Sunteți pe pagina 1din 71

Filiala Iași

1,2,3 .............paşi în reabilitarea


copilului care a suferit o traumă
- Ghid pentru terapeuţi -

Material realizat în cadrul proiectului:Servicii comunitare de reabilitare psihologică


pentru copii şi adolescenţi, nanţat de Uniunea Europeană prin programul PHARE
2006 -Suport pentru dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală şi
dezinstituţionalizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Componenta B –
Dezvoltarea centrelor comunitare de sănătate mintală

Parteneri în cadrul proiectului: Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola Iaşi şi Asociaţia


Română pentru Terapia şi Studiul Traumei
CUPRINS

1. Trauma la copii: caracteristici dependente de dezvoltare, factori de risc vs.


rezilienţă, tipuri de psihopatologie şi criterii diagnostice ............................... 5

2.Semne de recunoaştere a copilului abuzat. Consecinţele abuzului asupra


dezvoltării şi integrării psiho - so ciale a copilului ........................................ 23

3. Intervenţii validate ştiinţic asupra traumeila copii; modelul intervenţiei cognitiv -


comportamentale focalizate pe traumă (trauma-focused cognitive- behavioral
therapy,TF-CBT) ...................................................................................................41

4. Trauma prin violenţă. Violenţa familială ca formă specică ........................ 85

5. Modele de intervenţie. Reguli de lucru în ca zurile de abuz sexual din perspectivă


psihosocială ................................................................................................. 107

ANEXE:
ANEXA 1: Activităţi în cadrul Centrelor de Consiliere ........................................ I

ANEXA 2: Mode l de Contract terapeutic ......................................................... VII

ANEXA 3: Ghid de interviu cu familia copilului ............................................ VIII

ANEXA 4: Fişă de intervenţie psihoterapeutică şi evoluţie a cazului ............... XI

ANEXA 5: Fişă de Evaluare a stării de sănătate m intală ................................. XIII

ANEXA 6:Fişă de închidere a cazului ............................................................. XVI

ANEXA 7: Model de Raport de şedinţă .......................................................... XVII

ANEXA 8: Model de Plan terapeutic............................................................. XVIII

ANEXA 9: Model de Fişă de eva luare psihologică .......................................... XIX


TRAUMA LA COPII:
CARACTERISTICI DEPENDENTE DE DEZVOLTARE, FACTORI DE RISC VS.
REZILIENŢĂ, TIPURI DE PSIHOPATOLOGIE ŞI CRITERII DIAGNOSTICE

Conf. Univ. Dr. Oana Benga*

Problematica traumei este de regulă abordată din perspectivă clinică, ceaa


tulburării de stres posttraumatic, diagnosticabilă atât la adulţi, cât şi la copii şi
adolescenţi.
1.1 Deniţie
Potrivit manualelor de diagnostic (de exemplu, DSM-IV-TR, American Psychiatric
Association, 2000 – versiunea în limba română 2003), indiferent de vârstă, se poate vorbi
despreexpunerea la un eveniment traumatic atunci când o persoană a experienţiat, a
fost martoră la sau a fost confruntată cu un eveniment/evenimente care au implicat
moartea, ameninţarea cu moartea, vătămarea corporală gravă sau periclitarea
integrităţii corporale proprii ori a altora. Iniţial, se considera că au valenţe traumatice
acele evenimente stresante ieşite din comun, declanşate brusc, cum ar  dezastrele
naturale sau provocate
aria evenimentelor cu de om, războiul,
potenţial actele
traumatic teroriste.
incluzând Deniţiile
experienţe recente (devenite
repetate, lărgesc
) însă
cotidiene în viaţa unor adulţi sau copii, precum expunerea la violenţă familială sau
comunitară, abuzul zic sau sexual recurent.
Circumscrierea caracteristicilor evenimentului traumatic şi a răspunsului la acesta
depăşeşte însă graniţele unor astfel de deniţii, oricât de comprehensive - mai ales
atunci când este în focust rauma la copii.

În primul rând, copiii pot  mai teriaţi atunci când sunt martori ai st ărilor de
panică, arousal ridicat, şoc ale adulţilor ca răspuns la evenimente traumatice (cu
atât mai mult dacă este vorba de persoane semnicative), decât atunci când sunt
ei înşişi ameninţaţi.

În al doilea rând, chiar dacă analizăm fenomenul din perspectiva copiilor ca


victime propriu-zise ale evenimentelor traumatice, tabloul rămâne complex. Astfel,
deşi statistici recente sugerează, de exemplu, că, în SUA, din
1 8 copii sub 17 ani sunt
victime ale abuzului sau neglijării severe (Perry & Szalavitz, 2006), doar o treime
dintre aceştia dezvoltă stres posttraumatic, diagnosticabil clinic (van der Kolk, 2002,
Hansen & Saxe, 2009) – foarte probabil ca rezultat al interacţiunii factori de risc –
factori de rezilienţă.
*Oana Benga este conferenţiar universitar doctor în cadrul Catedrei de Psihologie a Universităţii
“Babes-Bolyai”
5
În al treilea rând, consecinţele experienţierii traumei de către copii sunt mult face ca adesea cei mici să e expuşi doar în ultimul moment la evenimentul critic,
mai pervazive decât în cazul adulţilor, afectând multiple arii de funcţionare: ind astfel privaţi de „pregătirea psihologică” pentru evenimentul stresant. Adesea,
cognitivă, socială, emoţională, zică. Aceste consecinţe multidimensionale sunt nici adulţii nu ştiu cum săle vorbească, mai ales atunci cândei înşişi nu îşi potgestiona
cu atât mai pronunţate cu cât copilul nu este victimă a unor incidente traumatice frica sau anxietatea.
izolate, ci este supus unor experienţe abuzive repetate, complexe, prelungite, în
interiorul mediului familial, ind violat astfel însuşi sentimentul de securitate • Eveniment singular sau recurent: Tip 1 (acut)
versus Tip 2 (cronic)
necesar dezvoltării sale normale (Hansen & Saxe, 2009). Pentru a surprinde În cazul unui stres acumulat pe o durata mai mare de timp (de exemplu, abuz
caracteristicile unor astfel de copii - victime ale abuzului de durată, au fost zic repetat), se cree ază o stare de vulnerabilitate, care face ca un eveniment altfel
propuse noi categorii nosologice precum tulburarea complexă de stres posttraumatic minor (o notă proastă) să declanşeze criza copilului.
(Herman, 1992) sau tulburarea traumatică de dezvoltare(van der Kolk, 2005). Terr (1991) a propus distincţia între trauma de tip 1, datorată unui singur
eveniment/şoc versus trauma detip 2, precipitată de o serie de evenimente traumatice.
În al patrulea rând , impactul unor astfel de evenimente traumatice cronice, Uneori cele două tipuri de traumă coexistă. Deşi ambele tipuri pot determina
repetitive, este diferit, în funcţie de perioada de dezvoltare în care se aă copilul. dezvoltarea patologiei, trauma de tip 2 de regulă duce la o severitate mai mare a
Vulnerabilitatea sistemului nervos, mai ales a regiunilor care susţin mec anismele simptomatologiei şi la o durată mai mare a intervenţiei terapeutice.
de autoreglare, afectate major în traumă (Cook et al., 2005), este diferită la vârste
diferite. • Experienţa traumatică solitară sau împărtăşită alţii
cu
Deşi orice eveniment traumatic este experienţiat personal,a  împărtăşit o astfel
1.2 Factori care afectează răspunsul copiilor un
la eveniment traumatic de
cei experienţă cu ceilalţi
care au traversat duceindividual
trauma la reducerea
(de stigmei
exemplu,victimizării.
ca victime Chiar şi pentru
ale incestului),
Complexitatea fenomenului traumei la copii impune luarea în considerare a
unor multipli factori atunci când este analizat răspunsul individual la un eveniment participarea la grupurile d e suport constituite din copii cu experienţe de viaţă
traumatic. similare poate  extrem de benecă. Uneori însă victimele îi evită pe cei care
Din această perspectivă, modelul tripartit propus de Webb (2004, 2007) au co-experienţiat trauma, pentru a se proteja de impactul negativ al amintirilor
oferă o operaţionalizare utilă atât pentru diagnostic cât şi pentru intervenţia despre aceasta. Acest factor este dependent de vârstă, întrucât importanţa şi inuenţa
individualizată. Conform acestui model, trei categorii de factori aaţi în prietenilor se manifestă începând cu vârsta şcolară.
interacţiune inuenţează răspunsul particular al unui copil la un eveniment sau o
serie de evenimente traumatice: • Proximitatea evenimentului traumatic
• Natura evenimentului traumatic Proximitatea zică a evenimentului traumatic creşte şansele de dezvoltare a
• Factorii individuali tulburării de stres posttraumatic, amplicând numărul şi severitatea simptomelor;
• Factorii de mediu în particular, răspunsurilesenzoriale intense şi sentimentul ameninţării cu moartea
contribuie laaceastă accentuarea simptomatologiei. Proximitatea emoţională poate
Natura evenimentului trauma(după
tic Webb, 2007) avea efecte similare, mai ales că expunerea prin mass-media la evenimente şocante –
• Eveniment anticipat versus neaşteptat auditiv şi vizual– poate duce la traumatizarea vicariantă (McCann & Pea rlman,1990).
Predictibilitatea evenimentului stresant face mai uşoară înţelegerea şi asimilarea De altfel, se constată la copii şi exacerbarea reacţiilor posttraumatice prin expunerea
acestuia. Bineînţeles, unele evenimente traumatice (dezastre naturale, moartea sub ită la mass-media (Pine, Costello & Masten, 2005).
a unui părinte) sunt prin natura lor impredictbile.Există însă şi cazuri în care situaţiile
de viaţă devin progresiv critice (boala terminală a unui membru al familiei, părăsirea • Măsura expunerii la violenţă/ rănire/
durere (martor/victimă)
domiciliului de către unul dintre părinţi în urma divorţului), oferind posibilitatea Riscul de a dezvolta simptome de stres postraumatic creşte atunci când copiii sunt
înţelegerii şi acceptării treptate a pierderii viitoare. victime ale violenţei, faţă de situaţia în care sunt doar martori ai unor astfel de acte.
Din păcate, protejarea excesivă a copiilor de către adulţi altfel bine intenţionaţi Dar, după cum armam şi anterior, ipostaza de martorpoate să ducă la experienţierea
6 7
neajutorării şi confuziei, mai ales dacă este vorba despre acte umane de violenţă, • Caracteristicile temperamentale
venite din partea celor apropiaţi. Şi în ceea ce priveşte acest factor, este critică vârsta Temperamentul dicil, iritabil, precursor al neuroticismului ca dimensiune
copilului. a personalităţii, pare a  un factor de risc pentru dezvoltarea psihopatologiei
leg ate de traum ă. Conform unor modele temperamentale multidimensionale cum
• Natura pierderii/ morţii/ distrugerii este cel al lui Rothbart, nu doar hiperreactivitatea la stimuli negativi ci prezenţa în
Moartea/separarea de familie, de persoana de ataşament sunt experienţe de pierdere acelaşi timp a dicultăţilor în autoreglare determină vulnerabilitatea crescută a unui
psihologică traumatice prin însăşi natura lor. Dar şi boala zică, ce impune restricţii individ la stresori,inclusiv traumatici. Hiperreactivitatea lastres este susţinută la
temporare sau permanente asupra vieţii copilului, poate precipita dezvoltarea nivel neurobiologic de hiperactivarea axei HPA (hipotalamo-pituitaro-adrenală),
psihopatologiei. De asemenea, pierderea predictibilităţii mediului (ca urmare a unei care poate  determinată genetic. Se consideră astfel că un polimorsm genetic,
catastrofe naturale sau a unui atac terorist) poate  la fel de stresantă. Răspunsul la un varianta scurtă a genei transportorului serotoninei 5-HT (SLC6A4 aată pe
eveniment traumatic curent este complicat dacă sunt activate experienţe anterioare de cromozomul 17q12), care determină reducerea ecienţei transcripţiei, deci reducerea
pierdere şi doliu psihologic. recuperării serotoninei de la nivel sinaptic, ar inuenţa vulnerabilitatea amigdalei
la stimuli negativi (Hariri et al, 2002). Alte studii sugerează că axa HPA poate
• Atribuirea cauzalităţii: act aleator/ voinţă divină versus deliberat/
act uman  inuenţată de foarte timpuriu, încă din perioada prenatală, după cum susţine
Atunci când evenimentele traumatice sunt consecinţele unor acte
umane provocate ipoteza reprogramării fetale: expunerea prelungi tă la st res în u ter, începând cu
deliberat, impactul lor negativ este mai puternic. Cu atât mai mult cu cât copiii vârsta de 27-28 să ptămâni, ar duce la alterarea axei HPA, a sistemului limbic
mai mari înţeleg complexitatea comportamentului şi motivaţiei umane, inclusiv şi a cortexului pref rontal , modicări traduse ulterior în probleme de autoreglare
caracterul
oameni şi larăuvoitor
anxietatealcrescută.
unor astfel
Aicideeste
acţiuni,
criticăşiintervenţia,
pot ajunge la pierderea
pentru încrederii
a-i asigura pe copii în ale copilului
Molteni, (atât &caRiva,
Racagni nivel2007).
de activare cât şi individuali
Alţi factori emoţional şicare
cognitiv)
par să (Fumagalli,
moduleze impactul
că experienţele lor curente nu sunt tipice pentru toţi oamenii şi că binele este mai puternic evenimentului traumatic ar etnia/rasa/statutul
: minoritar; ajustarea înainte de traumă
decât răul din lume. – prezenţa unor experienţe anterioare traumatice/de pierdere psihol ogică,
întrucât
expunerea la traumă nu “întăreşte” persoana , ci creşte şansele de dezvoltare
Factorii individuali
(după Webb, 2007, Patt-Horenczyk, Rabinowitz, ulterioară a simptomatologiei de stres posttraumatic (Silva, 2004);s tilul de coping:
Rice & Tucker-Levin, 2009) evitare versus confruntare; semnicaţia specică atribuită traumei; prezenţa unor
• Vârsta/nivelul de dezvoltare/nivelul cognitivcopilului
al simptome de stres posttraumatic sau altor
a tulburări de intensitate clinică.
Deşi manifestările tulburării de stres postraumatic sunt diferite în funcţie de vârsta
cronologică şi de nivelul de dezvoltare al copilului, nu s-a putut demonstra că ar Factorii de mediu
(după Webb, 2007)
exista vârste de vulnerabilitate maximă. În general vârsta interacţionează cu alţi • Cultura
factori, cum ar  variabilele familiale şi tipul de traumă. În culturile care nu încurajează exprimarea deschisă a emoţiilor - de exemplu
, în
Inteligenţa generală de nivel superior reprezintă un factor de rezilienţă,iar cele orientale - pot apărea mai multe somatizări şi mai puţine simptome psihologice
.
inteligenţa verbală pare a  cel mai puternic factor protector împotriva dezvoltării Credinţele şi practicile religioase inuenţează la rândul lor impactul
simptomatologiei tulburării de stres posttraumatic (Silva et al., 2000). evenimentului traumatic, care poate  receptat ca parte a ciclului vieţii, şi acceptat
ca atare - karma budistă - sau considerat drept pedeapsă de la Dumnezeu. Inclusiv
• Genul reacţia adulţilor la simptomele copiilor este ltratăprin credinţele lor culturaleşi
Unele studii au arătat că, în urma unor dezastre naturale sau a abuzului zic/ religioase: de exemplu, Fang & Chen (2004) au atras atenţia asupra ignorării de
sexual, fetele sunt mai afectate decât băieţii; de fapt, se pare că este vorba de către unii părinţi chinezi din New York a simptomelor postraumatice (coşmaruri,
manifestarea mai multor simptome de internalizare, inclusiv specice stresului performanţă şcolară redusă) ale copiilor lor, dezvoltate după 11 septembrie. De
posttraumatic, în cazul fetelor, faţă de băieţi, la care se manifestă mai degrabă aceea este esenţială luarea în considerare a backgroundului cultural în diagnosticul
simptome de externalizare (ADHD, agresivitate) şi probleme de relaţionare. şi intervenţia asupra traumei la copii.
8 9
• Familia şirelaţiile de ataşament - dicultăţi în a vorbi despre eveniment; lipsa verbalizărilor
Familia nucleară – părinţii - reprezintă adesea sursa primară de rezilienţă - dicultăţi în identicarea emoţiilor
a copilului. Când însă aceştia sunt la rândul lor traumatizaţi sau copleşiţi, ori - tulburări de somn, coşmaruri
sunt cei care au provocat trauma copilului, se apelează la familia extinsă, pentru - anxietate de separare, comportamente de “agăţare” în raport cu adulţii de referinţă
a identica acele persoane care pot oferi suport copilului aat în criză. Pentru - regresie (enuresis, pierderi ale abilităţilor motorii sau lingvistice)
aceasta, este utilă realizarea genogramei, cu marcarea acelor persoane care sunt - inabilitatea de a înţelege permanenţa morţii
cele mai importante pentru copil şi îşi pot asuma statutul de persoane de referinţă/ - anxietate legată de moarte
guri de ataşament. - durere/doliu psihologic legat de abandonul copilului de către adultul de referinţă
Caracteristicile demograce ale membrilor familiei (vârstă, statut socio- - acuze somatice (dureri de stomac, dureri de cap)
economic, nivel de educaţie) afectează răspunsul particular la criză sau traumă: - tresărire la sunete puternice/neobişnuite
de exemplu, în familiile sărace, mediul este adesea departe de a  suportiv şi - «freezing » - « ingheţare », imobilizare bruscă a întregului corp
securizant pentru copil. - nelinişte, plâns excesiv, neobişnuit
O categorie particulară de persoane care pot deveni guri de ataşament sunt - reacţie de evitare, răspunsuri de alarmă la stimuli vizuali sau senzaţii zice legate
acei „rst responders”, „îngerii salvatori”, primii adulţi cu care se întâlneşte copilul de traumă
şi care îl salvează din situaţia critică. Probabil impactul acestora este atât de mare
deoarece ei induc securitate copilului, transmiţând ideea unui adult pe care te poţi Vârsta şcolară (6-11 ani)
baza în momente dicile. - responsabilitate, vină

• Şcoala/prietenii/ suportul comunitar -- joc traumatic


emoţii repetitiv
negative la stimuli care amintesc de traumă
Dincolo de cercul familial, şcoala/prietenii pot reprezenta un refugiu sau - tulburări de somn, coşmaruri
dimpotrivă o sursă de ameninţare pentru copil, în funcţie de cât de confortabil - îngrijorare legată de securitatea proprie/ a celorlalţi, preocupări legate de pericole
se simte el în mijlocul tovarăşilor săi de vârstă, respectiv de preponderenţa potenţiale
relaţiilor pozitive sau negative (de respingere, ostracizare) cu aceştia. La rândul său, - comportamente agresive, accese de furie
comunitatea poate  în sine o sursă de insecuritate şi ameninţare pentru copil, sau - frica de emoţiile legate de traumă
dimpotrivă poate  o sursă de valori alternative, - atenţie la anxietăţile părinţilor
mai ales prin intermediul unor programe extracuriculare, desfăşurate sub - refuz şcolar
monitorizarea unor adulţi care sunt deopotrivă protectori şi modele pozitive. - îngrijorare sau grijă excesivă pentru ceilalţi
Din păcate asemenea programe extracuriculare sunt rare mai ales în mediile - modicări în comportament, dispoziţie afectivă, personalitate
dezavantajate. - simptome somatice (durere)
Atât factorii individuali cât şi cei de mediu pot  factori de risc sau de rezilienţă. - anxietate evidentă, frică generalizată
De aceea, este importantă cunoaşterea şi exploatarea lor în abordarea terapeutică - regresie comportamentală
individualizată. - anxietate de separare
- pierderea interesului pentru activităţi
1.3 Caracteristici dependente de dezvoltare ale răspunsului copiilor la evenimente - confuzie, înţelegerea inadecvată a evenimentelor traumatice - cel mai evident
(Pynoos & Nader, 1993), DeWolfe, 2001)
traumatice în joc
Copilăria timpurie (0-3 ani) şi vârsta preşcolară (3-6 ani) - explicaţii magice pentru a “umple golurile” în înţelegerea evenimentelor
- neajutorare, pasivitate, lipsa responsivităţii - incapacitate de concentrare, distractibilitate, scăderea performanţei şcolare
- frică generalizată
- arousal ridicat, stare de confuzie - inclusiv cognitivă Preadolescenţă şi adolescenţă (12-18 ani)
10 - conştiinţă de sine exacerbată
11
- acte de punere în pericol a propriei vieţi de exemplu, atenţia selectivă şi procesarea preferenţiala a expresiei de furie la copiii
- revoltă, rebeliune acasă sau la şcoală care au suferit abuzuri, sau alterarea capacităţii lor de discriminare a emoţiilor
- modicări apărute brusc ale relaţiilor cu ceilalţi negative (furie versus tristeţe) şi “lărgirea categoriei” de furie (Pollak, 2005).
- depresie, izolare socială Dereglarea capacităţii de autoreglare se răsfrânge însă nu doar asupra procesării
- declin în performanţa şcolară stimulilor emoţionali, ci afectează şi controlul impulsurilor şi/sau funcţionarea
- comportament detip acting-out determinat deraumă:
t acting out sexual, comporta
mente cognitivă (de exemplu, rezolvarea de probleme).
de risc
- efort de a se distanţa de sentimentele de ruşine, vină, umilire 1.5 Tipuri de psihopatologie şi criterii diagnostice
- implicarea în activităţi, compulsiv sau distanţarea de ceilalţi pentru a-şi gestiona Manualele de diagnostic clinic consacrate (de exemplu, DSM-IV-TR) operează
tensiunea emoţională distincţia între sindromul acut de stres şi sindromul de stres posttraumatic, care la
- vulnerabilitate la accidente rândul său, în funcţie de durata simptomelor, poate  acut (sub 3 luni) sau cronic
- dorinţa de răzbunare, răspunsuri la traumă orientate pe acţiune (peste trei luni).
- focalizare pe sine accentuată Necesitatea unor ranări la nivelul nosologiei a fost semnalată însă de mai mulţi
- tulburări de somn, tulburări alimentare, coşmaruri autori, susţinându-se că viitorul DSM-V probabil va conţine şi diagnosticul de stres
traumatic complex/tulburarea complexă de stres posttraumatic (Herman, 1992, van
Este importantă cunoaşterea şi exploatarea acestor diferenţe ontogenetice în abordarea der Kolk & Courtois, 2005, Ford & Courtois, 2009), dezvoltat ca urmare a unor
terapeutică. stresori de natură interpersonală, extremi, cu acţiune prelungită, care se manifestă de

1.4 Impactul evenimentelor traumatice asupra creieruluidezvoltare


în timpuriu.
O formă particulară a acestei tulburări complexe arstresul  traumatic apărut în
Evenimentele traumatice experienţiate în copilărie îşi pun amprenta nu doar cursul dezvoltării/tulburarea traumatică de dezvoltare (developmental , der trauma disorder
asupra unui sistem de procesare a informaţiei cognitive şi emoţionale aat în Kolk, 2005), ca urmare a unor experienţe precoce de abuz sexual sau zic, violenţă,
dezvoltare, ci şi asupra un ui sistem nervos în curs de maturizare. Impactul traumei pierderi traumatice, sau a altor disfuncţii/întreruperi în relaţia copilului cu gura de
asupra struc turilor neuro biologice se poate traduce prin modică ri structurale, ataşament.
modicări funcţionale şi/sau modicări biochimice (dereglarea axei HPA). Aceste experienţe traumatice produc alterări severe şi de durată în sistemele
Modicările produse sunt depedente de vârstă, întrucât diferite regiuni cerebrale neurobiologice care stau la baza emoţiilor, procesării de informaţie (atenţie, memorie,
prezintă o vulnerabilitate crescută la vârste diferite. funcţii executive), autoreglării, conştiinţei (disociere) şi ataşamentului (Ford & Cloitre,
Studiile realizate până în prezent (sintetizate de Fo rd, 2009) au atras atenţia 2009).
asupra unor m ultiple structuri cerebrale care par a  afectate de even imentele Manifestările psihopatologice se pot instala şi la vârste foarte mici, de aceea pentru
traumatice din copilărie, alterările la nivelul acestor structuri corelând cu intervalul de vârstă 0-3 ani, manualul DC: 0-3 (Zero to Three , 1994, 2005) propune
simptomatologia de tip stres posttraumatic: amigdala, cortexul prefrontal – atât categoria diagnostică atulburării de stres traumatic.
regiunea orbitofrontală cât şi cea
dorsolaterală, cortexul cingulat anterior,
, hipocampul Criteriile clinice pe baza cărora se poate pune acest diagnostic precoce sunt următoarele:
corpul calos, aria Broca. a. Re-experienţierea evenimentului traumatic
: joc repetitiv, distres la amorse ale
Creierul unui copil care a suferit o traumă este afectat mai ales la nivelul traumei, episoade de disociere
structurilor frontale, care coordonează autoreglarea cognitivă și emoțională. În b. “Amorţirea” responsivităţii, sau interferenţă cu: dezvoltarea
izolare socială,
dezvoltarea normală, cortexul prefrontal preia controlul asupra amigdalei, afect restrictiv, pierderea abilităţilor/regres în dezvoltare
structură responsabilă de reacţia de alarmă/apărare, la nivelul căreia este c. Creşterea arousal-ului:
tulburări de somn, câmp atenţional redus,
activ at cir cuitu l prim itiv d e “sup ravie ţuire ”. Compromiterea de către stres a hipervigilenţă
structurilor frontale duce la hiperactivarea amigdalei, care va s emnaliza p ericolul d. Apariţia unor frici noi, agresivitate:
comportament de “agăţare”, frica de
chiar şi a tunci când se confruntă cu stimuli neutri/ambigui. Astfel se poate explica, toaletă şi/sau alte frici care nu sunt normale această perioadă de vârstă,
12 comportament agresiv.
13
Şanse maxime de a dezvolta tulburarea de stres traumatic în primii trei ani de REZILIENŢA
viaţă există atunci când viaţa/securitatea părintelui sau a persoanei de ataşament Studiile sugerează că, deşi copiii rezilienţi vo r avea unele reacţii tranzitorii în
este pusă în pericol – a  martor la un eveniment traumatic ind mult mai critic raport cu evenimentul traumatic (preocupare accentuată, somn neliniştit), ei nu
decât a  victimă. vor dezvolta patologie de tip stres posttraumatic; dimpotrivă, se vor caracteriza
Este important de reţinut că apariţia unei tulburări de stres traumatic este prin emoţii pozitive şi funcţionare psihologică sănătoasă o dată cu trecerea
constrânsă de prezenţa unor abilităţi cognitive şi emoţionale ale copilului, care timpului (Bonanno, Papo & O’Neill, 2004).
se dezvoltă progresiv. Astfel, după cum sugerează Scheeringa & Gaensbauer În mod unanim, este acceptat faptul că rezilienţa există dinaintea traumei.
(2000), orarul dezvoltării acestor abilităţi ar  următorul: Dintre factorii asociaţi cu rezilienţa la copii, cei mai consistenţi sunt (după Cloitre,
- abilităţile perceptual e pentru reprezentarea traumei – prezente de la naştere; Morin & Linares, 2005, Rice &Groves, 2005):
- memoria: implicită - de la naştere, explicită - de la 9 luni exprimată - abilităţi superioare cognitive, verbale, de rezolvare de probleme
comp orta ment al (prin imitaţie amânată); doar rar e xprimată ver bal - capacitatea de autoreglare a comportamentului
înainte de 18 luni, narativă doar în jur de 36 luni; - capacitatea de a cere ajutor adultului
- exprimarea afectivă - distres de la naştere, tristeţe în jur de 3 luni, îngrijorare - optimism legat de propria persoană şi de viitor
4 luni,frică 6 luni, mânie 3-6 luni, surpriză 3-4 luni; - talente, hobby-uri, abilităţi speciale
- abilitatea de a distinge expresii emoţionale: în jur de 5 luni; - părinte sau persoană de îngrijire stabilă, plină de afecţiune, familie extinsă
- exprimarea comportamentală - depinde de competenţa motorie a copilului; suportivă, experienţe şcolare pozitive
- exprimarea verbală a unei naraţiuni despre traumă - doar la 28-36 luni; - modelarea reacţiilor pozitive de către părinţi
- sociabilitatea
primului an de dezvoltată
viaţă. între 2-7 luni, afectată de at aşament l a sfârşitul -- mediu familial
conexiuni consistent
culturale - tradiţii,
puternice, ritualuri,
identitate rutine
culturală

Aşadar, pentru a putea pune un diagnostic de tulburare d e stres traumatic, este Factorii de rezilienţă pot  aşadar deopotrivă factori individuali şi de mediu.
necesară prezenţa unor abilităţi cognitive şi emoţionale corespunzătoare vârstei Dintre toţi, cel mai puternic factor de rezilienţă pare a  relaţia cu părintele
de aproximativ 9 luni; abia la 2-3 ani este posibilă însă verbalizarea unei amintiri sau un alt adult de referinţă. Ataşamentul părinte-copil oferă resurse care cresc
explicite a evenimentului traumatic. abilităţile de coping: optimism, încredere în sine, încredere în ceilalţi, capacitatea
de a dezvolta relaţii cu ceilalţi. La nivel neurobiologic un ataşament securizant
Indiferent de vârsta la care se manifestă simptomele de stres posttraumatic, permite dezvoltarea unui sistem nervos ecient în regla rea arous al-ul ui
este important de realizat diagnosticul diferenţial cu alte probleme clinice: datorat crizei/traumei; din punct de vedere psihologic, ataşamentul permite
anxietate, depresie, probleme atenţionale sau de hiperactivitate, tulburare de tip reglarea stresului, dezvoltarea mecanismelor atenţionale (selectivitate, focalizare a
opoziţionist, tulburare de ataşamentreactiv. atenţiei), dezvoltarea capacităţii de mentalizare (reecţia în termeni psihologici
asupra comportamentului propriu/ al unei alte persoane) (Main, 1996, Cohen,
1.6 Rezilienţă şi dezvoltare posttraumatică 2009). De asemenea, copiii cu un ataşament securizant au răspunsuri mult
În contextul în care nu orice experienţiere a unui eveniment traumatic duce mai organizate în timpul evenimentului şi pot procesa psihologic materialul
la dezvoltarea simptomatologiei tipice stresului posttraumatic, se discută din ce traumatic, structurându-l într-o naraţiune coere ntă, cu sens.
în ce mai mult despre importanţa rezilienţei la traumă, şi chiar despre fenomenul Identicarea nivelului de rezilienţă nu este o operaţiune facilă. Malchiodi,
creşterii/dezvoltării posttraumatice, atât la adulţi cât şi la copii. Distincţia dintre Steele & Kuban (2008) au propus utilizarea unui set de întrebări care pot avea
cei doi termeni ar  aceea că, dacă rezilienţa se referă la capacitatea de a reveni valoare euristică în evaluarea rezilienţeiunui copil:
la „nivelul de plutire”, de funcţionare anterioară,creşterea posttraumatică reectă - În ciuda a tot ce s-a întâmplat, ce te face totuşi să zâmbeşti? Măcar puţin?
îmbunătăţirea funcţionării psihologice într-unul sau mai multe aspecte în urma - În ciuda a tot ce s-a întâmplat, ţi s-a întâmplat să râzi, când ţi-ai dat seama
traumei (Malchiodi, Steele & Kuban, 2008). că lucrurile sunt distractive/caraghioase?
14 15
- Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „cel mai bine”, cât de bi ne te simţi - viziune mai complexă asupra vieţii
după această criză/acest moment dicil din viaţa ta? (eventual termometrul - înţelegere mai bună a valorilor şi scopurilor personale, a sensului vieţii
emoţiilor, sau alte reprezentări vizuale) - valorizare crescută a relaţiilor interpersonale
- Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „cel mai stresant”, cât de mult stres Pentru identicarea dezvoltării posttraumauatifost ce de asemenea propuseo serie
ai trăit? de întrebări cu valoare euristică (Malchiodi, Steele & Kuban, 2008):
- Crezi că îţi vei reveni la „linia de plutire”? Ai început deja să o faci? - În urma traumei, ce anume nu mai este pentru tine absolut, categoric?
- Planurile tale de viitor s-au schimbat de când ţi s-a întâmplat acestlucru sau nu? - Ce apreciezi acum mai mult decât înainte de evenimentul traumatic?
În cazul copiilor de vârste mai mici, se sugerează că rezilienţa poate  - Ai putea spune despre t ine că eşti genul de persoană care nu renunţă niciodată,
identicată şi prin analiza desenelor lor (de exemplu, gurarea echipelor de şi nu va renunţa, în ciuda a tot ce s-a ţi întâmplat?
salvare sau de ajutor umanitar în desenele copiilor supravieţuitori ai tsunami-ului, - Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă „contează cel mai mult”, unde ai
sau ai uraganului Katrina). plasa acum familia şi prietenii ?
- Crezi că îi poţi ajuta pe cei care au trecut printr-o situaţie similară?
Promovarea rezilienţe se ipoate face la nivelul a trei dimensiuni fundamentale: - De când s-a întâmplat acel lucru, crezi că faci mai multe sau mai puţine
- Susţinerea relaţiei de ataşament părinte-copil/ părinte-persoană de referinţă lucruri?
- Întărirea sentimentelor de competenţă, siguranţă personală, stimă sine
deale copilului
- Favorizarea amintirilor pozitive, în ciuda experienţei traumei şi pierderii Promovarea creşterii posttraumatice se poate face pe trei dimensiuni principale:
Relaţia părinte-copil poate  îmbogăţită şi prin activităţi care presupun experienţe - Susţinerea suportului social de la persoane semnicative - familie, prieteni, alţi
senzoriale comune,
- La 3-6 ani: desen,adaptate vârstei şi nivelului
pictură, plastilină; de dezvoltare
crearea unui al copilului:
mediu securizant pentru un - supravieţuitori
Dezvoltarea uneiai traumei,
naraţiunigrupuri de suport;
coerente despre traumă (prin care copilul îşi
personaj - o cutie/un cuib în care să se simtă în siguranţă; cântece spune povestea, este ascultat activ, iar experienţa sa personală este validată);
- 7-12 ani: crearea împreună cu părintele a unui desen sau colaj (din fotograi) - Sprijin pentru a înţelege faptul că nu e el de vină pentru ce i s-a întâmplat.
care să reprezinte o amintire pozivă, plăcută; crearea unui desen sau colaj intitulat Se pot realiza şi o serie de activităţi prin care copiii conştientizează ce anume au
„lucrurile bune despre mine” (acasă, la şcoală, cu prietenii, sau chiar în raport învăţat din traumă, în ce fel aceasta i-a ajutat să devină mai puternici şi să descopere
cu evenimentul traumatic); inventarea unei soluţii la o problemă sau situaţie lucruri noi despre ei înşişi şi despre lume:
problematică (de exemplu, supravieţuitorii atacurilor teroriste din Israel sunt - crearea unui colaj „puternic versus lipsit de putere” – cu reamintirea
stimulaţi să îşi imagineze un dispozitiv de neutralizat rachetele, sau o ascunzătoare situaţiilor care i-au inspirat putere vs. neajutorare, pentru a-l ajuta pe copil
subacvatică) să înţeleagă că nu este de vină pentru ce s-a întâmplat
- crearea unui scut personal - un carton, care să e decorat cu imagini sau
CREŞTEREA/DEZVOLTAREA POSTTRAUMATICĂ cuvinte care răspund la întrebări precum ”Ce te face să te simţi puternic? Ce
Optimizarea funcţionării psihologice ca rezultat al „lecţiei” în văţate în ai învăţat din ceea ce s-a întâmplat? De la eveniment încoace, ce te face să
urma traumei este un domeniu relativ nou de studiu. Persoanele caracterizate te simţi bucuros?”
prin creşt ere sau dezvo ltare posttraumatică ajung la o apreciere mai mare a - colaj foto al „grupului meu de suport”
vieţii, accentuarea sentimentului de forţă sau putere personală, conştientizarea - ciclul vieţii unui uture - metamorfoza din omidă în uture. La cei mici, se
unor noi posibilităţi, îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale (Ungerleider, 2003, pot folosi păpuşi şi un sac de hârtie, pentru cocon
Tedeschi & Calhoun, 2004). - scrierea unui jurnal, cu povestea despre supravieţuire
Copiii şi adolescenţii care ajung la o astfel de dezvoltare postratumatică De asemenea, copiii pot  antrenaţi în discuţii pe marginea desenelor proprii
manifestă: (Echterling & Stewart, 2008): „Văd că în de senul tău mama şi copilul îşi zâmbesc.
- mai multă compasiune şi empatie pentru ceilalţi Oare cum de mai pot face asta, după tot ce li s-a întâmplat?”, „Oare cum se simte
- maturitate psihologică şi emoţională fetiţa când îi ajută pe ceilalţi?”.
- rezilienţă crescută 16 17
Bibliograe Ford, J. D., & Cloitre, M. (2009). Best practices in psychotherapy for children and
adolescents. In C. A. Courtois & J. D. Ford (Editors), Treating complex traumatic
Loss and human resilience.Applied
Bonanno, G. A., Papa, A., & O’Neill, K. (2001). stress disorders. An evidence-based guide.
New York, London: The Guilford Press.
and Preventive Psychology, 10, 193-206.
Fumagalli, F., Molteni, R., Racagni ,G., & Riva, M.A. (2007). Stress during
Cloitre, M., Morin, N., & Linares, O. (2005). Children’s resilience in the face of development: impact on neuroplasticity and relevance to psychopathology.
trauma. New York: New York University Child Study Center. Progress in Neurobiology, 81, 197-217.
Cohen, E. (2009). Parenting in the throes of traumatic events: risks and protection. Hansen, S., & Saxe, G. (2009). Trauma systems therapy. A replication of the model
In D. Brom, R. Pat-Horenczyk, & J. D. Ford (Editors), Treating traumatized integrating cognitive behavioral play therapy intochild and family treatment.
In A. A.
children. Risk, resilience and recovery. London, New York: Taylor & Francis. Drewes (Editor), Blending play therapy with cognitive behavioral therapy. -Evidence
based and other effective treatments and techniques. New
Jersey: John Willey & Sons,
Cook, A., Spinazzola, J., Ford, J., Lanktree, C., Blaustein, M., Cloitre, M., DeRosa, Inc.
R., Hubbard, R., Kagan, R., Liautaud, J., Mallah, K., Olafson, R., & van der Kolk,
B. (2005). Complex trauma in children and adolescents. Psychiatric Annals, 35, 5, Hariri, A.R., Mattay, V.S., Tessitore, A., Kolachana, B., Fera, F., Goldman, D.,
390-398. Egan, M.F., Weinberger, D. R. (2002). Serotonin transporter genetic variation
and the response of the human amygdala. Science, 297, 400 – 403.
DeWolfe, D.
Training Men
(2001).for
Manual tal He
Mental alth Resp
Health onse toand
Workers Mass VioleService
Human nce and Workers.
Terrorism: A Herman, J.L. (1992). Complex PTSD: A syndrome in survivors of prolonged and
repeated trauma. Journal of Traumatic Stress, 5, 377-392.
DSM-IV-TR (2003). Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale.
Bucureşti: Ed. Pegasus. Main, M. (1996). Introduction to the special section on attachment and
psychopathology: 2. Overview of the eld of attachment. Journal of Consulting and
Echterling, L. G., & Stewart, A. (2008). Creative crisis intervention techniques Clinical Psychology, 64, 2, 237-243.
with children and adolescents. In C. A. Malchiodi (Editor), Creative interventions
with traumatized children. NewYork: Guilford Press. Malchiodi, C. A., Steele, W., & Kuban, C. (2008). Resilience and posttraumatic
growth in traumatized children. In C. A. Malchiodi (Editor),Creative interventions
Fang, L., & Chen, T. (2004). Community outreach and education to deal with with thraumatized children. NewYork: Guilford Press.
cultural resistance to mental health services. In N. B. Webb (Editor), Mass trauma
and violence: Helping families and children cope.
New York : Guilford Press. McCann, I. L. & Pearlman, L. A. (1990). Vicarious traumatization: A framework
for understanding the psychological effects of working with victims. Journal of
Ford, J. D. (2009).Neurobiological and developmental research: clinical implications. Traumatic Stress, 3, 131-149.
In C. A. Courtois & J. D. Ford(Editors),T reating complex traumatic stress disorders.
An evidence-based guide. New York, London: The Guilford Press. Pat-Horenczyk, R., Rabinowitz, R. G., Rice, A., & Tucker-Levin, A. (2009). The
search for risk and protective factors in childhood PTSD: From variables to processes.
Ford, J. D. & Courtois, C. A. (2009). Dening and understanding complex trauma In D. Brom, R. Pat-Horenczyk, & J. D.Ford (Editors),Treating traumatized children.
and complex traumatic stress disorders. In C. A. Court ois & J. D. Ford (Editors), Risk, resilience and recovery. London, New York: Taylor & Francis.
Treating complex traumatic stress disorders. An evidence-based
guide. New York, London:
The Guilford Press. New York: BacsiBooks.
The boy who was raised as a dog.
Perry, B.D., & Szalavitz, M. (2006).
Trauma, proximity, and
Pine, D. S., Costello, J., & Masten, A. S. (2005). Van der Kolk, B.A., & Courtois, C.A. (2005). Editorial comments: Complex
developmental psychopathology: The effects of war and terrorism on children
. developmental trauma. Journal of Traumatic Stress, 18, 5, 385-388.
Neuropsychopharmacology, 30, 1781-1792.
Webb, N. B. (2004). Mass trauma and violence: Helping families and children cope.
Pollak, S.D. (2005). Early adve rsity and mechanisms of plasticity: Integrating New York : Guilford Press.
affective neuroscience with developmental approaches to psychopathology.
Development and Psychopathology, 17, 735-752. Webb, N. B. (2007). Play therapy with children in crisis. Individual, group and family
treatment. New York: The Guilford Press.
Pynoos, S.R., & Nader, K. (1993) Issues in the treatment of post-traumatic stress
in children and adolescents. In J.P. Wilson & R. Beverly (Editors), International Zero to Three (2005). DC:0-3R—Diagnosing Infant and Early Childhood Mental
handbook of traumatic stress syndromes. New York-London: Plenum Press. Health and Developmental Disorders. Washington: Zero to Three Press.

