1.

Clasificarea neuronilor dupa criterii morfologice si functionale - localizare, exemple

Clasificarea neuronilor dupa numarul de prelungiri:

 Unipolari – prezinta o singura prelungire. Exista doar in viata intrauterina (I.U.). In aceasta
perioada, neuronii migreaza dintr-un loc in altul, iar axonul este indreptat spre directia miscarii si
ajuta la deplasare.
 Bipolari – prezinta 2 prelungiri (o dendrita si un axon), situate de obicei la poluri opuse ale
corpului celular. Sunt foarte rari si de natura senzitiva. Exemple – neuroni bipolari retinieni,
neuroni olfactivi.
 Pseudounipolari – prezinta o singura prelungire ramificata. Provin din neuroni care au fost
bipolari in viata I.U., iar apoi cele doua prelungiri au fuzionat partial, formand un trunchi comun
care se ramifica in „T”. Prelungirea joaca rol dublu, de axon si dendrita. Exemple – neuroni din
ganglionii spinali senzitivi.
 Multipolari – prezinta mai mult de doua prelungiri, dintre care una este axonul iar restul sunt
dendrite. Pot avea diverse forme – stelati, fusiformi, piramidali. Corpul are forma stelata,
datorita dendritelor care proemina din acesta. Exemple – neuroni din coarnele anterioare ale
maduvei spinarii, neuroni din scoarta cerebrala.

Clasificarea neuronilor dupa invelisul axonului:

 Mielinici – axonul este invelit de o teaca de mielina. Acesti neuroni au viteza mare de conducere,
proportionala cu grosimea axonului si grosimea tecii de mielina.
 Amielinici – axonul nu este invelit de o teaca de mielina. Acesti neuroni au viteza mica de
conducere.

Clasificarea neuronilor in functie de rolul pe care il indeplinesc:

 Motori (eferenti) – controleaza organele efectoare – fibrele musculare si glandele endocrine si

exocrine
 Senzitivi (aferenti) – asigura receptia semnalelor din mediul extern si din interiorul organismului
 Interneuroni (de asociatie) – stabilesc legaturi intre primele doua tipuri de neuroni, contribuind
la formarea unor retele sau a unor circuite functionale

2. Soma neuronala – aspect la M.O., ultrastructura si functie

Aspect la M.O.:

 Forma variata, in functie de tipul de neuron – rotunda sau ovalara la neuroni bipolari, stelata la
neuroni multipolari
 Nucleu sferic, voluminos, eucromatic, cu un nucleol evident, datorita sintezei crescute de
proteine. Nucleul poate fi central sau periferic. Exista si neuroni cu doi nuclei (ex.: in ganglionii
simpatici). Nucleul fiind eucromatic, la femei se poat observa corpusculul Barr, atasat de nucleol
sau de membrana nucleara.
 Corpii Nissl – arii granulare bazofile ce contin RER si ribozomi liberi. Cele doua tipuri de organite
sunt foarte bine dezvoltate. RER se dispune sub forma de agregate de cisterne paralele si are
rolul de a stoca si elibera ioni de Ca2+, necesari transmiterii impulsului nervos. Numarul de corpi
 Nissl variaza in functie de tipul neuronului si starea sa functionala (ex.: foarte multi in neuroni
mari si foarte activi, precum neuronii motori).
 Aparatul Golgi este foarte bine dezvoltat.
 Lizozomi – in functie de dimensiuni, pot fi observati la M.O. sau M.E.

Ultrastructura – elemente observabile la M.E.:

 Vezicule sinaptice – se formeaza la la acest nivel pentru ca mai apoi sa migreze pana la
terminatia axonala. Acestea sunt putine. Miezul este electronodens. Au diametrul de 60-80nm.
 Vezicule de neurosecretie - au dimensiuni de 100-300nm, se gasesc in hipotalamus si sunt dense
la fluxul de electroni. Contin hormoni hipotalamici (vasopresina si ocitocina) si neurofizine
(proteine carrier ale acestor hormoni) care sunt eliberate impreuna in capilare. Complexele
formate din peptide si neurofizine sunt apoi captate si depozitate in neurohipofiza de unde sunt
eliberate ulterior in circulatie.
 Incluziuni pigmentare – inconstante. Pot contine melanina sau lipofuscina. Lipofuscina este un
pigment rezidual alcatuit din resturi ce nu pot fi digerate in lizozomi.
 Centrioli - prezenti in toti neuronii, avand rol in organizarea fusului nuclear si a microtubulilor.
 Cil – unul singur, inconstant. Rolul sau este inca necunoscut – se considera ca moduleaza
neurogeneza, directionarea axonului sau functionarea somei.
 Neurofilamente – filamente intermediare cu diametrul de 10nm. Sunt prezente atat in corpul
neuronal cat si in prelungirile acestuia. Sub actiunea anumitor agenti de fixare, se pot asocia,
formand fascicule vizibile si la M.O. (ex.: prin impregnare argentica se asambleaza in
neurofibrile).
 Microtubuli

Functii:

 Rol trofic – intretine axonul.

 Rol de transmitere a impulsului nervos – receptioneaza si integreaza semnalele primite la nivelul
dendritelor. RER reprezinta un rezervor de ioni de Ca2+, pe care ii elibereaza ca raspuns la
depolarizare. Ionii de Ca2+ joaca rol dublu, atat de propagare a PA cat si de mesager intracelular,
determinand eliberarea de neurotransmitator la nivelul terminatiei presinaptice.
 Sintetizeaza si stocheaza neurotransmitatorii, urmand ca acestia sa fie transmisi catre
terminatiile axonice presinaptice. Unii dintre acesti neurotransmitatori pot fi eliberati si in
circulatie, functionand ca hormoni in restul organismului – ex.: norepinefrina.
 Sintetizeaza hormoni – ex.: neuronii din hipotalamus.
3. Dendritele – aspectul la M.O., ultrastructura si functie
Aspect la M.O.:

 Foarte ramificate – diametrul scade pe masura ce se ramifica

 Citoplasma asemanatoare cu cea a somei neuronale – contine corpi Nissl (arii granulare bazofile
formate din RER si ribozomi liberi) si mitocondrii, dar se observa absenta aparatului Golgi.
Organitele sunt abundente la baza dendritei si mai rare in varf.
 Spini dendritici – structuri cvasipermanente care de obicei au forma de ciuperca (prezinta o
regiune dilatata unita cu corpul dendritei printr-un col ingust). Sunt lungi de 1-3µm si au un
diametru <1µm.

