1

HISTO CURS 6
E. Intestinul subţire
Intestinul subtire ajunge in lungime la 6 m, diametrul fiind de 2-4 cm. Se intinde de
la pilor  valva ileo-cecala. Macroscopic, duodenul, jejunul si ileonul nu prezinta
diferente, ci doar la nivel microscopic.
Duodenul este cel mai dilatat segment, numele semnificand „o lungime de 12
degete”. Este fix, masurand cca. 12 cm.
Jejunul, de la flexura duodeno-jejunala, reprezinta pana la 2,5 m din portiunea
mobila a intestinului subtire (ansele au o orientare preponderent orizontala). Denumirea
de jejunus (lat.) semnificand „gol de mancare”.
Ileonul se intinde pana la valva ileo-cecala si are o lungime de 3,5 m, numele
insemnand „a rasuci” (datorita buclelor anselor intestinale cu orientare preponderent
verticala).
Peretele intestinului subţire prezintă modificări adaptative la nivelul mucoasei şi
submucoasei, cu scopul de a mări suprafaţa de absorbţie şi de secreţie:
 Plicile circulare (valvele Kerckring sau valvele conivente)
 „conivent” = rasucit spre interior;
Sunt formate prin evaginarea mucoasei şi submucoasei. Au un caracter permanent,
sunt perpendiculare pe direcţia intestinului subţire (sunt transversale); pot apărea circular
sau sub formă semilunară, ocupând doar o parte din lumenul intestinal. Ocupă până la 2/3
din circumferinţa intestinului subţire. Sunt vizibile cu ochiul liber.
Localizare: se întâlnesc doar la nivelul intestinului subţire, dar nu pe toată lungimea
lui  încep să apară la 5-6 cm distanţă de orificiul piloric, sunt cele mai numeroase la
nivelul duodenului terminal şi jejunului proximal; dispar în zona terminală a ileonului, la
1 m de orificiul ileo-cecal.
Măresc suprafaţa de absorbţie de aproximativ 3 ori.

 Vilozităţile intestinale
Sunt formate prin evaginarea mucoasei. Au un caracter permanent, sunt orientate
paralel cu axul lung al intestinului subţire (sunt perpendiculare pe plicile circulare).
Datorită prezenţei lor şi a numărului lor mare, suprafaţa intestinului subţire nu este netedă,
ci catifelată.
Localizare: se întâlnesc doar la nivelul intestinului subţire, dispar în apropierea
orificiului ileo-cecal. Variază în funcţie de mai multe elemente: înălţimea lor scade dinspre
duoden spre ileon, numărul lor pe unitatea de suprafaţă scade dinspre duoden spre ileon.
Au un aspect diferit, în funcţie de localizare: duodenul prezintă vilozităţi înalte, lăţite, cu
 2

vârful turtit, jejunul prezintă vilozităţi alungite, digitiforme, ileonul prezintă vilozităţi
scurte, lăţite, comparate cu o „frunză”.
Măresc suprafaţa de absorbţie de aproximativ 10 ori.
Structural, prezintă 2 componente:
 un epiteliu de acoperire simplu cilindric;
 un ax conjunctiv bogat celular (extensie a corionului mucoasei), ce prezintă:
celule conjunctive proprii (fibroblaste şi miofibroblaste – dispuse perpendicular pe axul
lung al vilozităţii intestinale), celule imunocompetente migrate (limfocite, macrofage),
arteriole, care se continuă cu o reţea de capilare fenestrate (ce favorizează transportul
substanţelor), ce se continuă, la rândul lor, cu venule; de asemenea, distingem chiliferul
central (ce se poate observa în momentul în care apare dilatat), fibre musculare netede (ce
provin din musculara mucoasei şi formează muşchiul vilozitar Brucke; sunt celule
fusiforme, contractile, dispuse perpendicular pe suprafaţa intestinală, paralel cu axul lung
al vilozităţii intestinale), fibre nervoase amielinice (ce provin din plexul nervos Meissner
din submucoasă şi se distribuie fibrelor musculare netede sau musculaturii netede
vasculare).
Astfel, sunt capabile de contracţii independente de cele ale tunicii musculare.
Contracţiile se produc cu o anumită ritmicitate, de 6 contracţii/minut. Prin contracţia
miofibroblastelor, vilozitatea se va alungi şi îngusta; prin contracţia fibrelor musculare
netede, vilozitatea se va scurta şi lărgi.
(*) Boala celiacă sau enteropatia glutenică este un sindrom de malabsorbţie, este o
afecţiune frecventă, ce se manifestă timpuriu; apare din cauza unor leziuni la nivelul
mucoasei jejunale, în care sunt modificate vilozităţile intestinale. Individul scade în
greutate, are dureri abdominale şi scaune numeroase şi voluminoase. Cauza este
reprezentată de intoleranţa la gliadină (gluten = gliadină + glutenină), datorată
incapacităţii individului de a hidroliza gliadina. Leziunile persistă atâta timp cât individul
consumă gluten.

