Scoala Gimnaziala ,

An scolar 20-20

Unirea cantata de copii

Trăim uneori momente acute de criză a identității naționale, rareori mai tresărim la auzul imnului;
mult prea rar îl mai auzim. De Hora Unirii nici nu ne mai amintim și drapelul tricolor, atât de
drag multor generații, ne lasă reci. Oare atât mai putem transmite generațiilor viitoare? Cu
siguranță că nu! Acest popor are o tradiție, o identitate, un nume care merită cunoscut, chiar
începând de acum, de la ciclul primar.
In deschiderea activitatii, copiii sunt salutați cu formula ” Bună dimineața, românași!”, trebuind
să precizeze numele localității și al țării în care locuiesc.
Surpriza zilei constă în faptul ca elevii primesc ecusoane legate cu panglică tricoloră. Încântarea
li se citește pe chipurile inocente și pornim discuții despre România, despre costumele populare și
despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Zilele trecute, când am vorbit despre strămoșii noștri, copiii au reținut faptul că România nu a
fost întotdeauna așa mare și unită. Pornind de la acest amănunt, am învățat că existau trei
principate ( țări mai mici, pe înțelesul lor) : Țara Românească, Moldova și Transilvania.
Pe 24 Ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească s-au unit sub conducerea lui Alexandru
Ioan Cuza ( Mica Unire).
Din cartea de ” Povestiri istorice” a lui Dumitru Almaș, am citit ” Toți românii cântă Hora
Unirii”.
Dragii mei , azi vreau să vă povestesc ceva despre un cântec. Adică despre „Hora Unirii”, din
care doresc să înţelegeţi cum un cântec a reuşit să însufleţească lupta pentru Unire a
românilor – din mai multe ţărişoare mici – într-o singură ţară.
Dar mai întâi trebuie să vă amintesc că cele trei ţărişoare române: Ţara Românească,
Moldova şi Transilvania, după uciderea lui Mihai Viteazul, au fost despărţite.
Cântecul despre  care e vorba începe aşa:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română…”
Dar aflaţi,  dragii mei , că mai mulţi boieri se împotriveau Unirii. Ei nu sufereau să audă
asemenea cântec. Un astfel de boier,  era   chiar stăpânul moşiei ( tuturor pământurilor) dintr-
un sat care se numea   „Câmpuri” şi era satul lui moş Ion Roată , din Judeţul Vrancea – un
sat moldovenesc.
Printre cei mai înfocați susținători ai Unirii se afla moș Ion Roată, care reușește să atragă mânia
boierului din Câmpuri, fiind amenințat că poate fi arestat.
Cum să se apere moş Ion Roată de mânia şi ura boierului cel rău? S-a dus la învăţătorul din
sat şi i-a spus ce nenorocire îl ameninţa.
„Moş Ioane, a zis învăţătorul, eu am învăţat copiii să cânte , frumos şi cu mare însufleţire,
cântecul „Hora Unirii”. Eu zic să facem în felul următor:  când o veni boierul cu jandarmii să
te aresteze, mata să te închizi în casă. Eu, cu copiii pe care-i învăţ a citi şi a scrie, o să ne suim
pe prispă şi n-o să-l  lăsăm să intre”.
„Dar cum vor pute înfrunta nişte bieţi copii pe jandarmi ?” a întrebat moş Ion Roată.
„Păi, o să cântăm, cu toţii, din răsputeri, „Hora Unirii”. Auzindu-ne, oricât o fi dumnealui ,
boierul, de rău şi de duşmănos Unirii, nu se poate să nu i se cutremure sufletul şi să nu i se
înmoaie inima”.
După ce a chibzuit o clipă , adică s-a gândit cum o să fie, moş Ion Roată a grăit:
„Frumos gândul matale, dragă învăţătorule: vrei să mă scapi de năpastă (necaz). Dar oare
bine mi-ar sta mie, cât mi ţi-i moşneagul, să mă ascund în spatele unor copilaşi ?. Mai bine
primeşte-mă în rândul lor, să cântăm cu toţi hora pe care o cântă acum toţi românii. Că eu
pentru asta trăiesc şi mă zbat: să văd pe români adunaţi, toţi, laolaltă, uniţi şi fraţi”.
Peste câteva zile, boierul vine la masa lui moș Ion Roată însoțit de 12 jandarmi. Văzându-l, copiii
încep să cânte ”Hora Unirii”, fapt ce-l înfurie pe boier și ordonă arestarea lui moș Ion. Acesta nu
s-a speriat și a început să cânte din ce în ce mai tare. Lui i s-au alăturat toți vecinii.
Boierul a ordonat uciderea lui moș Ion Roată, dar jandarmii, fascinați de cântecul său, au ignorat
cerința boierului.
Ţăranii, l-au ţinut aşa până au cântat de trei ori cântecul şi l-au dansat împreună cu
jandarmii.
Atunci, de pe prispă, din mijlocul copiilor, moş Ion Roată a întrebat:
– „Ei , ce zici, mărite boier, nu-i aşa că-i mândră „Hora Unirii ?” Şi o cântă, azi, toţi
românii, de pretutindeni. Aşa că, rogu-te , nu te mai împotrivi”.
„Iarba rea din holde piară
Piară duşmanii din ţară…”
Boierul a fost nevoit să fugă, lăsându-i pe oameni să cânte Hora Unirii.
În urmă-i, hora s-a jucat din nou, încă mai veselă şi apoi s-a încheiat:
„Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie…”
Nu ştiu ce a mai făcut boierul, dar ştiu bine că n-a cutezat (îndrăznit ) a se împotrivi ca moş
Ion Roată să fie ales în sfatul cel mare care a hotărât Unirea dintre Moldova şi Ţara
Românească.
Şi iaca aşa s-a sfârşit şi povestea mea.
După ce au ascultat povestea, copiii au colorat o fișă cu românași și româncuțe.

Profesor invatamant primar