Sunteți pe pagina 1din 2

De multe ori când trebuie să semnăm contracte de investiții sau de prestare servicii

trebuie să achităm în prealabil sume de bani, care sunt percepute ca arvună sau avans.
Care este diferența dintre aceste două noțiuni?

Potrivit Codului civil, arvuna este o sumă de bani sau un alt bun pe care o parte
contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i
garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans. Înţelegerea
cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris. Arvuna se ia în calcul la
executarea prestaţiei, iar în cazul în care aceasta nu s-a făcut, se restituie.

Dacă, pentru neexecutarea contractului, răspunde partea care a dat arvuna, aceasta
rămâne celeilalte părţi. În cazul în care pentru neexecutarea contractului răspunde
partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părţi dublul
arvunei.

Mărimea arvunei nu este limitată după valoare, însă este evident, că aceasta constituie
doar o parte din banii pe care consumatorul îi va achita pentru executarea lucrărilor.

Prin finalităţile sale, arvuna îndeplineşte două funcţii principale:

 confirmă încheierea contractului;


 garantează executarea contractului.

Arvuna probează încheierea contractului, atunci când nu există înscrisuri sau alte
dovezi în acest sens. Un contract ce prevede plata arvunei, ca o condiţie esenţială, nu
se va considera încheiat, până când consumatorul nu-şi va onora obligaţiunea de a
achita arvuna.

Plata în avans este, deasemenea, un mijloc de garantare a executării contractului și


reprezintă o plată preventivă.

Potrivit Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, deosebirea


dintre aceste două noțiuni rezidă din faptul că avansul nu este în stare să confirme
încheierea contractului şi să garanteze executarea serviciilor. Consumatorul care
a efectuat o plată în avans este în drept să pretindă restituirea, practic în toate cazurile
de neexecutare a contractului, iar prestatorul de servicii care a primit avansul, nu
poate fi obligat nici într-un caz să restituie dublul plăţii primite, ca în cazul
arvunei.

S-ar putea să vă placă și