BAZELE KINETOTERAPIEI

BAZELE KINETOTERAPIEI
PRINCIPII ȘI OBIECTIVE ÎN
KINETOTERAPIE
 PRINCIPIILE kinetoterapiei
Primum non nocere (Hipocrate):

• decât să înrăutăţeşti starea prezentă este preferabil să nu

faci nimic; natura va lucra şi va lucra de obicei în favoarea
omului, a vieţii, resursele organismului uman pentru
echilibrare şi adaptare fiind nebănuite;

• să se aplice un tratament cu siguranţa că se

îmbunătăţeşte starea pacientului;
 PRINCIPIILE kinetoterapiei
Primum non nocere (Hipocrate):

• să se ţină seama de simptomele care avertizează asupra

efectelor negative ale tratamentului (durerea, tumefierea,
creşterea temperaturii etc);

• este necesară cunoaşterea efectelor exerciţiilor, ceea ce

presupune o bună pregătire teoretică şi practică a
kinetoterapeutului.
 PRINCIPIILE kinetoterapiei
Precocitatea tratamentului:

• întârzierea atrage după sine prelungirea duratei de

tratament;

• cunoaşterea rapidă, dar exactă, a diagnosticului,

antecedentelor medicale (luarea la cunoştinţă a tuturor
problemelor medicale, nu numai a celei pentru care se
prezintă subiectul) şi a stării funcţionale prezente;

• se previne apariţia şi fixarea diverselor compensări.

 PRINCIPIILE kinetoterapiei
Supravegherii şi controlului medical permanent:

• monitorizarea subiectului de către „echipa” de recuperare,

membrii echipei stabilind împreună planul de tratament şi
comunicând permanent modificările apărute în statusul
pacientului;

• respectarea condiţiilor de igienă, de orar al programărilor,

de regim de viaţă;

• instruirea aparţinătorilor.
 PRINCIPIILE kinetoterapiei
Dozarea efortului:

• să urmeze o curbă ascendentă, atât în cadrul lecţiei, cât şi

pe întreaga perioadă de tratament;

• respectarea principiului metodic al accesibilităţii în

selectarea şi combinarea mijloacelor utilizate;

• de la uşor la greu, de la simplu la complex, de la cunoscut

la necunoscut;
 PRINCIPIILE kinetoterapiei
Dozarea efortului:

• economia de efort (mijloacele alese să pretindă efortul

maxim pentru îndeplinirea obiectivului strict localizat, dar
acest efort să fie minim raportat la întreg organismul);

• se va urmări refacerea completă după efort, atât în timpul

lecţiei/şedinţei, cât şi după încheierea acesteia (atenţie la
supradozare: nu întotdeauna „mai mult” înseamnă „mai
bine”).
 PRINCIPIILE kinetoterapiei
Individualizarea tratamentului:

• natura afecţiunii, capacitatea de colaborare în situaţii de

tensiune, nivel intelectual, vârstă, sex, etc;

• după nevoile, cerinţele şi solicitările individului sau a

aparţinătorilor;

• se tratează un bolnav şi nu o boală în general.

 PRINCIPIILE kinetoterapiei
Participarea activă şi conştientă:

• efectul „placebo” arată intervenţia psihicului la realizarea

„vindecării”

• continuarea şi după vindecarea propriu-zisă a unui program

kinetic, constituie pasul spre un regim de viaţă sănătos.
 SCOPURILE kinetoterapiei
a) asigurarea potenţialului maximal al funcţiilor motrice;

b) promovarea sănătăţii şi a stării de bine a individului;

c) prevenirea şi limitarea incapacităţilor şi a dizabilităţilor la

indivizii cu risc de alterare a comportamentului motor
datorită unor factori de stres biomecanic, socio-economic,
sau a stilului de viaţă şi la persoanele cu deficienţe
senzo-motorii congenitale, sau dobândite;

d) furnizarea mijloacelor pentru tratarea şi recuperarea

funcţională a aparatelor şi sistemelor corpului, esenţiale
pentru mişcare;
 OBIECTIVELE kinetoterapiei
• se referă nemijlocit la menţinerea şi/sau îmbunătăţirea stării
de funcţionalitate a fiecărui aparat şi sistem afectat al
pacientului.

