TEMA: Bugetarea – componentă importanta a planificării financiare

1. Esenţa, caracteristica şi scopurile bugetării.

Bugetarea reprezintă un proces de determinare a acţiunilor care urmează să fie

efectuate în viitor şi de prezentare a acestora sub forma unui sistem de bugete.
Conform definiției formulate de Charles T.Horngren, Srikant M.Datar și G. Foster,
bugetul este a) expresia cantitativă a unui plan de acțiune propus de conducere pentru o
perioadă specificată și b) un sprijin în coordonarea acțiunilor necesare pentru a implementa
acest plan.
Bugetele reprezintă ceva mai mult decât o listă cu date financiare care prevăd un şir de
evenimente, ce se vor produce în viitor. Acestea reprezintă o prognoză a operaţiunilor
financiare viitoare. În urma întocmirii bugetului devine clar ce profit urmează să obţină
întreprinderea în cazul aprobării unui plan de dezvoltare.
Bugetele detaliate se întocmesc cel mai frecvent pentru o perioadă viitoare limitată în
timp, maximum pe un an, cu eşalonarea pe perioade mai mici: trimestre, luni sau 13 perioade
a câte patru săptămâni fiecare. Este necesar de menţionat, că în Occident majoritatea
companiilor utilizează bugetele ca un instrument de bază al dirijării activităţii sale.
Tipurile de bugete ale entității
Fiecare entitate, de regulp elaborează un set de bugete, care formează un buget
general, numit Master Budget, sau bugetul general al întreprinderii.
Bugetul general, la rîndul său, constă din 2 părţi:
 Bugetul operaţional;
 Bugetul financiar.
Bugetul operaţional include:
 Bugetul vânzărilor;
 Bugetul de producţie
 Bugetul de asigurare cu materii prime şi materiale (bugetul de achiziţii);
 Bugetul costurilor directe de materiale
 Bugetul costurilor directe privind retribuirea muncii
 Bugetul costurilor indirecte de producţie
 Bugetul costului produselor finite
 Bugetul costului vânzărilor
 Bugetul cheltuielilor comerciale
 Bugetul veniturilor din vînzări,
 Bugetul cheltuielilor generale, administrative
  Bugetul altor venituri operaţionale
 Bugetul altor cheltuieli operaţionale
La această etapă se întocmește bugetul de profituri / pierderi (prognoza rezultatelor
financiare) din activitatea operaţională este un buget generalizator.
Bugetul financiar reprezintă totalitatea bugetelor, ce reflectă fluxurile băneşti
planificate şi situaţia financiară a întreprinderii. Părţile componente ale acestuia sunt:
 Bugetul investiţiilor capitale
 Bugetul mijloacelor băneşti (prognoza fluxurilor băneşti).
 Prognoza bilanţului sau prognoza situaţiei financiare a întreprinderii este un factor
generalizator în sistemul bugetelor financiare şi final în procesul pregătirii
bugetului general în întregime.
Toate bugetele operaţionale şi financiare sunt strâns legate între ele.

Legătura reciprocă dintre acestea va fi elaborata de catre studenti la finele

studerii acestei teme.

2. Gestionarea elaborării şi coordonării bugetelor

Pentru coordonarea lucrărilor privind întocmirea bugetului centralizator la
întreprinderi se creează comitete bugetare sau comisii bugetare. Comitetul (comisia) bugetar
reprezintă un organ de lucru care asigură elaborarea şi coordonarea conducerii de vârf a
întreprinderii (managerul financiar, conducătorii de producţie, marketing achiziţii, planificare,
contabilitate etc.) În cazul unei proceduri normale conducătorii funcţionali prezintă bugetele
sale spre examinare comitetului. Dacă în buget sunt prevăzuţi indicatori neîntemeiaţi, care nu
răspund intereselor întregii întreprinderi, un atare buget nu va fi adoptat şi conducătorul
funcţional va trebui să-l corecteze şi să-l prezinte din nou spre examinare comitetului.
Comitetul bugetar desemnează (alege) un manager cu probleme de buget care
conduce procesul de întocmire a bugetului. De obicei, acesta este directorul financiar, şeful
secţiei de planificare, contabilul-şef sau contabilul-analist (în funcţie de structura
organizatorică a întreprinderii). Comitetul bugetar în frunte cu managerul cu probleme de
buget elaborează de asemenea Instrucţiunea privind întocmirea bugetului. În această
instrucţiune trebuie să fie descrise obiectivele şi procedurile de întocmire a bugetelor.
Procesul întocmirii bugetului se numeşte ciclu bugetar, care cuprinde anumiţi paşi sau
etape de formare a bugetului, şi anume:

2
 Informarea persoanelor responsabile de pregătirea bugetelor privind direcţiile principale
ale politicii strategice a întreprinderii;
 Determinarea factorilor restrictivi;
 Întocmirea prealabilă a bugetelor;
 Discutarea bugetelor cu conducere întreprinderii;
 Coordonarea şi analiza discutării bugetelor şi schimbărilor eventuale intervenite în acestea
 Adoptarea (aprobarea) definitivă a bugetelor
 Analiza ulterioară a bugetelor (controlul execuţiei).

