UNIVESITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE RELAȚII INTRENAȚIONALE,

ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

Coceban Dionisie Rusu Elena

“Primul Război Cecen”

Referat

Autor: ______________

Conducător științific: ______________

Andrei Ilașciuc, Lector superior.

CHIŞINĂU-2018
Cuprins

Introducere
Specificul Conflictului
- Premizele politice
- Acțiunele Militare
- Tipologia Conflictului
Concluzii
Biblografie
Introducere

Actualitatea și Importanța temei: Conflictele constituie o componentă naturală

inevitabilă a vieţii sociale a fiecaruia dintre noi. În plan istoric, toată existenţa omenirii este
impregnată cu conflicte, începand cu conflictul primordial între primii oameni. Într-un anume sens,
putem afirma că evoluţia istorică a civilizaţiei umane reprezintă istoria conflictelor sociale; aparitia
societătilor umane bazate pe clase sociale şi apariţia statului ca instrument al conducerii şi
reglementării vietii sociale, lupta pentru puterea politică, răscoalele, războaiele, uzurpările de
putere şi detronarile, toate acestea nu sunt altceva decât rezultatele soluţionarii unor conflicte
sociale. Toate momentele cruciale din istoria omenirii coincid cu apogeul unor mari situaţii
conflictuale.Conflictul este confruntarea între diverse grupuri sociale, societăţi, state în tendinţa
de a realiza interesele contradictorii. Conflictul estre definit ca o situaţie în care coexistenţa dintre
fiinţe cu scopuri şi orientări incompatibile sau care se exclud reciproc este inevitabilă. Această
noţiune instrumentală a conflictului o antrenează pe cea a strategiei. Obiectul conflictului îl poate
constituie orice element al lumii materiale şi al realităţii sociale. Pentru a deveni obiectul
conflictului, acest element trebuie să se afle la intersecţia intereselor ale diferitor subiecte sociale,
adică ale indivizilor, grupurilor profesionale, naţionale, de vîrstă sau oricare alte grupuri, colective,
asociaţii, inclusiv naţiuni, state şi uniuni interstatale.
Începând cu anii 1960, conflictele etno-politice au devenit una dintre cele mai stringente
problematici ale politicii mondiale, afectând totodată ţări dezvoltate, cât şi ţări din lumea a treia.
Din America Centrala până în Asia de Sud şi Africa, conflictele armate nu mai sunt crize între
state suverane, ci au devenit în ultimul timp interes, între grupuri de populaţii care se definesc şi
se diferenţează prin identitatea lor etnică, lingvistică, religioasă sau tribală.
Regimurile totalitare din Europa de est şi Uniunea Sovietică au suprimat neîntelegerile şi
resentimentele dintre grupurile de populaţii. Acest fenomen se datora şi comunismului, care avea
ca scop dizolvarea diferenţelor naţionale, etnice sau religioase dintre popoare, şi formarea omului
nou”. Astfel, pe parcursul celor şaptezeci de ani care au urmat revoluţiei bolşevice şi războiului
civil din Rusia, toate conflictele din zona fostei URSS au fost suprimate, chiar dacă nu s -a
întreprins nimic pentru a elimina ura şi nemulţumirea dintre oameni. Prin urmare, această politică
, nu a dus, decât la faptul că aceste conflicte au mocnit la foc mic, iar contradicţiile dintre grupurile
etnice au fost exacerbate, odată cu relaxarea situaţiei politice a ţării. Acest lucru s-a întâmplat odată
cu accederea la putere a lui Mikhail Gorbachev în 1985 şi încercările de democratizare care au
urmat. Ceea ce a urmat, a fost practic comparabil cu deschiderea ,,cutiei Pandorei” în privinţa
conflcitelor etnice în mozaicul de nationalităţi al Uniunii Sovietice.
După destrămarea Uniunii Sovietice una din principalele probleme a fost la nivel social. În
primul rînd delimitarea hotarelor și stabilirea frontierelor a stimulat riscul de migrație ilegală
destinația finală fiind în mare partea Federația Rusă, ca consecință fiind riscuri la adresa securității
regionale. Tot o dată o a doua problemă reișea din faptul că Federația Rusă moștenitor direct a
Uniuni Sovietice încearcă să-și păstreze influneța asupra fostelor republici și dependeța lor de
Rusia la nivel social, economic, politic și militar. Trebuie menționat faptul că aceste premize au
fost cauze al mișcărilor separatiste și de eliberare națională. În acest context a izbucnit primul
război Cecen. Conflictul militar a fost purtat între forțele separatiste cecene și trupele Federației
Ruse și a fost un război de gherilă pentru afirmarea independenței Ceceniei. Războiul a fost unul
dintre cele mai distrugatoare conflicte ale epocii moderne și a avut loc in spațiul ex-sovietic.
Scopul și Obiectul lucrării îl constituie analiza impactului conflictului armat din Cecenia
asupra securității regionale dar și consecințele acestuia asupra viitorului noului stat independent
Federația Rusă. Scopul lucrării este analiza factorilor care au fost percepute ca motive de începerea
a acțiunilor militare, dar și descrierea situației sociale și politice care au cauzat începerea
confruntării militare și diverențelor.
Cuvinte Cheie: Primul Război Cecen, Conflict Militar, Federația Rusă, Confruntare
Militară, Pace.
 Specificul Conflictului

