Sensibilitatea toracică în astmul

bronşic

Bordeianu Irina Cosmina

 Astmul bronsic

Astmul bronsic este o afectiune inflamatorie a cailor respiratorii, caracterizata printr-o

reactivitate crescuta a arborelui traheo-bronsic si se manifesta printr-o ingustare generalizata a
acestuia, ca forma de raspuns la unii stimuli, dar poate ceda spontan sau in urma terapiei.
Din punct de vedere clinic, aceste crize sunt constituite din accese de dispnee (respiratie dificila),
tuse si wheezing (expiratie suieratoare).
Aceasta patologie este una dintre cele mai frecvente boli cronice din lume, afectand aproximativ
300 de milioane de oameni. Prevalenta sa a crescut in tarile dezvoltate in ultimii 30 de ani,
ajungand la 10-15% la adulti si la 15-17% la copii. In Romania prevalenta este de 5-7%.
Astmul bronsic poate sa apara la toate varstele, dar predominant la cele tinere. Aproape 50% din
cazuri debuteaza pana la varsta de 10 ani, iar 30% pana la 40 de ani. Raportul dintre sexe este de
2/1 masculin/feminin la varsta copilariei, egalizandu-se la varsta de 30 de ani.

Factorii care determina aparitia astmului sunt reprezentati atat de factori de mediu, cat si de
factori ce tin de persoana celui afectat.
Astfel, in cazul factorilor de mediu care cauzeaza astmul vorbim despre:

 alergii (alimentare sau asociate cailor respiratorii)

 fumat (atat fumatul activ, cat si cel pasiv pot determina aparitia astmului, mai ales in cazul
bebelusilor ale caror mame fumeaza in timpul sarcinii)
 infectii respiratorii recurente si netratate corespunzator
 substante nocive din mediul inconjurator (in special sensibilizanti din mediul ocupational).

Printre cauzele naturale ce conduc la aparitia astmului se numara:

 factorii genetici (copiii ai caror parinti au aceasta afectiune sunt cu 70% mai expusi riscului de a
se imbolnavi de astm)
 obezitatea (aceasta conditie creste riscul de astm si scade controlul asupra bolii)
 sexul – barbatii sunt mai expusi astmului in copilarie, in timp ce femeile prezinta un risc crescut
de imbolnavire in perioada maturitatii (conform dr. Dragos Bumbacea, dr. Daciana Toma, curs
de educatie medicala continua „Introducere in astm”).

Acestor cauze principale ale astmului li se alatura cauze secundare, precum:

 factori de mediu iritanti precum fum, mirosuri puternice, poluare, mucegai (1 din 10 cazuri de
astm cu debut la maturitate sunt determinate de acesti sensibilizanti ocupationali)
 factori ce tin de schimbarile meteo (umiditate crescuta a aerului, temperaturi scazute, schimbari
bruste de temperatura)
 stari emotionale tensionate (anxietate, perioade de stres si presiune prelungite).
 Este obligatorie tinerea sub control a astmului prin tratament medicamentos(steroizi,
antiinflamatoare, bronhodilatatoare, inhalatoare etc), dar trebuie sa avem in vedere beneficiile
kinetoterapiei respiratorii in ceea ce priveste scaderea dozelor de medicamente, implicit a
reactiilor adverse, scaderea episoadelor de criza astmatica si implicit imbunatatirea statusului
respirator.
Nu sunt de neglijat posibilele reactii adverse ale medicamentelor, care pot ajunge pana la:
corticodependenta (corticoizi orali), osteoporoza, diabet zaharat, hipertensiune
arteriala, candidoza bucala, iritabilitate, tremuraturi, crampe musculare, tahicardie, anxietate,
convulsii sau chiar insuficienta respiratorie acuta.
Exercitiile aerobice aduc bolnavilor respiratori semnificative ameliorari ale capacitatii de efort
(pana la 35%). Aceasta crestere a tolerantei la efort prin antrenament aerobic , se realizeaza prin:

