OPREȘTE

RĂZBOIUL
DINTRE COPIII
TĂI!
Ghid complex pentru a
stopa gelozia dintre fra ț i!

ADINA GIURGEA
 Bine te-am găsit, drag părinte a cel puțin 2 copii!
 
Numele meu este Adina, mamă a doi copii minunați și năzdrăvani – autoare a
peste 50 de articole pe blogul Tikaboo România și moderatoare a grupului de
Facebook Clubul lui Tikaboo, locul de întâlnire a părinților înțelepți, dornici de
învățare și progres.
 
Ca mamă a doi copii, băiat și fată, cu o diferență de peste 4 ani între ei,
am resimțit din plin deosebirile dintre cei doi copii, gelozia și tachinările zilnice,
nevoia lor de a concura pentru atenția și afecțiunea noastră ca și acele situații
când îți vine s-o iei la fugă la propriu, numai să nu-i mai auzi certându-se.
 
Ca în viața oricărui părinte, în special a unuia cu doi copii, avem zile mai bune,
cu multă joacă, conectare și înțelegere, dar și zile mai proaste, când casa noastră
se transformă într-un câmp de bătălie.
La fel ți se întâmplă și ție, așa este?
Eu mi-am propus să opresc războiul dintre cei doi, să redefinim conflictele și, la
sfârșitul zilei, fiecare dintre frați să se simtă ascultat, respectat și iubit, atât de
noi, părinții lui, cât și de fratele/sora sa.
 
Haide să pornim împreună într-o călătorie imaginară în lumea relațiilor fraterne,
la sfârșitul căreia să ne simțim cu toții mai competenți, mai calmi și mai pregătiți
să creștem frați "prieteni" pe viață!
 CUPRINS

Pentru a schimba viitorul, să privim puțin la relațiile frățești din trecut

Ce învață copiii din rivalitatea dintre ei?
Pe ce se luptă, de fapt, copiii tăi?
Egalitate versus Unicitate
Rolul părinților în dezvoltarea relației dintre frați
Cum pregătim fratele mai mare de sosirea bebelușului
Exprimarea emoțiilor și dezvoltarea inteligenței emoționale
Copilul meu mai mare spune că îl urăște pe bebeluș!
Cum să nu alimentezi involuntar competiția dintre copii
Mentenanța preventivă și crizele programate
Rolurile fraților
Să redefinim conflictul!
Intervenția părinților. Când e opțională și când devine vitală
Împărțirea jucăriilor. Soluții și strategii
Noțiunile de bază pentru a interveni benefic într-o ceartă dintre frați
Cum îi învățăm pe copii să repare relația cu fratele după o ceartă, în loc
să-i forțezi să-și ceară scuze
Cum să creezi interacțiuni pozitive între copii
Instrumente de prevenire a rivalității și încurajarea conectării holder
 Pentru a schimba viitorul, să privim puțin la relațiile
frățești din trecut

V-ați gândit vreodată la relația dintre ai voștri copii sau chiar la relația
cu propriii frați, ca la una cu o influență majoră în viața voastră? Relația
cu frații este poate cea mai lungă relație din viața noastră.  Gândiți-vă! În
cazurile obișnuite, frații trăiesc mulți ani după ce părinții nu mai sunt și
se au unul pe celălalt, ca pe cea mai apropiată persoană și cea care îi
cunoaște cel mai bine.

În concluzie, relația cu fratele/sora este una extrem de importantă și are

un impact major asupra întregii noastre existențe - de multe ori ne
afectează chiar modul în care ne vedem noi înșine pe parcursul vieții.

Dacă și voi aveți sau ați avut frați, punctul de pornire ar fi o analiză  a
propriei voastre relații cu fratele/sora.

· Cum vă înțelegeați cu frații când erați mici? Dar acum?

· Ce rol aveați voi? Dar fratele? (De exemplu, cine era cel protejat, cel
răsfățat, cel care scăpa mereu basma curată, cine lua notele cele mai
bune și era lăudat?) Vă mai amintiți care erau faptele părinților voștri
care sporeau ostilitatea dintre voi?
· Dar ce făceau pentru a vă înțelege bine?
Este foarte important să conștientizăm relația cu propriii frați (atât la
trecut, cât și la prezent) pentru a ne asigura că nu aducem "rănile"
noastre de frate mai mic/mai mare/ în relația cu ai noștri copii.
 Ce învață copiii din rivalitatea dintre ei

DA, ați citit bine! Dacă vă gândeați că toată nebunia asta are doar părți
rele, aflați că nu.

În vreme ce tachinările și conflictele dintre frați sunt normale – deși

extrem de greu de suportat pentru noi, părinții - această gelozie și
competitivitate are și părți bune și este foarte important ca noi să
privim mai ales partea plină a paharului și să nu ne mai cramponăm
chiar și de banalități sau să ne îngrijorăm excesiv pentru fiecare
privire, poreclă sau ceartă în care se aruncă zilnic ai noștri copii.

Punctele pozitive ale rivalității dintre frați:

· Din luptele de dominare învață să fie mai duri și rezilienți;

· Din hârjoneala continuă dezvoltă viteză și agilitate;
· Din confruntările verbale învață diferența dintre a fi isteț și a
răni/jigni;
· Din iritabilitatea asociată traiului în comun învață să fie asertivi, să se
apere și să facă compromisuri;
· Uneori din competitivitate, devin inspirați să lucreze mai mult, să
persevereze și să facă performanță.
 Pe ce se luptă, de fapt, copiii tăi?

