MODULUL 2

CRITERII GENERALE PENTRU EVALUAREA RISCURILOR

TEMA 5 NOŢIUNI DESPRE RISCURI GENERALE ŞI PREVENIREA ACESTORA

5.1 Cadrul legislativ general privind evaluarea riscurilor

Factorii de risc sunt toţi factorii sistemului de muncă susceptibili să acţioneze
asupra sănătăţii sau integrităţii lucrătorilor şi care pot produce vătămări. Este vorba despre
ceea ce majoritatea persoanelor, în limbajul curent, denumesc pericole sau situaţii
periculoase. În acest sens norma europeană EN 292-1 defineşte pericolul, situaţiile
periculoase sau evenimentele periculoase asociate procesului de muncă (factori de risc)
ca fiind o "cauză capabilă să provoace o leziune sau un atac la sănătate". Această definiţie
constituie o apreciere calitativă a riscului uzitată în identificarea acestuia.
Securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol. Riscul şi
securitatea sunt în strânsă corelaţie şi se exclud reciproc.
Riscul este definit, în conformitate cu norma europeană EN 292-1, ca fiind
„combinaţia dintre probabilitatea şi gravitatea unei leziuni sau atac la sănătate ce poate
surveni într-o situaţie periculoasă”. Această definiţie constituie o apreciere cantitativă a
riscului ce se poate utiliza în ierarhizarea riscurilor. Altfel spus, riscul reprezintă
probabilitatea producerii unei daune de o anumită gravitate în timpul unei expuneri la
factorul de risc.
În consecinţă, riscul profesional asociat unei situaţii particulare sau unui procedeu
tehnic particular rezultă din combinarea următoarelor elemente:
 gravitatea consecinţei previzibile (severitatea consecinţei cea mai probabilă);
 probabilitatea producerii acestei consecinţe.
Astfel definit, riscul poate fi evaluat cantitativ, dacă gravitatea şi probabilitatea au fost
ele însele cuantificate. Evaluarea cantitativă (cuantificarea) poate fi utilizată pentru a
compara diferite riscuri în cadrul unui sistem şi pentru a determina priorităţile de intervenţie
sau pentru a compara nivelul riscului înainte şi după realizarea măsurilor de prevenire a
manifestării lui.
Aceste elemente sunt prezentate în figura 1:

72
 Fig. 1. definirea riscului funcţie de gravitate şi probabilitate.
Absenţa unui istoric al sistemului analizat, un număr mic de accidente sau îmbolnăviri
profesionale, gravitatea scăzută a consecinţelor accidentelor nu trebuie considerată în
mod automat ca prezumţie a unui risc scăzut.
Gravitatea consecinţei (severitatea daunei cea mai posibilă) se apreciază prin
evaluarea consecinţelor celui mai grav accident, care ar putea fi provocat de factorul de
risc respectiv şi poate fi estimată luând în considerare următoarele:
 natura obiectivului protejat (persoane, bunuri, mediu înconjurător);
 gravitatea leziunilor sau a afectării sănătăţii (uşoară - în mod normal reversibilă,
gravă - în mod normal ireversibilă, deces);
 amploarea de manifestare a consecinţei (o persoană, mai multe persoane).
Categoriile de gravitate a consecinţelor permit atribuirea unei dimensiuni calitative
accidentelor potenţiale datorate erorii umane, a condiţiilor de mediu, neconformităţii
proiectului, deficienţelor procedurale sau avarierii şi disfuncţiei produsului, subansamblelor
sau componentelor acestuia.
Managerul de produs, managerul programului de asigurare a calităţii de securitate a
produsului şi cel care realizează produsul trebuie să stabilească exact ce se înţelege prin
distrugerea produsului, prin consecinţe majore/minore aduse produsului/mediului şi prin
boală profesională sau vătămare gravă/minoră. Gravitatea poate fi definită pe baza unor
criterii cum ar fi:
 incapacitatea de muncă temporară (I.T.M.), incapacitatea de muncă permanentă
(invaliditate), deces;
 efecte asupra sănătăţii, reversibile sau nu, pentru factorii de risc susceptibili să aibă
efecte psihologice;
 interferenţa cu starea de confort, satisfacţia, motivaţia lucrătorului pentru factorii de
risc sociali şi organizatorici.

73
 Probabilitatea reprezintă conform standardului MIL-STD-882 C frecvenţa de apariţie
a evenimentului nedorit şi poate fi descrisă ca apariţie potenţială în unitatea de timp sau
raportat la populaţie, element sau situaţie.
Probabilitatea este condiţionată de chiar condiţiile procesului de muncă: fiabilitatea
echipamentelor tehnice, periculozitatea materialelor, organizarea muncii, constrângeri
temporale etc. Ca şi în cazul gravităţii consecinţelor pentru estimarea probabilităţii de
apariţie a unei consecinţe se pot utiliza mai multe grile de apreciere. Pentru o estimare cât
mai corectă a probabilităţii de apariţie a unei consecinţe se recomandă a fi luate în
considerare următoarele aspecte:
a) frecvenţa şi durata expunerii care sunt determinate de:
 necesitatea de acces în zona periculoasă (în funcţionare normală, mentenanţă
sau reparaţii),
 natura accesului (de exemplu pentru alimentarea manuală cu materiale),
 timpul petrecut în zona periculoasă,
 numărul persoanelor care acced,
 frecvenţa accesului;
b) probabilitatea de producere a evenimentului periculos determinată de:
 fiabilitatea echipamentelor tehnice şi alte date statistice,
 date statistice legate de frecvenţa accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale,
 compararea riscurilor prezentate de sistemul analizat cu riscuri deja acceptate
din sisteme similare;
c) posibilităţile de evitare sau de limitare a consecinţei unui eveniment
periculos în funcţie de:
 executant (care poate fi o persoană calificată sau necalificată ce poate
executa sarcina
 de muncă supravegheat sau nu etc.),
 viteza de apariţie a evenimentului periculos estimat (brusc, rapid, lent),
 orice formă de conştientizare a riscului (prin informaţii generale, prin observare
directă,
 prin intermediul semnalelor de avertizare şi a dispozitivelor indicatoare,
 posibilităţile executantului de a evita sau limita consecinţa (de exemplu prin
reflexe,
 prin îndemânare, posibilităţile de salvare care fac ca şansele executantului de
a evita

74
  sau limita consecinţa să fi posibile, posibile în anumite condiţii, imposibile),
 experienţa practică şi cunoştinţele executantului (referitoare la procesul de
muncă
 analizat, referitoare la un proces de muncă similar sau fără experienţă).
Nivelul de risc este un indicator cantitativ absolut care odată evaluat permite
cunoaşterea faptului în ce măsură securitatea unui sistem de muncă, sub aspectul
posibilităţii de producere a accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, este acceptabil sau
nu.
În practică se consideră că un sistem de muncă este sigur, dacă prezintă un nivel
de risc diferit de zero, dar suficient de mic, cunoscut sub denumirea de risc rezidual sau
acceptabil.
În lipsa intervenţiilor corectoare riscul rezidual în timp creşte pe măsură ce elementele de
muncă se degradează şi îmbătrânesc conform legii creşterii entropiei.
1
Noţiunile de securitate si risc sunt contrarii fiind legate printr-o ecuaţie hiperbolică R =
S
(S = securitate; R - risc), figura 2.