O dată cu începutul destrămării fostei republici Sovietice, în state independente și suverane,

s-au activat diferite mișcări naționaliste inclusiv în Republica Cecenă-Ingus. Aceste mișcări erau
caracterizate de o platformă independentă sau organizație care promova ideia naționalității și
separatismului. Una dintre astfel de organizații a fost Congresul Național al Oamenilor din Cecenia
(OKCHN), creat în 1990, care urmărea declararea independeței Ceceniei față de URSS și crearea
unui stat cecen independent. El era condus de fostul general al Forțelor Aeriene Sovietice
Dzhokhar Dudayev. În mod oficial, conflictul a fost definit ca "măsuri de menținere a ordinii
constituționale", iar acțiunile militare au fost numite și "primul război cecenesc", mai rar "războiul
ruso-cecen" sau "războiul ruso-caucazian". Conflictul și evenimentele care au precedat acest
conflict au fost caracterizate de un număr mare de victime în rândul populației, al agențiilor
militare și de aplicare a legii, fapte despre purificarea etnică a populației non-cecene din Cecenia.
Primul război din Cecenia 1 a început la data de 15 octombrie 1994, la ora 15.00, când avioane
neidentificate care decolaseră de pe aeroporturi militare rusești au bombardat mai multe obiective
în orașul Groznîi. La câteva minute după atac, dinspre nord în oraș a intrat o coloană de blindate
și mașini care transportau oameni înarmați cu pistoale automate, îmbrăcați în echipamente asortate
la întâmplare.

- Premizele Politice

Cauzele interne care au cauzat începutul divergențelor au început la dataa de 8 iunie 1991,
la cea de-a doua sesiune a OKCHN , Dudayev a proclamat Republica Cecenia astfel, în republică
sa format o dublă putere. În iulie 1991, Congresul II al OKCHN declară că autoproclamata
Republică Cecenia nu face parte din URSS și viitorul stat Federația Rusă. În timpul evenimentelor
din 19-21 august 1991, la Moscova, conducerea Asociației cecen-ingușene ASSR a susținut,
potrivit unor date, Comitetul de Stat pentru Urgențe conform altor date, Zavgayev sa abținut de
la evaluarea evenimentelor de la Moscova . Evaluând situația, la 6 septembrie 1991, Dudayev a
anunțat dizolvarea structurilor de stat republicane, acuzând Rusia de politica colonială. În aceeași
zi, susținătorii lui Dudayev au vandalizat Sovietului Suprem, centrul de televiziune și Casa Radio.