Ultrastructura – elemente observabile la M.E.:

 Microtubuli
 Neurofilamente – la fel ca in soma, se pot asambla sub actiunea anumitor agenti de fixare
 Spinii dendritici sunt electronodensi si prezinta microtubuli si aparatul spinului. Acesta este
alcatuit din cisterne paralele unite prin material electronodens. Se observa ca numarul spinilor
pe fiecare dendrita variaza.

Functii:

 Realizeaza receptionarea si procesarea impulsurilor

 Participa la procesele de adaptare, invatare si memorie – spinii, datorita unor modificari plastice,
stau la baza acestor procese. Datorita citoscheletului pe baza de actina, spinii sunt dinamici,
putandu-si modifica forma, dimensiunea sau numarul intr-un interval de secunde sau minute.

4. Axonul - aspectul la M.O., ultrastructura si functie

Aspect la M.O.:

 Prelungire unica, de forma cilindrica

 Lungime de pana la 40cm
 Prezinta mai multe segmente:
o Con de emergenta sau hil – face legatura intre pericarion si axon. Aici lipsesc corpusculii
Nissl (arii granulare bazofile formate din RER si ribozomi liberi), dar sunt prezenti
numeroase neurofilamente (devin vizibile la M.O. dupa impregnare argentica)
o Segment initial – in cazul axonilor mielinizati, se intinde de la conul de emergenta pana
la punctul in care incepe teaca de mielina
o Segment de conducere – poate fi mielinic sau amielinic
o Terminatie axonala – este formata din dilatatii numite butoni terminali. La acest nivel
predomina mitocondriile.
 Intrega citoplasma axonala (axoplasma) prezinta mitocondrii, neurofilamente si cateva cisterne
ale REN. Absenta totala a corpusculilor Nissl subliniaza dependenta functionala a axonului de
soma neuronala.
 Colaterale – ramificatii axonale emise la scurta distanta de la originea sa. Sunt inconstante.
Ultrastructura – elemente observabile la M.E.:

 Vezicule sinaptice – prezente la nivelul butonilor terminali, unde se acumuleaza in apropierea

zonei de contact a butonului terminal cu terminatia postsinaptica a celulei invecinate. Au un
diametru de 60-80nm, sunt invelite de endomembrana si sunt dense la fluxul de electroni.
Contin diversi mediatori sinaptici.
 Microtubuli – prezinta un aranjament specific, paralel cu axul longitudinal al axonului. Permit
transportul unor organite si molecule de-a lungul axonului, in ambele sensuri:

Transport anterograd – Macromolecule si organite sintetizate la nivelul corpului neuronal sunt

transportate in mod continuu catre terminatiile axonului. Acest transport anterograd se desfasoara cu
trei viteze diferite:

 Lent – cativa milimetri pe zi – proteine si filamente de actina.

 Intermediar – 100mm pe zi – mitocondrii.
 Rapid – 400mm pe zi – vezicule cu mediatori sinaptici.

Transport retrograd – Transporta catre corpul celular diverse molecule, inclusiv materiale care au fost
captate prin endocitoza (ex.: virusuri si toxine). Se desfasoara cu o viteza de 100-200mm pe zi.

Transportul se face de-a lungul microtubulilor cu ajutorul proteinelor motorii care sunt de doua feluri –
kinezina, care efectueaza transportul anterograd, si dineina, care efectueaza transportul retrograd.

Functii:

 Sumarea algebrica a tuturor stimulilor, excitatori sau inhibitori, care vor determina generarea
sau nu a unui PA – are loc la nivelul hilului.
 Declansarea potentialului de actiune – are loc la nivelul segmentului initial.
 Propagarea PA – are loc de-a lungul axonului.
 Transmiterea impulsului la nivelul sinapsei – prin eliberarea de neurotransmitatori.

5. Polarizarea dinamica – definitie, baze morfofunctionale

Legea polarizarii dinamice – Un neuron primeste semnale la nivelul dendritelor si a corpului celular si le
transmite, sub forma de potentiale de actiune, de-a lungul neuronului, intr-o singura directie –
anterograd, catre terminatiile presinaptice.

Bazele morfofunctionale ale polarizarii dinamice:

Dendritele – acestea prezinta receptori specifici pentru diversi mediatori sinaptici. Cuplarea mediatorilor
la receptori are ca rezultat modificarea potentialului de membrana la nivelul dendritei si generarea unui
potential postsinaptic excitator sau inhibitor. In schimb, dendritele nu prezinta vezicule cu mediatori
sinaptici, astfel incat ele nu pot transmite semnale, ci doar le primesc.
Soma neuronala – membrana acesteia contine un numar redus de canale canale voltaj-dependente de
Na+ (1 canal per µm2), astfel incat la acest nivel are loc transmiterea lenta, electrotonica, a potentialelor
postsinaptice, dar ele nu se pot suma.

Hilul neuronal – prezinta cea mai mare densitate de canale voltaj-dependente de Na+ (pana la 200 canale
per µm2).

Segmentul initial al axonului – Are o lungime de aproximativ 25µm. Este un segment, gros, nemielinizat,
ce prezinta o densitate foarte mare de canale voltaj-dependente de Na+si K+. Singurul segment al
neuronului ce prezinta mai multe canale de Na+ este hilul axonal.

Hilul neuronal si segmentul initial al axonului sunt considerate ca fiind o unitate functionala, la nivelul
careia sunt sumate toate potentialele postsinaptice excitatorii sau inhibitorii si odata depasit un anumit
prag de depolarizare, are loc generarea PA. Canalele de Na+ de la acest nivel se deschid in avalansa,
datorita unui mecanism de feedback pozitiv.