Prelegerea 2. Modul de întocmire a bugetului general al

întreprinderii.
1. Bugetul operaţional.
Procesul de elaborarea a bugetelor poate fi divizat convenţional în două părţi
componente:
1. elaborarea bugetului operaţional.
2. Elaborarea bugetului financiar.
Fiecare din aceste componente poate fi divizată în etape separate sau paşi efectuaţi
unul după altul. Prima etapă în procesul bugetării o constituie întocmirea bugetului vânzărilor.
I. Bugetul vânzărilor. Acest este un buget operaţional care conţine informaţii despre
volumul planificat al vânzărilor în expresie cantitativă, preţul şi venitul aşteptat de la fiecare
tip de produse (mărfuri, servicii). Acest buget se întocmeşte în baza rezultatelor prognozei
vânzărilor.
Prognoza vânzărilor reprezintă evaluarea volumelor viitoare ale vânzării producţiei.
Există două metode de evaluare care stau la baza prognozei vânzărilor:
1. Prognoza statistică în baza analizei matematice a condiţiilor economice generale şi a
conjuncturii pieţei, datele fiind obţinute în urma investigaţiilor de marketing, studierii
curbelor sporirii producţiei şi altor factori.
2. Aprecierea de către experţi în baza informaţiei culese de specialiştii serviciului de
marketing. La unele întreprinderi personalul serviciului de vânzări evaluează desfacerea
fiecărei mărfi fiecărui client ţinând seama de contractele bilaterale pe termen lung şi
rezultatele anilor precedenţi sau ofertele zilnice privind livrarea producţiei.

3
 Ambele metode au unele ajunsuri şi neajunsuri. Practica demonstrează că majoritatea
întreprinderilor mari utilizează combinarea acestor metode. În multe cazuri volumul
vânzărilor se limitează la capacităţile de producţie existente.
Formarea bugetului vânzărilor şi controlul execuţiei acestuia intră în sfera de
responsabilitate a şefului secţiei de vânzări (marketing). La întocmirea bugetului vânzărilor se
foloseşte următoarea formulă:
Volumul vânzărilor (în expresie monetară) = Cantitatea unităţilor de
articole planificate pentru vânzare x Preţul unitar al producţiei

II. Bugetul de producţie. După stabilirea volumului planificat al vânzărilor în

expresie naturală poate fi determinată cantitatea unităţilor de produse care trebuie să fie
fabricată pentru a asigura vânzările planificate şi nivelul necesar al stocurilor producţiei finite.
O astfel de informaţie se generalizează în bugetul de producţie, care se formează, de regulă,
numai în expresie cantitativă şi intră în sfera de responsabilitate a şefului de producţie.
Obiectivul acestui buget îl constituie asigurarea volumului producţiei care este suficient
pentru satisfacerea cererii cumpărătorilor şi crearea unui nivel al stocurilor de produse finite
raţional din punct de vedere economic. Bugetul de producţie rezultă din bugetul vânzărilor,
ţinând seama de stocurile produselor finite planificate.
De aceea la întocmirea bugetului de producţie se foloseşte următoarea formulă:
Volumul producţiei = Volumul vânzărilor + Soldul previzional (necesar) de
produse finite la finele perioadei – Soldul de produse finite la începutul
perioadei.
Conducerea întreprinderii trebuie să determine la început dacă nivelul stocurilor de
produse finite rămâne acelaşi sau acesta trebuie să fie majorat sau micşorat în activitatea
practică întreprinderile sau planifică volumul stocurilor în expresie cantitativă sau nivelul
stocurilor se determină în procente din volumul producţiei (vânzărilor), sau se prognozează în
baza altui criteriu ales.

