S E M I N A R 1 - 05 martie

Conferința de pace de la Paris (1919-1920). Sistemul tratatelor de la Versailles

⎔ Organizarea Conferinţei de pace şi relaţiile dintre statele participante. Organisme de

lucru în cadrul conferinţei
⎔ Tratatele de pace (Versailles, Saint-Germain, Sevres, Trianon, Paris)
⎔ Pactul Ligii Naţiunilor - Societatea Naţiunilor şi principiile care au guvernat relaţiile
internaţionale după Primul Război Mondial
⎔

BIBLIOGRAFIE

1. Henry Kissinger, Diplomația, București, 2007, pp. 188-230.

Capitolul 9 - Noua față a diplomației: Wilson și Tratatul de la Versailles

1

Pe data de 11 noiembrie 1918, prim-ministrul englez David Lloyd George a

anunțat semnarea armistițiului dintre Germania și Puterile Aliate. Fiecare participant
anticipase un război de scurtă durată și lăsase stabilirea termenilor din tratatele de
pace în seama acelui congres care pusese capăt conflictelor europene pe durata
ultimei sute de ani. Națiunile din Europa au ajuns să atribuie vina pentru propriile
suferințe răului intrinsec al adversarilor și s-au autoconvins că pacea nu putea fi
obținută prin compromisuri; inamicul trebuie complet distrus, iar războiul purtat
până la ultima răsuflare.
În iarna dintre 1914-1915 nu mai exista niciun fel de coordonare între strategia
militară și politica externă. Niciuna dintre țări nu îndrăznea să se gândească la o pace
de compromis. Franța excludea orice variantă care nu-i restituia Alsacia și Lorena, în
vreme ce Germania refuza să ia în calcul o pace în cadrul căreia i se cerea să renunțe
la teritoriile cucerite. Condiţiile păcii au dobândit treptat un caracter nihilist. Stilul
aristocratic şi întrucâtva conspirativ al diplomaţiei din secolul al XIX-lea s-a dovedit
inoperant în epoca mobilizărilor în masă. Aliaţii s-au specializat în2 ambalarea
războiului în lozinci cu tentă morală, de genul „războiul care le va pune capăt
celorlalte" sau „asigurarea democraţiei în lume", îndeosebi după ce au intrat în luptă
şi Statele Unite. Primul dintre aceste scopuri era de înţeles, ba chiar extrem de
promiţător, pentru nişte naţiuni care se războiau între ele, în diverse combinaţii, de o
mie de ani. Interpretarea lui practică însemna dezarmarea completă a Germaniei. Cea
de-a doua propunere -răspândirea democraţiei- reclama răsturnarea instituţiilor
interne din Germania şi Austria.
Aproape până în momentul izbucnirii războiului, Marea Britanie îşi identificase
propria securitate prin echilibrul de forţe, pe care îl proteja, având de fiecare dată grijă

