Contractul de schimb

părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun

Caracterele juridice ale contractului de schimb

Fiind un contract translativ de proprietate şi avînd multe tangenţe comune cu contractul de vînzare-
cumpărare, contractul de schimb are un caracter oneros, consensual, sinalagmatic şi comutativ.
Conform alin.(2) art. 197 CC RM, cu titlu oneros este actul juridicprin care se procură unei părţi un folos
patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial. Caracterul oneros al contractului de
schimb se manifestă prin faptul că fiecare parte are un scop de ordin patrimonial şi anume, de a dobîndi în
proprietate un bun în schimbul unui alt bun, fie echivalent sau neechivalent după cost. În ultimul caz se
achită diferenţa care poartă denumirea de sultă, dar numai dacă această clauză este prevăzută de contract.
Contractele consensualesînt acele сontracte care se încheie prin simplu acord de voinţă a părţilor, fără a fi
nevoie de vreo formă specială de manifestare a voinţei lor. Din definiţia contractului de schimb, pe care o
conţine art.823 CC RM, rezultă că acest contract poate avea doar un caracter consensual.
Potrivit alin.(l) art.704 CC RM, un contract este sinalagmatic, dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc,
astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte. Această normă legală corespunde
obligaţiilor părţilor în contractul de schimb prin care părţile au obligaţia să transmită reciproc un bun în
proprietate.
Contractele comutativesînt acele contracte în care existenţa şi întinderea prestaţiilor părţilor sînt certe şi
poate fi apreciată cheia în momentul încheierii contractului.

Noțiunea, particularitățile și caracterele juridice ale contractului de donatie

Potrivit alin.827 CC RM, prin contractul de donaţie o parte (donator) se obligă să mărească din
patrimoniului său cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar). Contractul de donaţie are un
caracter consensual.
Potrivit alin. (2) art. 827 CC RM, contractul de donaţie prin care donatorul se obligă să transmită în viitor
întreg patrimoniu actual sau o fracţiune din el, fără a specifica bunurile care urmează să fie predate, este nul.
Din această normă rezultă că, dacă în contractul de donaţie vor fi specificate bunurile care urmează a fi
predate, acest contract are un caracter consensual.

O altă particularitate a contractului de donaţie este caracterul său gratuit. Donatorul, transmiţînd
bunul donatarului, nu primeşte în schimb nicio contraprestaţie. Deci contractul de donaţie este unilateral-
obligaţional. Donatarul nu are nicio obligaţie faţă de donator. Actualul CC RM admite posibilitatea de a
încheia un contract de donaţie cu caracter consensual sau real. Contractele realesînt acelea pentru a
căror formare, pe lîngă acordul de voinţă, mai este necesar remiterea unui bun de către una dintre părţi către
cealaltă.
Caracterul sinalagmaticeste caracteristic contractului de donaţie condiţionat, părţile se obligă reciproc şi
corelativ. În asemenea situaţie, faţă de contractul de donaţie se aplică în mod corespunzător prevederile
art.704-711 CC RM.
Nulitatea contractului de donație
Potrivit art.827 CC RM, sînt considerate nule:
 contractul de donaţie prin care donatorul se obligă să transmită în viitor întreg patrimoniul actual sau o
fracţiune din el fără a specifica bunurile care urmează să fie predate;
 contractul de donaţie care stipulează obligaţia donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu există la
momentul încheierii contractului dacă natura şi întinderea datoriilor sau sarcinilor nu sînt stipulate în
contract;
 contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului;
 contractul de donaţie încheiat în timpul unei maladii prezumate de a fi letale pentru donator, urmată de
însănătoșirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului. În acest caz, dreptul de a cere nulitatea
donaţiei îi revine doar donatorului. Din norma legală rezultă, de asemenea, acest drept poate fi realizat doar
cu condiţia însănătoşirii donatorului.

