PARTICULARITĂŢILE

FCT ÎN PEDIATRIE

Conf.univ. C. Scutari
Stadiile ontogenezei (dezvoltarea organismului uman).
Caracteristica de bază a dezvoltării intrauterine şi
postnatale.
În procesul ontogenezei umane se disting 2 perioade:
1. Intrauterină
2. Postnatală (copilăria)
 Perioada intrauterină se divide în 2 etape principale:
 Embrionară care include 11-12 săptămâni;
 Fetală – până la sfârşitul sarcinii.
 Perioada embrionară se caracterizează prin diferenţierea
mai rapidă a ţesuturilor, formarea organelor şi sistemelor.
La această etapă embrionul se transformă în făt.
 Caracteristica de bază a dezvoltării
intrauterine şi postnatale.
 În stadia fetală se produc procese intense de maturare a
tuturor ţesuturilor, creşterea taliei şi greutăţii corpului;
fătul se pregăteşte pentru viaţa extrauterină.
 Etapa postnatală (sau însăşi copilăria) se caracterizează
prin creşterea şi desăvârşirea funcţiilor anumitor organe
şi sisteme ale organismului, integrarea şi interconexiunea
stărilor lor funcţionale.
 Viteza dezvoltării anumitor organe şi sisteme este
diferită.
GRUPELE DE VÂRSTĂ A COPIILOR ŞI PARTICULARITĂŢILE
ORGANISMULUI LOR COMPARATIV CU CEL UMAN.

Perioada postnatală de dezvoltare se împarte în

următoarele grupe de vârstă:
Perioada neonatală, de nou-născut (până la 3-4
săptămâni);
Perioada sugară (de la 3-4 săptămâni până la 12 luni);
Perioada antepreşcolară (perioada de creşă) (de la 1 an
până la 3 ani);
Peroada preşcolară (de la 3 până la 6 ani);
Perioada şcolară mică ( de la 7 până la 12 ani);
Perioada şcolară mare (de la 12 până la 17 ani).
 Perioada neonatală

Începe de la prima respiraţie a copilului şi continuă 28 zile.

Această perioadă se caracterizează prin imaturitatea tuturor
organelor şi sistemelor organismului, în deosebi a SNC.
Asemenea procese, cum sunt respiraţia, circulaţia sanguină,
excreţia se produc cu intensitate maximă (frecvenţa respiraţiei –
40, pulsul – 160).
În perioada neonatală funcţiile principale ale organismului sunt
instabile şi chiar influenţa neînsemnată a mediului ambiant
poate fi cauza dereglărilor severe ale proceselor vital
importante.
Perioada sugară

Se caracterizează prin intensitatea mai mare a

dezvoltării fizice şi psihice, decât în perioadele
ulterioare.
În această perioadă greutatea corpului creşte întreit,
înălţimea se majorează cu 25 cm, se modifică esenţial
proporţiile corpului, apropiindu-se de cele ale adultului.
Copilul manifestă rezistenţă mărită faţă de infecţii
(rujeolă, scarlatină, difterie) datorită păstrării imunităţii
pasive, dobândite intrauterin prin placentă.
Perioada sugară

Totodată, sugarul este sensibil faţă de microbii

piogeni şi îndeosebi faţă de flora intestinală.
Se păstrează capacitatea de generalizare a procesului
inflamator, de a răspunde general la orice stimul.
Astfel, într-un şir de maladii (pneumonie, gripă,
dizenterie) pot surveni convulsii, fenomene
meningeale, toxicoză.
Perioada antepreşcolară

se caracterizează prin desăvârşirea rapidă a

deprinderilor motorii ale copilului, a vorbirii şi
psihicii, prin continuarea creşterii intense.
Datorită pierderii imunităţii congenitale în
această perioadă, sporeşte posibilitatea
răspândirii bolilor infecţioase acute pentru
copii (rujeolă, varicelă, scarlatină, tuse
convulsivă).
Perioada preşcolară

 În această perioadă puţin încetineşte procesul creşterii,

dar se desăvârşesc intens posibilităţile funcţionale ale
organelor şi sistemelor.
 Începe eruperea dinţilor permanenţi.
 Copilul trece la regimul alimentar caracteristic pentru
adulţi. Scade tendinţa de generalizare a procesului şi
reacţii toxice.
 În această perioadă apar bolile de geneză alergică
(astm bronşic, reumatism etc.).
Perioada şcolară mică