2
să sprijine tabăra mai slabă în detrimentul celei mai puternice. În 1914, ea ajunsese
să se simtă din ce în ce mai incomod în acest rol. Simţind că Germania devenise mai
puternică decât tot restul continentului la un loc, Marea Britanie şi-a dat seama că nu
mai poate să rămână undeva deasupra conflictelor din Europa, aşa cum o îndemnase
tradiţia să procedeze până atunci. Dat fiind că în optica ei Germania era percepută ca
o ameninţare hegemonică în Europa, Anglia ştia că întoarcerea la statu quo anle nu va
rezolva deloc problema fundamentală. Astfel, şi ea a început să nu mai accepte
compromisuri şi să insiste asupra propriilor "garanţii", care se traduceau în slăbirea
permanentă a Germaniei şi îndeosebi în reducerea drastică a flotei sale din larg, lucru
pe care Germania nu I-ar fi acceptat decât dacă ar fi fost învinsă definitiv, total şi fără
drept de apel.
Condiţiile germane erau mai pronunţat geopolitice. Conducătorii Germaniei au
cerut şi ei o serie de lucruri care însemnau de fapt capitulare fără condiţii. În Vest ei
au solicitat anexarea bazinelor carbonifere din nordul Franţei şi controlul militar
asupra Belgiei, inclusiv asupra portului Anvers, fapt ce a stârnit ostilitatea implacabilă
şi garantată a Marii Britanii. Cât despre Est, Germania a formulat doar condiţii formale
cu privire la Polonia unde, pe 5 noiembrie 1916, ea a promis să creeze „un stat
independent, cu o monarhie ereditară şi constituţională", destrămând astfel orice
perspectivă a unei păci de compromis cu Rusia. După înfrângerea Rusiei, Germania a
impus tratatul de la Brest-Litovsk pe 3 martie 1918, prin care a anexat o treime din
Rusia europeană şi a stabilit un protectorat asupra Ucrainei. Definind până la urmă ce
înţelegea prin Weltpolitik, Germania a demonstrat că opta cel puţin pentru dominaţia
în Europa.
Primul război mondial a început ca un război tipic de cabinet, cu mesaje trimise de
la o ambasadă la alta şi cu telegrame expediate monarhilor suverani în toate
momentele decisive pe drumul spre bătălia finală. Însă, o dată declarat războiul şi pe
măsură ce străzile din capitalele europene se umpleau de mulţimi de oameni,
conflictul a încetat să fie unul al cancelariilor şi s-a transformat într-un conflict al
maselor.
În vârtejul care a rezultat, curţile răsăritene, a căror unitate sprij inise pacea din
Europa în zilele Sfintei Alianţe, au fost răsturnate. Imperiul austro-ungar a dispărut
cu totul. Imperiul rus a fost preluat de către bolşevici şi timp de două decenii a
alunecat la periferia Europei. Germania3 a fost zguduită succesiv de înfrângere,
revoluţie, inflaţie, criză economică şi dictatură. Franţa şi Marea Britanie nu au tras
foloase de pe urma slăbirii adversarilor. Ambele îşi sacrificaseră cei mai buni dintre
tinerii luptători pentru o pace în urma căreia inamicul lor era mai puternic din punct
de vedere geopolitic decât fusese înaintea războiului.
Intrarea Americii în război a făcut posibilă din punct de vedere tehnic victoria
totală, însă pentru nişte scopuri care nu prea aveau legătură cu ordinea mondială pe
care o cunoscuse Europa în ultimele trei sute de ani şi pentru care se presupunea că
intrase în război. America dispreţuia conceptul de echilib4ru de forțe. Criteriile ei
 pentru ordinea mondială erau democraţia, securitatea colectivă şi autodeterminarea,
nici unul dintre ele nestând la baza vreunuia dintre acordurile europene anterioare.
Ideea lui Wilson despre ordinea mondială pornea din credinţa americanilor în
natura umană esenţialmente paşnică şi în fundamentala armonie a lumii. De aici
reieşea că naţiunile democratice erau, prin definiţie, paşnice; popoarele cărora li se
garanta autodeterminarea nu vor mai avea motive să intre în război sau să
asuprească alte popoare. O dată ce toate popoarele lumii vor fi gustat din binefacerile
păcii şi democraţiei, cu siguranţă că se vor ridica la unison pentru a-şi apăra
câştigurile. Conducătorii europeni nu dispuneau de nici un fel de categorii ale gândirii
în care să includă asemenea vederi. Nici instituţiile lor interne şi nici ordinea
internaţională nu avuseseră la bază teorii politice în care să se proclame bunătatea
funciară a fiinţei omeneşti. Dimporivă, ele fuseseră proiectate pentru a plasa egoismul
demonstrat al omului în slujba unui bine mai înalt. Diplomaţia europeană nu se
articula pe caracterul iubitor de pace al statelor, ci pe înclinaţia lor spre război, care
trebuia să fie descurajată sau contrabalansată. Alianţele se formau pentru urmărirea
unor obiective specifice şi definibile, nu în apărarea unui concept abstract al păcii.
Doctrina lui Wilson axată pe autodeterminare şi securitate colectivă i-a aşezat pe
diplomaţii europeni pe un teren cu desăvârşire străin. Toate acordurile europene
porniseră de la presupunerea că graniţele puteau fi ajustate pentru promovarea
echilibrului de forţe, ale cărui cerinţe aveau întâietate în faţa preferinţelor
populaţiilor afectate. Din punctul de vedere al Americii, nu autodeterminarea
declanşa războaie, ci tocmai absenţa ei, nu lipsa echilibrului de forţe producea
instabilitate, ci tentativele de a se ajunge la un asemenea echilibru. Wilson a propus
întemeierea păcii pe principiul siguranţei colective. În opinia lui şi a tuturor adepţilor
pe care-i avea, securitatea lumii nu reclama apărarea interesului naţional, ci apărarea
păcii în calitate de concept consfinţit prin lege. Pentru a se aprecia dacă se comisese
într-adevăr o violare a păcii era nevoie de o instituţie internaţională, pe care Wilson a
definit-o drept Liga Naţiunilor.