Probabil și tu ți-ai pus întrebări în legătură cu ce au de împărțit, ce nu

le ajunge, care e acea proprietate pentru care își scot săbiile la propriu
și la figurat?

Nici mai mult, nici mai puțin decât iubirea ta!

Dar noi le împărțim totul egal! N-au niciun motiv să se certe!

Asta mi-a trecut și mie prin cap la început, și se pare că nu sunt
singura. Egalitatea rezolvă totul. Sau... nu?

Părinții adoptă principiul egalității tocmai în ideea ca ai lor copii să nu

aibă niciun motiv de ceartă. 

Însă copiii sunt diferiți și au nevoi diferite. Dar cu toate că ei cer

egalitate, nu sunt satisfăcuți, iar asta nu le va potoli setea de dreptate
sau competitivitatea.

Sunt situații când soluția evidentă și cea mai potrivită este egalitatea.

Și e normal s-o aplicați. Însă nu faceți din asta o lege de netrecut, este
mai degrabă o idee preconcepută a părinților care, pentru a nu simți că
favorizează pe unul dintre ei, îi aduce la egalitate.

Atunci care e răspunsul?

„Să fii iubit EGAL înseamnă pentru copii cumva să fii iubit MAI PUȚIN...

Să fii iubit în mod UNIC – pentru felul de a fi special al fiecăruia – înseamnă să

fii iubit exact cât AI NEVOIE.”

Adele Faber

Unicitatea are puterea să-i facă pe copii să se simtă iubiți și apreciați

pentru cine sunt și nu în relație cu oricine altcineva. Mai mult,
explicându-i copilului că îl iubești pentru ceea ce este... îl poate ajuta la
evitarea conflictelor dintre frați.
Copiii pot cere egalitate cel mai adesea în ceea ce privește iubirea,
lucrurile și timpul.

Haideți să luăm un exemplu despre iubire care cred că e cel mai greu
de gestionat:
-„Tati, pe cine iubești mai mult, pe mine sau pe fratele meu?”
Egalitate: „Doar ți-am zis deja de o mie de ori că vă iubesc pe amândoi la
fel.”
Unicitate: „Nu e unul ca tine în toată lumea, nimeni nu râde ca tine! Și
ne distrăm așa de bine împreună, ești partenerul de joacă perfect. Sunt
atât de fericit că ești fiul meu!”
 Rolul părinților în dezvoltarea relației dintre frați

Știu, toată lumea așteaptă să ajungă la partea cu gestionarea

conflictelor, cu împărțirea jucăriilor, cu ce facem când se luptă și își
aruncă vorbe urâte unul altuia.

Însă mai avem până acolo, sau, mai bine zis, pentru a avea mai puține
de gestionat și de îndreptat, trebuie să facem o treabă excelentă din a
planta semințele unei relații ideale între copiii noștri. Iar acest rol ne
revine nouă, părinților.

El începe chiar dinainte ca al doilea copil să vină pe lume.

 Cum pregătim fratele mai mare e venirea bebelușului
-pe scurt-

Nu vom insista foarte mult în acest eBook pe pregătirea fratelui pentru

sosirea unui nou membru al familiei, însă există câteva lucruri
esențiale care se vor dovedi foarte utile pentru viitoarea relație a
copiilor tăi.

- Dă vestea venirii unui nou membru al familiei cât mai repede. Oricât
de mic ar fi copilul tău, merită să-l anunți despre noua viață care crește
în burtică, să-l lași să simtă mișcările, să-i vorbească.
- Setează așteptări realiste. Povestește-i cum va fi bebelușul, ce va face,
să nu cumva să se aștepte la un partener de joacă gata crescut.
- Folosește poveștile. Citiți împreună cărți ilustrate despre frați, despre
venirea unui nou bebeluș, despre iubirea părinților pentru mai mulți
frați deodată.
- Prima întâlnire cu bebelușul: când vii acasă, de la spital, cu bebe,
roagă-l pe tati să-l țină nou-născutul în brațe sau să-l pună în scoica de
mașină, iar tu îmbrățișează-ți copilul cel mare.
- Fratele mai mare, eroul. Prezintă-l pe fratele mai mare celui mic, dar
și rudelor, prietenilor, vizitatorilor, ca pe un erou, cu acele calități pe
care doriți să le vedeți în el: cel care ajută, cel iubitor, cel înțelegător etc.
- Folosiți rutina ca un punct de stabilitate. Mențineți neschimbate
rutinele de somn, mese, plimbări, mers la grădiniță etc. Venirea fratelui
este deja o schimbare majoră la care copilul trebuie să se adapteze, nu
faceți și alte schimbări importante în următoarea perioadă, dacă nu e
absolut necesar.
- Implicarea tatălui. De vreme ce bebelușul este dependent de mamă, o
bună bucată de timp, implicarea tatălui în îngrijirea fratelui mai mare
(inclusiv somnul sau joaca) este esențială.
- Timp special singur. Oricât v-ar fi de greu (și știu că poate fi absolut
extenuant) petreceți timp special doar cu fratele mai mare, în jocuri și
activități care îi fac plăcere și pe care le alegeți împreună.
 Exprimarea emoțiilor și dezvoltarea inteligenței
emoționale
Acum că ați ajuns acasă cu bebelușul, ați intrat într-o rutină, ați pășit
deja pe un teren necunoscut, acela al noii voastre familii în 4, ce
urmează? Una din cele mai mari provocări ale noastre, ca părinți, este să
răspundem potrivit emoțiilor copiilor și, evident să-i învățăm să și le
gestioneze pe măsură ce cresc.
De ce e importantă ghidarea emoțiilor pentru relația dintre frați?

