Abanos

Abanosul este lemnul unor specii de arbori exotici, din zonele tropicală şi subtropicală (mai
ales din India), greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor
mobile de lux, a unor instrumente muzicale. Simbolistica abanosului, al cărui lemn este
negru, se crede că ar putea fi legată de cea a infernului şi a trecerii prin tenebre. Pluton,
zeul infernului, stătea pe un tron de abanos.
Acacia / Salcîm
în simbolistică, salcîmul este, în primul rînd, un simbol al învingerii morţii datorită lemnului
său dur şi rezistent, într-o legendă cultă, constructorul de temple Abif a fost ucis, ca martir
al vorbelor măiestre, de către trei calfe pizmaşe şi a fost îngropat sub o movilă funerară
care fusese marcată cu o ramură de salcîm. Întrucît cel ucis continuă simbolic să trăiască în
fiecare nou măiestru, ramura de salcîm simbolizează supravieţuirea ideii asupra morţii.
Ferparele francmasonice de deces erau ornamentate cu acest simbol şi celor înmormîn- taţi
li se puneau ramuri în mormînt.
Coroana de spini a lui Christos era înpletită din spini de salcîm. Guenon subliniază faptul că
razele coroanei de spini sunt cele ale unui soare. în gîndirea creştină, acest arbust cu lemn
tare, care aproape nu putrezeşte, cu spini de temut şi flori de culoarea laptelui şi a sîn- gelui
este un simbol solar, al renaşterii şi nemuririi, al învingerii morţii datorită lemnului său dur şi
rezistent. Pretutindeni, salcîmul este legat de valorile religioase, ca un fel de suport divin, ca
o înfăţişare solară şi învingătoare. Simbo-
lulsalcîmului mai comunic.) <u Idcc.i.!«• cunoaştere a lucrurilor secrete
Salcîmul din poezia eminesciană “Sara pe deal" de M. Eminescu sugeie.i ză un centru al
Universului, către caro coverg eroii arhetipali — poetul şi iubita
— spre a realiza iubirea: "Vechiul salcîm
— Astfel de noapte bogată / Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?" Simetria idilică a capetelor
rezemate unul de altul pe verticala axială a salcîmului devenit centru al lumii corespunde
acestui sens. Astfel salcîmul presupune ideea de veşnicie, început şi sfîrşit continuu,
reprezentînd ocrotitorul iubirii pure, angelice.
Tăierea salcîmului, în romanul "Mo- romeţii" de M. Preda, sugerează caracterul iluzoriu al
stabilităţii modului de viaţă rural. Spre sfîrşitul romanului, Niculae, venind la înmormîntare,
îşi găseşte tatăl împuţinat într-un sicriu făcut din alt salcîm, ca un ecou — peste ani
— al salcîmului copilăriei.
Adam / Cădere adamică
Adam simbolizează primul om şi imaginea lui Dumnezeu. Primulînseam- nă aici mai mult
decît întîietatea în plan temporal. Adam este primul în ordinea naturii, este culmea creaţiei
terestre, fiinţa supremă întru umanitate. Adam este primul în ordinea naturii, este culmea
creaţiei terestre, fiinţa supremă întru umanitate.
Adam şi Eva sînt simbolul cuplului primordial ce marchează începutul omenirii, în mitologia
mai multor popoare şi culturi. în Biblie, se pomeneşte de cutezanţa cuplului primordial care
a nesocotit tabu-ul lui Dumnezeu şi a mîncat fructul interzis din Pomul Cunoştinţei binelui şi
răului, ispitiţi fiind de
6
un şarpe. Din cauza păcătuirii prin nesocotirea voii lui Dumnezeu, acest cuplu avea nevoie
de mîntuire.
Conform evangheliei lui Nicodim, după înmormîntarea Mîntuitorului, la coborîrea acestuia în
"împărăţia morţii", acesta a rupt gratiile temniţei celor închişi în Infern şi, la învierea Sa, i-a
condus pe Adam şi Eva sus, afară din întunericul de mormînt.
Sensul pierderii paradisului a preocupat în diverse epoci pe mai mulţi cărturari români, iar în
literatură apare concomitent ca temă şi ca simbol. D. Cantemir, în "Metafizică", afirmă că
păcatul originar are rădăcini în logică. Eva a încălcat interdicţia pentru că nu cunoştea
porunca; ea a intrat pe calea morţii corporale şi, imediat ce fructul interzis a fost cules,