Capitolul 10 - Dilema învingătorilor

2. Mihai Iacobescu, România și Societatea Națiunilor (1919-1929), București, 1988,

pp. 16-56, 68-78.

Primul Război Mondial- înființarea unei organizații internaționale a păcii (din

necesitatea de a încheia și de a preveni un nou război). Procesul creării Societății
Națiunilor a urmat etapele:

1. O fază pregătitoare (1914-1918) când s-au creat organizații, asociații, comitete

pentru Societatea Națiunilor, se schițează numroase proiecte. Wilson creează
comisii de studii pentru noul organism, expune principiile și normle generale și
împreună cu experții englezi elaborează în comun proiectele preliminare ale
Pactului.
 2. Între 18 ianuarie și 28 aprilie 1919 se defășăară la Hotelul Crillon din Paris
lucrările comisiei speciale pentru crearea Societății Națiunilor: Pactul sau statutul
definitivat devine apoi preambulul tratatelor de pace.
3. În cadrul Conferinței de la Versailles, Societății Națiunilor îi sunt impuse
numeroase obligații privitoare la diferitele clauze teritoriale, economice, politice,
financiare, sociale, naționale, culturale din tratatele de pace.
În 1915 lua ființă în SUA „Liga pentru impunerea păcii”, în aprilie 1915 apărea la Haga
„Organizația centrală pentru o pace durabilă” comună Olandei și Elveției. La Londra-
„Asociația Ligii Națiunilor”, la Paris- „Liga pentru înființarea Societății Națiunilor”, în
Germania- „Federația Noii Patrii”, la Roma- „Comisia de studii”, etc. Conducerea acțiunii
o preia președintele SUA, Wilson. Treptat mișcarea pentru Societatea Națiunilor devine o
chestiune de interes mondial. Când Wilson își făcea cunoscut programul Ligii în 1916,
ideea trezea mari speranțe în statele neutr, în țările mici și mijlocii, dar nu și în taberele
marilor puteri, căci el vorbea despre „o pace fără victorie”. Guvernul englez dorea
păstrarea imperiului și a echilibrului puterilor, asigurarea supremației navale. Colonelul
House a urmat să efectueze mai multe vizite în Europa anunțând că SUA î7și oferea
participarea la negocierea păcii. După ce se trimite un chestionar în care se explica scopul
Societății Națiunilor. Puterile Centrale nu au răspuns. La 12 ianuarie 1917 Antanta anunța
public că acceptă crearea Societății Națiunilor.

