Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)

Unitatea de învăţare nr. 5

ORGANIZAŢIA MARITIMĂ INTERNAŢIONALĂ (IMO)

Cuprins Pagina

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5

5.1 Istoric
5.2 Obiective ale Organizaţiei Maritime Internaţionale
5.3 Organizare
5.4 Atribuţii IMO
5.5 Comitete IMO
5.6 Adoptarea convenţiilor în domeniul maritim
5.7 Principalele convenţii adoptate de IMO
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 5
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 5

49
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 5

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 5 sunt:

Obiective ale Organizaţiei Maritime Internaţionale
Atribuţiile Organizaţiei Maritime Internaţionale
Comitetele Organizaţiei Maritime Internaţionale
Adoptarea convenţiilor în domeniul maritim
Principalele convenţii adoptate de Organizaţia Maritima Internaţională

5.1 Istoric

Activităţile de navigaţie, transport şi comerţ pe mare a impus adoptarea la scară mondială a

unor măsuri referitoare la creşterea siguranţei operaţiunilor maritime prin înfiinţarea unui
organism la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
În acest sens între anii 1944 şi 1946 s-au înfiinţat două organizaţii interguvernamentale,
care au funcţionat o perioadă scurtă de timp. Organizaţia din 1946 are meritul de a fi pregătit
proiectul unei convenţii de înfiinţare a unei organizaţii permanente, care a devenit documentul
de bază al dezbaterilor purtate la conferinţa de la Geneva din anul 1948. Această conferinţă a
adoptat şi a deschis pentru semnare, textul Convenţiei privind înfiinţarea Organizaţiei Maritime
Consultative Interguvernamentale (IMCO; Inter-Governmental Maritime Consultative
Organisation), care urma să intre în vigoare la data la care va fi semnată de 21 state, din care
7 să posede o flotă de minim un milion tone registru brut. În 6 martie 1958 Japonia devine al 21-
lea stat semnatar şi astfel IMCO, începând cu ianuarie 1959, ia practic fiinţă ca a 12-a
organizaţie specializată a ONU.
IMCO are sediul la Londra. Scopul statutar al organizaţiei este să promoveze colaborarea
între statele membre în domeniul navigaţiei maritime comerciale, să favorizeze abolirea practicilor
restrictive şi a măsurilor discriminatorii practicate de unele state, să contribuie la creşterea securităţii
navigaţiei pe mare.
Organizaţia se ocupă, în special, cu aplicarea Convenţiei privind ocrotirea vieţii omeneşti pe
mare (1960) şi a altor convenţii internaţionale încheiate în problemele maritime.
România a devenit membru o dată cu semnarea instrumentelor de Aderare prin Decretul
Consiliului de Stat nr.114 din 22/03/1965 cu privire la aderarea Republicii Populare România la
Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale încheiată la
Geneva, la 6 martie 1948.
La data de 22 mai 1982 IMCO îşi schimbă numele în Organizaţia Maritimă Internaţională
(International Maritime Organisation) prescurtat - IMO.

5.2 Obiective ale Organizaţiei Maritime Internaţionale

50
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 

Organizaţia Maritimă Internaţională urmăreşte să asigure instituirea unui sistem de

colaborare şi schimb de informaţii între guverne în domeniul reglementărilor guvernamentale
privind orice fel de probleme tehnice legate de navigaţia comercială internaţională. Această
organizaţie încurajează şi uşurează adoptarea de norme cu aplicabilitate generală în domeniul
securităţii transporturilor maritime, eficacităţii navigaţiei, prevenirii poluării mărilor de către nave
şi limitării ori înlăturării efectelor acesteia.
Activitatea Organizaţiei Maritime Internaţională se desfăşoară pe respectarea
următoarelor principii privind:
 facilitarea cooperării între state, în toate problemele de ordin tehnic care interesează
navigaţia comercială internaţională şi adoptarea celor mai avansate metode de practicat
în securitatea şi eficienţa navigaţiei maritime;
 promovarea schimbului liber al tuturor serviciilor maritime posibile;
 încurajarea eliminării acţiunilor discriminatorii, a practicilor restrictive care afectează
navele în comerţul internaţional.
 ocrotirea vieţii umane pe mare.
 întocmeşte proiecte de convenţii şi acorduri, convoacă conferinţe, procură mijloace de
informare statelor membre, poartă negocieri cu statele care practică restricţii fără
caracter indispensabil navigaţiei maritime internaţionale.
IMO este chemată să acorde asistenţă altor organisme internaţionale, în materie de
transport maritim, inclusiv agenţiilor ONU.