Teaca de mielina – in cazul in care este prezenta, joaca rol major in transmiterea rapida si unidirectionala
a PA catre terminatiile axonale. Teaca de mielina este un invelis cu rol de izolator electric, formata din
mai multe straturi suprapuse, a caror componenta principala este o substanta de natura lipidica numita
mielina. Teaca de mielina inveleste membrana axonala (axolema), fiind discontinua, dispusa sub forma
de segmente cu lungimi de pana la 1,5mm. Intreruperile tecii se numesc noduri Ranvier si au o lungime
de 1-2µm. La nivelul nodurilor Ranvier, lipsa tecii de mielina precum si densitatea mare de canale de Na+
permite transmiterea saltatorie a PA de la un nod la altul. Transmiterea are loc unidirectional deoarece
unda de depolarizare, odata ajunsa la un nod Ranvier, se poate propaga doar spre urmatorul nod, cel de
la care a pornit fiind in stare refractara.

Un alt aspect ultrastructural cu rol important este prezenta in cantitate mare la nivelul hilului, a
segmentului initial si a nodului Ranvier a unei proteine numite ankyrina. Aceasta prezinta situsuri de
legare pentru actina si spectrina, componente ale membranei celulare, precum si pentru diverse
proteine integrale membranare, precum canale ionice, pompe ionice sau transportori. La nivelul
axonului, are rolul de a ancora canalele de Na+ la membrana, asigurand densitatea mare a acestora.

Butonii terminali – la nivelul butonilor terminali sunt stocate veziculele de mediator sinaptic. Membrana
butonilor terminali prezinta o densitate mare de canale voltaj-dependente de Ca2+. Deschiderea acestora
este determinata de sosirea undei de depolarizare la nivelul butonilor. Influxul de Ca2+ ce urmeaza
determina fuzionarea veziculelor sinaptice cu membrana butonilor si eliberarea mediatorilor in fanta
sinaptica.

6. Sinapsele chimice - ultrastructura, clasificare morfofunctionala, mecanismul exocitozei si

reciclarii veziculelor sinaptice
Ultrastructura – sinapsa chimica are trei parti componente:

 Componenta presinaptica - buton terminal – dilatatie a terminatiei axonale. La acest nivel

predomina mitocondriile. Mai prezinta REN si cel mai important, vezicule sinaptice. Acestea se
 acumuleaza in apropierea zonei de contact a butonului terminal cu terminatia postsinaptica a
celulei invecinate. Veziculele au un diametru de 60-80nm, contin diversi mediatori sinaptici,
sunt invelite de endomembrana si sunt dense la fluxul de electroni.
 Fanta sinaptica – spatiu de 20-30nm intre cele doua membrane pre- si postsinaptica.
 Componenta postsinaptica – un neuron poate forma sinapsa cu un alt neuron sau cu o celula
efectoare, adica o fibra musculara sau o celula secretoare. In cazul sinapsei neuron-neuron,
componenta postsinaptica este reprezentata de spini dendritici – structuri cvasipermanente ale
membranei postsinaptice care de obicei au forma de ciuperca (prezinta o regiune dilatata unita
cu corpul dendritei printr-un col ingust). Sunt lungi de 1-3µm si au un diametru <1µm. Spinii
dendritici sunt electronodensi si prezinta microtubuli si aparatul spinului. Acesta este alcatuit
din cisterne paralele unite prin material electronodens. Se observa ca numarul spinilor pe fiecare
dendrita variaza. Membrana spinilor prezinta diversi receptori pentru mediatorii sinaptici, cuplati
cu proteine G sau canale ionice.

Clasificare morfofunctionala:

 Sinapse excitatorii – sunt asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat
cel postsinaptic), iar veziculele presinaptice sunt predominant sferice. Efectul pe membrana
postsinaptica este de depolarizare (cresterea PR) – se declanseaza un potential postsinaptic
excitator (EPSP).
 Sinapse inhibitorii – sunt simetrice (materalele electronodense presinaptic si postsinaptic au
dimensiuni aproximativ egale) iar veziculele presinaptice sunt predominant turtite. Efectul este
de hiperpolarizare (scaderea PR) – se declanseaza un potential postsinaptic inhibitor (IPSP)

Mecanismul exocitozei – Exocitoza este declansata de cresterea Ca2+ intracelular. Ionii de Ca2+ se leaga
de o proteina citosolica numita calmodulina, iar complexul Ca2+calmodulina activeaza o protein-kinaza
citosolica (PK-II). Aceasta fosforileaza sinapsinele I si II. Sinapsele sunt proteine a caror rol este de a limita
numarul de vezicule ce pot fuziona cu membrana presinaptica prin ancorarea acestora de catre
citoscheletul citosolic. Sinapsinele prezinta un situs de legare a actinei la unul dintre capete si un situs de
legare a proteinele din structura endomembranei veziculelor. Fosforilarea sinapsinele duce la
desprinderea veziculelor sinaptice, care se deplaseaza catre membrana presinaptica.

Urmatoarea etapa este fuziunea membranei veziculei sinaptice cu membrana presinaptica. Pentru ca
aceasta fuziune sa aiba loc, vezicula trebuie sa se afle la o distanta de cativa nm de membrana, distanta
care permite schimbul de lipide intre cele doua membrane.Odata ce vezicula se afla in pozitie, urmatorul
pas este mediat tot de prezenta ionilor de Ca2+. Acesta se leaga de alte doua proteine, sinaptotagmina si
sinaptofizina, activandu-le. Aceste proteine mediaza fuziunea celor doua membrane si eliberarea
continutului veziculei in fanta sinaptica.

Reciclarea veziculelor sinaptice – In urma exocitozei, vezicula fie fuzioneaza complet cu membrana
presinaptica, ducand la cresterea suprafetei acesteia, fie ramane atasata de membrana, formand o
invaginare a acesteia spre citosol. In cazul in care ramane atasata, vezicula migreaza de-a lungul
membranei presinaptice, indepartandu-se de zona activa. Pe urma, este invelita de o proteina numita
clatrina. Moleculele de clatrina se dispun in toate directiile, formand o retea ce inveleste vezicula. O alta
proteina numita dynamina se spiraleaza in jurul colului veziculei, acolo unde aceasta este fuzionata cu
membrana presinaptica. Dynamina se contracta in jurul colului, determinand desprinderea veziculei de
membrana. Pe urma endomembrana veziculei se reinchide, invelisul de clatrina se disociaza in monomeri
ce se raspandesc in citoplasma, dynamina se desprinde si ea iar vezicula este gata pentru a participa din
nou la exocitoza.

