Sunteți pe pagina 1din 3

Textele ştiinţiifice, chiar şi cele de popularizare, sunt în general considerate aride, greu accesibile,

lipsite de valenţe estetice şi în mod inevitabil unilaterale. Oamenii de ştiinţă sunt priviţi adesea ca
nişte bombănitori ursuzi şi greu de urmărit. Aceste lucruri pur şi simplu nu sunt adevărate. Spiritul
ştiinţific veritabil nu a fost niciodată lipsit de perspective larg culturale şi nu a fost niciodată despărţit
de un patos umanist autentic. Publicului român larg îi rămân în parte necunoscute şi inaccesibile
tiitluri importante ale literaturii ştiinţifice, atât din lipsa traducerilor cât şi din cauze structurale mai
profunde, cum ar fi lipsa pe scară largă a unei culturi ştiinţifice sau laic-seculare solide. Vă propun mai
jos un top personal al celor mai frumoase cinci paragrafe desprinse din cărţi de ştiinţă. Am ales cinci
cărţi traduse în limba română, tocmai pentru a facilita minţilor deschise realizarea unui prim pas
către un tărâm minunat. Nu există niciun alt criteriu al selecţiei în afara gustului personal.

1. Charles Darwin vorbind despre originea omului

„Concluzia principală la care am ajuns în această lucrare, anume că omul se trage dintr-o formă
inferior organizată, va fi, spre regretul meu, extrem de neplăcută multora. Nu poate exista însă
îndoială că ne tragem din sălbatici... Cel care a văzut un sălbatic în ţara lui de baştină nu se va simţi
prea ruşinat dacă va trebui să recunoască că ceva din sângele unei fiinţe mai umile curge în venele
sale. Cât despre mine, aş prefera să mă fi tras din acea maimuţă eroică care a sfidat duşmanul său de
temut pentru a salva viaţa îngrijitorului său sau din acel pavian bătrân care, coborând din munţi, a
adus cu sine în triumf tânărul său tovarăş din mijlocul unei haite de câini surprinşi, decât să mă trag
dintr-un sălbatic care este încântat de a-şi tortura duşmanii, care oferă zeilor sacrificii sângeroase,
care practică infanticidul fără remuşcări, care îşi tratează soţiile ca sclave, care nu cunoaşte nici o
bună cuviinţă şi este stăpânit de superstiţiile cele mai grosolane. Omul poate fi scuzat pentru a
resimţi o oarecare mândrie de a se fi ridicat, deşi nu prin eforturile sale proprii, până la vârful scării
organice, şi faptul de a se fi ridicat în acest fel în loc de a fi fost aşezat iniţial acolo îi poate da
speranţa pentru un destin şi mai înalt în viitorul îndepărtat... Trebuie totuşi să recunoaştem, după
părerea mea, că omul, cu toate nobilele sale calităţI, cu simpatia pe care o resimte pentru fiinţele
cele mai inferioare, cu bunăvoinţa pe care o extinde nu numai la alţi oameni, ci şi la cele mai umile
fiinţe, cu intelectul său divin cu care a pătruns în mişcările şi constituţia sistemului solar, cu toate
aceste calităţi înălţătoare, el încă mai poartă în structura sa corporală pecetea de neşters a originii
sale inferioare.”

Descendenţa omului şi selecţia sexuală, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti,
1967