 ameliorarea ventilatiei printr-o mai buna coordonare a „pompei” motrice toraco-abdominale,

printr-un bun antrenament al musculaturii respiratorii, care va lucra cu un consum energetic mai
mic;
 cresterea suprafetei de schimb alveolo-capilar cu ameliorarea raportului ventilatie-perfuzie
sanvina, care va duce la un mai bun schimb gazos (oxigen, dioxid de carbon);
 cresterea extractiei oxigenului la periferie si presiunea partiala a acestuia;
 ameliorarea performantelor cardiace si a conditiei psihice, cunoscuta cu un grad mare de impact
asupra dispneei.

Kinetoterapia respiratorie reprezinta principalul mijloc terapeutic de recuperare in cadrul bolilor

bronhopulmonare, cum este astmul bronsic. Planul de tratament este bazat pe trei notiuni
fundamentale:

 posturarea
 reeducarea respiratorie
 gimnastica corectoare
 Postura corecta

Pentru o respiratie fiziologica cuprinde intreg corpul, dar mai ales muschii posturii si cei
accesori ai respiratiei. Asadar, din pozitia culcat, cea mai buna postura este cea cu capul mai sus
(se poate rabata partea superioara a patului la 45 de grade sau se pot aseza perne „in scara”,
umerii sa nu fie pe perna, iar bratele abduse la 30-45 de grade, adica putin departate de corp), cu
antebratele sprijinite pe doua perne. Se flecteaza usor genunchii, punandu-se o perna dedesubt.
Din sezut, cea mai buna postura facilitatoare a respiratiei este cu trunchiul aplecat inainte si
coatele pe genunchi. Aceasta postura scade presiunea intraabdominala si cea a organelor interne
asupra diafragmului, imbunatatind mobilitatea acestuia, iar baza pamanului fiind mai bine
oxigenata.
Prin reeducare respiratorie se urmareste dirijarea aerului la nivelul cailor respiratorii
superioare, reeducarea respiratiei costale, a celei diafragmatice si controlul si coordonarea
respiratiei.
Din posturile expuse mai sus, vom incepe dirijarea aerului in caile superioare prin
urmatoarele exercitii:

 Respiratie ampla pe o singura nara, cealalta fiind presata cu degetul

 Inspir sacadat (ca si cum am mirosi o floare), urmat de un expir lung
 Inspir intrerupt de presiunea degetelor pe ambele nari, urmat tot de un expir lung
 O alta metoda o reprezinta cantatul, acesta necesitand o anumita postura a a trunchiului si
capului, o forta musculara buna a muschilor respiratori si volume mari de aer pentru mobilizare
si coordonare respiratorie.

Respiratia costala depinde de mobilitatea coloanei vertebrale si a coastelor, astfel ca o

flexie (aplecare inainte) a coloanei va creste oblicitatea coastelor, iar extensia coloanei va bloca
miscarea diafragmului. Inclinarea laterala a coloanei va inchide jumatatea de torace de aceeasi
parte (hemitoracele homolateral), facilitand expiratia pe cealata parte si va deschide jumatatea de
torace opusa, facilitand inspirul.

Pentru „constientizarea” miscarii si executiei respiratiei costale, kinetoterapeutul va solicita