7. Substante neuroactive - definitie, clasificare, exemple, principii de functionare in sinapse

Definitie – Reprezinta substante care actioneaza asupra neuronilor la nivelul terminatiilor sinaptice. Pot
fi neurotransmitatori sau neuromodulatori. Neurotransmitatorii sunt substante chimica care prin
asocierea cu un receptor proteic determina deschiderea sau inchiderea unor canale ionice sau initiaza
reactii in cascada ce conduc la formarea de mesageri secundari. Neuromodulatorii sunt mesageri chimici
care nu actioneaza direct la nivelul sinapselor, ci modifica sensibilitatea neuronilor la stimularea sau
inhibitia sinaptica. Intre neurotransmitatori si neuromodulatori nu exista o distinctie neta, rolul lor fiind
dependent de tipul de receptor asupra caruia actioneaza.

Clasificarea substantelor neuroactive – se impart in doua mari categorii:

 Cu actiune rapida - se organizeaza in subclase, in functie de natura chimica:

o Clasa I – molecule mici (acetilcolina, ATP)
o Clasa II – amine (adrenalina, noradrenalina, dopamina, histamina, serotonina)
o Clasa III – aminoacizi (acid gamma-aminobutiric sau GABA, glicina, glutamat, aspartat)
o Clasa IV – gaze (oxidul nitric sau NO, CO)
 Cu actiune lenta (neuropeptide) – au actiuni mai prelungite. Drept urmare, de obicei joaca rol de
neuromodulator. Se divid in trei subcategorii:
o Hormoni de eliberare hipotalamici – TRH, LRH, somatostatina
o Peptide hipofizare – ACTH, β-endorfina, prolactina, LH, tirotropina, STH, vasopresina,
oxiocina
o Peptide care actioneaza pe intestin si creier – encefalina, substanta P, gastrina,
colecistokinina, VIP, factor de crestere a neuronilor (NGF), neurotensina, insulina,
glucagon

Principii de functionare in sinapse – Prin cuplarea la receptori specifici de pe membrana sinaptica,

activeaza diverse mecanisme, neurotransmitatorii determina depolarizarea (efect excitator) sau
hiperpolarizarea (efect inhibitor) celulei postsinaptice. Neurotransmitatorul in sine nu are efect excitator
sau inhibitor. El doar se leaga la receptor si initiaza un lant de reactii. Totul depinde de tipul de receptor
la care se leaga. Excitatia postsinaptica se realizeaza in principal prin deschiderea unor canal cationice,
urmata de influx de cationi si depolarizarea celulei postsinaptice. Inhibitia postsinaptica poate implica
inchiderea unor canale cationice sau deschiderea unor canale anionice, urmata de influx de anioni si
hiperpolarizarea celulei postsinaptice.

Neuromodulatorii actioneaza asupra unor receptori cuplati cu proteine G, inducand modificari ale
metabolismului celulei postsinaptice, urmate de schimbarea pe termen lung a numarului de receptori,
deschiderea sau inchiderea pe termen lung a unor canale ionice sau schimbarea numarului sau a
dimensiunii sinapselor.

8. Sinapsa glutaminergica - sinteza si circuitul mediatorilor chimici

Sinapsa glutaminergica este cea mai raspandita sinapsa excitatorie din sistemul nervos uman.

Sinteza si circuit – acidul glutamic este sintetizat din glutamina. Apoi este eliberat in fanta sinaptica si
interactioneaza cu receptori specifici de pe membrana postsinaptica sau autoreceptori de pe membrana
presinaptica, ce controleaza sinteza si eliberarea acestuia. Molecule in exces sunt preluate printr-un
transport specific din membrana celulara a butonului terminal si a celulelor gliale. Molecule captate in
butonul terminal sunt reintroduse in veziculele sinaptice, iar cele captate in celulele gliale sunt
transformate in glutamina care apoi este transformata la randul ei in acid glutamic.

Receptorii pentru glutamat sunt de trei tipuri:

 Receptor AMPA – receptor ionotrop excitator. Este legat de un canal cationic neselectiv (doar
pentru Na+ si K+), care se inactiveaza rapid. Astfel, potentialele excitatorii mediate de receptori
AMPA incep si se termina rapid. Drept urmare, receptorii AMPA mediaza majoritatea
transmisiilor excitatorii rapide din creier. Numele sau deriva de la faptul ca poate fi activat si de o
substanta artificiala, analoaga glutamatului, numita AMPA.
 Receptor NDMA – receptor ionotrop excitator. Poate induce atat efecte de scurta durata cat si
de lunga durata. Prin deschiderea unor canale cationice neselective (pentru Na+, K+ si Ca2+),
determina depolarizare rapida. Influxul de Ca2+ determina eliberarea de Ca2+ din depozite
intracelulare, prin mecanism “calciu-cheama-calciu”. Acest Ca2+ functioneaza ca un mesager
secund, modificand activitatea unor canale sau a unor proteine citoscheletice.
 mGluR – receptor metabotrop. Poate fi cuplat cu diverse proteine G, determinand cresterea
cantitatii de IP3 si DAG sau scaderea cantitatii de AMPc. De obicei, modifica activitatea altor
tipuri de receptori, cum ar fi cel NDMA.

9. Teaca de mielina in SNC si SNP - aspect la MO, ultrastructura, functiile mielinei

La nivelul SNP este secretata de celulele Schwann. Fiecare celula Schwann produce mielina pentru un
singur axon. La nivelul SNC este secretata de oligodendrocite, care au capacitatea de a se ramifica si a se
dispune in jurul mai multor axoni, secretand teaca de mielina a acestora. Fiecare oligodendrocit produce
mielina pentru cate un segment a mai multor axoni invecinati.

Aspect la M.O.:

 Fiind de natura lipidica, nu se coloreaza in HE – in sectiune longitudinala apare ca o banda

incolora, de grosime variabila, ce inconjoara fibra nervoasa, colorata.
 Grosimea tecii de mielina variaza proportional cu grosimea axonului pe care il inveleste (teaca
groasa de 0,5µm pentru un axon gros de 0,5µm, teaca de 2,5µm grosime pentru un axon gros de
15µm).
 Colorantul specific al tecii de mielina este OsO4 (tetraoxidul de osmiu) – coloreaza teaca de
mielina in negru.
  Se pot observa intreruperi ale tecii de mielina (noduri Ranvier) cu lungime de 1µm, situate la
intervale variabile, lungi de pana la 1,5mm, dar cu o medie de 100µm. La nivelul acestor
intreruperi, axonul se ingroasa.