 Microvilii
Sunt situaţi la polul apical al enterocitelor, fiind implicaţi în procesul de absorbţie.
Sunt vizibili la MO şi îi oferă regiunii apicale a enterocitelor un aspect striat, ce poartă
denumirea de platou striat. La ME se observă modul de organizare stabilă a
miofilamentelor de actină, care se extind în citoplasma apicală a enterocitului, inserându-
se la nivelul plăcii terminale.
Măresc suprafaţa de absorbţie de aproximativ 20 ori.

 Glandele Lieberkuhn (criptele intestinale)

 3

Sunt invaginări ale epiteliului de suprafaţă. Sunt glande simple tubulare, scurte,
comunică direct cu lumenul intestinal, deschizându-se între bazele vilozităţilor intestinale.
Pătrund spre corion, dar nu depăşesc musculara mucoasei.
Măresc suprafaţa de secreţie a intestinului subţire.

Mucoasa intestinului subţire este alcătuită din:

1. Epiteliu simplu cilindric – constituit din:
 enterocite (celule absorbante) – sunt predominante;
Localizare: la nivelul epiteliului de suprafaţă şi al glandelor Lieberkuhn;
Aspectul la MO: sunt celule cilindrice, înalte, au citoplasma bazofilă, nucleul este
situat spre polul bazal.
Aspectul la ME: au organite celulare bine reprezentate, prezintă numeroşi microvili
la nivelul polului apical; formează complexe joncţionale la nivelul polului apical si
delimitează spaţii intercelulare la nivelul polului bazal; în imediata vecinătate a plăcii
terminale se pot observa mitocondrii şi REN. Prezintă vezicule de endocitoză şi vezicule
golgiene.
Roluri:
 sunt implicate în sinteza enzimelor digestive care completează digestia chimică a
moleculelor alimentare (peptidaze şi dizaharidaze); aceste molecule enzimatice,
după ce sunt secretate, rămân prinse de glicocalix, unde îşi exercită rolul;
 sintetizează enzima de activare pentru o proenzimă din sucul pancreatic
(enterokinaza);
 sunt implicate în absorbţia tuturor moleculelor cu formă absorbabilă
(monozaharide, aa., AG, ioni şi apă);
 au capacitatea de a resintetiza TAG, pe care le incorporează apoi în chilomicroni.
 celule caliciforme;
Localizare: la nivelul epiteliului de suprafaţă şi al glandelor Lieberkuhn;
Numărul lor creşte dinspre duoden spre ileon.
Aspectul la MO: celula are formă de „cupă/caliciu”, nucleul este rotund-ovalar şi e
situat spre polul bazal, citoplasma apicală are aspect vacuolar (granule de mucină,
evidenţiate prin metoda PAS).
Aspectul la ME: prezintă RER bine dezvoltat şi localizat bazal, subnuclear, prezintă
mitocondrii printre canaliculele RER, complexul Golgi este bine dezvoltat, supranuclear.
Rol  secretă mucus, ce se depune ca o peliculă deasupra epiteliului intestinal,
având rol protector (protejează mucoasa de efectele citolitice ale conţinutului intestinal şi
împiedică invazia mucoasei de către bacterii).
 celule Paneth;
 4

Localizare: la nivelul bazei glandelor Lieberkuhn;