expirul pacientului, presand puternic pe torace, pe masura ce expirul se apropie de final (acest
exercitiu il poate face si pacientul singur, apasand toracele cu propriile maini). Inspirul va incepe
cu o contrarezistenta pe torace care scadea treptat (tot cu mainile terapeutului sau cu propriile
maini). Datorita acestei tehnici obtinem si marirea ventilatiei zonei pulmonare subiacente si
cresterea fortei musculaturii regionale.
Diafragmul este principalul muschi respirator, deplasandu-se cu circa 3 cm si determina
65% din aceasta ventilatie. Pentru corectarea respiratiei diafragmatice trebuie sa actionam asupra
asa numitei respiratii abdominale, deoarece diafragmul nu poate fi controlat voluntar.
Relaxarea cu bombare a peretelui abdominal va determina o scadere a presiunii intraabdominale,
care va facilita coborarea diafragmului, adica inspiratia, iar invers facilitam expirul. Pentru
aceste miscari folosim tehnica contrapresiunilor (saculet cu nisip, mainile kinetoterapeutului sau
mainile pacientului).
In timpul respiratiei urmarim ca toracele sa ramana nemiscat, iar abdomenul sa se
bombeze pe inspir, iar pe expir sa revina la normal. In tot acest timp tinem mainile sau saculeti
cu nisip pe abdomen.
Pentru ante si retropulsia peretelui abdominal, avem nevoie de un tonus bun pe muschiul
transvers abdominal. Pentru acesta cel mai benefic exercitiu este este din patrupedie, pozitie din
care se „se suge burta”, aceasta mentinandu-se 3-4 secunde, mai multe repetari.
Am discutat pana acum tehnicile de baza in ceea ce priveste si reeducarea respiratorie,
existand, bineinteles, numeroase variante de exercitii derivate de la acestea, pe care le putem
pune in practica.

Refacerea controlului si coordonarii respiratiei este un obiectiv deosebit de important,

exercitiile urmarind o constientizare a unei scheme ventilatorii adecvate deficitului functional
respirator. Ritmul respirator va trebui scazut la 12-14 respiratii/minut, controlat concomitent cu
volumul curent (volumul de aer mobilizat in cursul unei ventilatii de repaus).
Raportul inspir/expir trebuie sa fie de ½, iar fluxul de aer din ambii timpi va fi egal.
Ultima etapa a acestui program este controlul respiratiei in miscare si efort. Se va incepe cu
exercitii executate pe un singur ciclu respirator, apoi controlul respiratiei in mers, crescandu-se
numarul pasilor pe fiecare etapa respiratorie. Pe acelasi princiupiu se exerseaza si urcatul
scarilor, raspectand progresivitatea.

Gimnastica de corectare este obligatorie, deoarece o respiratie normala este dependenta

de forma si forta trunchiului si abdomenului, acestea trebuind corectate, indiferent de celelalte
 obiective care au invedere corectarea tulburarilor fiziopatologice respiratorii. Prin gimnastica se
urmareste:

 Asuplizarea coloanei vertebrale cervicale si decontracturarea muschilor adiacenti

 Corectarea lordozei cervicale cu tonifierea muschilor cefei
 Mobilizarea centurii scapulare si a umarului, cu tonifiere musculara
 Corectarea deviatiilor coloanei cervico-dorsale si coborarea umerilor ascentionati
 Corectarea cifozei (cocoasei) si tonifierea musculaturii interscapulare (dintre omoplati)
 Decontracturarea musculaturii spinale si tonizarea musculaturii abdominale
 Asuplizarea coloanei lombare, delordozare si decontracturarea musculaturii lombare
 Mobilizarea bazinui
 Invatarea tinutei corecte a corpului si corectarea contracturilor in flexie a soldurilor

Se urmareste refacerea posturii fiziologice de respiratie prin recastigarea unui bun

aliniament, asuplizarea articulatiilor centurilor si trunchiului si obtinerea destinderii peretelui
abdominal.
 Exemple de exercitii corective:

1. Dupa ce am aplecat capul inainte si inapoi si l-am rotit de mai multe ori, ne intindem si punem
un sul sub ceafa. Din aceasta pozitie ducem barbia la piept de mai multe ori.
2. Din culcat, cu genunchii flectati (indoiti) si talpile pe pat, se ridica bratele deasupra capului,
alternativ, ca si cum am inota pe spate.
3. Din culcat, insipram adanc, apoi ducem genunchii la piept (ne putem ajuta cu mainile) in timp ce
expiram lung.
4. Din sezut facem miscare de petalaj in aer ale picioarelor.
5. Din sezut, cu mainile pe umeri, inainte-inapoi si invers.
6. Din sezut, cu un baston in maini se rica bastonul de mai multe ori cu coatele intinse, iar apoi se
va roti trunchiul de cateva ori cu bratele intinse in fata (bastonul ramane in maini).
7. Din ortostatism (in picioare), bratele in lateral, aducem de zece ori palmele la piept si le ducem
inapoi.
8. Din ortostatism, cu bratele atarnand , se fac rotatii ale trunchiului ajutandu-ne de brate, iar apoi
aceleasi rotatii cu trunchiul aplecat in fata si cu mainile sprijinite pe o masa.
9. Din ortostatism, cu picioarele usor indepartate, se executa usoare genoflexiuni cu balansarea
bratelor inainte si inapoi. Talpile raman pe sol.
10. Din patrupedie, se duce inainte cate un brat , alternativ, in timpul expiratiei.
11. Din patrupedie, o mana se duce spre calcai, trunchiul se inclina de aceeasi parte, repetandu-se
miscare de mai multe ori, alternativ, pe fiecare parte.
12. Din patrupedie, mers cu mana si piciorul opus, apoi mers cu mana si piciorul de aceeasi parte
(mers de camila).
13. Din patrupedie, se lasa fesele pe calcaie, mainile fiind intinse in fata si cu palmele pe sol, iar
capul intre brate, in timp ce se inspira profund, apoi se revine pe expir.
14. Din patrupedie, curbam colana in sus (cifozare), iar apoi in jos (lordozare).
15. Din pozitie patrupeda se avanseaza un genunchi catre mana opusa, care ramane in sprijin pe sol,
apoi celalalt genunchi. Acest exercitiu se executa pe inspir.
16. Din ortostatism (din picioare) se sta la circa 30 cm de perete si se bombeaza (cifozeaza) coloana
lombara pe inspir adanc, pana atingem peretele. Se revine la normal pe expir prelungit.

Aceste cateva exercitii sunt practic cele mai usoare, existand numeroase posibilitati de
adaptare si de crestere a gradului de dificultate.
Este bine de stiut ca in Romania exista un microclimat de electie in tratamentul bolnavilor
respiratori, mai ales celor cu astm bronsic. Acesta este microclimatul de salina. Beneficiile
acestuia au fost descoperite la refugiatii din saline in timpul celor doua Razboaie Mondiale, prin
disparitia crizelor astmatice.
Spre deosebire de aerul exterior, cel din salina se caracterizeaza prin constanta
parametrilor fizici, chimici si microbiologici, care duc la valori reduse ale indicilor de stres.
Puritatea aeromicroflorei si cantitatile mari de sodiu, calciu si magneziu contribuie la
ameliorarea tabloului clinic al pacientului cu astm bronsic.
Kinetoterapia respiratorie realizata in salina va avea un efect mai mare in ceea ce
priveste imbunatatirea statusului respirator si scaderea pana la disparitia crizelor de astm.
 Este important sa tinem cont de contraindicatiile curei la salina (speleoterapiei): status
astmaticus (astm bronsic cu obstructie bronsica severa, persistenta), TBC pulmonar, cord
pulmonar cronic, insuficienta cardiaca, neoplazii(cancere), boli reumatice in puseu acut etc.
Kinetoterapia respiratorie realizeaza efecte terapeutice importante la pacientii astmatici, ocupand
un loc de baza in asistenta acestei boli cronice si in cresterea capacitatii de munca, a
performantelor fizice si psihice ale individului sau a starii de bine.
 Sensibilitatea toracică

Sensibilitatea toracică include orice fel de durere sau disconfort care apare în zona dintre partea
superioară a abdomenului şi partea inferioară a gâtului. Poate apărea la orice vârstă şi în orice
populaţie, şi poate fi descrisă ca şi constricţie toracică, presiune toracică, senzaţie de arsură sau
de plenitudine. Durerea toracică poate fi ascuţită, surdă, ca o senzaţie de strivire, pulsaţie, ruptură
sau crampe.