Se dezvoltă intens şi se desăvârşeşte sistemul

locomotor.
Sfârşeşte eruperea dinţilor permanenţi.
Ritmul şcolar de viaţă favorizează dezvoltarea
asiduităţii, deprinderilor de muncă.
Perioada şcolară mare
 Se caracterizează prin restructurarea sistemului
endocrin, creşterea intensă.
 La fete, semnele secundare de maturare sexuală se
dezvoltă mai precoce decât la băieţi cu 1-1,5 ani.
 În această perioadă deseori se constată modificări
funcţionale ale sistemului cardiovascular, sistemului
nervos, determinate pe de o parte de creşterea rapidă
neproporţională a întregului organism şi anumitor
organe, iar pe de altă parte – de instabilitatea sistemului
nervos vegetativ şi endocrin.
FACTORII NOCIVI (TERATOGENI) CARE
INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA FĂTULUI

Embrionul şi fătul sunt foarte sensibili la acţiunea factorilor

nefavorabili (teratogeni), ce pot provoca moartea, vicii de
dezvoltare, anomalii de dezvoltare şi, de asemenea,
dereglări funcţionale ce pot să se manifeste imediat după
naştere sau ulterior.
Factorii teratogeni se divizează în 3 grupe:
exogeni
genetici
micşti (exogeni şi genetici).
La factorii teratogeni exogeni se referă:
Radiaţia ionizantă.
Unele infecţii virale (rubeolă, hepatită virală,
infecţie enterovirală, mai rar gripa).
Preparate medicamentoase (citostatice, steroizi,
salicilaţi în doze mari, tetracicline, neuroleptice).
Unele substanţe chimice utilizate în industrie şi
agricultură (pesticide, herbicide).
Unele produse alimentare (îndeosebi cele alterate,
cum este cartoful infectat cu fungi).
 La factorii teratogeni
genetici

se referă genele mutante care provoacă vicii de

dezvoltare.
Ele se transmit prin ereditate. Spre exemplu, cazuri de
fisură a buzei superioare, poli- sau sindactilie
(concreşterea completă sau parţială a degetelor).
Factorii teratogeni micşti constau din factorii acestor
două grupuri.
PARTICULARITĂŢILE FARMACOCINETICII
MEDICAMENTELOR LA COPII DE DIFERITĂ
VÂRSTĂ
ABSORBŢIA
La utilizarea perorală a medicamentelor se va lua în
consideraţie, că în primele luni de viaţă a copilului
compoziţia sucului gastric este ca la adulţi, dar aciditatea
şi capacitatea enzimatică sunt mai reduse, ceea ce
favorizează absorbţia mai rapidă a alcaloizilor şi
substanţelor alcaline.
Este redusă, de asemenea, activitatea enzimatică, de aceea
medicamentele rămân sub formă neschimbată şi se absorb
mai repede.
 ABSORBŢIA

La administrarea rectală a medicamentelor se va lua în

consideraţie, că mucoasa rectului la copii de vârstă mică
este mai vulnerabilă, uşor se lezează.
La administrarea inhalatorie a medicamentelor se va
lua în consideraţie, că mucoasa căilor respiratorii este
sensibilă la stimulii iritanţi şi reacţionează prin secreţia
abundentă a secretului şi prin tumefiere, ce poate
deregla conductibilitatea căilor respiratorii.
 DISTRIBUŢIA MEDICAMENTELOR
Medicamentele pătrunse în sânge, pot să se dizolve în
plasmă, să se conjuge cu proteinele şi să fie absorbite pe
suprafaţa celulelor sanguine.
Conţinutul albuminelor şi glicoproteinelor în plasma
sanguină a nou-născuţilor şi sugarilor este mai mic, decât
la copiii mai mari şi la adulţi. Prin urmare, fracţia liberă la
ei este mai mare, iar cea legată – mai mică. Aceasta
facilitează pătrunderea substanţelor în ţesuturi şi organe şi
accelerează eliminarea lor.
La nou-născuţi şi sugari barierele histohematice sunt
imature. Îndeosebi aceasta se referă la bariera
hematoencefalică, prin care medicamentele pătrund mai
uşor, decât la adulţi, creând concentraţii mari în creier.
 BIOTRANSFORMAREA
În ficatul nou-născuţilor funcţionează insuficient
ligandinele (proteine speciale care extrag din plasma
sanguină şi conjugă substanţe chimice).
Ca rezultat absorbţia medicamentelor care circulă în
plasma sanguină şi retenţia lor ulterioară în ficat sunt
moderate.
În ficatul nou-născuţilor nu sunt active nici enzimele care
asigură procesele de conjugare (conjugarea preparatului
cu metaboliţii – acid sulfuric, acid acetic, acid
glucuronic).
BIOTRANSFORMAREA

