KINETOTERAPIA ÎN PEDIATRIE

CURS 1

 Lect. Raluca Mihaela Hodorcă

 ASPECTE ALE ONTOGENEZEI OMULUI
 Ontogeneza reprezintă dezvoltarea individului din
momentul concepţiei până la moarte (DEX). Cuvântul
“ontogeneză” provine de la cuvintele greceşti ontos =
fiinţă şi genesis = dezvoltare. În ontogeneză individul
se dezvoltă din punct de vedere biologic, psihic şi
social.
 ”Dezvoltare” termen definit ca fiind un ansablu de
transformări care afectează organismele vii sau
instituțiile sociale, ceea ce implică noțiuni de evoluție,
continuitate, finalitate.
Etapele ontogenezei:
 perioada pre-embrionară (gametogeneza parentală);
 perioada prenatală: embrionară (Figura 1) și fetală;
 Perioada postnatală.
Figura 1. Stadiile Carnegie - Cronologie de dezvoltare a embrionului vertebrat
Ciclul de creştere şi dezvoltare din primii 20 / 24 ani
de viaţă. Acest ciclu are 3 stadii:
 a) copilăria cu următoarele substadii:
 perioada de sugar de la 0-1 an;
 perioada antepreşcolară 1- 3 ani;
 perioada preşcolară 3 - 6 /
 7 ani;
 perioada şcolară, mică 6 / 7 – 10 / 11 ani.
 pubertatea sau perioada şcolară mijlocie de la 10 / 11 –14 / 15
ani;
 adolescenţa cu două substadii:
 adolescenţa propriu-zisă 14/15-20 ani;
 adolescenţa prelungită 20-24 ani.
 Ciclul de adult care ţine până la 65 ani şi are
următoarele stadii:
 a) tinereţea 25-35 ani;
 b) vârsta adultă cu trei substadii:
 vârsta adultă precoce 35-44 ani;
 vârsta adultă mijlocie 45-55 ani;
 vârsta adultă tardivă 55-65 ani.
  Ciclul bătrâneţii, de la 65 ani până la moarte, care are
două stadii:
 a) perioada de trecere 66-70 ani;
 b) bătrâneţea cu trei substadii:
 perioada primei bătrâneţi 70-80 ani;
 perioada celei de a doua bătrâneţi 80-90 ani;
 perioada marii bătrâneţi, peste 90 ani.
Embriogeneza corpului uman și a aparatului locomotor este
strâns legată de evoluția ontogenetică a mișcărilor. Copilul
are încă din viața intrauterină reflexul absolut al mișcării.

Pe parcursul evoluției motorii a copilului se disting în mod

clar următoarele stadii:
 stadiul compensațiilor posturale;
 stadiul reacțiilor de balansare alternativă a membrelor;
 stadiul reacțiilor de pășire;
 stadiul reacțiilor de săltare a bazinului;
 stadiul reacțiilor de echilibru / prevenire a căderilor.
 Marcu, V., Matei, C. (2009) Echilibrul corporal, Editura
Universității din Oradea, 63p.;
 Plas, F., Hagron, E. (2001) Kinetoterapie activă, Editura
Polirom, București, 31p.;
Maturizarea desemnează
procesul de dezvoltare fizică
şi psihomotorie din copilărie
care se desfăşoară în aceeaşi
ordine la toţi copiii, fiind
influenţat preponderent de
ereditate.
 PARTICULARITĂȚI
ANATOMO-FIZIOLOGICE ȘI
PSIHOLOGICE ALE COPILULUI
NĂSCUT LA TERMEN SI ALE
PREMATURULUI
 Unul din indiciile de bază al sănătăţii copiilor îl reprezintă
dezvoltarea lor fizică, prin care se înţeleg însuşirile
morfologice şi funcţionale ale organismului, ce
caracterizează procesele creşterii şi dezvoltării lui. Pentru
determinarea dezvoltării fizice a copiilor, se aplică
metodica cercetărilor antropometrice. Din semnele
morfologice se determină lungimea corpului,
greutatea, circumferinţa coşului pieptului; semnele
funcţionale caracterizează volumul plămânilor,
dinamometria, spirometria (puterea musculară a mâinilor).