Sensibilitatea toracică poate reprezenta un simptom grav care indică o afecţiune ce ameninţă
viaţa şi este simptomul clasic al infarctului miocardic (atacului de cord). Durerea în piept este
adesea asociată cu atacul de cord şi alte tipuri de afecţiuni cardiace şi cardiovasculare, dar poate
apărea şi într-o largă varietate de alte boli şi afecţiuni. De exemplu, durerea toracică poate apărea
ca urmare a unor condiţii uşoare sau moderate cum ar fi consumul excesiv de cafea, indigestia,
hiperventilaţia sau un atac de panică.

Această durere poate fi un simptom al unor afecţiuni serioase ale tractului gastrointestinal cum ar
fi boala de reflux gastroesofagian sau ale unor afecţiuni respiratorii, incluzând pneumotoraxul,
bronşita acută, bronşiolita, astmul bronşic, boala pulmonară obstructivă cronică, embolismul
pulmonar, edemul pulmonar şi cancerul pulmonar. La copii, durerea toracică nu este în general
asociată cu un atac de cord, dar poate fi produsă de anumite afecţiuni sau defecte congenitale.

În funcţie de cauză, durerea în piept poate dura puţin şi să dispară rapid, aşa cum este în
hiperventilaţie sau atunci când se respiră aer foarte rece. Durerea ascuţită care apare brusc şi este
severă poate apărea datorită unui atac de cord sau unui embolism pulmonar. Durerea cronică
apare în cazul boli pulmonare obstructive cronice sau a cancerului pulmonar.

Durerea în piept apare adesea alături de alte simptome care variază în funcţie de bolile care
la produc. De exemplu, dacă durerea este determinată de o infecţie pot apărea febră şi dureri.
Bolile şi afecţiunile organelor şi ţesuturilor de la nivelul toracelui şi abdomenului, cum ar fi
plămâni, stomac, esofag, coaste, pancreas, vezica biliară, muşchi şi nervi, pot determina şi ele
dureri toracice.

De asemenea, durerea poate iradia de la nivelul gâtului, spatelui sau din zona abdominală
către torace. Simptomele coexistente pot fi legate de tractul digestiv. Anumite semne şi
simptome pot fi evidenţiate numai prin anumite analize (de exemplu scăderea nivelului de
oxigen sau creşterea nivelului de dioxid de carbon din sânge).

Simptome respiratorii asociate durerii în piept pot fi:

• Tusea (poate fi productivă);
• Evazarea (dilatarea) nărilor;
• Wheezing (respiraţie şuierătoare).

Simptomele digestive ce pot însoţi sensibilitatea toracică includ:

• Dureri abdominale;
• Dificultate la deglutiţie (înghiţire) posibil împreună cu durere în gât;
• Senzaţie de nod în gât;
• Regurgitaţie (întoarcerea mâncării);
• Greaţă şi vărsături.

Alte simptome ce pot apărea:

• Anxietate şi senzaţie de teamă sau panică;
• Stres;
• Transpiraţii la nivelul palmelor.