Rice, K. F., & Groves, B. M. (2005). Hope and healing: A caregivers’s guide to
helping young children affected by trauma. Washington: Zero to Three Press.

Scheeringa, M.S., & Gaensbauer, T.J. (2000). Posttraumatic stress disorder. In


C.H. Zeanah (Editor), Handbook of Infant Mental Health, second edition. New York:
Guilford Press.
Silva, R.R., Alpert, M., Munoz, D.M., Singh, S., Matzner, F., & Dummit, S. (2000).
Stress and vulnerability to Posttraumatic Stress Disorder in children and adolescents
.
American Journal Psychiatry, 157, 1229-1235.

Tedeschi, R. G., & Calhoun, L. G. (2004). Posttraumatic growth: Conceptual


foundations and empirical evidence. Psychological Inquiry, 15, 1, 1-18.

Terr, L. (1991). Childhood traumas: An outline and overview. American Journal


of Psychiatry, 148, 10-20.

Ungerleider, S. (2003). Posttraumatic growth: Understanding a new eld of


research. The Prevention Researcher, 10, 1-3.

Van der Kolk, B. A. (2002). The assessment and treatment of complex PTSD.
In R. Yehuda (Editor), Treating Trauma Survivors with PTSD. Washington, DC:
American Psychiatric Press, Inc.

Van der Kolk, B. A. (2005). Developmental trauma disorder. Psychiatric Annals,


35, 5, 401-408.
SEMNE DE RECUNOAŞTEREA COPILULUI ABUZAT. CONSECINŢELE
ABUZULUI ASUPRA DEZVOLTĂRII ŞI INTEGRĂRII PSIHO - SOCIALE A COPILULUI

Psihoterapeut Principal Corina Mighiu*

În literatura de specialitate sunt prezentate o serie desemne specice ale neglijării


şi abuzului. Cunoaşterea acestor semne specice, ajută profesionistul care lucrează
cu copii, să poată identica cazurile de maltratare. Abuzul copiilor include abuzul
zic, abuzul emoţional/psihologic, neglijarea şi abuzul sexual. Raportarea unui caz
suspectat de abuz al copilului este responsabilitatea ecărui adult care vine contact
în
cu un astfel de caz,iar pentru profesionişti (cadre didactice, cad
re medicale, psihologi,
asistenţi sociali, poliţişti, etc.) o obligaţie stabilită de Legea 272/2004.
Un terapeut poate participa în stadii diferite ale prevenirii, intervenţiei şi
tratamentului unui caz de abuz asupra copilului. Toţi terapeuţii ar trebui să e
familiarizaţi cu identicarea familiilor cu risc de abuz, precum şi cu resursele
interdisciplinare şi comunitare disponibile victimelor şi familiilor afectate de abuz al
copiilor.
Ca şi alte
de adulţi, victime,
ei sunt copiii abuzaţi
traumatizaţi resimt
în timpul disfuncţionalităţi
perioadei psihologice.
celei mai critice din viaţaSpre
lor:deosebire
când
se formează părerile despre sine, despre alţii şi despre lume, când îşi stabilesc relaţiile
cu propriile stări şi când sunt dobândite pentru prima dată abilităţile de cooperare .
Asemenea reacţii post-traumatice pot avea cu uşurinţă impact asupra maturizării
psihologice şi sociale ulterioare, ducând la o dezvoltare potenţial atipică şi disfuncţională.

Indiferent de tipul specic de maltratare, consecinţele abuzului asupra dezvoltării


copilului par să apară în măcar trei stadii:
1. Reacţiile iniţiale la victimizare, implicând stres post-traumatic, schimbări ale
dezvoltării normale psihologice, afect dureros şi distorsiuni cognitive
2. Acomodare la continuarea abuzului, implicând comportamente cooperante
pentru a creşte siguranţa şi /sau scădea durerea în timpul victimizării
3. Elaborare pe termen lung şi acomodare secundară:
(a) consecinţele reacţiilor iniţiale şi acomodările legate
de abuz asupra dezvoltării
psihologice ulterioare a individului
(b) răspunsurile cooperante ale supravieţuitorului la disforia legată
de abuz

* Mighiu Corina este psihoterapeut principal în terapie de familie, coordonator de programe în cadrul

Asociației Salvați Copiii Iași 23


SEMNE ALE NEGLIJĂRII SEMNELE ABUZULUI FIZIC
Semnele zice ale neglijării Semnele afectiv-comportamentale ale neglijării Semne zice Semne afectiv-comportamentale
• copil înfometat ori alimentat nepotrivit; • un comportament variind de la polul
inhibiţiei până la agitaţie; • întârzierea dezvoltării staturo-ponderale şi • Manifestări comportamentale, polarizate
• neigienizat; mentale,
• cu aspect vestimentar neadecvat; • neataşat; e spre ascultare necondiţionată, e spre
• introvert; • decit al limbajului; instabilitate:
• pedepsit să nu mănânce sau să nu • rahitism, carenţe alimentare;
doarmă; • cu vocabular sumar; - nu vrea să se aşeze;
• incapabil să comunice, să se joace sau cu • insomnie precoce, tulburări de somn; - motivează ciudat urmele de pe corp /nu-şi
• care nu-şi cunoaşte ziua naşterii ori • enurezis, encomprezis;
primeşte în dar obiecte nepotrivite; o “foame de stimuli” (extrem de instabil); aminteşte cauza lor;
• cu retard şcolar, în ciuda unui intelect bun • echimoze, escoriaţii (urme de zgârieturi), - evită orice confruntare cu părintele;
• care nu are cu cine vorbi despre prob- dermatoze (pete pe piele);
lemele sale ori nu are un program de (pseudoretard mental); - pare excesiv de docil;
• slab motivat pentru efort cognitiv; • nanism psihosocial, - împietrit ori bizar;
viaţă adecvat vârstei sale, rămânând mult • anorexie mentala.
timp nesupravegheat. • insucient de matur ca dezvoltare volitivă; - hipervigilent, cu reacţii de apărare zică nemo
-
• incapabil de a stabili relaţii interpersonale • hematoame în locuri neobişnuite; tivate ;
• hipo- sau hiperponderal;
durabile • zgârieturi, tăieturi inexplicabile in zona - manifestând teribilism şi violenţă în relaţiile
• bolnăvicios. genitala, pe fata, cap, arsuri, par smuls; interpersonale;
• fracturi osoase, dislocări, deformări ale - atitudini provocatoare, din nevoia disperată de a
Consecinţeale neglijării: membrelor; atrage atenţia;
• leziuni la nivelul sistemului nervos central - hiperactivitate generată de frustrările
repetate;
- In plan emoţional,
tabloul poate  extrem de diferit. Copilul neglijat este marcat
de o atitudine de indiferenta sau timiditate si de incapacitatea de a-si organiza (dizabilităţi
paralizii motorii,
oculare, decitehemiplegii,
convulsii, senzoriale, -• Trăiri
comportamente
emoţionale:dezordonate.
activitatea liber. Nu este curios, are tulburări de atenţie, un prag prea scăzut sau, coma); - neîncredere; teamă;
dimpotrivă, prea ridicat de toleranţă a frustrărilor, somatizează uşor (cefalee, • hemoragii cerebrale sau retiniene, - curiozitate scăzută sau absentă;
greţuri, vărsături, dureri abdominale, diverse cenestopatii), nu este dispus să facă • leziuni ale organelor interne. - vigilenţă anxioasă;
efort cognitiv, nu are nivel de aspiraţii pe termen lung (nu se poate proiecta in - copil “meduzat” (înlemnit) faţă de anturaj;
- dicultăţi de contact interpersonal;
viitor). - frica de separare;
- In plan social
stabileşte contacte interpersonale fragile, are dicult ăţi de adaptare - vulnerabilitate la situaţii stresante;
şi încearcă să-şi suplinească nevoile nesatisfăcute, uneori prin fapte antisociale - dicultăţi de autocontrol;
(individual sau aderând la grupuri de delicvenţi) cu consum de droguri, fuga de - dicultăţi de înţelegere;
acasă, absenteism, însuşire decitară a normelor etico-morale. - dicultăţi de învăţare;
- somnolenţă, vise, coşmar;
- comportament retractil sau instabilitate motorie;
SEMNE ALE DIFERITELOR FORME DE ABUZ - mânie, atitudini revendicative, lipsa de control;
Abuzul zic - motivaţie săracă.
Orice adult crede că-şi poate exercita liber dreptul d e a-l pedepsi pe copil, mai
ales când este vorba despre propriul copil. Pedeapsa zică este folosită pentru a
provoca durere. Pedeapsa minoră, cea care nu periclitează zic copilul, prin repetare, Consecinţe ale abuzului zic:
sau folosită impropriu, în neconcordanţă cu faptele comise, poate conduce la traume În plan emoţional:
psihice şi variază de la lovirea cu palma până la utilizarea unor obiecte dure, rănirea, Sentimentele de inferioritate persistă şi la vârsta adultă. Comunicarea este
legarea, provocarea de arsuri, trasul de păr sau chiar otrăvirea. În măsura în care dicilă, marcată de violenţă. Violenţa este trăită ca o modalitate de schimb, ca un
lovirea produce vătămare, risc substanţial pentru sănătate/integritate corporală, ataşament interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate.Se
pedeapsa gravă devine abuz zic. La fel poate  considerată exploatarea prin muncă produce o stranie identicare cu acest model, pentru că violenţa a fost percepută
a copilului, cât şi asistarea acestuia la scenele de violenţă dintre părinţi. de copil ca un semn al interesului părintelui faţă de el.
24 25
În plan social: - comportament antisocial
Copilul victima (“ţapul ispăşitor”) nu recunoaşte, uneori, maltratarea şi nu o - identicare puternică cu rolurile de sex
denunţă. Poate refuza chiar şi separarea de părintele agresor. Ca adult va adopta
atitudini masochiste (caută să-şi provoac e propria suferinţă). Abuzul emoţional
Este un comportament comis intenţionat, de un adult lipsit de căldura afectivă, care
Câteva comportamente manifestate de copiii care trăiesc
în familii violente jigneşte, batjocoreşte, ironizează, devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul,
Adaptat după Marjorie Cusick,MFCC Batterd Women’s Alternatives (925) 676-8010 în momente semnicative sau repetat, afectându-i, în acest fel, dezvoltarea şi echilibrul
0 – 3 ani emoţional.
- eşecuri
- lipsa abilităţilor limbajului Abuzul emoţional reprezintă:
- dezvoltare motorie lentă - respingerea copilului ca inţă e prin intruziunea emoţional ă, e prin
- furie excesivă ignorarea emoţiilor pozitive sau negative
- coşmaruri, tremur nocturn - “călirea” prin reguli stricte, fără drept de negociere
- balans al capului - înfricoşarea copilului prin izolare, închizându-l in spatii întunecoase, făcându-l
- teama exagerată de separare să aştepte cu încordare, dezamăgindu-l, minţindu-l, blamându-l
- ameninţarea cu abandonul
4 – 8 ani - abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelaşi tip de greşeli
-- verbalizarea
agresivitate fricii şi a mâniei -- comunicare intr-o manieră
atitudinea autoritară, neclară, ambivalentă, prea încărcată, sau insensibilă
dominatoare;
- plictiseală, depresie, comportament suicidar - îngrijirea şi controlul excesiv sau discontinuu, care
sufoca independenţa copilului;
- fuga de acasă - supunerea la practici bizare - magice sau pseudoreligioase;
- absenteism şcolar - toate celelalte forme de abuz au o componentă emoţională.
- nelinişte excesivă
- somnambulism, coşmaruri, insomnii, teama de a merge la culcare Semnele abuzului emoţional
- lipsa motivaţiei Trăiri emoţionale:stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie,
- întârzieri în dezvoltarea limbajului interiorizare, neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de
- întârzieri în dezvoltarea motorie manifestări nevrotice, depresive sau obsesive, tendinţe autoagresive sau heteroagresive.
- sadic cu animalele Comportament social:conduce la eşec permanent (care-i conrmă copilului
incapacitatea
şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile, atitudini masochiste
,
9 – 13 ani inhibiţie socială, dicultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei sau fobie şcolară) şi dicultăţi
- agresivitate de comunicare.Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace, să se exprime prin joc.
- loveşte mama, fraţii
- răneşte / omoară animalele Consecinţe ale abuzului emoţional
- depresie, sentiment de neputinţă, tentative suicidare In plan emoţional: întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizării
- poate să înceapă consumul de substanţe (droguri, alcool) emoţionale şi a capacităţii empatice.
- lipsa relaţiilor de egalitate pozitive In plan social: fuga de acasă, acte antisociale, dicultăţi de adaptare durabile
- implicare în găşti repetate într-un mediu nou (familie adoptivă, grădiniţa, şcoala), lipsa de iniţiati vă,
- izolare autoimpusă de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la
- absenteism şcolar vârsta adultă.
- minciuni 26 27
Abuzul sexual Manifestări comportamentale:
Este dicil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor psihologice. - regresie
Asupra ecărui copil, efectele sunt particulare, simptomele depinzând: - ostilitate sau agresiune fata de alte persoane
- de vârsta copilului - pierderea deprinderilor sociale
- de gradul de apropiere relaţională faţă de agresor - letargie, nepăsare faţă de sine
- de forţa agresorului - postura corpului exprimând copleşire, greutate
- de locul de desfăşurare a evenimentului - tendinţa de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinaţie a secretului dureros
- de frecventa situaţiilor abuzive - atitudine protectoare faţă de părinţi
Sentimente identicate la copiii abuzaţi sexual
Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor • Frică
se realizează în funcţie de : - de agresor
- vârsta copilului
(cu cât copilul este mai mic ca vârstă cronologică cu atât - de a cauza probleme
faptele sunt considerate mai grave). - de a pierde afecţiunea adulţilor
- gradul forţei aplicate
(fapta este mai gravă cu cât forţa utilizată este mai mare). - de a  excluşi din familie
- relaţia dintre agresor şi victimă
(fapta este mai gravă cu cât relaţia dintre - de a  „diferiţi”
agresor şi victimă este mai strânsă). • Furie
- tipul actului sexual la care a recurs agresorul
(gravitatea faptelor ind mai - faţă de agresor
mare dacă a avut loc penetrarea copilului). -- faţă
faţă de
de adulţii
ei înşişicare nu i-au
(se simt protejat
vinovaţi)
Semne zice ale abuzului sexual: • Izolare
- înroşirea sau lezarea oriciului anal sau vaginal - “reexul dilatării” (in cazul - pentru că „ceva este în neregulă cu mine”
contactului anal) - deoarece se simt singuri în experienţa trăită
- “numai” vulnerabilitate la bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali, -deoarece nu pot vorbi despre abuz
gonoree) • Tristeţe
- tulburările digestive, de somn - în legătură cu ceva care li s-a luat
- panica - în legătură că au pierdut o parte din ei
- agravarea unor boli cu componenta psihică (astmul) - deoarece cresc prea repede
- tulburările de instinct alimentar - deoarece au fost trădaţi de cineva în care au avut încredere
- se pot adăuga simptomele vagi, nespecice, cum suntleea
cefaşi durerile abdo
minale • Vinovăţie
- pentru că nu pot opri abuzul
Semnele psihologice ale abuzului sexual: - deoarece cred că „au consimţit abuzul”
Trăiri emoţionale: - pentru că mărturisesc abuzul – dacă spun că au fost abuzaţi
- culpabilitate, responsabilitate tensionată de păstrare a secretului - pentru că au păstrat secretul – dacă spun că nu au fost abuzaţi
- frica, pedeapsa • Ruşine
- degradarea imaginii de sine - în legătură cu implicarea lor într-o astfel de experienţă
- sentiment de murdărire corporala - în legătură cu faptul că corpul lor a răspuns abuzului
- teama de deteriorarea sexuală şi a reproducerii • Confuzie (debusolare)
- ostilitate, furie, depresie - pentru că ei pot iubi în continuare agresorul
- tendinţe suicidare - pentru că sentimentele lor se schimbă mereu
28 29
Sindromul acomodării copiilor cu abuzul sexual Stadiul 5 – implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcţie de reacţia părinţilor.
Acest sindrom a fost descris de către Summit (1983) şi delimitează astfel câteva Posibile semnicaţii ale incestului pentru copii:
stadii ale abuzului sexual luândîn considerare în principal copilul. Acest omdel oferă - Îmi place, dar nu este bine;
posibilitatea înţelegerii modului de adaptare, de obişnuire al copilului cu abuzul sexual. - Îmi place şi este permis;
- Nu – mi place şi nu-mi este bine;
Stadiul 1 – Păstrarea secret–ulu i un copil nu este pregătit să facă faţă abuzului
nici - Ştiu că nu-mi este bine, dar mă face deosebit;
sexual. Copilului i se poate spune direct “ acesta este unicul nostru secret” sau acest - Îl iubesc pe tata, dar îl urăsc pentru asta;
lucru poate  lăsat să se înţeleagă. Şantajul, ameninţarea, mituirea sunt folosite pentru - Sunt mândru că sunt tratat ca un adult;
a menţine copilului frica de a dezvălui. Copilul se simte lipsit de ajutor. - Îmi place, dar mama este foarte supărată pe mine;
- Nu-mi place dar mama vrea să fac asta;
Stadiul 2 – Sentimentul neajutorări i – un dezechilibru al puterii între un
există - Îmi place să-i fac geloşi pe fraţii mei;
adult şi un copil, copilul este lipsit de ajutor şi prins într-o capcană,
acesta trebuie să - Nu – mi place, dar astfel îmi apăr fraţii / surorile;
se supună adultului şi nu poate să spună NU. - Sunt rău, din cauza mea greşesc părinţii mei;
- Acum îi am cu ceva la mână pe părinţi;
Stadiul 3 - Imposibilitatea de reacţie şi de obişnîn uinciuda
ţă – sentimentului de - Mama ar pleca dacă nu aş face asta cu tata;
vinovăţie pe care îl are, agresorul se simte încurajat de faptul că nu există o reacţie - De ce se simte un corpul meu bine când fac lucruri rele?
promptă, agresivă din partea copilului, ceea ce conduce la repetarea abuzului. Copiii - Tata cred că mă iubeşte foarte mult, dacă riscă atâta;
folosesc disociereacare
singura persoană ca mecanism
poate opride apărare
abuzul estepentru a face
cel care faţă realităţii
abuzează, dureroase
deci copilul –
se va - Singurul mod de a supravieţui este să fac asta.
comporta bine dacă vrea ca abuzul săe oprit, ceea ce înseamnă că trebuiesă accepte Consecinţele abuzului sexual asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copilului şi
solicitările sexuale. Copilul începe să se simtăvinovat de a  provocat într-un anume integrării sale sociale
fel abuzul. În plan emoţional: introversiune, tulburări emoţionale, depresie, autoestimare
decitară.
Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexu al - avea loc imediat după abuz sau
poate În plan social: fuga de acasă, eşec şcolar, prostituţie, consum de droguri, alcoo l.
la o perioadă mai mare de timp. Dezvăluirea poate lua mai multe forme: Ca adulţi pot avea un comportament sexual neadecvat, masturbare compulsivă,
- Copiii pot face declaraţii largi, ambigue care pot  interpretate ca simptoame dicultăţi în alegerea partenerului şi în rolul de părinţi (se distanţează faţă de
comportamentale; un alt simptom comportamental estecând un copil mic proprii lor copii pentru că asociază afecţiunea cu contactul zic).
încearcă să simuleze un act sexual cu un alt copil; Consecinţe pe termen lung al abuzului asupra copilului
- Copiii pot face declaraţii adulţilor / prietenilor că au fost abuzaţi sexual. Scopul Deşi unele din reacţiile iniţiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp, tipic
acestora este de a testa reacţia ascultătorilor – dacă cel care
ascultă este şocat sau pentru aceste tulburări, împreună cu comportamentele de coping specice abuzului,
are o reacţie de repulsie, copilul poate spune că a minţit – dar astfel de reacţii este să se generalizeze şi să se complice pe termen lung dacă nu sunt tratate.
directe arată că ceva s-a întâmplat. Specice sunt şapte tipuri majore de tulburări psihologice, toate ind găsite
- Schimbări semnicative în comportament: izbucniri comportamentale, accese adesea la adolescenţii si adulţii care au fost abuzaţi în copilărie:
de furie, insomnii, frică de rămâne singur acasă cu părintele, frica de a merge - Stresul post-traumatic
la culcare. La adolescenţi apare consumul de alcool exagerat, fuga de acasă sau - Distorsiuni /deformări cognitive
prostituţia. - Tulburări emoţionale
- Apariţia unor boli: enurezis, boli venerice sau chiar o sarcină. - Disociere
- Referire slabă la sine
- Distorsionarea imaginii de sine
30 - Evitare 31
De asemenea, vor  luate în considerare şi implicaţiile sechelelor post-abuz de traumatice din punct de vedere psihologic, majoritatea traume importante care au
“co-dependenţă” şi tulburarea personalităţii detip borderline. apărut în copilărie. Mai ales studiile recente, realizate în USA, leagă fenomenul
Literatura de specialitate subliniază faptul că adulţii abuzaţi sau neglijaţi în disociativ de abuzul sexual în copilărie, sugerând direct sau indirect că molestarea
copilărie au dicultăţi cu intimitatea, încrederea şi autoritatea socială. Deoarece poate motiva dezvoltarea stadiilor disociativ e ca o apărare împotriva t ulburării
acest gen de oameni sunt evitaţi, astfel de probleme pot avea consecinţe negative post-traumatice.
de lungă durată asupra vieţii persoanelor abuzate.
Dicultăţi de relaţionare. Perturbarea intimităţii
Distorsiuni /deformări cognitive Consecinţele pe planul relaţiilor interpersonale ale abuzului pot  înţelese ca
Studiul consecinţelor cognitive ale violenţei sexuale leagă molestarea în derivând din două surse:
copilărie de vina, încredere scăzută în sine şi învinovăţirea, împreună cu alte - răspunsurile cognitive imediate şi condiţionate faţă de victimizarea pe
atribuiri disfuncţionale. Gold (1986), de exemplu, a subliniat că mai ales femeile termen lung (de ex. neîncrederea în ceilalţi, mânie şi / sau frică de cei mai
cu o istorie de abuz sexual în copilărie atribuie evenimentele negative factorilor puternici, îngrijorare în privinţa abandonului conştientizarea nedreptăţii /
interni, stabili şi globali, la fel ca şi propriului caracter şi comportament. Aceste tratamentului injust, respect de sine diminuat)
femei sănătoase mental aveau tendinţa de a atribui cauzele evenimentelor - răspunsurile de adap tare faţă de continua brutalizare (de ex. evitarea
pozitive factorilor externi. Asemenea urmări cognitive pot contribui sau acţiona celorlalţi, pasivitate, sexualizare, caracter recalcitrant sau depresie cauzată
ca mediatori ai simptomatologiei negative care este evidentă la supravieţuitorii de abuz)
adulţi ai abuzului sexual în copilărie.

abuzDeşi percepţiile
la copil, falsecadespre
se pare sine sunt
baza pentru legate de
asemenea toate formele
distorsionări majoreeste
cognitive de Acesterestrânse
de viaţă reacţii şia răspunsuri diverse, uşor
victimei abuzului, de înţelestotuşi
se suprapun prin prisma experienţei
peste funcţionarea
abuzul emoţional. Atât experienţa clinică, cât şi cercetarea empirică sugerează interpersonală şi astfel, au acces către elementele sociale importante, precum
că unele din consecinţele de pe plan cognitiv, atribuite abuzului zic sau sexual relaţiile, acceptarea şi sprijinul.
se datorează probabil abuzului psihologic care co-existentă sau maltratării Majoritatea abuzurilor asupra copiilor apar în contextul relaţiilor şi intim ităţilor
psihologice inerente în asemenea tip de abuz. apropiate. De aceea, este resc ca acei copii abuzaţi să se teamă, să se ferească
Gândurile negative legate de abuz apar probabil din două surse: sau să manifeste ambivalenţe faţă de apropierea interpersonală. Persoanele abuzate
• reacţii psihologice la evenimentele specice abuzului sexual, de exemplu, au adesea dicultăţi la stabilirea şi menţinerea relaţiilor intime
• încercarea victimei de a înţelege abuzul. (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson – Cabush, 1990; Finkelhor et al., 1989), fel tot ca
ast
Anxietatea legată de abuz pare să implice în mod tipic următoarele: adulţii ce au trăit în copilărie experienţe de violenţă domestică (McCann & Pearlman,
• Hipervigilenţa la pericol în m ediul înconjurător, indiferent dacă este 1990).
obiectivă sau nu; Problemele de intimitate ale persoanelor abuzate par a  centrate mai ales pe
• Preocupare pentru control, cu credinţa că până şi cea mai mică pierdere a ambivalenţe şi frică privind ataşamentul interpersonal.
hotărârii şi protecţiei de sine pot duce la pericol sau catastrofă; Deşi abuzul sexual este foarte adesea asociat cu disfuncţiile ulterioare în
• Interpretare greşită a stimulilor obiec tivi neutri sau pozitivi interpersonali ca raporturile intime, ambivalenţa relaţiilor umane apropiate se poate dezv olta chiar
dovadă a ameninţării sau pericolului. înainte de astfel de tratamente.
Probabil unul dintre cele mai dureroase şi tulburătoare aspecte ale abuzului
Disociereaeste denită ca o rupere a legăturilor care apar în mod normal între copilului este impactul asupra capacităţii persoanei d e a avea încredere. Necesitând
sentimente, gânduri, comportament şi amintiri, invocate conştient sau inconştient o suprimare a activităţii defensive şi un sentiment de siguranţă în relaţia cu
pentru a reduce tulburarea psihologică. celălalt, încrederea este greu de manifestat, mai ales la persoane abuzate grav în
Deşi etiologia simptomatologiei disociative este complexă, un număr de scriitori copilărie - cel puţin în absenţa unor relaţii de durată cu caracter încurajator.
şi cercetători leagă începutul unor asemenea comportamente cu evenimente
32 33
Sexualitatea modicată Anumiţi adolescenţi şi adulţi, victime ale abuzului sexual par a  înclinaţi mai
Experienţa clinică sugerează că adolescenţii şi adulţii care au fost abuzaţi în mult către victimizarea asupra copiilor sau femeilor (de ex. Langevin, Handy,
copilărie vor avea foarte probabil probleme în viaţa sexuală (Maltz, 1988). Astfel Hook, Day, & Ruson, 1985; Rokous, Carter & Prentky, 1988; Stukas-Davis,
de probleme pot : 1990), în timp ce majoritatea studiilor de abuz la copii şi abuz a adulţilor, au
a) disfuncţii sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate şi revictimizare descoperit legături cu incidente din copilărie, privind maltratarea zică (de ex.
b) o neîncredere generală în partenerii sexuali, manifestată atât de bărbaţi cât McCord, 1983; Pollock et al., 1990; Widom, 1989).
şi de femei (Courtois, 1979; Jehu et al., 1984-1985; Meiselman, 1978)
c) tendinţa, în poda fricii şi suspiciunii, de a depinde de sau de a idealiza
pe cei cu care persoana ab uzată are relaţii sentimen tale (Courtois, 1988;
Elliott & Gabrielson-Cabush, 1990; Herman, 1981)
d) preocupare spre gânduri sexuale şi tendinţa de a sexualiza relaţii care în
mod normal nu s-ar dori sexuale (Courtois, 1988)
e) experienţă de relaţii multiple, superciale şi scurte care se încheie odată cu
apariţia intimităţii reale (Courtois, 1979; Herman, 1981)
Bazându-se pe experienţele de victimizare din copilărie de unul sau mai
mulţi tutori, un mare număr de persoane adulte abuzate par să asocieze relaţiile
apropiate cu maltratarea.Ca atare, ei pot, fie:
a)
b) să
să evite complet
accepte intimitatea
o anumită doză deinterpersonală
agresiune în relaţia interpersonală ca ind
normală sau rească
Convertirea de la copilul victimă (băiat), la adultul care abuzează este considerată
ca derivând din:
• probabilitatea ca persoana care comitea abuzul asupra copilului să  fost
tot bărbat, şi astfel să  servit ca model pentru comportamentul agresiv din
relaţiile interpersonale ulterioare
• susceptibilitatea acestor persoane faţă de mesaje sociale comportând
folosirea violenţei, sau cel puţin dominarea celorlalţi mai slabi, de către cei tari

Comportamentul agresiv
Studii empirice şi experienţa clinică sugerează că agresivitatea copiilor faţă
de ceilalţi – exprimată adesea prin bătăi, dominare sau atacarea altor copii – este
o etapă frecventă de tranziţie către diverse tipuri de maltratări: abuz zic (de ex.
George & Main, 1979; Reidy, 1977), abuz sexual (de ex. Erickson et al., 1989;
Gomes-Schwartz et al, 1990), abuz psihic şi insensibilitate emoţională (de ex.
Egeland, 1989; Vissing et al.,1991). În general, se pare că acest comportament
reprezintă o exteriorizare generică a traumei copilului cauzată de abuz şi depresie,
precum şi probabil a efectelor copierii comportamentului părintelui abuziv.
După cum se menţionează de către câţiva autori, efectul clar al acestei agresiuni
este adesea izolarea socială şi lipsa de popularitate (de ex. Egeland, 1989).
34 35
Bibliograe: Klosinski, K., Psychological maltreatment in the context of separation and
divorce, Child Abuse & Neglect. – 1993. –17. - P. 557-563.
Briere, J. N. (1992), Child abuse trauma, London, Sage Publications, Inc.
Lerner, R., Developmental obstacles in the alcoholic family. Reclaiming the
DSM-IV-TR (2003). Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale. child’s spirit, Focus on Family and Chemicallydependency. – 1986. – 9. – P. 6.
Bucureşti: Ed. Pegasus.
Lerner, R., Children in family treatment. Are they still forgotten?, Focus on Family
Fischer, G., Riedeser, P.(2001), Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura and Chemically dependency. – 1986.
– 9. – P. 13.
Trei.
Lopez, G.(2001), Violenţele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia.
Glaser, D. Emotional abuse, Clinical Paediatrics.
1993. – 1. – P. 251-267.

MacFarlane, K., Sexual abuse of young children. London: Holt, Rinehart &
Hershorn, M., Rosenbaum, A., Children and marital violence: A closer look at Winston, 1986.
the unintended victims, American Journal of Orthopsychiatry. – 1985. – 55. – P. 260-266.
Margolin, L., Sexual abuse by grand parents,Child Abuse & Neglect. – 1992. – 16.
Hobbs, C.J., Pediatric intervention in child protection, Child Abuse Review. – 1992. – – P. 735-742.
1. – P. 5-17.

Horowitz, M. J., Post-traumatic Stress Disorder., New York: Jason Aronson, Inc., Margolin,
Neglect. –L., Child
1994 sexual
. – 18. – P. abuse by. uncles: A risk assessment, Child Abuse &
215-225
1976.
Margolin, L., Child abuse by mother’s boyfriend. Why the overrepresentation?,
Hughes, M.C., Recurrent abdominal pain and childhood depression: clinical Child Abuse & Neglect. – 1992. – 16. – P. 541-552.
observations of 23 children and their families, American Journal of Orthopsychiatry.
– 1984. – 54. – P. 146-155. Margolin, L., Craft, J.L., Child abuse by adolescent caregives,/ Child Abuse &
Neglect. – 1990. – 14. – P. 365-374.
Ionescu, Ş. (2001) , Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti.
Marilyn Strachan Peterson, Anthony J. Urquiza, The Role of Mental Health
Kathleen Coulborn Faller, Child Sexual Abuse: Intervention and Treatment Professionals in the Prevention and Treatment of Child Abuse and Neglect,U.S.
Issues, U.S. Department of Health and Human Services Administration for Children Department of Health and Human Services Administration for Children and Families
and Families Administration on Children, Youth and Families National Center on Child Abuse and
Administration on Children, Youth and Families National Center on Child Abuse and Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., McLean, VA, 1993
Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., McLean, VA,
1993 McGee, R.A., Wolfe, D.A. Psychological maltreatment..., Development and
Psychopathology. – 1991. – 3. – P. 3-18.
Kauffman, K.L., Coing, D., Pickrel, E., McCleergy, J., Münchausen Syndrome
by proxy: A survey of professionals knowledge, Child Abuse & Neglect. – 1989. – Meadow, R., Münchausen Syndrome by proxy: the hinterland of child abuse,
13. – P. 141-147. Lancet. – 1977. – 2. – P. 343-345.

