INTRODUCERE

Potrivit art. 1350 Noul Cod Civil, „orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe
care le-a contractat“. Totuşi art. 1351-1356 din Noul Cod Civil prevăz câteva situaţii ca fiind
cauze exoneratoare de răspundere. Printre aceste cauze exoneratoare de răspundere se numără
şi forţă majoră şi cazul fortuit. Aceasta este şi tema acestei cercetării, şi anume: ce înseamnă cu
exactitate forţă majoră şi cazul fortuit, care sunt diferenţele dintre cele două şi ce condiţii trebuie
să îndeplinească acestea pentru a fi cauze exoneratoare de răspundere.
Forţă majoră şi cazul fortuit sunt prevăzute de Noul Cod Civil, art. 1.3511:
„(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este
înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.
(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi
inevitabil.
(3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către
cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
(4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un
caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forţă majoră“.

ASPECTE GENERALE
Aprecierea forţei majore nu se face în concreto, adică după o anumită persoană care are
o anumită pregătire într-un domeniu, pregătire ce i-ar fi permis, într-un caz dat, să prevadă, să
evite sau să învingă efectele forţei majore.
Cauzele de forţă majoră sunt mai puţine decât cazurile fortuite şi, în general, asupra
acestora nu există discuţii, spre deosbeire de cazul fortuit. Sunt, potrivit doctrinei şi
jurisprudenţei, cazuri de forţă majoră: cutremurul, inundaţiile, incendiul, grindină, vântul
puternic, căderile masive de zăpadă, catastrofele naturale şi orice împrejurări cu consecinţe
grave cauzate de fenomene meteorologice extreme2.
Forţă majoră opreaza, aşa cum s-a arătat în practică judiciară, „în puterea legii, fără a
fi necesar să fie prevăzută în contract sau într-un act normativ“3. Aşadar, forţă majoră este o
cauză exoneratoare de răspundere absolută.

1
Noul Cod Civil, p. 318.
2
Dumitru Florescu, Contractele civile in noul Cod Civil, Bucuresti, Editura Universul Juridic, 2012, p. 99.
3
Decizia C.S.J., s. com., nr. 414/2000, in Revista de drept comercial nr. 12/2000, p. 190.
 Cazul fortuit4 este o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat care desfiinţează,
în mod obiectiv, orice legătură cauzală (înlătură orice culpă din partea debitorului), cu
consecinţa exonerării de răspundere pentru prejudiciile cauzate.
Marea majoritate a autorilor a clasificat cazul fortuit în două tipuri, şi anume,
evenimente intrinseci şi evenimente extrinseci. În prima categorie, eveneimentul ar ţine chiar
de persoană care a produs pagubă sau de un defect ascuns al bunului său (pe care nu îl cunoastea
nimeni), ori de fapta unui animal căruia nu îi putea prevedea reacţiile. În cea de-a doua categorie
ar intra împrejurările cu totul externe de persoana celui care a produs pagiba, ca şi în cazul unei
forţe majore, dar care nu îndeplinesc caracterul absolut invincibil şi inevitabil, aşa cum se cere
la forţa majoră. Prin urmare, aceasta a doua varietate de caz fortuit ar putea crea confuzii mai
mari cu forţa majoră, întrucât cele două cauze exoneratoare de răspundere au în comun
elementul cu adevărat extern de persoană care a produs prejudiciul.

PRIVIRE COMPARATĂ
O primă precizare referitoare la cele două noţiunea este aceea că erau tratate ca
notuniune unică în Vechiul Cod Civil, iar în Noul Cod Civil, observăm că sunt tratate distinct:
alin. (2) şi alin. (3).
Cu toate că existau opinii care delimitau în mod clar cele două noţiuni şi în timpul vechii
legislaţii, odată cu delimitaarea oficială a celor două noţiuni de drept, prin stipularea lor în două
aliniate distincte, aceste opinii au devenit mai clare.
Diferenţele dintre cele două noţiuni de drept pot fi sintetizate în următoarele puncte:
a. Forţă majoră exclude în întregime angajarea răspunderii, dacă a fost cauza exclusivă
a prejudiciului în timp ce cazul fortuit poate exclude doar angajarea răspunderii
contractuale nu şi răspunderea civilă delictuala.
b. În cazul noţiunii de caz fortuit nu intervine caracterul extern al evenimentului. De
aici tragem concluzia că, aşa că şi până la apariţia noului Cod civil, cazul fortuit
cuprinde fenomene naturale, dacă nu au caracter extraordinar, absolut imprevizibil,
invincibil şi inevitabil; împrejurările sau fenomenele interne, adică acelea care îşi au
originea şi se produc în sfera de activitate a parsoanei chemată să răspundă; cauzele
anonime şi faptele neculpabile. Aşadar,cazul fortuit este, de regulă, un fenomen
intern, care îşi are originea în câmpul de activitate al paratului. De asemenea, cazul

4
Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător, potrivit https://dexonline.ro/.