Simptome grave care pot indica o afecţiune ce ameninţă viaţa sunt:

• Modificări ale stării de conştienţă şi alertă cum ar fi leşinul sau lipsa de reacţie;
• Durerea toracică care iradiază la nivelul braţului stâng, maxilarului, umărului sau în spate;
• Durere care durează câteva minute, dispare şi reapare sau variază în intensitate;
• Durere toracică apărută în timpul respiraţiei sau la tuse;
• Tegumente reci şi umede, cianoza (culoare violacee) pielii, buzelor sau a unghiilor;
• Spută (flegmă) galben-verzuie asociată scurtării respiraţiei sau în prezenţa wheezing-ului;
• Ameţeală sau dezorientare;
• Palpitaţii sau senzaţie de fâlfâială la nivelul pieptului;
• Febră mare (mai mult de 38,3°C);
• Presiune, crampe, constricţie sau senzaţie de ruptură toracică;
• Probleme respiratorii cum ar fi scurtarea respiraţiei, dificultate la respiraţie, respiraţie greoaie,
wheezing (respiraţie şuierătoare), apnee (lipsa respiraţiei) sau sufocare;
• Transpiraţii;

Cauze posibile:

Durerea în piept este determinată de multiple cauze de gravitate variabilă de la uşoară la

severă. Durerea toracică poate fi cauzată de infecţii, inflamaţii, traumatisme, cancer şi alte
afecţiuni. În timp ce multe dintre cazurile de durere toracică apar în afecţiunile cardiace, acest tip
de durere poate apărea şi în bolile respiratorii, problemele digestive, anxietate sau prin întinderea
unui muşchi sau tendon. La copii, durerea nu este cauzată, de obicei, de un atac de cord, dar
poate apărea în cazul unei afecţiuni cardiace congenitale sau al unui defect din naştere.

Cauze cardiovasculare care pot ameninţa viaţa:

• Disecţia aortică (separarea stratului intern al aortei ce poate duce la ruptura acesteia);
• Aritmiile cardiace (ritmul cardiac neregulat);
• Anomaliile cardiace congenitale şi defectele congenitale cum ar fi coarctaţia de aortă şi stenoza
de valvă aortică;
• Insuficienţa cardiacă congestivă;
• Afecţiunile coronariene, inclusiv spasmul arterelor coronariene sau angina datorată
aterosclerozei (îngustarea şi rigidizarea arterelor coronare);
• Endocardita (inflamarea sau infecţia stratului intern al peretelui inimii);
• Miocardita (inflamarea muşchiului inimii);
• Atacul de cord (infarctul miocardic);
• Prolapsul de valvă mitrală sau alte afecţiuni ale valvelor inimii;
• Pericardita (inflamarea sau infecţia membranei care acoperă inima).

Cauze pulmonare care pot ameninţa viaţa:

• Astmul bronşic;
• Bronşita;
• Boala pulmonară obstructivă cronică;
• Pleurezia (inflamarea membranei care acoperă plămânii);
• Pneumonia;
• Pneumotoraxul (numit şi plămâni colabaţi) sau hemotoraxul (prezenţa de aer, repectiv de sânge
în jurul plămânilor);
• Edemul pulmonar;
• Embolismul pulmonar;
• Hipertensiunea pulmonară.

Cauze digestive ale durerii toracice:

• Acalazia (incapacitatea sfincterului esofagian de a se relaxa şi de a se deschide pentru a permite
alimentelor să treacă în stomac);
• Esofagul Barrett (caracterizat de o mucoasă anormală a esofagului datorită refluxului gastro-
duodenal);
• Arsurile gastrice (pirozis);
• Spasmul esofagian;
• Afecţiunile veziculei biliare, cum ar fi colecistita (inflamaţia veziculei biliare) şi litiaza biliară;
• Gastrita;
• Boala de reflux gastroesofagian;
• Hernia hiatală (urcarea anormală a stomacului în cavitatea toracică);
• Pancreatita şi alte afecţiuni pancreatice;
• Ulcerul peptic (gastro-duodenal).

Alte cauze de durere în piept:

• Atacul de panică (anxietate);
• Traumatismele sau rănile toracice, cum ar fi fractura costală sau contuziile toracice;
• Costocondrita (inflamaţia cartilajelor care leagă coastele cu sternul);
• Întinderi musculare la nivelul peretelui toracic;
• Zona zoster.