Killén, K., Copilul maltratat., Timişoara: Editura Eurobit, 1998. P–. 171-183. Meadow, R. Münchausen Syndrome by proxy, Archives of Disease in Childhood. –
1982. – 57. - P. 92-98.
Meadow, R. Münchausen Syndrome by proxy and pseudoepilepsy, Archives of
Disease in Childhood. – 1982. – 57. - P. 811-812.

Oates, R.K., Hufton, I.W., The Spectrum of Failure to thrive and Child Abuse. A
follow-up study, Child Abuse & Neglect.– 1977. – 1. – P. 119-124.

Putnam, F.W., Dissociation as a reponse to extreme trauma, R.P. Kluft (ed.).


Childhood antecedents of multiple personality. – Washington D.C.: American
Psychiatric Press, 1985. – P. 65-97.
Putnam, F.W., Dissociative disorders in children: Behavioural proles and
problems, Child Abuse & Neglect. – 1993. – 17. – P. 39-45.

Oppenheimer, R., Hawells, K., Palmer, R.L., Chaloner, D.A., Adverse sexual
experiment in childhood and clinical eating disorders: A preliminary description,
J. Psychiat. Res. – 1985. – 19. – P. 357-361.

Rosenberg,
proxy, ChildD.A.,
AbuseWeb&ofNeglect.
deceit: A– literature
1987. – 11.review
– P. of Münchausen Syndrome by
547-563.
Roth – Szamoskozi, M. (1999), Protecţia copilului – Dileme, concepţii şi metode,
Cluj – Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.

Shapiro, S., Self-mutilation and self-blame in incest victims, American Journal of


Psychotherapy. – 1987. – 41. – P. 45-54.

Shapiro, S.(1992), Sexual trauma and psychopatology clinical intervention with


adult survivors.

Shengold, L. An attempt at soul murder. Rudyard Kipling’s early life and work,
Psychoanalytic Study of the Child. – 1975. - V. XXX. - P. 683.
Silvern, L., Kaersvang, L., The traumatized children of violent marriages, Child
Welfare. – 1989. – 68. -P. 421-436.

Sloan, G.H., Leichner, P., Is there a relationship between sexual abuse or incest
and eating disorder?, Canadian Journal of Psychiatry. – 1986. – 31.P–. 656-660.

Smith, S.M., Hanson, R., Battered children: A medical and psychological study,
British Medical Journal. – 1974. – 3. – P. 666-670.
INTERVENŢII VALIDATE ŞTIINŢIFIC ASUPRA TRAUMEI LA COPII; MODELUL
INTERVENŢIEI COGNITIV-COMPORTAMENTALEFOCALIZATE PE TRAUMĂ
(TRAUMA-FOCUSED COGNITIVE-BEHAVIORAL THERAPY,TF-CBT)

Conf. Univ. Dr. Oana Benga*

Modalităţile de intervenţie dezvoltate pentru copiii şi adolescenţii expuşi la


traumă sunt variate şi pot avea ca ţintă individul, grupul, familia sau şcoala. Există
ajustări în funcţie de vârsta şi nivelul de dezvoltare al persoanei care a suferit trauma
:
în cazul copiilor, intervenţiile încorporează frecvent jocul/terapia ludică, în timp
ce în cazul adolescenţilor se păstrează formatulintervenţiilor pentruadulţi, ind
însă introduse elemente care vizează provocările specice acestei vârste – asumarea
riscului, presiunea socială (Vickerman & Margolin, 2007). Indiferent de variabilitatea
modalităţilor de intervenţie,există un consens din ce în ce mai mare în ceea ce priveşte
obiectivele terapeutice şi strategiile utilizate pentru atingerea acestora. Un recent set
de bune practici, bazat pe literatura clinică şi intervenţiile testate empiric, şi incluzând
consideraţii practice, terapeutice şi etice, este prezentat succint în continuare.

Principii practice care ghidează practica intervenţiilor terapeutice validate ştiinţic


(evidence-based) sau a celor promiţătoare (evidence-informed) în cazul traumei la
copii (Ford & Cloitre, 2009):

1. Prioritatea principală o reprezintă asigurarea securităţii şi stabilităţi copilu lui


sau a familiei acestuia.
2. Este esenţială realizarea unui “pod relaţional” triadic între terapeut, copil şi
părinte/persoană în grija căreia se aă copilul.
3. Diagnosticul, planul de intervenţie şi monitorizarea rezultatelor acesteia sunt
relaţionale (sunt organizate în funcţie de nevoile, resursele şi scopurile copilului
şi ale părintelui, au sens în primul rând pentru aceştia şi nu pentru terapeut!).
4. Diagnosticul, planul de intervenţie şi monitorizarea rezultatelor sunt întotdeauna
bazate pe punctele tari (factorii de rezilienţă) ale copilului, respectiv părintelui.
5. Toate fazele intervenţiei au ca scop dezvoltarea abilităţilor de autoreglare.
a. Autoreglare emoţională.
b. Autoreglare cognitivă (atenţie, memorie, luare de decizii).
c. Autoreglare a conştiinţei şi motivaţiei – eliminarea stărilor disociative.
d. Autoreglare somatică.

*Oana Benga este conferenţiar universitar doctor în cadrul Catedrei de Psihologie a Universităţii
“Babes-Bolyai”
41
6. Este necesar să se stabilească cum şi când sunt abordate amintirile cu 1. Psihoeducarea copilului şi a părintelui
conţinut traumatic. 2. Managementul stresului
7. Este important să poată  prevenite şi controlate discontinuităţile relaţionale şi 3. Identicarea şi modularea emoţiilor
episoadele de criză psihosocială. 4. Copingul cognitiv
5. Construcţia naraţiunii despre traumă
Modelul TF-CBT (Cohen, Mannarino & Deblinger, 2006) 6. Procesarea cogniţiilor legate de traumă
Intervenţia de tip cognitiv comportamental este din ce în ce mai mult recunoscută 7. Managementul comportamentului copilului de către părinte
drept model de terapie preferenţială în stresul posttraumatic la copii, ind cel mai 8. Intervenţii terapeutice cu diada copil-părinte
consistent model validat ştiinţic în caz de dezastre naturale, proceduri medicale 9. Monitorizarea IN VIVO a răspunsului la amorse ale evenimentului
traumatic
dureroase, abuz sexual, doliu traumatic, şi,în ultimii ani, abuz zicşi violenţă
domestică. De asemenea, modelul cognitiv-comportamental este prima opţiune în MODELUL TF-CBT (1): PSIHOEDUCAREA COPILULUI ŞI A PĂRINTELUI
cazul problemelor de stres traumatic complex. Psihoeducarea este o componentă majoră a intervenţiei TB-CBT, care, deşi
Formula terapeutică particulară dezvoltată de Cohen, Mannarino & Deblinger introdusă la debutul intervenţiei terapeutice, continuă pe tot parcursul procesului
(2006) este cea a intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă (trauma terapeutic. Această componentă se referă la oferirea de informaţii corecte despre
-focused cognitive-behavioral therapy, TF-CBT). Cu ecienţa demonstrată empiric traumă şi efectele acesteia atât copilului cât şi părintelui, cu scopul de a normaliza
în toate tipurile de situaţii/evenimente tarapeutic e enumerate anterior, acest tip de răspunsul ecăruia dintre cei doi la evenimentele traumatice, şi de a întări cogniţiile
intervenţie focalizată pe traumă nu se recomandă dacă: acurate, o dată ce acestea au fost dobândite.
- intervenţiei;
nu există o amintire specică, clară a incidentelor traumatice care fac obiectul Necesitatea
faptul acestei
că acei copii careetape într-o
au fost fază ale
victime incipientă a demersului
unor evenimente terapeutic
traumatice n uvine din
înţeleg
- problemele comportamentale sau psihosociale ale copilului sunt acute sau foarte bine ce li s-a întâmplat, sunt confuzi, au tendinţa de a se autoînvinovăţi sau
severe; au fost în mod deliberat induşi în eroare de agresor.
- sistemul de suport familial/de îngrijire este instabil sau fragmentat (datorită Psihoeducarea presupune mai mulţi paşi:
psihopatologiei părintelui sau datorită unor plasamente multiple ale copilului 1. Oferirea de informaţii generale despre evenimentul traumatic
în afara familiei). - Cât de frecvent este evenimentul traumatic specic pe care copilul l-a experienţiat,
Deşi acest model de intervenţie şi-a demonstrat ecienţa mai ales la copiii de cine este victimă a unui astfel de eveniment, ce cauzează trauma;
vârstă şcolară şi adolescenţi, există adaptări ale protocolului de lucru TF-CBT - Care sunt răspunsurile comportamentale şi emoţionale pe care de regulă un
şi pentru copiii de 2-6 ani (Scheeringa et al., 2007), cu precizarea că expunerea copil le trăieşte ca răspuns la traumă – oferă un feedback care validează trăirile
la traumă şi trainingul abilităţilor de relaxare pot  utilizate dacă sunt adaptate copilului şi ale părintelui
vârstei copilului, iar părintele este capabil să îşi controleze propria anxietate, - Conştientizarea propriului corp/educaţie sexuală în caz de abuz zic sau sexual:
pentru a participa pas cu pas, alături de copil, în procesul terapeutic. numirea corectă a părţilor corpului, conştientizarea propriului corp, înţelegerea a
Elementele modelului intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă ceea ce înseamnă comportament sexual sănătos; se facecu informarea părinţilor
(trauma-focused cognitive-behavioral therapy, TF-CBT) şi obţinerea acordului acestora
Componentele modelului intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe - Abilităţi de reducere a riscului, pentru a diminua şansele de traumatizare
traumă sunt oferite, în mod tipic, separat copilului şi părintelui,
în sesiuni individu
ale, ulterioară; de exemplu, ce atingeri sunt OK, şi care nu sunt OK
pentru ca abia către sfârşitul demersului terapeutic să se desfăşoare şi sesiuni comune Ca şi tehnică de lucru cu copiii, mai ales la vârste mai mici, este utilă folosirea
părinte-copil. Elementele interve nţiei sunt oferite gradual, deoarece ecare nouă jocului – de exemplu, joc cu întrebări să răspunsuri, cu câştigarea de puncte de
componentă se bazează pe încorporarea unor abilităţi dobândite anterior; există şi către copil chiar şi pentru răspunsuri parţial corecte. De asemenea, pot  utile
o secvenţialitate a modelului, care presupune parcurgerea etapelor terapeutice în şi cărţile cu imagini/desene, benzile desenate. În cazul copiilor mai mari sau al
următoarea ordine: adolescenţilor, poate  mai motivant jocul de rol.
42 43
2. Informaţie specică despre evenimentul traumatic cum ar  crearea naraţiunii despre traumă.
Cohen, Mannarino & Deblinger (2006) propun oferirea de informaţii specice, La ecare secvenţă a psihoeducării este importantă conştientizarea şi respecta rea
particularizate pentru tipul de trauma suferită de copil: abuz sexual, abuz zic/ de către terapeut a diferenţelor inter şi intraculturale, a tradiţiilor şi ritualurilor
violenţă domestică, experienţa ca martor al violenţei domestice. culturale, etnice şi religioase, atât de exp rimare a trăirilor faţă de traumă c ât şi de
De exemplu, în cazul ABUZULUI SEXUA,Laceastă etapă este cea în care se coping în raport cu aceasta.
oferă răspunsuri la întrebări precum:
- Ce este abuzul sexual? MODELUL TF-CBT (2): TEHNICI DE MANAGEMENT
- Cine este victima abuzului sexual? AL STRESULUI ŞI RELAXARE
- Cine este agresorul? Aceste tehnici oferă copiilor un set de instrumente pentru controlul anxietăţii,
- Cum se simt copiii atunci când sunt abuzaţi sexual? în special controlul manifestărilor ziologice ale stresului ş i anxietăţii – tahicardie,
- De ce copiii nu spun că au fost abuzaţi? reex de tresărire accentuat, hiperventilaţie, hipervigilenţă, agitaţie, dicultăţi
- Cum pot să îmi ajut copilul care a fost victima unui astfel de abuz ? de somn, iritabilitate, reacţii de furie/agresivitate. Aceste manifestări pot  mai
problematice atunci când copilul are experienţa unor amorse ale traumei sau când
3. Informaţie specică despre simptomatologia şi diagnosticul
copilului, respectiv încearcă să construiască o naraţiune despre traumă. De aceea, este important ca
despre intervenţie dobândirea acestor tehnici să se producă într-o etapă preliminară a intervenţiei
Această secvenţă este de ajutor atunci când se evită un limbaj excesiv de terapeutice.
clinic, dar în schimb sunt explicate simptomele pe care le trăieşte copilul – de Cohen, Mannarino & Deblinger (2006) sugerează că este important pentru
exemplu, se poate
sunt modalităţi prinspune că iritabilitatea,
care creierul distractibilitatea,
şi/sau corpul copilului indicătulburările de somn
faptul că experienţa copil, înainte
relaxare, să ede învăţarea cu
familiarizat tehnicilor
diferenţapropriu-zise de management
dintre reacţiile al stresului
no rmale la stres şi
si reacţiile
prin care a trecut acesta este copleşitoare. traumatice la stres; mai specic, cu faptul că în urma unui eveniment traumatic
În ceea ce priveşte intervenţia, se oferă o descriere a modelului terapeutic, corpul rămâne într-o stare de alertă, de tensiune, amplicată suplimentar de orice
susţinută în cazul TF-CBT de referirea la suportul empiric al modelului: cu alte stimul – eveniment, gând – care aminteşte de traumă. Pe de altă parte, copilul
cuvinte, se face referire la faptul că majorit atea copiilor care au fost supuşi acestui trebuie să e convins că acest proces este reversibil, şi că în urma exerciţiilor
tip de intervenţie au ajuns la o reducere a simptomatologiei şi la dezvoltarea unor de relaxare care vor  dobândite, tensiunea se poate disipa iar calmul se poate
solide strategii de coping. Astfel, întreaga familie - în particular părinţii, foarte redobândi.
adesea speriaţi că niciodată copilul lor nu îşi va reveni de pe urma traumei – este Tehnici
“alimentată” cu speranţă şi încredere, ceea ce duce la creşterea complianţei faţă 1. Controlul respiraţiei
de tratament. Copilul este instruit să închidă ochii şi să inspire a tât de adânc, încât abdomenul
inferior să e proeminent în timpul inspirării aerului, şi să se retragă la expirare.
4. Oferirea de strategii atât părintelui cât şi copilului pentru a face faţă Poate  ajutat să înveţe mişcarea corectă, dacă este aşezat pe spate, şi are aşezat
simptomelor curente un pahar de plastic, o carte mică sau o jucărie de pluş pe abdomen: dacă obiectul
De exemplu, atunci când un copil cu simptomatologie de tip stres posttraumatic se ridică în timpul inspirului, respiraţia abdominală este realizată corect. Apoi,
are dicultăţi de somn, şi ca urmare are dicultăţi de concentrare sau accese copilul este învăţat să numere în gând până la cinci când inspiră, şi tot până la
de agresivitate la şcoală, ori este foarte iritabil acasă, oferirea unor strategii cinci când expiră, urmând ca în timp expiraţia să devină mai lentă decât inspiraţia.
comportamentale sau cognitiv-comportamentale pentru rezolvarea acestei Deoarece pentru unii copii, mai ales cei care ai avut experienţa abuzului sexual,
probleme curente se face spre beneciul ecăruia dintre membrii familiei. poziţia întinsă poate reactiva amintirea traumei, aceleaşi exerciţii pot  executate
Optimizarea funcţionării copilului şi a familiei sale duce la întărirea relaţiei şi în poziţie şezândă, cu ochii închişi.
terapeutice, la încrederea sporită în terapeut, în acest fel crescând şansele de Pentru a menţine atenţia focalizată pe actul respiraţiei, copiii pot  învăţaţi să
angajare în etapele ulterioare, mu lt mai anxiogene, ale intervenţie i terapeutice – repete în gând un cuvânt - “calm”, “relaxat” - cuplat cu expiraţia.
44 45
În cazul copiilor de vârste mai mici, pot  folosite şi tehnici mai intuitive. De elastic prins în jurul încheieturii, care este întins şi apoi lăsat să revină, în felul acesta
exemplu, este utilă folosirea unui balon, pe care copilul îl umă, imaginându-şi semnalizând că gândul trebuie să înceteze).
că îngrijorarea sau neliniştea sa intră în balon în locul aerului. Acest exerciţiu de Pentru unii copii metafora schimbării canalelor TV, prin apăsarea cu degetul a
respiraţie profundă permite externalizarea îngrijorării, anxietăţii, dar în formatul unui buton imaginar, este preferabilă utilizării elasticului.
unei activităţi plăcute şi motivante pentru copii. În cazul acestei tehnici, este util ca să existe deja în „repertoriul de gânduri” al
Tot o tehnică intuitivă este cea a balonaşelor de săpun, reale sau doar imaginare, copilului un gând pozitiv sau o imagine mentalăa unui eveniment fericit, a unui
copiii ind stimulaţi să realizeze ce se întâmplă daca suă prea tare într-un astfel loc preferat sau a unei experienţe plăcute – un „moment perfect”. Cu cât imaginea
de balon, pentru ca ulterior să e î ncurajaţi să sue încet, lent, pentru a nu sparge mentală este mai saturată în detalii senzoriale (vizuale, auditive, gustative, olfactive)
balonaşele, şi să se gândească în acelaşi timp la ceva pozitiv. cu atât este mai ecientă în distragerea atenţiei de la gândul intruziv.
Unii terapeuţi le sugerează copiilor să vizualizeze şi să deseneze un „spaţiu
2. Relaxarea musculară progresivă, cu utilizarea imageriei securizant”, care poate  folosit şi pentru întreruperea gândurilor şi pentru auto-liniştire
Aceasta este de asemenea o tehnică de relaxare ecientă pentru copiii care în general. Acest loc poate  real sau doar imaginar, şi invocarea sa este utilă ulterior,
au dicultăţi de adormire sau care manifestă multe simptome somatice. pe parcursul construcţiei naraţiunii despre traumă, deoarece este mai uşoară tolerarea
Pentru copiii de vârste mici, se poate utiliza analogia cu un mănunchi de amorselor evenimentului traumatic.
spaghete înainte de a  erte (când sunt rigide) şi după erbere (când sunt moi şi
se îndoaie uşor). O altă analogie poate  între Soldăţelul de Plumb sau Omul de MODELUL TF-CBT (3): IDENTIFICAREA ŞI MODULAREA EMOŢIILOR
Tinichea, respectiv o păpuşă de cârpă. Terapeutul trebuie să îi explice copilului că Copiii care au trecut prin experienţa unei traume au predominant emoţii
atunci cândcând
în schimb suntem stresaţi,
învăţăm muşchii
să ne relaxămnoştri nu sunt relaxaţi,
musculatura, ne simţim
ne simţim uşori şitensionaţi,
eliberaţi. negative,
emoţională.dureroase,
Adesea ei şise tem
se confruntă cu serioase
că vor  copleşiţi probleme
de forţa de autoreglare
acestor trăiri emoţionale.
Această tehnică de asemenea este exersată cel mai bine în poziţie culcată sau În plus, copiii de vârste mici au un vocabula r prea puţin bogat, care nu le permite
şezândă, dar relaxată. Copilul este învăţat să îşi contracte (pentru a localiza corect să exprime sucient de nuanţat emoţiile intense pe care le experienţiază.
muşchii) şi apoi să îşi relaxeze, pe rând, câte o grupă musculară, începând cu dege
tele De aceea, a treia componentă a modelului TF-CBT îi ajută pe copii să
de la picioare, urmând apoi picioarele, încheieturile, etc., până când ecareune regi dobândească abilităţi de exprimare şi management al propriilor emoţii. Copiii
a corpului a fost progresiv relaxată. Un exemplu de scenariu pentru relaxarea sunt învăţaţi să identice în mod corect şi să discute relaxat despre o diversitate
musculară progresivă, adaptat pentru copii, poate  găsit in Rapee, Wignall, Hudson de emoţii, cu ajutorul unor tehnici variate - joc de rol, desen, jocuri. De asemenea,
& Schniering (2009) copiii sunt învăţaţi să identice diferite niveluri de intensitate a unei emoţii
Dansul, muzica, jocurile pot  la rândullor folosite pentru relaxarea musculară. (de exemplu, cu ajutorul Termometrului Emoţiilor). Această componentă a
O dată cu dobândirea tehnicii, copiii pot  antrenaţi să o folosească de ecare programului vizează şi învăţarea unor strategii de exprimare adecvată a emoţiilor.
dată când le sunt activate, în mod intruziv, amintirile despre traumă – la şcoală Terapeutul poate iniţial să îi ceară copilului să scrie/să spună toate emoţiilela care
sau acasă. se poate gândi timp de 3 minute (copiii mai mici de regulă numesc 5-10 emoţii, în
timp ce adolescenţii se pot gândi la mai multe emoţii decât cele care pot  notate în
3. Strategii de distragere a atenţiei şi de scurtcircuitare a gândurilor negative intervalul de timp dat). Astfel terapeutul poate evalua capacitatea copilului de a
Întreruperea gândurilor reprezintă o metodă de distragere a atenţiei copilului identica emoţiile. Ulterior, terapeutul poate iniţia un joc prin care ecare dintre
de la ruminaţiile pe marginea traumei, şi de refocalizare pe gânduri nontraumatice, cei doi parteneri alege pe rând o emoţie
pozitive. Este util ca această tehnică să e dobândită şi stăpânită de copil înainte din listă şi descrie când anume a trăit-o ultima oară. Tot sub formă de joc, i se
de a începe construcţia naraţiunii terapeutice, întrucât permite controlul gândurilor solicită copilului să spună ce emoţii sunt trăite în diferite situaţii (când obţii
intruzive. o notă bună la şcoală, când râd copiii de tine), respectiv să identice acele
Întreruperea sau scurtcircuitarea gândurilor negative se face punând un stop situaţii în care el însuşi a experienţiat o anu mită emoţie (“Spune-mi când te-ai
gândurilor nedorite, e verbal („Stop”, „Pleacă”, „Dispari”), e zic (cu ajutorul unui simţit trist/ruşinat/bucuros etc.”).
46 47
Tehnicile mai intuitive de identicare a emoţiilor presupun utilizarea unor - Vorbeşte cu unul dintre părinţi sau cu un adult care te ascultă şi te înţelege.
cărţi de joc cu emoţii, care pot  realizate chiar de către terapeut, folosind feţe - Cântă cu voce tare.
schematice care reprezintă emoţii, sau fotograi ale unor expresii emoţionale. - Dansează.
O altă tehnică, propusă de O’Connor (1983), „Color Your Life”(Colorează-ţi - Fă ceva cu mâinile – împleteşte, croşetează, pictează, etc.
viaţa), presupune ca iniţial copilul să asocieze câte o culoare ecărei emoţii specice - Spune-ţi 5 lucruri bune despre tine.
pe care a identicat-o anterior, pentru ca apoi să coloreze o siluetă umană în diferitele - Vorbeşte despre ceea ce simţi.
culori corespunzătoare emoţiilor respective, pentru a localiza unde anume simte - Scrie ce simţi într-un jurnal.
dragoste, tristeţe, furie, etc. Pe ba za desenului, se iniţiază o discuţie cu copilul, care - Ajută pe altcineva.
poate  extrem de utilă apoi pentru focalizarea intervenţiei terapeutice pe obiective Un alt aspect esenţial din perspectiva modelului cognitiv-comportamental, care
specice. condiţionează ulterior paşii int ervenţiei, este înţelegerea de către copil a distincţiei
Un aspect important îl reprezintă faptul că această secvenţă de identicare a dintre gânduri şi emoţii, şi a relaţiei care există între cele două componente.
emoţiilor nu trebuie să aibă în obiectiv emoţiile legate de evenimentul traumatic – Adesea nici adulţii nu reuşesc să opereze cu această distincţie. La întrebarea
decât dacă în mod spontan copilul le aduce în discuţie. Pentru consolidarea relaţiei „Cum te-ai simţi dacă o colegă de clasă nu ar vorbi niciodată cu tine?” mulţi
terapeutice şi întărirea sentimentului de siguranţă al copilului, este important ca copii dar şi adulţi răspund: „Aş simţi că mă urăşte.” O astfel de armaţie însă
primele şedinţe terapeutice să se încheie într-o notă afectivă pozitivă. exprimă un gând,o idee, şi nu un sentiment, o emoţie legată de acea situaţie
Există câteva aspecte problematice legate de identicarea şi exprimarea ipotetică. Răspunsul care exprimă o adevărată emoţie este de genul: „Aş  tristă/M-aş
emoţiilor, şi anume: simţi furioasă.”
• Vârsta
şi exprima / Nivelul
emoţii simpledevs.dezvoltare
- în funcţie
complexe, de acest
pot sau nu să factor,
aibă încopiii pot recunoaşte
repertoriu emoţii care bazaÎnţelegerea
dobândiriirelaţiei dintre gânduri
unor strategii şi emoţiisau
de management estemodulare
importantă pentru că stă la
a emoţiilor.
presupun conştiinţa de sine (ruşine, vină), pot sau nu să opereze cu emoţii mixte, şi Pentru copil, gândurile, cogniţiile pot  reprezentate drept modalitatea prin
reuşesc sau nu să eticheteze verbal, în mod corect, diferitele emoţii; care „creierul nostru vorbeşte cu noi”. În ceea ce priveşte emoţiile, copilului i se
• Lipsa conştientizării propriilor emoţii sau dicultăţi în a vorbi despre propriile poate spune:
emoţii- poate să e o caracteristică individuală anterioară traumeisau poate să apară „Mulţi oameni cred că emoţiile vin din noi, şi nu putem controla nici
ca şi consecinţă a acesteia. Pentru a ajuta la identicarea emoţiilor, se pot invoca ce simţim, şi nici când anume simţim ceva. De fapt, emoţiile noastre
emoţiile altor copii sau ale unor personaje din poveşti, desene animate; sunt răspunsuri la gândurile pe care le avem. Uneori anumite gânduri ne
• Detaşarea de emoţii a copilului(vorbeşte despre emoţii “la rece”, chiar şi atunci vin în minte atât de des, încât nici nu ne mai dăm seama că ele există.
când este vorba de frică sau –furie)
în acest caz, este important să e ajutat, pe Acestea sunt gânduri automate, pentru că apar fără să ne dăm seama, din
parcursul terapiei, să înţeleagă ce emoţii experienţiază de fapt şi ce strategii obişnuinţă; şi credem că toţi ceilalţi oameni au aceleaşi gânduri ca şi noi. Dar
evitative foloseşte; iar după consolidarea relaţiei terapeutice, emoţiile pot  adesea, aceste gânduri nu sunt corecte, sau nu ne sunt de folos, şi de aceea ne fac
provocate pe parcursul şedinţei terapeutice. să simţim emoţii care ne fac rău în loc să ne ajute.”

În ceea ce priveştemodularea emoţiilor, strategiile pe care copilul le poate învăţa pe Apoi pot  date exemple de relaţii între gânduri şi emoţii, adaptate vârstei,
parcursul intervenţiei terapeutice ar putea  (după Cohen, Mannarino & Deblinger, 2006): genului, intereselor copilului.
- Opreşte-te din ceea ce făceai, închide ochii, şi respiră lent şi adânc de 10 ori. Cum te-ai simţi dacă o colegă de clasă nu ar vorbi niciodată cu tine?
- Imaginează-ţi că eşti în „locul tău sigur”/spaţiul tău de securitate. Gând: Mă urăşte/Nu mă poate suferi.
- Ascultă muzica ta preferată. Emoţie: tristeţe, furie
- Ascultă, priveşte sau citeşte ceva distractiv. Gând alternativ: E o fată timidă.
- Aleargă pe loc timp de 5 minute. Emoţie: Mi-ar părea rău pentru ea (empatie)./Nu aş mai  atât de tristă.
- Ieşi şi plimbă-te într-un loc sigur.
48 49
MODELUL TF-CBT (4): COPINGUL COGNITIV „Oare ce mănânc la micul dejun?”
Gândurile copiilor (şi ale adulţilor de referinţă pentru aceştia) reectă Unii copii nu realizează că toţi oamenii vorbesc CU EI ÎNŞIŞI, astfel încât
adesea modul în care ei încearcă să dea un sens experienţelor traumatice poate  o adevărată uşurare să ae că nu sunt singurii care au asemenea conversaţii
trăite. Cunoştinţele, experienţa de viaţă permit ca evenimentele traumatice să interioare!
dobândească acest sens. Dată ind însă baza limitată de cunoştinţe şi experienţe
de care dispun copiii, există în mod particular riscul ca ei să dezvolte gânduri/ Al doilea paîls constituie înţelegerea triunghiului cognitiv. Mulţi copii dar şi adulţi
cogniţii disfuncţionale despre evenimentele traumatice. Aceste gânduri le pot nu realizează că pot alege să îşi modice gândurile,şi astfel îşi pot schimbaemoţiile şi
inuenţa în mod negativ dezvoltarea cognitivă şi emoţională ulterioară. comportamentele. ocmai T această idee este la baza triunghiului cognitiv
– gurat mai jos.
Copingul cognitiv se referă la o varietate de intervenţii prin care copiii şi
adulţii sunt încurajaţi să îşi exploreze propriile gânduri, pentru a disputa şi corecta Gânduri/cogniţii Comportamente
cogniţiile care sunt inacurate sau nefolositoare (Beck, 1976; Ellis & Grieger, 1977).
Copingul cognitiv presupune înţelegerea modelului ABC cognitiv- comportamental ,
deci şi a distincţiei - şi relaţiei - care există între emoţii, gânduri şi comportament
.
De asemenea, această componentă a intervenţiei vizează recunoaşterea
şi înţelegerea diferenţei dintre cogniţii corecte, acurate (raţionale) şi cogniţii
incorecte, inacurate (iraţionale), dintre cogniţii utile, adaptative şi cogniţii care
nu sunt utile, dezadaptative.
În plus, copingul
disfuncţionale cognitiv
cu cogniţii se referă la înlocuirea cogniţiilor incorecte,
funcţionale. Emoţii
Aşadar, triunghiul cognitiv presupune recunoaşterea relaţiei dintre gânduri,
Tehnici: emoţii şi comportamente, şi, drept corolar, recunoaşterea relaţiei dintre
• Triunghiul cognitiv - gânduri, emoţii , comportamente comportamentele proprii şi răspunsul comportamental al celorlalţi.
• Utilizarea unui exemplu ipotetic pentru a explica modul în care gândurile În cazul copiilor, înţelegerea şi operarea cu triunghiul cognitiv se poate face
afectează comportamentele utilizând mai multe strategii:
• Generarea de scenarii în care copilul să identice cele 3 componente - prin poveşti
• Facilitarea generării de către co pil a unor cogniţii funcţionale - prin întrebări - prin discutarea unor scenarii ipotetice
logice utilizate progresiv (metoda socratică) - prin utilizarea unor scenarii din viaţa copilului – dar, cu excepţia cazului în
• Discutarea modului în care această abilitate poate  utilizată în viaţa reală care sunt generate spontan de către acesta, nu sunt utilizate exemple legate
• Încurajarea unui dialog pozitiv cu sine (positive self-talk) (inclusiv prin de traumă.
cântec) Scenariile ipotetice sunt folosite cu scopul de a identica atât gândul cât şi
emoţia provocată de acel gând. Atunci când copilul identică mai întâi emoţia,
Primul pasal copingului cognitiv constă în identicarea DIALOGURILOR este întrebat: „Dar ce ţi-a trecut prin minte când ai simţit asta?”
INTERIOARE. Această secvenţă poate  dicilă, mai ales dacă asemenea dialoguri De exemplu,
sunt profunde, repetitive, şi/sau stigmatizante. De aceea este util de început cu Mama te ceartă pentru un lucru făcut de fratele tău mai mic.
exerciţii simple, fără legătură cu trauma. Gând: Mama nu e dreaptă.
De exemplu, copilul poate  întrebat: Emoţie: Rănit, furios.
Care este primul lucru pe care ţi-l spui când te trezeşti dimineaţa? Înainte să Profesoara vă anunţă că veţi da azi o lucrare de vericare.
te dai jos din pat şi să vorbeşti cu voce tare? Gând: Nu sunt bun la matematică, am să iau iar o notă mică.
„Mi-e somn!” Emoţie: Speriat, îngrijorat, furios pe profesoară.
„Nu vreau să mă duc la şcoală!” 50 51
Al treilea pas cuprinde generarea de gânduri alternative, acurate şi/sau folosi
toare. În schimb, atribuirea funcţională pentru acelaşi eşecsuna
ar în felul următor:
Există mai multe strategii prin care inclusiv copiii de vârste mici pot înţe lege cum „A fost un examen greu. Am crezut că am învăţat bine toate cursurile, dar
se poate înlocui un gând disfuncţional, greşit, cu unul funcţional, corect, util: cred că ar  trebuit să învăţ mai mult. Data viitoare va  mai bine.”
• Prin analogie cu schimbarea canalelor TV: „Dacă nu îţi place ce vezi pe un
canal, poţi muta pe altul, apoi pe altul - până găseşti un canal care te face să te Întrucât copiii nu reuşesc întotdeauna să înţeleagă şi să recunoască gândurile
simţi bine.” disfuncţionale, unii autori (Mueser, Jankowski, Rosenberg, Rosenberg, &
• Prin folosirea de „thought bubbles”, cum apar în cazul benzilor desenate, pentru Hamblen, 2004, Cohen, Manarino, & Deblinger, 2006) au propus următorul
a ilustra ce îi trece prin minte unui anumit personaj. format care facilitează identicarea patternurilor maladaptative de gândire:
Oare la ce se gândeşte/ce îşi spune personajul?
Nu putem să îl facem să se gândească la altceva, pentru ca să se simtă mai bine? DANA DA SAU NU
• Prin analogie cu folosirea unor ochelari de soare culentile de diferite culori Dana vede totul ca ind e da, e nu; ori paharul e complet plin, ori e gol: totul
- situaţia e aceeaşi, dar o vedem „în altă lumină” Odată înţeles procesul generării sau nimic. Dacă nu ia o notă de 10, atunci se aşteaptă la 4.
acestor cogniţii alternative, se poate opera cu scenarii ipotetice cum
sunt cele descrise „Dacă lumea nu e sigură tot timpul, înseamnă că e întotdeauna periculoasă.”
la pasul anterior. „Dacă nu poţi avea încredere în nici un bărbat (femeie), nu poţi să ai încredere în nici o
Mama te ceartă pentru un lucru făcut de fratele tău mai mic. femeie (bărbat).”

