Formele controlului sovietic asupra Securității 1948-1964.

Introducere proprie: context istoric + instaurarea comunismului în România;

Ultima etapă în sovietizarea României postbelice: Amplu program de reforme după model
sovietic, restructurarea radicală a tuturor instituțiilor, inclusiv a serviciilor secrete; un rol
important – consilierii sovieticii;

30 aug. 1948: este înființată Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP), pe bazele
Siguranței Generale (are misiunea de a apăra cuceririle democratice și securitatea statului);
componenta cu atribuții externe a serviciilor secrete a fost lasată Serviciului Special de
Informații, deoarece presupunea chestiuni mai delicate, care necesitau experiență;

Decretul nr. 50 din 30 martie 1951: DGSP devine Direcția Generală a Securității Statului
DGSS și în structura sa apare Direcția A – Informații Externe;

2 apr. 1951: SSI este trecut în cadrul DGSS din MI;

20 septembrie 1952: DGSS se separă de Ministerul de Interne şi este încorporat după model
sovietic în Ministerul Securităţii Statului, urmând ca in 1955 să aibă loc fuziunea MSS cu
MAI la recomandarea sovieticilor.

Securitatea:

 Construită după model sovietic, sub îndrumarea „specialiștilor” sovietici (consilierii);

 instituţie represivă care utiliza teroarea fizică şi psihică ca principal instrument în
controlul exercitat asupra populaţiei;
 „braţul înarmat” al partidelor comuniste în procesul de preluare şi menţinere a puterii,
până la desfiinţarea, prăbuşirea sistemului comunist;

2 forme de control sovietic asupra Securității: direct și indirect;

Controlul direct-prin intermediul consilierilor sovietici:

 Securitatea-direct comandată de consilierii sovietici ( în mare parte cadre şi agenţi ai

serviciilor secrete sovietice, constituind o structură de informaţii stabilă şi eficientă);
 Deşi erau cetăţeni sovietici, consilierii au fost înregistraţi ca ofiţeri ai Securităţii
române;
 Securitatea- supravegheată în decembrie 1964 de consilieri sovietici; ei proveneau din
rândurile ofiţerilor MGB (KGB)-ului şi au jucat un rol fundamental atât ca
organizatori cât şi ca instructori: un instrument al regimului comunist de la Moscova
pentru promovarea intereselor URSS;
 Alexandr M. Saharovski: șef al consilierilor 1949-1953, 1953-1956-adjunct al
spionajului sovietic PGU din KGB, iar până în 1971 șef; persoană foarte influentă și
importantă, arhitectul Securității și mai ales al DIE; Şeful consilierilor sovietici
deţinea aceleaşi drepturi şi avantaje ca şi şeful Securităţii

 3 noiembrie 1949: Gheorghiu-Dej-scrisoare adresată lui Stalin în care cerea detașarea
unor consilieri; Stalin a răspuns pozitiv;
 5 februarie 1950: Convenție între București și Moscova privind detașarea
consilierilor sovietici: Durata şederii consilierilor era de 3 ani (nerespectată).
Costurile erau suportate de partea română, fiind vorba de transportul dus-întors pentru
consilieri şi familiile lor, salarii mari (unul în lei, plătit direct consilierului, şi unul în
ruble, achitat statului sovietic), locuinţe gratuite (au fost evacuate cca 35-40 de
apartamente din zona Parcului Herăstrău), accesul la magazine speciale, acordarea de
alimente, produse industriale ş.a.m.d. Toate aceste prevederi erau valabile şi pentru
consilierii care se aflau deja în România.
 Consiliul de Miniștri – hotărâre specială: condiţiile de muncă şi şcolarizare ale
consilierilor militari şi civili au fost aduse la nivelul celor ale specialiştilor locali
analogi lor;
 Număr de consilieri: nu există informații pt numărul total; există Nota Secretariatului
Consiliului de Miniştri al URSS din octombrie 1949 —în Bulgaria, Ungaria, România
şi Cehoslovacia lucrau la acea dată 61 de consilieri militari şi 9 civili (29 de consilieri
militari se aflau în Bulgaria şi toţi consilierii civili în România); în anii următori
numărul acestora a sporit; se pare că după evenimentele din Ungaria anului 1956,
numărul consilierilor sovietici s-ar fi triplat; în structurile Securităţii interne existau
doi consilieri pentru fiecare direcţie operativă, pe când DIE avea cel puţin un consilier
pentru fiecare serviciu;
 Misiune:
o de a supraveghea mobilizarea recruţilor români;
o de a urmări felul în care se desfăşura „munca de informaţii şi securitate”:
 testarea liniei de activitate a fiecărei unităţi de securitate;
 fixarea sarcinilor şi misiunilor operative;
 definirea metodologiilor de lucru;
 introducerea tehnicii operative sovietice în activitatea de informaţii şi
operare a Securităţii;
 dirijarea acţiunilor informativ-operative mai importante.
 raporturile dintre şeful statului român, şeful Securităţii, consilierii sovietici şi
Centrala de la Moscova: Alexandr Mihailovici Saharovski – raport trimis la 13 mai
1950 lui Vsevolod Semionovici Abakumov, ministrul Securităţii Statului URSS:
planificarea unor acţiuni represive mai ample ale Securităţii româneşti („arestarea
foştilor miniştri, înalţilor funcţionari de stat în guvernele burgheze ale României şi
activiştii importanţi ai partidelor reacţionare”) aprobată de primul ministru, dr. Petru
Groza, în prezenţa lui Gheorghiu-Dej, secretarul general al PMR, şi Gheorghe Pintilie,
 şeful Securităţii; Deci, Gh. Pintilie îi raporta lui Saharovski, care la rândul lui îşi
informa şeful ierarhic de la Kremlin;