RISC INACCEPTABIL

Riscul evenimentului A
RISC R

Curba C
C = S.R
Riscul evenimentului B

RISC ACCEPTABIL

10-9 10-6 10-3

SECURITATE, S

y = f(x)
Figura 2. Relaţia risc - securitate

Întrucât riscul nu poate fi nul (securitatea infinită) trebuiesc determinate care cupluri
probabilitate de apariţie/gravitatea consecinţelor poate asigura un nivel de risc acceptabil.
Reprezentând grafic riscul acceptabil sub forma unor patrulatere cu arii
egale F1 = F2 = F3. gravitate/probabilitate, date în figura 4, se obţine curba de
variaţie a gravităţii consecinţelor (g) cu probabilitatea de apariţie (p) ce uneşte
colţurile sus dreapta a patrulaterelor de ariile, denumită curba de acceptabilitate a riscului,
conform CEN 812/85.( Curba Farmer)
Sub curbă riscurile sunt acceptabile, iar deasupra curbei riscurile sunt
inacceptabile. Curba din figura 3 numită curbă de acceptabilitate a riscurilor şi îi
corespunde funcţia hiperbolă p . g = const. În România la ora actuală, se accept valoarea
acestei constante ca fiind 3,5.
Obiectivul principal al evaluării este stabilirea riscurilor inacceptabile şi aducerea lor
în domeniul acceptabilităţii.

75
 Un risc acceptabil poate fi caracterizat printr-o probabilitate de apariţie (frecevenţă)
mică, dar cu gravitatea consecinţelor mare (F1) - accidente nucleare, sau invers - o
frecvenţă mare cu o gravitate mică a consecinţelor (F3) - accidente de circulaţie.
Metoda evaluării nivelului de risc şi încadrarea lui ca risc acceptabil sau
inacceptabil are avantajul că se poate aplica atât sistemelor de muncă deja existente cât şi
celor în fază de construcţie - proiectare.
Stabilirea curbei de acceptabilitate a riscurilor (care delimitează riscurile
acceptabile) este o problemă dificilă. Aceasta se face printr-o decizie strategică fie pornind
de la costul vieţii umane, fie de la comparaţia cu diferite riscuri deja acceptate.

Expunerea la factorii de risc, reprezintă durata în timp sau frecvenţa în timp la care
executantul este expus unui factor de risc şi nivelul la care este expus. Aprecierea
expunerii poate fi realizată, în anumite cazuri, în termeni cantitativi prin măsurători. Funcţie
de necesităţile analizei se pot alege diverse grile de apreciere a expunerii. Expunerea este
adesea integrată în noţiunea de probabilitate, evaluarea propriu-zisă a riscului ţinând cont
de durata sau de frecvenţa expunerii. Considerarea expunerii, într-un mod separat de
probabilitate, este subtilă şi se impune o abordare complexă de evaluare a riscurilor
profesionale.
Conform Legii Securităţii şi Sănătăţii in Muncă 319/2006, conducătorii unităţilor
economice sunt singurii responsabili de sănătatea şi securitatea salariaţilor, ei se află în
centrul activităţii de prevenire a riscurilor şi asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă. Au
obligaţia legală de a asigura starea de securitate şi de a proteja sănătatea salariaţilor.
Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră decurge din legislaţia
actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind
securitatea şi sănătatea în muncă. Astfel, Legea 319/2006, în capitolul III "Obligaţiile
angajatorilor" care transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE/1989 prevede:
art. 7 al. 3 – Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la
alineatele 1 şi 2, pe baza următoarelor principii de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
.............................................................................................................................................
................
al. 4. Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura
activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate şi la
amenajarea locurilor de muncă;

76
 b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) si dacă este necesar, măsurile de prevenire,
precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure
îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în
ansamblul activităţilor întreprinderii şi/ sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
.............................................................................................................................................
................
art. 12. al. 1. Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi
sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
................................................................................................................................................
..............................
Legislaţia actuală obligă conducătorii de societăţi să introducă conceptul de
securitate în însăşi organizarea muncii. Aceştia pot să intervină pentru:

 lucrul în echipe succesive;

 limitarea numărului de lucrători expuşi la produse şi procedee periculoase;
 luarea de măsuri organizatorice atunci când o societate terţă intervine pe teritoriul
alteia;
 limitarea timpului de expunere la minimum necesar;
 alegerea celor mai adecvate mijloace de protecţie individuală;
 impunerea supravegherii medicale permanente şi periodice a celor mai expuşi
muncitori;
 impunerea de restricţii privind munca tinerilor şi a femeilor.
Metodele şi mijloacele de analiză a sistemelor de muncă sub aspectul securităţii
muncii sunt necesare pentru identificarea rapidă şi realistă a situaţiilor deficitare din
punctul de vedere al prevenirii accidentelor şi a bolilor profesionale.
Eliminarea totală a pericolelor respectiv a accidentelor şi a bolilor profesionale din
sistemul de muncă este în mod practic imposibilă.
În realitate, există niveluri acceptabile de securitate a muncii, a căror punere în
evidenţă necesită eforturi serioase de apreciere calitativă şi încercări de evaluare
cantitativă.
În principiu, există două posibilităţi de evaluare a nivelului de securitate a muncii într-
un sistem:
 evaluare postaccident / boală profesională
 evaluare preaccident / boală profesională

77
 Evaluarea postaccident este utilă din punct de vedere a statisticilor de accidente,
care pot caracteriza organizaţia din punct de vedere cantitativ şi calitativ prin indicele de
frecvenţă şi de gravitate. În anumite situaţii aceste informaţii sunt de mare ajutor pentru
aprecierea calităţii unor locuri de muncă din punct de vedere a securităţii în vederea
implementării îmbunătăţirilor necesare.
Evaluarea preaccident ia în considerare posibilitatea de producere a accidentelor
într-un sistem. Oferă soluţii înainte de a se întâmpla accidentul.
Noţiunea fundamentală utilizată este riscul de accidentare/îmbolnăvire profesională.
Având în vedere importanţa evaluării preaccident, în Europa au fost dezvoltate mai multe
metode apriorice;
 controale, verificări - la nivelul locurilor de muncă, secţii, ateliere, etc.
 metode directe (comparative)
 metode indirecte (analitice) - analiza riscurilor pe baza: ergonomiei sistemelor
sau fiabilităţii sistemelor
Oricare ar fi metoda de evaluare, aceasta conduce la rezultate concrete şi
operaţionale dacă se bazează pe recunoaşterea a patru criterii fundamentale:
 rigurozitate ştiinţifică – să decurgă dintr-o teorie coerentă şi completă;
 criteriul finalităţii – scopul urmărit este realizarea securităţii, prin diferite obiective
parţiale, care conferă particularitate metodelor de analiză;
 criteriul complexităţii – metoda să fie adaptată pentru sistemul dat;
 criteriul economic – în funcţie de importanţa şi de gravitatea consecinţelor posibile.

Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de prevenire reprezintă

un ansamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere,
proiectare şi desfăşurare a proceselor de muncă, menită să asigure desfăşurarea
proceselor de muncă în condiţii de maximă securitate pentru sănătatea şi integritatea
participanţilor la proces, prin care se elimină riscurile de accidentare sau îmbolnăvire
profesională. Astfel, aceasta se constituie ca o ştiinţă de interfaţă îmbinând cunoştinţe şi
tehnici de strictă specialitate în domeniul de aplicare cu tehnici şi cunoştinţe din domeniul
ergonomiei, igienei industriale, psihosociologiei muncii, medicinii muncii şi toxicologiei
industriale. În acest context, se poate afirma că sarcina principală a activităţii de prevenire
o reprezintă obţinerea maximumului de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile
reducerii numărului de accidente către zero.
De aici rezultă că sunt două obiective majore ale prevenirii, care suscită interes în
principal:
a) pe plan uman: - reducerea numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesionale
78
b) pe plan financiar: - reducerea costurilor legate de accidentele de muncă şi
îmbolnăvirile profesionale.
Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor
profesionale. în care scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă:
 evaluarea riscurilor profesionale;
 punerea în conformitate a echipamentelor tehnice;
 stabilirea procedurilor de lucru;
 ameliorarea condiţiilor de mediu de muncă;
 selecţia, formarea şi informarea personalului;
 stabilirea strategiei manageriale.
Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul
respectiv.
Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă, un atelier, secţie sau o societate
comercială în ansamblul său, o asemenea analiză permite cunoaşterea, cuantificarea şi
ierarhizarea pericolelor în funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor
pentru măsurile prioritare.
Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul
analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri:
probabilitatea de manifestare şi gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă)
asupra organismului uman. Se obţin astfel niveluri de risc parţiale pentru fiecare factor de
risc, respectiv, niveluri de risc global pentru fiecare loc de muncă şi nivel de risc global
agregat pentru întregul sistem analizat.
Acest principiu de evaluare a riscurilor este cuprin în standardele europene
(CEI812’85, respectiv, proiect CEN 1992) şi stă la baza diferitelor metode cu aplicabilitate
practică.
Obiectivul evaluării riscurilor este să permită angajatorului adoptarea măsurilor de
prevenire/ protecţie adecvate referitoare la:
 prevenirea riscurilor profesionale
 formarea muncitorilor
 informarea muncitorilor
 implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea efectivă a
măsurilor necesare de prevenire/protecţie.
Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întodeauna prevenirea riscurilor
profesionale. Eliminarea acestora nu este posibilă întodeauna şi atunci acestea trebuiesc
reduse, până la valoarea unor riscuri reziduale care trebuiesc şi pot fi controlate
controlate.
Evaluarea riscurilor trebuie astfel realizată (structurată) încât să permită angajatorilor,
persoanelor din compartimentul de S. S. M. şi lucrătorilor să:
 identifice pericolele existente şi să evalueze riscurile asociate lor;
79
  evalueze riscurile în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanţelor
utilizate şi organizării locurilor de muncă
 verifice dacă măsurile de prevenire sunt adecvate
 observe dacă toţi factorii, relevanţi sau ascunşi, legaţi de procesul de muncă au fost
luaţi în considerare
 contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă.
Reevaluarea riscurilor profesionale se face şi de ori de câte ori intervin modificări în
sistemul de muncă (organizarea muncii, introducerea de noi materiale, ehipamente,
metode, proceduri, etc.) sau ori de câte ori se solicită de cei implicaţi.
Pe timpul evaluării şi după, trebuie urmărit ca riscul să nu fie transferat în alte zone
ale sistemului de muncă şi eliminarea unui risc să nu creeze probleme noi.

5.2. Principiile de bază ale evaluării riscurilor

Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de

muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al
măsurilor de prevenire/ protecţie a acestor riscuri.
Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească
următoarele etape obligatorii:
 identificarea pericolelor existente şi riscurilor;
 identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;
 estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor;
 examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor;
 adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor
Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod
raţional, luând în calcul şi riscurile nesemnificative (riscuri din activităţi cotidiene) numai în
cazul când există posibilitatea agravării lor.
Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe (birouri, ateliere,
maşini unelte, etc.); evolutive (şantiere, docuri, etc); mobile (temporare).
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează
după o schemă permanentă se va face ţinând cont de condiţiile existente uzuale, nu va fi
reiterată pentru locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele
se modifică.
Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în
considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ţinându-se seama de toate
schimbările elementelor sistemului de muncă.
Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau
de reprezentanţii acestora, ci în acest demers vor fi antrenaţi muncitorii sau reprezentanţii
lor, care trebuie consultaţi pe tot parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de
prevenire/ protecţie adoptate şi la concluziile obţinute.
La evaluarea riscurilor se va ţine cont obligatoriu de prescripţiile legale şi de
normele şi recomandările publicate (norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de
expunere, norme ale asociaţilor profesionale etc.)
Evaluarea riscurilor va ţine cont de eventuale prezenţe la locul de muncă analizat şi
a altor categorii de personal din afara sistemului de muncă care pot fi expuşi riscurilor
existente sau pot provoca riscuri suplimentare personalului prezent. Aceste categorii de
personal (personal din alte sectoare ale unităţii, persoane din alte societăţi, vizitatori,
studenţi, clienţi, elevi, public etc.) nefiind conştienţi de riscuri, ignoră măsurile de protecţie
şi se expun pericolelor, de aceea ele trebuiesc informate în prealabil de măsurile de
protecţie ce se impun.
Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit şi
iminent de accidentare urmărindu-se:

80
  identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra
organismului uman (deces sau invaliditate);
 nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale;
 durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
 numărul persoanelor expuse;
 nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale;
Locurile de muncă cu pericol deosebit şi/sau iminent conţin factori de risc care
generează explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori
de risc naturali şi speciali ai mediului de muncă.
La locurile de muncă ce presupun activităţi în condiţii de risc deosebit, timpul de
lucru poate fi redus sub 8 ore/zi.
Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecţie a riscurilor sunt:
 evitarea riscurilor;
 înlocuirea elementelor periculoase;
 combaterea riscurilor la sursă;
 prioritatea măsurilor de protecţie colectivă;
 considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice;
 ameliorarea continuă a nivelului SSM.

