Popa Alexandru-Cristian

AN V, Semian B, 2020-2021

Analiza comparativă a stilurilor clasic și romantic în arhitectura peisageră

Stilul clasic mai este numit si stil francez, geometric sau regulat, deoarece geometria se impune
in planuri si forme, iar stilul romantic este recunoscut si drept natural, peisager sau englez, stil in
care, fata de cel denumit anterior acestuia, traseele si formele libere sunt cele care dicteaza.

In primul rand, stilul clasic francez a avut mai multi reprezentanti, cum ar fi Antoine Joseph
Dezallier d’Argenville si Claude Mollet, insa cel mai important este arhitectul Andre Le Notre.
Stilul peisager nu a fost creat de astfel de oameni importanti si specializati, ci de persoane care
nu aveau pregatirea profesionala corespunzatoare, cum ar fi filozofi, gradinari sau poeti. William
Kent este, insa, considerat parintele artei moderne a gradinilor engleze.

In al doilea rand, ca moment al aparitiei, gradinile stilului francez apar in secolul al XVI-lea,
fiind sub influenta gradinilor italiene, pe cand stilul englez a debutat in secolul al XVIII-lea.

In al treilea rand, din punct de vedere al structurii generale si al compozitiei, stilul clasic are
trasee geometrice ce sunt obtinute din asocierea liniilor drepte, dar si a liniilor curbe, pe cand la
stilul romantic, traseele sunt neregulate si intortocheate, pe parcurs descoperindu-se scene inedite
sau neasteptate.

Vegetatia stilului clasic reprezinta o forma de arhitectura, trasaturile ce primeaza fiind culoarea,
textura si mirosul, plantele si arborii fiind atent alese si aliniate simetric, regulat, pe cand stilul
romantic exclude simetria si aliniamentele, iar vegetatia este mai mult salbatica, fiind
reprezentata de flori, arbori, arbusti, urmarindu-se in principal sa se creeze diferite scene in
functie de anotimp. Desi la stilul geometric elementele lemnoase sunt asezate astfel incat totul sa
fie cat mai simetric, la stilul peisager acestea sunt asezate, aparent, aleatoriu, insa ele sunt
dispuse in acest mod pentru a evita monotonia, mascand zonele inestetice si generand vederi
asupra celor pitoresti.

Relieful este adaptat si modelat, fiind structurat in mare parte pe peroane si terase cand vorbim
de stilul clasic, insa in stilul romantic se prefera conservarea si exploatarea accidentelor de teren,
valorificandu-se cat mai eficient scenele existente, topologia fiind animata, prezentand rupturi,
pante, concavitati sau convexitati.

In stilul clasic, apa induce visare si miscare, iar de cele mai multe ori este componenta
dominanta, fiind foarte preferata. Aici, apa e reprezentata de bazine, fantani, jeturi sau perdele de
apa, compozitii acvatice ce contin sculpturi, cascade sau cursuri de apa, predominand formele
geometrice. De asemenea, apa este in stransa legatura cu arhitectura din jur. In stilul romantic,
apa induce la randul ei visare, insa formele acesteia sunt in mare parte neregulate, fiind
reprezentata de prezenta helesteurilor, cascadele naturale, lacuri sau izvoare. Observam ca
Popa Alexandru-Cristian
AN V, Semian B, 2020-2021

elementele naturale si salbaticia sunt cele care primeaza, pe cand la stilul clasic multe sunt
artificiale si au in principal scop decorativ.

Vorbind de perspective, in stilul clasic predomina cea optica, folosindu-se arta disimularii, unde
e anticipata deformarea liniilor in perspectiva, este folosit efectul de fuga, cercurile sunt
denaturate, perspectivele sunt accelerate, iar aliniamentele de arbori sunt departate in raport cu
axa teoretica. In stilul romantic perspectiva de atmosfera este cea predominanta, atmosfera
generata fiind asemanatoare picturilor peisagistice engleze, deoarece pictura a avut un rol
important, peisagistul lucrand ca la conceperea unui tablou, punand in valoare diferite scene,
realizandu-se efectul de profunzime. La gradina franceza, perspectivele sunt lungi, spre infinit,
insa la gradina engleza sunt inlocuite cu ambiante locale, oferite din loc in loc.

In concluzie, gradina engleza este in mare parte opusul gradinii franceze. Gradina engleza
prefera pastrarea elementelor salbatice, naturale, dorind sa puna in valoare spiritul locului si de a
incerca recrearea impresiilor produse de natura asupra fiintei umane. Se dorea reinventarea
naturii, fiind recreate scene noi periodic, in functie de anotimp sau moment al zilei. Decorul era
finalizat cu ajutorul vegetalului, a padurilor, a apelor existente sau a scenografiei, evitandu-se pe
cat posibil topologia geometrizarii. Gradina franceza insa, cauta perfectiunea: liniile trebuiau sa
fie armonioase, raportul de aur nu trebuia sa lipseasca, iar totul trebuia sa fie ordonat, absenta
“haosului” sau a “dezordinii” naturale fiind necesare. Aici insa, decorul era recreat cu ajutorul
arhitecturii. Indiferent de trasaturile acestora, cert este ca ambele stiluri au fost reprezentative,
fiind create ulterior minunate gradini si parcuri.