelor şi patimilor lor. Ei îi vindecă de sentimentul deznădejdii sau al neputinţei totale.
Dar uneori ei reduc de asemenea şi orgoliul celorlalţi cu un umor delicat. Ei surâd dar nu râd cu
zgomot sau sarcastic.
Alteori în faţa faptelor imorale şi a patimilor condamnabile ei îşi arată seriozitatea
dar nu inspiră niciodată spaimă. Ei acordă o valoare infinită celor mai sărmani oameni, pentru
că întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu Însuşi a dat această valoare infinită tuturor oamenilor. În
fiecare om ei îl văd pe Iisus Hristos, cum spun în cugetările lor unii Părinţi duhovniceşti. (Pr.
Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu, 1995,
p. 47).
În altă ordine de idei, în sens cotidian, obişnuit, curajul este atitudinea (capacitatea,
caracteristica), specifică unor oameni, care înfruntă cu îndrăzneală sau temeritate pericolele.
Din punct de vedere moral, curajul orientat spre scopuri nobile, este considerat virtute. Omul
curajos este un exemplu pozitiv sau chiar un model pe care ceilalţi îl adoptă, uneori.
Curajul este o trăsătură de caracter opusă laşităţii, particularitate regăsită în paleta
caracteristicilor oamenilor care nu-şi pot stăpâni frica. Omul curajos luptă cu primejdiile, în
timp ce laşul are o atitudine contrară, orientată spre evitarea acestora.
De regulă, omul curajos este considerat un om demn, cu suflet nobil, în schimb laşul
este opusul acestuia, adică i se pune eticheta de om nedemn şi ignobil.
Diferenţa dintre curajoşi şi laşi nu are la bază criteriul lipsei, respectiv existenţei,
fricii, ci al existenţei sau nu a forţei morale de a înfrunta sentimentul de teamă. Acest sentiment
îl regăsim în cazul celor din prima categorie, însă lipseşte în cazul laşilor.
Cu alte cuvinte, curajul şi frica nu se exclud reciproc, întrucât aceasta este prezentă la
orice om, dar numai omul curajos o înfruntă prin asumarea riscurilor generate de pericolele ce
pândesc societatea. Omul curajos nu este un om neînfricat, ci un om care îşi asumă riscul de a
înfrunta pericolele sau primejdiile.
Mark Twain spunea: „Curajul înseamnă rezistenţa la frică, stăpânirea fricii,
nicidecum absenţa fricii”.
Iar conform lui Nelson Mandela: „Curajos nu este cel care nu are frică, ci acela care
reuşeşte să şi-o învingă”.
Nu există oameni normali cărora să le lipsească sentimentul de frică, indiferent că
sunt curajoşi sau laşi din fire, şi nici oameni normali care să nu aibă dorinţa de a face acte de
bravură. În principiu, omul este programat să evolueze, ceea ce înseamnă că are voinţa de a
avea realizări importante.
Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce anumiți oameni devin curajoşi, unii devin lași,
iar alții ajung să aibă o conduită bivalentă sau duală (uneori sunt curajoși, alteori sunt lași)?
Care este explicaţia?
În primul rând, deşi au multe asemănări sau aspecte comune, oamenii sunt, totuşi,
diferiţi. Nu există doi oameni identici. Nici măcar gemenii monozigoţi nu sunt total identici.
În al doilea rând, indiferent de zestrea sa genetică, fiecare om are propria
personalitate, care are aspecte specifice în raport cu trăsăturile sau caracteristicile celorlalţi.
Unele dintre aceste trăsături sunt influenţate sau chiar schimbate de către factori multipli
(mediu, educaţie etc.)
Bouţu Mare
anul 2018 7.
Într-o altă ordine de idei, din punct de vedere etimologic, cuvântul curaj provine din
latinescul cor, care înseamnă inimă. Se poate spune că omul curajos este cel care trăieşte şi
se comportă după cum îi dictează inima şi mai puţin după ceea ce îi recomandă mintea.