Scenariu 1 IONUŢ IARĂŞI-ŞI-IARĂŞI


Gând: Mama nu e dreaptă. Ionuţ vede lumea va ind compusă din lucruri rele care se repetă unul după
Emoţie: Furios. altul, doar pentru că i s-a întâmplat odată ceva rău. Înto tdeauna trage concluzia că
Comportament:Îi spui :”te urăsc!” şi fugi la tine în cameră. urmează să se întâmple un lucru rău, chiar înainte de a se  întâmplat orice. Uneori,
Rezultat:Mama te pedepseşte. asta face ca lucrurile rele chiar să se întâmple! De exemplu, Ionuţ gândeşte aşa:
„Dacă prietenul meu nu vrea să vorbească azi cu mine după ore, înseamnă că nu
Scenariu 2 doreşte să mai m prieteni.”
Gând: Mama nu va mai  furioasă pe mine dacă va aa ce s-a întâmplat în realitate. „Am avut o dată un accident de maşină, înseamnă că mi se va mai întâmpla un
Emoţie: Calm, încrezător. accident.”
Comportament:Îi explici mamei calm că nu tu ai făcut acel lucru.
Rezultat:Mama îşi cere scuze că te-a acuzat pe nedrept. CRISTINA CATASTROFĂ
Cristina se gândeşte întotdeauna la cel mai rău lucru care se poate întâmpla
TIPURI DE COGNIŢII DISFUNCŢIONALE în orice situaţie. Indiferent de situaţie, ea începe să se gândească „şi dacă?”,
Multitudinea de gânduri disfuncţionale pe care le experienţiază copi ii poate  ajungând la gânduri despre cel mai rău scenariu posibil. De exemplu, dacă a luat
redusă la câteva tipuri de bază, care au fost corel ate cu dezvoltarea psihopatolo
giei o notă proastă, se gândeşte „Înseamnă că voi avea note proaste tot anul. Nu voi 
(depresie, anxietate); s-a constatat astfel că persoanele vulnerabile la psiho- în stare să îmi iau bacalaureatul, şi voi  ratată cu totul. Viaţa mea s-a terminat.”
patologie recurg, atunci când încearcă să explice cauzele evenimentelor, la „Dacă am coşmaruri legate de împuşcături, înseamnă că o iau razna. Mă vor pune
atribuiri personale/interne versus externe, pervazive/globale versus specice, în spital şi nu am să mai ies de acolo niciodată.”
permanente versus tranzitorii. „Tata trebuia sa mă ia de la şcoală şi a întârziat...probabil i s-a întâmplat şi lui
ceva rău, ca şi fratelui meu...poate că a fost rănit ca şi fratele meu...Doamne, cred
Un exemplu de atribuire disfuncţională pentru eşecul la un examen ar : că a murit!”
„Am căzut la examen pentru că sunt un prost, nu sunt în stare să învăţ nimic. Niciodată
nu voi  bun de nimic.” 52 53
NORA NICI UN SENS emoţională este prea mare, având nevoie de una sau mai multe sesiuni în care să
Nora gândeşte întotdeauna negativ: orice s-a întâmpla, găseşte un motiv discute evenimentele, gândurile, emoţiile din perspectiva prezentă.
să creadă că lucrurile nu vor merge bine. Astfel ea nu poate vedea şi faţa bună În conceptualizarea iniţială propusă de Deblinger, McLeer & Henry (1990),
a lucrurilor, chiar şi atunci când lucrurile merg bine, şi de aceea se simte rău crearea naraţiunii despre traumă a fost considerată drept o procedură de
aproape tot timpul. De exemplu, dacă Nora e invitată la o petrecere, ea se gândeşte desensibilizare: prin citirea, scrierea sau elaborarea repetată pe marginea traumei,
„Nimeni nu va vorbi cu mine, şi am să mă simt groaznic. Nu are rost să mă duc, hiperarousalul psihologic şi ziologic al copilului se reduce. De asemenea, pe
pentru că mă voi simţi oribil. măsură ce copilul este încurajat să îşi exprime gândurile şi emoţiile, terapeutul
„Nimic nu merge bine pentru mine, ce rost are să mai încerc?” poate identica şi corecta cogniţiile disfuncţionale ale acestuia.
„Violenţa de la mine de acasă m-a făcut să îmi pierd prietenii care erau băieţi Experienţa cu adulţii victime ale evenimentelor traumatice a dus însă
buni, aşa că e totuna de-acuma, pot  şi prietenă cu oricine, chiar cu băieţii răi”. la conştientizarea faptului că a crea o simplă naraţiune despre traumă nu
este sucient, ci este esenţial ca gândurile şi emoţiile legate de evenimentul
MODELUL TF-CBT (5): CONSTRUCŢIA NARAŢIUNII DESPRE TRAUMĂ traumatic să e integrate într-o experienţă cu sens (Pennebaker, 1993, 1997).
Crearea unei naraţiuni despre traumă reprezintă o procedură care a fost utilizată în De aceea, dincolo de desensibilizarea copilului relativ la evenimentul traumatic
,
intervenţia cu copiii victime ale unui abuz sexual (Deblinger & Hein, 1996; Cohen crearea naraţiunii despre traumă are funcţia de a integra evenimentul traumatic
& Mannarino, 1993), copiii supuşi violenţei comunitare (Pynoos & Nader , 1988), în ansamblul vieţii copilului. În acest fel, copilul va înţelege că trauma este doar o
dezastrelor naturale (Goenjan et al., 1997) şi evenimentelor traumatice unice (March dimensiune (şi nu componenta denitorie) a vieţii sale şi a conceptului său de sine.
et al., 1998).
Este cel maiimageriei
• controlul importantintruzive,
pas pentru:
cu coloratură emoţională negativă, legată de PriDecizia
1. ncipalii asupra
paşi în cformatului
onstrucţia nnaraţiunii
ara-ţiu nii: desen, cântec, poezie, document
carte,
traumă; redactat la computer. Odată ales formatul, copilul este invitat să scrie/ să
• reducerea evitării stimulilor, situaţiilor şi emoţiilor asociate cu trauma; povestească despre sine, pornind de la o activitate preferată desfăşurată în ultima
• identicarea cogniţiilor disfuncţionale despre evenimentele traumatice; vreme, sau de la detalii despre sine (unde locuieşte, unde merge la şcoală, etc.).
• recunoaşterea, anticiparea şi pregătirea pentru reîntâlnirea cu amorse ale 2. Alegerea modalităţii de a începe construcţia- naraţiunii din ziua precedentă
traumei. evenimentului traumatic, din ziua în care s-a produs evenimentul, sau din momen tul
Scopul acestei componente din programul terapeutic este de a decupla gândurile , prezent înapoi în timp.
stimulii-amorse, discuţiile despre traumă de emoţiile negative copleşitoare - frică, 3. Descrierea percepţiei copilului asupra evenimentului - de-a lungul mai multor
oroare, neajutorare, ruşine, furie – experienţiate de victimă. întâlniri.
De-a lungul întâlnirilor terapeutice copilul este încurajat să descrie din ce în ce 4. Citirea naraţiunii
- de către copilul însuşi sau de către terapeut, pe măsură ce
mai detaliat ce s-a întâmplat înainte, în timpul şi după traumă, şi să îşi analizeze aceasta este elaborată de către copil.
gândurile şi emoţiile experienţiate în ecare din aceste secvenţe. Atunci când este 5. Adăugarea unor gânduri şi emoţii la varianta
iniţială a poveştii.
realizată corect, această parte a terapiei încurajează copilul, în mod gradual dar atent 6. Includerea momentului/amintirii/părţii celei mai critice a evenimentului
controlat, să se refere la aspecte din ce în ce mai critice/dureroase ale evenimentului. traumatic- descris în detaliu.
De aceea ecare pas în construcţia naraţiunii despre traumă este mai dicil decât cel 7. Utilizarea unor tehnici de procesare (restructurare) pentru
cogntivă -
a corecta
anterior. Calibrarea intervenţiei este dicilă pentru terapeut, deoarece acesta nu ştie distorsiunile, erorile apărute în descrierea evenimentului.
de la început care aspect al evenimentului a fost cel mai traumatic pentru copil pînă 8. Utilizarea unor tehnici de relaxare
– dacă, în ciuda repetării naraţiunii despre
când construcţia narativă nu ajunge în acel punct (Cohen, Manarino, & Deblinger, traumă, copilul continuă să trăiască reacţii emoţionale intense/manifestări de
2006). Terapeutul îl poate încuraja pe copil să se întoarcă în timp şi să se transpună reactivitate ziologică accentuate.
în mintea sa de atunci, rememorând ecare detaliu ca şi când evenimentul s-ar 9. Recompensarea copilului – pentru efortul depus.
petrece în prezent. Pentru mulţi copii, acest exerciţiu este dicil deoarece încărcătura 10. Încurajarea copilului - prin introducerea unui sfârşit optimist, pozitiv al
54 naraţiunii. 55
În cazul copiilor care au trecut prin mai multe traume, sau a căror viaţă este • corectarea erorilor cognitive ale copilului legate de evenimentul traumatic;
compusă din evenimente traumatice (de exemplu, mutarea dintr-o familie de • examinarea acurateţii şi utilităţii cogniţiilor
părinţilor despre evenimentul traumatic;
plasament în alta), e necesară construcţia mai multor episoade narative. În acest învăţarea de către părinte a modalităţilor de restructurare cognitivă.
caz, copilul este cel care alege ordinea în care să e prezentate evenimentele Un instrument util în realizarea acestui coping îl reprezintă jocul de rol.
traumatice.
O altă formulă pentru cei care au traversat mai multe traume este aceea de MODELUL TF-CBT (7): STRATEGII DE MANAGEMENTAL
construcţie a unei “istorii a propriei vieţi”, care îi poateajuta pe copii să realizeze COMPORTAMENTULUI COPILULUI DECĂTRE PĂRINTE
cum, pe lângă numeroasele evenimente traumatice, au existat şi momente fericite în În mod frecvent, victimizarea copiilor are ca şi consecinţă apariţia unor
existenţa lor. De asemenea, acest demers poate  utilizat pentru a aborda problema comportamente disruptive, agresive, non-compliante. Părinţii care se simt
rezilienţei cu copiii, atrăgându-le atenţia asupra faptului că au devenit din ce în ce mai vinovaţi în legătură cu disciplinarea propriilor copii au adesea dicultăţi în a
puternici tocmai prin confruntarea cu dicultăţile vieţii. controla aceste tipuri de comportament.
Cele mai importante strategii de management al comportamentului includ:
MODELUL TF-CBT (6): COPINGUL COGNITIV ŞI PROCESAREA lăudarea comportamentului, ignorarea comportamentului, utilizarea unui plan de
COGNIŢIILORLEGATE DETRAUMĂ management al contingenţelor.
Naraţiunea despre traumă este un scop în sine (îl ajută pe copil să poată să îşi Tehnici:
spună povestea cu un nivel redus deanxietate) dar şi un punct depornire în explo
rarea 1. Psihoeducarea părintelui
gândurilor şi emoţiilor copilului despre eveniment şi impactul acestu
ia. Adesea, pe 2. Utilizarea laudei ca recompensă pentru comportamente dezirabile
- pentru
măsură ce copilul
semnicative rămânrepetă naraţiunea,
nerezolvate pentrudevine
copil: evident faptul că anumite probleme comportamente
mod consistent; specice; imediatsădupă
fără ca mesajele ce s-a produs
e ambigue – laudacomportamentul;
ind asociată cuîno
- ruşinea şi/sau stigmatizarea; critică („E foarte bine că ţi-ai term inat temele înainte de cină. De ce nu poţi
- sentimentul de responsabilitate (pentru trauma sau pentru evenimentele care face asta mai des?”); utilizând un ton entuziast.
au urmat după descoperirea acesteia – de exemplu, în cazul unui abuz); 3. Utilizarea ignorării active ca răspuns la comportamente- evitarea indezirabile
- atribuirile legate de agresor sau de traumă; oricărei forme de comunicare cu copilul, verbal sau nonverbal.
- modicările în percepţia propriului corp sau a securităţii personale. 4. Utilizarea timeout-ului - întreruperea comportamentului indezirabil şi
Astfel, pot să existe o serie de gânduri eronate legate de traumă, a căror abordare adminis trarea unei întăriri negative, prin deprivarea copilului de atenţia
se face în funcţie de maturitatea emoţională şi cognitivă a copilului. Dar cea mai adultului şi de orice altă sursă de stimulare.
ecientă modalitate este cea directă - de confruntare şi explorare directă prin 5. Utilizarea unor strategii de management al contingenţelor - steluţe, stickere,
dialog. Întrucât părinţii, la rândul lor, pot avea cogniţii disfuncţionale, acestea simboluri; acestea sunt administrate contingent, pentru câte un comportament
vor  abordate în mod similar. Cogniţiile inacurate pot  total false „Este vina mea specic; la sfârşitul săptămânii ele pot  „schimbate” pentru o recompensă
că tata murit în accidentul de maşină, deoarece mă ducea la şcoală atunci când s-a (care este aleasă de părinte împreună cu copilul) – o jucărie sau de preferat
întâmplat asta” sau pot  nonrea liste – imposibile „Ar  trebuit să ştiu că noul meu o activitate.
profesor de sport mă va viola”. Se poate însă ca asemenea cogniţii să e acurate 6. Joc de rol cu părinţii - pentru a testa abilităţile de management al
dar nefolositoare „Mama mea trebuie să  fost îngrozită în ultimele clipe, înainte să comporta mentului dobândite de părinte.
moară înjunghiată.” În unele cazuri, acestecogniţii disfuncţionale iau formaunor
fantezii eroice, copilul imaginându-şi cum ar  putut să se salveze pe sine sau să îi MODELUL TF-CBT (8): INTERVENŢII TERAPEUTICE CU DIADA
salveze pe ceilalţi, în virtutea puterilor sale magice. În alte situaţii, cogniţiile false COPIL-PĂRINTE
vizează autoblamarea pentru evenimente incontrolabile/impredictibile, sau convin - Această secvenţă este realizabilă doar după ce atât părintele cât şi copilul au
gerea că lumea este un loc primejdios, nesigur, de care trebuie să te fereşti. parcurs sesiunile ind ividuale de coping/restructurare cognitivă şi sunt pregătiţi
Copingul cognitiv legat de traumă vizează: emoţional să discute unul cu celălalt despre evenimentul traumatic. În acest mod,
• înţelegerea diferenţei dintre cogniţii
56 acurate versus inacurate legate de traumă; 57
este promovată comunicarea pozitivă între părinte şi copil. Formatul acestor gradual, permiţând desensibilizarea sistematică a copilului, într-un mod similar cu
sesiuni comune este de o oră: în primele 15 minute terapeutul se întâlneşte cu cel utilizat în cazul fobiilor. Şi pentru realizarea acestui pas
al programului terapeutic,
copilul, în următoarele 15 cu părintele, pentru ca în cele 30 minute rămase să se este esenţială colaborarea cu părintele.
lucreze cu diada copil-părinte.
Pe parcursul acestor sesiuni comune, copilul va citi naraţiunea despre traumă,
iar părintele şi terapeutul îl vor lăuda pentru curajul de a  scris şi prezentat această
naraţiune. Este important însă ca, în prealabil, naraţiunea să e completă, iar părintele
să o cunoască prin intermediul terapeutului, pentru a putea să o tolereze din punct de
vedere emoţional şi pentru a  în stare de verbalizărisuportive. Uneori estenevoie de
expunerea repetată a părintelui la naraţiunea despre traumă, până când acesta devine
pregătit emoţional. În plus, terapeutul apelează la jocul de rol, pentru a se asigura că
răspunsurile părintelui vor  suportive şi corespunzătoare.
În ceea ce priveşte pregătirea prealabilă a copilului, acesta este încurajat să se
gândească ce întrebări ar dori să îi pună părintelui – de exemplu, ce simte părintele
legat de traumă, de abuzator (în cazul unui abuz). Copilul este asistat de terapeut în
formularea unor întrebări cât mai clare.
Această pregătire prealabilă a ambelor părţi face ca pe parcursul sesiunii comune
comunicarea
directă să e facilitată, terapeutul intervenind cât mai puţin posibil.
De asemenea, demersul terapeutic poate continua astfel şi acasă, părintele
modelând o formă de coping adaptativ în raport cu trauma.

MODELUL TF-CBT (9): MONITORIZAREA IN VIVO A RĂSPUNSULUI


LA AMORSE ALE EVENIMENTULUI TRAUMATIC
Secvenţele demersului terapeutic descrise până în acest punct, şi în particular
construcţia naraţiunii despre traumă, pot  utile în raport cu amintirile traumatice
ale copilului, dar se pot dovedi insuciente în rezolvarea unor comportamente
generalizate de evitare – unii copii dezvoltând frici generalizate care interferează cu
abilitatea lor de a funcţiona optim.
Este vorba despre evitarea acelor amorse ale experienţei traumatice tre-
cute care nu ajută la securizarea copilului în prezent şi prin generalizare devin
dezadaptative. Această nuanţare este esenţială, întrucât este adaptativ pentru copil
să evite acele situaţii legate de traumă care reprezintă un pericol şi în prezent: de
exemplu, să evite vizitarea tatălui care l-a abuzat zic şi continuă să o facă la
ecare reîntâlnire. În schimb, este dezadaptativ, pentru un copil care a fost abuzat
sexual în dormitorul din vechiul său apartament, refuză să doarmă în dormitorul
din noul apartament, deoarece îi reaminteşte de experienţa traumatică.
Expunerea in vivo este un tip de intervenţie care presupune depăşirea graduală
a acestui tip de evitare şi normalizarea funcţionării copilului. Intervenţia se face
58 59
Bibliograe O’Connor, K. J. (1993). Color Your Life technique. In C. E. Schaefer & K. J.
O’Connor (Editors), Handbook ofplay therapy. New York: Wiley
.
Beck, A.T. (1976). Cognitive therapy and the emotional disorders. New York:
Universities Press. Pennebaker, J. W. (1993). Putting stress into words: Health, linguistic, and
therapeutic implications. Behavior Research & Therapy, 31(6), 539-548.
Cohen, J., Mannarino, A.P. (1996), A treatment outcome study for sexually abused
preschool children: initial ndings. Journal of the Ameri can Academy of Child and Pennebaker, J. W. (1997). Writing about emotional experiences as a therapeutic
Adolescent Psychiatry 35(1), 42-50. process. Psychological Science, 8(3), 162-166.

Cohen, J.A., Mannarino, A.P., & Deblinger, E (2006) Treating trauma and Pynoos, R. S. & Nader, K. (1988). Psychological rst aid and treatment approach
traumatic grief in children and adolescents. New York: Guilford Press. to children exposed to community violence: research implications. Journal of
Traumatic Stress, 1(4), 445-473.
Deblinger, E., & Hein, A.H. (1996), Treating sexually abused children and
their nonoffending parents: A cognitive behavioral approach. Thousand Oaks, Rapee, R. M., Wignall, A., Hudson, J. L., & Schniering, C. A. (2009). Tratamentul
California: Sage Publications. anxietăţii la copii şi adolescenţi. O abordare fundamentată ştiinţic. Cluj-Napoca:
Editura ASCR.
Deblinger, E., McLeer, S. V., & Henry, D. E. (1990). Cognitive/behavioral
treatment for
Preliminary sexually
ndings. abusedof the
Journal children suffering
American post-traumatic
Academy of Child stress:
and Adolescent Scheeringa, M.S.,(2007)
L., Cohen, J.A. Salloum, A., Arnberger,
Feasibility R.A., Weems,
and Effectiveness of C.F., Amaya-Jackson,
Cognitive-Behavioral
Psychiatry, 29(5), 747-752. Therapy for Posttraumatic Stress Disorder in Preschool Children: Two Case
Reports. Journal of Traumatic Stress, 20(4), 631-636.
Handbook of rational-emotive therapy. New York: Springer.
Ellis, A., & Grieger, R. (1977).
Vickerman, K. & Margolin, G. (2007). Postraumatic stress in children and
Ford, J. D., & Cloitre, M. (2009). Best practices in psychotherapy for children and adolescents exposed to domestic violence: II. Treatment.Professional Psychology:
adolescents. In C. A. Courtois & J. D. Ford (Editors), Treating complex traumatic Research and Practice, 38, 620-628.
stress disorders. An evidence-based guide.
New York: The Guilford Press.

Goenjian, A.K., Karayan, I., Pynoss, R.S., Minassian, D., Najarian, L.M.,
Steinberg, A.M., & Fairbanks, L.A. (1997). Outcome of psychotherapy among
early adolescents after trauma. American Journal of Psychiatry, 154, 536-542.

March, J., Amaya-Jackson, L., Murray, M., & Schulte, A. (1998). Cognitive
behavioral psychotherapy for children and adolescents with post-traumatic stress
disorder following a single incident stressor. Journal of the American Academy of
Child and Adolescent Psychiatry, 37(6), 585-593.

Mueser, K.T., Jankowski, M.K., Rosenberg, H.J., Rosenberg, S.D., & Hamblen,
J.L. (2004). Cognitive-behavioral therapy for PTSD in adolescents [provider
manual]. Lebanon, NH: Dartmouth Medical School and New Hampshire-Dartmouth
Psychiatric Research Center.
MODELE DE INTERVENŢIE. REGULI DE LUCRU ÎN CAZURILE DE ABUZ
SEXUAL DIN PERSPECTIVĂ PSIHOSOCIALĂ

Psihoterapeut Principal Corina Mighiu*

G. Fischer şi P. Riedesser (2000) în lucrarea Tratat de psihotraumatologie prezintă


trauma ca deniţie a experienţei traumatice, astfel “traumatizarea psihică se deneşte
ca o trăire vitală de discrepanţă între factori situaţionali ameninţători şi posibilităţile
individuale de stăpânire, trăire însoţită de sentimente de neajutorare şi de abandonare
lipsită de apărare, care produce astfel o zdruncinare durabilă a înţelegerii de sine şi
de lume”.
Cuvântul traumă poate desemna o injurie zicăcauzată de agenţi externi sau o
injurie psihică cauzată de o experienţă înspăimântătoare.
James (1989) deneşte trauma ca o experienţă necontrolată care afectează victima
în mod psihologic inducând sentimentele de neajutorare, vulnerabilitate, pierdere a
siguranţei şi a controlului.
Frica intensă în combinaţie cu pierderea puterii sunt ingredientele de bază ale
unei experienţeprin
fără experienţă traumatice
situaţiileînînsens
care psihologic. Copiii
aceştia uneori potdeexemplu
îi pun, traumatizaţi de adulţii
sunt separaţi în
mod accidental de mama lor într-unmagazin sau pe stradă sau sunt înspăimântaţi de
o soră sau un frate mai mare. Povestirea unor crime de la televizor sau din ziare pot
cauza experienţe traumatice.
Relele tratamente au asupra copilului efectele unui eveniment traumatic. Pornind
de la înţelegerea psihanalitică a conceptului de traumă Laplanche şi Pontalis (1994,
p 444) îl circumscriu ca ind “evenimentul din viaţa subiectului care se deneşte
prin intensitatea sa, incapacitatea în care se găseşte subiectul de a-i răspunde în mod
adecvat, tulburarea şi efectele patogene durabile pe care le provoacă în organizarea
psihică; în termeni economici, traumatismul se caracterizează printr-un aux de
excitaţii care este excesiv în raport cu toleranţa subiectului şi capacitatea acestuia de
a le controla şi elabora psihic.”
În lucru cu copiii abuzaţi sunt mai multe orientări teoretice care oferă o viziune utilă.
Astfel:

Teoriile dezvoltării se ocupă de următoarele aspecte:


- dezvoltarea normală a copilului
- efectele ataşamentului şi a pierderilor asupra copiilor
- impactul experienţelor normale şi anormale din viaţă
* Mighiu Corina este psihoterapeut principal în terapie de familie, coordonator de programe în cadrul
Asociației Salvați Copiii Iași
63
Teoriile interumane cuprind: la elaborarea unor principii care să aibă rol în crearea “unui cadru conceptual
- modalitatea în care relaţiile importante inuenţează identitatea copilului, care sintetizează cele mai bune elemente ce aparţin la cel puţin două abordări
percepţiile, credinţele şi interacţiunile sale, cum sunt teoriile privind relaţia terapeutice”( I.Danoiu, 1999),subliniind faptul că “în psihoterapie, integrarea
cu obiectele, psihologia personală şi psihologia egoului este o formă de sinteză în care sunt incluse cel puţin două teorii, cu speranţa de a
- rolul relaţiei terapeutice şi utilizarea contratransferului afectiv obţine rezultate superioare celor ale utilizării separate a teoriilor iniţiale.
Teoriile cognitiv comportamentale studiază:
• relaţia dintre sentimente şi comportament şi modul în care se realizează Terapiile cognitiv-comportamentale
schimbările Terapiile cognitiv - comportamentale au ca scop reperarea factorilor de
• modalitatea în care sentimentele negative se asociază cu percepţiile despre declanşare şi de menţinere a perturbărilor percepute de subiect, scopul ultim ind
abuz ale copilului acela de a găsi posibilităţile de schimbare şi autosugestie a subiectului.
• maniera în care succesiunea de dezvoltare a fenomenelor, cum sunt percepţia, Tehnicile sunt variate:
motivaţia şi afectele inuenţează puterea copilului de a-şi reorganiza - expunerea şi desensibilizarea sistematică
cunoaşterea - restructurarea cognitivă
Teoriile sistemice se ocupă de: - controlul anxietăţii prin: oprirea gândurilor, relaxare, tehnici decontrol a
• importanţa familiei şi a societăţii în care copilul trăieşte respiraţiei
• corelaţiile şi impactul acestora asupra copilului O metaforă permite înţelegerea interesului pentru tehnica de expunere . O
• intervenţiile practice şi utile în familie, şcoală şi comunitate persoană care nu suportă ideea de a vedea un lm de groază se va obişnui cu lmul
Teoriile privind
• efectele abuzulzic
abuzului şi victimizarea studiază:
şi sexual asupra copiilor dacă acceptă
evite acest să-lAcelaşi
lucru. vadă delucru
zeceseori. Dimpotrivă
poate realiza şi îi
cuva  frică traumatismu
victimele dacă va continua
lui caresă
• vulnerabilitate şi rezilienţă evită să e confruntate cu ceea ce le-ar putea aminti de evenimentul traumatic,
• efectele pe termen lung ale abuzului şi neglijării cum ar  gânduri, imagini, senzaţii, situaţii anxiogene.
Modalităţi psihoterapeutice de intervenţie: Această expunere se desfăşoară într-un cadru terapeutic securizant care este
• psihoterapie individuală necesar oricare ar  tehnica utilizată. Dacă clientul este foarte anxios îl ajutăm să
• psihoterapie de grup suporte angoasa prin exerciţii de relaxare care vor ajuta la scăderea tensiunii, totul
• psihoterapie de familie pentru a menţine imaginea scenei trăite. Fiecare şedinţă este repetată până când ea
încetează să-i mai provoace angoasă. În general sunt necesare 10 şedinţe de expunere
Literatura de specialitate recomandă în mod deosebitca şi tehnici de lucru pentru pentru a elimina un simptom.
recuperarea psihologică a copiilor care au suferit o formă de
abuz psiho
drama, basmele Pacientul poate să continue expunerea în afara şedinţelor de psihoterapie dacă
terapeutice, art-terapia. Demersul terapeutic necesită o coordo
nare bună între toţi cei acestea au fost înregistrate.
care se ocupă de caz. Oricare ar  tehnica de intervenţie, ea va  de durată şi va viza:
- elaborarea mecanismelor de apărare Reconstrucţia cognitivă este fondată pe ideea că trauma a creat o situaţie de
- detaşarea de traumă pierderea controlului antrenând perturbarea credinţei generale în lume, în ceilalţi
- inocularea încrederii într-o soluţionare adecvată şi în sine însuşi: lumea care era previzibilă a devenit imprevizibilă, securitatea s-a
transformat în insecuritate. Reconstrucţia cognitivă constă în a ajuta victima să-şi
Modele de intervenţie terapeutică în cazurile de abuz asupra copilului modice gândurile negative şi să le reformuleze într-o manieră pozitivă. Răspunsul
Tratarea tulburărilor psihotraumatice necesită, aşa cum este şi în literatura la aceste întrebări are o mare inuenţă asupra nivelului emoţional al clientului şi al
de specialitate, integrareametodologiei terapeutice.Regulile de urmat în terapia comportamentului său. Terapeutul trebuie săajute clientul să se focalizeze pe mediul
copilului traumatizat, cât şiariile centrale şi temelede terapie permit abordările său şi să evalueze nivelul de periculozitate într-o manieră realistă. În cadrul terapiei i
integrative. Tendinţa actuală este de a se trece de la lucrul intuitiv şi pragmatic se poate atrage atenţia clientului asupra proceselor gândirii pe care acesta le utilizează
64 65
în situaţii problemă şi îl ajută să repereze procesele de generalizare (totul sau nimic), Terapiile cognitiv-comportamentale sunt foarte utile şi convin clienţilor
de inferenţă sau de personalizare. Terapeutul îl învaţă să se concentreze pe discursul care vor rezultate obiective pentru diminuarea tulburărilor psiho-traumatice
său intern pentru a observa în ce măsură el se raportează la sine însuşi. De asemenea confruntându-se direct cu problema într-un cadru terapeutic securizant.
îl învaţă să remarce dialogul negativ, culpabilizant sau iraţional. Clientul trebuie Modelul “DESA” – modalitate de intervenţie terapeutică
să descopere el însuşi ce tip de procedeu a antrenat într-un moment precis: dacă Modelul de intervenţie terapeutică DESA reprezintă modalitatea de intervenţie
găseşte că gândirea lui este negativă el va învăţa să o contrabalanseze printr-o ipoteză terapeutică în cazurile de abuz asupra copilului utilizată de terapeuţii suedezi din
sau o armaţie realistă de ecare dată când se gândeşte la traumă şi să-l substitue Clinica de Băieţi din Stockholm şi are la bază terapiile cognitiv comportamentale .
unui discurs raţional, echitabil, valorizant. Pentru ecare gând negativ terapeutul îl Ea este folosită şi de către psihologii din Centrele de Consiliere ale Salvaţi Copiii
încurajează să măsoare probabilitatea sa de supravieţuire şi să controleze autocritica România.
şi autodevalorizarea. Modelul DESA :
În timp ce expunerea este utilizată pentru ca pacientul să se confrunte cu D – description - descrierea abuzului
angoasa şi să se observe, tehnicile de management a stresului au ca scop învăţarea E - expression - exprimarea sentimentelor
controlării anxietăţii. Ele sunt utilizate când anxietatea perturbă funcţionarea S – say “NO” - situarea limitelor
cotidiană a individului. Mai sunt folosite pentru a completa acţiunea altor A – acceptance - acceptarea
tehnici, când anumite simptome psihotraumatice sunt pe primul plan sau pentru Acest model sintetizează anumite arii centrale şi teme de terapie care pot servi
ameliorarea competenţelor sociale şi relaţionale. Managementul stresului constă drept paşi în demersul terapeutic. Cele patru etape ale modelului nu sunt strict
dintr-un ansamblu de tehnici şi măsuri simple care vizează controlul reacţiei la delimitate, în multe cazuri pot constitui aspecte diferite ale aceeaşi probleme.
stres. Aceste
constant tehnici
pentru de management
a  eciente. a stresului
Managementul necesită
stresului se să e utilizate
compune în mod
din strategii Modelul trebuie
de concentrare înţeles
diferite ca se
şi care dimensiuni diferite secvenţial
pot să intefereze ale terapiei,
sauprocese care au centre
concurenţial.
compuse asamblate într-un program personal în care ecare etapă a schemei este
detaliată şi utilizată în funcţie de simptom sau de comportamentul de modicat Descrierea abuzului
(de ex cu cât evită să-şi amintească de traumatism cu atât se gândeşte mai mult). Descrierea abuzului reprezintă modul de a face “realitatea reală”. În cadrul
Scopul tehnicii de oprire a gândurilor nu constă în a le ascunde, ci în a controla acestei etape copii folosesc diferite moduri de expresie în funcţie de vârstă şi
apariţia lor. Tehnicile de armare de sine sunt utilizate pentru a învăţa victima dispoziţie. Pentru unii copii limbajul este cea mai bună modalitate, exprimând
să-şi exprime clar şi direct, dar fără agresivitate gândurile şi sentimentele sale. astfel în cuvinte actele abuzive la care au fost supuşi. Alţii preferă în schimb să
Tehnica de rezolvare de probleme este utilă pentru pacienţii care se angajează arate prin joc ce au experimentat, mai ales copiii mici. Totuşi pentru unii cele
din ce în ce mai puţin în activităţile lor obişnuite pent ru că le este frică de propria mai bune modalităţi de exprimare pe care le folosesc în descrierea abuzului sunt
lor agresivitate sau a altora. Scopul principal al acestei strategii este de a învăţa desenele şi/sau folosirea păpuşilor anatomice. Pentru unii copii poate  imposibil
clientul să reevalueze situaţia decât să se refere constant la trăirea traumatică: să descrie abuzul la care au fost supuşi indiferent de mijloacele de expresie care
“Cum pot să acţionez ca orice inţă umană după acest traumatism?”. Adesea îi stau la dispoziţie.
problemele sunt formulate atât de vag că nu este uşor să se găsească o soluţie. Se va În cadrul acestei etape apar ca şi teme de abordat în cadrul terapiei:secretele,
cere pacientului să clarice problemele sale una câte una în felul următor: denirea uitarea şi disocierea.
problemei, căutarea soluţiilor posibile, identicarea avantajelor şi dezavantajelor
ecărei soluţii, alegerea unei soluţii, analizarea rezultatului obţinut. Dacă alegerea Secretul
nu este bună, nu funcţionează este important să redenim problema integrându-se Secretele devin o temă terapeutică importantă în cazurile de abuz asupra
noi aspecte nerezolvate şi se reia ciclul până în momentul găsirii soluţiei optime. copilului. Câteodată copilul refuză să vorbească despre abuz pentru că i s-a spus
“Aceste terapii au o ecienţă evidentă când sunt dominante comportamentele că acesta este un secret care trebuie e să rămână numai între el şi abuzator, e
evitante caracteristice stresului post traumatic, cu precădere la adolescenţi”, în familie. De aceea este important să le explicăm copiilor ce înseamnă“secretul
subliniază G. Lopez. bun” şi “secretul rău” .
66 67
Unul din cele mai mari obstacole în a-i determina pe copii să descrie prin ceea Acceptarea
ce au trecut este faptul că abuzul a fost în cele mai multe cazuri ţinut secret şi În nal aceşti copii trebuie să înveţe să-şi vadă în continuare de viaţă, să evite
asociat cu ruşinea şi ameninţările. să cadă în identitatea de victimă, să se reconcilieze în ceea ce priveşte ce li s-a
întâmplat şi să lase asta în trecut, să renunţe la ideea că tre cutul poate  refăcut sau
Exemplu:”Diana a ţinut secret abuzul la care a fost supusă de către tatăl său timp negat şi să accepte faptul că dreptatea deplină nu va putea  obţinută niciodată.
de 12 ani. Acesta o ameninţa că dacă spune ceva atunci el va abuza şi de surorile Nu este sigur faptul că copiii abuzaţi sexual vor  vreodată capabili să îşi
ei. De la 6 ani la 18 ani a ţinut secret ce se întâmpla între ea şi tatăl său. Totul a fost accepte soarta. Mulţi vor purta în suet furia, frica, şi mai ales ruşinea pentru
dezvăluit că de fapt el abuza în acelaşi timp şi de surorile ei. ” mult timp de acum înainte.
“Irina a ţinut secret abuzul tatălui vitreg trei ani până când bunica sa a observat Ideea acceptării şi reconcilierii este o experienţă a credinţei că există o cale de
anumite schimbări în dispoziţia ei. Ameninţările cu bătaia şi cu faptul că îi omoară ieşire din neputinţă. Pentru asta aceşti copii au nevoie de mult sprijin din partea
mama au determinat-o să ţină secretul. ” celor din jurul lor pentru a putea să se accepte ca şi normali în ciuda experienţelor
neobişnuite şi anormale prin care au trecut.
O poveste despre secretele bune şi cele rele pot ajuta copilul. Secretele Exemplu: ”Oana, o fetiţă care a fost abuzată sexual mi-a spus că ea nu mai
bune sunt tentante, chiar este bine să-i faci o surpriză mamei sau cuiva drag este ca celelalte fete, că este altfel şi că îi este ruşine să meargă să se joace cu
cumpărându-i un cadou şi ţinându-l secret până la ziua lui. Secretele rele însă ele. Când am întrebat-o cum adică este altfel mi-a răspuns că se simte murdară
îţi pot da coşmaruri, te pot speria şi îngrijora. Copiii nu ar trebui să ţină astfel faţă de ele şi că nu poate să se mai joace. ”
de secrete. Ele trebuie spuse unui adult, chiar dacă a promis că nu îl va spune
nimănui,
Existăaltfel ele vor ca
posibilitatea greu
uniidecopii
uitat să
şi teama nu va
nu simtă dispărea.
ruşine sau vină, ei ar putea pur şi parteEste important pe
a activităţilor ca care
aceşti
le copii
fac în care
mod au fostcopii
curent molestaţi sexual
de vârsta lor.să poată să îşi reia o
simplu să hotărască că nu au despre ce vorbi. În acest caz nu trebuie să insistăm să Există riscul ca nu numai copilul, dar şi cei din jurul lui să rămână cu ideea că
ne vorbească. abuzul este cauza tuturor problemelor lor, abuzul ind luat ca o scuză. Acceptarea
Terapeutul în astfelde cazuri le poate spune ce ştie sau ce i s-a raportat dela şi reconcilierea sunt la fel de dicile şi necesare şi pent ru adulţii care fac parte din
investigaţiile poliţiei sau din alte surse. viaţa copilului abuzat.
O parte importantă a acceptării o constituie faptul că în cadrul terapiei îţi este
Exprimarea sentimentelor permis să-ţi consumi doliul asupra faptului că lucrurile ar  putut să e diferite.
Terapeutul depune mult efortpentru a ajuta copiii să îşi descrie sentimentele A duce dorul unui tată sau durerea de a nu  avut unul niciodată este o temă de
asociate abuzului. Aceasta este una din treptele majore ale terapiei. În această etapă terapie. Copiii care au fost abuzaţi de tatăl lor biologic duc dorul unui tată “bun”
sunt utilizate o gamă variată de materiale pentru a-i ajuta pe copii să-şi exprime şi îşi doresc de asemenea ca mama sau altcineva să  fost în stare să-i înţeleagă
sentimentele. Folosirea poveştilor în care anumite animale pot  simboluri ale binelui şi să  intervenit pentru ei. Durerea şi dorinţa devin teme importante în această
şi răului, pericolului şi siguranţei, fricii şi curajului, încrederii şi neîncrederii are un parte a tratamentului, şi bineînţeles speranţa.
rol major în a-i ajuta pe copii să-şi identice propriile lor sentimente şi trăiri.
Hipnoza ericksoniană
Situarea limitelor Hipnoza este din ce în ce mai mult utilizată pentru tratarea stărilor de stres post
Orice persoană căreia i s-a violat teritoriul spaţial, somatic şi emoţional prin traumatic. În privinţa agresiunilor sexuale trebuie avută o mare prudenţă. Hipnoza
abuz sexual riscă să violeze la rândul său limitele celorlalţi oameni. Ei au nevoie clasică este contraindicată pentru că ea poate  înţeleasă ca o rupere în act al
de ajutor în identicarea şi exprimarea emoţiilor care au legătură cu “a vrea” şi procesului de dominare care este chiar relaţia dintre agresor şi victimă. Mai mult
“a nu vrea”, “acceptarea ” şi “inrmarea”, “a se pune în locul altei persoane”, a toate tehnicile hipnotice şi sugestive sunt contraindicate în cadrul amintirilor
situa limite vis a vis de propriul corp, dar şi de ceilalţi. tardive a traumatismelor survenite în copilărie care pot  grefate de terapeut în
cursul psihoterapiei sugestive.
68 69
În ciuda acestor opinii, hipnoza , dacă este utilizată trebuie să facă apel la hipnoza evident că această atenţie nu se face prin atingere tactilă. Este o apropiere verbală
ericksoniană, în cursul căreia pacientul este adus într-un stadiu de conştiinţă care vizează nu numai explorarea corpului său, dar şi posibilitatea relaxării.
lejer modicat (corespondent unei persoane care priveşte un lm sau conduce Această rela xare acţionează ca şi cum ar conţine angoase, pentru că aceste
autoturismul). Acest stadiu de conştiinţă modicată este de aceeaşi natură cu acela angoa se o pereaz ă inevitabil în timp ce pacientul începe să acorde atenţie corpului
pe care îl trăieşte victima pentru a se sustrage ororii evenimentului survenit. Multe său, adică să revină la realitatea sa.
dintre ele spuneau că au fost ca un spectator în faţa unei scene, absent, cu gândurile În ceea ce priveşte dialogul, vocea şi cuvintele permit pacientului să-şi
aiurea fără posibilitatea de a se raporta la evenimentul în sine, având un comporta- controleze angoasele şi astfel să recurgă mai rar la mecanismul de disociere.
ment de automat. Numim aceste tulburări disociaţii peri-traumatică. Se estimează El poate să se simtă ca nou atât în sens propriu cât şi gurat. Apropiindu-se
că tulburările psiho-traumatice sunt mai mari şi mai importante cu cât ele sunt mai de corpul său ca de un loc de locuit şi de plăcere persoana reconstruieşte puncte
intense în cursul derulării evenimentului traumatic. Aceste tulburări disociative de reper care îi permit reluarea contactului cu lumea exterioară. Este vorba de un
revin des într-o manieră ascunsă în timp ce victima este confruntată cu un gând, o proces care ia timp. Timp pentru stabilire a încrederii între pacient şi terap eut şi
imagine, o situaţie care îi amintesc de evenimentul traumatic. De aceea stadiul de timp pentru obţinerea încrederii în explorarea propriilor resurse.
conştiinţă modicată are rolul de a proteja angoasa psihică şi zică care însoţeşte
retrăirea anxioasă. Dar protejându-se astfel victima evită în mod constant EMDR Eye Movement Desensitization and Reprocessing

