Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2.1.1. Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie
a). Date generale privind construcţia
Informaţiile cu caracter general privind clădirile din zidărie, in scopul evaluarii lor:
• data execuţiei;
• numărul de niveluri;
• forma şi dimensiunile în plan;
• forma şi dimensiunile în elevaţie;
• tipul zidăriei (nearmată, confinată);
• natura elementelor pentru zidărie (argilă arsă, piatră) şi modul de zidire (cu mortar, zidărie
uscată);
• tipul şi materialele planşeelor;
• tipul şi materialele acoperişului (şarpantei);
• natura terenului de fundare;
• tipul şi materialele fundaţiilor;
• tipul şi materialele finisajelor şi decoraţiilor exterioare.
Informaţiile de mai sus vor fi colectate din documentele disponibile şi/sau prin examinare vizuală.
b). Date privind starea fizică a construcţiei
Vor fi cercetate următoarele aspecte legate de starea fizică, relevante pentru evaluarea
siguranţei la cutremur a clădirilor din zidărie:
• degradarea fizică a materialelor structurii:
- degradarea zidăriilor prin: ascensiunea capilară a apei (igrasie), efecte de îngheţ - dezgheţ,
degradrea mortarului;
- degradarea planşeelor din lemn prin: putrezirea lemnului, crăpături în lemn, prezenţa
microorganismelor şi ciupercilor;
- degradarea elementelor metalice prin: coroziunea tiranţilor, ancorelor, grinzilor de planşeu.
• afectarea structurii din cauze neseismice:
- cedarea fundaţiilor (tasare uniformă/neuniformă);
- împingeri neechilibrate date de arce, bolţi, cupole;
- cedarea planşeelor din încărcări verticale.
• afectarea structurii din acţiuni seismice:
- identificarea şi descrierea stării de fisurare, prin clasificarea fiecărei fisuri pe baza
tipologiei respective (separare, rotire, lunecare, ieşire din plan) sau prin deformaţiile aparente
(vizibile): abatere de la verticală (ieşire din planul vertical, umflare, coborârea/deformarea
bolţilor,etc). Informaţiile de la b) vor fi colectate prin examinare vizuală şi vor fi consemnate (sub
formă de desene, fotografii, texte) în releveul avariilor/degradărilor care va face parte integrantă
din raportul de evaluare.
c). Date privind geometria structurilor din zidărie
17
Principalele date privind geometria structurilor din zidăriei se referă la:
• poziţionarea în plan a pereţilor structurali şi dimensiunile pereţilor structurali (lungime,
grosime, înălţime);
• continuitatea pe verticală a pereţilor structurali;
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a golurilor (uşi, ferestre) şi a zonelor de perete cu
grosime redusă (nişe) şi dimensiunile acestora;
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a elementelor structurale din zidărie care generează
împingeri (arce, bolţi, cupole) cu indicarea tipologiei şi a principalelor dimensiuni (formă, grosime);
• poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din lemn sau
metalice, grosimea plăcilor de beton;
• poziţiile şi dimensiunile elementelor de confinare (stâlpişori şi centuri) şi ale
buiandrugilor.
Pentru toate nivelurile de cunoaştere, datele specifice privind geometria structurilor din zidărie se
vor obţine. cu următoarele precizări:
• Examinare vizuală. Rezultatele examinării vizuale vor fi prezentate sub formă de desene
cotate corespunzător, pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: pereţii cu rezistenţă
semnificativă la forţă tăietoare (poziţionarea în plan, principalele dimensiuni geometrice),
elementele de zidărie care generează împingeri (arce, bolţi, cupole), direcţiile de rezemare ale
planşeelor şi alcătuirea acestora (prin sondaj, în zone semnificative - de exemplu la încăperile cu
deschiderile cele mai mari).
• Relevarea construcţiei. Releveul construcţiei va conţine desene cotate corespunzător,
pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: toate elementele din zidărie (structurale,
inclusiv elementele de confinare, şi nestructurale), elementele de zidărie care dau împingeri (arce,
bolţi, cupole) inclusiv descrierea tipologiei acestora (formă şi grosime) şi a umpluturilor peste
acestea, rezemările tuturor planşeelor.
d). Detalii constructive specifice structurilor din zidărie
Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie se referă la:
• tipul şi calitatea legăturilor între pereţi la colţuri, ramificaţii şi intersecţii;
• calitatea legăturilor între planşee şi pereţi; existenţa / lipsa centurilor la nivelul planşeului;
existenţa / lipsa ancorelor şi tiranţilor;
• existenţa buiandrugilor cu rezistenţă semnificativă la încovoiere deasupra golurilor şi
alcătuirea acestora;
• prezenţa elementelor structurale care dau împingeri şi a eventualelor elemente capabile să
preia / elimine împingerile;
• existenţa unor zone de zidărie slăbite de nişe, coşuri de fum, şliţuri pentru instalaţii, etc;
• existenţa unor intervenţii ulterioare, necontrolate :
- modificarea poziţiei golurilor din pereţii structurali (modificarea deschiderii,
înălţimii, desfiinţarea totală/parţială a buiandrugilor sau a bolţilor de descărcare);
- deschiderea unor goluri noi;
- desfiinţarea unor goluri (umpluturi de zidărie cu/fără ţesere);
- spargerea şliţurilor orizontale şi verticale pentru instalaţii.
• prezenţa unor elemente structurale/ nestructurale, cu vulnerabilitate ridicată:
- elemente majore de zidărie situate la nivelul acoperişului: frontoane, timpane;
- elemente minore de zidărie situate pe faţade (parapeţi, elemente decorative) sau
la nivelul acoperişului (coşuri de fum şi de ventilaţie).
• alcătuirea planşeelor:
- geometria planşeului (orientarea elementelor principale de planşeu, distanţele
între acestea);
- dimensiunile elementelor principale şi identificarea esenţelor (la planşee de lemn);
- detaliile constructive ale prinderilor de pereţii structurali.
Obţinerea informaţiilor se va face, cu următoarele precizări:
18
• Inspecţie in teren limitată : va fi făcută numai prin examinare vizuală, de regulă, după
desfacerea tencuielilor. Se cercetează, pentru cel puţin 15% din numărul pereţilor, următoarele
elemente:
- caracteristicile zidăriei la suprafaţă şi în profunzime,
- legăturile între pereţii care se intersectează;
- alcătuirea generală a planşeelor şi prinderile acestora în pereţii pe care se
reazemă.
- detaliile privind legăturile între pereţii care se intersectează şi cele privind
legăturile între planşee şi pereţi pot fi evaluate şi ţinând seama de tipologia
constructivă (clădiri similare) şi de practica curentă a etapei de construcţie.
• Inspecţii in teren extinse şi cuprinzătoare: vor fi făcute deasemeni prin examinare
vizuală, pentru fiecare nivel al clădirii, şi vor consta, cel puţin, în:
- desfacerea tencuielilor (pe suprafeţe suficient de mari, orientativ > 1.0 m2);
- sondaje în zidărie pentru examinarea:
* caracteristicilor în profunzime ale zidăriei;
* legăturilor între pereţii care se intersectează (colţuri, ramificaţii, intersecţii);
* legăturilor între pereţi şi planşee;
- defacerea tavanelor/pardoselilor pentru identificarea alcătuirii / rezemării
planşeelor;
- decopertarea fundaţiilor (în zonele semnificative, stabilite de expert).
Inspecţia in-situ extinsă se va face pentru cel puţin 30% din numărul pereţilor iar inspecţia
cuprinzatoare pentru cel puţin 50% din numărul pereţilor.
e). Proprietăţile materialelor
Calitatea zidăriei se evaluează în funcţie de:
* Tipologia şi calitatea zidăriei:
- tipul elementelor pentru zidăriei: cărămizi pline sau cu goluri, din argilă
arsă sau silico-calcare, blocuri de beton obişnuit sau din BCA, piatră de construcţie,
fasonată sau brută;
- tipul şi calitatea mortarului: tipul liantului, tipul agregatelor, raportul liant /
agregat, gradul de afectare (carbonatare);
- regularitatea ţeserii şi a grosimii rosturilor verticale şi orizontale;
- legăturile (ţeserea) la intersecţiile pereţilor;
- umplerea rosturilor cu mortar : toate rosturile umplute, rosturile verticale
neumplute, zidărie uscată (fără mortar), compactitatea mortarului;
* Precizia geometrică a pereţilor: verticalitate, planeitate;
* Rezultatele încercărilor nedistructive in-situ: încercări cu prese plate, încercări
sonice, endoscopie, etc
* Rezultatele analizelor chimice şi ale încercărilor mecanice pe elemente şi mortare
extrase din lucrare.