Seminar 1

S-a deschis în 18 ianuarie (Germania a umilit Franța- încoronarea lui Wilhelm II)
Deciziile sunt luate de Franța, MB, SUA, Japonia, Italia, cu reprezentanții lor . În Consiliul
celor 10 intră ministrul de externe și primul ministru pentru fiecare putere. S-a scăzut
numărul la Consiliul celor 4, pe motiv că Japonia nu era implicată, apoi s-a retras și Italia.
Obiectivele se contrazic de multe ori, în special între MB, Franța și America.

Franța
Georges Clemenceau- obținerea revanșei după războiul franco-prusac- 1870-1871
-Germania trebuie să plătească pentru daunele mari produse pe frontul de vest
-Dorea obșinerea provinciilor Alsacia și Lorena
-Îngenuncherea Germaniei
-Agendă de răzbunare- trebuie să plătească pentru pierderile din zona de nord-est a
Franței- germanii le-au inundat minele, au distrus în calea lor.
-Distrugerea economică a Germaniei
-Interesată să-și recâștige poziția de lider în Europa

Marea Britanie
-Reparațiile de război din partea Germaniei, îndatorată mult către SUA
-Supremația navală, înainte amenințată de Germania
-Extinderea coloniile în detrimentul Germaniei și Imperiului Otoma, din Africa și Orientul
Mijlociu
-Vrea să neutralizeze Germania ca putere navală și militara
-interes pentru redeschiderea comerțului
-Marea Britanie pulsează mult pe problema reparațiilor

Franța vrea să obțină o alianță cu Marea Britanie, dar ea voia să ămână în libertate de
alegere

America
-cele 14 puncte ale președintelui Wilson
-propune o asociație generală de națiuni
-Franța și MB- politică de echilibru (Kissinger)- Wilson încearcă să restructureze și să
așeze pe alte baze politica internațională- principii de etică la relațiile internaționale-
americanii ei sunt cea mai democratică și morală națiune. Sistem de relații internaționale
în care fiecare stat este egal.

În ce context vorbește Wilson despre cele 14 puncte?

1. Convenţii de pace publice, încheiate deschis, după care nu vor mai exista acorduri
internaţionale private de nici un fel, ci o diplomaţie care va acţiona întotdeauna cu
sinceritate în văzul tuturor.
2. Libertatea absolută de navigaţie pe mări în afara apelor teritoriale, atât pe timp de pace
cât şi în timp de război, în afară de mările care ar putea fi închise total sau în parte printro
acţiune internaţională în vederea executării acordurilor internaţionale.
3. Suprimarea, atât cât va fi posibil, a tuturor barierelor economice; stabilirea de condiţii
comerciale egale între toate naţiunile care sunt de acord cu pacea şi se asociază pentru a o
menţine.

Un fragment din discursul președintelui American, ținut în fața congresului American la 8

ianuarie 1918, scop restructurarea relațiilor internaționale, diplomația trebuie să deschis,
transparentă, libertatea de navigație, suprimarea barierelor economice, comerțul liber.
Diplomație deschisă datorită tratatelor secrete care au dus la desfășurarea conflictelor militare,
princippile internaționale trebuie să se bazeze pe moralitate și justiție. Diplomație deschisă- nu
mai vor duce alianțele și principiul de balanță de putere la conflicte militare. Navigația pe mare
și pe râuri, suprimarea barierelor economice- pentru a restructura economia, americanii leagă
democrația de libertate economică- statele noi pentru a fi viabile, ele trebuie ajutate și din punct
de vedere economic. De aici accent pus pe suprimarea barierelor economice. Ideea lui Wilson-
stabilitatea economică esențială pentru construirea unui sistem democratic.