III. Bugetul de asigurare cu materii prime şi materiale (bugetul de achiziţii).

Pentru întocmirea acestui buget poartă răspundere conducătorul secţiei de achiziţii
(aprovizionare), întrucât anume el răspunde pentru procurarea cantităţii planificate de materii
prime şi materiale pentru asigurarea necesităţilor producţiei. Sarcina lui constă în procurarea
oportună a materialelor şi a materiilor prime pentru asigurarea unui proces continuu al
producţiei.
Volumul achiziţiilor necesare depinde direct de volumul producţiei fabricate în fiecare
perioadă şi nivelul stocurilor de materii prime şi materiale iniţiale şi finale previzionale.

4
 Bugetul de achiziţii conţine calculul cantităţii de materii prime şi materiale care
trebuie procurată în perioada bugetară şi valorii acestor achiziţii. Pot fi evidenţiate două stadii
ale acestui calcul:
În primul stadiu al bugetării se calculează volumul producţiei pentru fabricarea căreia
este necesar să se procure materii prime şi materiale (să se efectueze achiziţiile necesare).
Acest indicator se determină după formula următoare:
Achiziţii necesare = Volumul producţiei + Soldul final necesar de
produse finite – Soldul iniţial de produse finite.
În cel de-al doilea stadiu al bugetării se determină valoarea achiziţiilor fiecărui fel de
materii prime şi materiale şi a tuturor achiziţiilor în total.
Pentru calcul poate fi utilizată una din următoarele formule:
1. Costul achiziţiilor = Achiziţii necesare (volumul producţiei pentru fabricarea căreia este
necesar să se achiziţioneze materii prime şi materiale) x Consumul de materiale pentru o
unitate de produs x Preţul unitar al materialelor.
2. Valoarea achiziţiilor = Achiziţii necesare x Costuri materiale pentru fiecare fel de materii
prime şi materiale pe o unitate de produs.
Etapa IV. Bugetul costurilor directe de materiale.
Acest buget determină cantitatea, nomenclatorul şi valoarea materiilor prime şi
materialelor necesare pentru îndeplinirea programului de producţie.
Pentru calcularea costurilor directe de materiale se aplică următoarele formule:
1. Costuri directe de materiale = Volumul producţiei x Valoarea materialelor pe o unitate de
produs.
2. Costuri directe de materiale = Volumul producţiei x Consumul materialelor pe o unitate
de produs ă preţul unitar al materialului.
Etapa V. Bugetul costurilor directe privind retribuirea muncii
Acest buget determină timpul de lucru (în ore) necesar pentru îndeplinirea volumului
planificat al producţiei şi costurile băneşti pentru retribuirea acestuia. La întocmirea bugetului
se utilizează ratele costurilor directe privind retribuirea muncii pentru o unitate de produs. În
cazul lipsei unor astfel de rate acestea trebuie să fie calculate ţinând cont de numărul,
programul de lucru al salariaţilor încadraţi nemijlocit în fabricarea unui anumit tip de produse
şi salariile tarifare ale acestora.
Pentru determinarea bugetului costurilor directe privind retribuirea muncii se aplică
formula:
Costuri directe privind retribuirea muncii = Volumul producţiei x
Costuri directe privind retribuirea muncii pentru o unitate de produs.

5
 Etapa VI.. Bugetul costurilor indirecte de producţie
Acesta reprezintă un plan detaliat de costuri de producţie previzionale aferente
deservirii şi gestiunii subdiviziunilor de producţie în perioada bugetară dar diferite de
costurile directe de materiale şi costurile directe privind retribuirea muncii
La alegerea bazei pentru determinarea normei costurilor indirecte pe fiecare fel de
produs este necesar să se aleagă un astfel de criteriu mărimea căruia s-ar fi modificat după
acelaşi tip şi model ca şi costurile indirecte. În sistemele tradiţionale de raportare a costurilor
criteriile cele mai frecvent utilizate au fost ore-om sau salariile tarifare ale muncitorilor. Însă
în prezent multe procese de producţie sunt automatizate complet. Aceasta conduce la aceea că,
în primul rând, creşte cota costurilor indirecte de producţie în suma totală a costurilor de
producţie şi, în al doilea rând, se reduce importanţa costurilor directe privind retribuirea
muncii. Din această cauză multe întreprinderi utilizează în calitate de criteriu (bază) ora-
maşină, durata efectuării unui proces distinct durata ciclului de producţie în întregime.
Etapa VII. Bugetul costului producţiei finite.
Bugetul costului de producţie al produselor finite se întocmeşte conform datelor din
bugetele precedente.
Costul bugetar al produselor finite se determină în baza bugetelor costurilor directe de
materiale, costurilor directe privind retribuirea muncii şi costurilor indirecte de producţie în
perioada bugetară, ţinând cont de stocurile planificate ale producţiei în curs de execuţie.
Pentru calcul se utilizează formula:
Costul produselor finite =
Costuri directe de materiale + Costuri directe privind retribuirea muncii +Costuri indirecte
de producţie  Modificări ale producţiei în curs de execuţie.
Etapa a VIII. Bugetul costului vânzărilor.
Acesta este un documente de plan care conţine calcului producţiei ce se prevede să fie
vândută în perioada bugetară. Componentele acestui buget sunt datele bugetelor precedente.
La baza întocmirii bugetului costului vânzărilor stă următoarea formulă:
Costul vânzărilor = Soldului de produse finite la începutul perioadei (conform costului) + Costul
produselor finite fabricate în perioada bugetară –
Soldul de produse finite la finele perioadei bugetare (conform costului)
Etapa a IX. Bugetul altor venituri operaţionale.
Acest buget reprezintă un plan detaliat al veniturilor operaţionale ale întreprinderii
care nu sunt legate de vânzările producţiei (mărfurilor, serviciilor) şi nu se referă la activitatea
de investiţii şi financiară a întreprinderii. Componenţa aproximativă a altor venituri
operaţionale este prezentată în SNC 18 “Venitul”. Acest buget este necesar la întocmirea