1
 Contractul de renta

Potrivit art.847 CC RM, renta se constituie printr-un contract în baza căruia parte (debirentier) se obligă
să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă celeilalte părţi (credirentier).
Contractul de rentă are o natură juridică specialăcaracteristică doar lui. Această natură se manifestă prin
faptul că în cazul cînd contractul este cu titlu oneros, acesta va avea un caracter sinalagmatic (bilateral),
deoarece părţile au obligaţii reciproce, corelate între ele.
Dacă contractul va fi cu titlu gratuit, potrivit alin.(3) art.666 CC RM, va avea un caracter unilateral,
deoarece generează obligaţie doar pentru una din părţi – debirentier, care este ţinut să achite redevenţa pe
toată durata contractului.
Dacă contractul de rentă este cu titlu oneros, acesta poate fi considerat ca un contract cu executare
succesivă, deoarece debirentierul va fi obligat să plătească redevenţa, de regulă, pe durata vieţii
credirentierului.
Renta viageră cu titlu oneros (alin.(l) art.848 CC RM) se constituie printr-un contract aleatoriu, ori, la
încheierea lui, părţile nu cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor, existînd şanse de cîştig şi riscul de
pierdere pentru ambele părţi. Întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor este determinată de un eveniment
viitor şi incert, care este data morţii cretirentierului.
Contractul de rentă cu titlu oneros face parte din categoria contractelor translative de proprietate,
întrucît credirentierul, la încheierea acestuia, are obligaţia de a transmite debirentierului obiectul contractului
cu anexarea documentelor necesare şi respectarea procedurii juridice de dobîndire de către debirentier a
dreptului de proprietate în dependenţă de obiectul contractului.

Potrivit art.839 CC RM, în baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreținerii pe

viaţă, o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun
imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinerea în natură – locuinţă, hrană,
îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi la înmormîntare.
Caracterele contractului de întreţinere pe viaţă:
 este unul numit,
 face parte din contractele civile translative de proprietate,
 cu titlu oneros,
 consensual,
 sinalagmatic,
 cu executare succesivă de către una din părţi.
Contractul respectiv face parte din grupacontractelor translative de proprietatedat fiind faptul că, în baza
acestui contract, dreptul de proprietate asupra obiectului contractului trece din proprietatea beneficiarului
întreținerii în proprietatea dobînditorului.
Caracterul onerosal acestui contract se manifestă prin aceea că ambele părţi urmăresc reciproc un interes
de ordin patrimonial.
Contractele consensualesînt acele contracte care se încheie prin simplul acord de voinţă ale părţilor, fără a
fi nevoie de o formă specială de manifestare a dorinţei lor. Dacă manifestarea de voinţă este însotită de un
înscris, aceasta se face nu pentru a da valabilitate contractului, ci pentru a asigura un mijloc de probă privind
încheierea şi conţinutul său.
Potrivit alin.(l) art.704 CC RM, un contract este sinalagmaticdacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc,
astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte. Şi această prevedere legală se
referă direct la contractul de întreținere pe viaţă.
Contractele de executare succesivăsînt acele contracte a căror executare se desfaşoară în timp, fie ca o
prestaţie continuă, fie ca succesiune de prestaţii.
Contractele cu executare succesivă se împart, la rîndul lor, în contracte cu executare continuăşi contracte
cu executare eşalonată, clasificare care, de asemenea, se referă, parţial şi la contractul de întreţinere pe
viaţă.
Datorită caracterului său translativ de drepturi, contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă are
multe tangenţe cu contractul de rentă, contractul de donaţie, contractul de vînzare-cumpărare, alte contracte
translative. Pornind de la apropierea pe care o are ca şi construcţie juridică a contractului de rentă viageră,