Sunt mai numeroase în zona ileonului. Au o durată de viaţă de 4 săptămâni, urmată
de apoptoză.
Aspectul la MO: prezintă o polaritate tinctorială  citoplasma de la polul bazal este
bazofilă, iar citoplasma de la polul apical este acidofilă, din cauza conţinutului granulelor
de secreţie.
Aspectul la ME: prezintă caracterele unei celule ce sintetizează şi secretă proteine
de export (RER la polul bazal, numeroase mitocondrii, aparat Golgi supranuclear şi
granule de secreţie la polul apical), la care se adaugă şi prezenţa unui număr mare de
lizozomi. Granulele de secreţie sunt delimitate de endomembrane şi prezintă un miez
electrono-dens, înconjurat de un halou clar. Granulele de secreţie stochează lizozim şi
peptide numite defensine.
Roluri:
 produc substanţe cu acţiune antimicrobiană (lizozim şi peptide defensis);
 au proprietăţi fagocitare;
O parte din celulele Paneth conţin IgA, acest lucru demonstrând cooperarea dintre
aceste celule şi celulele producătoare de Ig din corionul mucoasei ∈ tesutului limfoid
asociat mucoasei tubului digestiv.
 celule M (microfolds);
Localizare: la nivelul epiteliului de suprafaţă (doar în acele zone care vin în raport
cu ţesutul limfoid nodular din corion);
Aspectul la ME: sunt considerate enterocite modificate, ce prezintă microfalduri la
nivelul polului apical şi are corpul adânc invaginat la nivelul polului bazal; la nivelul
invaginării pătrund celulele migrate din ţesutul limfoid (celulele dendritice şi limfocitele).
Rol  iniţiază răspunsul imun local (transportă antigenele preluate din lumenul
intestinului subţire).
 celule endocrine;
Fac parte din SNED.
Localizare: la nivelul bazei glandelor Lieberkuhn;
Aspectul la MO: sunt celule alungite, au citoplasma bazofilă.
Aspectul la ME: predomină celulele de tip deschis; granulele de secreţie se
aglomerează spre polul bazal, conţinutul lor fiind eliminat la acest nivel, prin exocitoză
discontinuă.
Rol  eliberează CCK, secretină, glucagon-like-peptide1, GIP, motilină şi
somatostatină (intestinul subţire e partea tubului digestiv cu cele mai multe tipuri de celule
endocrine); acestea pot avea acţiune endocrină sau paracrină.
 5

 celule stem (nediferenţiate);

Localizare: la nivelul bazei glandelor Lieberkuhn;
Aspectul la MO: au citoplasma bazofilă, prezintă imagini de mitoză.
Aspectul la ME: nu au particularităţi morfologice, pot fi marcate cu timidină
tritiată pentru evidenţiere.
Rol  reprezintă sursa de reînnoire a epiteliului; au caracter pluripotent, putându-
se diferenţia în oricare din celulele enumerate anterior; pe măsura procesului de
diferenţiere, ele migrează de-a lungul criptei (excepţie: celulele Paneth).
 celule migrate (limfocite B).

2. Corionul mucoasei (lamina propria) prezintă glande Lieberkuhn, este subţire,

prezintă mecanisme de apărare locală, în care sunt implicate fibroblastele şi ţesutul
limfoid.
Fibroblastele din corion capătă o dispoziţie particulară: înconjoară o glandă
Lieberkuhn, realizând astfel teaca fibroblastică pericriptală (situată lângă MB a
epiteliului glandular). Se divid şi încep să migreze spre suprafaţa epiteliului, suferă
modificări, transformându-se în macrofage.
Este bogat în ţesut limfoid difuz şi ţesut limfoid nodular (solitar sau sub formă de
agregate nodulare).
Plăcile Peyer sunt agregate nodulare situate la nivelul ileonului distal. Fiecare placă
e alcătuită din 10 noduli limfatici, care se extind către submucoasă. Se găsesc în zona
corionului care e opusă inserţiei mezenterului.
3. Musculara mucoasei este un ţesut muscular neted, organizat în 2 straturi:
circular intern şi longitudinal extern.

Submucoasa
Prezintă glandele Brunner  se găsesc doar în partea superioară a duodenului; sunt
invaginări tubulare, ramificate. Ductele lor excretoare străbat musculara mucoasei şi se
deschid la baza glandelor Lieberkuhn sau în lumenul duodenal (mai rar). Sunt glande de
tip mucos. Printre celulele mucoase se găsesc şi celule cu rol în sinteza şi secreţia unor
mesageri paracrini (EGF → modifică activitatea celulelor parietale şi a celulelor
pepsinogene din mucoasa gastrică). Produc mucus alcalin, protejând mucoasa prin
neutralizarea acidităţii chimului gastric şi creând un pH optim pentru activitatea
enzimelor pancreatice.

