Rezumatul

Reguli:
 se exprimă esenţialul din text cu propriile cuvinte;
 nu se admit citate
 relatarea faptelor se face la persoana a III-a a verbului, la timpul prezent sau perfect compus
(pentru verbele de bază);
 nu se fac comentarii personale asupra celor povestite şi nu se folosesc mărci afective;
 nu se folosesc regionalisme, arhaisme sau forme populare;
 se exclud descrierile, figurile de stil, elementele retorice şi termenii expresivi (interjecţiile);
 pentru a realiza legătura dintre diversele enunţuri ale rezumatului, se pot folosi organizatori
textuali precum: „la început”, „între timp”, „de îndată ce”, „de aceea”, „deodată”, „până
atunci”, „în cele din urmă”, „apoi”, „totuşi”.

Fişa de lucru- nr. 1

„Era un om sărac, sărac, ş-avea o mulţime de copii. Acu era în vremea foametii şi el a
muncit vo săptămână pe un căuş de grăunţe. Acu s-a dus la râşniţă cu dânsele. După ce le-o
râşnit, a ieşit afară cu căuşul cu făină şi s-a pornit o furtună mare şi i-a luat făina din căuş. Da el
straşnic s-o mâniat. „Nu mă las eu aşa cu una cu două” şi face un şumuiag de paie şi porneşte
(…)
Mergând el loc depărtat, a ajuns pe Dumnezeu şi Sf. Petrea (erau pe pământ pe-atunci).
- Unde te duci, omule?
- Mă duc să astup borta vântului, că mi-o luat făina din căuş.
Da, Dumnezeu i-o zis aşa:
- Omule, nu te mai duce. Na-ţi o nucă… Da pân-acasă să nu zici „Nucă, deschide-te”.
Întorcându-se el înapoi, a-nnoptat ş-a ajuns la un om şi s-a rugat să-l primească să doarmă
acolo peste noapte.
- De unde vii, bade? Îl întreabă omul acela.
- Mă duceam s-astup borta vântului ş-am întâlnit un nebun pe drum şi mi-o dat o nucă
şi-a zis să nu zic pân-acasă „Nucă, deschide-te”. Ce-a mai fi şi asta ?
Femeia omului, vicleană, ia o nucă-n mână (…). Îi schimbă nuca omului. Şi pe urmă se
duce-ntr-un ocol şi zice „Nucă, deschide-te”.
Dac-o zis, atâte vite ce-o ieşit, oi, cai, hei, o bogăţie-ntreagă.
Se duce-a doua zi omul sărac acasă: „Nucă, deschide-te”. Nuca – de unde să se
deschidă ? (…)
Ajunge iar pe Dumnezeu. Da Dumnezeu (…) acu era altfel la faţă… nu l-o cunoscut.
- Unde te duci, bade?
- S-astup borta vântului şi să ucid moşneagul; la ce m-o viclenit?
- Na-ţi, bade, un măgar. (…)
Se-ntoarce el iar pe la omul acela. Da omul acela-l ospătează şi-i dă vin să beie şi omul
(…) a adormit. Da erau nişte ţigani cu şatra acolo ş-avea măgar şi omul s-o dus ş-o cumpărat ş-a
schimbat măgarul. Omul sărac a doua zi se scoală, ia măgarul şi se duce acasă şi zice: „Măgar, fă
banii?!” Măgarul, de unde?
Se porneşte să-ntâlnească pe moşneag şi s-astupe borta vântului. Întâlneşte pe Dumnezeu.
- Na-ţi, bade, o cârjă, da să nu zici pân-acasă „Cârjă, ncârjeşte-te”.
Ia cârja, vine pe la omul acela. Acu omul i-a dat şi mai straşnic ospăţ şi s-a sfătuit că dac-
or vede ce-a mai da şi cârja, pe urmă să-l omoare (…) Acu zice omul femeii:
- Măi, femeie, no hai cu cârja-n zămnic şi să-nchidem uşa ş-a să zicem: „Cârjă,
ncârjeşte-te”.
Se vâră. Cârja unde-ncepe a bate ş-a zdrobi. Până omul era cu chef, până s-a trezit, ei
erau ucişi ca merele.
- Bade, ţi-om da şi măgar şi nucă, numai, mă rog, scoate-ne!
 Acu omul i-o lăsat de i-o bătut şi mai bine. A luat măgarul, cârja şi nuca şi s-o pornit spre
casă. Aşa s-a făcut de bogat acu, de-a ajuns veste pân la-mpăratul.”
(Mihai Eminescu – Borta vântului – fragment)