Aceasta îi ajută pe copii să învețe să se calmeze, să înțeleagă punctul de

vedere al fratelui sau al surorii și să-și exprime nevoile prin cuvinte în
loc de atacuri fizice, în timpul conflictelor cu frații, astfel încât să se
poată găsi soluții benefice tuturor.

Iată câteva sfaturi venite de la Dr. Laura Markham, despre formarea

atitudinilor esențiale pentru cultivarea inteligenței emoționale la
copii:

- Vorbiți despre emoții și sentimente. Dacă vorbiți zilnic despre ce simte

și ce are nevoie fiecare membru al familiei, copiii devin mai generoși și
mai empatici.
- Puneți întrebări despre sentimente, nevoi, dorințe și opțiuni. Cum te
simți? Ce voiai? Ai obținut ce voiai? Cum crezi că s-a simțit?
- Explicați și dați exemple de comportament dezirabil. Repetiția este
necesară. De exemplu, când se ceartă, oferiți un model de dialog
constructiv: „Matei, spune: Scuză-mă, Ana, când termini pot să mă joc și
eu, te rog?” și așteaptă să repete după tine.
- Exersați găsirea de soluții prin care toată lumea are de câștigat. „Matei
vrea să meargă la piscină, iar Ana în parc... Mă întreb ce soluție ar fi
bună pentru toți.”
- Învață-i să vorbească despre sine. Descrierea emoțiilor, sentimentelor,
fără atacuri sau învinovățire: „Sunt îngrijorată că nu ești îmbrăcat încă
și nu vom ajunge la timp la școală!”
- Oferiți un bun exemplu de comportament sociabilitate. Copiii învață
cel mai mult prin observație, ulterior prin imitație. Fiți un exemplu bun
de copiat. De exemplu, spune-i partenerului: „Mai avem doar o
portocală. Vrei s-o împărțim?”
Regula de bază în orice comportament plin de iubire, conectare și
dorință de înțelegere este folosirea empatiei.
Empatia este una din componentele de bază ale inteligenței emoționale
și este capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură, de a
împărtăși sentimentele trăite de altcineva, este capacitatea noastră de a
înțelege gândurile, emoțiile și stările altcuiva pe scurt, de a ne pune în
pielea lui.

Empatia este extrem de eficientă în ceea ce privește reconectarea cu

copilul supărat și în a-l face să se calmeze și a-i da șansa să-și exprime
emoțiile, supărările și temerile.

Atenție, însă! Empatia nu este un truc pentru a-l controla pe celălalt.

Este un mijloc de conectare și de sprijinire a copilului în a-și procesa
emoțiile.

Mai multe informații și sfaturi concrete pentru a crește un

copil inteligent emoțional, îți recomandăm ghidul pregătit
de Tikaboo România pentru tine.
Copilul meu mai mare spune că îl urăște pe bebeluș și ar
vrea să-l ducem de acasă!

Poate că al tău copil nu a folosit exact aceste cuvinte, însă a manifestat

furie ori supărare față de fratele său, așa e? Iar primul lucru pe care ne
vine să îl facem (sau chiar l-am făcut) este să spunem: „Lasă prostiile!
Cum să-l urăști? E fratele tău, frații se iubesc!”

Este foarte supărător să vedem furia unui copil față de celălalt însă,
dacă interzicem expresia unei emoții, există pericolul ca ea să reapară
sub alte forme, ca tulburări comportamentale sau probleme
emoționale.
Până nu lăsăm emoțiile negative (neplăcute) să iasă
afară, nu putem să le invităm înăuntru pe cele bune.

Cu alte cuvinte, dacă v-ați săturat de atâtea drame emoționale, acuze,

porecle, lovituri sau șicane între copii, soluția este să îi ascultăm cu
adevărat atunci când "scot afară" toate acele plângeri și supărări legate
de frate/soră.

Cum ascultăm? Fără invalidare, judecată, negare sau interzicere. Pentru

copil, acelea sunt emoții și gânduri reale și extrem de importante. Nu e
nevoie să fiți de acord. Ascultați-l doar pentru a-l putea ajuta să se
elibereze acele supărări.

O frază cheie pe care s-o folosiți - și s-o și simțiți - este „Vreau să știu ce
simți pentru că sentimentele tale sunt foarte importante pentru mine!”
Rolul nostru este să le permitem copiilor să-și exprime emoțiile, fără a-l
răni pe celălalt. Și mai avem un rol foarte important: cel de interpret.

Închipuiți-vă că ai voștri copii vorbesc limbi diferite (ceea ce se cam

întâmplă în mijlocul unui conflict) și au nevoie de un interpret, de
cineva care să joace rolul de mediator între copii, astfel încât, fiecare să-
și poată exprima nevoile și sentimentele, auzind totodată ce spune
celălalt. Acesta este un rol de neprețuit în a-i învăța pe cei mici să
reconstruiască podul comunicării între ei și astfel vor putea rezolva
problemele apărute, fără ajutorul vostru.
Haideți să vedem un exemplu concret.

„Nu mai trage de el! Mereu te porți urât cu fratele tău!” – acest
comentariu arată că luăm partea unuia dintre copii, iar celălalt va
deveni, probabil, defensiv.
„Matei a spus STOP. Nu mai vrea să tragi de el!” aici ne-am folosit rolul
de interpret, stabilind limitele prin descriere, nu prin judecată.