2
legiuitorul permite să extindă aplicarea normelor ce guvernează contractul de rentă viageră asupra
contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă (alin.(4) art.839 CC RM).
Definiția și caracterele juridice ale contractului de comodat
Prin contract de comodat o parte (comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi
(comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-а fost dat (alin.(l)
art.859 CC RM).
Contractul de comodat este un contract real, deoarece pentru încheierea lui se impun atît realizarea
acordului de voinţă al părţilor, cît şi predarea bunului care formează obiectul contractului (tradiţiunea). Spre
deosebirede contractele consensuale, în materia contractelor reale, tradiţiunea este necesară pentru
formarea contractului, aceasta nevalorînd o obligaţie izvorîtă din contract. De exemplu, contractul de
comodat dintre bibliotecă şi cititor se consideră valabil încheiat din momentul primirii de către cititor
(comodatar) a manualului cu titlu de împrumut. În acest caz operează oferta publică a bibliotecii
(comodantului).
Potrivit alin.(2)art.860 CC RM, în cazul în care comodantul nu execută obligaţia de a da bunul,
comodatarul poate cere doar repararea prejudiciului, ceea ce înseamnă că contractul de comodat este
consensual. Apare o confuzie teoretică, deoarece tradiţiunea este o condiţie necesară pentru încheierea unui
contract real, iar în cazul în care contractul nu se formează ca o realitate juridică nu putem vorbi despre
dreptul comodatarului de a cere repararea prejudiciului de către comodant, deoarece obligaţia contractuală nu
există dacă nu există contractul valabil încheiat. Raţiunea ar consta în faptul dacă stipulaţia în cauză ar exista
în privinţa contractului de comodat consensual. Acesta ar fi consensual în cazul în care bunul, indiferent cu
ce titlu, s-ar afla în posesiunea comodatarului, iar părţile ar încheia contractul de соmodat în privinţa acestui
bun ulterior momentului de cînd bunul a fost transmis comodatarului.
Contractul de comodat poate fi atît unilateral, condiţionînd obligaţii doar în sarcina comodatarului, cît şi
sinalagmatic, condiţionînd obligaţii corelative pentru ambele părţi. Caracterul unilateral sau sinalagmatic al
contractului de comodat este determinat prin acordul de voinţă al părţilor contractante.
Contractul de comodat este un contract cu titlu gratuit. Acest caracter rezultă expres din definiţia legală
a contractului de comodat (alin.(l) art. 859 CC RM). Anume caracterul gratuit distinge contractul de
comodat de cel de locaţiune, deoarece dacă în contractul de comodat s-ar stipula o contraprestaţie pentru
folosinţa bunului împrumutat în formă de remuneraţie din partea comodatarului, asemenea contract s-аr
transforma într-un contract de locaţiune. Din caracterul esenţialmente gratuit al contractului de comodat,
rezultă faptul că comodatarul nu este obligat să compenseze nici uzura bunului rezultată din folosirea
acestuia pentru destinaţia convenită.
Gratuitatea contractului nu este înlăturată chiar şi în cazul cînd părţile au convenit asupra unei sume de bani
care ar reprezenta echivalentul uzurii bunului folosit. Conform prevederilor alin.(2) art.859 CC RM,
contractul de comodat poate prevedea compensarea de către comodatar a uzurii bunului. Suportarea de către
comodatar a uzurii bunului este o concretizare a obligaţiei сontractuale a acestuia de a restitui comodantului
bunul în starea iniţială.
Comodatul este un contract translativ de folosinţăîn sensul că nu instituie un drept real asupra bunului
în persoana comodatarului. În baza acestui contract, comodatarul dobîndeşte doar dreptul de folosinţă asupra
bunului primit, devenind astfel un simplu detentor, obligat să înapoieze bunul.
Caracterul translativ de folosinţă al contractului de comodat semnifică faptul că institutul locaţiunii
urmează a fi pus la baza reglementării comodatului. Reglementările locaţiunii conţin norme unificate,
generate de specificul сontractelor translative de folosinţă, indiferent de caracterul lor gratuit sau oneros.
Contractul de comodat este asemănător la prima vedere contractului de împrumut. Această
asemănareeste condiţionată de cauza comună a acestor contracte. Cu toate acestea, deosebireadintre ele este
evidentă:
 dacă obiect al contractului de comodat sînt bunurile nefungibile (individual determinate), atunci obiectul
contractului de împrumut sînt banii sau alte bunuri fungibile;
 în baza contractului de comodat bunurile se transmit comodatarului cu drept de folosință, iar în baza
contractului de împrumut bunurile se transmit împrumutatului cu crept de proprietate;
 în cazul contractului de comodat, riscul pieirii fortuite a bunului e suportat de proprietar (comodat), iar
pentru cazul contractului de împrumut, riscul pieirii fortuite a bunului e suportat de proprietar (împrumutat).