Încercările specifice pentru determinarea caracteristicilor materialelor se vor face cu
următoarele precizări:
• Încercări in-situ limitate: se vor face prin examinarea vizuală a ţeserii zidăriei şi a
elementelor din care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel puţin un examen, pentru
fiecare tip de zidărie din clădire şi pentru fiecare nivel al clădirii; nu sunt cerute date experimentale.
• Încercări in-situ extinse: au ca scop obţinerea informaţiilor cantitative, cu caracter
general, asupra rezistenţelor zidăriei. Pentru aceasta, se va efectua cel puţin o încercare pentru
fiecare tip de material existent în structură (cu aceleaşi elemente şi/sau mortare), în plus faţă de
verificările vizuale de la încercările limitate.
• Încercări in-situ complete : au ca scop evaluarea mai exactă a rezistenţelor materialelor
şi/sau ale zidăriei. Pentru a se obţine rezultate semnificative, se vor face cel puţin trei încercări
19
pentru fiecare tip de material existent în lucrare şi pentru fiecare nivel al clădirii. În cazul unor
construcţii importante se recomandă şi:
- încercări de laborator (compresiune diagonală şi/sau compresiune cu forţă
tăietoare) pe probe de zidărie extrase din lucrare;
- încercări de încărcare statică şi/sau dinamică pe planşee.
20
Metodologia de nivel 1 se aplică la:
· clădiri din zidărie confinată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime:
- £ P+2E în zone seismice cu ag = 0,16g - (Timisoara);
- £ P+4E în zone seismice cu ag £ 0,12g - (Oradea);
· clădiri din zidărie nearmată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime:
- £ P+2E în zone seismice cu ag = 0,12g;
- £ P+4E în zone seismice cu ag = 0,08g.
Metodologia de nivel 1 constă în:
· evaluare calitativă preliminară
· evaluare simplificată prin calcul, pentru efectul de ansamblu al acţiunii seismice în planul
pereţilor
· evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor, dacă
evaluarea calitativă preliminară a identificat existenţa pereţilor sau a altor elemente majore de
zidărie (calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc de prăbuşire, parţială sau totală.
Metodologia de nivel 2 se aplică :
· tuturor clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi zidărie confinată cu planşee fără
rigiditate semnificativă în plan orizontal, indiferent de zona seismică şi de regimul de înălţime;
· clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi din zidărie confinată cu planşee rigide în
plan orizontal care îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea metodelor de calcul liniar elastic dar care
nu se încadrează în condiţiile pentru utilizarea metodologiei de nivel 1;
· clădirilor care îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea metodologiei de nivel 1, în condiţiile în
care se urmăreşte determinarea mai exactă a nivelului de siguranţă disponibil (se recomandă în
cazul clădirilor din clasele de importanţă şi de expunere la cutremur I şi II).
Metodologia de nivel 2 constă în:
· evaluarea calitativă detaliată bazată, cel puţin, pe:
- inspecţii în teren extinse;
- încercări in-situ extinse.
· evaluarea prin calcul cu metode liniar elastice, pentru efectele acţiunii seismice în planul
pereţilor;
· evaluarea prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor (daca
alcatuirea structural o impune).
Metodologia de nivel 3 se aplică construcţiilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea
metodologiei de nivel 2 şi construcţiilor importante şi complexe în condiţiile în care se urmăreşte o
evaluare mai exactă a performanţelor seismice.
Metodologia de nivel 3 constă în:
· evaluare calitativă detaliată bazată pe:
- inspecţii în teren cuprinzătoare;
- încercări in-situ cuprinzătoare.
· evaluare prin calcul cu metode neliniare, pentru acţiunea seismicǎ în plan;
· evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.
21
• caracteristicile generale ale clădirii;
• starea generală de avariere seismică.
Caracteristicile generale ale clădirii folosite pentru evaluarea calitativă preliminară sunt:
1. Regimul de înălţime
a. ≤ P+2E (1.1)
b. > P+2E (1.2)
2. Rigiditatea planşeelor în plan orizontal
a. rigide (2.1)
b. fără rigiditate semnificativă (2.2)
3. Regularitatea geometrică şi structurală
a. cu regularitate în plan şi în elevaţie (3.1)
b. fără regularitate în plan sau în elevaţie (3.2)
c. fără regularitate în plan şi în elevaţie (3.3)
Pe baza identificării caracteristicilor de mai sus coeficientul R1 care caracterizează din punct
de vedere calitativ alcătuirea clădirii se ia din tabelele 2.1 si 2.2.
22
1. Calitatea sistemului structural:
- criterii de apreciere: eficienţa conlucrării spaţiale a elementelor structurii care depinde de
natura şi calitatea legăturilor între pereţii de pe direcţiile ortogonale şi a legăturilor între pereţi şi
planşee, existenţa ariilor de zidărie aproximativ egale pe cele două direcţii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6-2006.
2. Calitatea zidăriei:
- criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea ţeserii, regularitatea rosturilor,
gradul de umplere cu mortar, existenţa unor zone slăbite de şliţuri şi/sau nişe, etc;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor şi a execuţiei
conform reglementărilor în vigoare.
3. Tipul planşeelor:
- criterii de apreciere: rigiditatea planşeelor în plan orizontal şi eficienţa legăturilor cu
pereţii (capacitatea de a asigura compatibilitatea deformaţiilor pereţilor structurali şi de a împiedica
răsturnarea pereţilor pentru forţe seismice perpendiculare pe plan);
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planşee complete din beton armat monolit
la toate nivelurile, fără goluri care le slăbesc semnificativ rezistenţa şi rigiditatea în plan orizontal.
4. Configuraţia în plan:
- criterii de apreciere: compactitatea şi simetria geometrică şi structurală în plan, exprimate
prin raportul între lungimile laturilor şi prin dimensiunile retragerilor în plan, existenţa sau absenţa
bowindow-urilor.
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
5. Configuraţia în elevaţie:
- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică şi structurală în elevaţie exprimate prin
absenţa / existenţa retragerilor etajelor succesive, existenţa unor proeminenţe la ultimul nivel,
discontinutăţi create de sporirea ariei golurilor din pereţi la parter /la un nivel intermediar;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
6. Distanţe între pereţi:
- criterii de apreciere: distanţele între pereţii structurali, pe fiecare dintre direcţiile
principale ale clădirii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereţi deşi – (fagure)
definit conform CR 6-2006.
7. Elemente care dau împingeri laterale:
- criterii de apreciere: existenţa arcelor, bolţilor, cupolelor, şarpantelor, cu/fără elemente
care preiau/limitează efectele împingerilor;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor care dau împingeri.
8. Tipul terenului de fundare şi al fundaţiilor:
- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal/dificil), capacitatea fundaţiilor
de a prelua şi transmite la teren încărcările verticale, eforturile provenite din tasări diferenţiate şi
din acţiunea cutremurului;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare, fundaţii continue
din beton armat.
9. Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente:
- criterii de apreciere: existenţa/absenţa riscului de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire
izolată, clădire cu vecinătăţi pe 1,2,3 laturi), înălţimile clădirilor vecine, existenţa riscului de cădere
a unor componente ale clădirilor vecine;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.
23
10. Elemente nestructurale:
- criterii de apreciere: existenţa unor elemente de zidărie majore (calcane, frontoane,
timpane), placaje grele, alte elemente decorative importante care prezintă risc de prăbuşire;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau asigurarea
stabilităţii lor conform prevederilor din P 100-1/2006.
Notarea se va face prin apreciere, cu următorul punctaj:
· criteriul este indeplinit 10 (punctaj maxim)
· neîndeplinire minoră 8¸10
· neîndeplinire moderată 4¸8
· neîndeplinire majoră 0¸4
Punctajul maxim total este 10 x 10 = 100 puncte.
Rezultatul analizei calitative detaliate în raport cu criteriile de alcătuire se cuantifică prin
indicatorul
R1 = S pi
unde pi sunt punctele acordate fiecărui criteriu
În funcţie de amploarea şi distribuţia nivelului de avariere pe întrega construcţie, punctajul
detaliat pentru diferitele categorii de avarii se va lua din tabelul 2.4.
