Cea mai mare şi mai îmbucurătoare sărbătoare de-a lungul
anului este Paştele. Întâi de toate, Paştele este o sărbătoare a Luminii. Acea Lumină vestitoare a noii vieţi a lui Iisus este ajutorul şi speranţa tuturor celor care cred în ea şi o cinstesc cu evlavie. Duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor ca şi Duminica Floriilor, este cea mai importantă sărbătoare ce vesteşte Sfintele Paşti, rememorând Intrarea Mântuitorului Iisus în Ierusalim care a fost întâmpinat de mulţimile strânse la porţiile cetăţii cu ramuri de finic şi cântări de bucurie. Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, în care oamenii locului urmează tradiţia punând la poarta casei o creangă de sîngiorz tăiată doar de mâna unui bărbat. Creanga de sîngiorz simbolizează bogăţia şi renaşterea naturii, având rol în protejarea casei şi a gospodăriei. În dimineţa de Florii, oamenii strâng ramuri de salcie înmugurită pe care le leagă cu snopi şi merg cu ele la biserică pentru a fi sfinţite de preot. Localnicii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie. După terminarea slujbei, ramurile de salcie sunt puse la loc de cinste la sfintele icoane şi păstrate peste an. Un obicei băbesc de-al locului păstrat şi în ziua de azi face referire la aceste ramuri pe care sătenii le folosesc pentru a ajuta pomii să rodească şi pentru a opri grindina ce urma a face pagube în culturile agricole. De asemenea, mamele şi bunicile le folosesc pentru vindecarea diferitelor boli; în trecut babele încingându-se cu aceste ramuri pentru a scăpa de durerile de spate. Sărbătoarea Floriilor deschide săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, numită Săptămâna Mare, precum şi Săptămâna Patimilor, de după cele patruzeci de zile de post. Încă din prima zi a săptămânii, femeile încep a deretici prin casă, să văruie pomii, să măture curţiile, să spele, pentru ca totul să strălucească de curăţenie. Oamenii locului întâmpină Învierea Domnului prin post şi rugăciune. Joia Mare este ziua în care gospodinele prepară cele mai importante copturi pascale: cozonacii cu mac şi nucă, plăcintele şi pasca- cea mai importantă coptură tradiţională a Paştelui. Aceste mâncăruri sunt nelipsite de pe masa de Paşte. Gospodinele urmează tradiţia înroşind ouăle în această zi, întrucât obiceiul spune că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică tot anul. Încă se mai găsesc prin părţile locului femeii ce mai înroşesc ouăle cu coji de ceapă, cu sunătoare sau cu flori de tei şi pentru a le face să strălucească, ouăle sunt şterse cu untură sau slănină. Culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele vărsat de Iisus. De asemenea, dis-de-dimineaţă copii îsoţiţi de bunici sau părinţi merg la biserică pentru a se spovedi, urmând ca în Noaptea de Înviere să primească Sfânta Împărtăşanie. Din Joia Mare şi până în ziua de Paşte nu se mai trag clopotele la biserică, ci doar se toacă. De altfel, din Joia Mare şi până în Joia din Săptâmâna Luminată femeile nu au voie să spele rufe şi nici să coase. În seara deniei celor doisprezece Evanghelii, credincioasele prezente la slujbă iau un fir roşu pe care-l înoadă la fiecare îngenunchere punându-şi o dorinţă. Tradiţia spune că pe parcursul anului când una dintre cele doisprezece dorinţe a fost îndeplinită nodul se desface. În această zi se întâlneşte obiceiul de a se împărţi căni, colaci şi apă ce sunt date peste mormânt celui ce urmează a le primi, aceasta fiind o zi specială de pomenire a celor adormiţi. În ultima zi din postul Paştelui, numită şi Vinerea Neagră, oamenii locului ţin post negru până la apusul soarelui pentru iertarea păcatelor şi pentru a avea spor şi sănătate tot anul. Tradiţia locului spune că cei ce nu ţin post negru, nu trebuie să pună în mâncare oţet, deoarece Mântuitorului i s-a dat să bea oţet după ce a fost biciuit. În fiecare seară, începând cu Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare, la biserică se oficiază cunoscuta Denie. Vineri seara are loc o slujbă cu totul deosebită la care întreaga suflare a satului merge la biserică, fiind seara în care se cântă Prohodul. Obiceiul floriilor aduse de către credincioşi este însoţit de trecerea pe sub masă unde floriile