Cum să nu alimentezi involuntar competiția dintre copii

Cum apare și în imagine, sunt unele comportamente pe care, vrem sau
nu să recunoaștem, ne cam vin automat.  Unele dintre ele merită
aprofundate, așa că, în cele ce urmează vom detalia.
 
Comparațiile

Știu, și cei mai bine intenționați și mai conștienți părinți își compară
câteodată copiii. Ne scapă, ne ies cuvintele fără să ne dăm seama și
facem tot felul de aprecieri care ne fac rău tuturor, copiilor (stimei de
sine), dar și relației dintre ei (aceștia devin din ce în ce mai competitivi
și au tot timpul ceva de demonstrat).

Iată ce mesaje recepționează copilul când este comparat:

➡Nu mă iubești pentru cine sunt;

➡Nu sunt destul de bun;
➡Nu mă voi ridica la înălțimea așteptărilor tale, așa că de ce să mai
încerc;
➡Îți place de toată lumea mai mult decât de mine;
➡Dacă nu sunt cel mai bun la a fi bun, voi excela în a fi RĂU.
Nu-i așa că ultima frază vă pare familiară? Și cam justifică multe din
comportamentele copiilor noștri...

Pe lângă accentuarea competitivității, COMPARAȚIILE te fac să nu ai

încredere în tine, să te compari tot timpul cu ceilalți, să măsori orice faci
cu ceea ce fac cei din jur.
 
Orice ai avea să-i comunici copilului, poți s-o faci direct, fără vreo
referință la fratele/sora sa. Nimic din ceea ce face fratele lui are legătură
cu el.
Cu ce s-o înlocuiți? Descrieți.

Descrieți ce vedeți, ce vă place și ce nu, ce simțiți și ce ar trebui făcut.

E foarte important ca toți copiii voștri să simtă că mama și tata îi văd ca

pe indivizi separați și nu sunt interesați să-i compare.

Favoritismul
„Dacă vrem să nu mai arătăm favoritism față de unul dintre copii,
trebuie să recunoaștem, față de noi, că îl simțim.” Scria Adele Faber în
cartea sa "Rivalitatea dintre frați".

Haideți să ne uităm în oglindă cu sinceritate și să recunoaștem. Avem

un copil favorit. Fie că e mezinul și tu ai fost fratele/sora mai mică și îl
înțelegi mai bine, fie îți e mai ușor cu el, fie seamănă cu tine sau te vezi
pe tine când erai mic/mică.

Este normal să simțim lucruri diverse față de persoane diferite, chiar

dacă amândoi sunt copiii noștri. Esențialul este să fim siguri că acea
strălucire din ochii noștri, când ne uităm la copilul favorit, să o folosim
din belșug față de toți copiii.

Antidotul? Privește-ți cu atenție copilul mai puțin favorit, găsește-i

punctele forte, acel ceva care-l face unic și apreciază-l, scoate-l în
evidență, sărbătorește-l.

Păstrează lauda doar pentru urechile celui care le merită.

Adesea când unul dintre copii face ceva extraordinar suntem tentați să-l
lăudăm zgomotos, chiar de față cu fratele! Te poți gândi chiar că-l
motivează pe frate sau îl face să-și admire fratele mai mult. Însă, cel mai
adesea, copiii simt lauda la adresa fratelui ca pe o plângere sau critică la
adresa lor. O traduc imediat din „fratele tău este atât de inteligent” în
„mama crede că eu nu sunt”.
 Mentenanța preventivă și crizele programate
Ne referim aici la o umplere a rezervoarelor de iubire ale copiilor și o
acordare emoțională zilnică, astfel încât să nu se ajungă la starea de
avarie. În parentingul tradițional intervențiile părinților apăreau doar
când lucrurile mergeau prost pentru a corecta sau remedia o problemă.
Însă, pentru a ajunge la cauza problemelor și a micșora frecvența
crizelor, este nevoie să acționăm mai mult pe înțelegere și prevenire
decât pentru a trata. Oricum ar fi, tot presupune efort și implicare,
măcar să alegem drumul mai benefic din punct de vedere emoțional.
Printre beneficiile pentru copii ale mentenanței preventive, menționăm:
conectarea, cooperarea, mai puține crize și conflicte.

Pe scurt, iată care sunt ingredientele care ne ajută să creăm un mediu

mai liniștit, mai armonios și mai sănătos în care să ne creștem copiii:

1.  Empatia, folosită ca mod principal de interacțiune cu copiii, va întări

relația părinte – copil și dorința celor mici de a coopera;
2.  Folosirea rutinei în avantajul nostru (oferă siguranță și
predictibilitate prevenind multe lupte de putere și certuri inutile);
3. Hârjoneala, luptele în joacă zilnice. Astfel le oferim ocazia să-și
exprime sentimentele și bagajul emoțional acumulat în timpul zilei. Cel
mai bun mod de a reduce anxietatea și eliminarea hormonilor de stres
este prin râs și distracție;
4.  Timpul special petrecut cu fiecare copil în parte. Încercați să faceți un
obicei zilnic din timpul special când, vreme de măcar 15 minute, să-i
acordați atenția voastră 100% fiecărui copil în parte și să îl lăsați pe el să
preia controlul în joc.