5.3 Metodologia generală de evaluare a riscurilor

Nu există un principiu universal valabil privind evaluarea riscurilor. Indiferent de

metoda utilizată în evaluarea riscurilor trebuiesc respectate următoarele reguli
fundamentale:
 evaluarea se structurează astfel încât toate pericolele şi riscurile potenţiale să fie
analizate;
 eliminarea posibilă şi diminuarea pericolelor asociate riscurilor identificate.
De asemenea, indiferent de metoda de abordare şi evaluare a riscurilor aplicată, se
are în vedere obligatoriu operaţiunile:
 observarea atentă a mediului specific locului de muncă (căi de acces, starea
clădirilor, starea echipamentelor tehnice şi de protecţie, gaze, pulberi, temperatură,
zgomot, iluminat, curenţi de aer etc.);
 determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de muncă, fără omisiuni;
 observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă şi verificarea
conformităţii procedurilor aplicate cu cele stabilite;
 analiza riscurilor incluse de toate sarcinile de muncă;
 analiza modului de operare, pentru evaluarea expunerii la pericole;
 analiza factorilor externi de influenţă;
 analiza detaliată a factorilor psihologici, sociali şi fizici cauzatori de stres şi
interacţiunea lor cu factori ce ţin de organizare şi de mediu;
 analiza măsurilor adoptate pentru asigurarea securităţii şi urmărirea actualizării
informaţiilor privind riscurile.
Riscul admisibil (rezidual) se determină prin abordare şi expresii matematice
specializate, numai în cazul unor probleme complexe de securitate cu consecinţe deosebit
de grave, dar cu probabilitate de producere mică (riscuri nucleare).
Frecvent riscul admisibil pentru majoritatea locurilor de muncă se determină prin
metoda de bună practică.
Alegerea modului de abordare a procesului de evaluare (metodei de evaluare) depinde de
următoarele elemente:
 natura locului de muncă (fix, evolutiv, temporar);
 natura procesului de muncă (operaţii repetitive, procese evolutive, etc.);

81
  particularităţile sarcinii de muncă (sarcini repetitive, ocazionale, sezoniere, cu risc
major, etc);
 complexitatea tehnică şi tehnologică a locului de muncă.
În general o evaluare corectă a riscurilor acoperă în principal toate riscurile
existente într-un sistem, la un loc de muncă sau o activitate .
Evaluarea riscurilor existente într-o societate comercială care produce o gamă
determinată de produse poate fi astfel condusă încât să se facă analiza şi examinarea
separată pentru:
 echipamente tehnice cu pericole electrice, mecanice, termice, chimice, etc.;
 materiale utilizate, prelucrate, tratate cu riscurile asociate acestora;
 factori ambientali (temperatura, umiditate,ventilaţie, zgomot, iluminat, etc.);
 căi de acces şi refugii;
 utilizarea echipamentelor auxiliare;
 tratamente (procedee) speciale;
 securitate electrică;
 factori implicaţi în mentenanţă şi întreţinere;
 factori psihologici, sociali şi fizici care concură la stres.
În practică, uneori procesul de evaluare a riscurilor este structurat pe etape
succesive pornind de la general (global) la particular (amănunt).
Evaluarea globală urmăreşte:
 să evidenţieze riscurile ce pot fi eliminate, chiar dacă eliminarea este dificilă sau
imposibilă;
 să analizeze riscurile care nu necesită măsuri noi de prevenire/ protecţie;
 să identifice riscurile cunoscute cu măsuri de prevenire disponibile;
 să identifice punctele unde se impune o evaluare riguroasă şi completă a riscurilor
bazată pe ierarhizarea riscurilor.
Evaluarea globală se realizează prin controale şi inspecţii.
Evaluarea amănunţită se aplică atunci când evaluarea globală nu satisface. Aceasta
presupune etapele:
1. Identificarea tuturor pericolelor de la locul de muncă. Fapt ce se realizează
prin consultarea salariaţilor şi prin examinarea atentă a tuturor componentelor sistemului.
În această etapă se analizează modul de desfăşurare a procesului de muncă, luându-se în
considerare şi operaţiile intermitente, evenimentele neprogramate dar previzibile,
activităţile profesionale ce pot induce pericole şi modul de interacţiune a operatorilor cu
aceste pericole.
Identificarea riscurilor este cea mai importantă etapă a evaluării şi constă în
colectarea şi actualizarea informaţiilor (despre pericole cunoscute şi potenţiale, măsuri de
prevenire impuse prin norme, măsuri de prevenire efectiv aplicate, riscuri semnalate de
către salariaţi) şi realizarea unei anchete prin observarea activităţilor, inspecţia locurilor
de muncă şi a modului de organizare a sistemului de muncă. Ancheta se face prin
completarea unor cheeck- listuri din care să rezulte comparativ situaţia reală faţă de cea
ideală.
Situaţiile şi activităţile profesionale cu pericole generatoare de riscuri sunt date în tabelul 1.

Tabelul 1
Situaţii şi activităţi generatoare de pericole şi riscuri

Nr.c Situaţii şi
rt activităţi
generatoare de Pericole şi riscuri
pericole şi

82
 riscuri
- piese în mişcare de rotaţie sau translaţie, insuficient
protejate, capabile să zdrobească, înţepe, perforeze,
antreneze, înfaşce, izbească etc.;
- mişcarea liberă a pieselor sau materialelor (cădere,
rostogolire, glisare, basculare, oscilare, scufundare) care
Utilizarea poate afecta executantul, deplasările vehiculelor şi
1 echipamentelor maşinilor;
tehnice - pericolul de producere a unui incendiu sau a unei
explozii (de exemplu prin fricţiune, recipienţi sub
presiune, etc.);
suprafeţe periculoase (înţepătoare, tăietoare, rugoase,
adezive, alunecoase);
- lucru la înălţime
- sarcini de muncă ce implică deplasări frecvente,
posturi de lucru anormale;
Sarcinile de - spaţii înguste (lucru între elementele fixe);
muncă şi - riscul de derapare sau alunecare (suprafeţe umede);
2 amenajarea - conţinut necorespunzător al sarciniilor de muncă;
locului de - influenţa purtării echipamentelor individuale de
muncă protecţie asupra altor aspecte ale procesului de muncă
- tehnici şi metode de muncă – suprasolicităril
- accesul şi/sau lucrul în spaţii izolate
- comutatoare electrice;
- instalaţii electrice de forţă sau iuminat;
Utilizarea
- comenzi, izolaţii electrice;
3 energiei
- unelte portabile acţionate electric;
electrice
- liniile electrice aeriene;
- incendiile sau exploziile generate de cauze electrice.
- inhalarea,ingerarea şi absorbţia cutanată a unor
Substanţe sau substanţe periculoase pentru sănătate, inclusiv aerosoli
preparate şi particule în suspensie;
periculoase - utilizarea substanţelor inflamabile şi explozibile;
4
pentru - deficienţa în oxigen;
securitate şi - prezenţa substanţelor corozive;
sănătate - substanţe reactive/ instabile;
- prezenţa alergenilor
- expunerea la radiaţii electromagnetice şi ionizante;
- expunerea la laseri;
- expunerea la zgomot, ultrasunete;
Expunere la - expunerea la vibraţii mecanice;
5
agenţi fizici - expunerea la medii calde/ reci;
- expunerea la curenţii de aer;
- prezenţa fluidelor sub presiune (aer comprimat,
vapori,lichide)
- riscul de infectare cauzat de manipularea şi expunerea
Expunere la
6 involuntară la microorganisme, exotoxine şi endotoxin;
agenţi biologici
- prezenţa alergenilor
7 Factori - luminat necorespunzător
ambientali - curenţii de aer;
- reglarea inadecvată a temperaturii şi umidităţii în
sistemele de condiţionare a aerului