 Majoritatea copiilor născuţi la termen (9 luni) au

greutatea în jur de 3500 gr. băieţii şi 3300 gr. fetiţele şi
lungimea de aproximativ 50 cm. Aceşti copii se numesc
eutrofici.
 Prematurul este un nou-născut viu a cărui greutate
la naştere este egală sau mai mică de 2500 grame,
indiferent de durata gestaţiei. Prematurii pot fi:
 nou-născuţi înainte de termen;
 nou-născuţi la termen, dar cu o greutate
mai mică de 2500 grame (distrofie
prenatală)
Cauzele apariției nou-născutului
cu risc
 Cauze materne :
 Vârsta mamei (16-40ani)
 Factori personali (nivel socio-economic, fumat, alcool,
droguri, subalimentaţie, traumatisme fizice, activitatea
profesională a mamei , stres, activitate prelungită şi grea)
 Boli ale mamei (diabet, boli renale, cardiace, pulmonare,
HTA, anemie), infecţii urinare, izoimunizare,
trombocitopenie, infertilitate, sângerări în al-3-lea
trimestru de sarcină, alte naşteri premature, ruptură de
membrană, epilepsie, medicaţie cronică
(anticonvolsivante), anamneză obstreticala patologică,
hipertermie
 Cauze fetale : gestaţii multiple, sindrom de
insuficienţă placentară (prea mare sau mică),
macrosomi, poziţii fetale anormale, boli congenitale
de cord, aritmii supraventriculare cu debit intrauterin,
acidoză, polihidramnios (anencefalie, tulburări
neuromusculare, atrezie de esofag, hernie
diafragmatică, chilotorax, omfalocel, anemie, infecţie
intrauterină, hipoplazie pulmonară, postmaturitate).
 În raport cu greutatea la naștere, se deosebesc
următoarele grade de prematuritate: (Tabel 1) .

 Căpraru, E., Căpraru, H. (1984) Mama și copilul,

Editura Medicală, București, 185p.;
 În studiul ”New Intrauterine Growth Curves Based on United States Data,
Pediatrics” bazat pe datele a 391 681 de copii născuți prematuri în Statele
Unite ale Americii, s-a realizat un grafic de creștere a copiilor în funcție de
vârsta gestațională avută în momentul nașterii (Tabel 2).

Tabel 2. Valori ale creșterii copiilor născuți prematur în funcție de

vârsta gestațională
Aspectul exterior al unui prematur la naștere este
caracteristic, mai ales la cei cu grad avansat de
prematuritate
 Capul reprezintă 1/3 din talie, cu aspect de
megacefalie sau pseudohidrocefalie. Consistența oaselor
este moale. Suturile și fontanelele sunt larg deschise, iar
uneori se întâlnesc încălecări ale oaselor craniene
(Figura 3).
Figura 3. Craniul nou-născutului
 Creşterea diverselor segmente ale corpului nu se face
în mod egal: cu cât copilul este mai mic, cu atât capul
reprezintă o proporţie mai mare din lungime.