Alcătuirea
Nivelul
detaliu
24
KL1 Din proiectul Pe baza proiectării simulate în Valori stabilite pe baza
de ansamblu acord cu practica la data standardelor valabile în
original şi realizǎrii construcţiei perioada realizării construcţiei
LF-MRS CF=1,35
verificarea şi şi
vizuală prin pe baza unei inspecţii în teren din teste în teren limitate
sondaj în teren limitate
KL2 sau dintr-un Din proiectul de execuţie Din specificaţiile de proiectare
releveu original incomplet şi dintr-o originale şi din teste limitate în
Orice metodă,
complet al inspecţie în teren limitată teren
conform CF=1,20
clădirii sau sau
P 100 - 1/2006
dintr-o inspecţie în teren dintr-o testare extinsă a
extinsă calităţii materialelor în teren
KL3 Din proiectul de execuţie Din rapoarte originale privind
original complet şi dintr-o calitatea materialelor din
Orice metodă,
inspecţie limitată pe teren lucrare şi din teste limitate pe
conform CF=1,0
sau teren
P 100 - 1/2006
dintr-o inspecţie pe teren sau
cuprinzătoare dintr-o testare cuprinzătoare
În lipsa unor date obţinute prin încercări la lucrarea respectivă, rezistenţa medie la compresiune a
zidăriei se poate lua:
- fm = 1,3 fk, unde fk este rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei stabilită conform
CR 6-2006;
- din standardele de proiectare bazate pe calculul în stadiul de rupere (STAS 1031-50, STAS
1031-56, STAS 1031-71) utilizând rezistenţa medie a cărămizilor şi a mortarului
determinate prin încercări in-situ la lucrarea respectivă.
2. Valoarea rezistenţei de proiectare pentru pereţii solicitaţi la forţă tăietoare se stabileşte în
funcţie de mecanismul de rupere:
Pentru rupere prin lunecare în rost orizontal (fvd):
f vm
f vd =
g M CF
unde fvm este rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost orizontal iar gM se ia conform (2).
În lipsa unor date obţinute prin încercări in-situ la lucrarea respectivă, rezistenţa medie de
rupere la forfecare în rost orizontal (fvm) se poate lua egală cu:
fvm = 1,3 fvk
unde fvk este rezistenţa caracteristică de rupere determinată conform CR 6-2006;
Pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline şi cu mortar de var, fvk se calculează cu relaţiile) din
CR 6-2006 în care rezistenţa unitară caracteristică iniţială la forfecare a zidăriei se ia:
fvk0 = 0,045 N/mm2.
Pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere (ftd):
0.04f m
f td =
g M CF
unde fm este rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei stabilită ca mai sus.
Pentru evaluarea siguranţei clădirilor existente coeficientul parţial de siguranţă pentru
zidărie se ia egal cu:
gM = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual şi mortar de var (orientativ,
anterior anului 1900);
gM = 2,75 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate şi mortar de var-ciment / ciment-var
(orientativ, între ani 1900¸1950);
gM = 2,5 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950).
25
În cazul zidăriei confinate şi/sau armate în rosturi, pentru calculul capacităţii de
rezistenţă se folosesc valorile medii ale rezistenţelor betonului şi oţelului, determinate conform
STAS 10107/0-90, 3.1.7.
2.1.4.2 Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan
1). Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică a unui perete de zidărie nearmată
solicitat de forţa axială de proiectare Nd se calculează cu relaţia:
Nd
Vf1 = (1 - 1,15u d )
c pl p
unde
Hp
· lp = - factorul de formă al peretelui de zidărie
lw
unde
Hp înălţimea peretelui;
lw lungimea peretelui;
cp coeficient care depinde de condiţiile de fixare la extremităţi ale peretelui:
cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);
cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremităţi (spalet);
Nd
· s0 = - efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forţei axiale de proiectare
tlw
Nd , unde t este grosimea peretelui
s0
· ud =
fd
2.2. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (eforturi
principale de intindere-în scară):
tl w f td s0
V f 22 = 1+
b f td
unde
b coeficient cu valori 1,0 £ b = lp £ 1,5;
ftd rezistenţa de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere (D.4)
26
Capacitatea de rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la
compresiune excentrică dacă valoarea forţei tăietoare Vf1, este mai mică decât valoarea forţei
tăietoare Vf2 (Vf21.sau Vf22 )
Pereţii care satisfac condiţia de mai sus sunt definiţi ca pereţi cu comportare ductilă (pereţi ductili)
Rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la forţă tăietoare dacă
valoarea forţei tăietoare Vf2 este mai mică decât valoarea forţei tăietoare Vf1 (Vf21.sau Vf22 )
Pereţii care satisfac condiţia de la (5) sunt definiţi ca pereţi cu comportare fragilă (pereţi fragili). În
cazul pereţilor din zidărie confinată, pentru calculul forţelor tăietoare Vf1 şi Vf2 se va ţine seama de
aportul elementelor de confinare determinat conform CR 6-2006.
unde,
nniv numărul de niveluri al clădirii peste secţiunea de încastrare;
qetaj încărcarea totală verticală pe etaj, considerată uniform distribuită pe suprafaţa
planşeului (t/m2)
Aetaj aria etajului, inclusiv balcoane şi bowindowuri (m2)
Azx şi Azy ariile de zidărie pe cele două direcţii principale ale clădirii (m2)
Încărcarea echivalentă qetaj se calculează cu relaţia:
27
· Valoarea qplanşeu include, în afara încărcărilor permanente, şi fracţiunea din încărcarea utilă
stabilită în CR 0-2005.
Forţa tăietoare capabilă pentru ansamblul clădirii se calculează pentru direcţia în care aria de
zidărie este minimă Az,min = min (Azx,Azy) cu relaţia:
2 s0
S cap = Az ,mint k 1 +
3 tk
unde
• tk - valoarea de referinţă (forfetară) a rezistenţei la forfecare a zidăriei care se ia, pentru
zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor date mai precise:
28
Forţa tăietoare de bază (Fb,i) pentru fiecare perete se determină prin distribuirea forţei Fb
proporţional cu greutatea Gi corespunzătoare ariei aferente de planşeu pentru peretele respectiv.
Gi
Fb,i = Fb
SG i
unde Scap,i este forţa tăietoare capabilă a peretelui "i" (exprimată, după caz, prin Vfd sau Vff).
Indicatorul R3 pentru ansamblul clădirii, pe fiecare direcţie, se calculează cu relaţia
åV
jd
fd + å Vff
kf
R3 =
Fb
Unde,
• åV
jd
fd suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere ductilă (j pereţi)
• åV
kf
ff suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere fragilă (k pereţi).
2.1.4.5. Verificarea prin calcul liniar elastic a capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu
planşee rigide în plan orizontal (metodologia de nivel 2)
Pentru verificarea siguranţei, efectele acţiunii seismice determinate prin calculul liniar
elastic cu spectrul elastic redus (cu forţă static echivalentă sau cu analiză modală cu spectre de
răspuns) se iau după cum urmează:
- pentru pereţii ductili: cu valorile rezultate din calculul structurii;
- pentru pereţii fragili: cu valorile rezultate din calculul structurii multiplicate cu raportul 2,0/1,5
dacă pentru spectrul de proiectare s-a utilizat valoarea q =2,0 (în cazul zidăriei confinate)
Siguranţa seismică a pereţilor se determină în termeni de forţe. Pentru fiecare stare limită,
eforturile secţionale de proiectare pentru fiecare perete (N,V,M) rezultate din calculul liniar elastic
al structurii cu spectrul de proiectare, corectate, după caz, , se compară cu capacitatea de rezistenţă a
peretelui calculată cu rezistenţele materialelor determinate anterior.
În cazul pereţilor cu goluri care au rigle de cuplare din beton armat, eforturile secţionale de
proiectare în montanţi/spaleţi se vor determina pentru situaţia formării articulaţiilor plastice în rigle
la toate nivelurile. Această schemă de calcul se aplică numai în condiţiile în care zidăria poate
prelua eforturile locale corespunzătoare plastificării riglelor.
Pentru ansamblul clădirii indicatorul R3 se calculează pentru fiecare direcţie. În sumele de la
numărător se introduc numai capacităţile de rezistenţă ale pereţilor (i) pentru care R3i ³ 0,30.
29
2.1.4.6. Verificarea prin calcul static neliniar a siguranţei pentru efectele acţiunii seismice în
planul pereţilor (metodologia de nivel 3)
Modelul de calcul adecvat pentru calculul static neliniar implică următoarele schematizări:
- spaleţii (montanţii) sunt caracterizaţi printr-o lege efort-deformaţie de tip "liniar elastic-perfect
plastic" pentru care rezistenţa şi deplasarea (deformaţia) ultimă sunt definite în funcţie de tipul
de rupere probabil;
- parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor lua după cum
urmează:
a. deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălţimea peretelui dacă rezistenţa de rupere prin
forţă tăietoare a peretelui (calculată cu relaţia D.6) este mai mare cu cel puţin 30% decât rezistenţa
de rupere la compresiune excentrică (calculată cu relaţia D.5);
b. dacă nu este îndeplinită condiţia de la punctul "a" deformaţia ultimă se ia egală cu 0,4% din
înălţimea peretelui;
- pentru clădirile cu 1¸3 niveluri este suficientă verificarea mecanismului de etaj, cu evaluarea
simplificată a rezistenţei plinurilor orizontale.