3
 Noțiunea și caracterele juridice ale contractului
Potrivit art.867 CC RM, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în
proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar acesta se obligă să restituie banii
în aceeaşi sumă sau bunul de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost
date.
Contractul de împrumut este un contract consensual.
Potrivit art.867 CC RM, contractul de împrumut se prezumă a fi cu titlu gratuit, dacă legea sau contractul
nu prevede altfel. Această normă este dispozitivă şi părţile, prin acordul comun, pot stabili o clauză cu
privire la caracterul oneros al acestui contract.
În alin.(l) art.869 CC RM se menţionează că în baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi
plata unei dobînzi, care trebuie să fie într-o relaţie rezonabilă cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a
Moldovei
Contractul de împrumut face parte din categoria contractelor sinalagmatice

Cu titlu onerossînt raporturile de împrumut între asigurător și asigurat. Cu titlu oneros sau gratuit pot fi
raporturile cu organizaţiile de microfinanţare. Majoritatea absolută a contractelor de împrumut, încheiate de
organizaţiile de microfinanţare, sînt cu titlu oneros, deoarece din natura juridică a acestora rezultă că
activitatea lor nu este de binefacere, dar aceste organizaţii activează cu scopul dobîndirii unui profit.
Cu titlu gratuit contractul de împrumut se perfectează doar între persoanele fizice, care se află în raporturi
de rudenie, prietenie ş.a.
Contractulde împrumut este un contract translativ de proprietate, deoarece bunurile împrumutate,
indiferent de forma lor – bani sau bunuri materiale de acelaşi gen, trec în proprietatea împrumutatului din
momentul predării lor.
Din momentul recepţionării bunurilor ele sînt susceptibile de urmărire şi pot fi utilizate de către împrumutat
după necesităţile proprii, fără a fi necesar acordul împrumutătorului. Caracterul translativ de proprietate al
contractului de împrumut se datorează naturii bunurilor care reprezintă obiectul contractului. Bunurile
consumptibile şi banii nu pot fi utilizaţi potrivit destinaţiei altfel decît prin consumarea substanţei, pentru cel
care le consumă urmează să fie proprietarul lor. La survenirea termenului contractual sau legal, împrumutatul
este ţinut să restituie în proprietatea împrumutătorului aceeaşi sumă de bani sau bunuri de acelaşi gen,
cantitate şi calitate.

Noțiunea, caracterele juridice și importanța contractului de locațiune

Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă se dea celeilalte părţi locatar) un bun determinat
individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar acesta se obligă să plătească
chirie (art.875 CC RM).
Din definiţia legală rezultă cele mai importante semne ale locaţiunii:
 bunurile se dau în folosinţă şi posesiune temporară sau numai în folosinţă temporară;
 obiectul acestui contract pot fi numai bunurile determinate individual şi neconsumabile, deoarece
folosinţa temporară presupune restituirea lor după încetarea contractului;
 dreptul de proprietate asupra bunului folosit nu-i aparţine persoanei care o foloseşte, ci altei persoane care
este proprietarul acestor bunuri.
Locaţiunea este un contract sinalagmatic, întrucît dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi:
locatorul se obligă să asigure folosinţa temporară a bunului închiriat, iar locatarul se obligă să plătească
chirie.Locaţiunea este un contract cu titlu oneros, întrucît în schimbul folosinţei bunului se plăteşte o
chirie determinată sau cel puţin determinabilă. În cazul în care folosinţa bunului ar fi dată fără obligaţia unei
chirii, nu am fi în prezenţa contractului de locaţiune, ci a unui contract de comodat.
Locaţiunea este un contract comutativ, în care existenţa şi întinderea obligaţiilor nu depinde de
întîmplare şi astfel, nu există şanse de cîştig sau pierdere pentru părţi.
Locaţiunea este un contract consensual, care se încheie prin acordul reciproc de voinţă a părţilor.
Locaţiunea este un contract translativ de folosinţă, iar nu translativ de proprietate. Spre deosebirede
contractul de vînzare-cumpărare, prin contractul de locaţiune nu se transmite dreptul de proprietate, ci numai
dreptul de folosinţă temporară sau de folosinţă şi posesiune temporară asupra bunului închiriat. Aceasta