1
Războil din Cecenia. https://moldova.europalibera.org/a/26643855.html (accesat la 12.02.19)
Mai mult de 40 de deputați au fost bătuți, iar președintele consiliului orașului Grozny, Vitaly
Kutsenko, a fost ucis, fiind aruncat de pe fereastră. Cu această ocazie, fostul președinte al
Consiliului Suprem al Republicii Cecen-Ingușul, Doku Zavgayev, a vorbit în 1996 la o reuniune a
Dumei de Stat în care a declarat că războil a început o dată ce Vitaly Kutsenko a fost uciz într-o zi
de pace. Drept răspuns președintele interimar al Sovietului Suprem Ruslan Khaslabutsov a trimis
o telgramă în care se adresa poporului cecen ca compatrioți declarînd faptul că demitierea lui
Kutsenko reprezintă un prim pas al procesului de democratizare și tranziție al noului stat.
La 27 octombrie 1991, în republica Cecenă au avut loc alegeri prezidențiale și parlamentare
sub controlul separatiștilor, Dzhokhar Dudayev a devenit președintele republicii. Oponenții lui
Dudayev au declarat că rezultatelor alegerilor a fost falisificat de puterele separatiste. La 2
noiembrie 1991, al V-lea Congres al Deputaților Poporului din Sovetul Suprem în mod unanim au
recunoscut că aceste alegeri au fost ilegale, încălcînd princiăiile democratice și dreptulului omului.
Mai târziu, aceeași opinie a fost exprimată de președintele Curții Constituționale, V. D. Zorkin. În
urma situației critice din zonă și a instabilității politice, la 7 noiembrie 1991, președintele rus Boris
Elțîn a semnat decretul "Cu privire la impunerea unei situații de urgență în Republica Cecenă-
Ingușă" care trebuia semnat și ratificat de parlamentul rus. După publicarea decretului prezidențial
privind introducerea unei stări de urgență, susținătorii separatiștilor au înconjurat clădirile
Ministerului Afacerilor Interne și ai KGB-ului fiind blocate și trase de impornță internă. Aceste
acțiuni au creat o panică la nivel social în statul rus. Drept consecință, introducerea stării de urgență
a fost anulată, iar la 11 noiembrie decretul "Cu privire la introducerea stării de urgență în Republica
Cecenă-Ingușoară", după o discuție aprinsă nu a fost aprobat de parlamentul rus. Liderii opoziției
cecene și-au declarat sprijinul față de președintele Dudayev ca apărător al suveranității Ceceniei.
În dată după prăbușirea URSS, Dzhokhar Dudayev a anunțat retragerea finală a Ceceniei
din Federația Rusă. Separatiștii au început să profite de situația creată și să jefuiască depourile
militare rusești de pe teritoriul Republcii Cecene. În dată cu instabilitatea situații civile a urmat
retragerea unităților militare și a resurselor umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de pe
teritoriul republicii, retragerea întregului proces s-a încheiat în cele din urmă până în iunie 1992.
În iunie 1992, ministrul Apărării Federației Ruse, Pavel Grachev, a ordonat să transfere în
republica Cecenă jumătate din toate armele și munițiile lui Dudayev, potrivit lui, a fost o mutare
forțată, deoarece o mare parte din armele transferate fuseseră deja capturate, iar restul nu putea fi
înlăturat din cauza lipsei de soldați și eșaloane. Primul vicepremier, Oleg Lobov, la o ședință
plenară a Dumei de Stat, a explicat situația cu apariția unui număr mare de arme în rândul
populației din Cecenia.
Mica victorie a separatiștilor din Grozni a condus la prăbușirea Republicii Socialiste
Sovietice Autonome Cecen-Inguș. Malgobeksky, Nazranovsky și cea mai mare parte din cartierul
Sunzhensky din fosta Cecino-Ingușă ASSR au format Republica Ingusheția în cadrul Federației
Ruse. În mod legal, Republica CECHEN-INGUST a încetat să mai existe pe 9 ianuarie 1993.
Hotarul exact între Cecenia și Ingusheția nu avea să fie determinat și demarcat până în 2018. În
timpul conflictului Ossetian-Inguș în noiembrie 1992, cîteva trupele rusești au debarcat în cartierul
Prigorodny din Osetia de Nord. În urma acestui fapt relațiile dintre Rusia și Cecenia s-au răcit
considerabil. Înalți demnitari politci din Fedrația Rusă au declarat deschis că soluția opririi
diverențelor apărute este recurgerea la forță militară, însă atunci introducerea trupelor pe teritoriul