Verificarea siguranţei se face în termeni de deplasare.
Capacitatea clădirii se defineşte prin deformaţia laterală a ultimului planşeu pentru care s-a
produs scăderea forţei tăietoare capabile cu mai mult de 20% datorită degradării/ieşirii din lucru a
unor componente ale ansamblului structurii.
Cerinţa de deplasare se stabileşte conform procedeului general pentru spectrul elastic de
proiectare (q=1) şi fără aplicarea coeficienţilor de suprarezistenţă (au/a1); se aplică reducerea
spectrului elastic prin înmulţire cu coeficientul h=0,88 conform anexei A din P 100-1/2006.
În cazul structurilor din zidărie cu regularitate în elevaţie, caracteristicile elastice echivalente ale
sistemului cu un singur grad de libertate se pot calcula suficient de exact dacă se consideră masele
şi înălţimile de nivel identice la toate nivelurile şi deformata primului mod de vibraţie aproximată
cu o linie dreaptă.
Pentru clădirile cu nniv >2 se pot utiliza şi alte metode de calcul neliniar:
- calculul elasto-plastic cu forţe crescătoare, pe model de cadru cu bare cu extremităţi rigide;
- calculul cu modele cu tip element finit pentru care se definesc legi de comportare elasto-plastică
adecvate (calculul este mai exact, dar datorită complexităţii, utilizarea metodei în practica curentă
nu este justificată).
30
2. Perete cu prinderi articulate la nivelul planşeelor (cazul planşeelor cu grinzi metalice
/ din lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore).
3. Perete nelegat de planşee (zidărie continuă, fără legătură cu planşeul - cazul
planşeelor cu grinzi metalice /din lemn dispuse paralel cu peretele).
B. În funcţie de legătura peretelui cu pereţii perpendiculari:
1. Existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la o singură
extremitate.
2. Geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între pereţii perpendiculari) şi
înălţime (distanţa între planşee).
3. Eficienţa legăturii cu pereţii perpendiculari: zidărie ţesută sau neţesută, existenţa
armăturilor.
Verificarea prin calcul a stabilităţii şi rezistenţei pereţilor la acţiunea seismică
perpendiculară pe plan se face pentru o forţă statică echivalentă determinată conform capitolului
10 din P 100-1/2006, relaţia (10.1) considerând:
· factorul de reducere q = 1,5 pentru toate tipurile de elemente din zidărie;
· coeficientul de amplificare propriu b = 1,0 pentru toţi pereţii din zidărie, cu următoarele
excepţii:
- b = 1,5 pentru pereţi de faţadă cu legături pe toate patru laturile;
- b = 2,0 pentru pereţi de faţadă cu legături numai pe două laturi;
- b = 2,5 pentru pereţi şi alte elemente din zidărie (frontoane, timpane, calcane) care
lucrează în consolă.
Verificarea rezistenţei legăturilor unui perete cu pereţii perpendiculari va ţine seama de toate
eforturile care se dezvoltă în intersecţie:
- forţe tăietoare şi momente încovoietoare produse de acţiunea seismică perpendiculară pe
perete;
- forţe de lunecare verticale rezultate din încovoierea peretelui perpendicular sub efectul forţelor
seismice care acţionează în planul său.
Verificarea peretelui la răsturnare implică următoarele etape:
i. Identificarea mecanismelor posibile de răsturnare (întreg peretele pe toate nivelurile sau numai
pe un singur nivel, numai o zonă a peretelui);
ii. Pentru fiecare dintre mecanismele posibile de răsturnare, pentru zona de perete antrenată de
mecanismul respectiv, se determină:
- încărcările statice verticale (combinaţiile de încărcări din CR 0-2005 care includ efectele
acţiunii seismice) şi excentricităţile de aplicare ale acestora;
- eventualele forţe statice orizontale (împingeri din bolţi, arce, şarpante,etc.);
- forţa seismică orizontală calculată conform (3);
- rezistenţele de proiectare ale legăturilor care pot să împiedice deplasarea peretelui în
ambele sensuri pe direcţia prinderii, calculate conform (6) ;
iii. Pentru fiecare dintre mecanismele de răsturnare, cu forţele şi excentricităţile determinate la ii, se
calculează:
- momentul de răsturnare (Mr);
- momentul de stabilitate (Mst).
Pentru calculul momentului de stabilitate nu se iau în considerare forţele de legătură datorate
frecării iar efectul favorabil al încărcărilor permanente va fi redus cu 10%.
Raportul între momentul de stabilitate şi momentul de răsturnare defineşte gradul de
asigurare al peretelui la stabilitate.
31
M st
R 3,st =
Mr
Pereţii structurali din zidărie pentru care, sub acţiunea seismică perpendiculară pe plan,
indicatorul R3,st, , este mai mic decât 1,3 se consideră nesiguri. Pentru aceşti pereţi, lucrările de
intervenţie pentru asigurarea stabilităţii sunt obligatorii indiferent de clasa de risc pentru acţiunea
seismică în planul pereţilor.
Pentru pereţii structurali care au R3,st ³ 1,3 încadrarea în clase de risc în raport cu acţiunea
seismică perpendiculară pe plan se face pe baza indicatorului R3,rez, utilizând valorile din tabel.
Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc în raport cu acţiunea
seismică în planul pereţilor se face în conformitate cu tabelele de mai jos., utilizând indicatorii
R1¸R3 calculaţi conform prevederilor de mai sus.
Rezultatele verificărilor reprezintă elementele esenţiale care fundamentează evaluarea finală
privind starea de siguranţă faţă de acţiunile seismice. Aceasta se defineşte global prin
vulnerabilitatea construcţiei, raportul de evaluare urmând să încadreze construcţia examinată într-o
clasă de vulnerabilitate asociată cutremurului de proiectare (clasa de risc).
Evaluarea siguranţei seismice şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza a 3
categorii de condiţii care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării.
Pentru orientarea în decizia finală privitoare la siguranţa structurii (inclusiv la încadrarea în clasa de
risc a construcţiei) şi la măsurile de intervenţie necesare, măsura în care cele 3 categorii de condiţii
sunt îndeplinite este cuantificată prin intermediul a 3 indicatori. Aceştia sunt:
- gradul de îndeplinire al condiţiilor de alcătuire seismică, notat cu R1, exprima gradul de
îndeplinire a condiţiilor de conformare structurale, de alcătuire a elementelor structurale şi a
regulilor constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice.
- gradul de afectare structurală, notat cu R2, care exprimă proporţia degradărilor
structurale produse de acţiunea seismică şi de alte cauze.
- gradul de asigurare seismică, notat cu R3 reprezintă raportul între capacitatea şi cerinţa
structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în cazul folosirii metodologiilor de nivel 1 şi
32
2 sau în termeni de deplasare în cazul utilizării metodologiei de nivel 3. Acest indicator se
determină pentru ULS.
Indicatorul R1 ia valori pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiţii de
alcătuire dat în lista specifică tipului de structură analizat din anexa corespunzătoare tipului de
material structural folosit. Sunt stabilite 4 domenii ale scorului realizat de construcţia analizată,
asociate cu cele 4 clase de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R1 max = 100, corespunzător
unei construcţii care îndeplineşte integral toate categoriile de condiţii de alcătuire. Cele 4 intervale
distincte ale valorilor R1 sunt date în tabelul 2.6
33
Indicatorul R3 la nivelul structurii se determină aproximativ cu relaţia:
R3=Σ VRdj / (ΣVEd j)/qj
în care:
VRd j-forţa tăietoare capabilă a elementului vertical j, (sau proiecţia pe orizontală a efortului
axial, în diagonalele de contravântuire). Valorile VRd j introduse în relaţie sunt cele
corespunzătoare mecanismului de cedare al elementului (după caz încovoiere sau forţă tăietoare)
VEd j-forţa tăietoare în elementul j, obţinute pe baza valorilor din spectrul de răspuns neredus
qj-factorul de reducere atribuit elementului pe baza mecanismului potenţial de rupere al
acestuia (valoare dată din anexele B, C, D pentru structuri din beton armat, oţel, respectiv, zidărie).
Pentru elementele cu cedare fragilă V*Edj / q se înlocuieşte cu valoarea rezultată din echilibrul pe
mecanismul de plastificare.
34
h) Alegerea metodologiei (sau a mai multor metodologii) de evaluare şi a metodelor de
calcul specifice acesteia.
i) Efectuarea procesului de evaluare care cuprinde toate grupurile de operaţii indicate.
Completarea listei de condiţii privind alcătuirea de ansamblu şi de detaliu şi a listei privind starea de
integritate a construcţiei. Calculul structural seismic şi verificările de siguranţă cu stabilirea
indicatorilor R1, R2 şi R3.
j) Sinteza evaluării şi formularea concluziilor construcţiei în clase de risc seismic. Propuneri
de soluţii de intervenţie.
Valorile celor trei indicatori, măsuri ale performanţei seismice aşteptate a construcţiei,
trebuie considerate numai scoruri orientative în decizia de încadrare a construcţiei într-o anumită
clasă de risc seismic. Faptul că valoarea unui anumit indicator (admiţând că este apreciat drept
criteriul critic din toate cele trei, pentru construcţia considerată) se înscrie într-un anumit interval de
valori, asociat unei anumite clase de risc, nu conduce automat la încadrarea clădirii în clasa
respectivǎ.
Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei
analize complexe a ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de a
identifica verigile slabe ale sistemului structural şi deficienţele semnificative ale elementelor
nestructurale. Odată identificate, aceste deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al
efectelor potenţiale asupra stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic şi al riscului
de pierdere a vieţii oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale.
În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru
siguranţa structurală la seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de
cerinţele de diferite naturi, să precizeze ponderea acestora în ansamblul structurii şi să estimeze
marja de insecuritate. Cunoaşterea mecanismului de cedare probabil al unei structuri este esenţială
pentru aprecierea corectă atât a răspunsului seismic potenţial al construcţiei, cât şi pentru alegerea
potrivită a soluţiei de intervenţie.
Identificarea, chiar aproximativă, a mecanismului de rupere este posibilă într-un numǎr
redus de cazuri pentru construcţiile vechi, care sunt şi cele mai vulnerabile. Motivele pot fi diferite:
absenţa unei structuri bine definte pentru preluarea forţelor laterale, lipsa datelor care să permită
evaluarea comportării structurii în domeniul postelastic (de exemplu, la clădirile de beton armat,
datele referitoare la lungimile de ancorare şi înnădire ale armăturilor, la armarea transversală în
zonele critice), riscul necontrolabil al unor ruperi fragile prin acţiunea forţei tăietoare etc. Din acest
motiv, evaluarea corectă a performanţei probabile a construcţiei trebuie să se bazeze pe o analiză
cuprinzătoare şi pe o judecată inginerească a tuturor condiţiilor de alcătuire, a corelaţiei între
efectele acestora, operaţii care reclamă competenţa înaltă şi experienţa deosebită.
2.2.1. Generalitati
Analizand in ansamblu capacitatea de rezistenta a structurilor din zidarie prin prisma
cauzelor care pot produce deteriorarea sub incarcari sau aparitia defectelor, se intalnesc urmatorii
factori esentiali :
· modul si masura in care capacitatea de rezistenta a fost asigurata initial, la proiectarea
constructiei, prin conceptia, dimensionarea si alcatuirea acesteia ;
· modul in care capacitatea de rezistenta a structurii a fost realizata efectiv la executie
(respectarea proiect, materiale, controlul lucrarilor ascunse etc.) ;
· modul in care capacitatea de rezistenta a fost conservata in timp, tinand seama de
influentele si actiunile exterioare intervenite pe parcurs (actiuni seismice, tasari sau rotiri ale
reazemelor, modificari structurale, schimbari de destinatie, conditii de exploatare si
intretinere etc.).
35
Dintre factorii enumerati mai sus, cel mai important si care se trateaza in continuare este cel
legat de actiuni exterioare, datorita unuia din factorii de mai sus.
Nu se pot neglija insa alte cauze care se adauga la efectul produs de actiunile exterioare, in
multe situatii amplificandu-le efectele, de exemplu :
· la cladiri vechi, miscari seismice anterioare si la care nu au fost executate consolidarile
corespunzatoare ;
· degradarea in timp a materialelor sub solicitari mecanice repetate sau agresive care au
condus la scaderea rezistentelor ;
· modificari ulterioare executiei, prin practicarea dezordonata a unor goluri noi in peretii
structurali, modificarea pozitiei peretilor de compartimentare, schimbari de destinatie a unor
spatii etc. ;
· umplerea unor goluri in pereti fara a lega prin tesere, umplutura de plinuri ;
· infiltratii de apa, din diverse surse, la terenul de fundare, cu consecinta deplasarea
fundatiilor.
Neluarea in considerare a degradarilor, in timp, are un efect multiplicativ care
conduce la agravarea sigurantei in exploatare a constructiei (fig.2.1).
36
Fig. 2.2. Fisuri mecanice tipice la elementele de beton armat
Starea de eforturi si de deformatii din deplasari este reprezentata in fig. 2.3 - 2.5.
In plan orizontal , deplasarile sunt caracteristice fundatiilor de suprafata, pe nisip sau soluri
argiloase ca o consecinta a deformatiilor periodice provocate de absorbtia de apa. Aceste deplasari
pot fi :
· longitudinale;
· transversale;
37
· oblice.
38
Fig.2.3b. Deplasari orizontale si verticale
39
Fig.2.5. Deplasari verticale
Realizarea unor fundatii de adancime realizate sub forma unor retele de grinzi, scaderea
nivelului apelor freatice sau dispunerea unor grinzi-tiranti etc., pot elimina fenomenul.
40
In ambele situatii, deplasarile pot avea loc pe o lungime mica, medie sau mare,
predominante fiind in consecinta eforturile din T sau M, cu o stare de fisurare in suprastructura in
conformitate cu cauza.
41
a) tasari ale structurii verticale (deformatii pe verticala) provocand avarii de continuitate
structurala. Acestea apar in zidarii, in functie de :
· caracteristicile mecanice ale mortarului
· numarul. si grosimea rosturilor orizontale
· dimensiunile si forma pietrelor de zidarie
· tehnologia de executie, conditii de mediu etc.
Aceste deformatii pe verticala (longitudinale) au o componenta generala pe cladire
(uniforma) si componente locale, antrenand numai parti din cladire, mai ales la un regim de inaltime
diferit, sau la supraetajari locale ;
b) compresiuni mari, (fig.2.7), care conduc la zdrobirea zidariei si la deformatii
transversale mari. Fenomenul urmareste stadiile de lucru ale unei zidarii comprimate, pana la
colapsul structurii (elementului) ;
c) instabilitate (fig.2.8), fie datorita depasirii Pcrt, fie datorita separarii elementului in
subelemente componente, zvelte, cu un Pcrt cu mult mai mic. Flambajul acestora poate fi dupa o
latura sau mai multe ;
d) impingeri provocate de elemente structurale (fig.2.9), care pot aduce la scoaterea din
plan (vertical sau orizontal) a unor elemente, cu deformatii si deplasari mari ;
e) lipsa legaturilor intre pereti pe verticala sau la intalnirea peretilor, rezultand deplasari,
desprinderi la colturi, intersectii etc. ;
f) actiuni seismice provocate de depasirea capacitatii portante la lunecare (forfecarea) in
rost orizontal, compresiune excentrica respectiv la eforturi principale de intindere (fig.2.10).
Acestea pot produce o stare de fisurare singulara sau combinata alaturi de zone cu zidarie zdrobita,
ruperea legaturilor din pereti, deplasari ale acestora, degradarea legaturilor cu planseele etc.
Comportarea de ansamblu a constructiei este fundamental influentata de caracterul
legaturilor dintre elementele structurale, structura neimbinata sau imbinata, legaturi care asigura sau
nu asigura comportarea de “cutie inchisa”, care comporta o rigiditate de ansamblu mult sporita
(fig.2.11, 2.12).
42
Evolutia fisurilor
Fig. 2.8.b. Pierderea stabilităţii Fig. 2.8.c. Flambajul elementelor din zidărie
zidăriei comprimate solicitate la compresiune
43
Fig. 2.9. Efectele împingerilor şi lipsei legăturilor structurale
44
Fig. 2.11. Greşeli de execuţie la fundaţii
Avariile produse de una din cauzele de mai sus trebuie reparate-consolidate, urmarindu-se:
· - inverventii pentru conservare ;
· - reparare-consolidare pentru refacerea capacitatii portante initiale ;
· - consolidare pentru marirea capacitatii portante ;
· - interventii pentru micsorarea incarcarilor ;
· - reproiectare antiseismica ;
· - re-constructie.