4
înseamnă că locator poate fi şi o altă persoană decît proprietarul bunului şi că riscul pieirii fortuite se suportă
de către locator.
Locaţiunea este un contract cu executare succesivă în timp, presupunînd executarea prin mai multe
prestaţii eşalonate în timp.
Noțiunea, importanța și particularitățile contractului de arendă

Conform art.2 al Legii RM „Cu privire la arendă în agricultură” nr. 198/2003), arenda în agricultură
reprezintă darea în posesiune şi folosinţă, pe bază de contract, pe o durată determinată, contra plată, a
terenurilor şi a altor bunuri agricole; contractul de arendă este un acord încheiat între o parte, proprietar sau
un alt posesor legal al terenurilor şi al altor bunuri agricole, denumit arendator, şi o altă parte, denumită
arendaş, în vederea exploatării acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.
Arenda, conform alin.(l) art.911 CC RM, este contractul încheiat între o parte – proprietar, uzufructuar sau
un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricoli (arendator) – şi altă parte (arendaş) cu privire la
exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.
Contractul de arendă este un contract sinalagmatic, deoarece încheierea sa dă naștere la drepturi şi
obligaţii reciproce şi interdependente pentru ambele părţi.
Arenda este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare dintre părţi urmăreşte un interes patrimonial
propriu (primirea contra prestaţiei de la cealaltă parte).
Contractul de arendă este un contract cu executare succesivă, întrucît obligațiile reciproce ale părţilor
se execută de acestea în timp, pe toată durata contractului, care este stabilită de către părţi.
Contractul de arendă este un contract translativ de folosinţă, deoarece prin el se transmite numai
folosinţa (exploatarea) unor bunuri agricole, expres stipulate în contract. Contractul de arendă este un
contract netranslativ de proprietate.
Contractul de arendă este comutativ, fiindcă din momentul încheierii părţile cunosc întinderea
prestaţiilor la care se obligă.

5
 Noțiunea și caracterele juridice ale contractului
Natura complexă a contractului de leasing îi atribuie acestuia şi trăsăturile unor contracte cum sînt
împrumutul și garanția.
Conform art.3 al Legiicu privire la leasing nr.59/2005,contractul de leasing esteun contract în a cărui bază
o parte (locator) se obligă la cererea unei alte părți (locatar) să-i asigure posesiunea şi folosirea temporară a
unui bun, achiziționat sau produs de locator, contra unei părţi periodice (rata de leasing), iar la expirarea
contractului să respecte dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de
leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale.
Conform alin.(1) art.923 CC RM, prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei
alte părţi (locatar), să asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator,
contra unei plăți periodice (rate de leasing).
Contractul de leasing are următoare caractere juridice:
 este cu titlu oneros,
 consensual,
 sinalagmatic,
 cu executare succesivă.
Pentru încheierea contractului de leasing este necesar doar acordul de voinţă a părţilor în privinţa
clauzelor esenţiale ale contractului. Fiecare din părţile contractului se obligă reciproc astfel încît obligaţia
fiecăreia din ei este corelativă obligaţiei celeilalte. Contractul de leasing prevede plata în rate a unei
redevenţe în calitate de remuneraţie pentru executarea obligaţilor locatorului. Executarea contractului este
continuă, fiind determinată de întinderea acestuia în timp.