confruntarea cu scena traumatică care păstrează încărcătura sa anxiogenă şi dă G. Fischer (2000) prezintă această metodă ca ind o interesantă unire între
naştere la tulburarea disociativă. Rememorarea antrenează tulburări intense cu intrevenţii orientate asupra procesului şi cele active. Deja în denumire se exprimă
care victima încearcă să le evite cât poate. În acest caz hipnoza este foarte utilă sinteza între terapia comportamentală şi cea psihodinamică.
pentru că stadiu
şi într-un ea reproduce stadiul
de relaxare de disociere
profundă care peri traumatic
permite într-un
disocierea cadru securizant
conţinuturilor psi- EMDR este
senzaţiilor o tehnică
corporale carecare constătraumele.
însoţesc în expunerea victimei,
Seamănă gândur ilor,
cu tehnicile emoţiilor,
pe care le-am
hice patogene posttraumatice de reacţiile somatice pe care le provoacă. În terme- expus mai sus. Mişcările oculare au rolul de a accelera desensibilizarea şi a trata
nii tratamentului victima pe măsură ce îşi restructurează amintirile traumatice va informaţia blocată în creier, acea informaţie care este metaforic responsabilă de
putea să le tolereze sau mai mult să le abandoneze denitiv şi fără remisii. repetiţia gândurilor, imaginilor, coşmarurilor şi evitărilor care tind să le controleze.
Această tehnică permite de asemenea o reconstrucţie cognitivă a gândurilor negative
Gestalt terapia în gânduri pozitive. Această metodă larg experimentată permite anumitor terapeuţi
Traversând un cadru călduros, o obişnuinţă a dialogului terapeutul de abordarea tratamentului cu un instrument nou bine ancorat în realitatea trăită de
orientare gestaltistă poate să aducă un ajutor precis victimelor agresiunii sexuale. victimă. G. Lopez consideră că această tehnică este “foarte ecientă la copiii şi
Punctul de ancorare a muncii gestaltiste îl reprezintă ascultarea corpului şi adolescenţii aaţi în starea care îi urmează unui traumatism psihic, mai ales în
emoţiilor. Descriem aici pe scurt în ce măsură această abordare poate să ajute cazul în care este dominant un sindrom intrusiv.”
concret în problema disocierii peri-traumatice. Disocierea este un mecanism pe
care îl regăsim frecvent la persoanele care au suferit traumatisme şi în special Psihoterapiile dinamice
agresiuni sexuale. Ele se traduc prin amintiri de tip falsh-back, impresia că nu a Psihanaliza este un tratament psihoterapeutic bazat pe analiza relaţiei care se
fost cu adevărat acolo, impresia că a privit scena din afara corpului. În agresiunea stabileşte între terapeut şi pacient (transfer). Pacientul rejoacă cu terapeutul său
sexuală corpul este acela care suferă sexualitatea brutală impusă de violenţă. Din scenarii vechi reactualizate în simptome prezente. Se rămâne în câmpul fantastic
acest punct de vedere doar învelişul corporal este atins adică reperele pe care noi şi non-evenimenţial. Nu are indicaţii în urgenţe, dar poate  utilizat dacă terape-
le-am construit ca indivizi. În timpul manifestării acestui mecanism de disociere utul acceptă să trateze simptomele actuale în raport cu un eveniment traumatic
este imposibil ca persoana să integreze acest eveniment în viaţa sa. Înainte de recent se mulţumeşte dacă victima nu doreşte să treacă dincolo. Pentru victimele
a putea integra acest eveniment credem că este indispensabil o reapropiere a evenimentelor vechi şi repetate terapeutul trebuie să adapteze o tehnică specică
persoanei faţă de corpul său. Concret aceasta se face printr-o atenţie acordată pentru nevroze adică simptomele se ataşează avatarurilor structurării personalităţii
de către pacient şi terapeut senzaţiilor corporale şi emoţiilor declanşate. Este în perioada copilăriei (perioada oedipiană). Cele mai frecvente tulburări prezentate
70 71
de aceste victime se situează în cu totul alt registru (patologie narcisică, borderline). 2. Corectarea abuzului de putere
Transferul nu este nevrotic, este de fapt o punere în act în sens literal. În acest - probleme ale diferenţei de sex
tip de transfer traumatic, riscul trecerii la actul sexual este important şi aşteptat - procese de rezolvare a conictului
ca ind dramatic, chiar dacă raporturile par să e lib er consimţite. Trebuie să m - procese de rezolvare a problemelor
atenţi la această problematică şi să acceptăm utilizareaadaptărilor tehnice necesare în 3. Facilitarea echilibrării controlului extern/intern (în funcţie de vârstă)
acest context: empatie, discuţii faţă în faţă, schimburi verbale
. 4.Restaurarea capacităţii de empatie (restructurarea experienţelor anterioare de
victimizare)
Terapia sistemică
include următoarele teorii: 5. Îmbunătăţirea comunicării în familie
1. Implicarea familiei si a societăţii în viaţa copilului 6. Diminuarea sentimentelor de ruşine, creşterea respectului de sine al tuturor
2. Interesul familiei şi impactul acesteia asupra copilului membrilor familiei
3. Intervenţii folositoare şi practice cu familia, şcoala, comunitatea 7. Desexualizarea şi resexualizarea relaţiilor
8. Căutarea altor “simptome”
Terapiile familiale şi în special cele de reţea sunt utile pentru tratamentul familiilor
atât cât e posibil în cazul relevării tardive a abuzuluisexual în familie. Ele postulează Modalităţi de a ajuta familiile să înţeleagă stresul post traumatic al copilului care a
că trebuie să existe un interes nu numai pentru victimă, ci în egală măsură pentru experienţiat abuzul sexual
sistemul familial şi mai departe social, adică pentru toate intervenţiile care i-au parte E posibil ca familia să aibă nevoie de ajutor
în procesul declanşat prin revelaţie.Agresorul nu trebuie sub nici un pretext să ia - Să accepte şi să înţeleagă dicultăţile copilului
parte la şedinţe. -- Să-şi exprime
Să accepte sentimentele/
sentimentele emoţiile
copilului lor lor
ca ind normale
De exemplu pentru a ajuta familiile incestuoase să iasă din impasul - Să se ocupe de „îndatoririle” pe carefamiliile trebuie să le îndeplinească înviaţă
comunicaţional se poate utiliza tehnica de amplicare a crizei care urmează - Să clarice denaturările de gândire şi concepţiile greşite
descoperirii incitând familia să se supună legii penale şi să denunţe vinovatul. - Să facă faţă schimbărilor familiale
Conjunctural, pentru a lupta împotriva confuziei sistemului de comunicare care Ajutarea fratelui, a sorei şi a părinţilor
guvernează aceste familii, membrii lor sunt incitaţi să se întrebe despre propria Încurajarea „rezolvării problemelor familiale”. Aceasta implică:
lor istorie traumatică. Aceasta permite familiei să suplinească sistemul său de - relatarea din experienţa personală a trăirii unei situaţii traumatizante şi
comunicare confuz prin emoţia împărt ăşită. Terapia familială permite modicarea consecinţele acesteia;
regulilor de funcţionare a familiei. - organizarea sistemului familial în care un copil este neputincios în permanenţă
sau în care s-a produs moartea unuia din membrii familiei
Nu sunt indicate dacă violul survine la o persoană fără antecedente traumatice. G. Lopez (2000) consideră că toate metodele utilizate au avantajele lor în
Pe de altă parte este întotdeauna foarte util să putem organiza întâlniri familiale terapia victimei dacă persoana care le foloseşte le cunoaşte bine şi are experienţă
pentru a informa familia asupra consecinţelor pe care le antrenează un viol asupra în tratamentul victimelor.
victimei şi anturajului său pentru a evita anumite conicte distructive adeseori Tehnicile terapeutice sunt utilizate mai puţin pentru recunoaşterea ştiinţică cât
bazate pe neînţelegere şi intenţia de a ajuta victima. pentru experienţa şi formarea terapeuţilor care pot ajuta victimele în acest mod. De
asemenea G.
Obiective terapeutice pentru familii incestuoase Lopez (2000) insistă asupra necesităţii de aveacunoştinţe de victimologie pentru
1. Restabilirea limitelor structurale orientarea corectă a victimei în reţeaua de servicii sociale şi judiciare, evitându
-se
- societate/ familie supravictimizarea acestora cât şi pentru menţinerea unui cadru terapeutic securizant.
- intergeneraţionale “Scopul întregului tratament în cazul copiilor care au suferit o traumă este
- interpersonale acela de a provoca o exteriorizare emoţională traumatică care permite astfel
-intrapsihice 72 73
să e evitată perenizarea urmelor mnezice, conştiente sau inconştiente, care se că ei vor avea nevoie de întrebări direcţionate pentru ca răspunsurile care privesc
manifestă prin cogniţii repetitive, prin comportamente de evitare, prin tulburări experienţele lor de abuz să e mai clare.
cognitive etc., caracteristice sindromului de stres posttraumatic”, subliniază Întrebările centrate sunt considerate a  cele mai potrivite în cazurile în care se
Lopez (2000). presupune existenţa unui abuz comis asupra co pilului. Ele au rolul de a atrage
Tehnici de intervievare a copiilor în cazul în care există suspiciunea de abuz sexual atenţia asupra informaţiilor relevante prin:
Informaţii privind implicarea copilului în relaţii sexuale cu un adult pot  obţinute - întrebări orientate asupra oamenilor (în special asupra presupusului abuzator);
ca urmare a unui singur interviu sau a mai multora. Copilul va da informaţii despre - întrebări orientate asupra circumstanţelor abuzului;
experienţele intime numai dacă între el şi specialistul care conduce interviul se - întrebări asupra părţilor corpului.
stabileşte o relaţie de încredere. De exemplu:
Iniţial, profesionistul trebuie să petreacă ceva timp cu copilul pentru a se - „unde locuieşte prietenul mamei tale?”
cunoaşte reciproc şi a câştiga încrederea copilului. O relaţie bună, apropiată va - „ce fel de lucruri face el în familie?”
permite cunoaşterea nivelului d e dezvoltare a copilului, mo dalităţile acestuia de - „sunt lucruri pe care le face în mod special pentru tine?”
comunicare, stările emoţionale, nivelul său de competenţă socială. - „sunt lucruri pe care le face şi ţie nu-ţi plac?”
În cazul copiilor mici, explorarea se poate realiza printr-un joc, introdus şi Circumstanţele abuzului pot reieşi din întrebări ca:
acompaniat de întrebări. • „există secrete în familia voastră?”
Întrebările introductive se vor referi la viaţa şi la persoana copilului, la • „se joacă el în vreun fel special cu tine?”
prietenii şi familia sa. La începutul interviului se folosesc întrebări generale • „ce face mama în timp ce vă jucaţi?”
şi neutre.
explice Este important
copilului de ce esteca,necesară
la un moment dat, pesaparcursul
intervievarea interviului
şi modul în să i se
care informaţia • „ce se întâmplă când eşti numai cu tata acasă?”
obţinută va  folosită. Aceste informaţii i se vor da copilului potrivit nivelului Întrebările cu alegere multiplă sunt menite să obţină informaţii atunci când
său de înţelegere. acestea nu sunt obţinute prin întrebările centrate. Ele trebuie astfel formulate
Tehnicile folosite pe parcursul interviului vor  variate şi vor  completate cu încât să includă răspunsul corect. Dacă armaţia copilului era că un alt copil a
jocul cu păpuşi anatomice, desene, continuarea unor poveşti, jocul cu plastilină, văzut ce se întâmplă, dar nu spune cine, atunci putem să-l întrebăm:„face parte
etc. din prietenii tăi sau e altcineva?”.
Tipuri de întrebări folosite în explorare Se recomandă folosirea acestui tip de întrebări pentru a aa circumstanţele
1. Întrebări generale abuzului şi nu despre abuzul însuşi, de exemplu: „ţii minte dacă erai în pijama
2. întrebări centrate sau în hainele obişnuite?”.
3. întrebări cu alegere multiplă
4. întrebări închise Întrebările închise (da/nu) se folosesc în acest tip de interviu destul de rar,
5. întrebări direcţionate numai atunci când întrebările cu un caracter mai deschis nu conduc la răspunsuri
Întrebările generale se folosesc adesea ca întrebări introductive, având rolul lămuritoare. Caracteristica acestor tipuri de întrebări este de a incita la răspunsuri
de a orienta discuţia asupra problemelor copilului. De exemplu putem începe social dezirabile, fapt pentru care nu sunt frecvent utilizate în intervievarea
prin a întreba: „poţi să-mi spui care crezi că e motivul pentru care stăm de vorbă cazurilor în care există suspiciunea de abuz.
astăzi?” sau „ţi-a spus cineva de ce ai venit?”.
Cei care au rezistenţe mai mari, în general cei aaţi la vârsta adolescenţei, au Întrebările direcţionate sunt cele ale căror răspunsuri sunt cuprinse în
tendinţa să spună că nu cunosc mot ivul interviului, chiar dacă în prealabil au fost întrebare. Ele sunt recomandate pentru investigarea abuzului la copii.
pregătiţi de adultul care-i însoţeşte. Nevoi ale copiilor abuzaţi zic
Copiii mai mici s-ar putea să recunoască motivul şi să răspundă vag „să( spun - copilul trebuie într-o manieră caldă, deschisă şi de suport
despre lucrurile rele ”sau „să spun ce a făcut tata cu mine”). Mai mult ca sigur - uneori copilul va vorbi cu uşurinţă despre abuz, alteori s-ar putea să se teamă
74 75
de eventualele repercursiuni sau nu va dori să cauzeze neplăceri părinţilor cauzate de abuz si neglijare. Terapeutul contribuie la conştientizarea şi înţeleger ea,
- este bine ca atunci când copilul nu doreşte să dea informaţii în mod v oluntar de către copil, a dinamicilor de abuz, încurajează creşterea şi dezvoltarea sa
despre abuz, să nu e presat în acest sens dincolo de rolul de victimă sau identicarea necorespunzătoare cu agresorul şi
încurajează individualitatea şi integritatea personală a copilului. Tot în cadrul
Nevoile copiilor abuzaţi sexual după agresare sau dezvăluire sunt: procesului terapeutic, îl învaţă pe copil să aib ă grijă de sine, să se gândească la
- continuă să crezi copilul şi nu-l acuza pentru cele întâmplate maniera sa de comportament şi să f acă unele alegeri care îi amplică siguranţa. De
- consultă medicul indicat cu privire la nevoia examenului medical şi/sau a asemenea, terapeutul trebuie să ajute copilul să-şi recapete încrederea, credinţa şi
tratamentului investiţia în stabilirea unor relaţii durabile.
- instruieşte copilul să-ţi spună imediat dacă agresorul încearcă din nou Ca adult, terapeutul modelează comportamentul corespunzător, ce cuprinde
contactul sexual sau dacă îl deranjează în vreun fel educarea, afecţiunea şi exprimarea sentimentelor. Terapeutul îi oferă copilului
- asigură coiul în mod repetat că este în siguranţă oportunitatea să studieze subiecte legate de încredere, acceptare, aliere şi
- răspunde calm şi resc întrebărilor şi sentimentelor pe care copilul le intimitate emoţională. Copilul poate considera că terapeutul reprezintă un model
exprimă în legătură cu molestarea, dar nu insista să vorbească despre pentru relaţii sigure şi educative. Terapeutul împărtăşeşte, de asemenea, speranţa
aceasta şi curiozitatea copilului despre viaţă, pentru a-şi ajuta pacientul/pacienta să aibă
- respectă dreptul copilului a viaţa privată, condenţialitate şi nu permite din nou încredere (să reinvestească) în viitor.
chestionarea copilului de către alte persoane care nu sunt implicate direct Terapeutul modelează şi păstrează limitele clinice normale. El/ea înţelege
in instrumentarea cazului legătura vitală dintre părinte şi copil şi nu încearcă să ia locul părintelui. În
- părinţii
respectesau late persoane
regulile care îngrijesc
casei (îndatoriri copilul
obişnuite, oretrebuie să-l încurajeze
de culcare, reguli, etc.)să schimb, terapeutul
corespunzător ajutămodele
şi oferă părintele şi copilul
alternative să se înţeleagă
de soluţionarea reciproc, înprivind
problemelor mod
- părinţii trebuie să-i informeze pe fraţii/surorile copil ului că acestuia i s-a relaţiile părinte-copil. Terapeutul ajută, de asemenea,
întâmplat ceva, dar că este în sigu ranţă şi că totul va  bine. Nu discutaţi copilul să e cât mai realist şi mai practic posibil în problemele cu părinţii săi.
detaliile agresiunii cu fraţii şi surorile. Asiguraţi-vă că toţi copiii din Este o sarcină foarte dicilă să ajuţi un copil să devină realist, dar în acelaşi timp
familie au primit sucientă informaţie pentru a se feri de agresor să-şi păstreze speranţa într-o schimbare şi o îmbunătăţire a comportamentului
- părinţii trebuie sa-şi facă timp să discute situaţia cu o pers oană de părinţilor săi.
încredere - membru de familie, preot, consi lier (dar nu de faţă cu copilul/ Copiii, la fel ca toţi consumatorii de terapie, au anumite drepturi care trebuie
copiii). Discutaţi şi exprimaţi ceea ce simţiţi menţinute pe toată durata terapiei. Acestea cuprind:
- copiii mici au nevoie de informaţii clare, care să-i ghideze şi să-i ajute - dreptul la un mediu lipsit de abuzuri
să devină mai puţin vulnerabili - dreptul de a pune întrebări privind terapia şi de a primi răspunsuri pe înţelesul
lor
Rolul terapeutului în lucru cu copilul victimă a abuzului - dreptul de a spera că terapia este utilă şi dreptul de a  tratat ca individ unic
Literatura de specialitate subliniază faptul că terapeutul are un rol important în
reabilitarea psihologică a copilului, în urma efectelor cauzate de abuz şi neglijare. Relaţia terapeut/consilier-copil
Terapeutul are o mulţime de atribuţii, printre care: Pentru a  optimă, relaţia consilier-copil trebuie să:
- ajută copilul să abordeze subiecte legate de abuz şi neglijare - e o legătură între lumea copilului şi consilier;
- reprezintă un model pentru crearea unor relaţii adecvate copil/adult - e exclusivă;
- lucrează în scopul îmbunătăţirii relaţiilor din familie - e sigură;
- încurajează relaţiile pozitive şi productive dintre colegi şi le sprijină - e autentică;
Obligaţia iniţială a terapeutului este de a stabili, a raporta şi a dezvolta unele - e condenţială (în anumite limite);
relaţii care vor ajuta copilul să relateze gândurile, sentimentele şi comportamentele - non-intrusivă;
76 - semnicativă. 77
Copilul poate vedea mediul în care trăieşte in mod diferit faţă de părinţii • Sentimente de vinovăţie – s-ar putea să vă simţiţi vinovat şi să consideraţi
săi. Rolul consilierului este să se joace, să se bucure împreună cu acesta şi să că trebuia să muriţi dumneavoastră, şi că nu e drept ca alte persoane să e rănite
lucreze în interesul copilului. Consilierul trebuie să stabilească şi să menţină un mai grav. E posibil să vă doriţi să  acţionat într-un mod diferit în acel moment.
raport bun (o legătură bună) cu copilul, aceasta având drept consecinţă stabilirea S-ar putea ca sentimentele şi gândurile dvs. să pară fără sens, dar în ciuda acestui
şi consolidarea relaţiei dintre copil şi consilier. lucru, ele vă pot afecta foarte mult.
Copilul are o percepţie personală asupra sa, care poate să nu e aceeaşi cu a • Dicultate de concentrare şi reamintire – în acest caz dicultăţile pe care
părinţilor. De aceea, pentru ca relaţia terapeutică să e autentică, copilul trebuie le întâlnim ne pot face să ne simţim foarte supărat sau foarte îngrijorat: e posibil
să simtă că terapeutul îl acceptă aşa cum se percepe el însuşi. să credeţi că „vă pierdeţi minţile”. Memoria şi concentrarea slabă pot dura o
perioadă destul de îndelungată după un eveniment traumatic.
Reguli de bază în camera de consiliere: • Senzaţia de nervozitate – e posibil să vă daţi seama că v ă co mportaţi ca
- copilului nu-i este permis să se rănească; şi cum aţi  la limită sau foarte nervos. S-ar putea să vă speriaţi de zgomote,
- copilului nu-i este permis să îl rănească pe consilier; chiar de unele mai liniştite sau de unii oameni care intră sau ies, atunci când nu-i
- copilului nu-i este permis să strice obiectele din sală. aşteptaţi.
• Tendinţa de a evita reamintirea evenimentelor – s-ar putea să observaţi că
Atributele consilierului pentru copii după un anumit timp de la evenimentul petrecut evitaţi să faceţi unele lucruri sau
- congruent să mergeţi în anumite locuri, deoarece aceste activităţi vă amintesc de evenimentul
- în legătură cu copilul din el în cauză. Aceste evitări pot  protectoare şi de ajutor pentru o anumită perioadă
-- accepta
detaşare emoţională. de timp dar vorde
• Tulburări  împotriva dvs.
somn – veţi sau inutile
observa în viitor.
că este dicil să vă treziţi dimineaţa sau
Ca şi consilier, îi puteţi vorbi copilului, considerând că sentimentele lui sunt veţi avea insomnii, în special dacă aveţi coşmaruri. Dacă vă treziţi noaptea, poate
problema principală:  imposibil să adormiţi din nou.
• Sentimente apărute brusc– e posibil să simţiţi că evenimentul traumatic are • Sentimente şi comportament „agitat” de ceea ce vedem şi auzim – nu ne
loc din nou; e posibil ca această situaţie să „vină peste dvs.” Atunci când are loc un putem proteja întotdeauna de reamintiri spontane a unui eveniment traumatic.
anumit tip de reamintire. Ştirile de la televiziune şi din ziare, fotograile şi conversaţiile pot  evitate
• Gânduri şi imagini obsedante despre eveniment – aceste gânduri şi imagini la început, dar toate acestea şi alte lucruri pot activa amintirile şi să readucă
ale circumstanţelor vă pot forţa mintea, chiar când nu vă doriţi ca aceasta să se problemele, de exemplu lipsa somnului.
întâmple. E posibil ca imaginile şi gândurile să e foarte reale şi e posibil să apară
sentimentul că evenimentul se petrece din nou, cu senzaţiile sale, retrăind sunete şi Idei care să ajute şi să stimuleze copilul
mirosuri asemănătoare. Acest tip de retrăire este des întâlnit, deşi este extenuant şi - Creaţi oportunităţi (sau subiecte) în timp ce efectuaţi împreună o activitate
înspăimântător. sau vă jucaţi. Discutarea în timpul jocului realizarea unui vapor-machetă,
• Când nu mai simţiţi nimic – s-ar putea să vă surprindă sau să-i surprindeţi sau desenarea împreună cu copilul, reprezintă modalităţi de apropiere şi de
pe alţii că nu mai simţiţi aproape nimic. E posib il să păreţi indiferent, ca şi cum creare a unei anumite stări de confort.
aţi  anesteziat. - Întrebaţi copilul cum ar dori să e încurajat.
• Senzaţia de detaşare faţă de alte persoane– s-ar putea să vă daţi seama că - Folosiţi cărţi /poveşti/muzică pentru a distrage şi calma copilul, în special
e dicil să reacţionaţi sau să vă comportaţi nor mal cu alte persoane. S-ar putea să noaptea când apar gânduri care ar putea să-l înspăimânte.
vă simţiţi aproape separat sau izolat de ceilalţi, chiar de cei pe care îi iubiţi sau pe - Oferiţi din timpul şi atenţia dvs.: ascultaţi (a se vedea Ward et al, 1993).
care îi cunoaşteţi bine. E posibil ca datorită acestui fapt să vă simţiţi foarte ciudat - Abordaţi subiectele tabu: întrebaţi cu sinceritate.
şi neconfortabil. - Căutaţi modicări de exprimare şi de comportament care sugerează existenţa
unor probleme deosebite (de exemplu: teamă, vină, depresie).
78 79
- Permiteţi vizite ale prietenilor deosebiţi ai copulului. Bibliograe
- Descurajaţi izolarea socială.
- Oferiţi o oportunitate ocazională de izolare, un loc în care copilul să-şi Celia Doyle, Surviving and Coping with Emotional Abuse in Childhood, Clinical
exprime emoţiile şi să e singur şi liniştit. Child Psychology andPsychiatry SAGE PublicationsVol. 6(3): 387–402; 017511.
Ce trebuie să facă un consilier: Christine Adams – Tucker, Early treatment of child incest victims, American
- Fiţi disponibil pentru familie; păstraţi legătura cu ei. Journal of Psychotherapy, vol. XXXVIII nr.4, oct.1984.
- Încurajaţi-i să vorbească despre sentimentele şi preocupările lor.
- Readuceţi normalitatea în sentimentele familiale; acceptaţi-le; explicaţi-le (dacă este Danoiu, I.(1999), Elemente de psihoterapie integrativă, Iaşi, Editura Polirom.
necesar).
- Fiţi sincer şi deschis în cazul întrebărilor. David Finkelhor, Nancy Asdigian, and Jennifer Dziuba – Leatherman, The
- Spuneţi „nu ştiu” atunci când nu ştiţi răspunsul. effectiveness of victimization prevention instruction: an evaluation of children’s
- Întrebaţi părinţii/copiii despre ce fel de ajutor /sprijin ar avea nevoie. responses to actual threats and assaults, Child Abuse and Neglect, vol.19, no. 2, pp.
141 – 153, 1995, Elsevier Science Ltd.
Ce nu trebuie să facă un consilier:
- Nu sfătuiţi membrii familiei să nu se îngrijoreze sau să nu e trişti. Diane H. Schetky, Arthur H. Green, 1988, Child sexual abuse: a handbook for
- Nu-i sfătuiţi ce trebuie să simtă sau să facă. health care and legal professionals, New York: Brunner – Routledge.
-- Nu
Nu spuneţi
spuneţi că
„Arştiţi cumsăsevă
trebui simt – numai
simţiţi aveţibine
cumacum”.
să ştiţi?
Douglas Paton, Leigh M. Smith, Christine Stephens, Work – related psychological
- Nu spuneţi „Cel puţin dvs. sunteţi în viaţă”. trauma: a social psychological and organizational approach to understanding
- Nu încurajaţi părinţii să-şi ascundă sentimentele faţă de copil. response and recovery, The Australian Journal of Disaster and Trauma Studies
- Nu neglijaţi cooperarea cu şcoala. Atunci când copiii sunt traumatizaţi e Volume: 1998-1.
posibil să se „comporte urât „ şi/sau să aibă rezultate proaste datorită unei
slabe concentrări, apatiei sau unei motivări insuciente (ca parte a depresiei). Fischer, G., Riedeser, P.(2001), Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura
E posibil ca profesorii să nu e conştienţi în întregime de motivul acestui Trei.
comportament.
Gary L. Sanders, The Interview as Intervention in Sexual Therapy, Journal of
Acest capitol a identicat multe dintre simptomele sau temele obişnuite Strategic and Systemic Therapy, special edition on interviewing, summer, 1986.
în cazul copiilor abuzaţi sau neglijaţi. Scopul principal al terapiei constă în
modicarea acestor simptome până când copilul abuzat sau neglijat poate să-şi Geldard,K. şi D. (1998), Children counseilling, London.
stăpânească gândurile, sentimentele şi comportamentul într-o manieră poz itivă şi
ecientă sau una prosocială. Intervenţiile specicate în acest capitol reprezintă Ionescu, Ş. (2001) , Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti.
doar câteva exemple dintr-o multitudine de intervenţii posibile utile pentru
copii. Responsabilitatea şi provocarea terapeutului constă în alegerea celor mai John B. Mordock, Interviewing abused and traumatized children, Clinical Child
adecvate intervenţii pentru care copil şi evaluarea şi modicarea intervenţiilor, Psychology and Psychiatry, Vol. 6(2): 271–291, 2001.
atunci când este necesar.
John Briere,Treating adult survivors of severe childhood abuse and neglect: Further
development of an integrative model,in J.E.B. Myers, L. Berliner, J. Briere, C. T.
Hendrix, T.
80
John M. Oldham, Michelle B. Riba, PTSD in Children and Adolescents, Review Nyman, A., Stevensson, B.(1995), Boys –sexual abuse and treatment,Vaxjo.
of Psychiatry, vol.20, nr.1, American Psychiatric Pubishing, Inc.
Rachel Lev-Wiesel, Marianne Amir, Posttraumatic Stress Disorder Symptoms,
Kathleen Coulborn Faller, Child Sexual Abuse: Intervention and Treatment Psychological Distress, Personal Resources, and Quality of Life in Four Groups
Issues, U.S. Department of Health and Human Services Administration for Children of Holocaust Child Survivors Family Process, Vol. 39, No. 4, 2000 FPI Inc.
,
and Families. Administration on Children, Youth and Families National Center on
Child Abuse and Neglect This manual was developed
and produced by The Circle, Inc., Reid and C. Jenny - The APSAC handbook on child maltreatment, second edition,
McLean, VA, 1993. Newbury Park, Sage Publications.
Kathryn Bowen,Child abuse and domestic violence in families of children seen for Roth – Szamoskozi, M. (1999), Protecţia copilului – Dileme, concepţii şi metode,
suspected sexual abuse, Clinical Pediatrics, 2000, Westminster Publications, Inc. Cluj – Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.
Laura Ann McCloskey and Jennifer A. Baile y,The intergenerational transmission Tara Ney, 1995,True and false allegations of child sexual abuse: assessment and
of risk for child sexual abuse, Journal of Interpersonal Violence, vol. 15, no. 10, oct case management, New York: Brunner – Routledge.
200, 1019 - 1035.
Shapiro, S.(1992), Sexual trauma and psychopatology clinical intervention with
Laura Palmer, Anne R. Farrar, Maria Valle, Nouriman Ghahary, Michael Panella, adult survivors.
Donna DeGraw,
projective An ininvestigation
drawing of the clinical
the psychological use of
evaluation of the house
child – tree
sexual – person
abuse, Child Sharon L. Johnson, 2004, Therapist’s guide to clinical intervention: the 1-2-3’s of
Maltreatment, vol. 5, no. 2, May 2000, 169 – 175, Sage Publication, Inc. treatment planning, Second edition, Academic Press Elsevier, Fresno, California, USA.

Lopez, G.(2001), Violenţele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia.

Margaret G. Smith, Rowena Fong, 2004, The children of neglect: when no one
cares, New York: Brunner – Routledge.

Marilyn Strachan Peterson, Anthony J. Urquiza,The Role of Mental Health Pro-


fessionals in the Prevention and Treatment of Child Abuse and Neglect, U.S.
Department of Health and Human Services Administration for Children and Families
Administration on Children, Youth and Families National Center on Child Abuse and
Neglect This manual was developed and produced by The Circle, Inc., McLean, VA,
1993.
Martin A. Finkel, Angelo P. Giardino, 2001, Medical evaluation of child sexual
abuse: a practical guide, London: Sage Publication.