83
 - prezenţa poluanţilor (noxe);
- neadaptarea sistemului de securitate pentru colectarea
şi prelucrarea corectă a informaţiilor
- neadaptarea la cunoştinţele şi aptitudinilor personalului
- incapacitatea de adaptare la normele comportamentale
- calitatea necorespunzătoare a comunicării şi a
instrucţiunilor date pentru a se putea face faţă situaţiilor
Interacţiunea
de pericol noi (necuprinse într-o prealabilă evaluare)
dintre locul de
8 - consecinţele nerespectării modurilor de operare sigure,
muncă şi factorii
previzibile în mod raţional
umani
- gradul de adaptare la echipamentele indviduale de
protecţie
- insuficienta motivaţie pentru protecţia muncii (din
diferite motive)
- factori ergonomici (adaptarea configuraţiei locului de
muncă la executant)
- impactul asupra anumitor categorii de personal
(monotonie, ritm de efectuare al unor operaţii repetitive
etc.)
- dimensiunile fizice ale locului de muncă (claustrofobie,
senzaţia de izolare);
- ambiguităţile şi/ sau conflictele referitoare la sarcina de
Factori
9 muncă, percepute diferit şi uneori având ca rezultat
psihologici
acţiuni greşite ale executantului;
- modul de a contribui, în calitate de executant, la
deciziile privind sarcina de muncă;
- nivelul ridicat de exigenţe, controlul redus al procesului
de muncă;
- restricţiile inadecvate în caz de urgenţă
- factorii determinanţi de către procesele de muncă
(munca în regim de noapte, în schimburi prelungite etc.)
- sisteme de management eficace, aplicabile pentru
organizarea, prevenirea, urmărirea controlului securităţii
Organizarea
10 şi sănătăţii în muncă
muncii
- întreţinerea echipamentelor, inclusiv a celor de
securitate
- dispoziţiile adecvate pentru prognozarea accidentelor
şi urgenţelor
- pericolele generate de alte persoane decât cele din
interiorul sistemului de muncă
- munca cu animalele
- caractrerul particular al mediului (acvatic, subacvatic,
11 Alţi factori
aerian, cosmic, minier subteran)
- intemperii, catastrofe naturale
integritatea programelor de calculator utilizate
- locuri de muncă în schimbare

2. Identificarea tuturor persoanelor expuse pericolelor. În acestă etapă se

consideră toate persoanele ce interacţionează în mod direct sau indirect cu pericolele,
acordându-se o atenţie specială grupelor de operatori expuşi la riscuri majore.Categoriile
de personal pe grupe, expuse în mod curent riscurilor sunt prevăzute în tabelul 1.

84
 Tabelul 1
Categorii de persoane pe grupe expuse riscurilor
Nr. Personal şi tip de riscuri Categorii de personal
crt
1 Muncitori şi alte - personal de producţie, fabricaţie, distribuţie, vânzare,
categorii de persoane cercetare, etc;
expuse riscurilor - personalul din serviciile auxiliare sau
logistice( întreţinere, curăţenie, muncitori temporari etc);
- furnizori de bunuri şi servicii;
- liber profesioniştii;
- studenţi, stagiari, elevi, ucenici;
- vizitatori;
- clienţi;
- serviciile de urgenţă;
- personalul de laborator;

2 Muncitori expuşi la - persoanele handicapate;

riscuri majore - muncitori tineri sau în vârstă;
- femeile însărcinate , lăuze;
- personal fără experienţă şi/sau instuire (debutanţi,
angajaţi temporar, sezonieri);
- personal de întreţinere;
- persoane care lucrează în spaţii izolate sau insuficient
ventilate;
- muncitori imunodependenţi;
- muncitori suferind de afecţiuni cronice;
- muncitori care iau medicamente care le pot mări
vulnerabilitatea.

3. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive efectiv

aplicate. Acest lucru se poate realiza printr-o tehnică simplă bazată pe observaţii de bun
simţ, fără mijloace complexe de analiză şi fără aptitudini specializate, sau folosind tehnici
de analiză cantitativă a riscurilor care necesită aptitudini specializate şi care se aplică
proceselor de muncă caracterizate prin riscuri majore (aeronautică, construcţii, construcţii
de maşini, chimie, metalurgia, petrochimie, minerit, industria nucleară etc).
Întrucât majoritatea tehnicilor de analiză complexă a riscurilor presupun estimarea
gravităţii consecinţelor asupra operatorului şi a probabilităţii de producere a unui
eveniment nedorit, se recomandă folosirea unor scale crescătoare de tipul:
pentru gravitate:
 cu gravitate neglijabilă;
 incident fără afectarea stării de integritate şi sănătate;
 accident cu incapacitate temporară de muncă( ITM);
 accident cu invaliditate( INV);
 accident soldat cu deces (D);
 accident colectiv;
pentru probabilitate
 eveniment improbabil;
 eveniment posibil;
 eveniment probabil;
 eveniment inevitabil.

85
 4. Stabilirea măsurilor de prevenire/protecţie în scopul eliminării şi/sau reducerii
riscurilor. În această etapă se adoptă deciziile şi măsurile de prevenire recurgându-se la
codurile de bună practică, astfel încât să se garanteze protecţia lucrătorilor conform
normelor şi legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare. Pentru riscurile nesemnificative
nu se adoptă măsuri de protecţie suplimentară ci doar, uneori organizatorice. Pentru
riscurile acceptabile (reziduale) se urmăreşte doar menţinerea şi ameliorarea gradului de
securitate. Pentru riscurile inacceptabile se iau măsuri tehnice de eliminare sau ameliorare
prin modificarea sistemului de management al securităţii. Pentru riscurile majore şi
insuficient controlate se iau măsuri drastice provizorii şi imediate (chiar oprirea sistemului
de muncă) până la aducerea lor în domeniul de acceptabilitate.
Absenţa elementelor semnificative privind existenţa unui risc, presupune
continuarea colectării de informaţii până la edificarea completă. Produsul final al evaluării
riscului constă în identificarea riscurilor inacceptabile şi stabilirea planului de măsuri cu
priorităţile ce se impun.
Ideal este ca măsurile cu caracter preventiv/protecţie să se adopte încă din faza de
concepţie a unui sistem de muncă, sau de achiziţionare de noi echipamente, produse,
tehnologii.

5. Stabilirea priorităţilor vizând măsurile de prevenire/protecţie .

Transpunerea în practică a măsurilor de prevenire/protecţie stabilite anterior se face numai
după ierarhizarea lor. La stabilirea priorităţilor se va pleca de la gravitatea consecinţelor
probabile fiecărui risc, de la numărul de victime potenţiale, de la frecvenţa de manifestare
a riscului şi de la timpul necesar implementării măsurilor de prevenire. Astfel se impune
întocmirea unui plan de acţiune prioritar cu măsuri pe termen scurt în cadrul unui plan
progresiv de ameliorare a riscurilor pe termen mediu şi lung.