 Niciun nume al vreunui cadru de conducere a Securității nu a fost trecut în
organigramă la înființarea instituției sau ulterior, vreme de un deceniu, fără acceptul
consilierilor și nici o acțiune sau anchetă mai importantă nu s-a derulat fără ca ei să fie
informați și să se implice uneori direct în trasarea unor „sarcini”;
 Nu exista o şedinţă a conducerii unei instituţii la care să nu participe consilierul şi la
care să nu i se solicite părerea;
 Se comunica prin interpreţi, aceştia fiind în mare parte tot ruşi din Basarabia
 Direcţia de Informaţii Externe (DIE): a cunoscut prezenţa multor sovietici în anii
1950; A.M. Saharovski: „serviciul de spionaj «din România», cum s-a referit el
întotdeauna la DIE, a fost construit de ofiţeri sovietici, pe o fundaţie sovietică, şi
are, deci (...) datoria să servească, cu prioritate, interesele sovietice"; Sovieticii
trasau direcţiile de activitate, adică ţările în care urmau să acţioneze românii, fixau
obiectivele, implementau metodele şi mijloacele sovieticecunoscut sub numele
de razvedka sovetnik, „consilier de informaţii externe”, în realitate conducătorii reali
ai DIE; (în DIE au activat și un număr impresionat de ofiţerii sovietici legendaţi
ca români);
 Importanța deosebită a consilierilor: Saharovski a trimis un raport la Moscova în
care a afirmat că Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu nu acordă sprijinul
necesar tovarăşului Gheorghiu-Dej şi îi creează greutăţi în muncă”; prin informaţiile
trimise la Moscova, consilierii sovietici au jucat un rol important în consolidarea
poziţiei secretarului general al partidului de la Bucureşti.
 Serviciile de securitate sovietice au exercitat astfel o influenţă şi supraveghere
covârşitoare, prin intermediul consilierilor, nu numai asupra organelor de informaţii şi
securitate româneşti, ci şi asupra conducerii PMR.
 Rolul lor avea să se estompeze abia după ultimul val de acțiuni represive din 1958-
1959, când aveau să fie marginalizați sau chiar trecuți în rezervă, în acțiunea de
românizare a Securității după retragerea trupelor sovietice din țară, și îndeosebi la
începutul anilor 60, după răcirea relațiilor dintre Dej și sovietici, care a culminat cu
celebra „declarație din aprilie” 1964.