Astfel:
 la nou-născut, capul (extremitatea cefalică) măsoară
1/3 din înălţime
 la 2 ani, 1/4
 la 6 ani, 1/5
 iar la adult, 1/8. Lungimea membrelor superioare şi
inferioare este cu atât mai mare, cu cât copilul este mai
mare (la sugar membrele sunt scurte) (Figura 4).
Particularități anatomice ale prematurului
 Fața este mică, triunghiulară, fără depozite grăsoase și cu
tegumente cutate la nivelul frunții ("facies de bătrân").
 Gâtul este subțire și lung.
 Toracele este mic și îngust, deprimându-se cu ușurință în
timpul mișcarilor respiratorii.
 Abdomenul este mare și evazat, datorită hipotoniei musculare
și a dimensiunilor mari ale ficatului și a celorlalte organe
viscerale, cu favorizarea instalării herniilor.
 Cordonul ombilical se inserează mai aproape de simfiza
pubiană.
 Membrele sunt scurte și subțiri.
 Tegumentele sunt fine și transparente, cu lipsa țesutului adipos
subcutanat și apariția de cute.
 Descuamația fiziologică este fină, apare tardiv și
durează mai mult.
 Lanugo (puf) este abundent, pe obraz și membre.
 Vernix cazeosa lipsește uneori, iar țesutul celular
subcutanat este foarte slab dezvoltat.
 Musculatura este puțin dezvoltată, cu tonus scăzut și
mișcări lente.
 Organele genitale sunt incomplet dezvoltate la cei de
sex femeiesc, labiile mari neacoperind complet pe cele
mici și cu un clitoris mai dezvoltat, iar la cei de sex
bărbătesc, testiculele nu sunt coborâte adesea în scrot.
 Dacă nașterea survine înainte de 22 de
săptămâni, feții nu sunt viabili; cei care
se nasc înainte de 28 de săptămâni
prezintă un risc foarte ridicat de deces
sau îmbolnăvire datorită imaturității
plămânilor.
 Datorită imaturității diverselor organe
și sisteme, adaptarea la viața
extrauterină este dificilă în cazul
copilului născut prematur.
 . PARTICULARITĂȚI FIZIOLOGICE ALE
PREMATURULUI
După naştere unii copii prematuri sunt plasaţi în incubator.
Acesta este un mediu de viaţă nenatural (cu lumină şi
zgomot în exces) care împiedică contactul corporal cu
mama. Prematuritatea poate fi însoţită de tulburări
fiziologice (leziuni ale creierului). Lipsa contactului
corporal cu mama şi aceste tulburări pot avea consecinţe
de durată atât asupra copilului cât şi asupra mamei.
În raport cu vârta gestațională, sistemele se dezvoltă
complet sau incomplet (Figura 5).
Pe sisteme se menționează o insuficiență globală, în special la
nivelul sistemului nervos central (S. N. C.).
Figura 5. Stadiile critice, pe săptămâni, în dezvoltarea umană
 Sistemul respirator. Factorii care împiedică expansiunea normală a
plămânului cu menținerea unor zone de atelectazie întinse și
persistente sunt:
 - toracele mic;
 - poziția înaltă a diafragmului;
 - poziția perpendiculară a coastelor;
 - deficiența țesutului elastic pulmonar.
Îngustimea arborelui traheo-bronșic precum și lipsa factorului surfactant
pulmonar contribuie la prezența unei ventilații pulmonare insuficiente.
Schimburile pulmonare gazoase sunt insuficiente datorită slabei
dezvoltări a alveolelor și capilarelor.
Mișcările respiratorii sunt ineficiente datorită tonusului mușchilor
respiratori, care este diminuat.
Respirația prematurului se menține sub influența automată a centrilor
inferiori bulbari din cauza imaturității centrilor superiori ai respirației.
Ca atare, respirația este neregulată, superficială și accelerată (în jur de 50-
60 resp/minut), uneori de tip Cheyne- Stokes, Küssmaul sau Biot.
Accidentele respiratorii sunt frecvente și constau din accese asfixice
manifestate prin crize de apnee-cianoză, care se pot repeta de mai
multe ori pe zi.
Sistemul cardio-vascular.
 Ritmul cardiac este de tip fetal (embriocardic) în jur de 140-
160 bătăi/minut., bătăile cardiace fiind slabe, tensiunea
arterială este scăzută.
 Fragilitatea vasculară este mărită cu favorizarea
hemoragiilor (la nivelul intestinului, creierului etc.).
 Sângele păstrează mult timp caracterele fetale, cu
hipoleucocitoză și număr crescut de hematii, care conțin
HB fetală în cantitate mai mare. De menționat, existența
insulelor de hematopoieză în ficat și splină, care mai
funcționează (hematopoieză hepato-splenică).
 Hemoliza este accentuată cu anemie precoce.
 Hipoprotrombinemia este caracteristică cu tendință mare
la hemoragii, iar proteinemia este scăzută.
Aparatul vizual.
 Retinopatia copiilor născuți prematur - retinopatie de
prematuritate, retinopatia de prematuritate, este în
prezent în topul cauzelor de orbire a copiilor în țările
dezvoltate ale lumii. Aceasta deficiență este o cauză a
pierderii vederii pentru circa 70% dintre copiii orbi.
Această boală a retinei afectează în special copiii
născuți prematur, cu greutate mică la naștere.
Incidența bolii crește din cauza numărului tot mai
mare de copii născuți la o vârstă gestațională extrem de
periculoasă.
 Sistemul digestiv prezintă deficiențe de ordin anatomic și
funcțional.
 Musculatura întregului tract digestiv este slab dezvoltată.
Există tulburări în actul subtului, deglutiției și
peristaltismului gastrointestinal.
 Capacitatea gastrică este redusă (3-5 cm³, la naștere).
 Glandele gastrice și intestinale sunt puțin dezvoltate.