4. Garanţii convenabile, date şi luate, că armamentele naţionale vor fi reduse până la

ultimul punct compatibil cu securitatea ţării.
5. Înţelegerea liberă, într-un spirit larg şi absolut a tuturor revendicărilor coloniale, bazată
pe respectarea şi pe principiul strict că, în fixarea tuturor chestiunilor de suveranitate,
interesele populaţiilor în cauză vor trebui să aibă o pondere egală cu aceea a cererilor
echitabile ale guvernului al cărui titlu trebuie să fie hotărât.
6. Evacuarea tuturor teritoriilor ruse şi reglementarea tuturor chestiunilor privitoare la
Rusia, care vor asigura cea mai buna şi mai liberă cooperare a celorlalte naţiuni, pentru a
da Rusiei prilejul să hotărască, fără să fie împiedicată sau stânjenită, pentru independenţa
propriei sale dezvoltări şi a politicii sale naţionale şi pentru a i se asigura o sinceră bună
primire în Societatea naţiunilor libere, sub instituţiile alese de ea singură şi, mai mult
decât o primire, întregul ajutor de care ea ar avea nevoie şi pe care l-ar dori.
Wilson propune dezarmare (cursa înarmări înainte de izbucnirea războiului), el cosideră că nu
mai este nevoie de conflicte militare- toate conflictele vor fi mediate de liga națiunilor. Până la
securitatea internă a țării. Franța vedea importanța armatei. Este o problemă continuă a
dezarmării. Punctul 5, ce se va face cu coloniile? Coloniile vs puterile coloniale- relații egale
între cele două părți- pentru Wilson contează autodeterminarea coloniilor. Ce efecte va avea
această problemă? Se va împărți Africa, Orientul Mijlociu. Cum se rezolvă la conferință
problema fostelor colonii? Wilson nu acceptă sitemul clasic de colonii- sistemul mandatelor:
de trei tipuri- Puteriile trebuie să asiste la democratiazrea coloniilor. State pe care Marea
Britania și Franța le-au submandat: Siria, Plalestina, Iordania, Irak, TransIordania. Trei tipuri
de mandate: mandatele de tip A, B, C. Marea Britanie a avut ajutor din partea arabilor, cărora
le-a promis în schimbul unei revolte împotriva imperiului otoman, că le va oferi libertatea
constituirii unui stat- nerespectată. Rusia nu este invitată la conferință (era în plin război civil
+ un pas greșit- aveau probleme care o vizau în mod direct- apariția noilor state baltice, Polonia,
Finlanda...), știau că trebuie eliberate teritoriile ocupate în Rusia. Își dau seama de problema
revoluției bolșevice.

7. Belgia. Întreaga lume va fi de acord că ea trebuie evacuată şi restaurată fără nici o

tentativă de a limita suveranitatea de care ea se bucură împreună cu alte naţiuni libere.
Nici un act nu va servi atât ca acela al restabilirii încrederii printre naţiuni în legile pe
care le-au stabilit şi fixat ele însele pentru a dirigui relaţiile dintre ele. Fără acest act
salutar, orice structură, precum şi validitatea legilor internaţionale vor fi pentru totdeauna
slăbite.
8. Întregul teritoriu francez va trebui să fie liber şi regiunile invadate vor trebui restaurate.
Răul făcut Franţei de către Prusia în 1871, în ce priveşte Alsacia – Lorena, care a tulburat
pacea lumii vreme de aproape cincizeci de ani, va trebui să fie reparat, astfel ca pacea să
poată, odată mai mult, să fie asigurată în interesul tuturor.
9. O reglementare a frontierei italiene va trebui să fie efectuată de-a lungul liniilor
naţionalităţilor clar recognoscibile.

Principii aplicate, viloarea neutrașității Beligiei de către Germania, Belgia- refacerea statului-
a avut mult de suferit în timpul răboiului- când se discută pe reparații poziția Belgiei, se
consideră că trebuie să îi acorde 100% reparații. Germania ocupă în primul război Franța, se
referă la cele două provincii- sursă permanentă de conflict între cele două mari puteri. Alsacia
și Lorena au fost redate Franței. Italia avea anumite pretenții- Italia clauză secretă la intrarea
în război de partea Antantei pentru niște teritorii din Austro- Ungaria, însă nu a avut prestații
militare importante- conflicte- Italia pleacă. Principiul autodeterminării popoarelor- ele
trebuie să își aleagă liber destinul politic, din ce stat vor să facă parte.