Ultrastructura – particularitati observate la M.E. – Teaca de mielina prezinta o structura lamelara,

avand pe sectiune longitudinala aspectul unor inele alternante electronodense (straturi proteice) si
electronotransparente (straturi lipidice). La nivelul SNP, se observa ca teaca de mielina este complet
inconjurata de citoplasma unei celule Schwann.

Compozitia chimica a mielinei este urmatoarea – 40% apa, 60% masa uscata, din care 70-85% lipide si
15-30% proteine. Printrele proteinele specifice tecii de mielina se enumera proteina bazica mielinica si
glicoproteina mielinica oligodendrocitara. Lipidul principal este un glicolipid numit galactocerebrozida.

Functiile tecii de mielina:

 Izolator electric – Creste rezistenta si scade capacitanta membranara, nepermitand fluxul de ioni
intre mediul extracelular si axoplasma. Astfel, transferul de ioni poate avea loc doar la nivelul
nodurilor Ranvier, zone cu rezistenta foarte mica. Astfel, teaca de mielina asigura o propagare
saltatorie a impulsurilor de-a lungul axonului, marind viteza de transmisie, aceasta putand
ajunge pana la 120m/s in axonii mielinizati, spre deosebire de cei nemielinizati, unde
transmiterea se face cu o viteza de 1m/s.
 Asigura nutritia axonului, deoarece mediaza raporturile cu exteriorul.
 Regenerare – in urma retezarii unui axon, teaca de mielina indruma regenerarea, formand un
traiect de-a lungul caruia creste axonul. Aceasta crestere se poate desfasura cu o rata de
1mm/zi.

10. Celulele Schwann – structura, ultrastructura, functii

Structura:

 Forma cilindrica
 Nucleu alungit, dispus paralel cu axul longitudinal al axonului pe care celula il inveleste
 Lungime medie de 100µm – un axon lung de 1m necesita 10.000 celule Schwann. Exceptional,
pot atinge lungimi de pana la 1,5mm.
 Spatiul dintre doua celule Schwann alaturate ce invelesc un axon este de 1,5µm

Ultrastructura:

 In timpul dezvoltarii SNP, celula Schwann se spiraleaza in jurul axonului, putand forma pana la
100 spire, cu straturi de mielina intre fiecare spira. Astfel, spirele interne, formate predominant
din material membranar, intra in structura tecii de mielina. Spirele externe contin nucleul,
organitele si majoritatea citoplasmei.
 La nivelul nodurilor Ranvier, celula Schwann emite prelungiri ce se interpatrund cu cele ale
celulei Schwann adiacente
Functii:

 Realizeaza invelisul de mielina la nivelul substantei albe a SNP. Sintetizeaza proteina bazica a
mielinei. Fiecare oligodendrocit produce mielina pentru un singur axon.
 Regenerare – in urma lezarii unui nerv, celulele Schwann digera axonii acestuia prin fagocitoza.
Pe urma, impreuna cu teaca de mielina, indruma regenerarea, formand un traiect de-a lungul
caruia cresc noi axoni. Aceasta crestere se poate desfasura cu o rata de 1mm/zi.
 Suport metabolic – produc o serie de factori numiti neurotrofine, ce joaca rol in supravietuirea si
mentinerea functionalitatii neuronilor. De asemenea, celulele Schwann transfera nutrienti din
mediul extracelular catre axon.

11. Astrocitele - aspectul la M.O., ultrastructura, localizare, tipuri

Astrocitele sunt de doua tipuri, care prezinta particularitati morfologice si ultrastructurale si au localizare
diferita. Totusi, cele doua tipuri prezinta cateva trasaturi comune:

 Forma stelata
 Nucleu sferic, eucromatic, central
 Contin fascicule de filamente intermediare, cu un diametru de 8nm, alcatuite din molecule de
proteina gliala fibrilara acida (GFAP), care are o masa de 51kD. Rolul acestor proteine este de a
consolida structura astrocitelor.
 Contin granule de glicogen
 Prezinta lamina bazala

Diferentele morfologice, ultrastructurale si de localizare sunt:

Tipul astrocitului Astrocit fibros Astrocit protoplasmatic

Numarul si aspectul
prelungirilor
Aspectul citoplasmei
Numar de organite
Putine, lungi, subtiri, Numeroase, scurte, groase,
putin ramificate foarte ramificate
Heterogena, prezinta gliofibrile, Omogena
ce se evidentiaza prin
impregnare argentica
Putine Multe

Aspect la M.E. Prezinta numeroase filamente Filamentele intermediare sunt

intermediare (care se foarte rare
organizeaza in fibrile in urmarii
impregnarii argentice)
Localizare Predominant in substanta alba. Predominant in substanta
cenusie.
Alte tipuri de astrocite:

 Glia limitans – situata la periferia SNC, sub pia mater. La acest nivel prelungirile astrocitelor
formeaza un strat continuu, iar datorita aspectului astrocitele de la acest nivel se numesc celule
penate sau celule in candelabru
 Glia radiala – formata din astrocite prezente in timpul formarii SNC, cu morfologie bipolara.
Acestea produc proteine de adeziune si ale matricei extracelular. Postnatal, persista sub forma
celulelor velate de la nivelul gliei Bergmann din cerebel, sau celulele Müller din retina

12. Functiile astrocitelor

Astrocitele au numeroase roluri:

 Structural – sunt cele mai numeroase celule din creier, participand la organizarea si structurarea
acestuia in timpul dezvoltarii, ghidand prin prelungirile lor migrarea neuronilor.
 Suport metabolic – prin intermediul terminatiilor podocitare, care se ataseaza pe suprafata
celulelor endoteliale ce tapeteaza vasele sanguine, astrocitele asigura transferul de molecule si
ioni intre neuroni si sange. De asemenea, astrocitele contin rezerve de glicogen si sunt capabile
de glicogenogeneza. Ele pot transfera neuronilor glicogenul din depozitele intracelulare,
furnizandu-le acestora energia necesara pentru perioade de activitate intensa si sustinuta.
Astrocitele produc si factori trofici pentru neuroni – NGF, BDNF (brain-derived neurotrophic
factor), GDNF (glial-derived neurotrophic factor).
 Regenerare – in urma unei leziuni a SNC, astrocitele prolifereaza si se asociaza la nivelul leziunii,
formand o cicatrice gliala.
 Reglator al concentratiei ionice extracelulare – neuronii elibereaza mult K+ in timpul activitatii.
Astrocitele, fiind foarte permeabile pentru ionii de K+, indeparteaza foarte repede excesul
extracelular, mentinand o concentratie constanta in mediul din jurul axonilor.
 Absorbtie si eliberare de neurotransmitator – membranele astrocitelor prezinta receptori
pentru numerosi neurotransmitatori. Cand acestia sunt eliberati in cantitate excesiva de catre
terminatiile presinaptice ale neuronilor, astrocitele absorb surplusul. Pe urma astrocitele pot
elibera acesti neurotransmitatori, pentru a fi recaptati de catre terminatia presinaptica a
axonului invecinat. De asemenea, pot sintetiza precursori ai glutamatului si GABA.
 Modularea transmiterii sinaptice – elibereaza substante neuroactive – glutamat, taurina, ATP,
encefaline, endoteline. Aceasta eliberare este indusa de influx de Ca2+.
 Formarea invelisului subpial - astrocitele si celulele ependimare alcatuiesc un invelis in jurul SNC
numit invelis subpial, care se gaseste sub pia mater. Astrocitele se interpun intre neuroni si
vasele de sange sau tesutul conjunctiv.
 Participa indirect la formarea barierei hematoencefalice – bariera hematoencefalica este
formata de celulele endoteliale ale capilarelor cerebrale, unite prin jonctiuni stranse. Ele
participa la geneza celulelor endoteliale, influentand diferentierea lor spre fenotipul caracteristic
ce asigura competenta de bariera hematoencefalica (nu permit trecerea oricarei substante).
13. Oligodendroglia - aspectul la MO, ultrastructura, localizare, rol
Aspect la M.O.:

 Forma ovala
 Prelungiri putine, groase, putin ramificate, care se dispun in jurul axonilor neuronilor invecinati
 Nucleu rotund, heterocromatic
 Citoplasma contine mitocondrii si RER

Ultrastructura – aspect la M.E.:

 Citoplasma electronodensa
 Nu prezinta lamina bazala

Localizare:

 Substanta cenusie – in apropierea corpilor neuronali

 Substanta alba – dispuse in siruri intre fasciculele de fibre nervoase

Roluri:

 Realizeaza invelisul de mielina la nivelul substantei albe a SNC. Sintetizeaza proteina bazica a
mielinei. Fiecare oligodendrocit produce mielina pentru cate un segment a mai multor axoni
invecinati. Un singur oligodendrocit isi poate extinde prelungirile sa inconjoare pana la 50 axoni,
formand aproximativ 1µm din lungimea tecii de mielina a fiecarui axon.
 Reglarea continutului lichidului extracelular – acest rol este indeplinit de un tip aparte de
oligodendrocite, numite oligodendrocite satelite, care nu produc mielina. Aceasta se afla la
nivelul substantei cenusii, in apropierea somelor neuronale.

14. Bariera sange-creier - structura, rol

Structura – capilarele cerebrale sunt continue. Peretii capilarelor sunt formati din celule endoteliale,
unite prin jonctiuni stranse, care sunt foarte selective. La formarea barierei sange-creier mai participa si
astrocitele. Acestea participa la geneza celulelor endoteliale, influentand diferentierea lor spre fenotipul
caracteristic ce asigura competenta de bariera hematoencefalica (nu permit trecerea oricarei substante).

Rol – Rolul principal este de a regla continutul lichidului extracelular cranian.Transportul prin bariera
sange-creier se face prin transcitoza redusa, fiind foarte selectiv. Permeabilitatea difera in functie de
substanta:

 Mare pentru H2O, CO2 si O2

 Mica pentru glucoza, Na+, K+, Mg2+, Cl-, HCO3-, HPO32- si uree
 Foarte mica pentru saruri biliare si catecolamine circulante
 Extrem de mica, aproape 0, pentru proteine
Datorita acestei selectivitati, bariera protejeaza creierul de toxinele circulante si previne patrunderea
neurotransmitatorilor in circulatia generala.

De asemenea, bariera hematoencefalica protejeaza creierul impotriva diverselor infectii bacteriene.

Drept urmare, infectiile creierului sunt foarte rare. Totusi, cand acestea apar, sunt foarte greu de tratat,
deoarece anticorpii sunt prea mari pentru a traversa bariera, la fel si majoritatea antibioticelor.

15. Celulele ependimare - structura, tipuri, roluri. Bariera lichid cefalorahidian-creier

Structura – Sunt celule cilindrice sau cuboidale, asezate pe un singur rand, dand aspect de epiteliu (acest
aranjament se numest epiteliu ependimar sau glia epiteliala). Celulele ependimare prezinta polaritate:

 Domeniul apical prezinta microvili si cili

 Domeniul laterobazal este turtit, sprijinit pe membrana bazala

Aspect la M.E.:

 Citoplasma contine multe mitocondrii, RER bine dezvoltat si un aparat Golgi situat apical. Acest
aranjament este caracteristic celulelor implicate in procese secretorii.
 Intre celulele ependimare se observa jonctiuni gap si zonule adherens. Jonctiunile stranse
lipsesc, cu exceptia celulelor plexului coroid.

Roluri:

 Formeaza plexurile coroide – acestea sunt structuri speciale de la nivelul ventriculilor cerebrali,
care contin populatii modificate de celule ependimare, unite prin jonctiuni stranse. Rolul
plexurilor coroide este de a secreta lichidul cefalorahidian (LCR). Domeniul apical al acestor
celulele prezinta microvili, cu rol in marirea suprafetei de secretie.
 La nivelul ventriculilor si al canalului medular central, formeaza o bariera intre LCR si creier,
permitand tranzitul selectiv de ioni si molecule. Proprietatea de permeabilitate a acestei bariere
este folosita pentru administrarea unor medicamente ce nu depasesc bariera hematoencefalica
– administrarea se face prin punctie. In caz de meningita sau encefalita, se administreaza
antivirale in acest mod. Domeniul apical al celulelor ependimare de la acest nivel prezinta
microvili, cu rol in marirea suprafetei de absorbtie si secretie, si cili, cu rol in deplasarea LCR.