 Funcția clorhidropeptică și lipazică a stomacului este
redusă, dar labfermentul este prezent în cantitate
suficientă.
 Tripsina este prezentă la naștere, amilaza absentă, iar
lipaza scăzută.
 Secreția biliară este deficitară.
 Ficatul este cu insuficiență funcțională,
glicuronoconjugarea fiind scăzută mult.
Nutriția
 Procesele anabolice sunt foarte crescute la prematurii
sănătoși, aceștia realizănd creșter spectaculoase.
Prematurul reține de 2 ori mai mult azot decât nou-
născutul la termen, pe lângă un potențial ridicat de
absorbție pentru proteine (atât pentru cele din laptele
matern cât și pentru cele din laptele de vacă). Există o
hipoglicemie fiziologică cu nevoi crescute de glucoză.
Toleranța pentru grăsimi este scăzută. Hidrolabilitatea
este o altă caracteristică, prematurul având apă mai
multă, cu un sector extracelular mai mare. Există nevoi
crescute de săruri minerale și vitamine.
Sistemul renoureteral
 Rinichii prezintă insuficiență morfo-funcțională cu
capacitatea de concentrație redusă. Cantitatea de urină
este redusă și micțiunile sunt rare. Albuminuria este
prezentă în primele zile de viață. Filtrarea glomerulară
este imperfectă, cu eliminare scăzută de sodiu și apă și
tendință la edeme, sclereme, scleredeme.
Sistemul nervos
 Există o insuficiență anatomo-funcțională a cortexului cu imposibilitatea
rolului său reglator. Fenomenele vitale se află sub influență subcorticală, dar
nici centrii bulbari și mezencefalici nu sunt suficient diferențiați.
 Printre copiii prematuri rata pacienților diagnosticați cu infirmitate mototrie
cerebrală variază între 40-150 de cazuri din 1000 de nou-născuți.
 Următoarele reflexe sunt prezente la naștere: de respirație, înghițire, sugere,
peristaltismul digestiv, defecația, R.O.T., pupilare, sensibilitatea, reflexul
Babinski și reflexul Moro.
 Măduva spinării este bine diferențiată cu mare autonomie.
 În ultimul trimestru de gestație, fetusul poziționat cu spatele la peretele
uterin, are tendința la flexie. Prematurul, care nu traversează această perioadă
intrauterină, este hipoton, nu se poate regrupa spontan. Absența posibilității
de regrupare are consecințe:
 favorizează o postură asimetrică, împiedică rotația bustului și de asemeni
împiedică sugarul să-și privească mâinile.
 este necesară poziționarea copilului în flexie (poziție fetală) pentru a iniția o
relație vizuală, auditivă și pentru a obține calmarea sugarului.
 predomină schema în extensie, ca și poziția asimetrică, perturbând achizițiile
neuromotorii, mai ales evoluția spre simetrie.
 schema corporală evoluează în triada: plagiocefalie, fals torticolis,
hemisindrom, situație agravată în cazul leziunilor neurologice.
Termoreglarea
 Prematurii sunt multă vreme poikilotermi (reglează
temperatura corpului din surse externe), dar în condiții
adecvate pot demonstra și ei un comportament
homeoterm. Există o termolabilitate mare cu tendința
constantă la hipotermie. Hipotermia dupa naștere durează
mai mult. Pe acest fond pot apar crize de hipotermie (în
condiții exagerate de căldură). Termogeneza este
insuficientă cu termoliză mare
Sistemul imunitar
 Apărarea contra infecțiilor este slabă,
de la bariera fizico-chimică a
tegumentelor, până la imunitatea
umorală și celulară.
 Prematurii fac infecții latente oligo sau
asimptomatice cu hipotermie, cu
staționare în greutate și lipsă de
răspuns la tratament.
PARTICULARITĂȚI FIZIOLOGICE ALE
GEMENILOR
 Prin sarcină multiplă se înţelege dezvoltarea simultană a doi sau
mai mulţi feţi în cavitatea uterină.
 Frecvenţa sarcinii gemelare este de 1 la 85 naşteri. Frecvenţa
sarcinii gemelare este influenţată de mai mulţi factori şi anume:
 Factori genetici, ereditari: este mai frecventă la părinţi care şi ei
provin din sarcină gemelară.
 Anotimpul: expunerea îndelungată la stimuli luminoşi induce
poliovulaţie prin suprimarea epifizei şi stimularea hipofizei.
 Incidenţa creşte paralel cu vârsta şi parietatea cu frecvenţa
maximă între 35 -40 ani.
 Factorii rasiali şi zona geografică influenţează de asemenea
frecvenţa.
 Este mai frecventă la rasa neagră, în Nigeria 57/1 000, în China
3/1 000 sunt gemelare. În Rusia incidenţă dublă faţă de Spania.
 Tratamentele de inducere a ovulaţiei creşte frecvenţa.
 Stamatian, F. (2003) Obstetrică și ginecologie, Editura Echinox,
Cluj-Napoca, 161-165p.;
 A. Sarcina gemelară dizigotică rezultă în urma
fecundării a două ovule distincte de către doi
spermatozoizi. Feţii rezultaţi dintr-o asemenea sarcină
pot fi consideraţi ca simpli fraţi cu genotip şi fenotip
diferit, cu anexe fetale complet separate. După modul
de producere a fecundaţiei putem vorbi despre
superimpregnaţie, când fecundaţia se produce în cadul
unui singur raport sexual.
 B. Sarcina gemeiară monozigotică este rezultatul
dedublării unui singur ou fecundat de către un singur
spermatozoid, feţii rezultaţi din asemenea sarcini
având genotipul şi fenotipul identic.
 Complicaţiile sunt mai numeroase decât la sarcinile
mono fetale ceea ce justifică încadrarea sarcinii
gemelare în categoria sarcinilor cu risc crescut.

 Frecvenţa gemenilor este de 1,2%, dar reprezintă

10% din totalul naşterilor premature. Riscul la
prematuritate creşte paralel cu numărul de feţi: la
gemeni 60%, la tripleţi 96%. Durata medie a sarcinii în
sarcina multiplă variază astfel:
 256 zile la gemeni;
 235 zile la tripleţi;
 205 zile la cvadrupli.
PARTICULARITĂȚI PSIHOLOGICE
ALE COPILULUI
PARTICULARITĂȚI PSIHOLOGICE ALE PREMATURULUI
 Prematuritatea uneori are efecte negative asupra
dezvoltării copilului. Dezvoltarea psihomotorie poate fi
încetinită (copilul merge şi vorbeşte mai târziu), întârziere
ce se poate recupera până la vârsta de 3-5 ani. La vârste mai
mari unii dintre aceşti copii vor fi neîndemânatici, labili
afectiv. La vârsta şcolarizării unii dintre ei au greutăţi în
însuşirea scris-cititului şi a calculului aritmetic .

 Încă de la naștere copilul dispune de capacități mari,

ce trebuie doar stimulate de părinți. El are o mare
capacitate de descoperire a mediului înconjurător, de
descoperire a obiectelor și a mijloacelor de comunicare.
Treptat, copilul își dezvoltă propriul corp pe care învață să-l
folosească.
 Generalizând o experiență clinică bogată, un inventar de
probleme și aspecte care pot fi investigate în cadrul examenului
psihologic al copilului. Informațiile oferite de investigarea
acestor aspecte permit formularea unor concluzii diagnostice,
precum și evaluarea posibilităților educaționale pe care le au
deficienții mintali. În cadrul examenului psihologic se pot
examina: dezvoltarea psihomotorie, nivelul mintal, motricitatea,
funcțiile senzoriale și perceptiv motrice, atenția, memoria,
limbajul, personalitatea, maturarea psihosocială și posibilitățile
de învățare.

 Evaluând copilul se poate stabili nivelul atins de

dezvoltarea psihomotorie, se poate calcula coeficientul de
dezvoltare și se pot releva domeniile în care dezvoltarea este
deficitară, precum și acele aspecte în care dezvoltarea este relativ
mai bună; dezvoltarea psihomotorie se examinează de obicei la
copiii mici (0-5 ani) și stă la baza depistării precoce a copilului
deficient mintal.
 Nivelul mintal. În această direcție se poate stabili
vârsta mintală, coeficientul de inteligență, structura
mintală, indici de deterioarare minată, indici
semnificativi pentru dizarmoniile cognitive.
Investigarea nivelului mintal este fundamentală
pentru examenul psihologic al deficientului mintal.

 Motricitatea. Se poate investiga motricitatea

generală, dinamică și statică, echilibrul, praxiile,
dexteritatea manuală, lateralitatea, sincineziile,
coordonările.
 Se pot investiga funcțiile: auditivă, vizuală, gnoziile,
somatognoziile, percepțiile de mărime, formă,
greutate, maturarea funcției vizual-motrice, ritmul,
volumul atenției, calitățile atenției, posibilitățile de
concentrare, spiritul de observație, tulburările de
atenție, memoria vizuală, memoria auditivă, memoria
cuvintelor, memoria numerelor, memoria imediată,
fidelitatea memoriei, tulburările de memorie, aspectul
fonetic, nivelul vocabularului, structura gramaticală,
înțelegerea limbajului, posibilitățile de verbalizare,
citirea, scrierea, stabilitatea emotivă, afectivitatea,
trăsăturile de personalitate, impulsivitatea,
agresivitatea, toleranța la frustrații.
 Se poate examina capacitatea de învățare,
posibilitățile de formare a unor deprinderi
practice, domeniile în care interesul și
învățarea este mai facilă, etc.
 Enumerarea acestor domenii care pot
constitui obiective ale examinului psihologic
al unui copil născut prematur sunt foarte
importante, deoarece ele stabilesc mai bine
ceea ce poate oferi printr-o investigație
psihologică.
PARTICULARITĂȚI PSIHOLOGICE ALE GEMENILOR

 Gemenii monozigoţi sunt întotdeauna de acelaşi sex. Ei sunt atât

de asemănători încât pot fi consideraţi un individ în două
exemplare. Cei dizigoţi pot fi de acelaşi sex sau de sexe diferite.
Ei nu seamănă mai mult decât fraţii obişnuiţi.
 Uneori se nasc 3 - 4 sau şi mai mulţi copii deodată. Între ei pot fi
şi mono - şi dizigoţi. Sunt cazuri în care gemenii au organismele
neseparate. Aceştia se numesc gemeni siamezi. Ei, pe cât posibil,
sunt separaţi.
 Gemenii monozigoţi nu seamănă doar fizic. Dezvoltarea lor
psihomotorie se desfăşoară asemănător. Ei încep să meargă şi să
vorbească aproape deodată. Maturizarea sexuală se produce
aproape în acelaşi timp. Inteligenţa lor se află la aproape acelaşi
nivel. Ei seamănă mult afectiv şi temperamental. Sunt receptivi
la boli asemănătoare; chiar şi data decesului este mai apropiată
decât în cazul gemenilor dizigoţi.
 Relaţiile dintre gemeni – mai ales dintre cei monozigoţi – se
deosebesc de relaţiile obişnuite dintre fraţi. Ei sunt aproape tot
timpul împreună, sunt îmbrăcaţi aproape la fel, au aceleaşi
preocupări. Relaţiile intense dintre gemeni pot avea efecte
negative asupra dezvoltării lor psihosociale. Dintre efectele
negative menţionăm:
 formarea cu întârziere a limbajului (gemenii se joacă tot timpul
împreună, comunică între ei, şi din această cauză simt mai puţin
nevoia de a comunica cu alţii (Luria, după Mérei, V. Binét, p. 53);
 uneori (din aceleaşi motive) au greutăţi în stabilirea relaţiilor
interpersonale cu alţi copii;
 fiind aproape tot timpul împreună, au greutăţi în formarea
imaginii de sine şi a identităţii personale. Ei nu devin un „Eu” în
opoziţie cu cei din jur, ci din Eul lor face parte şi fratele. Sunt
„întregi” şi se simt bine numai dacă sunt împreună.
 Asemănarea dintre gemenii monozigoţi este mare
numai dacă ei sunt sănătoşi. Gemenii, atât cei mono-
cât şi cei dizigoţi, uneori ridică probleme medicale
grave. În timpul dezvoltării intrauterine, din cauza
poziţiei în uter, este posibil ca unul să se dezvolte bine,
iar celălalt deficitar. Deşi zestrea genetică a fost
aceeaşi, unuia mediul uterin i-a oferit condiţii bune,
celuilalt nu. Din aceste motive este posibil ca unul
dintre gemeni să fie sănătos şi celălalt bolnav şi în
situaţiile date ei nu mai seamănă atât de mult nici
fizic, nici intelectual, nici temperamental.