Astfel, datorită insuficienţei sistemului enzimatic în

ficatul şi plasma sanguină a nou-născuţilor şi
sugarilor, medicamentele nu se supun biotransformării
timp mai îndelungat, pătrund în ţesuturi mai uşor şi
provoacă efecte farmacologice.
Necătând la aceasta, în ficatul copiilor se formează
alţi metaboliţi, care nu se depistează la adulţi.
 EXCREŢIA
Organul principal de excreţie a medicamentelor sunt
rinichii. La nou-născuţi foiţa viscerală a capsulei
glomerulare este tapetată cu epiteliu cilindric, şi nu plat
ca la adulţi. Aceasta împiedică procesul de filtrare.
Greutatea celulelor tubulare, lungimea şi circulaţia
sanguină a canaliculelor este mai mică decât la adulţi,
sistemele de transport funcţionează mai slab. De aceea,
substanţele eliminate prin secreţia activă se excretă mai
lent din organismul copiilor.
Urina la copii este preponderent acidă. De aceea la ei mai
uşor se reabsorb şi se reţin în organism acizii organici, pe
când substanţele alcaline se excretă mai rapid.
 PRINCIPIILE DOZĂRII PREPARATELOR
MEDICAMENTOASE LA COPII
Dozarea medicamentelor la copii este una din sarcinile
principale ale farmacoterapiei în pediatrie.
Dificultatea constă în faptul că în cadrul dezvoltării
copilului, se modifică toate procesele metabolice şi
funcţiile organelor şi sistemelor, ceea ce se reflectă
asupra farmacodinamiei medicamentelor.
Există formule empirice, care permit din doza
medicamentului pentru adulţi să se calculeze doza
necesară pentru copil, reieşind din greutatea sau vârsta
lui.
 PRINCIPIILE DOZĂRII PREPARATELOR
MEDICAMENTOASE LA COPII
 A = a x b / 20 (1);
 A = a x m / 70 (2),
Unde A – doza pentru copil, a – doza pentru adulţi, b -
vârsta copilului în ani; m – greutatea copilului în kg.
Una din particularităţile organismului copilului comparativ
cu cel adult, este volumul mai mare al lichidului
extracelular. Din aceste considerente, concentraţia
substanţelor în sânge şi volumul lichidului extracelular al
copiilor la 1 kg masă corp va fi mai mică, decât la adulţi. De
aceea efectul farmacologic la dozarea medicamentului
reieşind din greutatea corporală va fi mai atenuat.
PRINCIPIILE DOZĂRII PREPARATELOR
MEDICAMENTOASE LA COPII

Astfel, copiilor de 1-2 ani, pentru obţinerea efectului

vasopresor al efedrinei se necesită doze de 3 ori mai mari
la 1 kg masă corp, decât la adulţi.
Mărirea dozei reieşind din calculul la o unitate masă
corp se necesită la administrarea sulfamidelor,
antibioticelor şi altor preparate.
Din aceste considerente, s-a propus coeficientul – dozis-
factor, care ia în consideraţie această particularitate a
farmacocineticii la copii.
PRINCIPIILE DOZĂRII PREPARATELOR
MEDICAMENTOASE LA COPII

