Am văzut iubire peste tot…

Am văzut iubire peste tot… sau, cel puţin aşa cred. Uite, chiar şi azi în autobuz! Un cărunt la vreo 40 şi
ceva de ani, cu haine ponosite şi cu şosete groase de bumbac când afară sunt 34 de grade, îşi ţinea la
piept perechea: o ţigancă scundă şi cu sânii plini, tunsă de o persoană fără experienţă, îmbrăcată într-
o bluză de pijama care-i ascundea spatele mai mult bărbătesc… Din 5 în 10 minute îşi dădeau câte un
sărut scurt şi brut.

Ea-şi căuta echilibrul lăsându-şi capul să se odihnească pe pieptul lui, moment în care privirea i se
pierdea în gol, dând impresia că şi-a găsit fortăreaţa menită să-i apere şi trupul şi sufletul şi zilele ce-
or să vină.

Imaginea asta, neprelucrată în Photoshop, te scârbea la început… Poate chiar şi acum mi-ar provoca
un oarecare dezgust… Dar stau şi mă gândesc: oare ei au aflat ceva ce eu încă nici nu-mi pot imagina?
Oare aşa, în hainele lor sărace şi murdare, cu părul şi pielea arse de soare, cu mâinile grosolane şi
unghiile murdare, cu vorbele simple, chiar vulgare… oare, aşa cum erau, ştiau mai mult? Oare
sufletele lor chiar se uniseră? Oare chiar împărţeau (fără să ţină cont cine şi cât) acel sentiment de
împăcare, de împlinire?

Oare ei au ajuns acolo unde nu oricine reuşeşte să ajungă? Oare?!