2. Laureatul Nobel pentru Fizică, Steven Weinberg, vorbind despre condiţia omului într-un
Univers ostil

“Putem oare să ducem această poveste tristă până la sfârşit, adică până la o stare de temperatură şi
de densitate infinite? Se opreşte cu adevărat timpul la circa trei minute după ce temperatura atinge o
mie de milioane de grade? Bineînţeles, nu putem fi siguri. Toate incertitudinile pe care le-am întâlnit
în capitolul precedent, în încercarea de a explora prima sutime de secundă vor reveni pentru a ne
nedumeri pe când privim spre ultima sutime de secundă… Totuşi, aceste probleme pot fi rezolvate în
totalitate, dar oricare ar fi modelul cosmologic care se dovedeşte corect, aflarea lui nu ne dă o
senzaţie prea confortabilă. Este aproape irezistibilă pentru oameni ideea că am avea o relaţie
specială cu Universul, că viaţa umană nu este o consecinţă, mai mult sau mai puţin comică, a unui
lanţ de accidente ancorat înapoi în primele trei minute şi că noi am fi fost cumva clădiţi de la început.
Când scriu aceste rânduri, mă aflu într-un avion, care zboară la 10000 de metri deasupra statului
Wyoming… Dedesubt, Pământul arată foarte moale şi confortabil – ici, colo, nori pufoşi, zăpada care
devine roz la apusul soarelui, drumurile care taie ţara de-a lungul, de la un oraş la altul. E foarte greu
de realizat că toate acestea sunt numai o parte firavă dintr-un univers copleşitor prin ostilitate. E
chiar şi mai greu de realizat că universul actual a evoluat astfel pornind de la condiţii deosebit de
ostile şi că se află în faţa perspectivei epuizării sale într-un frig fără sfârşit sau într-o dogoare de
nesuportat. Cu cât universul pare mai cognoscibil, cu atât pare mai lipsit de sens. Dar dacă roadele
cercetării noastre nu ne aduc întotdeauna alinare, există cel puţin o consolare în cercetarea însăşi…
Efortul de a înţelege universul este unul dintre foarte puţinele lucruri care ridică viaţa omului
deasupra condiţiei sale de simplu particpant la o dramă, conferindu-i în schimb ceva din măreţia unei
tragedii.”

Primele trei minute ale Universului, Editura Politică, Bucureşti, 1984

3. Biologul Jacques Monod despre necesitatea de a ne desprinde de morala animistă şi de a


întemeia etica pornind de la ştiinţă

“Societăţile moderne au acceptat bogăţiile şi puterea pe care ştiinţa li le descoperea. Dar ele nu au
acceptat, abia dacă au ascultat, mesajul cel mai profund al ştiinţei: definirea unei surse noi şi unice de
adevăr, cerinţa unei revizuiri totale a bazelor eticii, unei rupturi totale cu tradiţia animistă,
abandonarea definitivă a “vechii alianţe”, necesitatea făuririi uneia noi. Înarmaţi cu toate puterile şi
bucurându-se de toate bogăţiile pe care le datorează ştiinţei, societăţile noastre încearcă în
continuare, să se nutrească din sistemele de valori pe care le şi profesează, sisteme deja ruinate până
în temelii de însăşi această ştiinţă. Nici o societate, până la a noastră, nu a cunoscut o asemenea
sfâşiere… Divorţul este atât de mare, minciuna atât de flagrantă, încât obsedează conştiinţa oricărui
om cât de cât cult, cât de cât inteligent, şi stăpânit de acea anxietate morală care este izvorul oricărei
creaţii… Este efectiv adevărat că ştiinţa atentează la valori. Nu direct, deoarece ea nu este
judecătorul lor şi trebuie să le ignoreze; dar ea ruinează toate ontogenile mitice sau filosofice pe care
tradiţia animistă, de la aborigenii australieni până la dialecticienii materialişti, întemeia valorile,
morala, datoriile, drepturile, interdicţiile. Dacă acceptă acest mesaj cu întreaga lui semnificaţie, omul
trebuie într—adevăr, să se trezească din visul lui multimilenar, pentru a-şi descoperi deplina
singurătate, stranietatea radicală. El ştie acum că, asemenea unui ţigan, se află la marginea
Universului în care trebuie să trăiască. Un univers surd la muzica lui, indiferent la speranţele lui, ca şi
la suferinţele sau crimele lui.”