Când ne gândim la crizele copiilor ne vine s-o luăm la fugă, dar să le

mai programăm chiar noi? DA, Dr. Laura Markham ne propune să
observăm momentul când ai noștri copii sunt pe cale să izbucnească și
să le dăm ocazia s-o facă acasă sau într-un spațiu de siguranță, și nu în
parc, în vizite sau la supermarket. Indicii că e cazul să programați o
criză: se smiorcăie, devin inflexibili și solicitanți sau se poartă
neadecvat în mod intenționat. Atunci când copiii sunt supărați,
cuvintele sunt contraproductive,  pentru că trebuie să facă un efort prea
mare pentru a gândi, iar emoțiile îi împiedică să facă asta.
 Pași concreți pentru a declanșa o criză programată:

1. Oferiți-i siguranță prin afecțiune fizică,  printr-o partidă ușoară de

lupte pentru a-l face să râdă.
2. Atrageți criza, stabilind o limită blândă, legată de orice. 
3. Dacă devine furios, creșteți nivelul de compasiune. Cu cât veți fi mai
apropiați și empatici față de ei, cu atât ei vor răbufni mai ușor, iar pentru
a trece mai departe de furie, au nevoie să plângă.
4. Dacă nu plânge, regrupați-vă câteva zile, construiți pe instrumentele
de mentenanță preventivă și apoi încercați din nou.
5. Dacă puteți răspunde cu compasiune și inimă deschisă la furia
copilului, cel mai probabil va plânge. Cu cât mai mult, cu atât mai bine.
Treaba voastră este să-l ajutați să se simtă suficientă siguranță pentru a-
și depăși furia și pentru a-și accesa emoțiile care-i generează
vulnerabilitate, precum teamă, durere și lipsă de putere.
6. Și dacă vă strigă să tăceți? Tăceți. Cuvintele sunt de prisos în criză.
Veți avea timp suficient să vorbiți când e calm.
7. Și dacă nu vă lasă să-l luați în brațe? Rămâneți prin preajmă fără a
forța apropierea. Curând va reveni în brațele voastre, suspinând.
8. Și dacă vă strigă să plecați de lângă el? Încearcă să vă îndepărteze ca
să nu mai trăiască emoțiile acelea insuportabile pe care i le pricinuiți
(datorită apropierii și conectării). Nu își dorește cu adevărat să plecați
pentru că are nevoie de voi să se simtă din nou în siguranță.
9. Odată ce se va opri din plâns, își va dori să vă îmbrățișați. Va vrea să
știe că e ok să aibă acele emoții puternice și că îl iubiți în continuare.
10. Și dacă nu mai suportați plânsul copilului?
Este într-adevăr extrem de dificilă îndurarea plânsului. Acceptarea
voastră e cea care îl vindecă pe copil. Nu trebuie să faceți sau să spuneți
nimic ci doar să rămâneți cât de calmi și înțelegători puteți. Atunci când
reușim să ne depășim propria frică față de durerea copilului, vindecăm
ceva și în noi.
11. Dacă vă faceți griji că ai voștri copii vor deveni niște actori, niște
"drama queen", nu e cazul. Vor învăța, în schimb, să-și accepte emoțiile
astfel încât să și le transforme, iar astfel vor învăța să și le regleze.
 Rolurile pe care le au frații

„Curajosul”, „responsabilul”, „băgărețul”, „artista”, „băiatul mare” și câte

și mai câte... Copiii își asumă diverse roluri, ba uneori le dăm și noi,
părinții ori frații.

La prima vedere, este foarte natural și normal să atribuim fiecăruia

roluri. Fiecare copil se naște cu anumite înclinații, talente, are anumite
arii de interes și la care se pricepe.

Însă aceste roluri ne limitează, ne blochează într-un tip de

comportament sau de răspuns și ajung să ne facă să ne identificăm cu
ele, limitându-ne puterea de dezvoltare și de schimbare.

Noi, părinții, avem puterea de a influența modul în care se dezvoltă

copiii, ca și acela de a-i elibera de rolurile care îi limitează.
De multe ori, copiii își asumă singuri diverse roluri, fiind conștienți de
beneficiile pe care le prezintă fiecare: copilul bun primește iubire și
aprobare, copilul problemă primește atenție (chit că e negativă),
neajutoratului îi sare toată lumea în ajutor etc.

Gândiți-vă la voi, ca și copii, ce roluri aveați? Eu, de exemplu, eram cea

mică, care învăța bine și se pricepea doar la învățat, extrem de
nepricepută în rest și neîndemânatică. Și eram adeseori șicanată de
fratele meu și chiar de părinți pentru acestea. Am crescut fiind convinsă
că așa sunt eu. Între timp, m-am schimbat, m-am dezvoltat, iar o parte
din caracteristicile mele au devenit puncte forte, altele le-am
transformat în opusul lor.

Acum cred că începeți să înțelegeți cum ne pot face rău, ca persoane,

dar și ca relații, aceste roluri.

Cum le schimbăm? Vezi infograficul pregătit de noi.

 Să redefinim conflictul

Conflictele fac parte din orice relație interumană. Experții au arătat că, 
atunci când sunt confruntați cu o situație conflictuală între nevoile
proprii și ale celorlalți, copiii învață despre moralitate. Certurile legate
de reguli și ceea ce corect reprezintă o tradiție, esențială pentru
dezvoltarea eticii.

Prin urmare, o anumită frecvență a disensiunilor dintre frați nu este

doar firească, ci și extrem de utilă pentru copii.

