Sunteți pe pagina 1din 2

TOȚI ROMÂNII CÂNTĂ HORA UNIRII

Dumitru Almaș

Dragii mei , azi vreau să vă povestesc ceva despre un cântec.


Adică despre „Hora Unirii”, din care doresc să înţelegeţi cum un
cântec a reuşit să însufleţească lupta pentru Unire a românilor – din
mai multe ţărişoare mici – într-o singură ţară.
Dar mai întâi trebuie să vă amintesc că cele trei ţărişoare
române: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, după uciderea lui
Mihai Viteazul, au fost despărţite.
Cântecul despre care e vorba începe aşa:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română…”
Dar aflaţi, dragii mei , că mai mulţi boieri se împotriveau Unirii. Ei
nu sufereau să audă asemenea cântec. Un astfel de boier, era chiar
stăpânul moşiei ( tuturor pământurilor) dintr-un sat care se numea
„Câmpuri” şi era satul lui moş Ion Roată , din Judeţul Vrancea – un
sat moldovenesc.
Printre cei mai înfocaţi susţinători ai Unirii se afla moş Ion Roată,
care reuşeşte să atragă mânia boierului din Câmpuri, fiind ameninţat
că poate fi arestat.
Cum să se apere moş Ion Roată de mânia şi ura boierului cel rău?
S-a dus la învăţătorul din sat şi i-a spus ce nenorocire îl ameninţa.
„Moş Ioane, a zis învăţătorul, eu am învăţat copiii să cânte ,
frumos şi cu mare însufleţire, cântecul „Hora Unirii”. Eu zic să facem
în felul următor: când o veni boierul cu jandarmii să te aresteze,
mata să te închizi în casă. Eu, cu copiii pe care-i învăţ a citi şi a scrie,
o să ne suim pe prispă şi n-o să-l lăsăm să intre”.
„Dar cum vor pute înfrunta nişte bieţi copii pe jandarmi ?” a
întrebat moş Ion Roată.
„Păi, o să cântăm, cu toţii, din răsputeri, „Hora Unirii”. Auzindu-ne,
oricât o fi dumnealui , boierul, de rău şi de duşmănos Unirii, nu se
poate să nu i se cutremure sufletul şi să nu i se înmoaie inima”.
După ce a chibzuit o clipă , adică s-a gândit cum o să fie, moş Ion
Roată a grăit:
„Frumos gândul matale, dragă învăţătorule: vrei să mă scapi de
năpastă (necaz). Dar oare bine mi-ar sta mie, cât mi ţi-i moşneagul, să
mă ascund în spatele unor copilaşi ?. Mai bine primeşte-mă în rândul
lor, să cântăm cu toţi hora pe care o cântă acum toţi românii. Că eu
pentru asta trăiesc şi mă zbat: să văd pe români adunaţi, toţi,
laolaltă, uniţi şi fraţi”.
Peste câteva zile, boierul vine la masa lui moş Ion Roată însoţit de
12 jandarmi. Văzându-l, copiii încep să cânte ”Hora Unirii”, fapt ce-l
înfurie pe boier şi ordonă arestarea lui moş Ion. Acesta nu s-a speriat
şi a început să cânte din ce în ce mai tare. Lui i s-au alăturat toţi
vecinii.
Boierul a ordonat uciderea lui moş Ion Roată, dar jandarmii,
fascinaţi de cântecul său, au ignorat cerinţa boierului.
Ţăranii, l-au ţinut aşa până au cântat de trei ori cântecul şi l-au
dansat împreună cu jandarmii.
Atunci, de pe prispă, din mijlocul copiilor, moş Ion Roată a
întrebat:
– „Ei , ce zici, mărite boier, nu-i aşa că-i mândră „Hora Unirii ?” Şi
o cântă, azi, toţi românii, de pretutindeni. Aşa că, rogu-te , nu te mai
împotrivi”.
„Iarba rea din holde piară
Piară duşmanii din ţară…”
Boierul a fost nevoit să fugă, lăsându-i pe oameni să cânte Hora
Unirii.
În urmă-i, hora s-a jucat din nou, încă mai veselă şi apoi s-a
încheiat:
„Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie…”
Nu ştiu ce a mai făcut boierul, dar ştiu bine că n-a cutezat
(îndrăznit ) a se împotrivi ca moş Ion Roată să fie ales în sfatul cel
mare care a hotărât Unirea dintre Moldova şi Ţara Românească.
Şi iaca aşa s-a sfârşit şi povestea mea.

S-ar putea să vă placă și