5.3 Organizare

Organele IMO sunt:

 Adunarea generală;
 Consiliul şi Comitetul pentru securitatea maritimă şi
 alte organe subsidiare necesare, precum şi un Secretariat.
Adunare generală se întruneşte odată la 2 ani. Consiliul este format din 24 membri, aleşi de
Adunarea generală, care primeşte recomandări şi rapoarte din partea Comitetului pentru securitate
maritimă, le analizează şi le transmite, împreună cu comentariile şi recomandările sale, Adunării
generale şi membrilor organizaţiei, pentru informare. Numeşte Secretarul general al
organizaţiei.

5.4 Atribuţii IMO

IMO este singura instituţie specializată a Naţiunilor Unite, al cărui sediu se află la Londra. Ea
51
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
conţine în prezent 168 de State Membre şi două State asociate. Organul său director este
Adunarea, care se reuneşte odată la doi ani. Principalele atribuţii ale Adunării sunt:
 aprobă programul de lucru;
 votează bugetul;
 alege membrii consiliului;
 emite rezoluţii.
Între sesiunile Adunării, rolul de organ director este îndeplinit de Consiliu care este compus
din 32 de State Membre alese de către Adunare.
IMO este o organizaţie tehnică şi majoritatea lucrărilor sale sunt efectuate de comitete şi
subcomitete.

5.5 Comitete IMO

1. Comitetul pentru Siguranţă Maritimă (MSC)

A fost constituit de către Adunare în 1973. Este cel mai important comitet tehnic. El
urmăreşte în mod special problemele referitoare la:
 navigaţie;
 construcţia şi echipamentul navelor;
 prevenirea abordajelor;
 transportul mărfurilor periculoase;
 informaţii hidrografice (nautice);
 salvare şi asistenţă;
 mijloacele pentru siguranţa navigaţiei;
 jurnale de bord şi alte documente de înregistrare a evenimentelor;
 investigarea accidentelor maritime.
Comitetul este ales pe o perioadă de 4 ani şi se întruneşte anual, prezentând Adunării generale,
prin Consiliu, propunerile sale privind regulile de securitate maritimă şi amendamentele la
regulile existente, împreună cu comentariile şi recomandările sale.
România a aderat la Convenţia IMO la data de 28 aprilie 1965
Comitetul pentru Siguranţă Maritimă este „asistat” de nouă subcomitete şi are atribuţii în
următoarele domenii:
 NAV - siguranţa navigaţiei, care urmăreşte în mod special problemele legate de
organizarea traficului;
 SMDSM - radiocomunicaţii;
 COMSAR - căutare şi salvare;
 STW - formare, certificare şi veghe:
 DSC - mărfuri periculoase, încărcături solide şi containere;
 DE - construcţia şi echipamentul navelor;
52
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
 FP - lupta contra incendiilor;
 SLF - stabilitate şi linii de încărcare, siguranţa navelor de pescuit;
 BLG - lichide şi gaze în vrac;
 FSI - aplicarea reglementărilor de către Statul de pavilion.

2. Comitetul pentru Protecţia Mediului Marin (MEPC)

MEPC a fost constituit de către Adunare în anul 1985 şi urmăreşte în mod special toate
problemele legate de protecţia mediului. MEPC este „asistat” de aceleaşi subcomitete ca şi
MSC.

3. Comitetul Juridic
A fost constituit de către Adunare în anul 1967, urmare naufragiului navei TORREY
CANYON. Acest Comitet este sesizat de toate problemele juridice, în special de concordanţa
dintre diferite instrumente juridice şi în ceea ce priveşte Convenţia Naţiunilor Unite referitoare la
Dreptul Mării (UNC).