6. Stabilirea concluziilor. Evaluarea riscurilor profesiunale indiferent prin ce

metode se realizează se încheie cu concluzii care trebuiesc să cuprindă următoarele
aspecte:
- dacă riscurile sunt controlate adecvat;
- dacă nu, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor;
- priorităţile de acţiune în conformitate cu ierarhizarea riscurilor;
- ameliorarea suplimentară a nivelului de protecţie a operatorilor;
-dacă riscurile afectează şi alte categorii de personal din afara sistemului de muncă şi ce
măsuri se impun

Organizarea evaluării riscurilor, este sarcina angajatorului care printr-un plan de

acţiune destinat controlului şi eliminării riscurilor (plan de securitate şi sănătate a muncii)
va întreprinde:
 iniţierea, organizarea şi coordonarea evaluării;
 nominalizarea personalului competent pentru a realiza evaluarea, apelând la
evaluatori din exterior şi consultând reprezentanţii muncitorilor în acest scop;
 furnizează informaţii, formează şi alocă resurse necesare personalului
însărcinat cu evaluarea;
 coordonează activităţile în cadrul grupei de evaluare;
 implică conducerea unităţii şi asigură participarea salariaţilor la evaluare;
 stabileşte măsuri de control şi revizuire a evaluării;
 supraveghează aplicarea măsurilor de prevenire/ protecţie conform planului de
măsuri;
 informează salariaţii despre concluziile evaluării şi a planului de măsuri întocmit
(planul de securitate şi sănătate în muncă).

86
 Decizia finală de desemnare a persoanelor competente însărcinate cu evaluarea
riscurilor aparţine angajatorului. Aceştia pot fi: angajatori, persoane din unitate desemnate,
servicii externe de consultanţă (experţi abilitaţi). În practică evaluarea se face în echipă
pluridisciplinară formată din personal competent cu abilităţi în domeniu.
Evaluatorul îşi încheie activitatea cu stabilirea planului de măsuri şi ierarhizare a
priorităţilor. Aplicarea planului de măsuri constituie exclusiv sarcina angajatorului care o
poate încredinţa persoanei sau compartimentului de protecţie a muncii.
Personalul din echipa de evaluare trebuie să dispună de cunoştinţe şi/sau informaţii
referitoare la sistemul de muncă evaluat (pericole şi riscuri existente, echipamente,
materiale, produse şi tehnologii folosite, organizarea sistemului de muncă, probabilitatea,
frecvenţa şi durata de expunere la pericole.
Responsabilitatea angajatorului în materie de securitate şi sănătate în muncă nu
absolvă lucrătorul de responsabilitate, ci îl sprijină în asumarea ei.
Întotdeauna când angajatorii se confruntă cu probleme deosebite în materie de
SSM este recomandată recurgerea la servicii specializate din exterior (experţi în
inginerie, jurişti, contabili, experţi în SSM, medici, cabinete de consultanţă, firme
independente, centre ale universităţilor, persoane fizice autorizate etc.).
Când angajatorul apelează la servicii specializate din exterior, trebuie să se asigure
că specialiştii proprii din unitate au efectuat o analiză în măsura posibilului, a tuturor
aspectelor vizând SSM (o autoevaluare).
Oportunitatea recurgerii la serviciile de consultanţă externe se manifestă când
pentru evaluarea riscurilor nu există toate cunoştinţele şi informaţiile necesare în cazul
analizării sistemelor complexe de muncă cu tehnologii noi, când în unitate nu există
mijloacele necesare analizei detaliate a unor riscuri, când unele riscuri sunt puţin evidente,
când sunt riscuri specifice asociate cu consecinţe catastrofale, când se solicită de către
casele de asigurări sociale, când se impune introducerea de tehnici noi de reducere a
nivelurilor de risc şi când se apreciază că este benefică o opinie obiectivă şi independentă
asupra unor probleme interne ale unităţii.
Serviciile de consultanţă externă pot fi solicitate şi numai pentru diverse studii ale
evaluării riscurilor.
În selectarea serviciilor externe angajatorul consultă salariaţii şi/sau reprezentanţii
lor responsabili cu probleme de SSM. Competenţa serviciilor externe de consultanţă este
dovedită cu certificate şi diplome de competenţă, titluri de abilitare, titluri de aptitudini
tehnice, apartenenţa la o organizaţie profesională, specializări şi dovezi privind experienţa
şi reputaţia lor.
Angajatorul, când solicită consultanţă externă, pune la dispoziţia celor solicitaţi
caietul de sarcini care cuprinde:
 problema clar expusă;
 motivele solicitării;
 ce se doreşte prin consultanţă;
 cum va fi apreciată atingerea obiectivului final al evaluării;
 informaţii privind unitatea;
 definirea precisă a obiectivelor;
 descrierea detaliată a problemelor, eventual o autoevaluare;
 resurse interne puse la dispoziţia specialiştilor;
 directive bugetare;
 calendarul lucrării;
 tipul de raport final solicitat;
 criteriile de reuşită.
În timpul evaluării riscurilor angajatorul verifică dacă specialiştii au înţeles sistemul
de muncă analizat (prin pertinenţa întrebărilor puse în chestionare) dacă măsurile
recomandate sunt aplicabile, rezonabile şi motivate corespunzător şi dacă recomandările
87
sunt clare şi precise. Angajatorul are obligaţia de a se asigura că evaluarea riscurilor
efectuată de un serviciu specializat extern este adecvată, raţională şi utilă, iar măsurile de
prevenire/protecţie pot şi vor fi transpuse în practică.
Evaluarea riscurilor constituie numai o etapă secvenţială în prevenirea şi controlul
riscurilor, care sunt activităţi continui.

88
 TEMA 6: ANALIZA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE
PROFESIONALĂ

6. 1. FACTORI DE RISC DATORAŢI EXECUTANTULUI

Factorii de risc acţionează asupra executantului prin două componente de bază:
gravitatea consecinţă/eveniment) şi probabilitatea de producere (eveniment/unitate de
timp). Combinarea acestor componente determină însuşi nivelul de risc.
Factorii de risc sunt proprii tuturor componentelor sistemului de muncă (executant,
sarcina de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă)

Studiile şi analizele efectuate privind fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire

profesională au relevat că factorii de risc proprii executantului, au o incidenţă majoră.
Indiferent de repartiţia sarcinilor, activitatea de muncă pe care o desfăşoară executantul
cuprinde 4 secvenţe principale: recepţionarea şi constituirea informaţiei; elaborarea şi
adoprarea deciziilor; execuţia; autoreglarea.
Din punct de vedere al securităţii muncii distingem la executant un comportament
normal, care nu conduce la daune, şi un comportament inadecvat, care poate favoriza sau
declanşa accidente sau îmbolnăviri profesionale.
Factorii de risc ce aparţin de executant sunt acţiunile greşite şi omisiunile.
Comportamentul normal presupune evitarea riscurilor, prin respectarea prescripţiilor
tehnice şi a reglementărilor de protecţia muncii referitoare la modul în care trebuie
îndeplinită sarcina şi neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică sesizarea
rapidă a acestora (chiar anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapidă a
informaţiilor, decizia şi execuţia ei prompte şi rapide.
Comportamentul inadecvat al executantului se manifestă prin conduite nesigure sau
necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau neobişnuite de muncă.
În consecinţă, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii
executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale activităţii de muncă:
erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei; erori de decizie; erori de execuţie;
erori de autoreglaj.
Comportamentul în muncă al executantului reprezintă concretizarea capacităţii de
muncă care reflectă relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate lui (sub forma sarcinii de
muncă) şi capacitatea sa de a le răspunde.
Capacitatea de muncă permanentă reprezintă o rezervă potenţială de muncă cu
un caracter dinamic care depinde de nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale şi
de însuşirile şi capacităţile individuale.
Cunoştinţele şi deprinderile profesionale se obţin prin instruire, educaţie, formare şi
perfecţionare. Însuşirile şi capacităţile individuale sunt general umane cu posibilităţi şi
limite fizice şi psihofiziologice determinate , dar şi particulare, prin care oamenii se
deosebesc unii de alţii.
Capacitatea de muncă momentană (temporară) este cea care depinde de situaţiile
conflictuale de moment, boală, stare de ebreitate, bucurie, satisfacţie, nesatisfacţie.
Ansamblul tuturor trăsăturilor psihice şi fiziologice particulare, caracteristice pentru
un anumit individ, formează personalitatea acestuia. Trăsăturile care alcătuiesc
personalitatea se pot clasifica în trei categorii mari: temperamentul, aptitudinile şi
caracterul.
Un rol important îl are şi memoria, care reprezentă capacitatea de fixare, păstrare
şi reproducere a informaţiilor, evenimentelor etc. Se face distincţie între memoria
mecanică (în raport cu elementele în care înţelesul are un rol redus) şi memoria logică (în
raport cu elementele în care înţelesul are un rol important)