Neville King, Bruce J. Tonge, Paul Mullen ,Nicole Myerson, David Heyne, Stephanie
Rollings & Thomas H. Ollendick, Sexually abused children and posttraumatic stress
disorder, Counselling Psychology Quarterly, Vol. 13, No. 4, 2000, pp. 365–375 .
TRAUMA PRIN VIOLENŢĂ FAMILIALĂ CA FORMĂ SPECIFICĂ

Psiholog Diana Muntean*

1.1. Caracteristici ale violenţei domestice


Până nu demult, violenţa domestică era considerată o problemă a sferei private,
personale, “în spatele uşilor închise” – sintagmă deseori folosită în domeniile care
abordau acest fenomen. Anii ’70 au adus, odată cu mişcarea feministă, şi transferul
acestui subiect din mediul privat în sfera publică, a politicilor statelor civilizate. Ca
atare, interesul manifestat pentru studiul violenţei interpersonale produsă în cadrul
cuplurilor şi familiilor este de dată relativ recentă. În plus, transferul ei din sfera
privată în cea publică a reuşit să implice cu mai mult „curaj” autorităţile responsabile
cu asigurarea sănătăţii, apărarea drepturilor omului, justiţiei sociale etc.
Numită ca violenţă în familie, violenţă în cuplu, violenţă domestică, abuzulasupra
partenerului/partenerei sau soţiei, violenţă intimă, denirea acesteia este conformă
cu, sau diferită, în funcţie de abordarea psihologică, sociologică ori feministă care
o supun decantării. Fiecare dintre aceste abordări denesc conceptul luând în
considerare anumite criterii. Majoritatea fac apel la incluziunea în sfera noţiunii a
cauzelor, factorilor, tipurilor şi mediului de producere.
Am preferat să decantăm o deniţie care include punctele comune şi de interes
practic, astfel că, în lucrarea de faţă, vom folosi conceptul deviolenţă domesticădin
mai multe motive: 1) nu limitează atât de mult sfera noţiunii, cum o fac celelalte
concepte 2) acest tip de violenţă se regăseşte cu precădere, dar nu exclusiv, în spaţiul
privat, în cadrul unei relaţii intime 3) se produce cu majoritate statistică asupra
femeilor 3) o regăsim şi în cadrul cuplurilor neocializate sau liber constituite 4) se
produce după un tipar (pattern) similar şi în cuplurile de homosexuali de gen feminin
ori masculin.
Deniţia de lucru pe care o vom utiliza pe parcurs are conotaţii feministe din
raţiuni practic-aplicative, deoarece, după două decade de abordare a violenţei de
acest tip, este de departe cea care a reuşit să aducă rezultate notabile în rezolvarea
ecientă a situaţiilor, argumentele ind aduse redus pe parcursul lucrării.
Ca atare, violenţa domestică reprezintă forma de violenţă interpersonală,
constituită din paternuri de comportamente de atac si coerciţie, aplicate
siste matic şi repetitiv, în cadrul unei relaţii intime, în scopul controlării
şi dominării parte nerei/partenerului, ataşate unei inegalităţi a distribuirii
puterii în cadrul relaţiei.
* Diana Muntean este psiholog, specializat în violenţa domestică, preşedinta Asociaţiei
Române pentru Terapia şi Studiul Traumei (ARTEST)

85
Ea include abuzuri de natură zică, psihologică, sexuală, economică şi socială. anumit fenomen. Cu alte cuvinte, dacă externalizăm cauzalitatea unui fenomen
Produsă asupra copiilor, violenţa domestică este regăsită în abordări sub numele cum este violenţa domestică, atunci schimbarea comportamentelor violente nu
de maltratarea, abuzul asupra copiilor. Violenţa domestică are un impact negativ mai este atribuită individului, ci unor „entităţi” exterioare. Spre exemplu, nu
asupra tuturor persoanelor implicate, studii referitoare la copiii martori, de vom aborda agresorul referitor la comportamentul său violent şi rolul acestuia, ci
exemplu, relevă că din punct de vedere al traumei, efecte le asupra acestora sunt referitor la consumul de alcool şi la stres. Problema aici ar  că acest consum de
similare cu cele produse de abuzurile zice. Cu alte cuvinte, efectele violenţei alcool este folosit ca o justicare şi o neasumare a responsabilităţii schimbării.
domestice asupra copiilor martori nu sunt mai “blânde” decât abuzul zic. De Vom ajunge în cercul: „consum alcool pentru că sunt stresat, îmi bat soţia atunci
departe, violenţa domestică este cea mai extinsă formă de violenţă interpersonală când consum alcool pentru ca sunt sub inuenţa lui şi mă stresează când realizez
de pe glob asupra femeilor. Banca Mondială estimează că, în funcţie de regiune, ce am făcut.” În tot acest discurs, cauza se confundă cu efectul şi factorul.
violenţa domestică afectează sănătatea femeilor de vârstă reproductivă (15-44 - responsabilizarea celui violent referitor la faptele sale, modicarea
ani) comparabil cu scurtarea ratei de viaţă în boli cum ar  SIDA, cancerul sau comportamentelor acestuia, a cogniţiilor şi emoţiilor asociate, reduce violenţa
afecţiunile cardio-vasculare (WHO-1996). Studii cantitative realizate pe populaţii domestică în condiţii de monitorizare strictă a rezultatului.
din 24 de ţări de pe patru continente spun că 20-50% din totalul femeilor au fost - repetarea sistematică şi repetată a abuzurilor denotă caracterul
cel puţin o dată maltratate zic de către partenerul lor, iar mai mult de jumătate funcţional-instrumental şi intenţional al comportamentelor abuzive. Cu alte
dintre acestea au fost violate (WHO-1996) (apud Bassuk&Donelan, 2003) . cuvinte, un comportament se produce atât timp cît el aduce benecii celui care îl
O cercetare recentă pe un eşantion reprezentativ al populaţiei României, realizat produce sau, conform teoriei cost-beneciu, persistă atât timp cît costurile plătite
de Gallup pentru Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003, estimează sunt mai mici decât beneciile aduse. În cazul violenţei domestice, prin repetare,
că unonumăr
doar de 800.000
parte foarte de românce
mică apelează sunt victime
la instituţii ale violenţei
cu atribuţii specicedomestice,
în domeniuînsă
(în agresorul îşi atinge
că beneciile scopulpsihologici
în termeni de control şi
şi dominare,
sociali suntcomportamentele se produc(de
mai mari decât costurile pentru
ex.
Cercetare naţională privind violenţa domestică şi la locul de muncă. CPE, 2003). pedeapsa). Iar ca să dăm un exemplu simplu, majoritatea agresorilor domestici nu îşi
Deniţia se bazează, deasemenea, pe statisticile şi studiile relevante în bat şei la serviciu când sunt furioşi (pentru a nu-şi pierde slujba, statusul material
domeniu care spun: a) Comportamentele violente pe care un agresor domestic etc.). Ca atare, la serviciu, el va găsi alte moduri de a rezolva conictele şi înfrâna
le aplică asupra partenerei se repetă, ele nu sunt limitate la atacuri singulare ori furia, dar nu prin bătaie.
incidentale, ca atare sunt considerate intenţionale. Există în aceste cazuri oistorie Un procent de aproximativ 40% dintre băieţii crescuţi în familii cu violenţă nu
a violenţei. b) Comportamentele abuzive se constituie în paternuri repetitive şi devin bătăuşi, ceea ce poate atrage ideea că violenţa domestică nu are un fundament
aplicate sistematic asupra victimei, care au drept scop c) menţinerea puterii şi genetic, ci esteînvăţată, internalizată ca model comportamental de exprimare şi
controlului de către cel care le aplică, asta deoarece d) doar în jur de 10% dintre rezolvare a situaţiilor de disconfort şi conict. Concluzionăm că violenţa domestică
agresorii domestici suferă de psihopatologii care ar grefa o violenţă pe care cel are un caracter instrumental,
afectat nu o poate ţine sub control, precum şi faptul că e) agresorii domestici nu intenţional şi învăţat, important de reţinut acest lucru în abordarea clinică, juridică şi
se comportă identic-agresiv în alte medii (spre exemplu la serviciu ori în alte socială a cazurilor.
grupuri sociale), ceea ce denotă un grad decontrol şi intenţionalitate, precum şi
“xaţia” pe victima-partener sau victima-copil. Victima violenţei domestice şi „patologiile” pericolului
Deasemenea, aceasta deniţie are şi un grad mai mare de ecienţă în abordarea Majoritatea covârşitoare a victimelor este reprezentată de către femei, violenţa
fenomenului, întrucât: domestică ind considerată orientată pe gen. Copiii şi bătrânii reprezintă două
- psihopatologizarea violenţei absolvă de responsabilitate agresorul, rezultatul categorii de populaţii vulnerabile, afectate deasemenea de acest tip de violenţă.
ind reducerea şanselor de stopare a ei, punerea accentului pe factori “externi” Grupurile cu risc crescut ale acestor categorii (deprivate social şi m aterial, afectate
(de ex. consumul de alcool, stresul, istoria de viaţă etc.) – ducând la confuzie în de boală şi handicap, debilizate economic) sunt expuse în măsură mai puternică.
ceea ce priveşte diferenţa dintre cauzele şi factorii favorizanţi. Cauzele produc Trauma produsă în contextul violenţei domestice, ca formă de violenţă
în mod direct un efect, pe când factorii favorizanţi catalizează producerea unui interpersonală, este una dintre cele mai devastatoare experienţe pe care o persoană
86 87
o poate trăi. Efectele psihologice generate de aceasta sunt cu atât mai grave cu cît după ecare “scăpare cu viaţă” din actul violent. Ea manifestă reacţii normale pentru
ea cumulează mai mulţi indicatori, cum sunt: situaţiile anormale la care face faţă,mecanismele de coping sunt considerate
- este produsă de către o persoană de încredere sau îngrijire, strategii de supravieţuire.
- este produsă în mod repetat şi impredictibil, Exercitarea puterii în mod distructiv, controlul şi dominarea partenerei,
- prin multiple tipuri de comportamente abuzive dependenţa reciprocă, caracterul intenţional, repetitiv şi aplicarea sistematică
- şi trăită începând din copilărie a tacticilor de control şi abuzurilor integrate unei traiectorii istorice personale,
Efectele depind şi de intensitatea, frecvenţa, severitatea actelor de violenţă. reprezintă elemente denitorii pentru violenţa domestică, ce diferenţiaz ă acest tip
Persoanele care o experienţiază pot  afectate, deasemenea, în alte planuri de de violenţă faţă de alte forme ale violenţei produse de om.
funcţionare, cum ar  traiectoria dezvoltării la copil sau somatic, şcolar, social, Dintre reacţiile de stres traumatic amintim tulburarea de stres acut, tulburarea
profesional, economic. de stres post-traumatic, sindromul Stockholm, ataşamentul traumatic. Considerăm
În cadrul abordărilor psihoterapeutice ale persoanelor afectate facem o că de-psihopatologizarea efectelor şi a adicţiilor, scanarea prin întrebări
distincţie didactică între “victimă” şi “supravieţuitor”, deşi o victimă este directe pentru identicarea abuzurilor zice şi sexuale, asigurarea securităţii cu
supravieţuitoare după ecare “scăpare cu viaţă” din actul violent. Ea manifestă primordialitate, sprijinul imediat şi necondiţionat, alianţa şi suportul terapeutic
reacţii normale pentru situaţiile anormale la care face faţă, mecanismele de sunt principii fundamentale în abordarea clientelor afectate de violenţa domestică.
coping sunt considerate strategii de supravieţuire. Însă aceşti termeni sunt uzitaţi Sunt situaţii în care trauma lasă o creştere post-traumatică, dar aceasta nu a fost
în general în sensul: victimă – persoană asupra căreia se produce în prezent un act abordată empiric relativ la victimele violenţei domestice. Implicarea supravieţuitorilor
de agresiune; supravieţuitor – persoană ieşită de sub incidenţa unor evenimente în activităţi prosociale, acţiuni de advocacy, de inuenţare a politicilor precum şi
traumatice caresensul
Şubrezeşte i-au pus în pericolalintegritatea
securităţii, zicăşişiautonomiei,
ataşamentului psihică. încrederea în acţiuni
pozitive.caritabile pentruca sprijinirea
Nu secundară importanţă,victimelor
însă uneorisunt doarclinic,
neglijată câteva exemple
este de efecte
traumatizarea
sine şi în ceilalţi oameni, debilizează capacitatea de luare a deciziilor şi rez olvarea vicariantă a psihoterapeuţilor şi consilierilor, generată prin expunerea secundară la
de probleme, sentimentele de gol, pierdere, neputinţă, vinovăţie, ruşine pot duce materialul traumatic, ultimele abordări integrează apariţia efectelor negative şi asupra
la izolarea socială parţială sau totală – considerată element important de sprijin cercetătorilor din domeniul traumatologiei.
pentru ieşirea din situaţii de violenţă de nivel mediu.
O serie de pacienţi ai spitalelor de psihiatrie sau cabinete medicale sunt 1.1.2. Efectele traumei interpersonale asupra copiilor în violenţa domestică –
„recrutaţi” din această categorie, prezentând o multitudine de tulburări de natură martori si abuzaţi
emoţională, prevalând tulburările de anxietate si depresia. De aceea considerăm Studiile şi interesul pentru traumă au evoluat oarecum paralel cu cele referitor
absolut imperios pregătirea suplimentară a profesioniştilor inte rvenanţi cu privire la violenţă. Preferăm o accepţiune mai largă a termenului de traumă, referindu-ne
la considerarea pentru diagnostic în cadrul factorilor declanşatori sau de menţinere, atât la evenimentele traumatice şi experienţa subiectivă (ca impact psihologic şi
această formă de violenţă cu corelatele ei. Majoritatea covârşitoare a victimelor biologic), cât şi la efectele şi răspunsurile pe care trauma le produce. Ca răspunsuri
este reprezentată de către femei, violenţa domestică ind considerată orientată pe tipice la expunerea traumatică regăsim tulburări precum stresul acut, stresul post-
gen. Copiii şi bătrânii reprezintă două categorii de populaţii vulnerabile, afectate traumatic şi simptome disociative.
deasemenea de acest tip de violenţă. Grupurile cu risc crescut ale acestor categorii • Nu insistăm asupra denirii acestor termeni decât în măsura înţelegerii acestora
(deprivate social şi material, afectate de boală şi handicap, debilizate economic) în contextul de faţă. Astfel, unul dintre cele mai frecvente efecte ale expunerii la
sunt expuse în măsură mai puternică. violenţa domestică este stresul post-traumatic (SPT), care imp lică “experienţierea
Abuzurile directe şi indirecte din copilărie sunt fact ori de risc. Comportamentele directă a unui eveniment ce comportă ameninţarea cu moartea, ori moartea cuiva
violente sunt învăţate, intenţionale şi internalizate, violenţa domestică având o apropiat, vătămarea serioasă sau ameninţare a integrităţii corporale proprii
componentă de transmitere intergeneraţională. [...]” iar la copii apare „comportament agitat sau dezorganizat” (DSM IV-TR);
În cadrul abordărilor psihoterapeutice ale persoanelor afectate facem o distincţie răspunsul persoanei se regăseşte în frica intensă, neputinţă sau oroare. Elemente
didactică între “victimă” şi “supravieţuitor”, deşi o victimă este supravieţuitoare asociate sunt retrăirea şi amintirile recurente, evitarea situaţiilor ori a stimulilor
88 similari şi hipervigilenţă.
89
• Acest tip de stres apare într-o mare măsură la femeile care au suferit bătăi terapeutice pentru suport şi reasigurare. (Cardena şi Spiegel, 1990).
repetate şi abuzuri sexuale. Unele rapoarte arată că un procent de 60% până • Funcţionarea cognitivă se sprijină pe capacitatea copilului de reamintire.
la 80% dintre femeile care caută adăpost ca refugiu pentru violenţă, manifestă Contrar credinţelor populare că cei mici nu-şi pot reaminti evenimente, studiile
simptome de stres posttraumatic (SPT), ele ind considerate de către practicieni arată că sunt capabili sa encodeze şi reamintească experienţele timpurii. Sunt
o categorie grav afectată, adăposturile ind văzute ca refugii de ultimă instanţă, descrise două tipuri de memorie, la modul general în literatura de specialitate:
când alte modalităţi de scăpare au eşuat. implicită (sau nondeclarativă) şi explicită (sau declarativă). Memoria implicită
• Unul dintre rezultatele studiilor referitoare la traumă şi consecinţele sale, ca bene
ciu presupune participarea unor părţi ale creierului care sunt maturate încă de la naştere,
pentru lucrul clinic cu supravieţuitorii, se referă la natura amintirilor traumatice. incluzând amigdala şi alte arii limbice asociate cu emoţia; este de tip nonverbal şi
MacIntosh & Whiffen (2005) conchid că aceste amintiri tind să e disociate de sfera destul de înafara conştiinţei şi a fost demonstrată experimental în studiile pe nou-
conştientului şi stocate ca fragmente senzoriale ce au puţină forţă narativă asociată. născuţi şi sugari în primeleluni de viaţă. Memoria explicită, de obicei exprimată
La reactualizare însă, ele sunt vivid retrăite de către supravieţuitor. În general, aceste verbal, presupune atenţie focalizată pentru encodare şi un sens subiectiv asociat
amintiri sunt reactivate într-o stare de alertă psihologică sau amorsate de către un reactualizării. O întrebare-cheie în determinarea faptului dacă sugarii şi copiii mici
stimul senzorial legat de evenimentul srcinal. îşi reamintesc pe termen lung, este memorabilitatea evenimentului (Nelson, 1994).
• Dicultăţile narative pe care SPT le induce au o bază neurobiologică. Cercetările Acest concept se referă dacă evenimentele au valoare de reamintire peste timp, datorită
din acest domeniu sunt consistente în concluzia că nivele repetate de expunere progresului rapid în dezvoltare, schimbării intereselor şi abilităţilor în primii ani de
la traumă, precum şi severitatea simptomelor au la bază modicări pe axa viaţă. Evaluând ceea ce constituie un eveniment memorabil din perspectiva unui copil
hipotalamo-pituitaro-hipozară (prin secreţia de cortizol şi catecolamine,primul mic este un aspect cheie în cercetarea memoriei timpurii. Din perspectivă clinică, fără
dintre ele, în exces, efect
a hipocampusului, avândcare
o inuenţă
joacă unneurotoxică). Se în
rol important produce şi o hipotroere
tulburările mnezice şi îndoială
dramaticcăşi un evenimentemoţii
declanşează traumatic poateUnele
intense.  considerat
studii memorabil pentru
clinice relevă că că,
faptul esteodată
unic,ce
comportamentale ale persoanelor cu stres post-traumatic apud MacIntosh & achiziţionează limbajul, copiii sunt capabili să nareze evenimentele traumatice pe
Whiffe (2005), Bevans & all (2005); ceea ce explică, deasemenea, vulnerabilitatea care le-au trăit în perioada preverbală, şi că produc puneri în scenă comportamentale
persoanelor în situaţii de reexpunere la traumă cît şi asocierea cu consumul de chiar în absenţa narativului verbal(Gaensbauer, 1995, Terr, 1988). Asta nu înseamnă
substanţe. Victimele şi supravieţuitorii din violenţa domestică sunt mărturii vii că tot ceea ce copilul spune sau pune în scenă despre experienţa traumatică este
ale acestor inuenţe şi modicări pe care trauma le generează. acurat din punct de vedere al faptelor petrecute. Distorsiuni şi omisiuni pot apărea
• Implicaţiile clinice ale acestor descoperiri sunt evidente, în primul rând pentru datorită diferiţilor factori, inclusiv datorită unor neînţelegeriscopului
a acţiunilor. De
că validează experienţele supravieţuitorilor şi diagnosticul de SPT, în al doilea exemplu, un sugar sau copil mic poate interpreta o procedură medicală invazivă ca
rând, spun autorii citaţi, pentru că se extrage necesitatea de a lucra cu aceştia la pe un atac furios asupra sa şi să răspundă prin frică intensă la vederea doctorilor mult
toate nivelele, ind insucient numai a vorbi despre traumă. Continuă ideea că e timp după ce procedura s-a încheiat.
important ca în lucrul cu supravieţuitorii “să-i ajutăm să transpună fragmentele • Funcţionarea senzorio-motorie, emoţională, socială şi cognitivă poate  interpretată
senzoriale în narativ, să creăm o semantică şi memorie autobiogracă ce în ultimă în contextul unui model comportamental creier-psihic. Cercetările ilustrează că se
instanţă le poate permite alinarea durerii şi autoreglarea afectelor, atunci când pot produce alterări neurobiologice atunci când răspunsul adaptativ al copilului
sunt bombardaţi de semnalele interne ale pericolului.” este copleşit de experienţa traumatică, în special când aceasta ia forma maltratării
• Simptomele disociativesunt o componentă semnicativă a răspunsului la traumă (Cohen, Perel, DeBellis, Friedman & Putnam, 2002). Aceste alterări neurobiologice
şi apar e în perioada imediat următoare evenimentului traumatic, e ca stres post- pot implica schimbări în structura şi funcţionarea creierului, incluzând o a) hiper -
traumatic. Simptome ca depersonalizarea şi derealizarea, amnezia, amorţirea afectivă activitate a amigdalei – formaţiune implicată în procesarea mnezică şi a modulării
servesc apărării împotriva sentimentelor de. Aceste simptome sunt amendabile prin emoţiilor; b) disfuncţii ale axei hipotalamo-pituitaro-adrenocorti în mod normal
psihoterapie, incluzând şi tehnici din hipnoză (văzută ca o disociere controlată şi eliberează neurotransmiţători ca dopamina, norepinefrina şi serotonina – implicaţi
structurată). Terapia include accesarea şi restructurarea amintirilor disociate, sprijin în planicarea comportamentului, memoria de lucru, motivaţia şi abilitatea de a
pentru client în gestionarea sau managementul afectelor dureroase şi folosirea relaţiei diferenţia între lumea externă şi cea internă.
90 91
• Aceste schimbări în funcţionarea sistemului nervos central (SNC) pot lăsa unui scheme sunt rigide, impermeabile, suprainclusive şi concrete (Beck, 1967).
copil traumatizat sentimentul de anxietate continuă sau amorţire psihică. Pot produce Violenţa domestică este o forma extinsă de violenţă, cu anumite caracteristici
la copil experienţierea unor frici continue şi generalizate. De aceea intervenţiile ar care o fac particulară. Se produce într-un context care se presupune a  sigur,
putea avea ca scop restaurarea în copil a unui sentiment al predicitibilităţii mediului într-un tip de relaţie care se presupune a se baza pe încredere, or nu este aşa.
şi a relaţiilor interumane, restaurarea încrederii în propriile simţurişi sprijinirea lui în Regăsim în cadrul ei dezvoltarea multor patologii care au la bază perturbarea
evaluarea realistă a ameninţărilor. emoţională, cu o încărcătură traumatizantă continuă, ceea ce atrage după sine
Violenţa poate  traumatizantă pentru copii în mod special dacă se produce pe o un tablou încărcat de elemente la limita reacţiilor „normale” pentru contexte
perioadă îndelungată de timp şi în contextul unei relaţii de ataşament, când protecţia „anormale”. Mecanismele de declanşare şi menţinere ale acestui tip de violenţă nu
şi siguranţa sunt precondiţii ale integrităţii personale. Chiar dacă nu mereu ea este sunt pe deplin elucidate, dar dintr-o paradigmă a fricii am putea explica, cu limitările
identicabilă într-o patologie de tip psihiatric, violenţa domestică poate produce de rigoare, unele comportamente.
alterări ale percepţiei de sine, reglarea afectului, relaţiile
cu ceilalţi şi a semnicaţiilor Înţelegerea funcţionării creierului şi a relaţiei cu structurile sale este importantă
ataşate. Aceste tulburări au repercursiuni asupra adultului în rolul său de părinte şi pentru înţelegerea tulburărilor psihice şi pentru interpretarea rezultatelor din
asupra calităţii relaţiei părinte-copil. studiile de neuroimagistică funcţională. Cercetările recente din neuroştiinţe au o
La nou-născuţi, copiii mici şi preşcolari această experienţă a violenţei conduce la particularitate aparte în integrarea cunoştinţelor despre neuroştiinţele emoţiil or.
o perturbare asupra procesului normal de dezvoltare. Cu cît este mai timpurie şi mai Astfel, cercetările avansate în înţelegerea circuitelor neurale ale fricii şi cum este
profundă trauma, cu atât ea produce o mai puternic alterare a sensului siguranţei aceasta modulată au aplicaţii deosebite. Frica are o inuenţă covârşitoare
(van der Kolk, 1987). asupra memo riei, cogniţiei şi comportamentului. Neuroimagistica funcţională
Literatura
expuşi empirică
violenţelor, sprijină
un nivel aceasta
ridicat prin cercetările
al problemelor carereglarea
ce include găsesc, afecte
la copiii
lor, permi te acum
conştiente cerce tătorcare
şi inconştiente ilorstau
să la
demonstrez
baza fricii eşi circu itele proces
anxietăţii. Sunt elor menta le
deasemenea
dicultăţi de stabilire a relaţiilor, repetarea în joc a experienţei traumatice, folosite pentru evaluarea schimbărilor funcţionale în creier ca răspuns în
probleme de somn, frică intensă şi p lâns necontrolat, regresie în achiziţiile de cadrul diferite lor abordări terapeutice. Frica este denită ca „o emoţie adesea
dezvoltare, agresivitate şi con-complianţă (Eth & Pynoos, 1985; Gaensbauer, neplăcută, puternică, cauzată de anticiparea sau conştientizarea unui pericol”
1994 apud Lieberman, 2005). (Meriam Webster Dictionary, 1997). Sentimentele sunt experienţe conştiente
Problemele comportamentale care apar la copii exprimă atât o traumă sau care ajută la identicarea emoţiilor (LeDoux, 1996, 2000, 2002). Cînd cineva se
stresor în mediul de dezvoltare al acestuia cât şi o perturbare a relaţiei părinte- teme, el poate identica acea emoţie ca frică. „Nu toat e sentimentele sunt emoţii,
copil într-un mediu marcat de stres şi conicte. dar toate experienţele emoţionale (conştiente) sunt sentimente” (LeDoux, 1997).
În copilăria mică, diagnosticul de stres traumatic se ataşează la copiii care Înţelegerea actuală a circuitelor fricii şa oameni au la bază cercetările pe
au experienţiat sau au fost martori la un eveniment ce implică ameninţare cu animale, studiile imagistice umane pe subiecţi cu leziuni cerebrale şi mai recent,
moartea sau rănirea personală ori a altora, sau o ameninţare a integrităţii zice ori neuroimagistica funcţională pe oameni. Studiile pe stări ale fricii normale şi
psihice a copilului (ZERO TO THREE, 1994). patologice (ex. tulburările de anxietate) sunt relevante.

1.2. Corelate neurobiologice în abuz dintr-o paradigmă a condiţionării fricii Amigdala – structură primă
Procesarea informaţiei din mediu (extern şi intern) îndeplineşte importante Starea de activare a amigdalei este esenţială pentru generarea răspunsului de
funcţii adaptative. Noi nu receptăm pasiv informaţia din mediu, ci construim frică. Amigdala activează la rândul ei arii importante ale creierului ce ataşează
realitatea selectând, transformând, encodând, stocând şi reactualizând cunoştinţe corelate măsurabile neuro-comportamentale ale fricii, incluzând hipotalamusul
în funcţie de scopurile curente. În cazurile psihopatologice apare o biasare (deţinător al activării hormonilor de fugă/luptă) şi trunchiul cerebral („îngheţare”,
a sistemului de procesare a informaţiei care duce la procesări eronate ale tresărire etc.) (LeDoux, 1996, 2000; Adolphs, 2001; McIntyre, 2003). Amigdala
informaţiei evidente la mai multe niveluri în sistem. Stările psiho patologice, în deasemenea generează activarea cerebrală via conexiunile sale cu cortexul
general, determină o dominanţă a schemelor idiosincratice, dezadaptative. Aceste frontal bazal cît şi a centrilor cholinergici şi noradrenergici din trunchiul cereb ral.
92 93
Activarea amigdalei este obligatorie pentru achiziţia răspunsurilor învăţate de frică duce hipertensiune.
(LeDoux, 2000, 2003; Davidson, 2002; Fanselow, 2003; Maren, 2004). Stările de Amigdala ar putea  implicată în asocierile stimul-răspuns care nu implică
frică dobândite pot  asociate cu excitabilitate sporită în amigdală. Cercetările condiţionări aversive. De aceea decienţele în condiţionarea aversivă ca urmare a
pe animale sprijină teoria că amigdala şi hipocampusul acţionează împreună leziunii amigdalei ar putea  parte a unui decit atenţional mai general.
pentru formarea memoriei pe termen lung ba zată pe informaţii si evenimente cu
conotaţie afectivă (Pape et all, 2003). Hipocampusul este „suspectat” că leagă Figura 1. Diagramă schematică a circuitelor fricii şi anxietăţii în creier,
informaţiile despre contextul zic cu informaţiile afective furnizate de amigdală. care arată structurile principale implicate în aferentaţia inputului tip stimul
Cercetătorii cred că amigdala întăreşte consolidarea memoriei pentru momentele ameninţător către amigdală, cât şi outputurile de la amigdala către diferite
de emoţii puternice (Maren, 2001; Quirck, 2003; Pape et all, 2003). Unele amintiri structuri ţintă şi funcţiuni ale acestor conectări (după Pissiota, A., 2003)
legate de frică pot  depozitate chiar în amigdala. Câteva arii sunt interconectate între
ele, de importanţă majoră în reamintirea/regăsirea memoriei legate de frică, cum ar
 amigdala, hipocampul si aria cingulată anterioară (Sotres-Bayon, 2004). Contro -
versate dealtfel, sunt studii care sprijină ipoteza că, o dată reactivată, o amintire
- tre STIMUL
AMENINŢĂTOR
buie să treacă printr-un nou proces de consolidare (reconsolidare) cu scopul de a  Input senzorial
menţinută în memoria de lungă durată (Nader, 2003; Duvarci, 2004).
Se consideră că amigdala îndeplineşte următoarele roluri:
1. Rol central în formarea condiţionărilor inconştiente; Talamus senzorial

2. Transferând informaţii despre


activării comportamentale (prin proximitatea
proiecţiile la de obiect-scop
nucleul la joacă
acumbens) sistemul
un Cortex prefrontal Cortex senzorial
rol important în stabilirea şi menţinerea programelor mot orii (Gray, Feldon
et al., 1991 apud Gray, 1994);
Cortex cingulat Hipocampus
3. Este centrul limbic cel mai înalt în sistemul de fugă şi luptă, controlând- out
putul acestui sistem prin proiecţiile descendente la hipotalamusul medial şi la AMIGDALA
substanţa cenuşie centrală. Activitatea excesivă în amigdală este implicată în
teroare/panică şi mânie excesivă.
Stimularea electrică a acesteia produce anxietate, iar lezarea la animale elimină Nucleu reticulat pontis Hipotalamus
Periaqueductal gray
anumite răspunsuri anxioase (Davis, 1991 apud Gray, 1994). Funcţionarea inadecvată caudal

a amigdalei va duce la reactivitate scăzută la stimuli aversivi necondiţionaţi ce