Ceceniei a fost împiedicată de eforturile lui Yegor Gaidar.
În urma hauslui politic și social din regiune Cecenia a devenit practic independentă, dar nu
era recunoscută legal de nici o țară, inclusiv de Rusia. Așa zis noul stat avea simboluri proprii cum
ari fi: steagul, stema și imnul, autorități proprii - președintele, parlamentul, guvernul, cadrele
juridice. Devine populară crearea proprii armate independetne și crearea unui batalion de militar
aerian, tot o dată se propune constituirea monedei naționale - nahara. În constituția adoptată la 12
martie 1992, Republica Cecenă se declară ca un "stat secular independent", guvernul său refuzând
să semneze un tratat federal cu Federația Rusă. Însă această auto-proclamare care necesita nu doar
spirit de separatism dar și funcționarea instișuilor de stat ca un mecanisc întreg a eșuat din lipsă de
experență, lipsa de cadre didactice compatibile dar și presiunea externă asupra Ceceniei.
În 1992-1993, peste 600 de crime soldate cu pierderi omenești, traumatisme psihice și
fizice au fost comise pe teritoriul Ceceniei. În anul 1993, 559 de trenuri care aparțineau companilor
rusești au fost atacate în special în Grozny sau în apropierea sa. Vandalizarea sistemului feroviar
și jefuira mărfei aduse pe teritoriu Cecenei de cătreu Rusia au ajuns a fi estimate la o valoare de
11,5 miliarde de ruble. În cursul celor opt luni ale anului 1994 au fost comise 120 de atacuri armate,
ceea ce a dus la jefuirea a 1.156 vagoane și 527 de containere. Pierderile s-au ridicat la peste 11
miliarde de ruble. În 1992-1994, 26 de lucrători de cale ferată au fost uciși ca urmare a atacurilor
armate. Situația de atunci a forțat guvernul rus în octombrie 1994 să aprobe încetarea circulației
feroviare a trenurilor naționale ruse pe teritoriul Ceceniei. În acesta perioadă în Cecenia sunt des
practicate acțiuni de luare a ostaticilor și comerțul cu sclavi potrivit Rosinformtsentr-ului, un total
de 1790 de persoane au fost răpiți și deținuți ilegal în Cecenia din 1992. Chiar și după aceea, când
Dudayev a încetat să plătească impozite în bugetul general al Federației Ruse și a interzis accesul
serviciilor rusești speciale în Cecenia, statul rus continua să transfere fonduri bugetare către
Cecenia., spre exemplu în 1993 11,5 miliarde de ruble au fost alocate Ceceniei. Până în 1994,
petrolul rusesc a continuat să fie exportat în Cecenia, în timp ce acesta nu era plătit și revândut în
străinătate.
În primăvara anului 1993, Cecenia este cuprinsă de o criză politică internă. Contradicțiile
dintre președintele Dudayev și parlamentul republcii Cecene s-au înrăutățit brusc în. La 17 aprilie
1993, Dudayev a anunțat dizolvarea parlamentului, a curții constituționale și a Ministerului
Afacerilor Interne care activau în republică. La 4 iunie 1993 în Cecenia are loc o lovitură de stat.
Adepții și susținătorii președintelui Dudayev înarmați sub comanda lui Shamil Basayev au asaltat
clădirea Consiliului Local Grozny, în care aveau loc sesiuni ale parlamentului și curții
constituționale. În urma acestor evenimente constituția republicii adoptată doar cu un an în urmă
a fost modificată, fiind stipulat noul regin de forță și control politic care se afla în mîinele
președintelui actual. Noua modificare a fost valabilă până în august 1994, când puterile legislative
au fost reintroduse de parlamentul republicii.
După lovitura de stat din 4 iunie 1993, în regiunile nordice din Cecenia, care nu au fost
controlate de guvernul separatist de la Grozny, sa format o opoziție armată anti-Dudayev, care a
început o luptă armată împotriva regimului Dudayev. Prima organizație de opoziție a fost
Comitetul Național pentru Salvare (KNS), care a desfășurat mai multe acțiuni armate, dar în curând
a fost înfrânt și desființată. KNS-ul a fost înlocuit cu Consiliul provizoriu al Republicii Cecen
(VCHR), condus de Umar Avturkhanov, care sa proclamat singura autoritate legitimă pe teritoriul
Ceceniei. VCHR a fost recunoscut de către autoritățile ruse, care i-au oferit tot felul de sprijin
inclusiv arme și voluntari.