Locatarul este obligat:

 să nu intervină în alegerea bunului şi/sau a vînzătorului (furnizorului) făcută de locatar dacă contractul
de leasing nu prevede altfel;
 să coordoneze cu locatarul cuprinsul contractului de vînzare-cumpărare (furnizare) a bunului;
 să nu opereze modificări în contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) fără acordul locatarului;
 să dea locatarului contra plată bunul său în posesiune şi folosinţă temporară;
 să încheie, din însărcinarea locatarului, contract de vînzare-cumpărare (furnizare) cu vînzătorul
(furnizorul), să plătească preţul bunului şi să încredinţeze locatarului executarea obligaţiilor sale privind
recepţionarea bunului, formularea cerinţelor care izvorăsc din acest contract dacă contractul de leasing nu
prevede altfel;
 să primească bunul la expirarea contractului de leasing dacă locatarul nu-şi exercită dreptul de a
achiziţiona bunul cu titlu de proprietate sau de a prelungi contractul conform prevederilor prezentei legi;
 să garanteze locatarului folosinţa în condiţii normale a bunului;
 să respecte dreptul locatarului de a opta pentru achiziţionarea bunului, prelungirea contractului ori
restituirea bunului.
Locatorul poartă răspundere,în condiţiile Legii nr.59/2005 şi ale Codului civil, pentru neexecutarea sau
executarea neadecvată a contractului de leasing.
Locatorul nu poartă răspundere faţă de locatar pentru modul în care vînzătorul (furnizorul) execută clauzele
contractului de vînzare-cumpărare (furnizare) şi nici pentru prejudiciul adus vieţii şi sănătăţii cetăţenilor,
bunurilor locatarului sau ale terţilor în procesul folosirii bunului, cu excepţia cazurilor în care răspunderea
pentru alegerea bunului şi/sau a vînzătorului a revenit locatorului ori acesta, încălcînd clauzele contractului
de leasing, a intervenit în alegerea bunului şi/sau a vînzătorului (furnizorului). În astfel de cazuri, locatorul
poartă răspundere solidară cu vînzătorul.
Drepturile, obligaţiile și răspunderea locatarului.Potrivit art. 13 al Legii nr. 59/2005, locatarul are
următoarele drepturi:
 să aleagă independent bunul şi/sau vînzătorul (furnizorul) ori să încredinţeze locatorului această alegere;
 să formuleze vînzătorului (furnizorului) cerinţe ce rezultă din contractul de vînzare-cumpărare (furnizare);

6
  să refuze recepţionarea bunului ce nu corespunde condiţiilor din contractul de leasing şi să suspende plata
către locator a ratei de leasing pînă cînd va fi eliminată încălcarea clauzelor contractuale;
 să execute înainte de termen obligaţia plăţii ratei de leasing şi să cumpere bunul dacă contractul de leasing
nu prevede altfel;
 să achiziţioneze, la expirarea contractului de leasing, bunul cu titlu de proprietate, să prelungească
contractul de leasing ori să restituie bunul dacă contractul nu prevede altfel.
Locatarul nu are dreptul fără acordul scris al locatorului:
 să modifice contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) ori să întrerupă acţiunea lui;
 să închirieze ori să greveze în alt mod bunul;
 să cesioneze dreptul de folosinţă sau orice alte drepturi ce rezultă din contract.
Locatarul este obligat:
 să prezinte locatorului informaţii referitoare la bun şi/sau la vînzătorul (furnizorul) lui în vederea
încheierii unui contract de vînzare-cumpărare (furnizare) dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
 să execute obligaţiile de recepţionare a bunului şi de formulare a cerinţelor ce rezultă din contractul de
vînzare-cumpărare (furnizare) dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
 să informeze locatorul despre corespunderea bunului clauzelor din contractul de vînzare-cumpărare
(furnizare);
 să asigure, pe durata contractului de leasing, integritatea bunului, menţinerea în stare de funcţionare şi
folosirea lui numai în conformitate cu clauzele contractuale;
 să suporte toate cheltuielile de transport, recepţie, montare, demontare, exploatare, întreţinere, păstrare,
deservire tehnică, reparaţie, asigurare a bunului, precum şi alte cheltuieli aferente, dacă contractul de leasing
nu prevede altfel;
 să plătească ratele de leasing în modul şi în termenele stabilite în contractul de leasing;
 să permită locatorului verificarea periodică a stării bunului şi a modului de exploatare a bunului obiect al
contractului de leasing;
 să îl informeze pe locator în timp util despre orice tulburare a dreptului de proprietate venită din partea
unui terţ;