Musculara
Prezintă 2 straturi musculare: intern (circular) şi extern (longitudinal). Între stratul
circular şi stratul longitudinal se află plexul mienteric Auerbach.
 6

Tunica externă
Este reprezentată de seroasă. Excepţie face faţa posterioară a duodenului proximal
(a bulbului duodenal)  e acoperită de adventice (portiune retroperitoneala).

F. Intestinul gros
Comparativ cu intestinul subţire, intestinul gros este mult mai scurt (cu o lungime
de 1,5 m) şi are un lumen mai larg. Este alcătuit din: cec + apendicele vermiform, colon si
rect. Structura histologică e asemănătoare pentru toate componentele intestinului gros, cu
excepţia canalului anal.
Mucoasa
Nu prezintă valve Kerckring şi vilozităţi intestinale → suprafaţă intestinului gros
este netedă. La nivelul rectului, deasupra ampulei rectale se formează 2-3 pliuri
transversale ale mucoasei (plici semilunare Houston).
Este alcătuită din:
 epiteliul de acoperire;
 corionul mucoasei;
 musculara mucoasei .
1. Epiteliul de acoperire este un epiteliu simplu cilindric, prezintă aceleaşi tipuri
celulare ca şi în intestinul subţire:
 celule absorbante (care aici poarta denumirea de colonocite);
 celule caliciforme;
 celule Paneth (doar la nivelul cecului şi apendicelui, în număr mic);
 celule M (doar la nivelul apendicelui);
 celule endocrine (de mai puţine tipuri);
 celule stem (nediferenţiate);
 celule migrate.
Colonocitele se întâlnesc în epiteliul de suprafaţă şi în glandele Lieberkuhn. Sunt
celulele predominante din epiteliul de suprafaţă faţă de celulele caliciforme. Colonocitele
sunt mai multe în partea proximală a colonului (raport de 4:1 cu celulele caliciforme),
sunt egale ca numar cu acestea în partea terminală a colonului si sunt mai puţine la
nivelul rectului. Se diferenţiază de enterocite prin: prezenţa unor microvili mai subţiri, în
număr mai mic, lipsa sintezei de enzime digestive. Sunt celule implicate în absorbţia
ionilor şi a apei (motiv pentru care prezintă spaţii intercelulare mult mai largi), precum şi
a AG neabsorbiţi la nivelul intestinului subţire (modalitatea de absorbţie e similară cu cea
din enterocite).
Celulele caliciforme se întâlnesc în epiteliul de suprafaţă şi în glandele
Lieberkuhn. Sunt celulele predominante din glandele Lieberkuhn. Sunt mai multe în
 7

intestinul gros decât în intestinul subţire. Numărul lor creşte dinspre cec spre rect. Chiar
dacă sinteza de mucus e mai crescută în intestinul gros decât în intestinul subţire, numărul
granulelor de mucină e mai mic, deoarece sinteza şi secreţia lor este un proces continuu.
2. Corionul mucoasei conţine numeroase glande Lieberkuhn  formate prin
invaginarea epiteliului de suprafaţă. Se extind pe toată grosimea mucoasei, sunt mai lungi
decât în intestinul subţire, deoarece şi corionul este mai gros. Excepţie face doar corionul
apendicular  conţine glande Lieberkuhn mai scurte, în număr mai mic şi grupate.
Conţine numeroase fibroblaste, ce înconjoară glandele Lieberkuhn, realizând astfel
teaca fibroblastică pericriptală. Fibroblastele subepiteliale secretă şi depozitează colagen
şi proteoglicani, ducând la formarea stratului subepitelial; acest strat controlează ritmul
de difuziune al moleculelor care sunt absorbite.
Este bogat în ţesut limfoid (foliculi limfatici mari, solitari, ce se extind spre tunica
submucoasă, întrerupând musculara mucoasei). Excepţie  la nivelul apendicelui,
foliculii limfatici sunt dispuşi sub formă de coloane; acest aspect apare abia după vârsta de
10 ani şi dispare după 40 ani.

Submucoasa
Prezintă plexul Meissner. Este foarte bine vascularizată faţă de alte submucoase.
Este bogată în ţesut adipos alb.