- Acțiunele Militare

Începând cu vara anului 1994, ostilitățile desfășurate în Cecenia au avut loc între trupele loiale
lui Dudayev și forțele de opoziție ale Consiliului interimar al Republicii Cecene, susținute neoficial
de Rusia. Detașamentele Dudayev au efectuat operațiuni ofensive în districtele Nadterechny și
Urus-Martan controlate de forțele de opoziție. Au fost însoțite de pierderi semnificative din partea
ambelor părți, în cadrul acestor confruntări au fost folosite tancuri, artilerie și mine. Forțele celor
două tabere au fost aproximativ egale, și nici unul dintre ei nu a reușit să câștige o superioaritate
în luptele armate. La 26 noiembrie, opoziția pentru a treia oară a suferit eșec în tentativa de asediu
al orașului Grozny. În același timp, un număr de militari ruși care "au luptat din partea opoziției",
care activau pe baza unnui contract cu Serviciul Federal de Contrainformații au fost captivați drept
deținuți de susținătorii lui Dudayev.
În cadrul unei întâlniri a Consiliului de Securitate al Federației Ruse din 29 noiembrie 1994,
ministrul afacerilor interne, Nikolay Egorov, declara ,,70% dintre ceceni vor sprijini introducerea
trupelor rusești în Cecenia și vor presara făină pe drumul soldaților ruși, în timp ce restul de 30%
se vor declara neutri’’. Chiar înainte de anunțarea oricărei decizii oficiale a autorităților ruse, la 1
decembrie aviația rusă a lovit aerodromurile Kalinovskaya și Khankala și a distrus toate avioanele
aflate în posesia separatiștilor Ceceni, susținptori ai președintelui Dudayev. La 11 decembrie,
președintele Federației Ruse, Boris Elțîn, a semnat Decretul nr. 2169 "Cu privire la măsurile de
asigurare a legalității, legii ordinii și securității publice pe teritoriul Republicii Cecene". Mai târziu,
Curtea Constituțională a Federației Ruse a recunoscut majoritatea decretelor și acordurilor
guvernamentale care au drept subiect acționarea guvernului în Cecenia în conformitate cu
constituția Federației Ruse.
Decizia președintelui Federației Ruse Boris Elțîn a provocat o divizare în actuala coaliție
și anume între guvern și cea mai mare forță politică a parlamentului la vremea respectivă - Partidul
Alegerii Democrate a Rusiei condus de Yegor Gaidar. Majoritatea membrilor ADR au sprijinit
decizia lui Gaidar de a se retrage în opoziție și de a protesta împotriva începerii acțiunilor ofensive.
Mai multe acțiuni împotriva începutului războiului au avut loc în decembrie. În ziua semnării
Decretului nr. 2169 din 11 decembrie 1994, unitățile Grupării Forțelor Unite (UGV), care erau
compuse din unități ale Ministerului Apărării și ale Trupelor Interne din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne, au intrat în Cecenia. Trupele au fost împărțite în trei grupe și au intrat din trei
flancuri diferite - de la vest, prin Osetia de Nord până la Ingushetia, de la nord-vest prin cartierul
Mozdok din Osetia de Nord, care se învecinează direct cu Cecenia și de la est prin Daghestan.
Comandamentul operației din Cecenia a fost numit inițial primului comandant al Forțelor Terestre
Ruse, Eduard Vorobyov, dar el a refuzat să conducă operațiunea "din cauza lipsei complete de
pregătire" și a depus un raport privind demiterea din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse.
Forțele Ruse de pe flancul estic au fost blocate în cartierul Khasavyurt din Dagestan de locuitorii
din zonă - Ceceni-Aukhovtsy. În prima fază flancul occidental a fost de asemenea blocat de
localnicii și a fost stopat în apropierea satului Barsuki, însă în cele din urmă au intrat în Cecenia.
În timpul acestor ciocniri, Ministrul Sănătății al Ingusheției Tamerlan Gorchkhanov a fost ucis.
Grupul Mozdok a avansat cu succes, deja pe 12 decembrie, din satul Dolinsky, situat la 10 km de
Grozny.
În apropiere de Dolinsky, trupele rusești au intrat într-o luptă directă cu trupele militare din
Cecenia fiind atacate de o instalație artilieră tip "Grad" urmînd lupte crîncene între ambele forțe
pentru această localitate. Pe de altă parte grupul Kizlyar, la data de 15 decembrie format din forțele
rusești au ajuns la satul Tolstoy-Yurt fiind în apropiere de capitala Grozny. Grupul Vladikavkaz
flancul armat occidental rusesc a blocat accesul către orașu Grozny din direcția vestică. Pe 20
decembrie, gruparea Mozdok flancul nord-vestic a ocupat Dolinsky și a blocat Grozny din nord-
vest. Grupul Kizlyar flancul estic a blocat Grozny din est, iar parașutiștii din cel de-al 104-lea
regiment au blocat orașul de pe marginea defileului Argun. În același timp, partea de sud a orașului
Grozny nu a fost blocată. Astfel, în stadiul inițial al luptelor, în primele săptămâni ale războiului,
trupele ruse au putut să ocupe regiunile nordice ale Ceceniei cu puțină sau chiar fără rezistență. La
20 decembrie, Anatoly Kvashnin, primul șef adjunct al Direcției Generale Operaționale a Statului
Major General al Forțelor Armate din Federația Rusă, a devenit comandant al Grupului Unic al
forțelor ruse din Cecenia.
La mijlocul lunii decembrie, trupele federale au început bombardarea suburbiile din
Groznâi, iar la data 19 decembrie a fost efectuat primul bombardament al forțelor ruești în centrul
orașului. În ciuda faptului că partea sudică a orașului Grozny se afla sub dominația forțelor Cecene.
Iar la data de 31 decembrie 1994 a fost luat cu asalt orașul. Aproximativ 250 de unități de vehicule
blindate, extrem de vulnerabile în bătăliile de stradă, au intrat în oraș. Problema cea mare pentru