Pentru calcularea dozei optime, se necesită valoarea

dozei calculate după formula (2) să se înmulţească cu
dozis-factor.
Multe procese fiziologice, cum sunt minut-volumul
cardiac, viteza filtrării în rinichi, se corelează mai
benefic cu mărimea suprafeţei totale a corpului, decât
cu greutatea corpului.
De aceea, actualmente se propune dozarea
medicamentelor reieşind din suprafaţa corpului nu
numai la copii, dar şi la adulţi.
Dozarea medicamentelor la copii după vârstă, greutatea
corpului, mărimea suprafeţei corpului, dozis-factor
Vârsta Greutatea Suprafaţa Raportul Raportul Dozis-factor Raportul
corpului, kg corpului între masa între între doza la
m2 copilului şi suprafaţa copii şi doza
cea a corpului la la adulţi
adultului copii şi cea
% la adulţi
%
Nou- 3,8 0,25 5 14 2,4 12
născut
1-3 luni 5 0,28 8 16 2,4 16
6 luni 7,5 0,35 11 20 1,8 20
1 an 10 0,43 15 25 1,6 25
3 ani 15 0,6 23 35 1,6 35
6 ani 20 0,8 30 46 1,6 46
7,5 ani 23 0,9 35 50 1,4 50
9 ani 27 1,0 42 58 1,4 58
10 ani 30 1,05 46 60 1,4 60
12,5 ani 40 1,2 62 70 1,2 70
14,5 ani 50 1,5 77 86 1,2 86
Adult 65 1,73 100 100 - -
ASPECTELE PRINCIPALE ALE FARMACOTERAPIEI
AFECŢIUNILOR PEDIATRICE
În ultimii ani a crescut arsenalul medicamentelor utilizate
în practica pediatrică. Din aceste considerente, pediatrul
trebuie să cunoască specificul farmacocineticii şi
farmacodinamiei preparatelor medicamentoase la copii,
complicaţiile farmacoterapiei în practica pediatrică, pentru
a selecta medicamentul cel mai adecvat.
La nou-născuţi, comparativ cu copiii din grupele de
vârstă mai mare, este mai atenuată imunitatea umorală şi
celulară, nu sunt desăvârşite mecanismele de protecţie ce
contribuie la răspândirea şi generalizarea infecţiei şi la
manifestarea multor efecte nefaste ale medicamentelor.
ASPECTELE PRINCIPALE ALE FARMACOTERAPIEI
AFECŢIUNILOR PEDIATRICE

Copiii tolerează bine chinina, cafeina, glicozidele

cardiace şi alte preparate, inactivarea cărora este în
funcţie de intensitatea proceselor oxidative şi funcţiei
organelor excretorii.
Totodată, copiii sunt sensibili la morfină, opiu, stricnină.
La administrarea morfinei copiilor pot surveni
deprimarea centrului respirator şi convulsii, la
administrarea atropinei - apare somnolenţă.
Survin răspunsuri reflectorii acute la acţiunea iritantă a
medicamentelor asupra pielii.
ASPECTELE PRINCIPALE ALE FARMACOTERAPIEI
AFECŢIUNILOR PEDIATRICE

Organismul copilului este mai rezistent decât cel al

adultului la toxinele ce provoacă asfixie: oxid de
carbon, neuroleptice, antipiretice etc.
Nou-născuţii necesită doze mai mari de glicozide
cardiace, decât copiii de altă vârstă.
Eritromicina este bine tolerată de copiii prematuri.
ASPECTELE PRINCIPALE ALE FARMACOTERAPIEI
AFECŢIUNILOR PEDIATRICE

Aminoglicozidele, tetraciclinele, cloramfenicolul şi

fluorochinolonele sunt contraindicate şi periculoase
pentru sugari şi copii până la 8 ani.
La administrarea medicamentelor pediatrul trebuie să
selecteze forma farmaceutică adecvată a preparatului,
să calculeze doza reieşind din farmacodinamia şi
farmacocinetica medicamentelor şi particularităţile
ontogenetice de dezvoltare a copilului şi de caracterul
şi gradul severităţii procesului patologic.
COMPLICAŢIILE FARMACOTERAPIEI
ÎN PEDIATRIE

Efectele nefaste ale medicamentelor pot fi

divizate în 3 grupe:
adverse,

toxice,

alergice.
REACŢIILE ADVERSE apar ca manifestare a
mecanismului principal de acţiune a medicamentului.
Spre exemplu, atropina provoacă xerostomie datorită
blocării M-colinoreceptorilor în glandele salivare. Efectul
dat se manifestă paralel cu efectul curativ al preparatului.
REACŢIILE TOXICE ale medicamentelor pot apărea la
pătrunderea în organism a dozelor foarte mari de preparat
şi la administrarea dozelor terapeutice.
În acest caz cauzele principale de apariţie a efectelor
toxice sunt enzimopatiile genetice sau particularităţile
reacţiei genetic determinate a receptorilor tisulari la
medicamente.
REACŢIILE ALERGICE imediate sunt rezultatul
interacţiunii antigen-anticorp, în procesul căreia se
elimină histamină şi alţi mediatori, care provoacă prurit
cutanat, eritem, edem angioneurotic, scăderea tensiunii
arteriale, spasm bronşic ş.a.
În acest caz are lor lezarea celulelor, ţesuturilor,
eliminarea locală a mediatorilor de tip secundar
(limfokinelor) şi poate să se dezvolte citoagresiune.
Aceste reacţii sunt însoţite de creşterea temperaturii,
dureri în articulaţii, proteinurie, leucopenie sau
leucocitoză, eozinofilie.
REACŢIILE ALERGICE

Reacţiile de tip întârziat pot fi cauza dezvoltării

maladiilor autoimune grave ale ficatului, rinichilor,
cordului etc.
Pentru reducerea frecvenţei şi severităţii efectelor
nefaste se recomandă administrarea medicamentelor
până la 10 zile.
REACȚII ALERGICE MEDICAMENTOASE
PULMONARE
Astmul alergic medicamentos:
enzime: tripsina, chimotripsina, pancreatina,
acetilcisteina, carbocisteina;
antiinflamatoarele nesteroidiene: acidul acetilsalicilic,
ibuprofen, piroxicam etc.;
antibiotice (peniciline), sulfanilamide, chinolone.
Alveolita alergică medicamentoasă:
remedii inflamatoare nesteroidiene, cromoglicat de
sodiu;
remedii antihipertensive, metotrexat, ciclofosfan,
mielosan,
nitrofurane, fenitoina, bleomicina, săruri de aur,
gangliolitice.
 Reacții alergice medicamentoase hepatice

Hepatitele colestatice postmedicamentoase:

clorpromazina, eritromicina, sulfamide, nitrofurane,
tetraciline.
Hepatite parenchimatoase postmedicamentoase:
remedii antituberculoase (tubazida, ftivazida,
rifampicina), antidepresivele (iprazid, nialamida),
clorpromazina, hormonii estrogeni etc.
Reacții alergice medicamentoase renale:
meticilina, oxacilina, penicilina, cefalosporine,
polimixine, sulfamide, furosemida, fenilina.
 Complicaţiile FCT în pediatrie
Efectele adverse Preparatele medicamentoase care provoacă
efectele adverse
Dereglarea funcţiei Tetracicline, cloramfenicol, sulfanilamide,
hepatice mai rar eritromicină, meticilină.
Dereglarea funcţiei Rifampicină, canamicină, gentamicină,
renale streptomicină, fenilburazona, ftivazid,
tetracicline, sulfanilamide, acid boric.
Hemoliza eritrocitelor Nitraţi, paracetamol, vicasol, sulfanilamide.
Methemoglobinemie Nitraţi, sulfanilamide, anestezice locale,
nitrofurani.
Trombocitopenie Fenilbutazona, fenitoină, cloramfenicol,
sulfanilamide, chinidină, citostatice,
rifampicină.
Leucopenie Citostatice, cloramfenicol, sulfanilamide,
carbamazepină.
 Complicaţiile FCT în pediatrie
Efectele adverse Preparatele medicamentoase care provoacă
efectele adverse
Dereglarea vederii Streptomicină, indometacină (dereglarea
percepţiei culorii), etambutol, isoniazidă
(afectarea nervului optic), glucocorticoizi
(cataractă, glaucom), clorpromazină
(acumularea pigmentului în ţesuturile
oftalmice).
Osteoporoză Glucocorticoizi, fenitoină, almagel.
Derglarea dezvoltării Tetracicline
dinţilor
Dereglarea auzului Monomicină, canamicină, gentamicină,
streptomicină.
Dereglarea funcţiei Glicozide cardiace, beta-blocante, clorură de
cordului potasiu, clorură de calciu, aminofilină, sulfat
de magneziu, tetracicline.
Luând în consideraţie frecvenţa variată de
survenire a efectelor adverse la administrarea
diverselor medicamente şi posibilitatea mai
mare de apariţie a lor la nou-născuţi, se disting 3
grupe de preparate medicamentoase:

• administrate nou-născuţilor;
• administrate cu precauţie;
• contraindicate.
RECOMENDAŢIILE ADMINISTRĂRII
MEDICAMENTELOR LA NOU-NĂSCUŢI
PREPARATELE MEDICAMENTOASE
administrate n-n. administrate cu precauţie contraindicate
Ampicilină Atropină Acid boric
Penicilină Clorpromazină Tetracicline
Oxacilină Digoxină Canamicină
Oleandomicină Strofantină Monomicină
Cefalexină D-penicilamină Acid nalidixic
Claforan Teofilină Sulfanilamide
Nistatină Aminofilină Salicilaţi
Metoclopramid Gentamicină Lincomicină
Fenobarbital
Vicasol
Diazepam
Oxibutirat de sodiu
Piracetam
Farmacoterapia bolilor pediatrice
Pediatria este specialitatea medicală care se ocupă cu
prevenţia, dignosticarea şi tratamentul afecţiunilor
pediatrice.
Sarcinile de pediatrie cuprind:
monitorizarea dezvoltării normale a copilului
recomandări privind alimentaţia pe grupe de vârstă
servicii preventive (profilaxia bolilor de nutriţie,
vaccinări specifice etc.)
diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor acute
monitorizarea afecţiunilor cronice
Anemia
Anemia (în special anemia feriprivă) este una
dintre cele mai frecvente afecţiuni ale sângelui,
apare în momentul în care nivelul eritrocitelor în
organism scade.
Aceasta poate conduce la probleme de sănătate
deoarece celulele roşii conţin hemoglobina, care
este cea care transportă oxigenul în țesuturile
organismului.
Anemia poate determina o varietate de complicaţii
incluzând oboseală și stres la nivelul organelor şi
sistemelor.
Anemia
Tratament
Anemia feriprivă se tratează cu medicamente pe bază de
fier (vezi lecţia „FCT anemiilor”) care pot fi administrate
luni întregi. Administrarea preparatelor de fier odată cu
alimentele poate ajuta la prevenirea efectelor secundare
care pot include greată, diaree, constipaţie şi dureri de
stomac.
Surse de fier includ carnea, fasolea, gălbenuşul de ou,
cereale integrale, nuci şi fructe de mare. Dacă anemia nu
se remediază cu ajutorul suplimentelor de fier se vor
prescrie preparate injectabile cu fier. În cazuri extrem de
rare se pot aplica transfuzii de sânge.
 Defecte congenitale cardiace
Defectele congenitale ale inimii sunt anomalii în structura
inimii care sunt prezente la naştere.
Aproximativ 8 din fiecare 1000 de nou-nascuţi au defecte
congenitale ale inimii de la uşoare până la severe.
Tratament
Multe anomalii ale inimii (inclusiv duct arterial patent,
defectul septal ventricular, trunchi arterial comun, defectul
septal atrioventricular etc.) pot fi corectate cu o singură
operaţie, în prima parte a copilăriei. Anomalii mai complexe
(incluzând sindromul hipoplaziei părtii stângi a inimii) pot
necesita o serie de două sau trei operaţii incepând imediat
după naştere şi incheiate la vârsta de 3 ani.
 Enurezisul nocturn
Urinarea în pat denumită şi enurezis nocturn reprezintă
urinarea involuntară în timpul somnului, deşi copilul are
controlul vezicii urinare în timp ce este treaz.
Este mult mai frecvent la băieţi decat la fete.
În general enurezisul înainte de vârsta de 6-7 ani nu este
o cauză de îngrijorare.
La această vârstă controlul vezicii urinare pe timpul
nopţii nu este încă instalat.
Enurezisul nocturn
Tratament
Nu este nevoie, de obicei, de tratament pentru enurezis la copii cu
vârste mai mici de 7 ani. Majoritatea copiilor care suferă de
enurezis dezvoltă controlul asupra vezicii în timp, fără tratament.
Enurezisul nocturn primar la copii mai mari de 7-8 ani se tratează.
Copilul nu trebuie pedepsit, trebuie încurajat să bea cantități mai
mari de lichide în prima parte a zilei, astfel încât până la ora 12.00 să
bea aproximativ 40% din necesarul de lichide din ziua respectivă,
între orele 12-17.00 - alți 40%, pentru ca după ora 17.00 să ingere
maximum 20% din lichide.
Cina nu trebuie sa conțină alimente sărate, condimentate, exces de
dulciuri sau excitanți precum ciocolata sau băuturi energizante,
cofeinizate.
Copilul trebuie încurajat să urineze regulat în cursul zilei și
obligatoriu înainte de somnul de noapte. 
 Metoda de tratament
Metoda de tratament include terapie comportamentală sau
medicamente, precum doze mici de antidepresive cu efect asupra
enurezis-ului sau o medicaţie hormonală cu Desmopresină - este un
analog structural al hormonului natural arginin-vasopresina (hormon
antidiuretic). Medicația se administrează seara la culcare pentru a
reduce producția de urină în timpul nopții, durata tratamentului fiind
de aproximativ 3 luni, in funcție de răspunsul terapeutic.
Clorhidratul de oxibutinină – este indicat copiilor cu vârsta mai
mare de 5 ani pentru enurezisul diurn sau nocturn. Aceasta aparține
grupului de medicamente denumite anticolinergice și antispastice.
Duce la relaxarea mușchilor vezicii urinare și oprește contracția
mușchilor (spasme). Aceasta ajuta la controlul eliminării apei (urinei).
Uneori se foloseşte o combinaţie de metode.
Oreionul
Oreionul este o boală cauzată de un virus care de regulă se răspândeşte prin
salivă şi poate infecta multe părţi ale corpului, în special glandele salivare.
De asemenea, virusul poate intra și în lichidul cefalorahidian și coloana
vertebrală. În momentul în care ajunge aici, poate duce la simptome neurologice,
poate afecta pancreasul, testiculele la băieți și bărbați și ovarele la fete și femei.
În jur de 20% dintre bărbații cu oreion manifestă inflamații testiculare
unilaterale, sensibile la atingere, și încălzirea scrotului. Există un risc mai mare
de atrofie testiculară, iar producția de testosteron poate fi afectată.
Tratamentul
Deoarece oreionul este cauzat de un virus, antibioticele nu sunt un
tratament eficient.
 