Control „indirect” sau, mai degrabă, neoficial-agenți sau cadre ale serviciilor de spionaj
sovietice:

 primii 3 ofițeri din ierarhia Securității la înființarea acesteia, dir. gen. Pintilie
Gheorghe și subdirectorii Nicolschi și Mazuru, erau cadre KGB și au fost trimiși în
trecut în diverse misiuni în România, fiind plasați din 1948 la conducerea poliției
politice;
 Pintilie Gheorghe (n. 1907-d. 1985):
o numele real Pantelei Bodnarenko (conspirativ „Pantiuşa”)
 o „maestru în arta camuflajului şi a conspiraţiilor tenebroase”, care „a lucrat
direct cu Gheorghiu-Dej şi cu consilierii sovietici, adeseori prin totala ignorare
a Ministerului de Interne;
o originar din Transnistria, de naţionalitate evreu ucrainean şi cu cetăţenie rusă
o În anii ’20 a fost recrutat de Serviciile secrete sovietice (GPU), şi folosit în
acţiuni de spionaj în ţările vecine cu URSS. Organizaţia de spionaj din care
făcea parte Pintilie avea centrul la Tiraspol, iar în 1928 şefii săi l-au trimis în
România pentru a organiza o agentură pentru informaţii şi diversiune în
favoarea Rusiei sovietice, condamnat în 1937 la 20 de ani temniţă grea pentru
actele sale;
o În închisoare s-a cunoscut cu Gheoghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu şi
Iosif Chişinevski;
o Aug 1948 – avansat la gradul de gl. lt. și numit director general al DGSP;
o Vinovat pentru arestările, internările și lagăre și deportările comuniste;
o A intrat în dizgrația lui Ceaușescu după 65 și a fost monitorizat până la moarte;
o Soția lui: Ana Toma, versată agentă a spionajului sovietic, ceea ce
demonstrează „controlul absolut pe care-l instituise Securitatea sovietică
asupra conducerii statului român”;
 Alexandr Sergheievici Nicolschi
o Nume real: Boris Grümberg;
o născut la 2 iunie 1915 în Chişinău;
o de naţionalitate evreu, de profesie mecanic şi avea ca studii 8 clase;
o membru UTC 1923, membru PCR 1937;
o recrutat de NKVD, la 16 mai 1941 a trecut clandestin frontiera în România, iar
în dimineaţa zilei următoare a fost găsit ascuns de către grănicerii români,
aproape de cărarea de patrulare;
o condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „tentativă de crimă şi spionaj”,
eliberat în 1944;
o până în 1948 a fost încorporat în Corpul Detectivilor din Siguranță și apoi ca
inspector în SSI;
o 1948-1953: locțiitor al directorului DGSP(S);
o 1953-1961: secretar general în Ministerul Afacerilor Interne;
o A slujit intereselor sovietice, fiind bine văzut la Moscova;
 Specialiştii sovietici au fost secondaţi de cadre selectate din rândul autohtonilor care absolviseră
şcoli politice şi militare în URSS (pentru a avea acces într-un post de comandă în cadrul
serviciilor de informații și securitate era obligatoriu să ai calitatea de membru al partidului
și să fi absolvit „un curs de specializare la Institutul Felix Dzerjinski din Moscova”, precum
și programele adiacente create special pentru aliații sovietici):
o În timp ce studiau la Moscova, au fost recrutați de către serviciile de spionaj sovietice;
o Întorși în România, luau legătura cu consilierii, ai căror protejați erau; știind limba rusă, ei
comunicau cu consilierii fără interpreți; „elita” cadrelor o formau cei şcoliţi la Academiile
militare sau cele tehnice din URSS, pentru că erau promovați de consilieri; Aceştia
manifestau o atitudine arogantă şi dispreţuitoare faţă de ofiţerii şcoliţi în ţară;
o Au fost dirijați de la Moscova; mare parte dintre aceștia lucrau în DIE;
 o 1958: retragerea trupelor militare rusești și începerea pierderii controlului puternic deținut
de sovietici;
o Agenții români recrutați au început să devină și mai importanți pentru controlul sovietic
pe măsură ce consilierii își pierdeau din putere;
o În jurul anului 1960 a început o etapă de naționalizare, etapă în care au fost identificați o
serie de conaționali care erau și agenți sovietici; mulți erau eliminați prin proceduri de
„avansare” în funcții lipsite de importanță pentru securitate;
o Mare parte dintre aceștia au fost identificați, însă mulți și-au continuat activitatea până în
anul 1978, când a defectat Pacepa (ex: Mihai Caraman, Nicolae Doicaru). :(
 Controlul sovietic s-a manifestat și prin existența unui număr mare de agenți ai serviciilor rusești
de spionaj, de cetățenie alta decât românească, care au fost legendați ca fiind români;

Inițial larg acceptat, controlul sovietic a devenit „nepopular” pe fondul distanțării

României de către sovietici, care deveniseră din aliați, dușmani.