forțele rusești a fost faptul că acestea erau prost pregătite, prima problemă a fost cooperarea și
coordonarea acțiunilor unităților rusești aflate pe teritoriul orașului Grozny. Mulți dintre militarii
nu aveau experiență de luptă. În determentul trupeleor rusești erau fotografii aeriene ale orașului,
planuri de evacuație ale orașului însă aceste unități erau în număr limitat. Echipamentele de
comunicații care făceau parte din arsenalul forțelor ruse erau des interceptate de forțele Cecene.
Forțele miltiare ruse aveau ordinul de a ocupa doar piețele și locurile deschise și de a nu invada
casele oamenilor.
În acelați timp flancul de Vest la ofensivei rusești a fost oprit, iar ofesinva estică s-a retras
și nu a luat nici o acțiune până la 02 ianuarie 1995. În nordul Ceceniei prima direcție și a doua a
Batalionului 131 sub comanda generalului Pulikovskiy compus din peste 300 de oameni și peste
80 de tancuri, a ajuns la Stația de trenuri a Palatului Prezidențial. Însă imediat după aceasta forțele
federale au fost înconjurate - pierderi potrivit cifrelor oficiale, sa ridicat la 85 de morți și 72 de
oameni au dispărut, a fost distruse 20 de tancuri, comandantul brigăzii, colonelul Savin a fost ucis,
iar mai mult de 100 de soldați au fost luați prizonieri de către forțele armate Cecene. Flancul estic
sub comanda generalului Rokhlin a fost, de asemenea, înconjurat de unitățile separatiste, dar, cu
toate acestea, Rokhlin nu a dat ordinul de retragere. La 7 ianuarie 1995, trupele din nord-est și
nord s-au unit sub comanda generalului Rokhlin, iar Ivan Babechev a devenit comandantul
grupului de Vest. În urma pierdelor masive trupele rusești au schimbat tactica astfel în loc de
folosirea în masă a vehiculelor blindate, au folosit grupuri de asalt manevrabil în aer, susținute de
artilerie și de aeronave. În Grozny, au început bătălii stridente în stradă. Două grupuri au fost
mutate în apropierea Palatul Prezidențial, iar până la 9 ianuarie au ocupat clădirea institutului
petrolier și aeroportul Grozny. La 19 ianuarie, ambele divzii s-au comosat tentativa de a capturat
Palatul Prezidențial, însă detașamentele separatiste cecene s-au retras dincolo de râul Sunzha și au
ocupat apărarea în Piața Minutka. În ciuda ofensivei reușite, trupele rusești controlau la acea vreme
doar aproximativ o treime din oraș.
La începutul lunii februarie, numărul personalului forțelor armate ruse a depășit 70.000 de
persoane, iar noul comandant a fost desemnat generalul Anatoly Kulikov. Abia la 3 februarie 1995
forțele ruse au format gruparea Sud și a început implementarea planului de blocare a orașului
Grozny din flancul sudic. Până la 9 februarie, unitățile ruse au ajuns pe linia autostrăzii naționale
"Rostov - Baku". La 13 februarie în capitala Ingușetă - Sleptsovskaya au avut loc negocieri între
comandantul UGA Anatoli Kulikov și șeful Statului Major al Forțelor Armate Cecene Aslan
Mashadov, privind încheierea unui armistițiu temporar - cele două părți punînd accent pe schimbul
reciproc de ostatici dar și posibilitatea de a recupera soldații căzuție pe străzile orașului. Cu toate
acestea, armistițiul a fost întrerupt de ambele părți. În cele 20 de zile din luna februarie în oraș,
special în partea sudică au continuat luptele pe străzile orașului, dar forțele cecene lipsiți de sprijin
și echipament tehnic necesar au început retragerea treptată din oraș. În cele din urmă, la 6 martie
1995, un detașament militant al comandantului forțelor Cecene Shamil Basayev sa retras din
Chernorechye, ultimul cartier din Grozny, controlat de separatiști, iar orașul a intrat sub controlul
trupelor rusești. Prima acțiune întreprinsă de guvernul rus a fost declararea noilor lideri a regiunii
Salabek Khadzhiev și Umar Avturkhanov, astfel la Grozny a fost formată o conducere cecenă pro-
rusă. Ca rezultat al asediului orașului Grozny, acesta a fost distrus și a devenit ruine.
După asediul orașului Grozny, principala sarcină a trupelor ruse a fost stabilirea controlul
asupra zonelei Cecene în princial a zonelor strategice. Partea rusă a început să desfășoare negocieri
active cu populația, cerând locuitorilor locali să expulzeze militarii din localitățile lor. În același
timp, unitățile ruse au ocupat în perioada 15 - 31 martie orașele Argun, Shali și Gudermes. Aceste
orașe fiind luate fără obstacole. În ciuda acestui fapt, luptele locale s-au purtat în regiunile vestice
ale Ceceniei. La 10 martie au început luptele pentru satul Bamut. În perioada 7-8 aprilie, o armată
a Ministerului Afacerilor Interne, alcătuit din brigada de trupe Sofrinsky și sprijinit de
detașamentele SOBR și OMON, a intrat în satul Samashki districtul Achkhoi-Martanovsky din
Cecenia. Potrivit "Memorialului", numărul minim de civili care au murit în timpul asediului satului
a fost de 112-114 persoane. Această operațiune a provocat o mare rezonanță în societatea rusă și
a intensificat sentimentele anti-ruse în Cecenia. Până în aprilie 1995, aproape întregul teritoriu al
Ceceniei a fost ocupat de trupele ruse, iar separatiștii au pus accentul pe operațiunile de sabotaj și
partizani. Iar din luna iunie forțele ruse au pus control și pe regiunele populate muntoase.
În ciuda unor succese ale Forțelor Armate ale Rusiei (lichidarea cu succes a lui Dudayev,
capturarea finală a localităților Goiskoye, Old Achhoy, Bamut, Shali), războiul a început să aibă o
durată prelungită. În contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, conducerea rusă a decis din nou să
negocieze cu separatiștii [64].