După boală, apare o imunitate la oreion pe viaţă. Din fericire, majoritatea
copiilor îşi revin dintr-un caz necomplicat de oreion în termen de 2
săptămâni.
Oreionul
Tratamentul la domiciliu
Odihna este cel mai bun tratament.
Câteva măsuri pentru a reduce durerea şi disconfortul şi
a-i feri pe alţii să se infecteze:
Utilizarea medicamentelor antipiretice, cum sunt
paracetamolul sau ibuprofenul. Aceste medicamente vor
ajuta şi la reducerea durerii din glandele parotide
inflamate. Uneori - corticosteroizi.
Acidul acetilsalicilic nu trebuie sa fie folosit la copiii cu
boli virale deoarece folosirea aspirinei în asemenea cazuri
este asociată cu dezvoltarea sindromului Reye care duce
la insuficienţă hepatică, afectarea SNC şi la moarte.
Oreionul
Pentru alinarea suferinţei copilului în ce priveşte
glandele parotide inflamate pot fi aplicate comprese
calde sau reci.
Se face toaleta mucoasele bucale cu gargarisme,
administrare de soluție de glicerină. 
Se vor consuma alimente moi, care nu cer multă
mestecare şi abuz de lichide.
De evitat servirea de sucuri de fructe acre sau acide (ca
sucul de portocale, sucul de grapefruit sau limonada)
care fac ca durerea sa fie mai pronunţată.
Vitamine: vit. C, Revit.
 Rubeola

Rubeola este o infecţie care afectează în primul rând

pielea şi ganglionii limfatici (apare imediat).
Este cauzată de virusul rubeolei, care de regulă se
transmite prin secreţiile din nas sau gât, prin picături fine
de lichid.
De asemenea, poate trece prin fluxul sanguin al femeii
insărcinate infectând fătul.
Deoarece este o boală în general uşoară la copii, pericolul
medical primar este infectarea femeilor gravide, care
poate cauza sindromul de rubeolă congenitală.
Evoluția rubeolei mai poate fi însoțită de:
Tuse;
Rinoree;
Cefalee;
Conjunctivită.
Infecția în primul trimestru de sarcină (în primele 3 luni
de sarcină) poate determina avort spontan, malformații
congenitale cardiace ale produsului de concepție,
afectare hepatică și splenică, naștere prematură, retard
de creștere intrauterină, surditate, miopie, retard
intelectual.
 Rubeola
Tratamentul
Rubeola nu se poate trata cu antibiotice, deoarece antibioticele
nu sunt eficiente contra infecţiilor virale.
Sunt necesare simple măsuri de îngrijire personală:
regim la pat cât este necesar
utilizarea paracetamolului pentru reducerea disconfortului creat
de febră şi dureri.
Ca și alte boli ale copilăriei, și rubeola poate fi prevenită prin
vaccinare. Vaccinul ROR (rujeola, oreion și rubeola) este un
vaccin combinat, sigur, eficient si cu foarte putine efecte
secundare. Este inclus in schema obligatorie de vaccinare;
prima doză se administrează la vârsta de 12 luni, iar cea de-a
doua la 5 ani. 
Rujeola (pojar)