sunt aşezate pe Sfântul Epitaf. După cântarea Prohodului se înconjoară biserica de trei ori, toţi credincioşii având în mână o lumânare aprinsă pe care o vor folosi şi în Noaptea de Înviere. Cifra trei reprezintă cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt. După ce se face ocolul bisericii de trei ori, oamenii trec pe sub Sfântul Epitaf pentru a intra în biserică unde preotul împarte florile aduse de credincioşi. Lumânarea cu care s-a înconjurat biserica este ţinută aprinsă până acasă unde se va face înconjurul casei tot de trei ori pentru a o feri de rele pe tot parcursul anului. Conform vechii tradiţii a locului aceste florii sunt puse la icoane, iar fetele le aşează sub pernă pentru a-şi visa alesul. Un obicei ţinut dintotdeauna în Sâmbăta Mare este sacrificiul mielului, din carnea căruia gospodinele pregătesc mâncăruri tradiţionale precum drobul şi friptura de miel. Sâmbătă seara fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică. Oamenii merg la biserică cu lumânarea pe care au avut-o în seara Prohodului, cu haine noi şi cu inima curată că vor aduce în casele lor Lumina de Paşte. În Noaptea de Înviere toată suflarea creştină se adună în faţa bisericii, aşteptând cu credinţă Lumina. De fiecare dată, această sărbătoare este la fel de impresionantă, strângând laolaltă familiile în momentele ce vestesc biruinţa vieţii asupra morţii. Când orologiul bate miezul nopţii, preotul aprinzând de la candela de deasupra sfintei mese o făclie mare iese cu ea prin sfintele uşi şi o înalţă cu ambele mâini, rostind cu glas tare „Veniţi de luaţi lumină!”, iar oamenii locului iau Lumină din Lumină, spun „Hristos a înviat!” şi răspund „Adevărat a înviat!”. Primind-o, o aduc în casele lor cu credinţa că îl aduc pe Iisus. Sătenii păstrează tradiţia, ţinând lumânarea pe care o aduc de la biserică în noaptea de Paşte, întrucât în momentele dificile de peste an aprinzând din nou lumânarea îşi pot recăpăta liniştea sufletească şi sănătatea. Lumina Învierii semnifică biruinţa Mântuitorului asupra morţii, deschiderea porţilor Raiului şi a Împărăţiei Cerurilor. În miez de noapte, în biserică se oficiază slujba Sfintelor Paşti, fiind sfinţite pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate. Slujba ţine până în zorii dimineţii, iar la final oamenii împart din bucatele pe care le-au adus cu ei şi ciocnesc câte un ou roşu. Lumânarea cu care preotul a împărţit Lumina, va fi folosită tot anul la slujba de duminică când acesta va iesi cu Sfintele Daruri. În prima zi de Paşte, sătenii vin la biserică pentru a participa la slujbă, ca mai apoi să se întrunească cu toată familia la masa festivă. În zonă se găseşte obiceiul ca în duminica de Paşte fiecare persoană să se spele pe faţă cu apă neîncepută în care se pune un ou roşu şi un bănuţ de argint, astfel vor fi sănatoşi şi frumoşi. O credinţă răspândită prin părţile locului este aceea că timp de o săptămână, începând cu Noaptea de Înviere, porţile Raiului sunt deschise. Astfel că sufletelor celor morţi în Săptămâna Luminată ajung în Rai, în Împărăţia Mântuitorului. În prima zi, gospodinele nu au voie să măture prin casă şi nici să pregătească mâncare, fiind o zi de sărbătoare în care familia se strânge şi se bucură de Învierea Mântuitorului. Cele trei zile de Paşte sunt sărbătorite împreună cu rude, naşi şi prieteni, întrucât Paştele sărbătorit în familie este o tradiţie sfântă, plină de mister şi culoare. Sărbătoarea uneşte laolaltă întreaga familie pentru a petrece în stil festiv Învierea Domnului şi aduce la cunoştinţă copiilor vechile tradiţii şi obiceiuri străbune ca mai apoi să fie urmate şi răspândite dintr-o generaţie într-alta. Una dintre cele mai însemnate semnificaţii ale Paştelui este şi cea de reuniune a familiilor, de bucurie, de împacare şi iertare, aşa cum Iisus însuşi a iertat păcatele tuturor. Această sărbătoare este dată atât de semnificaţia spirituală, cât şi de oul pictat, de slujba de Înviere şi de primirea Luminii. Ca şi alte sărbători creştine precum Floriile, Paştele este însoţit de numerose obiceiuri populare care îşi au originea în tradiţiile străvechi. Aceste obiceiuri sunt stăpânite din moşi-strămoşi şi rânduite de oamenii din ziua de azi.