Hazard şi necesitate, Humanitas, Bucureşti, 1991

4. Sociobiologul E. O. Wilson vorbind despre posibilitatea unui nou Iluminism bazat pe


respectul pentru viaţă şi pentru lumea fizică

“Un alt argument în sprijinul unui nou Iluminism este acela că suntem singurii posesori de raţiune şi
putere de înţelegere de pe această planetă şi prin urmare singurii responsabili de acţiunile noastre ca
specie. Planeta pe care am cucerit-o nu este doar o staţie pe drumul către o lume mai bună, aflată
undeva într-o altă dimensiune. Cu siguranţă, un precept moral asupra căruia putem fi de acord este
oprirea distrugerii locului nostru de naştere, singura casă pe care omenirea o va avea vreodată.
Dovezile încălzirii climei, avându-şi principala cauză în poluarea industrială, sunt acum zdrobitoare.
De asemenea evidentă, chiar şi după o inspecţie superficială, este dispariţia rapidă a pădurilor
tropicale şi a altor habitate în care există majoritatea diversităţii formelor de viaţă… Fără a fi necesar,
transformăm aurul moştenit de la înaintaşii noştri în pleavă şi pentru asta vom fi dispreţuiţi de către
urmaşii noştri… Acum îmi voi mărturisi propria credinţă oarbă. În secolul al XXII-lea, Pământul poate
fi transformat, dacă vrem, într-un paradis permanent pentru fiinţele umane sau cel puţin în vigurosul
început al unuia. Ne vom mai face încă mult rău nouă înşine şi restului lumii vii pe parcurs, însă,
printr-o etică a simplei decenţe în relaţiile dintre noi, printr-o neobosită aplicare a raţiunii şi prin
acceptarea a ceea ce suntem cu adevărat, visele ni se vor împlini până la urmă definitiv.”

Cucerirea socială a Pământului, Humanitas, Bucureşti, 2013

5. Astronomul Carl Sagan vorbind despre măreţia Cosmosului şi spiritul prometeic

“Cosmosul este tot ceea ce există, ce a existat sau va exista vreodată. Cele mai firave contemplări ale
Cosmosului ne incită: simţim o furnicătură pe şira spinării, rămânem fără glas şi ne cuprinde senzaţia
vagă, ca o amintire îndepărtată, a unei căderi din înalt. Ştim că ne apropiem de cel mai mare dintre
mistere. Dimensiunea şi vârsta Cosmosului depăşesc înţelegerea umană. Minuscula noastră locuinţă
planetară este pierdută între imensitate şi eternitate. Din perspectivă cosmică, majoritatea
preocupărilor umane par neînsemnate şi chiar frivole. Şi totuşi, specia noastră este tânără, curioasă şi
curajoasă şi promite mult. În ultimele milenii, am făcut cele mai uimitoare şi mai neaşteptate
descoperiri asupra Cosmosului şi a locului pe care îl ocupăm în el, iar faptul de a urma firul acestor
explorări este cu adevărat captivant. Acestea ne amintesc că oamenii au evoluat pentru a admira
ceea ce îi înconjoară, că faptul de a înţelege este o bucurie, că a cunoaşte este o cerinţă esenţială
pentru supravieţuire. Cred că viitorul nostru depinde de gradul în care înţelegem acest Cosmos în
care plutim ca un fir de praf în cerul dimineţii… Cosmosul a fost descoperit abia ieri. Timp de un
milion de ani a fost evident pentru toţi că nu există niciun loc în afară de Pământ. Apoi, în ultima
zecime a unui procent al vieţii speciei noastre, în clipa ce îl desparte pe Aristarh de noi, am realizat
fără tragere de inimă, că nu suntem centrul şi scopul universului, ci mai degrabă trăim într-o lume
minusculă şi fragilă pierdută în imensitate şi eternitate, plutind într-un mare ocean cosmic, presărat
ici şi colo cu o sută de miliarde de galaxii şi un miliard de bilioane de stele. Am avut curaj să încercăm
apele şi am descoperit că oceanul ne place, că rezonează cu natura noastră. Ceva din noi recunoaşte
în Cosmos propriul cămin. Suntem făcuţi din cenuşa stelelor. Originea şi evoluţia noastre au fost
legate de evenimentele cosmice îndepărtate. Explorarea Cosmosului este o călătorie a descoperirii
de sine.”

Cosmos, Herald, Bucureşti, 2013