TOTI ROMÂNII CANTA „HORA UNIRII”

de Dumitru Almaş

Dragii mei , azi vreau să vă povestesc ceva despre un cântec.

Adică despre „Hora Unirii”, din care doresc să înţelegeţi cum un
cântec a reuşit să însufleţească lupta pentru Unire a românilor – din
mai multe ţărişoare mici – într-o singură ţară.
Dar mai întâi trebuie să vă amintesc că cele trei ţărişoare române: Ţara
Românească, Moldova şi Transilvania, după uciderea lui Mihai
Viteazul, au fost despărţite.
Cântecul despre care e vorba începe aşa:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română…”
Dar aflaţi, dragii mei , că mai mulţi boieri se împotriveau Unirii. Ei
nu sufereau să audă asemenea cântec. Un astfel de boier, era chiar
stăpânul moşiei ( tuturor pământurilor) dintr-un sat care se numea
„Câmpuri” şi era satul lui moş Ion Roată , din Judeţul Vrancea – un
sat moldovenesc.
În schimb , ţăranii din acel sat, ca şi din toată ţara, aşteptau Unirea ca
pe o binefacere. Printre cei mai înfocaţi luptători pentru Unire se
număra şi moş Ion Roată – care era un ţăran înţelept, sfătos la vorbă,
dârz, neînfricat – curajos. De aceea, consătenii voiau să-l aleagă în
înaltul sfat menit să hotărască Unirea.
Dar stăpânul moşiei şi al satului Câmpuri răcnea clocotind de
mânie ( ţipa supărat):
„Nici un supus de al meu să nu cuteze a pomeni de Unire. Să
ştiţi, că pe acel care-l aud că strigă pentru Unire, îl gonesc din sat!”
 De mai multe ori, moş Ion Roată a urcat la conacul boierului şi l-
a rugat să nu-i mai asuprească pe prietenii Unirii. Dar degeaba a vorbit
moş Ion Roată cu toată căldura inimii. Degeaba a arătat că, aşa
despărţiţi şi călcaţi în picioare de fiece duşman, românii nu mai pot
trăi, că boierul o ţinea tot pe a lui. „Dacă îndrăzneşti să te alegi în
sfatul Unirii, să şti că te arestuiesc ! Să-ţi putrezească oasele în
închisoare”.
Cum să se apere moş Ion Roată de mânia şi ura boierului cel
rău? S-a dus la învăţătorul din sat şi i-a spus ce nenorocire îl ameninţa.
„Moş Ioane, a zis învăţătorul, eu am învăţat copiii să cânte ,
frumos şi cu mare însufleţire, cântecul „Hora Unirii”. Eu zic să facem
în felul următor: când o veni boierul cu jandarmii să te aresteze, mata
să te închizi în casă. Eu, cu copiii pe care-i învăţ a citi şi a scrie, o să
ne suim pe prispă şi n-o să-l lăsăm să intre”.
„Dar cum vor pute înfrunta nişte bieţi copii pe jandarmi ?” a
întrebat moş Ion Roată.
„Păi, o să cântăm, cu toţii, din răsputeri, „Hora Unirii”. Auzindu-
ne, oricât o fi dumnealui , boierul, de rău şi de duşmănos Unirii, nu se
poate să nu i se cutremure sufletul şi să nu i se înmoaie inima”.
După ce a chibzuit o clipă , adică s-a gândit cum o să fie, moş
Ion Roată a grăit:
„Frumos gândul matale, dragă învăţătorule: vrei să mă scapi de
năpastă (necaz). Dar oare bine mi-ar sta mie, cât mi ţi-i moşneagul, să
mă ascund în spatele unor copilaşi ?. Mai bine primeşte-mă în rândul
lor, să cântăm cu toţi hora pe care o cântă acum toţi românii. Că eu
pentru asta trăiesc şi mă zbat: să văd pe români adunaţi, toţi, laolaltă,
uniţi şi fraţi”.
Peste câteva zile , boierul a venit în satul Câmpuri, într-o trăsură
mândră, trasă de patru cai. Şi a oprit drept la casa lui moş Ion Roată. Îl
însoţeau doisprezece jandarmi.