Rujeola, este o infecţie respiratorie foarte contagioasă

- dar rară - care este cauzată de virusul (Morbillivirus).
El cauzează o erupţie pe toată pielea corpului şi
simptome similare gripei, inclusiv febră, tuse şi rinoree
conjunctivită, enantem (semnul Koplik) pe mucoasele
bucale sau labială și o erupție cutanată maculopapulară
generalizată.
Rujeola este raspândită prin respiraţie şi este foarte
contagioasă – 90% din persoanele fără imunitate în
acest sens vor fi infectate.
Rujeola (pojar)
Tratament
Deoarece rujeola este cauzata de virus, simptomele
tipice trec de la sine fără tratament medicamentos odata
ce virusul şi-a urmat cursul.
Este important de a consuma multe lichide şi a respecta
regimul la pat.
Simptomele de rujeolă durează de regulă aproximativ 2
săptămâni.
Daca febra produce discomfort se poate administra un
medicament de combatere a febrei cu excepţia acidului
acetilsalicilic.
Scarlatina
Scarlatina este cauzată de o infecţie cu o bacterie numită
streptococ de grupa A. Bacteria produce o toxină care poate
cauza iritaţia « roșu aprins » de la care provine numele acestei
boli.
Limba de zmeură, angină, obraji roșii.
Spre deosebire de anumite alte boli, cum sunt rujeola şi
rubeola, scarlatina nu poate fi lăsata să îşi urmeze cursul şi
aceasta deoarece streptococul este o bacterie foarte periculoasă
şi poate cauza diverse complicaţii (reumatism,
glomerulonefrită, etc.).
Tratament
Terapia este concepută să trateze
infecţia cu antibiotice (de obicei, peniciline).
Scarlatina, de regulă, nu este o boală gravă dacă este
tratată prompt. Ameliorarea apare de obicei în termen
de 24 de ore de la începerea tratamentului.
Se recomandă eritromicina pentru pacienţii alergici la
penicilină. Antibioticele de linia a doua includ:
amoxicilina, clindamicina şi cefalosporinele orale.
Deşi simptomele se reduc în termen de 4 zile chiar fără
tratament, este foarte important de terminat intregul
program de administrare a antibioticului pentru a
impiedica complicaţiile.
Odata cu administrarea de antibiotice, se necesită
regim la pat si abuz de lichide cu scop de detoxifiere.
Varicela

Varicela (vărsatul de vânt) este o boală

frecventă cauzată de virusul zoster, care
aparţine familiei herpesvirusurilor.
Este una dintre cele mai frecvente boli
infecto-contagioase care cauzează erupţie
(urticarie).
Varicela este foarte contagioasă pentru
persoanele care nu sunt imune.
Virusul se răspândeşte uşor de la persoană
la persoană prin aer şi contact fizic.
 Varicela

Tratament
Varicela este produsă de un virus, astfel nu se vor utiliza antibiotice.
Aplicarea de loțiuni sau spray-uri care să calmeze pruritul și să
favorizeze uscarea veziculelor. Aplicarea Albastrului de metilen, sol.
Verde de briliant pe vezicule.
Administrarea de antihistaminice pe cale orală pentru ameliorarea
pruritului.
Medicamentul antiviral cunoscut ca Aciclovir sau alt medicament
numit Imunoglobulina varicela zoster - pot fi prescrise pentru
persoane de peste 12 ani, persoane cu sisteme imunitare slăbite,
precum şi pentru cei cu boli cronice dermatologice sau pulmonare.
Aciclovirul nu se prescrie copiilor sub 12 ani
deoarece medicamentul poate induce efecte
secundare.