2
 fortuit poate fi şi un fenomen extern obişnuit, cum ar fi grindină, bruma, o ploaie
torenţială, etc.
c. Spre deosebire de cazul fortuit, forţă majoră are întotdeauna un caracter extern, este
un fenomen imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil. Cauzele de forţă majoră
sunt evenimente naturale incontrolabile şi imprevizibile ( cutremur, erupţia unui
vulcan, furtuna, tsunami, inundaţie, incendiu, taifun, gripă aviară, orice altă
catastrofă, război, atentat terorist, lovitura de stat, etc.) Nu este suficient ca
evenimentul să fie extern voinţei părţilor şi imprevizibil, ci trebuie ca acesta să nu fi
putut fi în mod rezonabil prevenit şi depăşit. Deci, pentru că exonerarea de
răspundere să poată interveni, trebuie că împrejurările care blochează executarea
contractului să fie independente de voinţa părţilor şi să nu poată fi controlate. Este
dificil a aprecia cu caracter general dacă un anume eveniment constituie sau nu forţa
majoră şi dacă iartă debitorul de respectarea obligaţiilor asumate.
d. În practică au fost apreciate că evenimente de forţă majoră cataclismele naturale (
cutremure, secetă, furtuni, inundaţii, războaiele, grevele spontane, actele
autorităţilor, embargo-ul, interdicţii la export). Astfel de evenimente nu pot fi în mod
absolut apreciate ca forţă majoră, ci trebuie analizate în concreto, raportat la fiecare
caz în parte, dacă îndeplinesc sau nu condiţiile unui eveniment care exonerează de
răspundere un anume debitor. De exemplu, s-a apreciat că inundaţia sau cutremurul
încetează a mai fi evenimente de forţă majoră în acele teritorii sau zone geografice
unde asemenea calamitaţi constituie o stare normală, obişnuită. În acest sens,
practica judiciara a statuat ca alunecările de teren frecvente, ploile torenţiale,
îngheţul nu sunt evenimente imprevizibile, nefiind cazuri de forţă majoră ( Trib.
Supr., sect.civ., dec. nr. 1096/1978, în R.R.D. nr. 1/1979, p. 55; idem, dec. nr.
1860/1986, în R.R.D. nr. 6/1987, p. 70; idem, dec. nr. 1271/E/1986, în R.R.D. nr.
7/1987, p. 72 )5.
e. În ceea ce priveşte cazul de forţă majoră convenit contractual, părţile pot conveni
prin act scris că anumite împrejurări să fie asimilate forţei majore.
f. Cazul fortuit se plasează în zonă care desparte forţă majoră de culpă. El începe unde
încetează culpă şi se sfârşeşte unde începe forţă majoră. Aşadar, împrejurarea caz
fortuit exclude culpă. Urmează ca prin caz fortuit se înţeleg două categorii de

5
Toma-Tumbar, Lavinia, Noul Cod Civil din perspectiva practicianului, in Repertoriu de doctrina, jurisprudenta
si legislatie, Pandectele Române, Bucuresti.

3
 împrejurări şi anume : interne care îşi au originea în câmpul de activitate a celui
chemat să reaspunda; externe care nu au caracter imprevizibil, absolut invincibil şi
inevitabil.

g. De asemenea, cazurile de forţă majoră au un caracter exterior pagubei produse

urmare a apariţiei lor, spre deosebire de situaţiile de caz fortuit, care întotdeauna
sunt apropiate sferei de activitate unde este produs prejudiciul pe care-l cauzează.

CONCLUZII
Teoria obiectivă distinge forţă majoră de cazul fortuit pe terenul cauzalităţii. În timp ce
forţă majoră este exterioară, străină puterii de influenţare a persoanei, cazul fortuit este de
origine internă, fiind legat de activitatea persoanei desemnată să răspundă (Exner, La notion de
force majeure. Theorie de la responsabilite dans le contract de transport, Paris, 1892). Dacă un
cutremur este un caz tipic de forţă majoră, fiind străin activităţii omului, explozia pneului de la
autoturism este caz fortuit.
Doctrina clasică românească de drept civil a fost influenţată de aceste două teorii. Dacă
la început se considera că cele două cauze sunt identice, cu timpul s-a aceptat nevoia de a
distinge între forţă majoră şi cazul fortuit. Se susţine că între spaţiul culpei şi cel al forţei majore
exista o zonă a absenţei de culpa, care nu este altceva decât cazul fortuit, pentru că acolo unde
sfârşeşte culpa, începe cazul fortuit. ( ME op cât. p. 206 ) O determinare mai clară a celor două
cauze exoneratoare de răspundere o face prof. Fr. Deak (în lucrarea Condiţiile şi fundamentul
raspundereii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, în RRD nr. 1/1967, p. 26) Astfel, forţă
majoră este un fenomen natural sau social, extraordinar, de nebiruit în timp ce cazul fortuit este
un fenomen de regulă intern, din sfera de activitate a omului. Instanţa Supremă s-a pronunţat
ca fenomene chiar externe dar obişnuite, fără caracter extraordinar, cum ar fi grindină, bruma,
furtuna etc. sunt cazuri fortuite. (Trib. Supr. Sect. Civ. dec. nr. 1271/E/1986 în RRD nr. 8/1987,
p. 72).
De menţionat şi un aspect foarte important referitor la defintiile celor două noţiuni,
identificate în Noul Cod Civil, art. 1351, alin (2)-(3):
- Forţă majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi
inevitabil;
- Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către
cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

4
 Primul este „imprevizibil, inevitabil” celălalt este „un eveniment care nu poate fi
prevăzut şi nici împiedicat”. De altfel, este destul de greu pentru omul simplu să interpreteze în
mod corect şi să diferenţieze în mod clar cele două noţiuni de drept.
Trebuie specificat şi faptul că în cele două coduri civile europene: Principle European
Contract Law (PECL) și Principles, Definitions and Model Rules of European Private Law –
Draft Common Frame of Reference (DCFR), cnu se face deosebire între cele două concepte de
drept vorbindu-se doar despre termenul Excuse Due an Impediment.

BIBLIOGRAFIE:
1. Toma-Tumbar, Lavinia, Noul Cod Civil din perspectiva practicianului, în
Repertoriu de doctrină, jurisprudența și legislație, Pandectele Române, București.
2. Dumitru Florescu, Contractele civile în noul Cod Civil, București, Editura Universul
Juridic, 2012.
3. Noul Cod Civil, București, Editura Universul Juridic, 2015.
4. Codul de procedura civilă, București, Editura Rosetti International, 2017.