- Pacea

O reuniune a delegațiilor a avut loc la Moscova în perioada 27-28 mai 1996, la care au
reușit să ajungă la un acord privind armistițiul din 1 iunie 1996 și schimbul de prizonieri. Imediat
după negocierile de la Moscova, Boris Elțin a zburat la Grozny, unde a felicitat militarii ruși pentru
victoria asupra "regimului rebel Dudayev". La 10 iunie, în cadrul următoarei runde de negocieri,
în Nazran sa ajuns la un acord privind retragerea trupelor rusești din Cecenia cu excepția a două
brigăzi, dezarmarea detașamentelor separatiste și desfășurarea alegerilor democratice libere. Cu
toate acestea acordurile încheiate la Moscova și la Nazran au fost încălcate de ambele părți, în
special, partea rusă nu sa grăbit să-și retragă trupele. La 3 iulie 1996, președinte al Federației Ruse,
Boris Elțîn, a fost reales în funcția de președinte. Noul Secretar al Consiliului de Securitate,
Alexander Lebed, a anunțat reluarea ostilităților împotriva parții Cecene. La 9 iulie, după ultimatul
rus, au fost reluate acțiunele armate - avioanele au lansat lovituri împotriva bazelor militare din
cartierele muntoase Shatoy, Vedeno și Nozhay-Yurt. La 31 august 1996, reprezentanții Rusiei
președintele Consiliului de Securitate Alexander Lebed și Aslan Maskhadov din orașul Khasavyurt
au semnat un acord de armistițiu în orașul Daghestan. Trupele rusești au fost retrase complet din
Cecenia, iar decizia privind statutul republicii a fost amânată până la 31 decembrie 2001.

