Victor Suvorov, Acvariul

Cartea „Acvariul” de Victor Suvorov este un roman autobiographic care prezintă

experiența personajului-autor și activitatea sa în cadrul spionajului militar sovietic. A fost agentul
de frunte al origanizației secrete a Rusiei, Direcția Generală de Cercetare a Statului-Major
General, GRU. Inițial romanul îl prezintă ca locotenent-major, comandant al companiei a doua
din batalionul de tancuri al regimentului 910 infanterie, divizia 318 infanterie a Armatei 13 din
regiunea militară Precarpatică. În final este selectat să facă parte din GRU și în urma unor
evenimente alege să dezerteze.

Superiorul său, colonelul Kravțov, îi spune câteva cuvinte despre GRU sau despre
Acvariu, așa cum era denumit în Moscova, după ce Suvorov aduce în vorbă subiectul. De aici
aflăm că îi este interzis oricui să vorbească despre Acvariu, după cum afirmă și Krav țov: “Ai să
pui simplu această întrebare și te vei trezi luat în cârlige.” Tot din relatările lui Kravțov aflăm că
Acvariul este cladirea centrală a Direcției a 2-a generală din Statul-Major General, adică a
Directiei generale de cercetare – GRU și că datorită existenței acestei organizații este limitată
activitatea KBG-ului.

Datorită competențelor sale, lui Suvorov i se propune aderarea la GRU, mai exact la
Direcția generală a 2-a a Statului-Major General, o organizație care maschează existen ța GRU.
Pentru a fi acceptat Suvorov va fi supus unor examene, iar intrarea lui in organiza ție va fi
organizată ca și cum ar urma sa devină consilier militar.

Pentru Suvorov urmează o lungă perioadă de pregatire. Profesorul le prezintă câteva idei
preconcepute despre spioni ale autorilor romanelor polițiste. El îi numește de fapt cerceta și
sovietici care nu trebuie să semene cu spionii. Pentru a nu crea suspiciuni, acestora li se interzice
să poarte ochelari negri, să iși acopere privirea, să țină mâinile în buzunare sau să î ți ridice
gulerul paltonului sau al fulgarinului. Astfel, chiar și mersul și respirația le vor fi supuse unor
antrenamente. În atitudinea lor nu exista încordare, iar privirea pe furiș le este interzisă, deoarece
acestea sunt greșeli care pot duce la deconspirare.
 Programul de pregătire a ofițerilor cercetași este limitat: 5 ani și este mai presus de orice,
astfel încat cei care nu rezistă presiunilor sunt coborâți la “etaje inferioare”.

În timpul liber cercetașii caută locuri unice, Ei au nevoie de sute de locuri în care să poată
să ramână singur și unde garantat să nu poată fi urmărit, locuri unde pot ascunde materiale
secrete care să nu poată fi găsite sau deteriortate în niciun fel, locuri care să fie cât mai deparate
de închisori, gări, uzine militare importante, de cartiere guvernamentale și diplomatice. De
asemenea, un astfel de loc nu poate fi folosit de două ori.

Ei sunt învățați că trebuie să cunoască perfect orașul în care se pregatesc pentru a deveni
ofițeri cercetași si de asemenea și viitoarele orașe în care vor avea misiuni importante. Li se cere
să știe fiecare stradă, fiecare magazin, autobuz, restaurant, hotel, etc. O altă cerin ță importantă pe
care spionii sovietici trebuie să o îndeplinească este cunoașterea a cel puțin două limbi. În caz
contrar sunt alungați din GRU. Recrutarile au o importantă deosebită pentru avansarea în grad,
iar pentru a recruta un om privirea spionului trebuie sa fie bine antrenată. Sunt antrenați in
oglindă pentru a nu-și feri privirea în timpul interac țiunii cu posibilul recrutat. Dacă î și feresc
privirea, înseamnă că interlocutorul e mai puternic din punct de vedere psihic și nu i se va supune
superiorului sau. Așadar, el nu trebuie recrutat. Personajul Suvorov obișnuia să meargă la grădina
zoologică pentru a-și antrena privirea, uitându-se în ochii unor leoparzi sau ai unor tigri.