determină panică şi/sau agresivitate defensivă. S-ar putea ca sistemul SHi amigdala
ş
să răspundă la aspecte diferite ale răspunsului anxios. S-a sugerat că amigdalaputea
ar
 importantă pentru detectarea semnalelor ce provoacă frică (ex. prezenţa unui
Răspuns de fugă sau luptă Reflex de tresărire Răspuns hormonal de stres
prădător pentru un animal) precum şi o serie de răspunsuri anxioase înnăscute. „Îngheţare” comportament Activarea SNA (ex. tahicardie,
transpiraţie, creşterea presiunii
arteriale etc.)
Rolul amigdalei în frica necondiţionată
Leziunile nucleului cortical şi nucleului central reduc drastic emoţionalitatea
la şobolanii sălbatici în termeni de comportamente defensive şi de fugă. Leziunile Hipocampul
nucleului central atenuează ulceraţia (Henke, 1980) şi nivelurile crescute de Ar  important pentru anxietatea dependentă de context, de aici importanţă
corticosteron din plasmă (Beaulieu et al, 1987). Leziunile amigdalei blochează pentru anxietatea în medii noi (ex. agorafobia, Selden, 1992). S-a sugerat că această
capacitatea nivelului crescut de zgomot (stimul ameninţător necondiţionat) de -a pro buclă neuronală între amigdala, hipocâmp şi proiecţiile corticale/entorhinale ce
94 95
aduc informaţia senzorială către hipocampus servesc ca reţele neuronale ce ataşează cu hipocampul prin girusul parahipocampal.
semnicaţii cognitive evenimentelor producătoare de frică şi facilitează urmele La obsesiv-compulsivi, tehnicile de scanare a creierului au arătat alterări
mnezice care permit individului să iniţieze rapid răspunsuri comportamentale în srtuctura cortexului frontal şi nucleului caudat, iar pacienţii cu leziuni ale
adaptative (Charney & Deutch, 1996). ganglionilor bazali por prezenta simptome obsesiv-compulsive (Laplane et al.,
Evidenţe din studiile neuroimagistice sugerează că hipocampul poate  1989). Tulburările obsesiv-compulsive par a  diferite de alte tulburări anxioase
afectat in mod advers de stresul consecutiv traumei psihologice. Rezultatele şi ca terapie medicamentoasă ecienţi ind inhibitori ai 5-hidroxitriptaminei. Este
indică o hipoperfuzie – descreşterea funcţionării – hipocampale în timpul posibil ca în OCD să e afectată funcţionarea unuia dintre circuitele complexe
provocării simptomului la pacienţii cu SPT cât şi schimbări în volumul cortico-striato-palido-talamo-corticale cu rol în controlul comportamentului.
acestuia (Bremner, 2002, Hull, 2002). Lezarea hipocampului adăugate unui
arousal emoţional ridicat (excesiva activare amigdaliană) poate împiedica Cortexul cingulat
evaluarea ţi categorizarea adecvată a experienţei, ipoteză bazată pe dicultatea Cortexul cingulat este văzut ca parte majoră a „sistemu lui limbic anatomic” şi
procesării informaţiei de arou sing la pacienţii cu SPT, ceea ce-i face vulnerabili implicat în emoţii. Cercetări experimentale şi rezultate clinice sugerează că este
atunci când apar noi stimuli să-i proceseze ca ameninţăto ri (Van der Kolk, 1997). o zonă heterogenă funcţională, participând deasemenea în procesările senzoriale,
motorii şi cognitive. Unii cercetători sugerează că cortexul cingulat anterior
Cortexul prefrontal – reglarea emoţională (CCA) e implicat în funcţii evaluative ale orientării organismului şi interpretarea
Cortexul prefrontal este o regiune heterogenă cu diferie subdiviziuni mediului înconjurător, cât şi în memorie, probabil prin conexiunile sale cu
anatomice şi funcţionale. Pare a  implicat în memoria de lucru de tip afectiv cortexul parahipocampal (Finch and Olson, 1992).
(Davidson
alegerea şi &implementarea
Irwin, 2003), evaluarea semnicaţiei
comportamentelor stimulilor
de coping, cât relevanţi de frică,
şi în procesul de Regiunea anterioară,
componentelor executivă,(Luu
afectivă şi cognitivă a fost mai apoi
& Posner, atribuită
2000). cu împărţirea
Diviziunea „afectivă”
stingere a fricii condiţionate (Charnez & Deutch, 1996). Prin proiecţiile sale a CCA are conexiuni extinse cu amigdala si substanţa cenuşie periaqueductală, iar o
directe şi indirecte către amigdală, regiunea poate modula procesarea emoţională parte a acesteia proiectează în nuclei brainstem. E implicată în învăţarea emoţională
în amigdală, probabil prin inhibarea activităţii amigdaliene (Hariri, Bookheimer condiţionată, evaluarea conţinutului emoţional, asignarea valenţei emoţionale a
& Mazziotta, 2000). Decitele cortexului prefrontal de inhibare a amigdalei au stimulilor interni şi externi cât şi în reglarea funcţiilor autonome şi endocrine (cf.
fost folosite ca ipoteze pentru dezvoltarea tulburărilor de anxietate, cum ar  Devinsky et al., 1995). Numeroase studii au găsit implicarea CAA în procesarea
fobiile specice şi stresul posttraumatic, cât şi eşec urile de stingere a răspunsului afectivă. O meta-analiză a studiilor imagistice ce a u descoperit activitate modicată
de frică în aceste tulburări. De exemplu, activitatea neurală redusă în cortexul a CAA în timpul sarcinilor emoţionale şi cognitive; Bush et al., (2000) au raportat
prefrontal este evidentă în timpul provocării stimulării fobice la subiecţii cu fobie că diviziunea afectivă a CAA a fost activată printr-o serie de sarcini, incluzând
de animale (Fredrikson, Annas, 1995), cît şi în timpul provocării simptomului la procesare afectivă la persoane sănătoase, provocarea simptomului la pacienţii
pacienţii cu SPT (Fernandex et all, 2001). Mai mult, activitatea neurală în această suferind de tulburări de anxietate, cît şi inducerea unei stări de tristeţe în ambele
arie cerebrală pare să se normalizeze după tratamentul cu inhibitori de serotonină, grupuri, de sănătoşi şi pacienţi. Activarea în CAA s-a raportat pentru fobii simple,
probabil reectând stingerea fricii şi/sau controlul emoţional sporit (Fernandey stres posttraumatic (Raush et al., 1996) şi tulburare obsesiv-compulsivă în timpul
et all, 2001). Deasemenea, leziunile în cortexul medial prefrontal par să interfere condiţiei de provocare versus condiţia de control, folosind PET.
cu stingerea fricii condiţionate la animale (LeDoux, 2000).
O altă regiune importantă pentru anxietate este regiunea cenuşie 1.2.1 Condiţionarea clasică a fricii
periaqueductalăce pare a  importantă în realizarea anumitor aspecte ale Modelul srcinal al condiţionării clasice a fost demonstrat de către Ivan Pavlov
anxietăţii cum ar  „fuga şi lupta”. Stimularea elec trică a acestei regiuni determină la începutul secolului XX. Modelul presupune că anumiţi stimuli necondiţionaţi
reacţii anxioase intense. Şi amigdala şi regiunea cenuşie periaqueductală sunt (SN) generează un răspuns necondiţionat în mod natural (RN), dar când un stimul
inervate de sisteme 5-hidroxitriptaminice de unde impor tanţa acestora în controlul neutru este asociat cu SN, el poate declanşa acelaşi tip de răspuns prin procesul
anxietăţii. Cortexul temporal polar are conexiuni directe cu amigdala şi indirecte numit condiţionare. În aceste condiţii, stimulul neutru, denumit stimul condiţionat
96 97
(SC) devine condiţie pentru apariţia răspunsului (RC). Exemplul clasic este cel din Goosens et al., 2001). Există evidenţe care sprijină ideea că leziunile în nucleul
experimentele de început ale lui Pavlov cu câinele căruiasei prezintă mâncare (SN) şi bazal amigdalian pot afecta răspunsurile de frică. Mecanismul molecular prin
acesta salivează (RN). Apoi i se prezintă mâncarea în timp ce sună un clopoţel (stimul care achiziţia fricii se produce în AL este potenţarea pe termen lung (LTP –
neutru), repetând de câteva ori această asociere mâncare-sunet. Apoi mâncarea este long-term potentiation).
„scoasă” din context, dar experimentatorul continuă să sune clopoţelul (SC) care Consolidarea memoriei se produce printr-un proces în care calciul intră în
produce salivaţia câinelui (RC). celulă via receptorii NMDA (N-methyl-D-aspartane) şi prin canalele port-voltaice
ale calciului (VGCCs) (Bauer, LeDoux, Schafe, 2002). Blocarea VGCCs întrerupe
Condiţionarea clasică pavloviană a fricii se produce atunci când un stimul memoria pe termen scurt dar nu şi cea de termen lung, arătând că această cale
neutru este asociat cu un stimul aversiv. necesită numai receptori NMDA activi. Unele studii pe animale au arătat că
Experimentul „Micuţul Albert” din anul 1920 demonstrează acest lucru. blocarea receptorilor NMDA p rin antagonişti D,L-2-amino-5-phosphonovaleric
Unui bebeluş de 11 luni, John Watson îi prezintă un şoricel alb (SC) cu care acid (APV, AP5) va bloca achiziţia fricii, dar nu şi exprimarea ei (Fendt, 2001). Deşi
acesta s-a jucat fără să  manifestat răspunsuri de frică. Ulterioara prezentare a studii mai recente au arătat că ambele procese sunt inhibate (Jasnow et al., 2004,
şoricelului a fost asociată cu un zgomot puternic (SN) iar micuţul Albert a început Lee, Choi, Kim, 2001). Studiile genetice au indicat o acumulare mare de receptori
să plângă (RN). După asocierea repetată a şoricelului cu zgomotul puternic, lui ai NMDA in hipocamp de asemenea indi când importanţa acestei structuri cerebrale
Albert i se prezenta doar şoricelul (SC) şi el începea să plângă (RC). Chiar şi în condiţionarea Pavloviană. Ca şi în cazul amigdalei, blocarea acestor receptori va
stimulii similari cu un şoricel (orice obiect mic, cu blană sau alb) vor declanşa inhiba răspunsurile condiţionate de frică(Zhao, Toyoda, Lee, 2005 – apud Garakani,
un răspuns de frică la băieţel. Deşi răspunsurile de frică au o valoare adaptativă Charney, 2006)
deosebită
pot devenipedezadaptative
scară evolutivă, funcţionând
în sensul că oricecastimul
protecţie pentru potenţiale
din context pericole,
poate  a sociat cu Consolidarea, Reconsolidarea şi Stingerea
frică recurentă şi anxietate (de ex. prin generalizare). În condiţionarea clasică a Conversia memoriei de scurtă durată în memorie de lungă durată se numeşte
fricii la rozătoare, un stimul necondiţionat ca de exemplu un şoc electric mediu consolidare şi este un proces dependent de sinteza proteinelor (McGaugh, 2000,
este folosit să declanşeze un răspuns condiţionat, cum ar  „îngheţarea” sau Davis & Squire, 1984). Urma mnezică, după regăsirea amintirii, este instabilă
modicarea presiunii sângelui ori rata cardiacă. şi necesită reconsolidare înainte de a  stocată. În mod tipic, amintirile nu sunt
stocate individual, dar sunt asociate în „blocuri”, în care diferite componente
Corelatele neuroziologice ale fricii condiţionate sunt stocate împreună. Recent, Debiec et al. au folosit paradigma condiţionării
Aria din creier responsabilă de achiziţia şi exprimarea fricii condiţionate este de ordinul doi a fricii (second-order fear conditioning – SOFC), însemn ând că un
amigdala. Localizată în lobul medial temporal, amigdala este compusă din 13 SC legat cu alt SC pentru a cauza un SN, pentru testarea dacă blocarea sintezei
nuclei, dintre care trei (amigdala bazală - AB, amigdala laterală - AL şi nucleii unei proteine împiedică o amintire sau întreaga reţea asociativă. Ei au arătat că
centrali AC) sunt implicţi în căile de răspuns la frică. Stimulii ajunşi în ta lamusul numai reactivarea directă a amintirii o face labilă, însă reactivarea indirectă a
senzorial sunt transmişi către AL şi apoi transferaţi la AC („bucla scurtă”). AB amintirii în cadrul blocului asociativ nu este afectată (Kida, Josselyn, de Ortiz et
serveşte ca şi conexiune între AL şi AC. „Bucla lungă” trimite semnale către AL al., 2002). Aceste rezultate pot ajuta la înţelegerea felului în care evenimentele
din cortexul senzorial, insula şi cortexul prefrontal (LeDoux, 2000). De acolo, stresante pot  „dezînvăţate”, fără a cauza amnezie pentru amintirile temporar
informaţia este proiectată către siturile efectoare în brain stem şi hipotalamus, asociate cu stimulul ce condiţionează frica.
care produc manifestările autonome şi comportamentale la răspunsul acut de frică.
S-a demonstrat că nucleul lateral amigdalian este responsabil de consolidarea Reconsolidarea oferă un model pentru anxietate ca răspuns de frică în absenţa
memoriei şi plasticitatea în condiţionarea fricii (Blair et al., 2001, Shumayatsky unui stimul necondiţionat. Se producevia activarea repetată a unei amintiri care
et al., 2002). întăreşte retenţia sa. Este clar că u n stimul încărcat emoţional, comparat c u un
Leziunile în acest nucleu ori în nucleul central amigdalian disrup achiziţionarea stimul neutru, este mai degrabă regăsit şi cauzează uitarea cuvintelor ce îl preced
fricii condiţionate şi memoria de lungă durată a fricii contextuale (Wallace, 2001, (Kern, Libkuman, Otani, 2005). Reconsolidarea necesită implicarea receptorilor
98 99
NMDA şi a receptorilor beta-adrenergici prin inducţie de către CREB (cyclic ce include două căi de terapie a anxietăţii, pe baza studiilor de neuroziologie
adenosine monophosphate). Propranololul, antagonist a p beta-adrenergici, s-a în contextul condiţionării: a) disruperea consolidării memoriei traumatice sau
dovedit a bloca recunoaşterea şi reactualizarea amintirilor şi cuvintelor încărcate emoţionale şi b) facilitarea sting erii stimulilor de natură aversivă. Al doilea
emoţional, păstrând însă aceste proprietăţi pentru cuvinte neutre. Medicamentul principiu include şi ultimele rezultate pe animale cu privire la folosirea yohimbinei
deasemenea acţionează restaurând amnezia cauzată de stimuli emoţionali. Mai (un antagonist alpha-2-adrenoreceptor) pentru îmbunătăţirea stingerii, VGCC
mult, acţionează doar blocând reconsolidarea şi nu interferă cu integrarea de noi agonişti, agonişti ai receptorilor 1 canabioizi şi blocanţi ai receptorilor opioizi.
amintiri. Aceste descoperiri au permis cercetătorilor să testeze beta-blocanţii
pe persoane cu experienţe traumatice. Pitman et al. au administr at propranolol 1.2. 2. Scurtă analiză funcţională a semnalelor de pericol şi siguranţă
victimelor traumelor acute, respectiv placebo, după 6 ore de la expunerea Cercetările din psihopatologia experimentală indică cum că predictibil itatea
traumatică până la 10 zile. S-au constatat scăderea în severitate a simptomatologiei şi controlabilitatea unor evenimente ameninţătoare mediază dezvoltarea
de SPT la interval de 1 şi 3 luni faţă de cei din lotul placebo. menţinerea şi modicarea tulburărilor de anxietate. Deşi cercetări se bazează
Stingerea (extinction). În experimentele lui Pavlov câinele încetează să în special pe detectarea semnalelor ce prezic perico l, foarte puţine s-au centrat pe
saliveze (SC) când sună clopoţelul însă nu mai era asociat cu mâncarea (SN). detectarea semnalelor ce prezic siguranţa (safety).
Acest fenomen este cunoscut sub numele de stingere. Nu implică, aşa cum Considerăm oportună realizarea unei comparaţii între literatura de specialitate
sugerează numele, ştergerea informaţiei vechi, dar mai debgrabă este produsă ce se ocupă de aceste aspecte cu experienţa clinică în lucrul cu victime ale violenţei
de integrarea unor noi elemente mnezice. domestice, pentru a identica acele procese, factori, mecanisme ce pot  utilizate
Amigdala joacă un rol în stingerea fricii, alături de cortexul prefrontal medial în abordarea acestor tipuri de situaţii. Din mai multe motive, printre care:
şi hipocamp. sub
amigdalieni, Cortexul prefrontal
modularea medial inhibă
hipocampului. CpFM„bombardamentul”
reglează stingerea neuronilor
memoriei 1. Relaţia dintre predicţie şi controlul stimulilor aversivi
în achiziţia şi menţinerea
pe termen lung. Această ipoteză este sprijinită de studii care arată că stingerea anxietăţii a fost în atenţia multor studii din ultimele două decade. Evenimentele
este blocată în leziuni ale CpFM sau prin blocarea sintezei proteinice în aceasta aversive care sunt impredictibile şi necontrolabile au un efect puternic negativ
zonă. Expunerea la stres cronic poate afecta capacitatea CpFM de a modula în funcţionare decât aceleaşi evenimente care sunt predictibile şi controlabile
stingerea, prin retracţia dendritică. Similar cu achiziţia , o componentă importantă (Mineka & Oehlberg, 2008). Studille experimentale sugerează că participanţi
în stingere este activarea receptorilor de NMDA în amigdala. S-a demonstrat că care sunt capabili să prezică stimuli aversivi manifestă o rată semnicativ scăzută
antagoniştii receptorilor NMDA cum este AP5 poate cauza blocarea stingerii, a reactivităţii cardiace faţă de cei din condiţii de impredictibilitate. Astfel de
măsurată prin răspunsul de tresărire (startle response). Agoniştii NMDAr, ca cercetări au condus teoreticienii la explicarea problemelor de sănătate cum ar
D-cycloserine facilitează stingerea.  GAD, agorafobia, atacuri de panică, stresul traumatic, fobia socială, că sunt
În experimente pe animale, Walker et al. (2002) au folosit administrarea mediate de dimensiunea predictibilităţii sau controlului redus. Acestea sunt
sistematică şi infuzia directă în amigdală pe rozătoare găsind un startle potentia
ted deasemenea implicate în menţinerea sau evitarea comportamentelor ce interferă
la SC scăzut în comparaţie cu lotul de control. Ledgerwood (2005) au conrmat cu anxietatea clinică (apud Lohr, Olatunji, Sawchuk, 2006). „Dar ce anume
aceste rezultate, şi au determinat că DCS nu doar ajută în stingerea SC iniţial, controlăm sau prezicem?”
dar nici nu stinge răspunsul de frică la un SC asociat cu un altul. Aceasta poate
sugera că DSC poate avea un efect de stingere pentru generalizarea stimulilor de (Zvolensky et al., 2000) „se referă e la un stimul declanşator specic
frică – cum ar  în cazul micului Albert referitor la toate obiectele cu blană ce-i (eveniment, situaţie) e răspunsul individual la acel stimul”. Autorii consideră
produceau plânsul. DSC se arată un tratament adjuvant promiţător la pacienţii cu că ceea ce este predictibil şi controlabil sunt de fapt funcţiile psihologice ale
tulburări de anxietate prin întărirea învăţării asociate cu tratamentul. Inabilitatea pericolului si siguranţei şi acele evenimente care semnalează ocurenţa pericolului
unei persoane de a stinge răspunsul de frică maladaptativ la un SC, datorită sau a siguranţei. Nu ne aşteptăm că predictibilitatea unui eveniment aversiv va
unei decienţe în procesul de stingere duce la anxietate persistentă. reduce aversivitatea evenimentului în sine. „Totuşi, capacitând individul cu
Integrând, Garakani, Sanjay and Charney (2006) propun un model de tratament abilitatea de a identica perioadele de safety în absenţa semnalului de pericol
100 101
este benecă deşi nu este o opţiune pentru evenimente aversive impredictibile” activitatea muşchiului corugator sub anticiparea şocului sau siguranţei – Bradley
(Seligman, apud Lohr, 2007). Zvolensky apud Lohr deneşte operţional predicţia pud Lohr). Un stimul poate dobândi aceleaşi funcţii de semnalizare a pericolului
şi controlul ce ar putea asigura consistenţă demersurilor experimentale. Predicţia chiar şi cînd este apetitiv în natura sa. Rezultatele experimentului lui Bradley
este posibilă în situaţii care preced în mod cert offset al unui eveniment aversiv sugerează că alterarea rapidă a funcţiilor semnalului de pericol are o mai mare
şi care apoi semnaliz ează terminarea acelui eveniment. Terminarea evenimentului semnicaţie adaptativă din perspectivă evoluţionistă decât alterarea funcţiei
aversiv furnizează control prin scăpare (escape). semnalului de siguranţă, cu alte cuvinte „pericolul are prioritate”. Secundar
Predicţia este deasemenea posibilă în situaţii care în mod cert preced onset cu învăţarea pericolului, învăţarea despre siguranţă este învăţarea despre cum
al unui eveniment aversiv. Dacă predicţia şi controlul pot  operaţionalizate evenimetele aversive nu vor apărea. Învăţarea despre terminarea unui eveniment
consistent, deniţia operaţională a semnalelor de pericol şi siguranţă poate  aversiv (eliberare/uşurare - relief) şi despre absenţa on setului acestor evenimente
mai importantă, considerând faptul că semnalele sunt inconsistente şi variabile (răgaz – respite) este importantă funcţional, dar ca proces secundar şi subsecvent.
relative la situaţii (Miller, 1979, apud Lohr). 2.b. – Ce reprezintă pericol şi ce siguranţă?
Semnalele de pericol pot  denite generic ca stimuli care indică onset
2. Învăţarea şi funcţia pericolului (apariţia) unui eveniment ameninţător. Exemple de semnale externe pentru
2.a. – Demonstraţii timpurii ale funcţiilor pericolului peric ol inclu d obiec te (păia njeni – fobiile simpl e) sau situaţ ii (vorb itul în
Mowrer (1960), în Learning Theory and the Szmbolic Processes a construit un public – fobia socia lă) au locur i n efamiliare (ex. agora fobia ). S emnal ele de
design experimental în care şiroceii au învăţat să termine un şoc electric apărut la peric ol pot  şi interne, cum ar  arousalul ziologic. Analiza dimensională a
intervale neregulate prin îndepărtare. Dacă se îndepărta către o anumită direcţie anxietăţii Borkovec (1976) apud Lohr (2007) sugerează trei procese paralele
era semnalizat
La animale câtprintr-un sunet,
şi la oameni în cealaltă
apare direcţie
învăţarea bazatăsunetul de avertizare
pe contiguitate nu apărea.
şi contingenţă care pot surveni
emoţional în timpul
2) evitare sau învăţării
scăparea fricii: 1) activarea
motrică ziologică/
3) expectaţiile arousalul
referitoare la
sau ceea ce Mowrer numea învăţarea semnalului şi a soluţiei. După învăţarea predictibil itate şi contr ol. Lohr et al. propun în modelul lor funcţional de
iniţială a pericolului prin contiguitate, indivizii asociază evenimentele aversive analiză că expectanţele referitoare la predictibilitate şi control sunt cu directă
necondiţionate cu evenimente anterioare care pot furniza informaţii predictive referire la semnalele de pericol şi siguranţă. Încercările de a identica stimulii
despre când (şi unde) va începe evenimentul aversiv (onset). Răspunsul afectiv peric uloşi, locaţ ia şi apariţia acest or stimu li, locaţ ia şi onset ul sigur anţei şi
de frică acompaniator şi trăsăturile regăsite în informaţii pot  apoi transferate strategiile de a controla ocurenţa pericolului si siguranţei şi acele semnale
către stimulii predictivi care îl cataloghează ca „semnal de pericol” (învăţarea care prezic că apare subsecvent cu învăţarea fricii.
prin contiguitate). Semnalele de pericol pot servi unor funcţii discriminative 1.3. Corelate ale stresului posttraumatic
pentru comportamente instrumentale în termeni de evitare sau apropiere. Trăsătura esenţială a stresului posttraumatic (PTSD) este prezenţa unor
Semnalele de pericol dobândesc ceea ce Mowrer numea reîntărire secundară de simptome ce se dezvoltă ca urmare a expunerii la o traumă care depăşeşte
ordin 1 când comportamentele sunt învăţate ca funcţie ce determină terminarea experienţa umană normală. Simptomele pot  categorizate în trei tipuri:
acestor semnale. Staats (1968 apud Lohr, 2007) extinde analiza învăţării prin reexperienţierea evenimentului traumatic, evitarea răspunsului la acesta şi
contiguitate şi contingenţă astfel încât să incorporeze procesele limbajului care creşterea arousalului. Stimulii care pot determina PTSD sunt foarte heterogeni:
asigură achiziţia funcţiilor de semnalizare la oameni. Ceea ce este transferat prin viol, atac zic, război, dezastre naturale. Comparativ cu celelalte tipuri de
limbaj referitor la semnale, prin condiţionare, este semnicaţia (valenţa negativă) tulburări anxioase a fost puţin studiat cu tehnici de scanare a creierului. (Criteriile
(Bradley, 2005). Când o semnicaţie evaluativă este transferată, stimulul poate de diagnostic apud DSM IV, regăsite in anexe)
deasemenea funcţiona ca un indicator pentru un comportament instrumental Cercetările s-au centrat pe tulburări ale somnului şi coşmaruri care sunt
de evitare. Dacă comportamentul evitant elimină semnalul de pericol, poate tipice pentru PTSD. Descoperirile sunt similare cu cele din depresie (latenţă
deasemenea reduce valenţa negativă declanşată de către stimul. Se remarcă deci scăzută a REM, procentaj crescut al somnului REM). Alte studii au găsit
că funcţia de semnalizare a pericolului potenţează reacţiile ziologice defensive însă latenţă crescută a REM şi perioade scurte şi rare de REM (Ross et al.,
(în experimentele de măsurare a ziologiei – clipirea, decelerarea cardiacă şi 1989). Diferenţele se pot datora heterogenităţii populaţiei de subiecţi sau
102 103
metodologiei , dar în nal, nu e clar nici dacă aceste modicări ale somnului 24 de ore. Serotonina se pare că joacă un rol în modularea arousalului. Activitatea
REM reectă o modicare adaptativă sau patologică în PTSD. serotoninergică scăzută ar putea explica parţial reacţia de „urgenţă” la stimuli
Studiile au mai găsit şi absenţa stadiului 4 al somnului (Peters et al., 1990), minori după dispariţia traumei. Antagoniştii serotoninei cauzează agresivitate
iar altele creşterea cantităţii stadiilor 3 şi 4 (Dagan et al., 1991). Pitman et al. crescută ca răspuns la stres şi hiperreactivitate la stimuli.
(1990) au arătat că în PTSD apare hiperactivitatea SNV. Studierea unor veterani
de război prin CT a arătat că 4 din 10 aveau raportul ventricole/creier crescut şi 5 Modelul animal „şoc inevitabil”
din 10 aveau o lărgire globală a sulcusurilor (Peters et al., 1990). Se referă la o condiţie produsă de expunerea repetată a animalului la un
stresor împiedicându-se evitarea acestuia. Aceasta duce la scăderea nivelului
Teoriile neurobiologice s-au centrat pe anormalităţi în sistemul limbic, axa catecolaminelor, dopaminei şi serotoninei. Scăderea nivelului de catecolamine
hipotalamo-pituitară şi disfuncţiile neurotransmiţătorilor afectând norepinefrina, se crede că distruge motivaţia pentru inevitabil sunt comparabile cu PTSD la
serotonina sau receptorii opiacei. Toţi pacienţii cu PTSD indiferent de tipul sau oameni. Simptomele de hiperarousal sugerează hiperactivitate norepinefrinică
severitatea traumei sunt mai susceptibili la amintiri intruzive ale traumei, suferă acesta ind posibil următorul pas după scădere.
de „tocire” emoţională, răspund la stres într-o manieră „totul sau nimic” şi au Axa hipotalamo-pituitar-adrenală (HPA) ce coordonează activităţile de
hiperarousal vegetativ (van der Kolk & Saporta, 1991). producere a hormonilor de organe endocrine se presupune că are un rol în
Rolul sistemului limbic
in PTSD se poate datora implicării acestuia în emoţii legate PTSD. La răspunsul normal la stres, axa HPA e activ implicată în stimularea
de comportamentul orientat spre supravieţuire. Distrugerea (la animale) a diferitelor secreţiei adrenale de cortizol şi alţi glucocorticoizi. Aceşti hormoni suprimă
părţi din sistemul limbic determină dispariţia unor comportamente sociale (jocul, apoi reacţiile defensive neurale, metabolice, imune necesare pentru a răspunde
cooperarea,
Sistemulcomportamentul
limbic este şi unsexual, îngrijireaalpuilor).
major procesor amintirilor care apar recurent în la
al.,stres.
1991).Prin feed-back
Stresul negativ
cauzează suprimă şi eliberarea
supraactivarea axei HPA,deceea
noi ce
hormoni
duce la(Yehuda et
o creştere
PTSD. Activitatea hipocampului este suprimată funcţional după un stres sever a glucocorticoizilor, dar apare habituarea (Yehuda et al., 1991). Este posibil ca
sau prelungit. Această scădere în activitate se presupune că facilitează formarea pacienţii cu PTSD să dezvolte reacţii neregulate ale HPA.
de asociaţii anxiogene libere de context, slab localizate pentru anumite de talii ale O altă teorie implică receptorii opioizi în determinarea simptomelor de hiper-
traumei în timp ce asociaţiile afective se păstrează. arousal şi „tocire emoţională”. Simptomele PTSD ar apărea ca urmare a an algeziei
Un alt rol posibil al sistemului limbic în PTSD implică “kindling-ul” induse de stres. Animale expuse la un stresor inevitabil dezvoltă analgezie la
(dezvoltarea unui prag scăzut de activitate neuronală după stimulare sub prag expunerea la un stresor ulterior pentru o perioadă scurtă de timp. Aceste animale
repetată). prezintă apoi simptome de evitare similare cu cele după abandonarea opiaceelor
În PTSD se presupune că are loc un kindling la nivelul sistemului limbic ce duce când sunt trataţi cu naloxonă (antagonist o piaceu) sau când sunt expuşi la stimuli
la activitate vegetativă care se manifestă ca o reexperienţiere intruzivă a traumei prin stresanţi discontinuu. La oameni, nivelele de opiacee endogene sunt crescute ca
„ash-uri” sau coşmaruri (van der Kolk & Saporta, 1991). urmare a stresului chirurgical sau alergării la maraton.
Câteva studii au sugerat că creşterea norepinefrinei mediază simptomele Un punct tare al modelului este ca prezice că pacienţii cu PTSD s-ar putea să se
PTSD de hiperpolarizare şi amintiri intruzive. pună voluntar în situaţii care le evocă traumele pentru a induce secreţia de opioizi
Rainez (1987) a determinat “ash-uri” la pacienţii cu PTSD prin injectare endogeni, reducând astfel disforia şi producând „tocirea” emoţională (van der Kolk
de lactat. Un alt studiu a arătat că ash-uri apar şi la administrare de yombină et al., 1985).
care stimulează eliberarea norepinefrinei din locus coeruleus. Mecanismul
prin care arousalul vegetativ determină ash-uri/coşmaruri ar putea implica
hiperpotenţarea căilor multiple cu SNC inclusiv cu hipotalamusul care se pare
că are rol în pregătirea pentru reacţii defensive şi sistemele septohipocampale
care ajută la evaluarea stimulilor senzoriali. Faţă de alţi subiecţi cu alte tulburări
psihiatrice, pacienţii cu PTSD prezintă nivele crescute de norepinefrină în curs de
104 105
INTERVENŢII SPECIFICE PENTRU RECUPERAREA COPIILOR DIN VIOLENŢĂ
DOMESTICĂ. TERAPIA DE INTERACŢIUNE PĂRINTE- COPIL.

Psiholog Diana Muntean*

Literatura de specialitate indicăfaptul că în familiilecu violenţă, acolo unde


părinţii sunt abuzivi, partea abuzatoare se implică în mai multe interacţiuni negative
şi mai puţine pozitive comparativ cu familiile unde părinţiinu sunt abuzivi. De aceea,
prin training parental e posibil să îmbunătăţim “funcţionarea” părintelui, să reducem
parentarea negativă şi să creştem numărul de interacţiuni pozitive (Millner, 2000;
Urquiza, Timmer, 2005).
De asemenea este un context de educare a părintelui referitor la expectaţiile despre
dezvoltarea copilului, strategiile de mamagement şi conştientizarea părintelui. Copiii
şi ei pot contribui la interacţiunile abuzive în această diadă, deoarece copiii
maltrataţi
indică o rată crescută de noncomplianţă, agresivitate, agresiune zică
şi comportamente
antisociale (Shields, Cicchetti, 1998). Gravitatea tulburărilor comportamentale
apărute la copii în acest context l-a determinat pe Kolko (1996) să propună
introducerea copiilorDeasemenea,
după abuz în familii. ca participanţi în tratamentul
rezultate ce ţinteşteşi comportamentală
din terapiacognitivă problemele apărute
individuală pentru părinte şi copil (Kolko, 1996), precum şi abordarările de terapie
centrată familial în care copiii au fost introduşi au arătat reducerea problemelor
copiilor şi părinţilor. Argumentul pentru introducerea copiilor maltrataţi în terapie
a fost găsit în perspectiva abordărilor de terapie familială sistemică, în care
tulburările apărute la copil sunt văzute ca un simptom al unor interacţiuni familiale
disfuncţionale (Cerezo & D’Ocon,1999 apud Urquiza, Timmer, 2005).
Paterson (1982) propune o ipoteză a coerciţiei pentru explicarea dezvoltării şi
menţinerii comportamentelor deviante la copil în contextul unei relaţii părinte-copil
perturbate. Astfel, copilul şi părinţii menţin o interacţiune în care strategiile
disciplinare folosite de adult escaladează cu timpul în acţiuni dure şi abuzive (ţipete,
pălmuiri, loviri, ameninţări etc.) pentru a face faţă reacţiilor copilului similare de
răspuns aversiv (opoziţie, şuşoteli, răspunde înapoi etc.). Ulterior Urquiga şi- Mc
Neil (1996) extind această ipoteză şi asupra abuzurilo r de natură zică, pentru
a explica de ce interacţiunile ostile şi coercitive cu copilul pot duce părintele la
folosirea agresiunii zice pentru a determina copilul să se supună comenzilor.
Dacă aceasta are efect şi copilul se supune, atunci părintele poate repeta aceste
comportamente printr-un mecanism de reîntărire. În timp acest tip de interacţiune
se poate stabiliza, devenind un “stil” de interacţiune negativă. De aceea obiectivul
*Diana Muntean este psiholog, specializat în violența domestică, președinta Asociației Române
pentru Terapia și Studiul Traumei (ARTEST)
107
terapiilor focusate pe interacţiunea părinte-copil presupune schimbarea confuzia pot interfera cu stingerea spontană a condiţionării la frică,
interacţiunii negative în una pozitivă. încrederea în ceilalţi şi restaurarea unui sens al securităţii. Copiii în mod
Terapia de interacţiune părinte-copil (Parent-Child Interaction Therapy) îşi are special sunt expuşi la tulburări de somn, nelinişte motorie, ceea ce-i poate
srcinile în principiile învăţării sociale. Este adaptată copiilor cu vârste
cuprinse între duce la reactivitate crescută şi agresivitate.
2 şi 7 ani care prezintă tulburări externalizate comportamentale (Eyberg & Robinson , 4. Restabilirea încrederii în senzaţiile corporale. Corpul menţine în el o
1983; Hembree-Kigin & McNeil, 1995). Presupune schimbarea modului de “memorie a traumei” (van der Kolk). Unii copii care au fost agresaţi evită
interacţiune şi a comportamentelor părintelui pentru modicarea comportamentelor atingerile sau reacţioneză negativ la atingeri “bune”. Reînvăţarea atingerilor
copilului, prin abordarea acelor aspecte de interacţiune care cauzează disfuncţia în bune se poate face în context de joc sau alte activităţi.
relaţia părinte-copil. 5.Restaurarea reciprocităţii în relaţiile apropiate. Pierderea sensului
Terapia părinte-copil este o formă de intervenţie bazată pe relaţia dintre copil securităţii este unul dintre cele mai dramatice efecte psihologice ale traumei.
şi părinte, unde ecare dintre aceştia are o percepţie asupra celuilalt. Scopul ei este Ataşamentul securizant este construit pe abilitatea adultului de a răspunde
să sporească în ecare dintre ei capacitatea empatică de a înţelege nevoile şi emoţiile adecvat semnalelor şi nevoilor copilului. Femeile bătute pot să piardă
celuilalt şi de a schimba patternul de interacţiune disfunţional. această abilitate de a răspunde adecvat nevoilor copiilor ca o consecinţă
a traumei, uneori prin ignorare alteori prin exagerare a reacţiei. Copilul
Principii de terapie posttraumatică prin prisma unor mecanisme de recuperare la rândul lui poate declanşa simptome externalizate sau internalizate care
Ca prerechizită în toate terapiile de recuperare o constituie asigurarea unui perpetuează răspunsurile maladaptative ale mamei. Terapia trebuie sa se
mediu de securitate atât în cadrul terapeutic cît şi în viaţa clienţilor (apud centreze asupra acelor erori în uxul reciprocităţii, complicat uneori prin
Lieberman
De aceea& se van Horn, 2005).
consideră că terapia de recuperare traumatică poate avea efecte 6. sentimentele
Normalizareaambivalente
răspunsuluipetraumatic
care ei le pot avea despre
. Adeseori părintele agresor.
cei traumatizaţi se tem că
pozitive, la adult şi copii, numai după asigurarea unui cadru liber de violenţă înnebunesc sau ca ceva nu e în regulă cu ei, că sunt răi ori că nu merită să
zică pentru cel puţin câteva luni. Când violenţa este copleşitoare, impactul este e iubiţi. Alţi copii pot avea dorinţe de răzbunare. Terapia ajută clienţii să
covârşitor la toate nivelele şi uneori impredictibil. Femeile agresate pot să nu găsească un cadrul de semnicaţii şi să valideze răspunsurile universale la
identice acurat semnalele de pericol la care sunt expuse ele sau copiii, lăsându-i traumă.
pe aceştia într-o stare de vulnerabilitate; de aceea terapeutul este nevoie să 7. Încurajarea discriminării dintre retrăire şi reamintire. Terapia ajută
cunoască cum anume să capaciteze victimele pentru asigurarea protecţiei. clienţii să facă diferenţa între evenimentele, sentimentele din trecut legate
Recunoaşterea impactului pe care violenţa o are asupra copiilor este deasemenea de traumă şi conexiune cu prezentul, detectarea semnalelor de securitate în
pre-rechizită în procesul de recuperare. Părinţii să e conştienţi de impactul pe mediu.
care îl are violenţa asupra copiilor, nu doar în atacurile directe cît şi în condiţia de 8. Plasarea experienţei traumatice în perspectivă. Terapia ajută clienţii să
martori la violenţă. Terapia părinte-copil (TPC) permite depăşirea tabuurilor în a regăsească controlul asupra propriilor emoţii care evocă trauma trecută.
vorbi despre violenţă, astfel terapeutul asigurând un mediu permisiv exprimării.
Diferite abordări de terapie a traumei pentru copii şi adulţi abordează comune Descrierea TIPC
unele principii: Terapia de interacţiune părinte copil, aşa cum a fost propusă şi dezvoltată
1. Încurajarea reîntoarcerii la dezvoltarea normală, copingul adaptativ , angajarea de Eyberg & Robinson, 1987, apoi standardizată, se bazează pe principiile
în activităţi prezente şi scopuri de viitor. Se centrează pe menţinerea învăţării sociale şi urmăreşte schimbarea modului disfuncţional de interacţiune
activităţilor zilnice şi adaptarea unor modalităţi noi de funcţionare cotidiană. în această diadă. Folosită pentru copii cu probleme de comportament de vârstă
2. Asistarea în creşterea capacităţii de a răspunde în mod realist la ameninţări. surprinsă între 2-7 ani, ea a cunoscut diverse adaptări pentru situaţii particulare.
3. Menţinerea unor nivele de arousal afectiv. Evenimentele traumatice Astfel Lieberman & van Horn propun o adaptare a acesteia pentru copiii aaţi la
afectează abilitatea de reglare emoţională. Evitarea, hiperarousalul, conuenţa violenţei domestice cu trauma.
Un alt model a fost dezvoltat în Australia pentru copii cu vârste cuprinse între
108 109
6-12 ani, Triple P Positive Parenting la Universitatea Queensland de către Sanders . M - Eşti un răsfăţat...
şi echipa, adaptată pentru copii mai mari, cu dizabilităţii sau în condiţii de - Nu ai folosit corect culorile pentru steag....
trai foarte dicile. 2. Comenzile directe. Sunt aserţiuni ce conţin un ordin direct pentru un
TPC cuprinde următoarele componente: comportament motor sau vocal ce părintele doreşte să e executat de către copil.
1) evaluarea preterapeutică a funcţionării copilului şi familiei (1-2 sesiuni) Exemple:
2) învăţarea de abilităţi de terapie comportamentală ludică (1 sesiune) - Adună astea de pe jos...
3) antrenarea abilităţilor de terapie a comportamentului prin joc (1-4 sesiuni) - Ascultă...uită-te...
4) învăţare de abilităţi de disciplinare pozitivă (4-6 sesiuni) - Pune cubul mare la bază...
5) antrenarea abilităţilor de disciplinare (4-6 sesiuni) - Grăbeşte-te...
6) evaluarea postterapeutică a funcţionării copilului, a familiei şi feedback (1-2 - Stai jos şi taci...
sesiuni) -Ţi-am spus să-ţi ţii picioarele la locul lor....
7) coaching si monitorizare
3. Comenzile indirecte. Este o sugestie pentru un comportament motor sau
Nu sunt încă dovezi referitoare la ecacitatea lungimii terapiei. În mod vocal care se regăseşte sau e cuprins în formularea de întrebări.
tradiţional terapia este condusă atât timp cât e necesară din punct de vedere clinic. Exemple:
Autorii au dezvoltat un manual de Codare a Interacţiunii Diadice Părinte-Copil - Vrei să închizi televizorul?....
(2004) care este un sistem de observare comportamentală menit să evalueze calitatea - De ce nu desenezi o casă?...
interacţiunii dintreîmpărţirea
Sistemul permite părinte şipe
copil, adaptat
categorii pentru
şi care potidenticarea zonelor
utilizate pentru de disfuncţie.
operaţionalizare -- Aminteşte-ţi ce să
Copiii ar trebui ţi-am spus acasă,
vorbească ok?...
încet....
în studiile de determinare a ecacităţii asuprarezultatelor în cursul şi post intervenţie. - Desenează un pătrat şi colorează-l roşu, ok?...
CIDPC este condus în trei situaţii standardizate (copilul conduce jocul, părintele
conduce jocul şi strângerea jucăriilor) în care sunt codate verbalizarea (ex. folosirea 4. Lauda.Este verbalizarea ce exprimă o judecată favorabilă a unui atribut,
etichetării), vocalizarea (ex. plângeri) şi comportamentul zic (ex. atingeri pozitive) produs sau comportament al copilului . Poate  generală sau cu etichetă asociată.
atât pentru părinte cît şi pentru copil – recomandat a utilizat
 pentru perioade de vârstă Lauda cu etichetă spune precis copilului ce poate face pentru a primi aprobarea
3-6 ani, cu precauţie celor mai mici datorită difererenţelor în dezvoltarea limba jului. parentală. Lauda fără etichetă nu întăreşte în mod necesar comportamentul, însă
Acestea pot  codate manual în formatul propus de autori şi înregistrate video. poate ajuta la creşterea stimei de sine.
Zonele care pot  observate şi cuanticate se regăsesc, la autorii care propun Exemple de laudă cu etichetă:
manualul în următoarele categorii cu titlu de exemplicate, pentru părinţi: - Ai făcut o treabă grozavă construind turnul astfel...
- Desenul tău este foarte frumos....
1. Vorbirea negativă.Exprimarea verbală a dezaprobării faţă de copil sau ceea - Mulţumesc că mi-ai dat cutia...
ce face, faţă de alegerile şi opiniile sale. - Îmi place cum ai aşezat cercurile...
Exemple: - Eşti drăguţ că ai împărţit ciocolata cu mine....
- Eşti neglijent... - Ai numărat excelent...
- Eşti neatent... - Bună idee ai avut să repari maşinuţa...
- Ai făcut totul aiurea. .. Exemple de laudă nespecică/fără etichetă:
- Încetează să te văicăreşti... - Bine...
- Taci din gură... - Îmi place...
- Am să-ţi iau jucăria.... - Eşti amabil...
- Pune-o jos ... - Bună treabă...
110 111
- Eşti o scumpică.... Părinte: Nu ai voie să mesteci gumă aici...
- Felul cum te joci şi îl ajuţi e super.... Copil: dacă nu-mi dai guma, te pocnesc...
- Ai făcut o treabă bună, nu-i aşa?.... - De ce nu mă laşi în pace?...
5. Întrebările. - Dacă nu termini cu ţipatul, am să arunc totul...
a) Întrebările care solicită informaţii specice de la un copil mai degrabă decât Părinte: Profesorul mi-a zis că te-ai certat.
răspunsuri scurte (da, nu, nu ştiu), sunt Întrebări Informative. Copil: E un mincinos...
Exemple: Părinte: nu am să te las să te duci la picnic.
- Ce ţi-a adus Moş Crăciun?... Copil: am să ies pe furiş...
- Unde-ţi este mintea?...
- De ce trebuie mereu să îţi spun?... Comenzile, complianţa, noncomplianţa, indisponiblitatea la complianţă,
- Cât e ceasul?.... întrebările, răspunsurile la întrebări sau nonrăspunsurile, indisponiblitatea de a
b) Întrebări Descriptive/Reective sunt comentarii sau aserţiuni reectate în răspunde sun alte categorii destinate a  evaluate la copil ţi pentru interacţiunea
întrebare, care nu necesită un răspuns propriu-zis mai mult de un da sau nu chiar diadică, discuţia prosocială. Atingerea negativă şi pozitivă, vocalizările (ţipete,
dacă copilul poate da informaţii sau nu răspunde deloc. plângerile). Categorii suplimentare considerate pentru părinte: răspunsurile la
Exemple: întrebările copilului, vocalizările, nonrăspunsul, indisponiblitatea de a răspunde,
- Ştii ceva?... răspunsurile la comenzi, complianţa, noncomplianţa la solicitările copilului,
- Asta era piesa pe care o voiai?... indisponiblitatea pentru complianţă, etc.
-- Nu-i
Asta aşa că e drăguţă
e culoarea verde,păpuşa
aşa-i?...asta?... Programul
abilităţi se continuă
de terapie cu următoarele
comportamentală etape ale abilităţilor
ludică, antrenarea terapiei învăţarea
de terapiedea
- Ai să mergi către uşă?... comportamentului prin joc, învăţare de abilităţi de disciplinare pozitivă, antrenare a
- Vrei să construieşti un castel?... abilităţilor de disciplinare , evaluarea postterapeutică a funcţionării copilului, a
- Vezi...? familiei şi feedback, coaching si monitorizare.TIPC necesită training specializat
de bază în psihotera pie, o bună cunoaşte re de către terapeut a neuro- psiho logie i
6. Armaţii declarative.
Făcute de către părinte, poate  o propoziţie declarativă dezvoltării precum şi unele consideraţii de natură contraindicativă pentru situaţiile
care are acelaşi sens declarat într-o armaţie a copilului. cu abuz la copil, aşa cum sunt ele enumerate de către Lieberman & van Horn
Exemple: (2005): Această terapie se utilizează în condiţii de securitate zică şi psihologică
Copil: Porcul ăsta e gras. pentru copil în viaţa reală (ca ind primordială). Ca regulă, nu se recomandă
Părinte: Mhm, porcul e gras. pshihoterapia părinte-copil când violenţa domest ică este în desfăşurare care pot
Copil: Jocul ăsta e amuzant. pune copilul în situaţii de pericol. Se pot face excepţii doar în cazurile în care
Părinte: Îţi place jocul asta. părintele abuziv este foarte motivat să înceteze abuzurile sub strictă monitorizare a
Copil: Unde-i piesa albastră? comportamentelor.
Părinte: Oh, albastru...
Alte categorii standardizate sunt: descrierile comportamentale, discuţiile
neutre, atingerea zică (negativă şi pozitivă).