7
 Noțiunea, caracterele juridice și importanța contractului de antrepriză

Potrivit art. 946 CC,prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său
o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul
convenit.
Contractul de antrepriză face parte din grupul de contracte civile de executare a lucrărilor şi prestare a
serviciilor.
Caracterele juridice ale contractului de antrepriză:
 este un contract sinalagmatic (bilateral),
 cu titlu oneros,
 comutativ,
 cu executare succesivă,
 consensual.
Contractele de antrepriză nu pot fi executate în momentul încheierii lor, deoarece pentru executarea lucrării
este necesar un anumit interval de timp. Caracterul consensual al contractului se menţine şi atunci cînd
antreprenorul începe executarea lucrării imediat după încheierea contractului sau o execută în prezenţa
clientului. Chiar şi în aceste situaţii, executarea lucrării este anticipată de încheierea contractului, prin care se
determină obiectul contractului. Contractul de antrepriză este un contract consensual, chiar dacă lucrarea se
execută asupra unui bun al clientului (reparaţii, transformări etc.), deoarece predarea bunului în vederea
executării lucrării este posibilă după încheierea contractului.
Contractul de antrepriză este încheiat cu executare personală. Acest caracter vizează numai
organizarea şi conducerea lucrării, iar nu şi executarea ei efectivă. Antreprenorul va fi obligat să execute
personal lucrarea numai dacă contractul prevede acest fapt sau dacă aceasta rezultă din împrejurări (de
exemplu, tabloul comandat unui pictor renumit, intervenţia chirurgicală contractată cu un medic etc.).
Potrivit art.936 CC, antreprenorul este obligat să execute lucrarea personal doar atunci cînd această
obligaţie rezultă din contract, din împrejurări sau din natura lucrării. În toate cazurile însă, antreprenorul
conservă supravegherea lucrării şi răspunderea pentru efectuarea ei.
O particularitate a contractului de antreprizăeste faptul că antreprenorul, potrivit art.931 CC, este
liber în alegerea modului de executare a lucrărilor. Această libertate se manifestă prin aceea că antreprenorul,
ca profesionist în domeniul respectiv, ca specialist de valoare, mai bine ca oricine cunoaşte modul de
efectuare a unei lucrări, care este avantajoasă şi raţională atît pentru client, cît şi pentru antreprenor.
Libertatea antreprenorului se manifestă şi prin faptul că între acesta şi client nu există nicio legătură de
subordonare.
Antrepriza reprezintă un interes atît pentru antreprenor, cît şi pentru client. Potrivit alin.(2) art.946 CC RM,
obiectul contractului de antrepriză poate fi atît producerea sau transformarea unui bun, cît şi obţinerea
unor alte rezultate prin efectuarea de lucrări. Executînd contractul de antrepriză, antreprenorul are
posibilitatea de a practica o activitate de producţie, de gospodărire, dobîndind astfel profit. Antrepriza este un
instrument, o formă legală, care îi asigură antreprenorului posibilitatea de a practica activitatea de
antreprenoriat.
Pentru client, importanţa contractului de antrepriză se manifestă prin 3 aspecte:
 satisfacerea cerinţelor personale;
 satisfacerea cerinţelor profesionale;
 satisfacerea unor cerinţe legate de starea sănătăţii acestuia.
Datorită acestui contract, multe persoane fizice, îndeosebi femeile, au posibilitatea de a-şi comanda
îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte lucruri, ţinînd seama de solicitările individuale.
Unele persoane fizice, în virtutea specificului activităţii profesionale(de ex., muzicienii, lemnarii) comandă
instrumente individuale. Pentru persoanele fizice importanţa contractului de antrepriză se manifestă prin
faptul că unii oameni care suferă de anumite boli sau au defecte fizice au posibilitatea de a comanda anumite
obiecte pentru a-şi masca defectele.

8
 Definiția contractului și caracterele juridice
Contractul de prestări servicii face parte din a doua grupă de contracte civile –de executare a lucrărilor şi
prestarea serviciilor.
O particularitate foarte importantă a contractului de prestări serviciiconstă în faptul căîn actualul CC
RM s-a schimbat modalitatea de reglementare a acestui contract care se manifestă prin trecerea de la cea din
cadrul contractului de antrepriză în una specială.
Potrivit art.970 CC RM, prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze
celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar acesta se obligă să plătească retribuţia convenită.
Normele din CC RM, destinate contractului de prestări servicii, sînt de ordin general şi se aplică pentru
toate tipurile de prestări servicii. Conform alin.(2) art.970 CC RM, obiectul contractului de prestări
servicii îl constituie serviciile de orice natură.
După acest criteriu, unele categorii de servicii sînt reglementate separat de normele Codului civil şi alte
acte normative(de ex., contractele de transport, de expediţie, comision, depozit, magazinaj, de servicii
turistice, de franchising, factoring ş.a.).
Caracterele juridice ale contractului de prestări servicii:
 este numit– ca un contract numit, contractul de prestări servicii pentru prima dată a fost reglementat
separat în actualul CC RM;
 sinalagmatic–părţile sînt legate de drepturi şi obligaţii reciproce;
 consensual– contractul respectiv se consideră încheiat din momentul cînd părţile au convenit asupra
clauzelor esenţiale;
 cu titlu oneros– beneficiarul în schimbul prestaţiei acordate este obligat să plătească retribuţia convenită;
 comutativ–întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor nu depinde de un eveniment viitor şi incert;
 cu executare succesivă– raporturile contractuale pot fi de lungă durată şi prestaţia serviciilor convenite
de părţi are loc după încheierea contractului.
O novaţie foarte importantă:potrivit art.936 CC RM, executarea poate fi personală doar în cazurile cînd
acesta reiese din contract, din împrejurări sau din natura prestaţiei. Datorită aces tui fapt, pentru executarea
contractului vor fi angajate terţe persoane.
O altă particularitate:potrivit art.931 CC RM, între prestator şi beneficiar nu există nicio legătură de
subordonare.

Delimitarea intre aceste doua tipuri de contracte este foarte sensibila. Or, este preconceptual ca , spre
exemplu, cu persoana care iti construieste o casa sa inchei un contract de antrepriza, iar cu persoana care, de
pilda, iti frezeaza gazonul din curtea casei - sa inchei un Contract de prestari servicii.
Delimitarea juridica (preconceptuala) dintre aceste raporturi obligationale (contracte) are loc intii de toate
in baza obiectului Contractului : la antrepriza se creeaza (efectueaza, transforma) o manopera, o lucrare, deci
este vorba despre o executare a unei lucrari bine determinate la dorinta Clientului, aceasta executare avind ca
finalitate deobicei un obiect/obiecte determinat(e). Pe de alta parte, la prestari servicii, dupa cum indica si
denumirea - se desfasoara/se furnizeaza o activitate, un serviciu, care nu rezulta in crearea unei lucrari/unui
obiect, dar in satisfacerea unor nevoi nemateriale ale clientului (servicii de telefonie mobila, servicii
juridice).
Din punct de vedere juridic, delimitarea acestor Contracte are loc si in baza: partilor contractului,
obligatiile antreprenorului vs obligatiile prestatorului, remunerarea, responsabilitatea, si altele. (vedeti art.
946-969 Cod Civil pentru antrepriza, si art. 970-979 Cod Civil pentru prestari servicii)
Totusi, exista intr-adevar multe similtitudini, acestea fiind provocate insasi delege, la art. 946 alin. (2)Cod
Civil, si anume prin fraza ”cit si obtinerea unor altfel de rezultate prin efectuarea de lucrari” - ceea ce induce
neclaritati in acest domeniu, or anume aceasta fraza ar fi fost mai potrivita pentru a descrie obiectul
contractului de prestari servicii, dar nu al antreprizei.