6
bugetului de profituri /pierderi (prognozei rezultatelor financiare) din activitatea operaţională
a întreprinderii pentru perioada bugetară.
Etapa a X. Bugetul cheltuielilor comerciale.
În acest buget se detaliază toate cheltuielile previzionale aferente desfacerii producţiei
(mărfurilor serviciilor) în perioada bugetară. Unele cheltuieli cum sunt, de exemplu,
cheltuielile de transport privind restituire şi reducerea preţurilor la produse (mărfuri şi
servicii) pot fi variabile alte cheltuieli, cum sunt cheltuielile pentru procurarea licenţelor, de
reclamă, studierea pieţei, etc, în majoritatea cazurilor pot fi constante. Lista cheltuielilor
comerciale este prezentată în SNC 3 “Componenţa costurilor şi cheltuielilor”
Răspunderea pentru elaborarea şi execuţia bugetului de cheltuieli comerciale îi revine
conducătorului secţiei de vânzări.
Etapa a XI. Bugetul cheltuielilor generale şi administrative.
Reprezintă un plan detaliat al cheltuielilor operaţionale curente ce ţin de deservirea
generală a întreprinderii. Elaborarea acestui buget este necesară pentru asigurarea cu
informaţia utilizată la pregătirea bugetului de profituri / pierderi şi bugetului mijloacelor
băneşti precum şi în scopul controlului altor cheltuieli. Majoritatea elementelor (articolelor)
din acest buget o constituie cheltuielile constante
Etapa a XII. Bugetul altor cheltuieli operaţionale.
Acest buget determină lista altor cheltuieli operaţionale care nu sunt incluse în
componenţa bugetelor enumerate mai sus, dar în mod ipotetic vor avea loc în perioada
bugetară. Lista acestor cheltuieli este prezentată în SNC 3.
Etapa a XIII. Bugetul de profituri / pierderi (prognoza rezultatelor financiare).
Procesul de pregătire a bugetului operaţional se finalizează cu întocmirea prognozei
profiturilor / pierderilor. Utilizând informaţia privind veniturile aşteptat din bugetul vânzărilor
şi bugetul altor venituri operaţionale informaţia privind costul vânzărilor – din bugetul
costului vânzărilor şi informaţia privind cheltuielile din bugetele operaţionale particulare
pregătite se întocmeşte bugetul de profituri / pierderi din activitatea operaţională a
întreprinderii.
2. Bugetul financiar
Bugetul financiar reprezintă un plan în care se reflectă sursele previzionale de
finanţare şi utilizare a resurselor financiare. Acesta cuprinde bugetul investiţiilor capitale,
precum şi prognoza mijloacelor băneşti, prognoza bilanţului contabil (situaţiei financiare)
pregătite în baza acestora concomitent cu bugetul de profituri / pierderi.

