AVRAM IANCU- CRAIUL MUNTILOR

Termină Facultatea de Drept în anul 1845 şi obtine calificativul „eminent”. Personalitate

marcantă a istoriei paşoptiste a României, s-a născut la Vidra de sus (astazi comuna Avram Iancu) din
judeţul Alba, într-o familie de moţi cu situaţie materială bună. Primii ani de scoală îi face la Vidra şi
Câmpeni, clasele elementare la Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar cel superior şi Facultatea de
Drept le face la Cluj.

A fost unul dintre initiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15 – 17 mai şi
15 – 23 septembrie 1848. In timpul Revoluţiei, a fost conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi
mineri din Munţii Apuseni, cu ajutorul cărora a organizat apărarea în acea zonă. A respins multe
atacuri ale armatei maghiare care erau superioare atat ca număr cât şi ca armament, câstigându-şi
astfel numele de „Craiul munţilor„.

Avram Iancu a fost cel mai iubit dintre conducătorii transilvaneni ai Revoluţiei de la 1848.
Avram Iancu s-a dovedit un strălucit conducător militar şi un important om politic. Au fost organizate
legiuni românesti care au respins forţele militare maghiare ce încercau să pătrundă în munţi.
Tratativele dintre cele două părţi au eşuat.

Tot în 1849, susţine drepturile naţionale ale românilor la Viena, unde refuză să primeasca o
decoraţie imperială şi spune: ” Naţiunii să i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu”.
Un an mai târziu, refuză să se întalnescă cu împăratul Austriei, Franz Josef care se afla în vizita prin
Transilvania. Cuprins parcă de o premoniţie, în 1850 îşi scrie testamentul „Ultima mea voinţă„.

“Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi
lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, ca speranţele mele şi
jertfa adusă se prefac în nimica. Nu stiu cate zile mai pot avea ; un fel de presimţire îmi pare ca mi-ar
spune, ca viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotarât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea
mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul natiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de
drepturi ; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile natiunii mele.”

Se adăposteşte la Baia de Criş, în casa covrigarului Ioan Stupină, Este înmormântat la 13

septembrie 1872, la cimitirul din satul Ţebea, lângă gorunul lui Horea, conform dorinţei sale
testamentare.
„Cereți vârtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani în
brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pământul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta,
cu atât mai mult că l-ați plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru și pentru el s-a vărsat sângele
strămoșilor voștri... Să caute de aceea cu toții a se uni cu poporul, declarând fără sfială ungurilor că
nu se odihnesc până ce nu se va recunoaște prin lege națiunea română și până ce nu va fi
reprezentată în dietă, pentru a putea judeca în ce chip și sub ce condiții să se unească cu Țara
Ungurească”