- portofoliu istorie –

Muzeul Memorial Avram Iancu

‘’ Iancu nostru n-o fost un om ca toţi
oamenii, el o fost cel mai mare şi mai
vestit fiu al Munţilor Apuseni pentru că el
şi-a închinat toată viaţa numai şi numai
neamului său. Aşa a fost, el s-a născut, a
trăit şi a suferit pentru binele neamului
românesc.’’
‘’Iancu a fost Craiul Munţilor ! Iancu
este mândria noastră, fala noastră,
Soarele nost, cum spune cântecul :
‘’Unde-i Iancu printre moţi,/ Cumu-i
Iancu îs moţii toţi !’’

Odată ajuns în inima Ţării Moţilor, la Abrud sau Câmpeni, călătorul dornic să
vadă şi să cunoască satul de obârşie al lui Avram Iancu, urmează şoseaua ce urcă . Valea
Arieşului către culmi, pe urmă drumul de peste baraj, spre stânga, pe Valea Arieşului şi
după o cale de aproape 20 km, cam tot atâţia cât până în Albacul lui Horea, trecând prin
Ponorel, ajunge înVidra de Jos, de unde mai sunt doar 2 km până în Vidra de Sus şi la
Casa Iancului iar de aici alţi trei până în centrul comunei care îi poartă numele.
Casa Iancului înfăţişează tipul tradiţional al construcţiilor Ţării Moţilor din prima
jumătatea a veacului trecut. Privind-o cu luare aminte descoperi o construcţie trainică şi
destul de arătoasă, o casă de lemn din bârne lipite şi văruite întotdeauna în alb, înălţată pe
un fundament de piatră.
Acoperişul ei înalt şi maiestuos, de şindrilă, se identifică cu coronamentul brazilor
ce ascund panorama din spatele casei : lunca îngustă, râul, iar dincolo de el, surprinzător
de aproape, muntele în toată plenitudinea sa.
Aceasta este casa în care a văzut lumina zilei, în care s-a născut şi a copilărit
Avram Iancu. Aceasta este casa în care au locuit până la sfârşitul vieţii, părinţii săi.
Aceasta este casa în care fiul lor, Avram Iancu, bucurându-se de viaţă, a trăit până la
revoluţie apoi, mai mult sau mai puţin statornic, după revoluţie, casa care l-a avut drept
ultim proprietar pe Avram Iancu şi pe nimeni altcineva decât neamul său.
 La Ţebea, bătrânul gorun al lui Horea străjuieşte mormântul lui Avram Iancu cel
care spunea în testamentul său că : « Unicul dor al vieţii mele e să îmi văd naţiunea mea
fericită«. Lângă mormântul său se află cele ale luptătorilor din oastea sa : Ioan Buteanu,
Simion Groza, precum şi alţii căzuţi pentru dreptatea neamului românesc.

Revoluţia de la 1848
Luptele din Munţii Apuseni avându-l drept conducător pe Avram
Iancu

În cadrul Adunării de la Blaj (3 mai 1848) care s-a numit de atunci Câmpia
Libertăţii, mulţimea adunată, înflăcărată de discursul ţinut de Simion Bărnuţiu, votează o
moţiune prin care românii să fie respectaţi ca naţiune deosebită cu drepturi naţionale,
protestând împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria.
Din mai multe locuri ale întinsei câmpii s-a auzit strigătul: „Noi vrem să ne unim
cu ţara” , adică unirea cu principatele române libere, dar această cerere nu a fost primită.
Ungurii, care aveau armate bine organizate conduse de generali poloni, au căutat
să supună cu forţa Ardealul şi au început masacre în satele româneşti.
În curând Ardealul a fost în mâinile lor în afară de Munţii Apuseni, unde s-a
format o armată de voluntari români, studenţi, preoţi, funcţionari alături de ţărani conduse
de prefecţi şi de tribuni.
În fruntea acestei armate era un avocat, fost funcţionar Avram Iancu, care
dovedise talente militare deosebite şi a ştiut să transforme regiunea muntoasă în care se
aşezase cu oastea lui într-o cetate de necuprins. De aceea, ostaşii lui l-au supranumit
Regele Munţilor. Zadarnic au încercat ungurii să pătrundă în munţi şi să supună armata
românească; ei au fost respinşi şi învinşi în mai multe lupte crâncene, în special la Abrud
şi la Mărişel.
Românii din Ardeal (avându-l drept conducător pe Avram Iancu) care luptaseră
împotriva ungurilor nădăjduiau că vor fi răsplătiţi de austrieci şi că vor căpăta autonomie.
Speranţele lor au fost înşelate, Austria menţinându-i în aceeaşi stare ca înainte.
Zadarnic s-a dus Avram Iancu cu o delegaţie de români să arate împăratului starea
şi sacrificiile românilor, el nu a fost ascultat şi a murit nebun de durere.
Aşadar, revoluţia de la 1848 nu a izbutit nici în principate nici în Transilvania.
Românii nu au fost destul de uniţi, iar duşmanii lor erau prea puternici.
Această mişcare nu a fost însă zadarnică, ea răscolind din adâncuri patriotismul
românesc şi pregătind pe români la noi lupte până la atingerea idealului lor.

Marşul lui Iancu

 În legătură cu Avram Iancu circulă un număr mare de legende, de poveşti, de
cîntece pe care poporul le- a creat pentru a-l cinsti aşa cum se cuvine.Unul dintre cele mai
cunoscute cântece este Marşul lui Iancu:

Astăzi cu bucurie, românilor veniţi/ Pe Iancu în câmpie, cu toţi să-l însoţiţi,

Spălaţi armele voastre, degrabă s-alergaţi,/ Din locurile noastre, pe duşman s-alungaţi
Refren: Iancule mare, bravule tare/ Cu noi să fii/ Tu însoţeşte şi însufleţeşte/ Pe ai tăi f
Optzeci de oi despoaie şi în frigări le pun/ De fluier şi cimpoaie, pădurile răsun.
Românii se adună, pe lâng-un mare foc/ Şi Iancu ospătează cu dânşii la un loc.

Bibliografie:

1. Panaitescu, P.P. (1990), Istoria românilor, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti
2. Mărgineanu, I., Dan, O.,D., şi Cristea, A. (1993), Breviar,Alba Iulia
3. ***Ţara Abrudului(1991), Abrud
4. Cristescu, O. (1999), Istoria românilor, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti

Rubrică realizată de institutor Marcu Codruţa-Alina

Grup Scolar Agromontan Tara
Motilor Albac