Sunteți pe pagina 1din 2

InfoDrog

Cu toate că apar consecinţe negative, persoanele care consumă droguri continuă să se


drogheze. De ce?

Aproape toţi cei care încep să consume droguri consideră că pot opri oricând doresc consumul
de droguri, din proprie iniţiativă, şi cei mai mulţi încearcă să se oprească fără a apela la sprijin
specializat sau tratament. Deşi unele dintre aceste încercări reuşesc, multe altele eşuează
atunci când e vorba de menţinerea abstinenţei pe termen lung. Cercetările au arătat că,
consumul de droguri produce modificări în activitatea creierului care pot persista mult timp
după ce o persoană opreste consumul de droguri. Aceasta începe să aibă nevoie de droguri
doar pentru a se simţi normal. În această situaţie vorbim despre dependenţa de droguri care
poate lua rapid controlul asupra vietii unei persoane.

Nimeni nu-şi doreşte să devină dependent atunci când începe să consume, doar îi place starea
pe care o obţine în urma consumului. Consumatorii de droguri cred că pot controla cât de mult
şi cât de des iau droguri. Cu toate acestea, consumul de droguri influenţează activitatea
cerebrală, iar aceste modificări pot avea consecinte negative asupra comportamentului şi pot
duce inclusiv la incapacitatea de a controla impulsul de a utiliza droguri, în ciuda efectelor
negative. Dependenţa poate deveni mai importantă decât nevoia de a mânca sau dormi.
Nevoia de a obţine şi de a folosi droguri poate umple fiecare moment al vieţii unei persoane şi
consumul de droguri ajunge să înlocuiască toate lucrurile pe care persoana le-a folosit pentru
a se simţi bine înainte. O persoană care este dependentă ar putea face aproape orice pentru a
continua să consume, inclusiv să-i mintă pe cei apropiaţi sau să fure.

Însă a înţelege că dependenţa are o asemenea componentă biologică, ne poate ajuta să


explicăm de ce este atât de dificil să se ajungă la abstinenţă şi la menţinerea acesteia pe
termen lung, fără sprijin specializat sau tratament.

Aşadar dependenţa este o boală. Drogurile pot schimba modul în care funcţionează creierul.
Iar aceste modificări la nivel cerebral pot dura o perioadă lungă de timp. Ele pot cauza
probleme, cum ar fi modificări ale dispoziţiei, pierderi de memorie, chiar şi probleme de
gândire şi de luare a deciziilor.
Totodată, stresul provocat de muncă sau problemele familiale, bolile psihice, durerea asociată
cu probleme medicale, elemente din mediul social (precum întâlnirea cu persoane din trecutul
consumatorului de droguri) sau din mediul înconjurător (precum vederea unor străzi, obiecte
sau simţirea unor mirosuri asociate cu consumul de droguri) pot declansa o dorinţă puternică
de a consuma droguri, fără ca persoana să fie măcar conştientă de momentul în care i s-a
declanşat această dorinţă. Oricare dintre aceşti factori poate întrerupe perioada de abstinenţă,
iar consumatorul va relua consumul.

Dependenţa este o boală, la fel ca diabetul sau obezitatea. Nu este pur şi simplu o slăbiciune.
Oameni din toate mediile, bogate sau sărace, pot deveni dependenţi de substanţe şi se poate
întâmpla la orice vârstă, dar, de obicei, se instalează mai uşor atunci când o persoană este
tânără.

Aşadar, când cineva care consumă droguri nu poate opri consumul, deşi îşi doreşte acest
lucru, vorbim despre dependenţă. Şi cu toate că este ştiut faptul că drogurile provoacă
dependenţă, care este o boală, de multe ori cei apropiaţi unei persoane care consumă droguri îi
cer să dea dovadă de voinţă şi să rezolve această problemă, fără a avea rezultate. Atunci ce
poate fi făcut?

Cercetările în domeniu au arătat că sprijinul specializat sau urmarea unui tratament adecvat
sunt componente esenţiale pentru a obţine rezultate bune chiar şi în cazurile de dependenţă
severă!

Deci există speranţă, ca orice altă boală, dependenţa poate fi tratată!

Postat: 9 septembrie

Sursa: InfoDrog

S-ar putea să vă placă și