„Primăvara” a fost realizată de pictorul italian renascentist Sandro Botticelli în

jurul anului 1482. Tehnica folosită este tempera pe lemn, are dimensiuni
impresionante, cca 2m lățime x 3m lungime. Astăzi se află la galeria Uffizi din
Florența.
În istoriografia românească: George Oprescu compară scena complexă cu un
spectacol de balet, condus de Venera, care stă detașată de acțiune. Maniu Golfin
în primul volum al manualului de istoria artei spune că Botticelli în arta sa a
reușit să redea oamenii societății din Florența, cu bucuriile lor, cu setea lor de
viață. El consideră că cele trei Grații nu sunt altceva decât niște florentine care
dansează cu multă grație.
În schimb Gombrich, istoric de artă născut la Viena, se axează mai mult pe
tema mitologică abordată de pictorul italian. El considera că în vremea Renașterii
miturile antice încep să redevină familiare, căci au fost uitate. Italienii vedeau
miturile nu ca pe niște simple povești, ci pentru ei, mitologia conținea un adevăr
misterios și profund.
Însă prima dată când „Primăvara” de Botticelli este descrisă în istoriografia
italiană, este în lucrarea pictorului și arhitectului renascentist, Giorgio Vasari,
redactată în 1550, „Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților”. Printre viețile
descrise în lucrare, se creionează și cea a lui Sandro Botticelli. În capitolul
dedicat pictorului, apare amintită lucrarea „Primăvara”. Vasari considera că
pictura anunța venirea primăverii, ea aflându-se în reședința familiei Medici din
Castello.
Piesa mobilă este o lucrare realistă, figurativă, care înfățișează nouă personaje,
6 personaje feminine și trei personaje masculine. Se observă prezența a două
câmpuri vizuale, un câmp mai retras în care este reprezentat personajul central,
în fața lui, în celălat câmp desfășurându-se acțiunea. Lucrarea cuprinde două
registre, în registrul superior de află Cupidon, sau Amor, în registul inferior,
celelalte personaje care formează compoziția.
Ca elemente vizuale, se remarcă prezența linilor propriu-zise, de contur, dar
totodată și a linilor sugerate, psihologice, delimitate de privirile Venerei și Florei
îndreptate către direct către spectator. Observăm prezența prepoderentă a
formelor organice. Zona accentută se află în centrul tabloului, cea descrisă de
Venera, observăm cum arcada de portocali descrie parcă o nișă în care este
așezat personajul, iar contrastul cu fundalul de culoare neagră îl evidențiază. Nu
se observă precis direcția sursei de lumină, numai personajul masculin din
drepata privitorului este tratat în umbră. Există un contrast puternic între
personaje și cadrul natural în care sunt reprezentate. Se observă perspectiva
liniară. În ceea ce privește sugestiile timpului, putem observa doar vestimantația
personajelor, coafura, care amintesc de eopca renascentistă. Lucrarea este
dinamică.
Ca principii de compoziție, se observă principiul unității în cazul celor trei
personaje feminine care dansează și formează un întreg. Lucrarea este
echilibrată, însă nu erfect simetrică, Venera este descentrată. Punctul de interes,
după cum am mai amintit este legat de același personaj. Ruperea de ritm
deasemenea apare tot în partea centrală a lucrării. Scara și proporția sunt
respectate. Nu există inscripții sau urme textuale.
Venus, sau Venera, se află în partea centrală a lucrării, ușor în spatele celorlalte
figuri. Deasupra ei se află Cupidon, care își îndreaptă una din săgețile sale către
cele trei grații, care dansează elegant în cerc. Cele trei Grații sunt divinități ale
frumuseii, care întruchipează dragostea perfectă, care se descrpinde de lumea
pământească pentru a se întoarce spre cea divină. Grădina zeiței iubirii este
păzită de Mercur în partea stângă a privitorului, care poartă cască și sabie.
Deasemenea observăm cu caduceul îndepărtează norii. Caduceul este un simbol
al bunei înțelegeri și al păcii. În partea dreaptă, Zefir, vântul blând al Primăverii,
o urmărește pe nimfa Chloris, pe care o transformă apoi în Flora, cea care
împrăștie florile, zeița Primăverii.