Un copil dificil, hiperactiv si opozitionist este greu de crescut.

El isi consuma
excesiv si inutil nu numai energia proprie, ci mai ales pe a celor din jur.
Furia, frustrarea si sentimentele de incompetenta parentala sunt trairi
frecvente ale parintilor aflati in aceasta situatie. De obicei, intreaga viata
sociala a familiei este afectata.
Cauzele pentru care un copil manifesta acest tip de comportamente sunt
multiple, printre acestea numarandu-se inclusiv ADHD (Tulburare de
Deficit de Atentie si Hiperactivitate) si Tulburarea Opozitionismului
Provocator. In general, cele doua tipuri de tulburari sunt asociate.
Parintii inteleg cu adevarat ca se afla in fata unei mari provocari abia atunci
cand un copil este diagnosticat medical cu aceasta afectiune, care are
consecinte complexe asupra tuturor ariilor de functionare a copilului: sociala,
scolara, familiala. Unii parinti se simt oarecum eliberati atunci cand
comportamentul copilului lor are o cauza medicala, gandindu-se ca, odata
inceput tratamentul medicamentos, problemele se vor remedia si viata
familiei va intra in normalitate. Din pacate, situatia este diferita. Un
diagnostic de ADHD presupune un lung drum de efort sustinut din partea
parintilor. Chiar daca hiperactivitatea, impulsivitatea sau inatentia sunt
diminuate de tratament, copilul trebuie sa re-invete sa se comporte. O lunga
perioada de timp, creierul lui a functionat haotic si nu va fi capabil, peste
noapte, sa functioneze altfel. Tocmai de aceea, in plus fata de tratamentul
specific, medicii recomanda si terapia comportamentala.
Ce este terapia comportamentala pentru ADHD si
Opozitionism Provocator?
Toate programele de terapie comportamentala se bazeaza pe aceleasi
principii: adultii (parinti sau terapeuti) stabilesc si aplica reguli si asteptari
clare de comportament pentru copil. Se folosesc recompense pentru
comportamentele potrivite si penalizari pentru cele neadecvate, aplicate pe
loc, imediat dupa producerea comportamentelor. Este ceva similar bine-
cunoscutelor principii ale invatarii prin conditionare clasica (Pavlov) si
operanta (Skinner). In plus, adultii sau terapeutii trebuie sa structureze si sa
organizeze cat mai mult mediul de viata al copilului prin stabilirea unor
rutine de viata, oferidu-i astfel acestuia predictibilitate si stabilitate.
Secretul succesului acestei terapii consta in consecventa si aliniere intre toti
adultii semnificativi din viata copilului, astfel incat sa nu existe divergente de
abordare. Treptat, ordinea si structura exterioara impuse sistematic copilului
sunt internalizate, devenind automatisme interne de functionare a creierului.
Vedem acest tip de efect in comportamentul persoanelor care au functionat
un timp semnificativ intr-un context de viata sau un regim de tip militar,
supra-procedurizat si organizat.
Pentru a fi eficient, orice program de terapie comportamentala ar trebui sa se
bazeze pe urmatoarele patru principii:
 Eliminarea factorilor declansatori ai comportamentelor nepotrivite.
Aceasta metoda cere o analiza functionala complexa a comportamentelor
problematice pentru a identifica in mod corect ce anume le declanseaza, si,
de obicei, este necesar sprijinul unui specialist care stie cum sa faca acest
lucru
 Intarirea / recompensarea comportamentelor potrivite(recompense
imediate, “palpabile”, de tipul acumularii de puncte sau beneficii de tip
activitati de joaca si distractie)
 Descurajarea comportamentelor negative prin ignorarea lor sau, dupa
caz, penalizarea imediata (este de preferat sa fie folosite consecintele
logice sau naturale, astfel incat penalizarea sa fie logic legata de
consecintele comportamentului nepotrivit; de exemplu, “nu iti strangi
jucariile, acestea dispar”)
 Confiscarea tuturor privilegiilor atunci cand comportamentul este mult
prea serios pentru a fi doar ignorat. Tehnica time-out poate fi utilizata in
anumite conditii.
Ce presupune planul de terapie?
Planul de terapie se construieste, de obicei, pentru comportamente specifice
(ex: copilul loveste, copilul este agresiv verbal, copilul refuza sa isi faca
ordine in camera etc), si nu “in general”. Este foarte important sa fie
identificate corect “beneficiile”, recompensele si penalizarile importante si
relevante pentru copil, astfel incat planul de lucru sa fie construit pe baza
acestora, si nu pe ceea ce cred parintii ca este important si relevant.
In implementarea “noii ordini de viata” este necesar sa se foloseasca mijloace
vizuale de comunicare a regulilor si consecintelor disciplinare, care sa fie
postate la loc vizibil si reamintite sistematic: tabele, afise, imagini relevante.
Parintii trebuie sa inteleaga ca orice terapie comportamentala cere timp
pentru a produce efecte, iar schimbarile importante nu au loc “peste noapte”.
Este un drum lung si extrem de dificil. In plus, multi copii cu ADHD au
nevoie si de terapie de reeducare cognitiva, in special atunci cand exista si
tulburari de invatare asociate (dificultati de scris, citit si calcul matematic).
Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii