Sunteți pe pagina 1din 6

1.

PREZENTAREA STUDIULUI DE CAZ

Martin Lechner, absolvent al Universitătii Vieneze de Economie lucrează pentru o


companie chimică austriacă,însă nu este mulțumit de poziția să actuală,deoarece nu există
posibilități de promovare în cadrul companiei. De asemenea,nu este mulțumit de situația sa
financiara, pentru că, în ultimii ani, creșterile salariale au fost foarte mici.

Managerul companiei îi propune lui Martin un transfer în cadrul unei noi filiale din
București într-o poziție de supervizor.Lui i se oferă posibilitatea să-și ia familia în România unde
i se va oferi un apartament într-un cartier de lux. Deși, la prima vedere sună tentant, bărbatul
consideră că nu are suficiente informații despre stilul de management, cultura, societatea și viață
din România.

În cadrul unei întâlniri cu unul dintre managerii comapaniei, lui Martin îi sunt aduse la
cunoștință motivele pentru care România este preferată ca țară gazdă pentru filiala lor în detrimetul
Ucrainei. Astfel,se pune accentul pe organizarea eficientă în cadrul companiei și pe interesul pe
care angajații îl acordă la locul de muncă.

Impresia să pozitivă este deformată în momentul în care prietenul sau ,care lucrează în
domeniul transportului, îi relatează ultima exprienta pe care a avut-o în România. El a ajuns cu
marfă în jurul orei 6 dimineață și a dat cu greu de destinatar,așteptând ore bune până să o poată
livra la depozit. Astfel, Martin și-a schimbat rapid părerea,considerându-I pe români ineficienți și
neinteresați. De asemenea, Martin consideră că familia sa se va adapta dificil în România,deoarece
copiii trebuie să meargă la școală,iar soția sa,care este un artist, dorește să-și continue studiile la
universitate .

Martin Lechner
Naționalitate: austriacă
Ocupație: director de marketing la o companie austriacă ce operează în domeniul chimic
Alma mater: Universitatea de Economie și Afaceri din Viena

2
2. IDENTIFICAREA PROBLEMEI/PROBLEMELOR,A CAUZELOR ȘI A
EFECTELOR NEGATIVE

Am identificat ca problemă principală, impasul în care se află Martin Lechner în ceea ce


privește mutarea lui și a familiei în România și insecuritatea acestuia în ceea ce privește
dezvoltarea pe plan profesional și familial, respectiv viata, cultura și societatea românească.

Cauze:

 propunerea managerului de a-l transfera la o filială din România;


 relatările prietenului său în ceea ce privește ineficiența și dezinteresul romanilor;
 stabilitatea familiei sale în Austria: doi copii, dintre care unul este deja la școală și soția
care doreste sa-si continue studiile in domeniul artelor și să evolueze pe plan profesional;
 situația financiară actuală;
 dorința de a fi promovat și a se dezvolta pe plan profesional și personal;
 lipsa de cunoștere a valorilor, culturii și societății românești;
 lacune informative.

Efecte:

 lipsa de motivatie si interes;


 posibilul refuz al ofertei companiei;
 stoparea unui posibil traiect ascendent pentru cariera și familia sa, in Romania;
 formarea unei imagini / pareri negative asupra unei culturi.

3
3. IDENTIFICAREA SOLUŢIILOR ALTERNATIVE PENTRU FIECARE
PROBLEMĂ IDENTIFICATĂ

Pentru impasul în care se află Martin Lechner, am identificat două soluții alternative, și anume:

1. Refuzarea ofertei companiei austriece de a se stabili in România și a de


prelua postul de supervisor al filialei
Avantaje:
 eliminarea insecurităților;
 protejarea familiei și a viitorului copiilor acestuia
 păstrarea unui mediu sigur;

Dezavantaje:
 posibila ratare a unei evoluții pe plan profesional;
 refuzul unei pozitii mai înalte în cadrul companiei și a unui salariu mai atractiv;
 o continua lipsă de entuziasm și motivare datorate imposibilităților de promovare.

2. Acceptarea ofertei companiei austriece de a se stabili in România și de a


prelua postul de supervisor al filialei (pentru o perioadă temporară, de
adaptare)
Avantaje:
 poziție mai înaltă în cadrul companiei și un salariu mai atractiv;
 posibilitatea de a descoperi o cultură nouă;
 cazare asigurată într-un apartament dintr-un cartier de top al Capitalei;
 o școală de top pentru copiii lui Martin;
 posibilitatea soției acestuia de a-și continua studiile în domeniul artelor la
Universitatea Națională de Arte București și posibilitatea de a organiza expoziții de
artă în viitor.

Dezavantaje:
 posibilă inadaptare a lui Martin și a familiei acestuia în cultura și societatea
românească
 părăsirea Austriei și a mediului sigur pe care această țară îl oferă lui Martin și
familiei sale din punct de vedere economic și social.

4
4. ALEGEREA SOLUȚIEI OPTIME

În încercarea de a maximiza avantajele și a minimiza dezavantajele oferite de cele două


soluții, am ales a doua variantă spre propunere, și anume ca domnul Martin Lechner, să accepte
postul de supervisor al filialei companiei austrice în România, măcar pentru o perioadă temporară,
3-6 luni, în încercarea acestuia și a familiei lui de a se adapta vieții, tradițiilor, culturii și societății
românești.

Printre avantajele acestei soluții se numară promovarea dlui Lechner în cadrul unei poziții
mai înalte în cadrul companiei, lucru pe care și-l dorea în Austria, dar, din păcate, acest lucru
nefiind posibil. Lipsa posibilităților de avansare se reflecta într-o lipsă de entuziasm și motivare
din partea dlui Lechner.

Lista avantajelor continuă cu o creștere a salariului, situația financiară a dlui Lechner în


Austria, nefiind una favorabilă acestuia.

Din punct de vedere profesional și financiar, avantajele sunt maximizate, iar avantajele
alegerii celei de-a doua soluții optime putând fi egalate sau chiar surclasate.

Din punct de vedere familial, avantajele pot fi, de asemenea, maximizate, prin oferirea de
către companie a unui apartament într-un cartier de top al Bucureștiului, cu acces imediat la rețea
principală de transport și care oferă o siguranță sporită. Copiii dlui Lechner pot urma cursurile unei
școli germane de top, educația și viitorul copiilor acestuia fiind asigurate și protejate. Soția dlui
Lechner își poate continua studiile în artă în cadrul Universității Naționale de Arte din București
și, de asemenea, poate să intre în lumea artistică a Bucureștiului, această fiind în plină ascensiune.

5
5. IMPLEMENTAREA SOLUȚIEI OPTIME

Pentru a putea implementa soluția optimă, cea în care dl Martin acceptă postul de
supervisor al filialei companiei austrice în România, compania îi oferă posibilitatea de a-și lua
familia alături, dar și punerea la dispoziție a unui apartament de lux într-o zonă centrală. Deoarece
dezavantajele sunt minime în ceea ce privește această soluție, timpul este singura resursă de care
dl Martin are nevoie pentru a se putea adapta mediului și culturii în România. Datorită ascensiunii
în domeniul artelor, soția sa are numai de câștigat, dar și copii acestuia pot învăța la o școală cu
renume.

Timpul și răbdarea, dar și dorința de cunoaștere a culturii sunt resursele de care aceștia au
nevoie pentru a avansa atat financiar, cât și social.

S-ar putea să vă placă și