7
Etapa a XIV. Bugetul investiţiilor capitale.
Determinarea necesităţii investiţiilor capitale şi garantarea acestora cu resurse
investiţionale constituie o problemă complexă a finanţelor în ansamblu. Problema constă în a
rezolva, ce active pe termen lung trebuie de procurat sau de construit în baza criteriului ales
pentru luarea deciziei privind determinarea rentabilităţii investiţiilor.
Informaţia referitoare la investiţiile capitale pe termen lung influenţează bugetul
mijloacelor băneşti vizând problemele plăţii dobânzilor pentru credite, bugetul de profituri /
pierderi, prognoza bilanţului, modificând soldul pe conturile mijloacelor băneşti şi altor active
pe termen lung. Prin urmare, toate deciziile privind investiţiile capitale trebuie să fie
planificate şi incluse în bugetul general.
Etapa a XV. Bugetul mijloacelor băneşti (bugetul de încasări și plăți bănești).
Bugetul mijloacelor băneşti (sau prognoza fluxurilor băneşti) reprezintă un plan de
încasări şi plăţi ale mijloacelor băneşti în perioada bugetară. Acesta însumează toate fluxurile
mijloacelor băneşti, care vor avea loc conform operaţiunilor planificate la toate etapele
bugetului general.
Bugetul mijloacelor băneşti constă din două părţi – încasări previzionale, vărsăminte şi
plăţi previzionale. Pentru determinarea încasărilor previzionale în cursul perioadei bugetare se
utilizează informaţia din bugetul vânzărilor, datele privind vânzarea în credit sau în numerar,
datele privind modul de colectare a mijloacelor aferente facturilor de primit. Se planifică de
asemenea un aflux de mijloace şi din alte surse, cum sunt vânzarea acţiunilor vânzarea
activelor, împrumuturile posibile.
Sumele plăţilor previzionale sunt colectate din diverse bugete operaţionale. Persoana
responsabilă de pregătirea bugetului mijloacelor băneşti trebuie să ştie, ce costuri de
materiale şi forţă de muncă sunt prevăzute pentru perioada bugetară, ce mărfuri şi servicii
trebuie să se procure, precum şi faptul dacă acestea vor fi achitate imediat sau este posibilă
amânarea plăţii. În afară de cheltuielile curente regulate, mijloacele băneşti pot fi de
asemenea utilizate pentru procurarea utilajului şi altor active, rambursarea împrumuturilor
şi altor datorii pe termen lung.
Etapa a XVI. Prognoza bilanţului (prognoza situaţiei financiare)
Ultimul pas în procesul pregătirii bugetului general este prognoza situaţiei financiare
sau prognoza bilanţului pentru întreprinderea în ansamblu, presupunând că se va desfăşura
întreaga activitate planificată. Pentru această prognoză se utilizează datele din toate bugetele
operaţionale şi financiare. După întocmirea bugetului mijloacelor băneşti şi determinarea
soldului final al acestora precum şi calcularea profitului net şi sumei investiţiilor capitale
previzionale se pregăteşte prognoza bilanţului la finele perioadei bugetare.

8
 Prognoza bilanţului la finele perioadei bugetare se întocmeşte în baza bilanţului
previzional la începutul acestei perioade, ţinând seama de modificările previzionale ale
fiecărui post din cadrul acestuia. Pentru determinarea modificărilor în fiecare post din bilanţ
se utilizează informaţia conţinută în bugetul de profituri / pierderi, bugetul mijloacelor băneşti
şi în alte bugete operaţionale conform formulei:
Sold la finele perioadei bugetare = Sold la începutul perioadei bugetare + Sume calculate
(din bugetul de profituri / pierderi şi alte bugete) + Încasări (din bugetul mijloacelor
băneşti) – Plăţi (din bugetul mijloacelor băneşti) – Ieşiri (din alte bugete)

Procesul bugetării se încheie cu întocmirea prognozei bilanţului şi se începe procesul

analizei bugetului. Bugetul general arată conducerii întreprinderii cum planurile acesteia
prevăzute în bugete vor influenţa situaţia financiară a întreprinderii. Anume la această etapă
conducerea trebuie să ia decizia: să aprobe bugetul general în ansamblu sau să modifice
planurile şi să revizuiască din nou unele bugete.
În activitatea practică prima variantă a bugetului general foarte rar este definitivă.
Dacă se modifică planurilor (strategia) conducerii referitoare la activitatea întreprinderii sau a
unor subdiviziuni aparte, se introduc modificările corespunzătoare în bugetul general şi din
nou se analizează influenţa planurilor întreprinderii asupra situaţiei financiare a acesteia.
Funcţia bugetului ca mijloc de control şi apreciere a activităţii întreprinderii se
dezvăluie numai atunci când datele bugetare se compară cu cele efective. Cu late cuvinte,
după încheierea perioadei bugetare este necesar de a întocmi rapoarte, în care se vor compara
indicatorii bugetari cu cei efectivi ai activităţii întreprinderii.