45
Consolidarea prin substituire, presupune inlocuirea zonelor avariate cu materiale sau
elemente cu performante ridicate. Astfel se utilizeaza inlocuirea zidariei zdrobite sau fisurate cu o
zidarie noua cu mortar de mare rezistenta, sau “strepi” de beton pe traseul fisurii. Deasemenea se
pot introduce elemente de beton armat care maresc local rezistenta sau intaresc legatura cu pereti
adiacenti.
Consolidarea pasiva are ca scop marirea caracteristicilor materialelor in zone delimitate de
avarii. Se utilizeaza :
· consolidarea prin injectarea de mortar sau beton ;
· consolidarea prin realizarea unei retele de perforatii armate si injectate cu beton ;
· injectare cu rasini epoxidice ; (dezavantaje)
· intarirea locala a zidariei cu elemente de beton armat sau otel ;
· descarcarea unor elemente de zidarie prin suspendare pe o structura independenta.
Consolidarea activa are ca scop introducerea unor elemente active care sa se opuna cauzei
care a produs avaria zidariei. Se utilizeaza sistemele :
· introducerea unor grinzi-tiranti din otel in campul elementelor de zidarie (lateral)
· introducerea unor tiranti de otel la baza elementelor care genereaza impingeri in
structura;
· dispunerea de bare de otel in scopul precomprimarii elementelor incovoiate sau
comprimate excentric;
· confinarea elementelor supuse la sarcini verticale (stalpi), cu piese metalice de contur;
Reconstruirea elementelor avariate presupune demolarea acestora si refacerea lor in solutie
initiala sau in varianta imbunatatita (materiale, schema statica etc.).
In toate variantele acceptate de proiectant este necesara asigurarea :
· unei suficiente legaturi intre elementele noi introduse in structura ;
· transmiterii sarcinilor gravitationale si orizontale la intregul element nou realizat cu
dirijarea incarcarilor pana la terenul de fundare ;
· minimalizarea dezavantajelor unor solutii prin masuri tehnice si tehnologice adecvate;
· unor rigiditati uniforme pe nivel, fara salturi bruste si fara a avea diferente semnificative
intre elementele structurale.
46
- pierderi importante, directe şi indirecte, de valori materiale si culturale.
Amploarea şi complexitatea lucrărilor necesare pentru reducerea riscului seismic al
clădirilor din zidărie depinde de:
- starea de avariere a structurii din cauze seismice şi neseismice;
- nivelul de vulnerabilitate seismică al structurii, identificat conform P100-3/vol. 1,
anexa D;
- obiectivele de performanţă stabilite pentru clădire după reabilitare;
- severitatea acţiunii seismice de proiectare la amplasament;
Nivelurile de performanţă seismică ale structurilor din zidărie care trebuie să fie realizate
după executarea lucrărilor de intervenţie se stabilesc în corelare cu obiectivele de performanţă
seismică pentru clădirea în ansamblu cerute de investitor / utilizator:
- obiective de performanţă de bază (OPB):
- limitarea degradărilor;
- siguranţa vieţii;
- obiective de performanţă superioare (OPS).
Lucrările de intervenţie prevăzute în acest capitol nu pot evita, în unele cazuri, producerea
unor avarii majore sau ireparabile dar trebuie să elimine situaţiile de risc pentru siguranţa vieţii cum
sunt cele generate de prăbuşirea pereţilor sau căderea de pe reazeme a planşeelor.
2.3.2.2.1. Scopul intervenţiilor de reparaţie
Prin lucrările de reparaţii se urmăreşte ridicarea nivelului disponibil de siguranţă structurală
la acţiunea seismică, în raport cu un obiectiv/nivel de performanţă cerut de investitor/utilizator, fără
ca prin aceasta să poată fi depăşit nivelul de siguranţă iniţial.
Pentru reducerea riscului seismic pot fi avute în vedere două niveluri de lucrări de reparaţie:
A. Pentru revenirea la nivelul de siguranţă disponibil în momentul producerii ultimului
cutremur.
B. Pentru realizarea unui nivel de siguranţă apropiat sau egal cu cel iniţial.
Lucrările de intervenţie de reparaţie se recomandă, de regulă, pentru clădirile din zidărie
puţin afectate, mai ales pentru afectări din cauze neseismice sau pentru structurile clădirilor situate
în zone de seismicitate redusă - zonele cu ag ≤ 0.12g;
Lucrări de intervenţie de reparaţie pot fi necesare şi când s-au produs degradări limitate (la
un număr redus de elemente) ale proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de
construcţie datorită numai acţiunilor fizice, chimice şi biologice.
2.3.2.2.2. Scopul intervenţiilor de consolidare
Lucrările de intervenţie de consolidare urmăresc eliminarea totală sau, după caz, parţială, a
deficienţelor care conduc la un nivel de siguranţă structurală insuficient în raport cu obiectivele
de performanţă stabilite de investitor / utilizator.
Aceste deficienţe pot proveni din:
- defecte de alcătuire a ansamblului structurii;
- dimensionarea insuficientă şi/sau alcătuirea necorespunzătoare a subansamblurilor
structurale/ elementelor de structură;
- degradarea proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de construcţie
datorată acţiunilor fizice, chimice şi biologice;
- lipsa/insuficienţa lucrărilor de întreţinere, reparaţie şi/sau consolidare.
Intervenţiile de consolidare individuală au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre
eficienţele de dimensionare/alcătuire pentru un număr redus de ansambluri/elemente structurale.
Intervenţia de consolidare individuală a unui element structural este precedată, în toate cazurile, de
o intervenţie de tip reparaţie pentru restabilirea continuităţii aparente a zidăriei.
Intervenţiile de consolidare de ansamblu au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre
deficienţele de alcătuire de ansamblu şi include şi consolidarea individuală a unui număr important
de elemente structurale.
47
2.3.3. Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie
Starea de avariere moderată a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
- pereţi structurali:
- fisuri orizontale/mortar desprins la bază şi în apropierea acesteia; deplasări 5÷6 mm
în planul de fisurare;
- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază şi se extind pe câteva rânduri de
cărămidă;
- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi)
- spaleţi între goluri
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi şi,
uneori şi în alte rosturi apropiate de extremităţi (pentru efect dominant: încovoiere cu
forţă axială)
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi
deschiderea rosturilor verticale (< 5÷6 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu
crăpături în cărămizi (pentru efect dominant forţă tăietoare- lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale (<5÷6mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colţuri sau
în apropierea acestora, dar fără să se producă zdrobirea zidăriei (pentru efect
dominant: forţă tăietoare-eforturi principale de întindere).
Starea de avariere gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de
20÷25% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un
etaj sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din numărul total al
spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj.
C. Avariile caracteristice pentru această starea de avariere sunt următoarele:
- pereţi structurali:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10÷12 mm;
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 10÷12 mm în partea superioară;
48
- spaleţi între goluri:
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi plus
una/mai multe dintre
- uneori fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat şi în alte rosturi orizontale apropiate de
extremităţi;
- posibil, ieşirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos)
- cărămizi zdrobite la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială)
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi
deschiderea rosturilor verticale (< 10÷12mm); rupere în scară cu >5% din asize cu
crăpături în cărămizi (efect dominant forţă tăietoare - lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colţuri
şi/sau deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare (efect
dominant: forţă tăietoare-eforturi principale de întindere).
Starea de avariere foarte gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult
de 10÷15% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un
etaj, sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din numărul
total al spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj,
C. Avariile caracteristice pentru această stare de avariere sunt următoarele:
- pereţi structurali:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau
zidite;
- secţiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremităţi;
- deplasari laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
- spaleţi între goluri:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale plus una sau mai
multe dintre
- deplasări semnificative în plan şi/sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă
axială)
- deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);
- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasari laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă; (efect
dominat forţa tăietoare-lunecare în rosturi)
- deplasări şi rotiri importante în lungul planului de fisurare.
- (efect dominat forţa tăietoare-eforturi principale de întindere).
49
- teren neuniform;
· variaţia nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltraţie, pierderilor din
reţele):
- coborârea nivelului apelor;
- ridicarea nivelului apelor;
- modificări ale terenului în vecinătatea construcţiei:
- săpături sau demolarea construcţiilor alăturate;
- umpluturi sau executarea unor construcţii alăturate;
· cauze datorate interacţiunii sol-structură:
- alcătuirea necorespunzătoare a fundaţiilor:
- fundaţii cu dimensiuni insuficiente;
- fundaţii din materiale slabe, nearmate sau cu armături insuficiente;
- încărcări neuniforme pe fundaţii;
- adâncimi de fundare insuficiente faţă de limita de îngheţ;
- fundare pe terenuri cu caracteristici geotehnice diferite;
- lipsa legăturilor între fundaţii.