16. Plexurile coroide si bariera sange-lichid cefalorahidian

Plexurile coroide sunt structuri speciale de la nivelul ventriculilor cerebrali, care contin populatii
modificate de celule ependimare, unite prin jonctiuni stranse. Rolul plexurilor coroide este de a secreta
lichidul cefalorahidian (LCR). Lichidul cefalorahidian este filtrat de 4 ori pe zi, pentru a elimina resturile
metabolice si eventualele toxine. Drept urmare, plexurile coroide prezinta o rata constanta de secretie a
LCR, de 500mL pe zi (14-36 ml/h). Volumul total al LCR este 150mL. Aceste plexuri sunt formate din doua
straturi suprapuse:

 Pia mater cu vase sanguine

 Epiteliul ependimar
Suprafata plexurilor coroide este cudata, ajungand astfel la 200cm2. Pliurile formate se numesc vilozitati
coroide. O vilozitate coroida este formata din:

 Epiteliul ependimar
 Vase piale aferente
 Retea capilara
 Vase piale eferente

Celulele ependimare coroidiene sunt cuboidale, cu nucleu sferic, mitocondrii multe si RE abundent.
Domeniul apical prezinta marginea in perie formata de microvili bulbosi.

Bariera sange-LCR – Spre deosebire de capilarele ce formeaza bariera hemato-encefalica, cele de la

nivelul barierei sange-LCR sunt fenestrate si nu prezinta jonctiuni stranse. Astfel, rolul de bariera le
revine celulelor ependimare, strans unite intre ele prin numeroase zonule occludens. Pentru majoritatea
ionilor si moleculelor, rata de transport prin bariera sange-LCR este aceeasi ca prin bariera sange-creier.
Totusi, exista unele exceptii:

 Ca2+ – Rata de influx este de 10 ori mai mare la nivelul barierei sange-LCR
 Unii hormoni (ex.: IGF-II, tiroxina) traverseaza bariera sange-LCR
 Bariera sange-LCR prezinta sisteme de transport specializate pentru ioni tiocianat si acizi slabi
anorganici, pe care ii elimina din LCR

17. Meningele
Reprezinta invelisul encefalului si a maduvei spinarii. Sunt formate din trei membrane conjunctive:

 Dura mater – tesut conjunctiv dens, slab vascularizat, ce adera la structurile osoase ce protejeaza
organele nervoase (craniu si coloana vertebrala).
 Arahnoida – tesut conjunctiv dens, avascular, aderent la dura mater. Intre arahnoida si pia mater
subiacenta se afla spatiul subarahnodian, plin de lichid cefalorahidian (LCR).
 Pia mater – tesut conjunctiv lax, bine vascularizat.

Dura mater – Dura mater difera ca structura in functie de localizare:

 Dura mater spinala – este un cilindru fibros, ce prezinta raport extern cu spatiul epidural, care
contine tesut conjunctiv lax, tesut adipos si plexuri venoase epidurale, si raport intern cu pia
mater, de care se leaga prin ligamente denticulate
 Dura mater cerebrala – Nu prezinta spatii. Un eventual “spatiu subdural” aparut este creat prin
disocierea stratului intern. Prezinta doua straturi:
o Strat extern – dura mater periosteala – este formata din periostul craniului. Contine fibre
de colagen, vase sanguine si fibroblaste
o Strat intern – dura mater meningeala – contine celule-bariera marginale, care sunt
fibroblaste modificate, turtite, cu prelungiri intricate, unite intre ele prin jonctiuni gap si
desmozomi, precum si o matrice extracelulara omogena, fara fibre
Arahnoida – Prezinta doua straturi:

 Strat extern - este alcatuit din epiteliu simplu pavimentos. Celulele sunt unite prin jonctiuni
stranse si desmozomi, formand o bariera
 Strat intern – este alcatuit din celule trabeculare – fibroblaste rare, cu prelungiri interconectate
prin jonctiuni gap si desmozomi, care delimiteaza un spatiu trabeculos, subarahnoidian; Celulele
trabeculare sunt asezate spre interior pe o lamina bazala

Spatiul subarahnoidian – Se afla intre stratul extern al arahnoidei si pia mater. Este traversat de
trabecule. Contine LCR. Are largime variabila si prezinta cisterne. La acest nivel, arahnoida prezinta
proiectii numite vilozitati arahnoidiene ce patrund in sinusurile venoase ale durei mater, in care varsa
LCR.

Pia mater – Adera strans la tesutul nervos. Contine:

 Fibroblaste modificate, asemanatoare celulelor trabeculare

 Fibre de colagen si elastina
 Vase sangvine
 Macrofage si limfocite perivasculare

Pia mater este intricata cu arahnoida. Vine in raport in exterior cu LCR din spatiul subarahnoidian si in
interior cu glia limitans.

18. Lichidul cefalorahidian – formare, circulatie, roluri

Lichidul cefalorahidian (LCR) – LCR este in cantitate de 150mL, dintre care 30mL se gasesc in ventriculi,
iar 120mL se gasesc in spatiul subarahnoidian. LCR este secretat de catre celulele ependimare ale
plexurilor coroide, situate la nivelul ventriculilor cerebrali. Rata de secretie a LCR este de 14-36mL/ora
sau 500mL/zi. LCR curge din ventriculii I, II, III si IV in spatiul subarahnoidian. Din spatiul subarahnoidian,
o mica parte se scurge prin spatiile perineurale din jurul radacinilor nervilor spinali si cranieni, iar cea mai
mare parte se scurge prin specializari ale arahnoidei, numite vilozitati arahnoidiene, in sinusurile
venoase mari din grosimea durei mater (ex.: sinusul sagital). LCR este filtrat de 4 ori pe zi, pentru a
indeparta toata deseurile metabolice si eventualele toxine.