Musculara
Este formată din fibre musculare netede, dispuse în 2 straturi: circular intern şi
longitudinal extern. Este foarte subţire la nivelul apendicelui → favorizează propagarea
proceselor inflamatorii dinspre mucoasă spre seroasă (motiv pentru care apendicita se
asociază cu peritonită).
La nivelul cecului şi colonului, în anumite zone, fibrele musculare din stratul
longitudinal se condensează în 3 benzi (tenii); între tenii nu lipsesc complet fibrele
circulare, dar sunt foarte puţine. La intervale regulate, din tenii se desprind fibre
musculare care se pierd în stratul circular intern.
Aceste fibre musculare au activitate contractilă independentă → teniile au tonus
→ lungimea lor devine mai scurtă decât lungimea intestinului gros. Teniile, împreună cu
fibrele musculare desprinse din ele, determină apariţia unor dilataţii denumite haustre.

Tunica externă
Toate segmentele intraperitoneale (cecul, apendicele, colonul transvers şi colonul
sigmoid) sunt acoperite de seroasă.
Colonul ascendent, colonul descendent şi rectul propriu-zis sunt acoperite de
adventice, pentru ca sunt organe retroperitoneale.
 8

La nivelul colonului apar acumulări de ţesut adipos alb ce formează apendicele

epiploici.

G. Rectul
Are 2 părţi:
 rectul propriu-zis (12 cm), ce se întinde de la joncţiunea recto-sigmoidiană până la
linia ano-rectală;
 canalul anal (3-4 cm).

Canalul anal
Mucoasa
Prezintă în partea superioară 8-10 pliuri longitudinale (coloane anale Morgagni) 
observate foarte bine la copil. Între aceste pliuri se formează depresiuni (sinusuri anale).
Pliurile longitudinale sunt unite în partea inferioară prin nişte valve anale (pliuri
transversale). Valvele anale formează linia pectinată.
Mucoasa canalului anal are 3 zone, ce diferă între ele prin tipul de epiteliu:
 zona colo-rectală  corespunde 1/3 superioare a canalului anal şi se întinde între
linia anorectală şi linia pectinată;
 zona de tranziţie  corespunde 1/3 mijlocii a canalului anal şi se întinde între linia
pectinată şi linia ano-cutanată;
 zona scuamoasă  corespunde 1/3 inferioare a canalului anal.

1. Zona colo-rectală
Epiteliul este simplu cilindric. Corionul prezintă, pe lângă glandele Lieberkuhn, şi
glande anale (doar la nivelul sinusurilor anale)  sunt glande tubulare, ramificate; sunt
glande mucoase; se pot extinde mult în profunzime, ajungând până la nivelul submucoasei
şi muscularei; se deschid la nivelul criptelor anale.
(*) Dacă au ductul excretor obliterat, vor duce la formarea de abcese anale.
Sub corion se află musculara mucoasei.

2. Zona de tranziţie
Este zona cea mai susceptibilă pentru apariţia leziunilor neoplazice. Este bogată în
ţesut limfoid.
Epiteliul este intermediar  simplu cilindric si stratificat pavimentos keratinizat;
tranziţia de la un tip de epiteliu la celălalt poate fi bruscă sau treptată.
Corionul nu prezintă glande Lieberkuhn.
Musculara mucoasei este absentă.
3. Zona scuamoasă
 9

Este căptuşită de piele (epiderm şi derm). Epidermul este moderat keratinizat.

Dermul este un ţesut conjunctiv ce conţine glande sebacee, glande sudoripare şi vene ce
formează plexul hemoroidal extern. Aceste vene nu conţin valve; dilatarea lor duce la
producerea hemoroizilor externi.

Submucoasa
Este prezentă doar în zona colorectală. Conţine vene ce formează plexul
hemoroidal intern, care comunică, prin anastomoze, cu plexul hemoroidal extern. Nici
aceste vene nu conţin valve.

Musculara
Este formată din fibre musculare netede dispuse în 2 straturi: circular intern şi
longitudinal extern. Stratul intern se îngroaşă, formând sfincterul anal intern, iar fibre
musculare striate din diafragma pelvină formează sfincterul anal extern. Stratul extern
longitudinal este subţire şi situat între cele 2 sfinctere.