Omul care manifestă curaj este cel care preferă să trăiască cu suficientă intensitate viaţa,
chiar dacă la orice colţ se poate ivi un pericol ce poate produce un deznodământ nefericit
pentru cel în cauză.
Curajul este aproape întotdeauna asociat cu riscul sau cu primejdia, deoarece omul
curajos preferă să înfrunte pericole sau să-şi asume riscuri, indiferent de ceea ce-i spune
raţiunea, în timp ce laşitatea este cel mai adesea precedată existenţa unor procese
deliberative, care stau la baza deciziei laşului de a nu-şi asuma riscul sau de înfrunta
primejdia. În mod paradoxal, se poate spune că, în quasitotalitatea situaţiilor, curajosul are
un comportament iraţional, iar laşul o conduită raţională.
Indiferent de ceea ce-i spune mintea să facă, omul curajos preferă glasul inimii, iar
laşul, indiferent de ceea ce-l şopteşte inima să facă, va alege raţiunea minţii. Nu înseamnă,
însă, că omul curajos se bazează pe intuiţie, iar laşul numai pe chibzuire.
Intuiția este capacitatea omului (calitate a conștiinței umane) de a descoperi, pe cale
rațională, dar în mod spontan, semnificaţia unei probleme ori a unui lucru (obiect). (Mintea
omului este un ansamblu unitar și structurat de informații, dar care, potrivit celor mai reputați
specialiști în psihologie, funcționează în două moduri (sisteme) operaționale: sistemul rapid și
sistemul lent).
Sigur, intuiţia poate avea şi accepțiunea de inspirație sau presentiment, dar nu despre
acest sens vorbim aici. Chibzuirea este capacitatea omului (calitate a conștiinței) de a analiza
limpede și precis datele și împrejurările relevante contextului în care se află. Cel care discerne
desfășoară un proces psihologic de analiză, cumpănire sau chibzuință, deliberând cu detașare
psihică. Laşul poate acţiona bazându-se pe intuiţie sau chibzuinţă, în timp ce omul curajos,
chiar dacă beneficiază de intuiţie sau discernere va alege ceea ce face în funcţie de ceea ce îi
recomandă inima.
În concluzie, din perspectiva resorturilor interioare/lăuntrice, în principal, actele de
curaj nu sunt generate de intuiţie şi, evident, nici de chibzuire. Cauza principală a curajului
este dorinţa, pasiunea sau sentimentul trăite de cel care înfruntă frica şi îşi asumă riscul unor
consecinţe negative, în timp ce cauza principală a laşităţii este reprezentată de teama
producerii consecinţelor negative anticipabile.
Altfel spus, omul curajos se simte mai confortabil din punct de vedere psihic sau
moral dacă îşi stăpâneşte frica şi luptă cu primejdiile, iar laşul, dimpotrivă, se simte mai bine
dacă se lasă stăpânit de frică şi evită pericolele.
Din perspectivă istorico-militară, de exemplu, curajul este identificat cu actul de
bravură sau cu eroismul. Actele curajoase au cauzat, nu de puţine ori, consecinţe negative, iar
uneori chiar letale, asupra autorilor acestora. O parte dintre aceste fapte îşi găsesc locul în
manualele de istorie şi devin pilde sau exemple pentru militari şi toţi cei care se pot afla în sau
se confruntă situaţii periculoase.
În lucrările de specialitate întâlnim şi alte abordări ale curajului, mai nuanţate,
vorbindu-se de curajul zilnic de curajul de zi cu zi.
Spre exemplu, vorbind despre curaj, M. Maltz arată următoarele: „Trebuie să aveţi
zilnic curajul să riscaţi să faceţi greşeli, să riscaţi să cunoaşteţi eşecul sau să fiţi umilit. Un pas
într-o direcţie greşită este mai bun decât statul pe loc toată viaţa” (M. Maltz, Psiho-
cibernetica, Ed. Curtea Veche, 2017, p. 159).
