Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Demiurgul Cel Rău PDF
Demiurgul Cel Rău PDF
E.M. Cioran
Le Mauvais démiurge
© Éditions Gallimard, 1969
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro
* Întâlniri cu sinuciderea
*
Demiurgul cel rãu
naturale.
„Când, dupã mulþi ani, revezi o persoanã pe care-ai
cunoscut-o de copil, primul lucru ce-þi vine aproape
totdeauna în minte e cã o mare nenorocire s-a abãtut
peste ea.“ (Leopardi) A dãinui înseamnã a scãdea:
existenþa e pierdere de fiinþã. Cum nimeni nu dis-
pare când s-ar cuveni, cel care-ºi supravieþuieºte ar
trebui chemat la ordine, încurajat ºi la nevoie ajutat
sã-ºi curme zilele. De la un punct, a persevera înseam-
nã a accepta sã decazi. Dar cum sã fim siguri de
declinul nostru? Dacã ne înºelãm asupra simptome-
lor? Conºtiinþa de a decãdea nu ne înalþã deasupra 69
decãderii noastre? Iar atunci, mai suntem decãzuþi?
ªi iarãºi, cum sã ºtim cã a început decãderea, cum sã
recunoaºtem momentul? — Eroarea e desigur posibilã,
dar n-are importanþã de vreme ce, oricum, nu murim
niciodatã la timp. Plutim în derivã ºi nu recunoaºtem
cã suntem niºte epave decât atunci când ne ducem
la fund. E însã prea târziu ca sã ne scufundãm din
propria vrere.
*
*
Sunt tot atâtea motive de a ne suprima pe câte sunt
70 de a continua, cu diferenþa totuºi cã cele din urmã,
mai vechi ºi mai solide, atârnã mai greu pentru cã
sunt una cu originile noastre, în timp ce primele, rod
al experienþei, sunt în acelaºi timp mai imperative
ºi mai nesigure.
*
*
Demiurgul cel rãu
*
Când vidul însuºi ne pare prea greoi sau prea
96 impur, alergãm spre o nuditate aflatã dincolo de
orice formã imaginabilã de spaþiu, în vreme ce
ultima secundã a timpului o regãseºte pe prima ºi
se topeºte în ea.
*
*
Demiurgul cel rãu
*
Demiurgul cel rãu
*
Un scriitor demn de acest nume se limiteazã la
limba lui maternã ºi nu mai scormone prin alte idio-
muri. E mãrginit ºi aºa vrea sã fie, dintr-un reflex de
autoapãrare. Nimic nu distruge mai sigur un talent
decât o prea largã deschidere a spiritului. 117
*
*
Gânduri sugrumate
*
Experienþa Deºertãciunii, ce-ºi este suficientã sieºi,
Demiurgul cel rãu
*
Înclinat spre resentiment, cedez adesea la chema-
rea lui, îl clocesc îndelung, ºi mã opresc doar când
îmi amintesc cã l-am invidiat pe cutare sau cutare în-
þelept, ba am crezut chiar cã-i semãn. 125
*
Acele momente când vrei sã fii absolut singur,
convins cã, faþã în faþã cu tine însuþi, vei fi în stare
sã descoperi adevãruri rare, unice, nemaiºtiute —
apoi decepþia, ºi în curând amãrãciunea sã vezi cã,
ajungând în sfârºit la acea singurãtate, nu se întâm-
plã nimic, nici nu putea sã se întâmple.
*
Gândirea e distrugere în esenþa ei. Mai exact: în
principiul ei. Gândim, începem sã gândim pentru a
rupe legãturi, pentru a lichida afinitãþi, pentru a com-
promite scheletul „realului“. Abia dupã aceea, când
procesul de subminare e declanºat, gândirea îºi
Demiurgul cel rãu
*
În timp ce tristeþea se justificã atât prin reflecþie,
cât ºi prin observaþie, bucuria n-are nici un temei,
ea þine de delir. E imposibil sã fim veseli prin sim-
plul fapt de a trãi; în schimb suntem triºti de cum
deschidem ochii. Percepþia ca atare deprimã, dovadã
126 animalele. Doar ºoarecii par a fi veseli fãrã efort.
*
*
Gânduri sugrumate
*
De unde vine aceastã viziune monotonã, când
bolile ce-au provocat-o ºi întreþinut-o sunt atât de
diverse? Explicaþia este cã le-a asimilat ºi nu a pãs-
trat din ele decât esenþa, care le e, tuturora, comunã.
*
Mediocritatea mâhnirii mele la înmormântãri.
Imposibil sã-i plâng pe rãposaþi; în schimb, orice
naºtere mã consterneazã. E de neînþeles, e o nebu-
nie cã un nou-nãscut poate fi arãtat, cã este exhibat
acest dezastru virtual ºi cã se poate face din asta
prilej de veselie.
*
Demiurgul cel rãu
*
A-þi cãuta mereu, þie însuþi, pricinã, e dovada cã
eºti obsedat de adevãr ºi dreptate; înseamnã sã-l
ataci, sã-l loveºti pe adevãratul vinovat. Din pãcate,
înseamnã ºi sã-l timorezi ºi sã-i tai tot elanul,
fãcându-l astfel incapabil sã se schimbe în bine.
*
Acele furii ce te despoaie de piele, de carne, ºi
fac din tine un schelet care tremurã!