Dar iată ce au nevoie să învețe copiii pentru a avea conflicte

constructive, nu distructive:
✔ să-și exprime opiniile, nevoile și să încerce diferite strategii pentru a-
și atinge obiectivele;
✔să se asculte unul pe celălalt, să-și sintetizeze și să-și regleze furia, în
loc s-o dezlănțuie asupra celorlalți.

Intervenția părinților. Când e opțională și când devine

vitală
Sunt situații când e mai bine să stăm deoparte și altele când e
important să intervenim.

Iată câteva situații clare când să intervenim:

- unul din copii e abuzat fizic, verbal sau emoțional;
- perturbă toată familia;
- o problemă se tot repetă și nu i s-a găsit încă soluție.

✔Intervenția părinților nu are scopul de a stabili cine are dreptate și

cine greșește, cine a început sau cine a greșit mai mult, ci pentru a
DEBLOCA CĂILE DE COMUNICARE PENTRU CA FRAȚII SĂ-ȘI
REZOLVE SINGURI diferențele.
Pentru a aplica cu succes aceste strategii de gestionare a conflictelor nu
este nevoie să respectați întocmai părțile tehnice, cât cel mai important,
este să aveți mereu în minte bunăstarea fiecăruia și, foarte important,
fiecare să aibă șansa să spună ce simte, ce are nevoie, ce vrea și să fie
ascultat.
Iată în imagini câteva recomandări de intervenție parentală, în funcție
de gravitatea situației:
 În cazurile mai intense, iată care sunt noțiunile de bază
pentru a interveni benefic într-o ceartă dintre frați:
1. Băgați-vă între copii pentru a-i separa și pentru a preîntâmpina noi
violențe.
2. Ajutați ambii copii să se simtă în siguranță, astfel încât să se poată
opri din atac. Respirați adânc și folosiți o voce calmă, ajutați fiecare
copil pentru a se simți conectat și în siguranță.
3. Dacă un copil este rănit, mângâiați-l.
Dacă este rănit grav, implicați-l pe atacator să ajute (adu gheață, caută
bandajul etc.) sau plecați din cameră cu cel rănit să nu vă îndreptați
mânia asupra agresorului.
4. În funcție de cât de afectați sunt copiii, e posibil ca și voi să aveți
nevoie de o perioadă de răcorire.
5. Aduceți copiii împreună și puneți-vă câte un braț în jurul fiecăruia
dintre ei, astfel încât amândoi să se simtă conectați, indiferent cine
vorbește.
6. Acordați fiecărui copil șansa să vorbească și arătați-le că i-ați
ascultat.
7. Reamintiți regulile familiei.
8. Abțineți-vă să luați partea oricăruia dintre copii, chiar și atunci când
credeți că este evident că unul are dreptate.
9. Îndrumați fiecare copil pentru a-i spune celuilalt ce simte sau ce-și
dorește.
10. Dacă un copil îl atacă pe celălalt, reorientați-l pentru a exprima ce
simte, nu ceea ce crede despre fratele său. 
11. Încurajați fiecare copil să repete ceea ce simte celălalt. „Ce l-ai auzit
pe fratele tău spunând?"
12. Sporiți șansele de a remedia situația.
„Amândoi sunteți foarte supărați. Ar trebui să ne iubim frații, nu să-i
lovim! Ce ați putea face pentru a îmbunătăți lucrurile?"
 Rezolvarea problemelor

Dacă este vorba și de rezolvarea unei probleme, iată care sunt pașii
pentru soluționarea problemelor, în cazul în care cei mici nu pot ÎNCĂ
să le rezolve singuri.
➡ enunțați problema
➡ încurajați copiii să propună posibile soluții
➡ încurajați-i să se pună de acord pentru una dintre ele.
 
Fiindcă avem nevoie de multă practică pentru ca teoria să aibă și efecte
care să înceapă să ne vină automat, vă recomand să țineți cont de
aceste idei:

1. Rămâneți calm.
2. Scoateți în evidență faptul că există o problemă.
3. Dacă problema este un conflict legat de un obiect, îndepărtați obiectul
(sau copiii), astfel încât nimeni să nu-l mai dețină.
4. Descrieți problema fără judecată,  astfel încât să înțeleagă că amândoi
au dorințe și nevoi reale.
5. Obțineți acordul fiecărui copil privind existența problemei.
6. Puneți copiii să găsească soluții. Formulă salvatoare: "Mă întreb..."
7. Chiar dacă cei mici nu pot citi, scrieți soluțiile pe care ei le propun.
8. Notați toate soluțiile propuse, chiar dacă unul dintre copii are obiecții
în privința lor.
9. Parcurgeți soluțiile una câte una și întrebați copiii dacă se pot pune de
acord asupra uneia dintre ele.
10. Reluați obiecțiile, compromisurile și soluțiile pe măsură ce sunt
propuse, apoi, întrebați din nou dacă soluția cea nouă va funcționa.
11. După ce ați găsit soluția din care toată lumea are de câștigat, urmăriți
modul în care este pusă în aplicare și continuați să găsiți soluții la noile
probleme.

Cel mai important, faceți din orice conflict o oportunitate de a găsi

soluții și nu de a găsi vinovați.
 Împărțirea jucăriilor. Soluții și strategii

Una din problemele, cu care se confruntă părinții cu mai mulți copii,

este cearta pe jucării.