Într-adevăr, un act de curaj în sensul general acceptat, adică de act glorios sau de act
eroic, trebuie considerat un comportament virtuos excepţional, care merită respectul ori
recunoştinţa semenilor, dar viaţa, fără a le exclude, nu trebuie să aibă ca ţel astfel de acte.
Viaţa este un lung şir de alegeri şi de evenimente sau lucruri impuse, pe care omul le
trăieşte în fiecare clipă. Sunt de părere că înfruntarea fricii de către fiecare om este mult mai
importantă, dacă se manifestă zilnic, decât curajul eroic sau glorios, care poate fi demonstrat
de puţine ori sau deloc în viaţă.
În general, despre oamenii curajoşi, în sens clasic, se vorbeşte la trecut, întrucât, în
majoritatea cazurilor, aceştia nu au reuşit să treacă peste pericolele pe care au dorit să înfrunte.
Prin acte de îndrăzneală zilnică, care provin din partea unui număr cât mai mare de oameni,
pot fi realizate sau înfăptuite lucruri mult mai importante, dacă privim în ansamblu efectele
concurente ale acestora. Mai mult, de aceste acte se vor contamina din ce în ce mai multe
persoane, care vor imita ceea ce au observat la alţii, determinând un curaj colectiv benefic
pentru societate.
În încheiere, vom reţine şi sublinia, în acelaşi duh cu Părintele Nicolae Steinhardt că
„curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că îndată după
virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput:
a fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor
Săi.
Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care-I asemuit unui miel blând şi lipsit de
glas. Metafora este îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept
cuvânt-imagine un leu viteaz.
Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind de bună voie una din morţile cele mai
cumplite din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă de leu? Care fire de nu una de
inflexibilă tărie ar fi îndurat vreme de trei ani şi jumătate, senină şi calmă, ura, vrajba, perfidia,
ambuscadele vrăjmaşilor? Ar fi stat, neclintită şi neînfricată, în faţa dregătorului şi a
sinedriului? (A nepăsării unuia şi înverşunării celorlalţi?) Şi cum altfel decât act de
îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Apostolilor la propovăduire printre oameni ostili fără
a duce cu ei nici traistă nici toiag nici pâine nici bani? Şi care inşi de nu dintre cei mai dârji şi
mai neştiutori de teamă ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă decât să-şi lepede,
fie şi în schimbul celor mai ademenitoare făgăduieli, credinţa? Nu-i deloc neexact din punct
de vedere istoric ori exagerat, din punct de vedere psihologic, a spune că sângele martirilor
constituie podoaba, purpura şi vizonul Bisericii; este şi temeiul ei, în sensul cel mai strict şi
mai tehnic al cuvântului. (Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei
dobândi, Editura Dacia, 1997, p. 252).
Prin urmare, să nu uităm faptul că „Curajul conţine geniu, putere şi magie” (Goethe);
„Curajul înseamnă să ai puterea să te ridici şi să vorbeşti. Curajul înseamnă, de asemenea, să te
aşezi şi să asculţi” (Churchill) şi, „De regulă, actul de curaj este dictat de inimă, iar actul de
laşitate este impus de minte”!...
De aceea, haideţi oameni buni, să fim curajoşi, căci curajul ne va trezi, ne va uni, ne
va transforma în oameni liberi, demni, şi uniţi!...
Curajul ne va ajuta să devenim/să fim noi înşine, în tot locul şi în toată vremea!...
Stelian Gomboş
https://steliangombos.wordpress.com/
Cărbuneşti
8. anul 2018 Apşa nr. 7 (112)
„Învățământ și generozitatea – cunoașterea, valorificarea și păstrarea tradițiilor culturale ale
României și Ucrainei, prin organizarea de tabere de elevi și cadre didactice, ediția XV- a –
Centenarul Marii Uniri – 2018”
29.06-08.07.2018, Oradea Organizatori: Asociația Morărița, Oradea
Foto: Gheorghe Petrilă URRdT Dacia Apșa de Jos, Ucraina

Podişor Valea Malului