În carte se explică și diferență dintre piloții buni și cei care eșueaza încă de la primele
zboruri. Cei combativi și pasivi. Cei combativi sunt cei care se avantă în luptă și cei care îi
acoperă si care se temeau sa meargă în atac. Primii, fiind acoperiți, aveau la activ zeci de avioane
doborâte și dețineau multe ordine, iar cei pasivi își pierdeau viața încă din primele zboruri.
Media celor din urma era de 5 zboruri. Acest lucru este asemănat cu munca de cercetare. În acel
moment Victor Suvorov era la fel ca piloții pasivi. El își riscă via ța si cariera făcând treaba cea
mai murdară, acoperea spatele celor avântați în luptă, în timp ce aceștia primeau distinc ții.
Așadar el trebuia sa devină un personaj activ de care GRU avea nevoie. Pentru asta avea nevoie
în primul rand de recrutări. Cel mai bun loc pentru a face recrutări erau expozi țiile, expozi ția
fiind un câmp de bataie pentru GRU. Acolo se stabilesc u șor contacte. În principal se intră în
contact cu reprezentanți ai firmelor mici. Acestea aveau de regulă un reprezentant și nu dispunea
de un sistem de securitate sofisticat. Conversația trebuia să fie scurtă, să nu lase urme. De aceea,
după ce găseau un posibil recrut, spionii sovietici încercau același lucru cu zeci sau peste o sută
de persoane. Posibilitatea de a interoga toate persoanele, posibili martori, era foarte mică. GRU
caută oameni care dețin secrete, iar aceștia erau mulți, dar dificultatea era găsirea acelora care
trăiesc în singurătate, fără gărzi personale. După lungi încercări de a recruta agen ți promi țători,
sondate cu eșecuri, Suvorov îi propune șefului său, care este numit Navigatorul, să cumpere un
mic hotel în munți care să fie frecventat adesea de americani pentru a ob ține informa ții despre
flota a 6-a a SUA care controlează Marea Mediterană și care de ținea portavioane cu propulsive
nucleare, avioane de ultimul tip, rachete de toate categoriile, submarine, nave de desantare,
încărcături nucleare, reactoare atomice, etc.

După îndeplinirea misiunii și planului său de a cumpăra și a renova vechi hoteluri în care
să atragă turiști americani care să aibă legături cu diverse baze militare este prezentat modul în
care personajul Suvorov intră în legatură cu agentul său pe care îl numește 299. Cei doi se află în
părți diferite ale malurilor unui lac, fiecare deținând o undiță. Undi ța este asemănătoare cu o
undiță obișnuită. Diferența constă într-un fir tras din mâner și unit cu un ceas, iar la rândul său
ceasul este unit printr-un cablu cu o cutioara cenușie. De la ceas, cablul trece prin mâneca și
coboară în buzunarul interior. Astfel mesajele sunt receptate și transmise magnetofonului, iar
undele se propagă numai în limitele lacului, interceptarea comunicării fiind foarte dificilă. Astfel
autorul subliniază încă odată măsurile de precauție pe care orice spion e obligat sa și le ia.

Pentru a obține rapid informații despre persoane recent cunoscute, agenții GRU apelau la
marele computer al GRU. Acesta deținea cărți întregi de telefoane, liste cu absolvenții
universităților, listele angajaților unui număr mare de firme, anunțuri despre nașteri și decese,
documente secrete, etc.

În ultima sa misiune ca agent GRU, Suvorov este însărcinat cu fotografierea unui Prieten
ale cărui mișcări urma să le observe din încăperea unei clădiri. Atenția sa este distrasă de
prezența vice-liderului său. Suvorov îl surprinde împreună cu amanta sa, iar conform regulilor
organizației el este obligat să raporteze fiecare gest nepotrivit al colegilor săi. În acel moment
care îl șochează el evită să imortalizeze momentul, stă pe gânduri. În final trece peste
sentimentele sale, peste respectul purtat vice-liderului și face fotografia, însă mișcată. Ezitarea s-
a reieșea clar din fotografia mișcată și a dus la un eșec, neputând să îi dea Navigatorului
informații clare despre Prietenul pe care trebuia să îl fotografieze ini țial. Faptul că s-a lăsat pradă
sentimentelor, lucru neacceptat de către organizație, faptul că apoi a fost urmărit de către al ți
spioni GRU care trebuiau să observe atitudinea lui Suvorov de după incident are și urmări.
Suvorov este conștient că deja s-a ordonat evacuarea lui ceea ce îl determină să defecteze și să
ceară azil politic în Anglia.