89
 Spiritul de observaţie. Observaţia este o formă superioară a percepţiei
premeditată, dirijată şi selectivă, întreprinsă cu un anumit scop. Observarea înseamnă
cercetarea şi studierea obiectului, a situaţiei percepute.
Aptitudinile psihomotorii reflectă capacitatea potenţială a individului relativ la următoarele
cerinţe:
Viteza sau rapiditatea de execuţie: aceasta este condiţionată primordial la nivelul
de reactivitate şi mobilitate neuromusculară.
Precizia, calitatea care reflectă raportul dintre traiectoria mişcării şi obiectul urmărit.
Siguranţa este capacitatea de a realiza concordanţa necesară dintre mişcarea
executată în momentul dat şi de cerinţele atingerii obiectivului.
Tempoul se referă la capacitatea de a executa regulat şi rapid succesiunile de
mişcări în cadrul unui sistem de deprinderi motorii de muncă.
Acurateţea sau fluenţa, care se evidenţiază prin puritatea şi eleganţa mişcărilor şi
operaţiilor care intră în alcătuirea unei deprinderi, prin uşurinţa şi naturaleţea trecerii de la
o fază la alta, de la o schemă motorie la alta.
Plasticitatea funcţională este o calitate care interesează mai multe niveluri:
senzorial- receptiv, mental şi psihomotor. Plasticitatea funcţională este deci o calitate care
asigură capacitatea de permanentă orientare şi reorientare senzorial – perceptivă, mentală
şi motorie în raport cu excitanţi noi, neaşteptaţi, capacitatea adaptării promte şi adecvate
la situaţii noi, eventual critice.
Caracterul, cea de–a treia latură a personalităţii o constituie trăsăturile de caracter.
Aceaste trăsături se referă, pe de o parte, la motivele şi scopurile acţiunilor omului
(tendinţe, trebuinţe, motivaţii) şi pe de altă parte, la orientarea omului ca fiinţă socială faţă
de muncă, societate şi faţă de sine (atitudini).
Vârsta, experienţa profesională
Vârsta şi vechimea în muncă sunt doi factori care nu se pot trata separat,
intercondiţionându-se în influenţarea nivelului capacităţii de muncă.
Starea de sănătate
Sănătatea fizică şi psihică a omului este deosebit de importantă, ea condiţionând
atât nivelul capacităţii de muncă şi indirect, potenţând manifestarea diferitelor variabile
fizice şi psihofiziologice care determină performanţele omului în activitate.
Variabilele individuale de moment
Capacitatea de muncă este influenţată puternic şi de factori cu acţiune temporară:
oboseala, bolile, emoţiile puternice, interese de moment, stări depresive, conflicte familiale
sau profesionale, influenţa alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de moment. Starea
de stres resimţită şi care influenţează cel mai mult comportamentul de muncă este odihna-
oboseala. Oboseala provoacă blocaje, adică perioade de pauză între mişcări, în care
atenţia se reduce, creându-se condiţii favorabile producerii accidentelor.
Consumul de alcool are efecte dăunătoare asupra activităţii psihice, precum şi
asupra diferitelor funcţii şi organe.

6. 2. FACTORI DE RISC DATORAŢI SARCINII DE MUNCĂ

Sarcina de muncă defineşte orice activitate de muncă: funcţii, sarcini, activităţi,

operaţii, procese, comportament, cerinţe etc. Dintre acestea, funcţiile constituie unităţi
majore ale muncii, pot cuprinde una sau mai multe sarcini şi sunt foarte variate,
corespunzător scopului proceselor de muncă.
Sarcina este reprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu
aceleaşi elemente informaţionale şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată
funcţiei, are o anumită frecvenţă, un scop (subordonat scopului funcţiei), necesită anumite
cunoştinţe şi deprinderi şi trebuie să se încadreze unor cerinţe restrictive: viteză, precizie,
etc.

90
 Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în
condiţiile tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică; cuprinde în general ordinea de
succesiune eficientă a fazelor operaţiei, alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în
condiţii tehnico- organizatorice precizate.
Factorii de accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă sunt:-
conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în raport cu scopul
sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţii de risc; - cerinţe
sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzătoare posibilităţilor
acestuia.

6. 3. FACTORI DE RISC DATORAŢI MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE

După natura acţiunii lor, factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională

proprii mijloacelor de producţie se pot împărţi în patru mari categorii: factori de natură
fizică, factori de natură chimică, caracteristicile mijloacelor de producţie,
sub/suprasolicitare psihofiziologică a executantului.
A). Factorii de natură fizică includ la rândul lor:
Factori de natură mecanică:
Mişcările periculoase
Statisticile arată că cele mai multe accidente de muncă având cauze de natură
obiectivă se datorează organelor în mişcare: funcţionale, nefuncţionale care constituie
surse potenţiale de accidentare, putând produce vătămări sub formă de striviri, tăieturi,
contuzii, străpungeri, etc.
Suprafeţe sau contururi periculoase, respectiv înţepătoare, tăioase, alunecoase,
abrazive, adezive.
Utileje sub presiune (risc de explozii)
Vibraţii excesive ale sculelor,utilajelor, instalaţiilor etc.
Factori de natură termică
Există locuri de muncă unde, prin natura sarcinii de muncă, executantul poate intra
în contact cu obiecte sau suprafeţe cu temperaturi excesive: ridicate sau coborâte. În
multe dintre situaţiile precizate poate apărea drept risc de accidentare şi contactul cu
flăcările la lucrul cu foc deschis.
Curentul electric
Majoritatea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor sunt acţionate electric. Curentul
electric poate constitui factor de risc de accidentare în muncă în două situaţii:
 Realizarea contactului dintre organismul uman şi părţile componente ale mijloacelor
de muncă aflate sub tensiune- factor de risc direct (final)
 Creştera bruscă a energiei termice radiate datorită rezistenţei conductorului - factor
indirect (intermediar)
Curentul electric, în calitate de factor direct de accidentare în muncă, poate provoca
două tipuri de leziuni: electrotraumatismul şi electrocutarea. Efectul curentului electric
asupra organismului este amplificat de condiţiile de mediu: umezeală excesivă,
temperatură ridicată, prezenţa unor fluide care micşorează rezistenţa electrică a corpului
uman. Consecinţa maximă a acestui factor de risc este decesul.