1. Transcrie, din fragmentul următor, un cuvânt care conţine un diftong şi un cuvânt care conţine
un hiat: „Acu era în vremea foametii şi el a muncit vo săptămână pe un căuş de grăunţe.”
2. Menţionează câte doi termeni din familia lexicală a substantivului „om”.
3. Alcătuieşte un enunţ în care să foloseşti verbul „a bate” cu alt înţeles, decât cel din text.
4. Numeşte cele două moduri de expunere folosite în text.
5. Precizează de câte ori se întâlneşte omul sărac cu Dumnezeu.
6. Indică două argumente, pentru a susţine apartenenţa textului la unul dintre genurile literare
studiate.
7. Explică semnificaţia fragmentului: „Nu mă las eu aşa cu una cu două.”
8. Scrie o compunere de 15-20 de rânduri, în care să realizezi rezumatul fragmentului de mai sus.
 Fişa de lucru - nr.2

„Dumitrică avea zece ani; soră-sa, Magdalena, cu doi ani mai puţin. El era înălţat şi oacheş,
cu părul şi ochii negri. Ea îi semăna, ajungându-i la umeri când stătea în picioare, iar părul şi-l
ţinea împletit în cozi. Se înţelegeau de minune încă de când fuseseră mici, încât toţi prietenii
casei lor se mirau, ştiind că de multe ori câte un frate se poartă cu soră-sa întocmai ca un dulău
cu pisica… Dimpotrivă, Dumitrică şi Magdalena se ajutau la învăţătură şi în toate treburile casei,
iar taine nu existau între ei…
Îndată ce-şi terminau lecţiile şi unele treburi ale casei, Dumitrică şi Magdalena treceau în
ograda vecinului lor, Oprea, unde se aflau rânduiţi douăzeci şi trei de stupi, cu câte 12 rame…
Magdalena îşi nota întocmai explicaţiile „unchiului Oprea”, iar Dumitrică, fireşte, nu se lăsa mai
prejos. Fiecare unealtă îl atrăgea. Ar fi voit să ştie totul despre ele…
De la o vreme însă, Magdalenei nu-i fu greu să observe că fratele ei devenise mult mai tăcut şi
mai retras decât înainte. De ce oare? Se întrebă ea. Nu cumva ea se obişnuise să-şi noteze pe un
maculator cele ce le afla de la unchiul Oprea, iar Dumitrică fusese nevoit fie să le copieze, fie să-
l întrebe din nou pe vecinul lor? Oricum, vedea limpede că el nu i se mai destăinuie la fiecare
pas, nici nu o mai întreabă câte-n lună şi stele, cum obişnuia până atunci…
Fata îşi dădea seama că fratele ei nu suferea să mai fie egali, că ţinea morţiş să i-o ia înainte.
În loc s-o împace, mamă-sa o dojenise.
- De ce ţii tu să fii cu moţ mai mare decât el? Fiindcă, pe cât îmi dau seama, ţi-e necaz că el
ştie mai multe decât tine. La urma urmei, este băiat. Şi eu n-am văzut până acum prea grozave
stupăriţe! În schimb, prisăcari destui.
- Nu vezi că nu mai stă pe-acasă o clipă? Ce pune la cale oare, că se ascunde şi în ce priveşte
cititul? Vorbi înciudată Magdalena. Uite ce i-am găsit în ghiozdan. De unde o fi împrumutat-o?
Că nu-i de la bibliotecă.
Şi-i arătă o carte cu coperte gălbui, intitulată „Albina Maia”.
- Mi-ar fi plăcut şi mie să citesc aşa ceva, încheiase fata. Dar el şi-a găsit acum alţi prieteni.
- A crescut, ce vrei! Doar n-o să se joace până s-o face flăcău, cu bile şi cu urşi de cârpă!
În realitate, pe mama celor doi copii o bucura faptul că în loc să bată mingea toată ziua pe
maidane, ori să zăbovească la lac după prins peşte şi să se înapoieze plin de noroi şi de praf,
Dumitrică prinsese dragostea de stupi şi deseori putea fi văzut, alături, în curtea vecinului, la
stupină.” (Al. Raicu - Întâlnirea din stupină)