Functiile LCR:

 Asigura flotabilitatea creierului, astfel incat acesta nu isi suprima propriul flux sanguin prin
comprimarea arterelor sub greutatea sa. Creierul are o masa de aproximativ 1400g, dar datorita
imersiei in LCR, forta gravitationala ce actioneaza asupra creierului este proportionala cu o masa
de 25g.
 Protectie – amortizeaza socurile mecanice. Aceasta capacitate de protectie este limitata.
 Supot metabolic – realizeaza trafic de nutrienti in jurul creierului. De asemenea, indeparteaza
metabolitii creierului. LCR comunica usor cu mediul extracelular al tesutului nervos, deoarece
bariera LCR-creier este permeabila.
19. Histologia si ultrastructura nervilor periferici
Fibrele nervoase din SNP sunt grupate in fascicule si formeaza nervi. Cu exceptia unor nervi foarte
subtiri, alcatuiti din fibre nemielinizate, toti nervii au culoare alba omogena si aspect lucios, determinate
de prezenta mielinei si a colagenului.

Nervul prezinta trei teci conjunctive, cu dispunere si compozitie diferita:

 Epinerv – tesut conjunctiv dens semiordonat ce inveleste intreg nervul. Este format din fibre de
colagen si elastina groase, dispuse longitudinal. Mai contine fibroblasti, adipocite si vase
sanguine mici (vasa nervorum). Distal dispare, iar proximal se continua cu dura mater.
 Perinerv – tesut conjunctiv lax ce inveleste fasciculele de fibre nervoase si umple spatiile dintre
fascicule. Este format din 8-12 straturi de fibroblaste aplatizate, asemanatoare celulelor
epiteliale. Celulele din fiecare strat sunt unite la nivelul domeniilor laterale de jonctiuni stranse.
Celulele sunt asezate pe o membrana bazala. Datorita acestui aranjament, perinerv are rol de
bariera sange-nerv ce delimiteaza compartimentul perineural. Aceasta bariera are rol foarte
important in protejarea fibrelor nervoase impotriva agresiunii. Perinervul mai contine si fibre de
colagen si elastin. Distal dispare, iar proximal se continua cu pia mater si arahnoida.
 Endonerv – tesut conjunctiv lax ce inveleste fibrele nervoase individuale. Este localizat intre
membrana bazala a celulelor Schwann si perinerv. Este alcatuit dintr-un strat subtire de fibre de
reticulina, produs de celulele Schwann. Mai contine fibroblaste, mastocite, si corpusculi Renaut.
Acestia din urma sunt aglomerari ale fibrelor de colagen din structura endonervului. La nivelul
lor, fibrele de colagen sunt dispuse paralel cu axul lung al nervului. Se presupune ca au rol in
protejarea fibrelor nervoase de stres mecanic.

20. Histologia maduvei spinarii

Maduva spinarii contine substanta cenusie, in care se afla predominant some neuronale, si substanta
alba, in care predomina fibrele nervoase. In sectiune transversala, substanta cenusie este dispusa in
centru, sub forma literei H, inconjurata de substanta alba.

Substanta cenusie – dispusa sub forma de coarne anterioare, posterioare si, la nivelul vertebrelor C8-L2,
laterale. Substanta cenusie contine corpi neuronali inconjurati de o retea de prelungiri neuronale si
celule gliale. Prelungirile neuronale sunt in principal dendrite si portiunile initiale, nemielinizate ale
axonilor. La nivelul substantei cenusii se realizeaza sinapsele. In centrul substantei cenusii se afla canalul
ependimar, tapetat de un singur strat celular cu aspect de epiteliu, numit glia epiteliala, format din
celule ependimare.

Substanta alba – Este dispusa in cordoane anterioare, laterale si posterioare. Substanta alba contine in
principal axoni mielinizati si oligodendrocite producatoare de mielina. Elementul de diagnostic pozitiv
este prezenta neuronilor motori multipolari, de talie mare, in coarnele anterioare. Somele neuronilor
multipolari au un diametru de 50-80µm.

Privita cu ochiul liber, maduva are aspect de tesut parenchimatos sau spongios. Este invelita la exterior
de meninge – dura mater, arahnoida si pia mater.
21. Histologia scoartei cerebeloase
Cerebelul prezinta substanta alba in interior si substanta cenusie situata atat in interior, formand nucleii
cerebelosi, cat si la exterior, formand cortexul cerebelos, cu cele trei straturi ale sale. Acestea sunt,
dinspre exterior spre interior:

 Stratul molecular
 Stratul celulelor Purkinje
 Stratul granular
Stratul molecular – Acesta contine in principal prelungiri neuronale – dendritele celulelor Purkinje si
axonii neuronilor granulari. De asemenea, contine celule gliale si doua tipuri de interneuroni inhibitori,
celule stelate si celule in cosulet, usor de identificat dupa formele caracteristice. Aceste celule au some
mici, multe dendrite scurte si un axon fin, nemielinizat. Axonii celulelor stelate se extind catre suprafata
si fac sinapsa cu dendritele celulelor Purkinje. Axonii celulelor in cosulet se ramifica in jurul somelor
neuronale a celulelor Purkinje.

Stratul celulelor Purkinje – Este un singur strat de celule mari, cu dimensiuni de 60x30µm, numite
celule Purkinje. Au forma de para, cu baza orientata spre stratul granular. Aceste celule prezinta un
nucleu veziculos cu un nucleol proeminent si numerosi corpi Nissl in citoplasma. Dendritele celulelor
Purkinje proemina la nivelul apexului neuronului si patrund in stratul molecular. Aici se ramifica rapid,
capatand aspectul unor ramuri de copac. Axonul neuronului Purkinje se formeaza la baza acestuia, este
mielinizat si strabate stratul intern, granular, al cerebelului pentru a face sinapsa in nucleii cerebelosi
profunzi. La nivelule stratului celulelor Purkinje se mai afla si somele unor celule gliale specializate,
numite celule Bergmann. Procesele neuronale ale acestor celule se extind in stratul molecular. Rolul lor
este de a absorbi glutamatul eliberat de interneuronii inhibitori ai stratului molecular, pentru a preveni
acumularea acestuia in spatiul extracelular.

Stratul granular – Acesta se asaza pe substanta alba si este cel mai gros si dens strat, cu cele mai multe
celule. Celulele se numesc celule granulare si sunt de dimensiuni mici (4-5µm) si hipercromatice, datorita
granulelor citoplasmatice. In coloratie HE, stratul granular apare ca o condensare de nuclei bazofili. Acest
strat mai contine si neuroni Golgi de tip I si II. Neuronii Golgi I prezinta axon lung, ce se extinde in
profunzimea cerebelului, pe cand neuronii Golgi II prezinta un axon scurt.