B). Factori de risc de natură chimică

Diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin surse generatoare de
accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale, acestea sunt în principal: substanţe
toxice, substanţe caustice, substanţe inflamabile, substanţe explozive, substanţe
cancerigene (noxe cancerigene).
C). Factorii de risc de natură biologică: culturile sau preparartele cu
microorganisme (bacterii, virusuri, richeţi etc.) plantele periculoase (ciuperci otrăvitoare,

91
frunze, tulpini, rădăcini) şi animale periculoase (şerpi, rozătoare, câini etc.) reprezintă
factori de risc care produc accidente şi îmbolnăviri profesionale.
D). Caracteristicile mijloacelor de producţie şi sarcinii de muncă care pot
provoca sub sau suprasolicitarea psihofiziologică a executantului. Prin modul de
funcţionare a mijloacelor de producţie precum şi datorită caracteristicilor acestora şi ale
obiectelor muncii, executantul este obligat ca în decursul realizării procesului de mncă să
presteze un anumit efort fizic şi psihic.
Sub sau suprasolicitarea fizică poate fi statică: efort fizic minim/excesiv, poziţii de
lucru forţate sau vicioase; şi dinamică: efort fizic dinamic minim/excesiv, viteză de execuţie
prea mică/ prea mare, dificultatea efectuării mişcărilor.În ambele situaţii, efectul
suprasolicitării asupra executantului îl constituie oboseala fizică.
Sub sau suprasolicitarea psihică poate fi, la rândul ei: mentală, senzorială şi
psihomotorie. În cazul sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala
neuropsihică.

6. 4. FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ

Se clasifică după cum urmează:

a. Factori de risc de natură fizică care includ :
 temperatura excesivă a aerului (ridicată/scăzută);
 umiditatea necorespunzătoare a aerului (ridicată/ scăzută);
 viteza mare a curenţilor de aer, aceştia definesc microclima mediului de muncă;
 Presiunea excesivă a aerului (ridicată/ scăzută);
 Iluminatul necorespunzător.
 Zgomot
 Radiaţii, vibraţii, calamităţi naturale, potenţial electrostatic, agresiune la locul
agresiune la locul de muncă.
b. Factori de risc de natură chimică care includ: gaze, vapori, aerosoli toxici şi
pulberi pneumoconiogene.
Factorii de risc proprii mediului social de muncă. Între executant şi colectivitatea în
cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea se creează legături, dependenţe şi interferenţe care
variază în funcţie de nivelul integrării în colectiv şi care exercită o influenţă determinantă
asupra comportamentului său. Concepţiile şi obiceiurile din cadrul unei colectivităţi,
precum şi modul cum apreciază grupul respectiv riscul, determină într-o măsură foarte
mare comportamentul sub aspectul securităţii muncii.
Factorii de risc (cauzele potenţiale) ce ţin de componentele sistemului de muncă
care stau la baza accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale precum şi măsurile
de prevenire, schematic, sunt prezentate în fig.1 .
Prezentarea completă a tuturor factorilor de risc pe cele 4 componente ale sistemului de
muncă este dată în Anexe.

92
 ACCIDENTE DE MUNCĂ
ŞI
BOLI PROFESIONALE
MASURI DE
PREVENIRE
CAUZE PROCES DE
MUNCĂ
ÎNSUŞIRI FIZICE - EXAMENMEDICAL
NECORESPUNZĂTOARE APTITUDINI - EXAMEN PSIHOLOGIC
NECORESPUNZĂTOARE LIPSA DE FACTOR - INSTRUIRE PERSONAL
CUNOŞTINŢE PROFESIONALE ŞI DE UMAN - PROPAGANDĂ PROTECŢIA MUNCII
PROTECŢIA MUNCII ATITUDINE (EXECUTANT) - CONTROLUL OPERATIV AL STĂRII
NECORESPUNZĂTOARE FAŢĂ DE SĂNĂTĂŢII PERSONALULUI
RISC STĂRI MOMENTANE - DOTAREA PERSONALULUI CU
NECORESPUNZĂTOARE ECHIPAMENT INDIVIDUAL DE
PROTECŢIE

SOLICITĂRI FIZICE ŞI PSIHICE

INCOMPATIBILE CU POSIBILITĂŢILE
FIZIOLOGICE DATORITĂ: ORGANIZAREA ECONOMICĂ A
- dimensionarea necorespunzătoare a ACTIVITĂŢILOR:
sarcinii de muncă - dimensionarea corespunzătoare a sarcinii
SARCINA - coordonarea optimă a activităţilor
- coordonarea necorespunzătoare a DE
activităţii - repartizarea corectă a sarcinilor
MUNCĂ - asigurarea concordanţei între sarcinile de
- repartizarea defectuoasă a sarcinilor
- neconcordanţa dintre sarcinile de muncă producţie şi cele de securitate
şi ceriţele de securitate a personalului
- executarea unor sarcini neobişnuite

- TEHNOLOGII, INSTALAŢII, UTILAJE ŞI - CONCEPEREA UNOR TEHNILOGII

MAŞINI CU PERICOL MARE DE NEPERICULOASE( cu grad de risc scăzut)
ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI - REALIZAREA CORESPUNZĂTOARE A
PROFESIONALE, INSTALAŢII, UTILAJE, OPERAŢIILOR DE REPARAŢII
MIJLOACE
MAŞINI ACŢIONATE ELECTRIC - DOTAREA MAŞINILOR CU DISPOZITIVE
DE
- UTILAJE SUB PRESIUNE DE PROTECŢIE ŞI SIGURANŢĂ
PRODUCŢIE
- MAŞINI ŞI ORGANE DE MAŞINI ÎN - DOTAREA CU MIJLOACE DE PROTECŢIE
MIŞCARE ÎMPOTRIVA CURENTULUI ELECTRIC
- INSTALAŢII, UTILAJE MAŞINI ŞI SCULE AMPLASAREA CORESPUNZĂTOARE A
DEFECTE MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE
- AMPLASAREA NECORESPUNZĂTOARE DEPOZITAREA CORESPUNZĂTOARE A
A MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE MATERIALELOR
- TRANSPORTUL, MANIPULAREA ŞI UTILIZAREA UNOR MATERII PRIME
DEPOZITARE DEFECTUOASĂ A NEPERICULOASE
MATERIALELOR, MATERIILOR PRIME ŞI
MATERIALELE PERICULOASE PRIN
NATURA LOR

MEDIU FIZIC AMBIANT: MEDIU - DOTAREA CU MIJLOACE DE COMBATERE A

- Condiţii de iluminat DE NOXELOR
- Microclimat MUNCĂ - OPTIMIZAREA RELAŢIILOR DIN
- Noxe chimice COLECTIVUL DE MUNCĂ
- Zgomote, vibraţii, ultrasunete
- Radiaţii
- Electricitate statică
MEDIU SOCIAL

Figura 3. Schema generală a cauzelor potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor

profesionale şi a principalelor măsuri de prevenire

93