10. Popoarele Austro – Ungariei, cărora noi dorim să le vedem locul salvat şi asigurat
printre naţiuni, va trebui să li se dea mai larg ocazia unei dezvoltări autonome.
11. România, Serbia şi Muntenegru vor trebui să fie evacuate, şi teritoriile lor ocupate vor
trebui să fie restituite; Serbiei va trebui să i se acorde acces liber şi sigur la mare; şi
relaţiile între diverse state balcanice vor trebui să fie fixate la sfaturile prieteneşti ale
Puterilor şi după liniile stabilite istoriceşte: credinţă şi naţionalitate. Se vor da acestor
State balcanice garanţii de independenţă politică şi economică şi de integrare a teritoriile
lor.
12. O suveranitate certă va trebui să fie asigurată părţilor turceşti ale Imperiului otoman
actual, dar celelalte naţionalităţi care se află, în acest moment, sub dominaţie turcă vor
trebui să fie asigurate de o securitate neîndoielnică a vieţii şi de posibilitatea neîngrădită
de a se dezvolta în mod autonom. Dardanele vor trebuie să fie deschise, în permanenţă,
constituind o trecere liberă pentru navale şi comerţul tuturor naţiunilor, sub garanţii
internaţionale.

Imperiul Austro-Ungar- Popoarele din impeiru și-au creat mișcări naționaliste care ăși doreau
să se unească într-un stat- principiul autodeterminării pe care îl leagă de noul principiu al
relațiilor internaționale. Austro-Ungaria se destramă- se creează următoarele state: Ceho
slovacia, Polonia reîntregită, Austria, Ungaria, România cu Transilvania și Bucovine, Serbia
preia Voievodina și teritoriile croato- slovene. Zona Balcanilor – respectarea particularităților
etnice în trasarea statelor. Imperiul Otoman- Sancșionarea destrămarea Imperiului Otoman,
Turcia ca stat trebuie să fie protejată. Strâmtorile sub control internațional. Turcia la
conferința de pace- Unele colonii sunt împărțite între MB și Franța, cu Turcia ce se întămplă?
Turcia la Sevres și Lausanne (1923). Mustafa ...- Prin tratatul de la Lausanne, Turcia ăși
recuperează teritoriile ocupate de Grecia- Turciei nu i se impun clauze militare, iar
strâmtorile sunt puse sub administrație turcească.

13. Un stat polonez independent va trebui creat. El va trebui să cuprindă teritoriile locuite
indiscutabil de populaţiile poloneze, căruia trebuie să i se asigure accesul liber la mare şi
a cărui independenţă politică şi economică, ca şi integritate teritorială, va trebui să fie
garantată printr-un acord internaţional.
14. O asociaţie generală de naţiuni va trebui să fie formată prin convenţii speciale, în
scopul de a da garanţii mutuale de independenţă politică şi integritate teritorială statelor
mari, ca şi celor mici.