Înainte de a vă propune câteva strategii și reguli pentru a gestiona

această problemă, să ne reamintim că acei copilași, de până la 3 ani, nu
sunt pregătiți d.p.d.v. al dezvoltării emoționale, să împartă. Și că
jucăriile, oricât de banale și neimportante ni se par nouă, adulților,
reprezintă obiecte prețioase, de suflet, pentru copii, prin care ei învață
despre proprietate, despre responsabilitate, chiar despre lume.

Iată un exemplu de set de reguli care să restrângă discuțiile și certurile

pentru jucării. Puteți avea și alte reguli, important este să arate respect
față de toată lumea, echitabilitate și găsirea de soluții reciproc
avantajoase.

➡Cele mai multe lucruri din familia noastră aparțin tuturor. Atunci
când unul dintre noi vrea să folosească ceva, facem cu rândul.
➡În familia noastră, persoana care folosește un obiect poate decide cât
vrea să dureze rândul lui. La locul de joacă, facem ture mai scurte pentru
ca fiecărui copil să îi poată veni rândul.
➡ Rândul începe din nou în fiecare dimineață, astfel că rândul fiecăruia
nu durează mai mult de o zi.
➡ Fiecare din familie are câteva obiecte foarte de preț cum ar fi cadouri
sau lucruri cumpărate recent. Pentru acestea, ceilalți membrii ai
familiei trebuie să ceară permisiunea înainte de a le folosi. Pentru a le
delimita de cele comune, le putem păstra într-un loc separat, pe un raft
mai înalt, în dulap, dar nu în living.
➡ Când avem musafiri, punem deoparte jucăriile pe care ne vine greu să
le împărțim. În timpul vizitei, rândul fiecăruia nu ține prea mult, pentru
ca toată lumea să se bucure de joacă la noi acasă.

✔Când vorbim de certuri pe lucruri - cum sunt și jucăriile - ceea ce

micșorează tensiunea și face armonia posibilă este atitudinea "cine, de
ce are nevoie", "cine, ce simte", "ce soluție putem găsi care să țină cont de
nevoile și sentimentele fiecăruia".
Cum îi învățăm pe copii să repare relația cu fratele după o
ceartă, în loc să-i forțați să-și ceară scuze
Certurile sau chiar luptele între frați pot fi dureroase, fizic și emoțional,
iar repararea relației este necesară. Plus că le oferim copiilor un model
benefic de reparare a relațiilor ca viitori adulți.
Dacă-i ajutați pe copii să-și comunice emoțiile, nevoile și dorințele, să se
asculte unul pe altul și să repete ceea ce i-au auzit pe frații lor (crește
empatia), aceștia vor începe să-și vindece conflictele la un nivel mai
profund, iar scuzele vor deveni inutile.

Poate unii dintre voi ați fost obișnuiți să vă cereți scuze după un episod
conflictual, poate că vă e greu să vă cereți scuze... Alții consideră normale
și obligatorii scuzele și încearcă să-și educe copiii astfel.
Doar că forțarea copiilor să-și ceară scuze, chiar dacă nu simt asta și nu
o cred, nu va rezolva problemele, ci doar le va amplifica. Și va împiedica
o remediere reală a situației și o reconectare între frați, fără ranchiună,
fără emoții negative între ei care să izbucnească mai târziu.
Dar, mai întâi trebuie să așteptați să treacă furia.

Atenție! În starea de „luptă sau fugi”, copiii (și adulții) nu pot gândi și lua
decizii bune, ei acționează doar emoțional, în vreme ce partea din creier
responsabilă cu rațiunea și luarea de decizii (neocortexul) este
inaccesibilă. Așteptați să se calmeze pentru a putea să asculte și să
interacționeze potrivit.
Apoi, subliniem importanța relației dintre ei și îi facem să gândească în
termeni de soluții. De exemplu: „Fratele tău te iubește și te admiră.
Atunci când ai țipat la el, se pare că l-ai rănit. Mă întreb ce ai putea face
pentru a îmbunătăți lucrurile.”
Dacă el sugerează ca soluție să își ceară scuze, încurajați-l s-o facă atâta
timp, cât scuzele sunt sincere și nu doar formale. Uneori, copilului nu-i
vine nici o idee despre cum ar putea repara relația. Atunci este în regulă
să-i oferiți sugestii, însă faceți-l pe el responsabil de a lua decizia care
reprezintă cea mai potrivită soluție în acest context.

Uneori copiii nu sunt încă pregătiți să repare relația cu fratele. Dacă vă

spune lucruri de genul: „n-am ce să repar”, „n-am ce discuta cu el”,
înseamnă că este încă furios și trebuie să mai așteptați până se
calmează.
 Felicitări pentru răbdarea și determinarea ta de a citi
până la capăt!
Dacă ai citit toate aceste informații și ești dispus să le integrezi, rând pe
rând, încetul cu încetul, în modul tău de a-i crește și educa pe cei mici,
mai avem un ultim subiect care va face lucrurile mai bune, mai
armonioase, mai distractive între frați.

Cum să creați interacțiuni pozitive între copii

Cireașa de pe tort reprezintă încurajarea tuturor acelor comportamente

mici, repetate, prin care ei, frații, copiii tăi războinici, se conectează, se
joacă împreună, râd împreună, fac boacăne împreună... își creează
amintiri și punți între ei.

Iată câteva sugestii:

· Observați care sunt activitățile care îi fac pe copii să se joace împreună

și creați zilnic contextul acestor interacțiuni plăcute pentru ambii frați.

· Nu întrerupeți jocul vesel. Nu va dura la nesfârșit așa că lăsați-i să se

bucure de el. Pe cât posibil, nu interveniți.