4. Comitetul de Cooperare Tehnică

A fost constituit de către Adunare în anul 1969 şi reorganizat în anul 1984. Acest Comitet
vine în sprijinul tuturor ţărilor care solicită consultanţă, prin intermediul experţilor, în sensul:
- ratificării Convenţiilor;
- integrării regulilor în sistemul lor juridic;
- dotării cu mijloace proprii;
- asigurării aplicării reglementărilor.
5. Comitetul Facilităţilor
A fost constituit de către Adunare în anul 1972.
Acest Comitet are ca atribuţie principală simplificarea formalităţilor maritime pentru reducerea
distorsiunilor şi dezechilibrelor concurenţiale între Statele membre.

6. Secretariat
Secretariatul este organul permanent care asigură funcţionarea IMO. Secretariatul este
format din Secretarul general, un secretar al Comitetului pentru securitatea maritimă şi alţi
funcţionari ai organizaţiei, funcţie de necesităţi. Efectuează înregistrările necesare bunei funcţionări
a organizaţiei şi pregăteşte, colectează şi distribuie documente, materiale, programe de lucru
etc. cerute de activitatea şi ordinea de zi a Adunării generale, Consiliului şi Comitetului. Sediul
IMO este la Londra sub autoritatea Secretarului General ales pentru perioadă de patru ani.
Secretariatul dispune de un număr de 300 de funcţiona internaţionali.

Atribuţiile Secretariatului

53
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
Secretariatul are următoarele atribuţii principale:
 pregătirea şi execuţia programului reuniunilor diferitelor organisme;
 primirea şi apoi distribuirea, tuturor Statelor membre, a documentele elaborate în cadrul
reuniunilor;
 pregătirea şi difuzarea rapoartelor acestor reuniuni.

5.6 Adoptarea convenţiilor în domeniul maritim

Convenţiile din domeniul maritim sunt documentele cele mai importante adoptate de IMO.
Ele se compun în general din:
 convenţia propriu-zisă, care nu intră în vigoare decât după ratificarea de către cel puţin o
treime din Statele membre, atât a convenţiei cât şi a amendamentelor la aceasta;
 regulile care sunt anexate şi care sunt adoptate în aceeaşi manieră.

5.7 Principalele convenţii adoptate de IMO

Principalele Convenţii adoptate de IMO sunt:

 LL 1966 - Convenţia Internaţională cu privire la Liniile de încărcare. Structura LL
1966:
 Anexa I, care este împărţită în patru capitole:
 Capitolul I – Generalităţi;
 Capitolul II - Condiţii de determinare a bordului liber;
 Capitolul III - Bordul liber;
 Capitolul IV - Cerinţe speciale pentru bordul liber al navelor
construite din lemn
 Anexa II - Zone, suprafeţe şi perioade sezoniere;
 Anexa III - Certificate, inclusiv Certificatul Internaţional pentru Liniile de
încărcare
 CLC - 1969 - Convenţia Internaţională pentru Răspunderea Civilă în cazul Pericolului
de Poluare;
 TONNAGE - 1969 - Convenţia Internaţională pentru Măsurarea Tonajului Navelor;
 INTERVENTION - 1969 - Convenţia Internaţională cu privire la Intervenţia în Mare
Largă în Cazuri de Poluare cu Petrol;
 NUCLEAR - 1971 - Convenţia referitoare la Răspunderea Civilă din domeniul
Transportului Maritim de Material Nuclear;
 FUND-1971 - Convenţia Internaţională pentru Stabilirea unui Fond Internaţional de
Compensare a Daunelor provocate de Poluarea cu Petrol;
54
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
 COLREG 1972 - Convenţia cu privire la Regulamentul Internaţional pentru Prevenirea
Abordajelor pe Mare. Structură COLREG 1972: COLREG 1972 cuprinde patru Anexe
cu prevederi referitoare la lumini, semnale, sunete, semnale pentru navele de pescuit,
etc. şi 38 de reguli împărţite în cinci părţi:
 Partea A - Dispoziţii generale;
 Partea B - Conducere şi Navigaţie;
 Partea C - Lumini şi Semnale Neluminoase;
 Partea D - Sunete şi Semnale Luminoase;
 Partea E - Excepţii.
 LDC - 1972 - Convenţia cu privire la Prevenirea Poluării Marine prin înlăturarea
Deşeurilor şi a Altor Materii;
 CSC - 1972 - Convenţia Internaţională pentru Siguranţa Containerelor;
 MARPOL 73/78 - Convenţia Internaţională pentru Prevenirea Poluării de către Nave.
În paralel cu intervenţia pentru salvare, IMO tratează şi problematica legată de
prevenirea şi intervenţia în caz de poluare marină. Pe această linie au fost adoptate
Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul
încheiat la Londra, la care România a aderat prin Legea nr.6/1993.
Tot în cadrul acestei secţiuni este reglementată şi activitatea în caz de poluare. Această
activitate este precizată detaliat în Planul naţional de pregătire, răspuns şi cooperare în caz
de poluare marină cu hidrocarburi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1593/2002, Modificată
prin Hotărârea Guvernului nr. 893/2006.
Structura MARPOL 73/78:
 Anexa I: Prevenirea poluării cu produse petroliere, a intrat în forţă la 02.10.1983;
 Anexa II: Controlul poluării cu substanţe lichide nocive în vrac, a intrat în forţă la
06.04.1987;
 Anexa III: Prevenirea poluării cu substanţe dăunătoare în pachete, a intrat în forţă la
01.07.1992;
 Anexa IV: Prevenirea poluării prin reziduurile de la nave;
 Anexa V: Prevenirea poluării prin gunoiul de la nave, a intrat în forţă la 31.12.1988;
 Anexa VI: Prevenirea poluării atmosferice de către nave, a intrat în forţă la
19.05.2005.
 SOLAS' 74 - Convenţia Internaţională pentru Salvarea Vieţii Umane pe Mare.
Principala Convenţie adoptată de Organizaţia Maritimă Internaţională este Convenţia
internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată la Londra la 1
noiembrie 1974.
În zona Mării Negre s-a stabilit o politică regională de cooperare între statele riverane
materializată prin Acordul de cooperare privind serviciile de căutare şi salvare pe mare dintre
statele riverane Mării Negre, semnat la Ankara la 27 noiembrie 1998 şi ratificat de România prin

55
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.182/2000, aprobată prin Legea nr.107/2001.
În domeniul intervenţiei în caz de poluare, IMO a întocmit proiectul unui Plan regional de
contingenţă pentru combaterea poluării cu petrol a Mării Negre. Proiectul acestui plan a fost
finalizat la nivel de experţi în cadrul a două întâlniri şi urmează să fie ratificat de către ţările
riverane Mării Negre. De altfel, problema poluării în Marea Neagră se regăseşte şi în
Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării semnată la Bucureşti la 21 aprilie
1992 şi pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 98/1992. Cadrul legislativ naţional este
completat de Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 (r1) privind transportul maritim şi pe căile
navigabile interioare, republicată, care la Capitolul VI „Activităţi efectuate cu nave maritime şi
de navigaţie interioară, Secţiunea a 2-a, „Obligaţia de asistenţă şi salvare”, transpune în
legislaţia naţională prevederile Convenţiilor internaţionale aplicabile.
Activitatea de căutare şi salvare a vieţilor omeneşti se efectuează gratuit de către statul
român în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România
este parte, pentru orice persoană, indiferent de naţionalitatea acesteia.
Structura SOLAS' 74:
 Cap. I - Dispoziţii generale Cap. II - l - Construcţie;
 Cap. II - 2 - Protecţia, detectarea şi stingerea incendiilor;
 Cap. III - Echipamente de salvare Cap. IV - Radiocomunicaţii;
 Cap. V - Siguranţa navigaţiei;
 Cap. VI - Transportul mărfurilor;
 Cap. VII - Transportul mărfurilor periculoase;
 Cap. VIII - Nave nucleare;
 Cap. IX - Managementul pentru exploatarea în siguranţă a navelor;
 Cap. X - Măsuri de siguranţă pentru navele de mare viteză;
 Cap. XI - l - Măsuri speciale pentru sporirea siguranţei maritime;
 Cap. XI - 2 - Măsuri speciale pentru sporirea securităţii maritime;
 Cap. XII - Măsuri suplimentare de siguranţă pentru navele care transportă mărfuri în
vrac.
 PAL - 1974 - Convenţia de la Atena cu privire la Transportul Pasagerilor şi a Bagajelor lor
pe Mare;
 LLMC - 1976 - Convenţia cu privire Limitarea Răspunderii pentru Pretenţiile
Maritime;
 IMMARSAT-1976 - Convenţia cu privire la Organizaţia Maritimă Internaţională pentru
Comunicaţii prin Satelit;
 SFV - 1977 - Convenţia Internaţională pentru Siguranţa Navelor de Pescuit;
 STCW 78 - Convenţia Internaţională cu privire la Standardele de Pregătire, Certificare şi
Efectuare a Serviciului de Cart de către Personalul Navigant Maritim;
Structură STCW 78:

56
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
 Capitolul I - Dispoziţii generale;
 Capitolul II - Serviciul Navigaţie;
 Capitolul III - Serviciul Electromecanică;
 Capitolul IV - Serviciul Radio;
 Capitolul V - Cerinţe speciale pentru nave cisternă;
 Capitolul VI - Competenţă în utilizare mijloace de salvare.
 SAR 79 - Convenţia Internaţională pentru Salvare şi Căutare pe Mare;
Structură SAR 79:
 Capitolul l - Termeni şi definiţii;
 Capitolul 2 - Organizare şi coordonare;
 Capitolul 3 - Cooperarea între State;
 Capitolul 4 - Proceduri de acţionare;
 Capitolul 5 - Sistemul de raportare al navelor.
 USA 88 - Convenţia pentru Reprimarea Actelor Ilegale împotriva Siguranţei Navigaţiei
Maritime;
 SAL VAGE - 1989 - Convenţia Internaţională pentru Salvare.
Această convenţie stabileşte că statele prezente recunosc dorinţa de stabilire a unor reguli
internaţionale privind operaţiunile de salvare, acordându-se o importanţă deosebită protejării
mediului înconjurător. Prin această convenţie se demonstrează contribuţia majoră pe care
operaţiunile de salvare eficiente şi rapide le pot aduce siguranţei navelor şi altor bunuri aflate în
pericol, precum şi protecţiei mediului înconjurător;
 OPRC - 1990 - Convenţia Internaţională cu privire la Pregătirea, Răspunsul şi Cooperarea
în caz de Poluare cu Petrol;
 STCW-F-1995 - Convenţia Internaţională privind Standardele de Instruire, Certificare şi
Efectuare a Serviciului de Cart pentru Personalul Navigant de la bordul Navelor de
Pescuit;
 HNS - 1996 - Convenţia Internaţională cu privire la Obligaţiile de Compensare a Daunelor
provocate de Transportul Substanţelor Periculoase şi Nocive pe Mare;
 Convenţia Internaţională cu privire la Răspunderea Civilă pentru Daunele de Poluare
provocate de Navele Petroliere - 2001;
 AFS - 2001 - Convenţia cu privire la Pericolul Sistemelor Antivegetative de la Nave;
 Convenţia Internaţională pentru Controlul şi Managementul Apelor de Balast-2004,
 WRC - Convenţia Internaţională cu privire la Scoaterea Epavelor (în lucru).

57
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 5
1. Enumeraţi obiectivele Organizaţiei Maritime Internaţionale;
2. Enumeraţi principalele atribuţii ale Organizaţiei Maritime
Internaţionale;
3. Care sunt problemele la care se referă Comitetul pentru
Siguranţă Maritimă (MSC)?
4. Care sunt problemele la care se referă Comitetul de Cooperare
Tehnică?
5. Care sunt atribuţiunile Secretariatului Organizaţiei Maritime
Internaţionale?
.