Polonia- 1795- împărțire Între Prusia, Rusia și Austria Habsburgică- S-a încercat reîntregirea
dar toate mișcările au fost suprimate. Polonia trebuie să dispună de o reconstituire a statului-
acces la mare- coridorul polonez- o stabilitate politică dată de o stabilitate economică- cum se
rezolvă problema poloneză la conferință? Da, prin coridorul polonez (parte din prusia de vest,
teritoriul germaniei, a cerut și orașul Danzig, este integrat în sistemul economic polonez- dar
nu i l-a dat- 95% din populația orașului era germană.
Toate deciziile rezultatul unor compromisuri. Ultimul Punct- Societatea Națiunilor/ Liga
Națiunilor- piatra de bază- asigurarea păcii permanente internaționale, cum trebuie să facă
acest lucru? Toate diferentele dintre state trebuiau să fie analizate de ligă, trebuia să prevină
izbucnirea unui război. Cum începe Wilson conferința de pace? Marea Britanie și Franța
voiau să înceapă cu problema Germaniei, dar el voia să rezolve problema Ligii Națiunilor-
crearea o comisie specială. Se adoptă statutul ligii națiunilor care este inclus în fiecare tratat
de pace. Organismele principale de lucru a ligii națiunilor: Adunarea Generală, Consiliul
(principiul unanimității- se blocau anumite sancțiuni foarte frecvent), Secretariatul, Instanța-
mai avem organizații de protecția muncii, a copiilor--- organisme specializate pentru anumite
aspecte. Franța consideră că ligii națiunilor îi lipsește o armată a ligii națiunilor- S-a opus MB
pentru că adoptă politica izolaționistă- SUA- vede liga altcumva- relațiile internaționale vor fi
pașnice. Liga Națiunilor nu trebuie să fie o alianță militară- asta a dus prima dată la război. Se
baza că toate statele sunt de bună credință și că nu mai au interese contradictorii.

Tratatul de la Versailles problemă- Tratatul de pace cu Germania

Clauzele militare impuse Germaniei- Armată de 100.000 oameni, flota germană reținută-
Lloyd George consideră că trebuie anihilată- Itlia și Franța voia să fie împărțită între ei-
germanii observă că nu se vor mai întoarce în Germania- le scufundă.

Clauzele legate de reparații- Articulul 231- singura vinovată de izbucnirea războiului. Lloyd
George- dorea în plus și ajunge în tratat- reabilitatea economică a Germaniei, căci Europa nu
se poate reface fără Germania, vine spre uimirea tuturor plata datoriilor trebuia făcută inițial
pentru distrugeri și pagube, dar el cere și pensii și alocații speciale pentru văduve și orfani.
Wilson consideră că sunt prea multe cereri, însă va fi obligat să cedeze. Va fi o problemă cu
cunatumul reparațiilor- se creează Comisia Reparațiilor pentru că nu s-au înțeles puterile între
ele. Până în 1921 această comisie trebuie să dstabilească plata, dar până atunci Germania va
plăti 20 de miliarde de măerci germane.

Clauzele teritoriale-
Renania- malul stâng demilitarizat- malul drept pe 50 de km nu au drept să desfășoare
exerciții militare, Renania intră sub tutela ligii națiunilor, împărțită în trei zone care vor fi
eliberate supă 5 ani, 10 ani, și 15 ani. Franța obține tratatul de alianță cu Anglia și SUA.
Franța dorește regiunea saar, atunci MB nu îi cedează numai minele de cărbune, toată
regiunea sub controlul ligii națiunilor, iar după 15 ani avea dreptul la un plepiscit. Silezia
superioară se dorea integrată Poloniei, dar nu intră numai sub controlul ligii națiunilor care o
îmaprte în două pentru Germania și Poloniei. Ce mai pierde Germania? În nord cedează un
teritoriu Danemarcii, Luxemburg.

Germania- nemulțumire, nechemarea la trative. Nu e tratată ca putere, e chemată să semneze

niște clauze, nu mă consider o putere învinsă, articolul 231. Pentru ea nu s-a respectat
principiul autodeterminării.Cerea să fie inclusă în liga națiunilor. Era amenințată că dacă nu
semnează vor porni ostilitățile militare.

Clemenceau a participat la asediul Parisului

Italia

Japonia- putere asiatică care ajunge la conferință, am luptat de partea aliaților, am făcut pact
cu MB, vreau dreptul asupra părții de est a Chinei, voiam neapărat cauza egalității rasiale,
prejudecățiile europene, Wilson refuză să recunoască această egalitate.

Ungaria
Iugoslavia- vreau voievodina