Sunteți pe pagina 1din 9

Templul grec

. Templul(sau casa zeului) reprezintă cea mai importantă construcție din


arhitectura greacă.Până în perioada arhaică, ritualurile se desfășurau în jurul
unui copac considerat sfânt, sau la intrarea unei grote, apoi a apărut ideea
construirii unui loc special închinat unui zeu. Față de templul egiptean care era
plin de mister și în care statuia zeului nu putea fi văzută de credincioși, templul
grec este deschis acestora având statuia zeului la vedere, pentru a-i aduce
ofrande. Templul grec nu are secrete, sanctuarul unde se păstrează statuia
zeului este o cameră luminoasă și ușor de găsit. Fiind un loc public important
pentru orașul-cetate, oamenii se adunau în fața sau în jurul acestuia pentru a
participa la diverse ritualuri religioase sau adunări, din cetate cu diverse prilejuri.
Pentru fiecare oraș-cetate, exista cel puțin un templu dedicat unui zeu.Templul
putea fi în două planuri: dreptunghiular(perioada arhaică), dar cel mai adesea
fiind construit în plan circular sau tholos(clasicismul târziu).

Templul în plan dreptunghiular este alcătuit dintr-o singură cameră sau


trei camere pronausul(sau vestibulul), naosul(cella), și opistodomul(sau camera
tezaurului).

Camera statuii zeului numită cella se desprinde dintre vechiul megaron


micenian(sala centrală a palatului). Intrarea in opistodom se facea pe partea
opusa intrarii principale. Tezaurul era format din ex-voto-uri, adica diferite obiecte
oferite divinitatii, constand in mici sculpturi, tablouri, bijuterii etc. cu drept de
vizitare. Astfel s-au format primele colectii de arta.

În funcție de numărul și așezarea coloanelor, templele se deosebesc


putând fi: aptere(fără coloane pe laturile lungi, prostil(cu coloane în fața
templului, amfiprostil(coloane în față și în spatele templului) și
periptere(înconjurate de jur împrejur de coloane.). Ca unitate de măsură pentru
dimensiunea generală a templului, grecii au folosit dimensiunea omului
necomparandu-se cu templele egiptene impunătoare și misterioase.
Privita in sectiune verticala, constructia unui templu se compune din trei
parti: un piedestral numit stilobat, o colonada deasupra careia se
afla antablamentul. Acoperisul e format din doua pante, care formeaza pe laturile
mici ale templului un triunghi numit fronton.
S-au elaborat doua ordine(stiluri) insemnate: doric si ionic, urmate de
aparitia ordinului corintic. Diferenta intre cele trei este vizibila mai ales la forma
capitelurilor coloanelor.

Ordinul doric era raspandit mai ales in Pelopones si in coloniile grecesti


din Italia de sud si Sicilia. Templele dorice sunt puternice si greoaie.

Exemple de temple dorice: Templul zeiței Demeter (sinonim Ceres) și zeul


Poseidon (sinonim Neptun) dinPaestum (Italia), Templul lui Zeus - Olympia,
Panthenonul-Acropole Atena;
Parthenonul este un monument important aflat în Acropole,
Atena.Construit in timpul domniei Pericle, acesta este un templu doric închinat
zeiței Athena, protectoarea cetății, devenind reprezentativ prin arhitectura greacă
și fiind un simbol al încrederii în zei și virtuți morale. Acest templu este celebru
datorită proporțiilor lui perfecte dar și sculpturilor realizate de Fidias.

Ordinul ionic s-a dezvoltat in coloniile grecesti din Asia Mica si insulele
din Marea Egee. Templele au proportii grandioase si o decoratie mai bogata.
Coloanele sunt mai zvelte, mai inalte si se sprijina pe o baza. Fusul este
prevazut cu caneluri adanci, iar capitelul este impodobit cu o voluta dubla.
Exemple de temple ionice: Templul zeiței Arthemis-Efes, Erechteion și
Templul zeiței Nike Aptheros-Acropole Atena.
Templul Atenei Nike de pe Acropole, templu ionic, amfiprostil:
Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine arhitecturale ale
antichitatii grecesti. Fusul coloanei este asemănător cu cel ionic, dar ceva mai
zvelt. Ceea ce oferă particularitate coloanei corintice este capitelul. Acesta
prezintă ornamentul numit acantă, preluat ulterior şi de capitelurile compozite.
Exemplu: Templul lui Zeus din Atena
Templele circulare: Tholosul din Delphi, Tholosul din Epidaur.

Tholosul din Delphi este o clădire circulară care a fost creată între 380 şi
360 î.Hr., la centrul de sanctuar al Atenei Pronaia. Acesta este construit cu 20 de
coloane dorice pe diametrul exterior de care masoara 14.76m.Clădire de 13,5
metri şi coloanele sale interioare erau de ordine Corint.

Grupa este : Amaritei Matei; Avram Stefan; Baiceanu Ioana; Birgaoanu


Andrei; Boghiu Daria; Brinzila Maria; Bulai Patricia; Calin Anastasia.

S-ar putea să vă placă și