Cum a auzit că boierul a intrat în sat, copiii s-au strâns fuguţa la
casa lui moş Ion Roată. S-au urcat pe prispă. Au poftit gazda în
mijlocul lor:
„Cântaţi cu noi moş Ioane?”
„Cânt, voinicilor, cât m-o ţine glasul”, a zis bătrânul.
Şi au început , cu toată puterea şi din toată inima să cânte:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română…”
 Vizitiul a oprit trăsura în faţa casei. Jandarmii şi-au strunit caii şi
au înconjurat pe boier, ca şi cum ar fi trebuit să-l apere de cine ştie ce
primejdie.
Boierul, bătrân , cu barba mare, sură, şi cu un anteriu lung, cu
guler de jder, s-a ridicat în picioare, a privit cu ură şi a poruncit:
„Jandarmi , goniţi-i !” Şi toţi jandarmii au întors caii cu faţa către casa
lui moş Roată.
Dar copiii, învăţătorul şi moş Ion Roată nu s-au înspăimântat –
au cântat încă mai tare şi mai cu foc. Ba mai mult , din casele vecine
şi de pe uliţe, au venit, cârduri – cârduri: copii, bărbaţi, femei , fete.
Toţi şi toate cântau „Hora Unirii”. Încă mai furios, boierul mai răcni
odată la jandarmi: „ Înţepaţi-i cu baioneta , măi, ce mai staţi
?”
Dar jandarmii parcă nici n-ar fi auzit; căscau gura la sătenii care
se tot adunau, cântând. Apoi, încetul cu încetul, s-au prins de mână şi
au jucat hora, ca în zi de sărbătoare.. Apoi, cu hora, înconjurară trăsura
boierului şi pe cei doisprezece jandarmi. Cântau şi dănţuiau (dansau )
cu atâta îndârjire, dăruire şi veselie, încât unul câte unul, jandarmii au
descălecat de pe cai şi se prinseră şi ei în horă. Boierul, se lăsă pe
pernele trăsurii, galben şi pierit la faţă, făcându-se parcă, mic şi
nevăzut
Ţăranii, l-au ţinut aşa până au cântat de trei ori cântecul şi l-au
dansat împreună cu jandarmii.
Atunci, de pe prispă, din mijlocul copiilor, moş Ion Roată a
întrebat:
- „Ei , ce zici, mărite boier, nu-i aşa că-i mândră „Hora Unirii ?”
Şi o cântă, azi, toţi românii, de pretutindeni. Aşa că, rogu-te , nu te
mai împotrivi”.
„Iarba rea din holde piară
Piară duşmanii din ţară…”
Otrăvit de ciudă şi de mânie, boierul şi-a zburlit barba şi a şoptit
ciudat vizitiului:
„Dă bice cailor!”. Strunind hăţurile, vizitiul pocni din bici şi
făcu semn cântătorilor să rupă cercul horei şi să lase boierului cale
slobodă (liberă). Oamenii i-au împlinit voia, lăsându-l să plece .
În urmă-i, hora s-a jucat din nou, încă mai veselă şi apoi s-a
încheiat:
 „Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie…”
Nu ştiu ce a mai făcut boierul, dar ştiu bine că n-a cutezat
(îndrăznit ) a se împotrivi ca moş Ion Roată să fie ales în sfatul cel
mare care a hotărât Unirea dintre Moldova şi Ţara Românească.
Şi iaca aşa s-a sfârşit şi povestea mea!
 Hora Unirii de V. Alecsandri

Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inimă română,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!

Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!

Măi muntene, măi vecine

Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul nu-i putere

La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă

De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire

Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Și să vadă sfântul soare

Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!