Pentru copii:
1. Discuţia negativă
Exemple:
Părinte: Adu cutia
Copil: Ia-ţi-o singur.... 112 113
Bibliograe: 737-766.
Cortina, L. M., Kubiak, S.P. (2006): Gender and posttraumatic stress: sexual
Anglada-Figueroa D., Quirk G. J. (2005): Lesions of the Basal Amygdala Block violence as an explanation for women’s increased risk. Jounal of Abnormal
Expression of Conditioned Fear But Not Extinction. The Journal of Neuroscience, Psycholog,y115, 4: 753-759.
October 19, 25(42):9680 –9685.
Davidson, R. J. (1998): Affective Style and Affective Disorders: Perspectives
Babcock, J. C., Roseman, A., Green, C., Ross, J. M (2008): Intimate partner from Affective Neuroscience.Cognition and Emotion, 1998, 12 (3), 307- 330.
abuse and PTSD synptomatology: examining mediators and moderators of the
abuse-trauma link. Journal of Family Psychology. 22, 6: 809-818. Dutton, M. A. (1992): Empowering and Healing the Battered Women: a Model
for Assessment and Intervention. New York, Springer Publishing Company, Inc
.

Bevans, K., Cerbone, A.B., Overstreet, S. (2005): Advances and Future Directions
in the Study of Children’s Neurobiological Responses to Trauma and Violence Eyberg, S. M., Nelson, M., Boggs, S. (2008). Manual for the Dyadic Parent-
Exposure. Journal of Interpersonal Violence. 20. 4. 418-425. Child Interaction Coding System, University of Florida.
Blair, H. T., Schafe, G. E., Bauer, E. P., Rodrigues, S., LeDoux, J. E. (2001): Eyberg, S. M. (1999). Parent-Child Interaction Therapy. Integrity Checklist and
Synaptic Plasticity in the Lateral Amygdala: A Cellular Hypothesis of Fear Session Materials. Child Study Laboratory, University of Florida.
Conditioning. Learning & Memory 8:229–242.
Bishop, S.J. (2007): Neurocognitive mechanisms of anxiety: an integrative Furmark,
M. (2006):F.Hypothalamic
T., Lngstrom B. M, Appel
Blood Flow L., Wolf O.T.,
Correlates Kirschbaum
Positively With C., Fredrikson
Stress-Induced
account. Trends Cogn. Sci. ,doi:10.1016/j.tics.2007.05.008. Cortisol. Levels in Subjects With Social Anxiety Disorder Psychosomatic Medicine
68:000–000 .
Campbell, J.C., Kendall-Tackett, K.A. (2005): Intimate Partner Violence:
Implications for Women’s Physical and M ental Health. în K.A. Kendall-Tackett Friedman, B. H., Thayer, J., Borkovec, T. D (2000): Explicit Me mory Bias for
(ed) Handbook of Women, Stress and Trauma. New York. Brunner-Routledge.
Threat Words in Generalized Anxiety Disorder.Behavior Therapy 31,745-756.
Charney D. S., Grillon Ch., Bremner J. D. (1998): Review : The Neurobiological
Basis of Anxiety and Fear: Circuits, Mechanisms, and Neurochemical Interactions. Garakani A., Sanjay J. M., Charney D. S. (2006): Neurobiology of Anxiety
Neuroscientist, 4; 35. Disorders and Implications for Treatment. The Mount Sinai Journal Of Medicine.
Vol. 73 No. 7: 941-949.
Clark, A.H., Foy, L.G. (2000): Trauma Exposure and Alcohol Use in Battered
Women. Violence against Women. 6. 1. 37-48. Gavan P. McNally, R. Frederick Westbrook (2006): Predicting danger: The
nature, consequences, and neural mechanisms of predictive fear learning.Learn.
Centrul Parteneriat pentru Egalitate (2003):Cercetare naţională privind violenţa Mem.13: 245-253.
în familie şi la locul de muncă. CPE. Bucureşti.
Goodman, L., Dutton, M.A., Vankos, N., Weinfurt, K.(2005): Women’s Resources
Chafn. M., Friederich, B. (2004): Evidence-based treatments in child abuse and and Use of Strategies as Risk and Protective Factors for Reabuse Over Time.
neglect. Children andYouth Servicesreview, 26 (2004),1099-1113 Violence Against Women. 11.3. 311-336.

Psychosocial Interventions
Cohen, J., Mannarino, A. P., Murray, L., Igelman, R (2006). Hershell, A. D., Calzada, E. J., Eyberg, S. M., McNeil, C. B., (2002): Clinical
for Maltreated and Violence-Exposed Children. Journal of Social Issues, 2006, 64, 4, Issues in Parent-Child Interaction Therapy. Cognitive and Behavioural Practice, 9,
16-27, 2002.
Heim, C., Nemeroff, C. B. (2001): The Role of Childhood Trauma in the Murphy, C. F., Nimmo-Smith, I., Lawrence, A. D. (2003):Functional neuroanatomy
Neurobiology of Mood and Anxiety D isorders: Preclinical and Clinical Studies. of emotions: A meta-analysis.C ognitive, Affective, & Behavioral Neuroscience 2003,
Biol Psychiatry C. 2001;49:1023–1039. 3 (3), 207-233.

Ioannou, M. C, Mogg, K., Bradley, B. P. (2004):Vigilance for threat: effects of Pare, D., Quirk, G. J., Ledoux, J. (2004): New Vistas on Amygdala Networks in
anxiety and defensiveness.Personality and Individual Differences 36: 1879–1891 Conditioned Fear. J Neurophysiol 92: 1–9.

Iliffe, G., Steed, L.G. (2000): Exploring the Counselor’s Experience of Working Shepard, M. F., Pence, E. (1999). Coordinating Community Response to Domestic
with Perpetrators and Survivors of Domestic Violence. Journal of Interpersonal Violence., Sage Publ., Inc.
Violence. 15. 4. 393-412.
Spiegel, D. (2001): Hypnosis, Dissociation and Trauma. în G. Burrows, R.
Lang, P. J., Davis, M., O¨hman, A (2000): Fear and anxiety: animal models and Stanley, P. Bloom (eds.): International Handbook of Clinical Hypnosis. West Sussex.
human cognitive psychophysiology.Journal of Affective Disorders 61: 137–159. John Wiley & Sons, LTD.

LeDoux J. E. (2000):Emotion circuits in the brain.Annu. Rev. Neurosci. 23:155–184. Taft, C. T., King, L. A., Murphz, C. M., Dezden, J. M., Musser, P. H. (2005). Post-
traumatic stress disorder synptomatology among partner of men in treatment for
Lohr, J. M., Olatunji, B. O., Sawchuk, C. (2007):A functional analysis of danger relationship abuse. Journal of Abnormal Psychology, 114, 2: 259-258.
and safety signals in anxiety disorders.
Clinical Psychology Review 27: 114–126. Timmer, S. G., Urquiza, A. J., Zebell, N. M., McGrath, J. M., (2005). Parent-
Lieberman, A., van Horn, P. (2005): Don’t hit my mommy! A Manual for Child- Child Interaction Therapy: Application to maltreating parent-child dyads. Child
Parent Psychotherapy with Young witnesses of Family Violence. Washington, D.C: Abuse & Neglect, 29 (2005), 852-842.
ZERO TO THREE Press.
Thayer, Th., Friedman, B.,Borkovec, T. D., Johnsen, B. H., Molina, S. (2000):
MacIntosh, H.B., Whiffer, V.E. (2005): Twenty Years of Progress in the Study of Phasic heart period reactions to cued threat and nonthreat stimuli in generalized
Trauma. Journal of Interperssonal Violence. 20. 4. 488-492. anxiety disorder.Psychophysiology, 37: 361–368. Cambridge University Press.

Miller, S., Urcelay, G. P. (2007): The Central Amygdala Joins the Lateral Amygdala Van Voorhees E., Scarpa A. (2004): The Effects of Child Maltreatment on the
in the Fear Memory Part.The Journal of Neuroscience, February 28, 27(9):2151– Hypothalamic-Pituitary-Adrenal Axis. Trauma Violence Abuse 5; 333.
2152 .
Wilensky, A. E., Schafe, G. E., Kristensen, M. C., LeDoux J. (2006): Rethinking
Miller, L. A., Taber, K., Gabbard, G. O., Hurley, R. A (2005): Neural the Fear Circuit: The Central Nucleus of the Amygdala Is Required for the
Underpinnings of Fear and Its Modulation: Implications for Anxiety Disorders. Acquisition, Consolidation, and Expression of Pavlovian Fear Conditioning.The
J Neuropsychiatry Clin Neurosci 17:1, Winter 2005 http://neuro.psychiatryonline.org Journal of Neuroscience, November 29,26(48):12387–12396 .

Mineka, S., Oehlberg, K., (2008). The relevance of recent developments in Exploring the Nature of
Van der Kolk, B., Hopper, J. W., Osterman, J. E. (2001):
classical conditioning to understanding the etiology and maintainance of anxiety Trauma
Traumatic memory: Combining Clinical Knowledge with laboratory Methods .
disorders. Acta Psycologica, 127, 567-580. and Cognitive Science (ed. Jennifer J. Freyd, Anne P. DePrince), Haworth Press, Inc.

Muntean, D. (2001): Faţa nevăzută a violenţei domestice – consideraţii etologice Woods, S. J. (2005): Intimate Partner Violence and Post-Traumatic Stress
şi efecte psihologice. Revista de Securitate Comunitară. I. 2.
16-21. Disorder Symptoms in Women. Journal of Interpersonal Violence. 20. 4. 394-402.
ANEXE: ANEXA 1 Vârsta:copiii afectaţi de abuz sau neglijare sunt consideraţi a  între varstele de
Activităţi ale Centrelor de Consiliere pentru 0-18 ani. Celelete persoane implicate sau interesate în abuz sau neglijare nu au limită
Copil şi Familie – Salvaţi Copiii România de vârstă în a  acceptaţi ca şi beneciari ai serviciilor, altele decât cele terapeutice.

Tipuri de activităţi care se desfaşoară în Centrele


de Consiliere. Limite în investigarea cazului
Activităţile curente care se desfăşoara în Centrele de Consiliere sunt: Echipele Centrului nu sunt abilitate să stabilească adevarul cu privire la de
cazul
abuz
1. Întalniri ale echipelor de lucru pentru evaluarea cazurilor şi stabilirea planurilor sau neglijare pe cale juridică, ci mai degrabă din perspectiva psiho-socială. Astfel, lucrătorii
de intervenţie. din cadrul echipei vor pune accentul în primul rând pe perspectiva copilului (conform
2. Şedinţe de terapie şi consiliere individuală şi familială. Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului), apoi pe cea a familiei şi în cele din
3. Cursuri de pregătire a membrilor echipelor de lucru şi a voluntarilor. urmă pe perspectiva juridică. Acolo unde este cerutsau acceptat de instanţă, lucrători
4. Activităţi de educare şi informare a altor categoriiprofesionale şi sociale implicate ai Centrului- desemnaţi de conducerea organizaţiei sau lialei – pot compărea în
sau interesate în domeniul abuzului şi neglijării. calitate de martori în diversele acţiuni legale.

Tipuri de activităţi desfăşurate de echipa centrelor în comunitate. Limite administrative.


În afara activităţilor desf ăşurate în cadrul Centrelor, echipele lucrează şi la În desfaşurarea intervenţiei specice activităţii sale, echipa nu este abilitată
nivelul comunităţii, în activităţi precum: să ia măsuri administrative în afara perimetrului Centrului. Din acest punct de
1. Elaborarea materialelor informative, metodologice, educative, etc. vedere, echipa se situează în inferioritate faţă de autorităţile abilitate ale statului
2. Campanii de
3. Activităţi de lobby
prevenire a abuzului şi neglijării
şi advocacy şi faţă de îngrijitorul legal al copilului.
4. Mediatizarea fenomenului de abuz şi neglijare Limite privind resursele
5. Studii şi cercetări asupra fenomenului de abuz şi neglijare. Membrii echipelor vor planica activitatea lor astfel încât să se încadreze în
bugetele aate la dispoziţie.Timpul şi spaţiul alocat ecărui caz trebuie să e suciente
Limite ale activităţii Centrelor de Consiliere pentru o abordare de calitate.Atunci când se elaborează un buget sau o cerere de
Organizaţia Salvaţi Copiii nu-şi propune ca, prin activitatea Centrelor, să nanţare, trebuie avute în vedere şi o serie de cheltuieli caracteristice activităţilor
soluţioneze în întregime problematica abuzului şi neglijării copilului. Enumerăm sociale, cum ar  cele pentru acte medico-legale,transport, comunicaţii. Lucrătorii
câteva limite prevăzute de echipele de lucru în stadiul în care se aau Centrele de Centrelor nu se pot angaja în a oferi sprijin material către beneciari, decât atunci
atunci când a fost elaborată prezenta metodologie de lucru. când acesta este prevăzut în activitatea de asistenţă socială.

Limite juridice Limite privind metodologiile locale


Centrele nu au personalitate juridică proprie; ele sunt îninţate sub răspunderea Centrele vor putea adopta variante locale ale prezentei metodologii cu
juridică a Organizaţiei Salvaţi Copiii sau a lialelor acesteia. Centrele nu sunt înca următoarele condiţii:
acreditate ca şi cabinete medicale , încadrarea lor in nomenclatorul serviciilor 1. Să nu e încălcate drepturile şi interesele copiilor aaţi în evidenţa
ind la categoria “ servicii sociale fără cazare” 2. Să nu e diminuată calitatea serviciilor oferite
3. Să împărtăşească celorlalte centre centre experienţa dobândită astfel.
Limite privind beneciarii
Persoanele care beneciaza direct şi fără discriminare de serviciile oferite de Accesul beneciarilor în Centrele de Consiliere
Centrele de Consiliere sunt în general denite în urmatoarele limite: Abuzul şi neglijarea sunt două fenomene care pot  întâlnite pretutindeni acolo
Statut:persoană afectată direct sau indirect de abuz sau neglijare; persoane unde se desfaşoară viaţa copiilor. De aceea Centrele de Consiliere trebuie să e
implicate direct sau indirect în abuz sau neglijare (inclusiv persoana care exercită deschise către majoritatea dintre aceste direcţii. Menţionăm procedurile recomandate
neglijarea sau abuzul). I pentru facilitarea accesului din cele mai importante
II medii în care trăiesc copiii:
Abordarea copiilor aaţi în instituţii de îngrijire Urmărirea cazului
Pentru abordarea cazurilor de abuz şi neglijare din instituţiile de îngrijire Cazurile de abuz şi neglijare asupra copilului trebuie să benecieze de o
cu cazare, trebuie ţinut cont de caracteristicile unei instituţii totale, după cum, urmărire insistentă a evoluţiei, date ind următoarele considerente:
urmează ( Goffman ) : - Copilul nu este abilitat să-şi apere interesele în situaţii defavorizante ca acestea
-Identitatea copilului este minimalizată; i se acordă mai degrabă un număr - Copilul se aă în proces rapid de dezvoltare, ceea ce modică în scurt timp datele
şi o localizare după aşezarea patului în salon, după diagnosticul acordat, etc. De problemei
aceea, odată sugerată identitatea unui copil abuzat , ea trebuie vericată. - Familia este adesea afectată profound în capacităţile ei de protejare şi îngrijire
-Copilul nu dispune de spaţiu intim şi nici de suciente obiecte personale. Cu a copilului
puţină atenţie poate  identicat totuşi un loc preferat de copilul respectiv pentru - Prin natura lor, abuzul şi neglijarea prezintă riscuri majore de repetare.
a purta o discuţie securizantă.
-Viaţa cotidiană ocială se desfaşoară după un program comun rigid. De Cazul trebuie urmărit prin:
aceea, copiii vor refuza o discuţie care interferează , de exemplu, cu ora xă de - Susţinerea contractului terapeutic
masă, dar o vor accepta dacă sunt scoşi de la o activitate neplacută. - Programarea întâlnirilor şi accentuarea punctualităţii
-Cele mai importante evenimente se desfaşoară după legile grupului, adesea fără - Menţinerea contactului cu cât mai multe persoane din anturajul copilului, precum şi
cunoştinţa personalului de îngrijire. Acest fapt recomandă implicarea grupului- cu lucrătorul social sau alt profesionist aat în contact cu acesta.
şi mai ales a leaderului natural al acestuia- în identicarea cazurilor şi a
evenimentelor sugestive pentru abuz şi neglijare. Fiecare întâlnire cu copilul sau familia sa trebuie să aducă date noi, care să

Se recomandă ca, în abordarea copiilor din instituţii, lucrătorul Centrului să e menţionate


şantajarea în şa de evidenţă
beneciarului pentru a completă.Este contraindicată
participa la programul constrânîngerea
de intervenţie cazulsau
. său
adopte o atitudine care să e percepută ca ind suportivă pentru echipa de lucru
din instituţia respectivă. Evaluarea riscurilor
Categoriile de risc pe care trebuie să le evalueze echipa centrului sunt:
Tehnici de psihoterapierecomandate 1. Riscul direct asupra sănătăţii somatice- se evaluează prin examen clinic
Din experienţa Centrelor de Consiliere ale Organizaţiei Salvaţi Copiii reiese pediatric
că tehnicile de psihoterapie cele mai indicate pentru abordarea copilului abuzat 2. Riscul de afectare acut ă a personalităţii – se evalueaza prin evaluare psihologică
sau neglijat ar putea  următoarele: şi psihiatrică în sitauţie de criză
Grupul psihoterapiilor individuale: cognitiv-comportamentală , ludoterapie, 3. Riscul de afectare pe termen lung a dezvoltării- se evaluează prin urmărirea şi
artterapie, terapie existenţială- în caz ul adolescenţilor.Terapiile de grup (familială examinarea psihologică periodică a cazului cel puţin odată la şase luni
sistemică, psihodramă). 4. Riscul de recădere în situaţia de abuz sau neglijare se estimează prin evaluarea
mediului în care trăieşte copilul , prin ancheta socială
Tehnici recuperatoriispeciale 5. Riscul de repetare a situaţiilor de abuz sau neglijare – se evaluează prin tehnica
- Logopedie menţionată la punctul 4, cu accent pe persoana incriminată
- Stimularea ariilor de deszvoltare
- Program educaţional individualizat Managementul cazului
Activitatea de management al cazului include:
Tehnici de consiliere - Stabilirea unui plan general de intervenţie în sitauţie de criză
- Individuală - Stabilirea unui plan de intervenţie pentru ecare caz în parte
- Consiliere familială - Managementul stresului
- Consiliere organizaţională - Claricarea rolurilor profesionale în echipă (cine, ce, când şi unde va aborda

III un anume aspect al cazului) IV


- Abordarea specică şi individualizată pentru copil abuzat, aggressor şi Principii de lucru
familie Principiile care guvernează activitatea echipei sunt:
- Prevenirea vicitimizării şi revictimizării, prin strategii de coping (sporirea - Respectul faţa de persoană şi munca celorlalţi membrii
capacităţii de confruntare cu dicultăţi acute) - Împărtăşirea informaţiei asupra cazului
- Monitorizarea şi evaluarea evoluţiei cazului - Recunoşterea competenţelor şi a limitelor profesionale
- Pregătirea continuă a membrilor echipei
Supervizarea interna a activităţii - Participarea la iniţiativele echipei
Lucrul concret cu cazul face obiectul următoarelor trepte de supervizare: - Respectarea deontologiei profesionale.
1. Lucrătorul individual este supervizat de către echipa iî cel puţin două momente
ale evoluţiei :
- după colectarea informaţiei preliminare, când se stabileşte planul de
intervenţie
- la încheierea şei de evidenţă completă .

Acestor momente li se pot adăuga situaţiile speciale ivite pe parcursul evoluţiei


cazului:
2. Lucrătorul individual este secondat de un coleg de echipă calicat într-o

3. tehnică de intervenţie
Voluntarii care necesită
sunt supervizaţi în grup şiatestare
individual de căte un membru al echipei
4. Echipa este supervizată managerial de către persoana desemnată de
Organizaţie

Funcţionarea curentă a Centrului


Condiţii de lucru
Centrul de Consiliere funcţionează în baza următoarelor condiţii:
- Dotare minimă menţionată în anexă
- Program de lucru aşat
- Regulament de ordine interioară
- Descrierea postului ecărui lucrător angajat în cadrul Centrului
- Regulament de activitate a voluntarilor

Componenţa echipei
Echipa Centrului de Consiliere are următoarea componenţă recomandată:
- Psiholog
- Asistent social
- Medic specialist în psihiatria copilului şi adolescentului
- Jurist
- Consilier familial

V VI
ANEXA 2 ANEXA 3
CONTRACT TERAPEUTIC GHID DE INTERVIU – FAMILIE

Încheiat între .................................... în calitate de consilier psihologic şi ...... Întrebări privind reţeaua familială
.......................... în calitate de tutore al copilului ........................., beneciar al 1. Cu care din membrii familiei te vezi sau vorbeşti mai des? Cât de des?
şedinţelor de consiliere din cadrul Centrului de Consiliere pentru Copil şi Familie 2. Care este motivul sau natura contactelor?
din cadrul Organizaţiei “Salvaţi Copiii” Iaşi. 3. Cine sunt prietenii d – voastră? Descrierea naturii acestor relaţii.
În cadrul acestui contract se stipulează următoarele : 4. Cum vă înţelegeţi cu vecinii?
1. Frecvenţa şedinţelor de consiliere: ..................................................................... 5. Există o persoană importantă pentru d - voastră cu care aţi pierdut contactul sau care a
2. Durata şedinţei de consiliere/terapie este: .......................................................... murit?
3. Scopurile consilierii/terapiei sunt: 6. Dacă aveţi probleme cui vă adresaţi prima dată, dar a doua sau a treia ?
a. 7. Cu ce agenţii profesionale (ONG- uri sau alte instituţii) sunteţi în legătură? Cât
b. de des? Cu ce anume vă ajută?
c. 8. Există cineva (profesionist) cu care aţi dori să aveţi mai multe / mai puţine
În calitate de consilier psihologic al clientului ……………….. reprezentat de contacte? Care ar  motivul?
……………. în calitate de tutore, mă angajez să respect condenţialitatea 9. Luaţi parte la activităţi în comun cu vecinii?
şedinţelor, excepţii făcând următoarele situaţii : 10. Cât de des mergeţi la biserică?
1. din cele
2. când relatate
însuşi de aclient
clientul reiese
pus sau punecăsau
viaţa sa apune
poate fost,îneste sau poate
pericol  pusă
viaţa altor în pericol ;
persoane; Întrebări privind situaţia nanciară
3. unele informaţii primite în cadrul şedinţelor de consiliere/terapie pot constitui 1. Care sunt sursele d – voastră de venit?
subiectul unor lucrări cu caracter ştiinţic sau sesiuni de comunicare între 2. Cine se ocupă de cheltuiala banilor?
profesionişti , fără declinarea identităţii subiectului ; 3. Cine hotărăşte pe ce se cheltuiesc banii?
4. unele informaţii primite în cadrul şedinţelor de consiliere/terapie trebuiesc 4. Pe ce anume se cheltuiesc banii la d – voastră în familie?
transmise membrilor echipeimultidisciplinare pentru bunăstareaclientului. 5. Aveţi datorii?
6. În prezent datoraţi cuiva bani sau aveţi urgent de plătit cheltuieli?
Tutorele ......................, ca reprezentant al clientului ...................... se angajează să 7. Cum afectează problemele d –voastră nanciare viaţa de familie?
respecte acest contract.
Întrebări privind condiţiile zice
Data : .................... 1. De câtă vreme locuiţi în această casă? Unde şi cât aţi stat înainte? De câte ori
Semnătura clientului Semnătura consilierului v-aţi mutat în ultimii ani? Aveţi acte?
psihologic 2. Vă place sau nu această casă? De ce?
3. Cum v-aţi descrie locuinţa – în câteva atribute?
4. Credeţi că spaţiul este adecvat nevoilor familiei? Dacă nu, specicaţi
problemele.
5. Cum sunt dormitoarele? Cine cu cine doarme? Sunt adecvate nevoile copiilor?
6. Există electricitate, canalizare, încălzire, baie, WC?
7. Cât de des cumpăraţi mâncare? Unde faceţi cumpărăturile? Unde se păstrează
mâncarea?
8. Cine face curăţenie în casă?

VII VIII
Aceste întrebări se pot transforma în obiective de urmărit când se fac vizite în 11. A existat o schimbare recentă în comportamentul lui?
familie sau când se realizează ancheta socială, nu este necesar să e adresate în 12. Cum îl determine pe copil să facă ce îi spui tu?
mod direct clientului. 13. Cum răspunde copilul? Se supune sau se opune? Te ignoră, fuge, plânge sau
cheamă pe cineva ?
Întrebări privind relaţia de cuplu şi interacţiunea socială 14. Îl pedepseşti dacă nu te ascultă? Dacă da, cum?
1. Sunteţi căsătorit? Dacă da, cu cine şi de câtă vreme?
2. Cu cine locuiţi în prezent? De cât timp durează această relaţie?
3. Aţi mai fost căsătorit? Dacă da, pentru cât timp? Cum s-a terminat şi ce simţiţi
acum pentru acea căsnicie?
4. Cum v-aţi întâlnit partenerul?
5. Ce v-a atras la el?
6. Care a fost părerea familiei d – voastră despre această relaţie?
7. Despre ce discutaţi de obicei cu partenerul – despre copii, relaţia d-voastră,
problemele dv. sau ale partenerului, despre familia dv.?
8. Care sunt punctele în care cădeţi / sau nu de acord cu partenerul?
9. Mai doriţi alţi copiii? Folosiţi contraceptive?
10. Ce vă place cel mai mult / cel mai puţin la partenerul dv. ?
11.
12. Care
Cine sunt regulile
este mai casei?deCine
apropiat cineface aceste reguli?
în familie? Cine le încalcă?
(alianţele)
13. Care sunt principalele preocupări ale familiei dv. ?

Întrebări privind atitudinea faţă de copil


1. Cum aţi descrie relaţia dv. cu copiii?
2. Care a fost motivul pentru care ei au probleme?
3. Ce credeţi că vrea copilul dv. să ajungă / sau să facă în viaţă?
4. Credeţi că şcoala l-ar putea ajuta?
5. Aţi avut probleme cât timp a frecventat şcoala? Care au fost?

Percepţiile părinţilor asupra problemelor copilului


1. Cum v-aţi descrie copilul – în trăsături zice şi de personalitate?
2. Ce îi place cel mai mult? (ex. jucării, activităţi, mâncare etc.)
3. Ce face foarte bine?
4. Vă place ceva în mod special la acest copil?
5. Vă deranjează ceva în mod special la acest copil (un comportament anume,
felul în care răspunde surorii, felul în care mănâncă, somnul )?
6. Când au început aceste probleme?
7. În general se poartă bine, cum aţi descrie comportamentul lui?
8. Are uneori accese de furie (sau mai des)?
9. Este câteodată agresiv cu ceilalţi copii sau cu tine?
10. S-a întâmplat să distrugă obiecte XIX
sau pereţii din cauza furiei? X
ANEXA 4 Dacă a întrerupt tratamentul sau programul de recuperare(de ce )
FIŞĂ DE INTERVENŢIE PSIHOTERAPEUTICĂ ŞI EVOLUŢIE A CAZULUI ................................................................................................................................
................................................................................................................................
Date demograce: ................................................................................................................................
Nume................................Prenume...................................Sex............................... ...............................................................................................................................
Data naşterii: ziua..............luna..........................anul..............................................
Adresa..................................................................................................................... Prolul psihologic:
Ocupaţia.......................................Pregătire............................................................. ................................................................................................................................
Instituţia/persoana care trimite cazul...................................................................... ................................................................................................................................
Problema pentru care se adresea ză Centrului......................................................... ................................................................................................................................
................................................................................................................................
Date d espre s tructura familiei: nr .membri.............................................................. ................................................................................................................................
Mama..............;vârsta........;gradul de instruire................ocupaţia.......................... ................................................................................................................................
Tata.................;vârsta.........;gradul de instruire...............ocupaţia.......................... ................................................................................................................................
Bunici /persoana care îngrijeşte copilul...................................................................
Venitul lunar ........................................................................................................... Diagnostic:
Starea de sănătate a copilului.................................................................................. ................................................................................................................................
Starea de sănătate a familiei.................................................................................... ................................................................................................................................
................................................................................................................................
Date anamnestice: ................................................................................................................................
Simptome ......................................................................................................................... ................................................................................................................................
........................................................................................................................................... ................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
........................................................................................................................................... Consliere ................................................................................................................
................................................................................................................................
Data apariţiei acestora şi contextul
........................................................................................................................................... Psihoterapie (tipul)
................................................................................................................................. ................................................................................................................................
................................................................................................................................ ................................................................................................................................
................................................................................................................................ Tratament psihiatric(ce)
Evoluţia tulburărilor .............................................................................................. ................................................................................................................................
................................................................................................................................ ................................................................................................................................
................................................................................................................................ Alt tratament medical .............................................................................................
................................................... Durata terapiei ........................................................................................................
Dacă s-a adresat pentru consultaţie unui alt serviciu(care) .................................... Evoluţia....................................................................................................................
................................................................................................................................ Concluzii: ..............................................................................................................
................................................................................................................................ Ameliorat ..............................................................................................................
Dacă a urmat un tratament (ce fel) ....................................................................... Vindecat ................................................................................................................
................................................................................................................................ Întrerupt tratament .................................................................................................
................................................................................................................................
XI XII
ANEXA 5 2.Percepţie:
EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE MENTALĂ 3.Atenţie:
4. Memorie:
I.DATE ANAMNESTICE :
Nume si prenume: 5.Gândire:
Vârsta şi data naşterii:
Sexul: 6.Afectivitate:
Adresa:
Caz referit de: 7. Activitate:
Motivul :
8.Motivaţie şi controlul impulsurilor:
Pregătire: - Agresivitate:
II.ANTECEDENTE PERSONALE PATOLOGICE - Sexualitate:
Psihiatrice: - Apetit:
- Modicări ale somnului, coşmaruri, pavor nocturn,. somn întrerupt:-
Medicale: - Rezistenţa la frustrare
- Probleme/arii de conict/ strategii de rezolvare a problemelor:
Toxicomanii:
III. ANTECEDENTE PERSONALE FAMILIALE V. Fidelitatearelatării:
Traume: - a) Teste psihologice aplicate :

Separări/mutări:-
b) concluzii asupra prolului psihologic:
Pierderi nerezolvate (doliu prelungit):
VI. PERCEPIA SITUAIEI
Stresori recenţi: a) de copil:

Probleme cu legea: b) de familie:

IV. EXAMEN PSIHIC VII.PROBLEMA IDENTIFICATĂ


1.Prezentare generală:
- Aspect general:
- Atitudine generală: VIII. OBIECTIVE TERAPEUTICE
- Comunicare nonverbală:
- Comunicare verbală:
IX OBSERVAII I RECOMANDĂRI

Data evaluării Examinator

XIII XIV
ANEXA 6 ANEXA 7
FIĂ DE ÎNCHIDERE A CAZULUI RAPORT EDINȚĂ

Nume Nr. Nume client


Prenume Data Prezent
Vârsta Psiholog Absent
Adresa
Obiectivul ședinței:
Problema:
Număr ședințe:
Perioada: Informații noi:
Motivul închiderii cazului:
• Atingerea obiectivelor;
• Rezultate nesemnicative în consiliere/terapie; Subiecte abordate:
•• Renunţarea clientului;
Preluarea cazului de către alte instituţii cu prol similar;
• Mutarea/decesul clientului;
• Schimbarea oiectivelor sau nevoilor clientului; Intervenția:

Scurtă motivare:
Răspuns:

Programarea ședinței viitoare/Obiectivul ședinței:

XV XVI
ANEXA 8 ANEXA 9
PLANUL TERAPEUTIC FIĂ DE EVALUARE PSIHOLOGICĂ

Data întocmirii:
Clientul :
DATE PERSONALE
Problema:
Nume............................................Prenume....................................Sex..................
• Obiective Data naşterii..................Domiciliul.........................................................................
..........................................Telefon.................Ocupaţia...........................................
Instituţia/persoana care se adresează Centrului.......................................................
................................................................................................................................
................................................................................................................................
• Mijloace de obţinere a schimbării (tehnici şi metode utilzate, numărul de şedinţe,
resurse) DATE DESPRE STRUCTURA FAMILIEI
(numărul membrilor familiei, vârsta, gradul de instruire, ocupaţia)
................................................................................................................................
................................................................................................................................
• Evoluţie
ANTECEDENTE FAMILIALE SI SOCIALE
Relații intrafamiliale................................................................................................
Relații extrafamiliale...............................................................................................
• Modicări ale planului terapeutic (dacă este cazul)
Caracterul educației.................................................................................................
Atitudinea părinților față de copil...........................................................................
Evenimente și situații traumatizante........................................................................
Factori de risc în familie.........................................................................................
• Recomandări şi concluzii
Date despre activitatea preșcolară/școlară a copilului (randamentul, adaptarea la
eșecuri și evenimente deosebite..............................................................................
Responsabil de caz,
................................................................................................................................

Tipul de caz
• NEGLIJARE
• ABUZ FIZIC
• ABUZ EMOȚIONAL
• ABUZ SEXUAL
• EXPLOATARE SEXUALĂ
• EXPLOATARE ECONOMICĂ
• ALTELE

XVII XVIII
STAREA PREZENTĂ OBSERVAII I RECOMANDĂRI
.........................................................................
Istoricul cazului........................................................................................................ ................................................................................................................................
Starea generală........................................................................................................ ................................................................................................................................
Acuze...................................................................................................................... ................................................................................................................................
Împrejurări în care au apărut acuzele......................................................................
PROGRAMARE PENTRU CONSILIERE SI PSIHOTERA PIE.
..............................
EXAMENE: MEDICAL, PSIHIATRIC, PSIHOLOG IC
(efectuate înainte de a se ................................................................................................................................
adresa Centrului)............
.......................................................................................................... ................................................................................................................................
................................................................................................................................
DATE DESPRE AGRESOR
Numele................................Prenumele.................................Sex...........................
Vârstă.......................Ocupația..........................Adresă........................................... Psiholog
Caracteristicile adultului.........................................................................................
Antecedente............................................................................................................

RELAIA AGRESORULUI CU VICTIMA


• Părinte
•• În relație de concubinaj cu unul din părinți
Rudă
• Persoana căreia i-a fost incredințat
• Persoana care îl îngrijește
• Personal al școlii
• Altele

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ A COPILULUI


Modul de relaționare
a) comunicare nonverbală......................................................................................
b) comunicare verbală.............................................................................................

Dezvoltare intelectuală............................................................................................
Stare afectiv - emoțională.........................................................................................

CONCLUZII ASUPRA PROFILULUI PSIHOLOGIC


...........................................
................................................................................................................................
................................................................................................................................

XIX XX