*
Dupã anume nopþi, ar trebui sã ne schimbãm
numele, cãci cu adevãrat nu mai suntem aceiaºi.
*
Gânduri sugrumate
*
De ani ºi ani, mã extaziez în faþa virtuþilor Deta-
ºãrii, dar nu e zi sã nu fac o crizã de furie care, dacã
n-aº reprima-o, ar justifica o internare. Aceste con-
vulsii au loc cel mai adesea fãrã martori, dar, la drept
vorbind, mai totdeauna din cauza cuiva. Delirurile 135
mele n-au þinutã: sunt prea plebee, prea prozaice ca
sã se poatã lipsi de o cauzã.
tudine.
*
Dacã e sã-l credem pe Tolstoi, n-ar trebui sã ne
dorim decât moartea, de vreme ce aceastã dorinþã,
împlinindu-se negreºit, nu va fi o amãgire ca toate
celelalte.
Nu þine totuºi de esenþa dorinþei sã aspiri la
orice — cu excepþia morþii? A dori înseamnã a nu
vrea sã mori. Aºadar, dacã începi sã doreºti moar-
tea, înseamnã cã dorinþa e deturnatã de la funcþia
ei; e o dorinþã deviatã, îndreptatã contra celorlalte
dorinþe, menite, toate, sã decepþioneze, în timp ce
aceasta îºi þine totdeauna promisiunea. A miza pe
ea înseamnã sã câºtigi la sigur, sã câºtigi orice-ar fi:
ea nu înºalã, nu poate sã înºele. Dar ceea ce aºteptãm
Gânduri sugrumate
*
Nu-i pueril sã-mi pese cã-mi sabotez neîncetat
facultãþile? ªi totuºi, în loc sã mã flateze, evidenþa
neîmplinirii mele mã demoralizeazã, mã dãrâmã.
Oare m-am otrãvit cu clarviziune ca sã sfârºesc aici?
Târãsc dupã mine resturi de demnitate ce mã dez-
onoreazã.
*
*
Sã te scoli dis-de-dimineaþã, plin de avânt ºi ener-
gie, perfect capabil sã comiþi o mârºãvie rarã.
*
„Sunt liber în ultimul grad“ — aceste cuvinte l-au
ridicat în ziua aceea pe cerºetorul ce le rostea mai
presus de filozofi, de cuceritori ºi de sfinþi, de vreme
ce nici unul din ei, în culmea carierei sale, n-a cutezat
sã invoce asemenea izbândã.
*
Ratatul e un om ca noi toþi, cu diferenþa cã el n-a
Demiurgul cel rãu
*
Smuls din somn de întrebarea: „Unde se duce
clipa aceasta? — La moarte“, am rãspuns, ºi ime-
146 diat am adormit din nou.
*
*
Plãcerea ce-o simþim de-a prevedea o catastrofã
scade pe mãsurã ce ea se apropie, ºi dispare complet
de îndatã ce se produce.
*
Când îmi petrec zile în ºir cu texte ce trateazã
doar despre seninãtate, contemplaþie ºi renunþare,
mã apucã pofta sã ies în stradã ºi sã turtesc mutra
primului ins care-mi iese în cale.
lui Dumnezeu.
*
*
Ca sã meditezi asupra vacuitãþii, vremelniciei,
nirvŸnei, cea mai bunã poziþie e culcat sau pe vine.
E chiar poziþia în care aceste teme au fost concepute.
Numai în Occident se gândeºte în picioare. De
Demiurgul cel rãu
*
Sã ai deopotrivã gustul provocãrii ºi al anoni-
matului, sã fii, prin instinct, un zurbagiu iar prin
convingere un cadavru!
*
Dupã atâþi ºi atâþi trãitori pe pãmânt, care-au
murit cu toþii, — ce chin sã mori la rându-þi ºi sã în-
cerci, ca ºi ei, aceeaºi teamã prosteascã! Cum sã
explici cã dãinuie ºi-acum, cã nu-i secãtuitã sau discre-
ditatã, cã încã o poþi simþi la fel ca primul muritor?
*
Gânduri sugrumate
*
Dacã aº fi sigur cã mântuirea mi-e indiferentã,
aº fi de departe omul cel mai fericit de pe pãmânt. 153
*
Ca sã te regãseºti, nimic mai bun decât sã fii
„uitat“. Sã nu stea nimeni între tine ºi ceea ce con-
teazã. Ceilalþi, cu cât te ocolesc, cu atât îþi aduc mai
aproape desãvârºirea: ei te salveazã pãrãsindu-te.
*
Demiurgul cel rãu
*
Contrar afirmaþiei curente, suferinþele ne leagã,
ne þintuiesc de viaþã: sunt suferinþele noastre ºi suntem
mândri cã le putem îndura, ele atestã calitatea noastrã
de fiinþe ºi nu de spectre. Iar orgoliul de a suferi este
atât de virulent, cã singurul ce-l depãºeºte este acela
de a fi suferit deja.
Gânduri sugrumate
*
Demiurgul cel rãu
*
A cãuta un sens vreunui lucru þine nu atât de
naivitate, cât de masochism.
*
Sã devenim conºtienþi de totala, de radicala
noastrã destructibilitate — exact asta e mântuirea.
Dar sã ne ºtim, în fiece clipã, destructibili înseamnã
sã ne împotrivim tendinþelor noastre cele mai pro-
funde. Sã fie mântuirea o faptã contra firii?
*
Gânduri sugrumate