- amenajarea necorespunzătoare a spaţiului exterior care nu asigură îndepărtarea apelor din
precipitaţii de construcţie;
· acţiuni dinamice asupra terenului de fundare:
- vibraţii din trafic;
- vibraţii/şocuri produse de lucrări de construcţii.
Avarierea clădirilor din zidărie poate fi facilitată/datorată şi acţiunilor fizice, chimice şi
biologice asupra materialelor care se manifestă prin:
- reducerea rezistenţei şi/sau proprietăţilor termotehnice ale zidăriei prin:
- ascensiunea capilară a apei (igrasie);
- cicluri repetate de îngheţ-dezgheţ;
- reducerea secţiunii elementelor metalice prin coroziune;
- reducerea rezistenţei/secţiunii elementelor din lemn prin degradare biologică (insecte,
ciuperci,etc).
50
- numai lucrări de consolidare individuală a unor elemente, dacă deficienţele de alcătuire de
ansamblu sunt reduse.
Pentru clădirile la care numărul elementelor cu avarii grave este mai mic, expertul poate
examina şi adoptarea unor lucrări de intervenţie de consolidare/reparare numai pentru elementele
avariate cu obligaţia verificării prin calcul a eficienţei acestora pentru siguranţa ansamblului
structurii.
În condiţiile in care investitorul / utilizatorul solicită ca, prin efectuarea lucrărilor de
intervenţie, structura să satisfacă obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi
eficienţa economică a lucrărilor prin care se asigură această cerinţă, în raport cu costurile înlocuirii
clădirii.
În cazurile în care zidăria este avariată foarte grav sau dacă vulnerabilitatea calculată este
foarte scăzută, indiferent de severitatea deficienţelor de alcătuire, sunt necesare lucrări de
consolidare de ansamblu.
51
2.3.4.3. Criterii de verificare
Criteriile de verificare a siguranţei seismice a elementelor din zidărie după consolidare sunt
cele date în P100-3/Vol.1, Anexa D, D.3.4.1.10.
52
- sporeşte capacitatea portantă
- sporeşte ductilitatea la rupere
Întroducerea stâlpişorilor din beton armat împlică spargeri importante în zidăria existentă şi
ancorarea armăturilor în fundaţii; din acest motiv soluţie trebuie adoptată numai dacă placarea
zidurilor nu este posibilă din diferite motive.
Consolidarea plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri (uşi/ferestre) se realizează prin:
- sporirea rezistenţei la încovoiere prin introducerea imediat deasupra golului a unor profile
laminate asociate cu zidăria şi ancorate în pereţii alăturaţi.
- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare prin placare cu tencuială armată cu plase de oţel sau
cu alte materiale cu rezistenţă ridicată la întindere
- sporirea simultană a rezistenţei la încovoiere şi la forţă tăietoare prin următoarele
elemente:
- buiandrug metalic peste gol, prins în zidărie cu şuruburi/ancore;
- centură tirant la planşeu din oţel rotund/ profile sau beton armat
- injecţii armate în zidărie şi placare cu tencuială armată
53
lungimea peretelui. Elementele majore din zidărie care se dezvoltă peste ultimul planşeu (calcane,
timpane, frontoane) se vor ancora de şarpana clădirii care va fi consolidată în mod corespunzător
pentru a prelua forţele datorate acţiunii seismice perpendiculară pe planul peretelui.
2.3.6.2.1.3. Lucrări pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal a planşeelor.
Lucrările din această categorie se aplică, după caz, clădirilor ale căror planşee au rigiditate
nesemnificativă în plan orizontal:
- planşee din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la
extremităţi, fără suprabetonare armată sau cu şapă nearmată cu grosimea ≤ 30 mm;
- planşee din lemn;
- planşee din grinzi metalice (profile laminate) şi bolţişoare de cărămidă
Pentru planşeele din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură
la extremităţi, fără suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu grosime ≥ 60 mm armată cu
plasă de oţel beton cu aria ≥ 250 mm2/ m; dacă planşeul are numai şapă nearmată aceasta se
îndepărtează (pentru a evita supra încărcarea) şi se adaugă şapa armată menţionată.
Pentru planşeele din lemn procedeele pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal sunt, în
principal, următoarele:
- adăugarea, pe grinzile existente, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui strat de
scânduri/dulapi (perpendicular sau înclinat la 45o faţă de direcţia grinzilor); scândurile se
prind de grinzi cu un număr suficient de cuie pentru preluarea lunecărilor;
- prinderea de grinzile de lemn, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui sistem de
zăbrele din platbande din oţel care se ancorează în pereţii de contur;
- realizarea unei suprabetonări armate legată corespunzător cu grinzile din lemn şi cu
pereţii de contur.
În cazul planşeelor cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă sporirea rigidităţii se
realizează prin sudarea la partea inferioară a profilelor a unui sistem de zăbrele din platbande din
oţel care se ancorează în pereţii de contur; în cazul clădirilor vechi, orientativ sfârşitul secolului
XIX, se va verifica dacă oţelul profilelor este sudabil.
2.3.6.2.1.4. Lucrări pentru eliminarea efectelor împingerilor
Eliminarea împingerilor laterale date de arcele sau bolţie de zidărie se realizează, de regulă
prin introducerea:
- tiranţilor din oţel, ancoraţi corespunzător în masivul de zidărie; se recomandă ca acesţi
tiranţi să aibă o pretensionare uşoară;
- centurilor din beton armat.
Împingerile laterale date de şarpante se pot elimina prin:
- adăugarea unor elemente suplimentare, recomandabil la nivelul tălpilor inferioare,
destinate să preia împingerile;
- refacerea şarpantei după o schemă statică fără împingeri.
Efectele împingerilor pot fi preluate şi prin adăugarea unor elemente structrale cu rezistenţă
şi rigiditate adecvate (contraforţi, pereţi interiori suplimentari,etc)
2.3.6.2.1.5. Lucrări pentru consolidarea fundaţiilor
Lucrările pentru consolidarea fundaţiilor pot fi necesare în următoarele situaţii:
- pentru fundaţiile din materiale slabe : piatră, cărămidă sau beton simplu;
- pentru fundaţiile care nu pot prelua solicitările capabile (N,M,V) ale pereţilor structurali
din secţiunea de la bază;
- subzidirea fundaţiilor existente pentru atingerea adâncimii de îngheţ sau a stratelor cu
rezistenţă suficientă.
În fig. 2.13. este redat un exemplu de subbetonare a fundatiilor existente in vederea
majorarii latimii acesteia. Lucrarile de subbetonare se vor realiza in șah, etapizat, in două sau trei
etape, în funcție de lucrare:
- etapa I: în prima zi se vor săpa gropile de fundare alternativ și în aceeasi zi se va turna
betonul în subzidire,
54
- etapa a II-a: în ziua a III-a se vor săpa gropile pentru această etapă și se va turna betonul în
gropile de fundare în aceeași zi.
- pentru clădirile la care soluţia de intervenţie implică adăugarea unor încărcări permanente
importante prin: placarea cu beton armat a pereţilor, înlocuirea planşeelor din lemn cu
planşee din beton armat, supraetajarea clădirii;
- clădirea a suferit avarii din cauze neseismice legate de natura terenului şi/sau interacţiunea
sol/structură .
Procedeele de consolidare a fundaţiilor sunt:
- injectarea mortarului în fundaţiile de zidărie din piatră fără mortar;
- armarea în rosturi a fundaţiilor din zidărie nearmată;
- lărgirea fundaţiilor prin placare cu beton armat turnat sau torcretat.
55
Fig. 2.13. Exemplu de subbetonare a fundatiilor existente,
cu largirea suprafetei de rezemare
56
2.3.6.2.2.1. Lucrări pentru asigurarea continuităţii traseului forţelor gravitaţionale
/seismice.
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care:
Ø - unii pereţi structurali nu continuă până la fundaţii;
Ø - legătura între planşeu şi unii pereţi este întreruptă pe lungimi mari (de exemplu, golul
scării lângă perete);
Ø - centurile perimetrale nu sunt continue (de exemplu, lipseşte centura de la nivelul
planşeului la casa scării).
Pentru corectarea acestei deficienţe se poate proceda după cum urmează:
a. Se adaugă pereţi structurali, pentru completarea discontinuităţilor din sistemul iniţial de
scurgere a eforturilor sau pentru refacerea sistemului structural iniţial dacă discontinuitatea
se datorează unei intervenţii ulterioare.
b. Se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea directă a forţelor
verticale în cazul planşeelor cu rezemări de ordin superior.
c. Se completează sistemul de centuri.