- Tipologia Războiului

Primul război Cecen a fost un conflict armat intern, care a izbucnit în 1994 în urma mișcărilor
separatiste din Cecenia, și a autodeclarării lui Dudyaev drept lider totalitar al regiunii Cecene.
Prima etapă a conflictului Cecen este caracterizată de mișcările separatiste cu toate aceste guvernul
rus a continuat să mențină relațiile economice cu regiunea Cecenă spre exemplu petrolul era
exportat însă acesta de fapt era vîndut de autoritățile locale peste hotarele țării, primele semne de
alarmă au început o dată cu vandalizarea transportului feroviar de către partizanii Ceceni. O a doua
etapă care prevedea rezolvarea expromtă a situației tensionate întreprinse de guvernul rus a fost
stoparea exportului feroviar tot o dată, președintele Boris Elțîn a propus guvernului rus semnarea
declarării situației excepționale în zona Cecenă însă acest decret a fost respins, fiind motivat prin
faptul că putea cauza prevenitv acțiuni violente și anti-ruse în regiune.

(Trebuie consultat cartea lui Ilasciuc unde este acest subiect și să completăm acest
subpunct)
 Concluzie
Rezultatul războiului a fost semnarea acordurilor Khasavyurt și retragerea trupelor rusești.
Cecenia a devenit din nou independentă de facto, dar de jure nerecunoscută de nimeni inclusiv
Rusia tot o dată se afla din nou în controlul guvernului rus. Casele și satele distruse , economia a
fost dominată de un caracter criminal. În urma războiului, aproape toți cetățenii non-ceceni au
părăsit regiunea. În republică a început o criză interbelică și o creștere a wahhabismului, care a dus
ulterior la invazia Daghestanului și apoi la începutul celui de-al doilea război cecen.
Potrivit datelor publicate de sediul UGV după încheierea ostilităților, pierderile trupelor rusești
au fost 4103 de persoane ucise, 1231 – deținuți, 19.794 răniți . Potrivit datelor actualizate colectate
de un grup de cercetători condus de colonelul general G. Krivosheev, pierderile forțelor federale
s-au ridicat la 5.042 de morți, 690 au dispărut, 17.892 răniți. Potrivit Comitetului pentru mamele
soldaților, pierderile au reprezentat cel puțin 14.000 de persoane ucise (cazurile de deces
documentate conform mamei militarilor căzuți). Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de
faptul că datele Comitetului mamei soldaților includ doar pierderea soldaților conscriiți, excluzând
pierderile militarilor contractuali și ale soldaților de unități speciale. Pierderile militanților,
conform părții ruse, s-au ridicat la 17.391 persoane. Potrivit șefului personalului diviziilor cecene
A. Maskhadov, pierderile din partea cecenă au fost de aproximativ 3000 de persoane uciși. Potrivit
organizației Memorial pentru drepturile omului, pierderile militanților nu au depășit 2.700 de
persoane ucise, iar numărul de victime civile a fost de până la 50.000 de persoane uciși. Secretarul
Consiliului de Securitate al Federației Ruse A. I. Lebed a estimat că victimele populației civile din
Cecenia, la 80.000 de morți. Iar toate aceste pierderi practic au fost uitate o dată ce urma să aibă
loc ce de-al doilea război Cecen.
(Trebuie să facem tangeță cu Moldova și să mai adugăm text)
Bibliografie
1. Războil din Cecenia. https://moldova.europalibera.org/a/26643855.html (accesat la
12.02.19)
2. Conflictul și războiul în mediul contemoran
https://andreivocila.files.wordpress.com/2010/07/conflictul-si-razboiul-in-mediul-
international-contemporan.pdf (accesat la 12.02.19)
3. Comunicare în Conflictele Internaționale
http://edituracomunicare.ro/pdf/pdf_464.pdf?id=1547546466 (accesat la 12.02.19)
4. Why the Russian millitary faild in Cecenia
https://apps.dtic.mil/dtic/tr/fulltext/u2/a435005.pdf ( accesat la 12.02.19)
5. Министерство иностранных дел Российской Федерации http://www.mid.ru/main_en (
accesat la (12.021.19)
6. Министерство внутренних дел Pоссийской Федерации https://xn--b1aew.xn--p1ai/ (
accesat la 12.02.19)
7. Олитический Аспект Отношений Федеральных Органов Власти Российской
Федерации С Чеченской Республикой В 1990–1994 Гг.
http://old.memo.ru/hr/hotpoints/chechen/itogi/ (accesat la 12.02.19)

( - Trebuie de pus referințe, cuprins de editat textul, numerotarea paginilor de

aduăgat bibliografie)