• 9 Obiective generale, fiecare cuprinzand

obiective intermediare-specifice

obiective operaţionale
 OBIECTIVE ÎN
KINETOTERAPIE
1. Relaxarea
2. Corectarea posturii şi aliniamentului corpului
3. Creşterea mobilităţii articulare
4. Creşterea forţei musculare
5. Creşterea rezistenţei musculare
6. Coordonare, control şi echilibru
7. Rezistenţa la efort
8. Reeducarea respiratorie
9. Reeducarea sensibilităţii
 Promovarea relaxării
Obiective intermediare
• reducerea durerii prin relaxare la nivel SNC/local,

• reducerea contracturii (şi prevenirea retracturilor)

musculare,
 Promovarea relaxării
• creşterea şi îmbunătăţirea controlului asupra unor funcţii
ale organismului (respirator, cardio-vascular, digestiv,
uro-genital),

• scăderea/combaterea
mişcărilor involuntare,

• iniţierea şi performarea
antrenamentului ideo-motor.
 Reeducarea sensibilităţii
• obţinerea capacităţii de a sesiza excitaţia specifică în
exterocepţie-propriocepţie-interocepţie,

 din mediul extern → exteroceptori (localizaţi la nivelul

tegumentului)
 de la aparatul locomotor → proprioceptori (muşchi,
tendoane şi articulaţii)
 de la viscere → interoceptori
 Reeducarea sensibilităţii
• performarea capacităţii de localizare
topografică a unei excitaţii specifice,
• recompunerea pe homunculusul senzitiv a
“hărţii sensibilităţii”,
 Reeducarea sensibilităţii
• creşterea capacităţii de discriminare specifică pentru
toate tipurile de sensibilitate exterocepţie-propriocepţie-
interocepţie,
• recuperarea capacităţii de sensibilitate a funcţiilor
sfincteriene (urinar/anal),
• moderarea hiperesteziilor (ex: durerea talamică și
diestezie )

- Durerea talamică - durere facială unilaterală

- Diestezia - senzatia neplacută, anormală la atingere

(arsură, prurit, șocul electric, înțepături).
 Corectarea posturii, a aliniamentului
corpului şi a segmentelor sale
• combatarea atitudinilor defectuoase ale aparatului
locomotor,

• profilaxia secundară a deposturărilor

 Corectarea posturii, a aliniamentului
corpului şi a segmentelor sale

• tonifierea în condiţii de scurtare sau

de alungire a musculaturii intricate,

• întinderea/alungirea structurilor moi

(scurtate) dintr-o parte a unei
articulaţii,

• formarea reflexului de atitudine

corporală corectă în statică/dinamică.
 Educarea/reeducarea/reabilitarea
controlului, coordonării şi echilibrului
• promovarea capacităţii de control asupra mişcării
realizate de un muşchi sau de grup muscular sinergic;

• îmbunătăţirea controlului/coordonării musculare prin

feed-back, în funcţie de etapa de control motor:
- mobilitate
- stabilitate
- mobilitate controlată
- abilitate
 Educarea/reeducarea/reabilitarea
controlului, coordonării şi echilibrului
- mobilitate (alternanţa agonist-antagonist, mişcare
pe amplitudini diferite, cu opriri succesive),

- stabilitate (contracţie în zona scurtă a musculaturii,

cocontracţie),

- mobilitate controlată (mişcare în lanţ kinetic închis

într-una sau mai multe articulaţii, pe amplitudini diferite,
cu încărcare/descărcare de greutate, cu modificări de
ritm şi viteză de reacţie-repetiţie-execuţie),

- abilitate (mişcare în lanţ kinetic deschis,

într-una sau mai multe articulaţii, pe
amplitudini diferite, cu modificări de ritm-
viteză);
 Educarea/reeducarea/reabilitarea
controlului, coordonării şi echilibrului

• învăţare-consolidare-perfecţionare a secvenţialităţii
normale a mişcărilor;

• eliminarea mişcărilor perturbatoare/inutile;

• educarea/reeducarea ambidextriei; îmbunătăţirea

preciziei;

• învăţarea mişcărilor paliative (ex: mers în 2 sau 4 timpi

cu baston/cârje),

(PALIATIV – care ameliorează sau înlătură simptomele unei boli pentru un

timp scurt)
 Educarea/reeducarea/reabilitarea
controlului, coordonării şi echilibrului
• controlul centrului de greutate în cadrul bazei
de susţinere;
• îmbunătăţirea echilibrului static/dinamic prin
antrenarea selectivă a funcţiei aparatului
vestibular;
• învăţarea strategiilor de control al echilibrului
(strategia gleznelor, genunchilor, şoldurilor,
paşilor mici);
• prevenirea căderilor prin învăţarea utilizării aparaturii
ajutătoare (saltele, centură de siguranţă, bare, cadru, etc),
învăţarea căderilor controlate.
 Reeducarea respiratorie

• relaxarea musculaturii respiratorii,

• drenaj bronho-pulmonar,

• dirijarea aerului la nivelul căilor respiratorii

superioare,

• mobilizarea cutiei toracice prin mişcări

pasive,

• reeducarea tipurilor de respiraţie (costal

superioară/claviculară, costal inferioară,
diafragmatică, completă - “în val”),
 Reeducarea respiratorie

• tonifierea (pe amplitudine maximă) a

grupelor musculare implicate în actul
respirator,

• promovarea controlului/coordonării
respiraţiei (frecvenţa, controlul volumului
curent, ritmul, controlul fluxului de aer) în
repaus-mişcare-efort,

• formarea deprinderii de a respira corect în

repaus-mişcare-efort.
Mușchii expirului forțat
 Creşterea antrenamentului la efort

• cu monitorizarea parametrilor subiectivi (senzaţie de

oboseală, vertij, durere, diminuarea temporară şi parţială a
capacităţilor intelectuale, pierderea parţială a autocontrolului),

• cu monitorizarea parametrilor funcţionali ai aparatului

cardio-vascular
- tensiune arterială,
- frecvenţă cardiacă,
- îmbunătăţirea circulaţiei arteriale/venoase/
limfatice/capilare

• cu monitorizarea parametrilor funcţionali ai aparatului

respirator
- frecvenţă respiratorie,
- volume respiratorii
 Creşterea antrenamentului la efort
• cu monitorizarea parametrilor de consum energetic
(VO2max., MET, Kcal, Jouli, Watti),
• cu monitorizarea probelor biologice (glicemie, trigliceride,
colesterol, acid uric, acid lactic, calcemie, osteodensiometrie),

• pentru scăderea în greutate a persoanelor

supraponderale.
 Recuperarea mobilităţii

- pentru hipermobilitate:
- tonifiere musculară în condiţii de scurtare a muşchilor
periarticulari;

- menţinerea unei cocontracţii musculare eficiente în

timpul mişcărilor pe direcţiile anatomo-fiziologice;

- pentru hipomobilitate
 Recuperarea mobilităţii

- pentru hipermobilitate:

- pentru hipomobilitate:
- inhibiţia hipertoniilor musculare (miotatice, analgice,
antalgice), creşterea elasticităţii (întinderea) ţesutului
contractil/necontractil;

- creşterea amplitudinii mişcărilor artrokinematice

(alunecare, rotaţie conjunctă, detracţie), combaterea
aderenţelor ţesuturilor moi prin mobilizări (de mică
amplitudine, pasive/autopasive, pasivo-active);
 Creşterea forţei musculare
• prin antrenament ideo-motor,

• de tip izometric/izoton (concentric,excentric, izokinetic,

pliometric)

• pe toată amplitudinea sau în zonele

scurtă/medie/lungă a muşchiului,

• în regim de viteză/rezistenţă,
• Electrostimulare musculară
(Menţinerea muşchiului denervat să nu se atrofieze
+ Creşterea forţei musculare)
 Creşterea rezistenţei musculare
• de tip viteză (10”– 45”) / scurtă (45”– 2’) / medie (2’– 10’) /
lungă I (10’– 35’) / lungă II (35’– 90’) / lungă III (peste 90’),

• pe tipuri de contracţie musculară

(izometric/izoton/auxoton),

• pentru grupe musculare diferite (antrenament în circuit);