 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din

testele de autoevaluare
1.
 . facilitarea cooperării între state, în toate problemele de ordin
tehnic care interesează navigaţia comercială internaţională şi
adoptarea celor mai avansate metode de practicat în securitatea
şi eficienţa navigaţiei maritime;
 promovarea schimbului liber al tuturor serviciilor maritime posibile;
 încurajarea eliminării acţiunilor discriminatorii, a practicilor
restrictive care afectează navele în comerţul internaţional.
 ocrotirea vieţii umane pe mare.
întocmeşte proiecte de convenţii şi acorduri, convoacă conferinţe,
procură mijloace de informare statelor membre, poartă negocieri cu
statele care practică restricţii fără caracter indispensabil navigaţiei maritime
internaţionale
2.
 aprobă programul de lucru;
 votează bugetul
 alege membrii consiliului;
emite rezoluţii

3.
A fost constituit de către Adunare în 1973. Este cel mai important
comitet tehnic. El urmăreşte în mod special problemele referitoare la:
 navigaţie;
58
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
 construcţia şi echipamentul navelor;
 prevenirea abordajelor;
 transportul mărfurilor periculoase;
 informaţii hidrografice (nautice);
 salvare şi asistenţă;
 mijloacele pentru siguranţa navigaţiei;
 jurnale de bord şi alte documente de înregistrare a evenimentelor;
 investigarea accidentelor maritime.

4.
A fost constituit de către Adunare în anul 1969 şi reorganizat în anul
1984. Acest Comitet vine în sprijinul tuturor ţărilor care solicită
consultanţă, prin intermediul experţilor, în sensul:
- ratificării Convenţiilor;
- integrării regulilor în sistemul lor juridic;
- dotării cu mijloace proprii;
- asigurării aplicării reglementărilor.

5.

 primirea şi apoi distribuirea, tuturor Statelor membre, a

documentele elaborate în cadrul reuniunilor;
 pregătirea şi execuţia programului reuniunilor diferitelor
organisme;
 pregătirea şi difuzarea rapoartelor acestor reuniuni.

Bibliografie
1. Convenţia din 06/03/1948 privind crearea Organizaţiei Maritime
Consultative Interguvernamentale, încheiată la Geneva la 6 martie
1948, Publicat în Buletinul Oficial nr. 12. din 12/04/1965
2. Legea nr.6/1993, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 57 din
18/03/1993.
3. Hotărârea Guvernului nr. 476 din 18/04/2003 privind aprobarea

59
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale
 
 Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO)
 
Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor
Codului internaţional de management al siguranţei – Codul I.S.M.
amendat, a Nomelor metodologice privind procedura de eliberare a
certificatelor de management al siguranţei în conformitate cu cerinţele
Codului I.S.M. amendat şi a Normelor metodologice pentru mandatarea
auditorilor, Publicat în M. Of. nr. 312 din 09/+5/2003
4. Monitorul Oficial, Partea I nr. 94 din 14/12/2003
5. Monitorul Oficial, Partea I nr. 642 din 25/07/2006.
6. Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, Publicat în Buletinul Oficial
nr. 21 din 07/03/1979.
7. Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 03/11/2000.
8. Monitorul Oficial, Partea I nr. 156 din 29/03/2001.
9. Monitorul Oficial, Partea I nr. 242 din 29/09/1992
10. Convenţia internaţională din 1979 privind căutarea şi salvarea
pe mare, adoptată la Conferinţa internaţională din 1979 privind căutarea
şi salvarea pe mare, organizată de Organizaţia Maritimă Internaţională
la Hamburg la perioada 9-27 aprilie 1979, la care România a aderat prin
Ordonanţa Guvernului nr. 115/1998, Publicat în Monitorul Oficial, Partea
I, nr. 325 din 29/08/1998, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr.31/1999, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 35 din
28/01/1999.
11. Convenţia internaţională privind salvarea, adoptată la Londra la
28 aprilie 1989, (SALVAGE 1989), la care România a aderat prin
Ordonanţa Guvernului nr. 110/2000, Publicat în Monitorul Oficial, Partea
I, nr. 432 din 02/09/1989, aprobată prin Legea nr.135/2001, Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 172 din 04/04/2001.

60
Organizaţii şi Convenţii Maritime Internaţionale