· Folosiți-vă de hormonul fericirii – oxitocina – pentru a-i apropia. Ex:

prin râs, timp petrecut afară, dans, cântat, jocul de-a "trânta", alergatul
sau pur și simplu, strânsul în brațe.

· Creați-le ocazii să petreacă timp special unul cu celălalt, timp pe care

să-l folosească în jocuri, la alegerea lor, cu regulile lor, fără voi.

· Spuneți-i fiecărui copil cât este de iubit și apreciat de fratele său.

Vorbiți-i despre lucrurile minunate (concrete și adevărate) pe care frații
le spun unii despre ceilalți. Ex. „Nu e minunat că fratele tău a împărțit
desertul cu tine?” Dă cele mai bune rezultate spuse în absența fratelui.

· Când au o zi proastă, faceți o activitate care le place amândurora

pentru a le schimba starea.
 Instrumente de prevenire a rivalității și încurajare a
conectării

V-am pregătit o imagine cu și mai multe sugestii despre cum să

încurajați conectarea și o relație apropiată și plină de iubire între frați.
Și cu cât sunt mai dese aceste interacțiuni pozitive între ei, cu atât mai
strânsă va fi relația și mai rare momentele de război!
 a creat mai multe jocuri unice pe piața din
România. Îți prezentăm două dintre ele care pot fi
folosite cu succes la joaca dintre frați și care, prin
caracteristicile lor, îi pot ajuta să se înțeleagă mai bine.
Pe parcursul acestui ebook am vorbit adeseori despre
exprimarea emoțiilor, despre acceptarea și înțelegerea
lor și, mai ales, despre empatie.
Toate acestea sunt componente ale abilității numită
inteligența emoțională.
Cu siguranţă te întrebi cum să le vorbești copiilor
despre emoţii, dar nu știi cum s-o faci într-un limbaj
accesibil, facil şi extrem de eficient.
Răspunsul este foarte simplu: trebuie să vorbești pe
limba proprie a copiilor, cea pe care o înţeleg intuitiv
fără eforturi şi fără insistenţe din partea voastră –
limbajul JOCULUI.
Cu toate acestea în minte, Tikaboo a dezvoltat EQ
Game – Alfabetul inteligenţei emoţionale, un joc de
societate amuzant, distractiv şi educativ.
Jocul a fost creat iniţial pentru intervalul de vârstă 4-12
ani însă, de curând, l-am îmbunătățit astfel încât să fie
jucat cu plăcere de întreaga familie.
Pentru că şi noi, adulţii, avem atât de mult de câştigat
prin creşterea coeficientului nostru EQ, în toate
domeniile vieţii - nu doar ca părinţi, iar acum avem
şansa s-o facem într-un mod distractiv, alături de copii.
Iată mai jos beneficiile concrete ale folosirii jocului, o
dată pe săptămână:

➠Dezvoltă încrederea în forţele proprii

➠Creează un dialog intern constructiv
➠Defineşte personalitatea
➠Ne ajută la integrarea în grup
➠ Impulsionează empatia
➠ Dezvoltă inteligenţa socială
➠Dezvoltă capacitatea de adaptare
➠ Dezvoltă calităţi de lider
➠ Creşte capacitatea de concentrare
➠Dezvoltă capacitatea de cooperare
➠Ajută la definirea obiectivelor personale
➠Impulsionează creativitatea

Îți dorești pentru copiii tăi o jucărie unică, pe care n-a

văzut-o în reclame la TV sau la vreun prieten ori coleg
acasă? Și pe care s-o poată juca împreună, ca frați, să
aibă oportunitatea să-și exerseze abilitățile de rezolvare
a problemelor, conflictelor și pentru interacțiuni
pozitive?
În continuare îți prezentăm Orășelul Stinghiuță, un joc
de construcție din lemn care vă va aduce multe ore de
joacă creativă împreună.

Caracteristici joc:
➠ Jocul conține 120 de cărămizi de lemn și o bilă plus
instrucțiuni grafice
pentru înălțarea a 5 construcții reprezentative;
➠Este un joc de construcție care se poate juca într-un
număr nelimitat de modalități: puteți construi clădiri
emblematice precum Panteonul, Ateneul Român, Casa
Presei Libere, Turnul de Apă sau un traseu cu
bilă, fie după cum îi dictează imaginația și viziunea
copilului;
➠Jocul dezvoltă motricitatea, reziliența, răbdarea,
îndemânarea și spiritul artistic;
➠Este ideal pentru jocul în echipă, fie cu părinții, cu
frații sau prietenii.

Află mai multe despre Orășelul Stinghiuță

 Dacă ne vizitați site-ul sau pagina de Facebook, puteți
primi din partea noastră mai multe informații și
articole utile pentru creșterea și dezvoltarea copiilor
într-un mod armonios!

Apasă pe icon-urile de mai jos pentru a ne vizita site-ul

tikaboo.ro sau pagina de Facebook.com/tikaboo.ro

DESPRE ADINA GIURGEA

Eu sunt Adina, mamă a doi copii năzdrăvani. Îmi place să îmi petrec timpul în
jurul copiilor, nu numai ai mei, pentru că ei sunt o sursă infinită de inspirație,
înțelepciune și multă bucurie prin tot ceea ce sunt și fac. Îmi doresc ca
experiențele și preocupările noastre să vă inspire și pe voi să priviți cu
optimism, bucurie și un dram de umor, parentingul!