1. Transcrie, din fragmentul următor, un cuvânt care conţine un diftong şi un cuvânt care
conţine un hiat: „De la o vreme însă, Magdalenei nu-i fu greu să observe că fratele ei devenise
mult mai tăcut şi mai retras decât înainte” 0,50p
2. Menţionează câte doi termeni din familia lexicală a substantivului „bărbat”. 0,50p
3. Indică un sinonim contextual pentru cuvintele: să se înapoieze, dragostea 0,50p
4. Numeşte două modalităţi de caracterizare, exemplificând cu fragmente din textul dat.
1p
5. Precizează cauza pentru care Dumitrică devine mai tăcut. 0,50p
6. Indică două argumente, pentru a susţine apartenenţa textului la unul dintre genurile
literare studiate.
2p
7. Explică semnificaţia fragmentului: „”Dar el şi-a găsit acum alţi prieteni.” 2p
8. Scrie o compunere de 10 – 15 rânduri, în care să realizezi rezumatul fragmentului de
mai sus.
2p
 Fişă de lucru / literatură nr. 3

„După ce am coborât în altă vale, la gura Goiştei, moş Toma mă opri uşurel, cu mâna-n piept:
- Iaca şi lupu! Şopti el.
În capătul celălalt al poienii, până unde puşca nu putea s-ajungă, un lup se ridicase dintre
ferigi uscate şi, întors pe jumătate, se uita la noi cu nepăsare… Apoi, din câteva salturi, pieri în
desime.
- Hai după el! Strigai eu, cu puşca gata.
- Ba! Răspunse moşneagul, nepăsător ca şi lupul.
Apucarăm iar la deal, printre fagi bătrâni, cu trunchiuri vinete… şi deodată moş Toma începu
să se uite cu laure-aminte, când în sus, spre broderia rămurişului înalt, când jos la zăpada
neprihănită pe care o călcam.
- Iaca, pe-aici a trecut jderul… mă lămuri el, cu glas scăzut…
Călăuziţi de această îndoită urmă, am ajuns în faţa unui fag scorburos, la marginea unui
povârniş de câţiva stânjeni, pe lângă care în timpul verii şopoteşte abia un izvor mic de apă
printre frunzele uscate. Văzurăm, sus, gura scorburii pe unde intrase jderul la adăpost. Iar jos, pe
partea dinspre povârniş, moş Toma descoperi şi a doua gură a scorburii…
Şi scoţând cremenea, iasca şi amnarul, începu să scapere. Când un firicel de fum albastru şi
creţ izvorî din iască, moşneagul puse şomoiogul de frunze uscate în gura scorburii; suflă de
câteva ori şi el – şi se întoarse iar spre mine:
- Suflă!
Am răzimat puşca de fag, am pus piciorul pe o îndoitură de rădăcini lunecoasă şi, cuprinzând
cât puteam ajunge cu braţele trunchiul aspru, am început să suflu din toate puterile…
După câteva clipe, puşca lui Moş Toma plesni ascuţit, de cealaltă parte a fagului, … Un foşnet
scurt de zăpadă căzută, o fulgerare întunecată printre crengile albe de sus… atât am apucat să
văd…
Eram pe vremea aceea un copil rumân, zburlit şi rău din cale-afară… M-am repezit la
moşneag. L-am prins cu amândouă mâinile de pieptarul zeghei ş-am început să-l scutur:
- Unde-i jderu? De ce m-ai pus să suflu, când ştiai că iese? Şi de ce-ai tras fără să-mi spui?
Surdule!
- Nu te pune cu mine, măi ţâncule! Acuş te-azvârl în zăpadă, de nu te-i mai putea culege!”

1. Transcrie, din fragmentul următor, un cuvânt care conţine un diftong şi un cuvânt care
conţine un hiat: „În capătul celălalt al poienii, până unde puşca nu putea s-ajungă, un lup se
ridicase dintre ferigi uscate şi, întors pe jumătate, se uita la noi cu nepăsare” 0,50p
2. Menţionează câte doi termeni din familia lexicală a substantivului „piatră”. 0,50p
3. Indică un sinonim contextual pentru cuvintele: pieri, nepăsător 0,50p
4. Numeşte două modalităţi de caracterizare, exemplificând cu fragmente din textul dat.
1p
5. Precizează cauza pentru care Dumitrică copilul îşi iese din fire. 0,50p
6. Indică două argumente, pentru a susţine apartenenţa textului la unul dintre genurile
literare studiate. 2p
7. Explică semnificaţia fragmentului: „- Nu te pune cu mine, măi ţâncule! Acuş te-azvârl
în zăpadă, de nu te-i mai putea culege!”. 2p
8. Scrie o compunere de 10 – 15 rânduri, în care să realizezi rezumatul fragmentului de
mai sus. 2p