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul
va examina traseele "deviate" pe care se scurg forţele, va identifica punctele slabe susceptibile de
avariere prematură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală.
2.3.6.2.2.2. Lucrări pentru sporirea redundanţei
Aceste lucrări sunt necesare când structura existentă nu îndeplineşte cerinţele de redundanţă
structurală precizate în P100-1/2006.
Sporirea redundanţei se realizează prin:
Ø - adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi sau stâlpi din zidărie) în zonele în care
ruperea unui singur element poate provoca pierderea stabilităţii întregii clădiri (de exemplu,
în cazul spaleţilor/stâlpilor cu dimensiuni mici de la colţurile clădirilor);
Ø înzestrarea altor elemente structurale cu ductilitatea sporită prin lucrări adecvate de
consolidare
Elementele adăugate trebuie să aibă rezistenţa şi rigiditatea de acelaşi ordin de mărime cu cea a
elementelor cu care vor conlucra la preluarea forţelor orizontale. Soluţia de consolidare a
elementelor a căror rupere pune în pericol stabilitatea clădirii poate fi acceptată numai dacă prin
procedeul folosit se asigură şi o ductilitate suficientă.
2.3.6.2.2.3. Lucrări pentru eliminarea /limitare efectelor de răsucire de ansamblu
Această categorie de lucrări este necesară în cazul structurilor cu planşee rigide în plan
orizontal dacă dispunerea pereţilor cu rigiditate mare este nesimetrică, sau a devenit nesimetrică
prin intervenţii în timpul exploatării (prin suprimarea totală/parţială a unor pereţi), astfel încât
rezultă efecte de răsucire de ansamblu importante. Pentru remedierea acestei deficienţe se adaugă
pereţi structurali cu rigiditate suficientă pentru a se reduce torsiunea de ansamblu. Pentru sporirea
eficienţei acestei intervenţii se recomandă:
- introducerea pereţilor noi în poziţii cât mai depărtate de centrul de rigiditate al planşeului;
- examinarea posibilităţilor de creştere a rigidităţii pereţilor de contur prin închiderea unor
goluri; soluţia este recomandată în special în cazul în care golurile au fost create prin
intervenţii ulterioare
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul
va examina, printr-o metodă de calcul spaţial, care ia în considerare toate neregularităţilor
structurale, starea de eforturi din structură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală a
elementelor ale căror solicitări totale depăşesc capacităţile de rezistenţă respective cu mai mult de
10÷15%. Consolidarea locală are în vedere sporirea rezistenţei şi a ductilităţii elementelor
respective.
57
2.3.7. Consolidarea peretilor portanti
Avariile caracteristice ale zidariilor portante sunt : fisurarea dupa directia uneia sau ambelor
diagonale, fisuri orizontale in zona mediana pe inaltimea peretelui, dislocarea si sfaramarea partiala
a zidariei, aparitia fisurilor la intersectii, ramificatii si colturi, care afecteaza conlucrarea peretilor,
striviri locale la nivelul reazemelor altor elemente, forfecarea stalpilor de zidarie si a plinurilor
dintre golurile de ferestre. Peretii de zidarie pot prezenta concomitent mai multe avarii de tipul celor
mentionate. Aceste avarii se pot repara - consolida cu unul din procedeele prezentate in continuare.
58
2 3 4 1
2
1
scoabe
3
1
4
1
2
Fig. 2.13. Consolidarea prin ţesere cu scoabe de oţel-beton F6 sau injectare cu pastă de ciment
sau răşini epoxidice si tencuială armată
1. Zidăria existentă; 2. Traseul fisurii; 3. Ştuţ pentru injectare;
4. Inchidere spaţiu de lângă ştuţ cu ipsos; 5. Tencuială armată;
59
Fig. 2.14. a). Reparaţii prin rezidirea zidăriei cu ştrepi
de cărămidă sau beton
60
Fig. 2.15. Consolidarea suplimentară a unui colţ de zidărie cu legătura compromisă, cu tiranţi
2.3.7.4. Repararea fisurilor izolate se poate face cu 2 plase sudate cu ochiuri de 10 cm, aplicate in
lungul fisurii si legate intre ele cu agrafe (fig.2.16.).
2.3.7.5. Consolidarea legaturilor dintre peretii portanti si cei de contravantuire se poate face
prin aplicarea procedului descris anterior. Suplimentar se curata de mortar 2 rosturi orizontale dintre
caramizile de la partea superioara a zidariei se injecteaza mortar de ciment fluid .
2.3.7.6. Camasuirea cu plase a zidariei se face prin aplicarea pe cele 2 fete ale acesteia a doua
plase sudate din STM f 3-5 mm cu ochiuri de 10-20 cm. Plasele se leaga intre ele cu agrafe din
otel-beton f6 mm prevazute cu ciocuri care se introduc prin gauri executate in acest scop in zidarie,
la intervale de 50-60 cm pe ambele directii. Gaurile se vor executa cu bormasina si vor avea
diametrul de 25-30 mm pentru a putea fi umplute cu mortar.
Camasuirea se va realiza cu mortar marca M5-M10, cu pompa de mortar,(sau cu
mistria) cu care se vor umple atat crapaturile din zidarie, cat si golurile prin care s-au
introdus agrafele. Operatia de camasuire va fi precedata de indepartarea caramizilor sfaramate, a
tencuielii si curatirea rosturilor, dupa care zidaria va fi periata si spalata.
61
Fig. 2.17. Repararea fisurilor din zidărie izolate, la colturi sau buiandrugi,
cu plase de armătura şi mortar torcretat
62
Fig. 2.18. Consolidarea zidăriilor cu tiranţi. 1 - tirant, 2 – filet pentru tensionare tirant, 3 – manşon pentru
tensionare tirant, 4 – element vertical structural, 5 – ansamblu de fixare, 6 - placa de presiune
Fig. 2.19. Consolidarea prin cămăşuire a pereţilor de zidărie cu diafragme de beton armat
63
Plasa sudata
Fig. 2.21. Intărirea zidăriei cu stâlpi de beton armat legaţi de zidărie cu perforaţii armate
64
Fig.2.22. Realizarea conlucrării dintre stâlpii de beton si zidărie
65
Etape de executie:
66
Fig.2.24. Consolidarea stâlpilor şi pereţilor cu profile dispuse la exterior
Fig. 2.25. Consolidarea peretilor si stilpilor cu profile metalice la interior sau exterior
Etapele de execuţie pentru varianta cu juguri si profile metalice, cea mai eficientă tehnic este
descrisă in figura 2.23. Profilele metalice asigura atat o consolidare a elementului, cât si preluarea
de la zidărie a unor sarcini gravitationale sau orizontale, descărcand zidaria.
67
· Consolidare cu scoabe de oţel-beton.
· Introducerea de armături in perforaţii, ulterior injectate (ţeserea cu armătura);
· Cămăşuirea cu plase sudate a feţelor arcelor de zidărie;
· Dispunerea de grinzi-centuri pentru preluarea împingerilor generate de arce sau bolţi;
· Introducerea de profile metalice peste buiandrugi in arc.
Scoabe Injectare cu
Reparatii cu mortar cu rasini
strepi de epoxy
caramida
Plase sudate
Perforatii
armate
Perforatii
armate
Grinzi de
beton armat
Perforatii
armate
Fig. 2.26. Soluţii de consolidare - bolţi si arce fisurate
68
2.3.11. Consolidarea structurilor din zidărie simplă existente
- introducerea de stalpi lamelari (fig. 2.28.) de beton armat (echivalent stalpisori de beton
armat), la colturi, intersectii si ramificatii, lamele legate între ele cu centuri de beton armat.
Grosimea lamelelor variază între 12...15cm, fiind determinată de considerente tehnologice de
turnare a betonului. Pentru asigurarea conlucrării cu peretele, se prevad ancore de legatura între
lamele, care trec prin perforaţii realizate în zidărie (rosturi). Soluţia permite transformarea unei
zidării simple -ZNA in zidărie confinată –ZC. Soluţia impune si intervenţii la nivelul fundaţiilor.
Pentru asigurarea conlucrării cu peretele se prevad alveole ca in fig. 2.29.a. – Plan cofraj şi
fig. 2.29.b. – Armare planşeu din beton armat realizat în structura de zidărie portantă existentă.
69
Fig. 2.29.b. Introducerea de şaibe orizontale rigide. Plan armare planşeu.
70