Metoda KANBAN

În confruntarea cu managerii europeni , japonezii au pus la punct o serie de metode care le-
au adus realizări deosebite, între care metoda KANBAN1
( etichetelor ) care ocupă un loc important. Metoda a fost pusă în aplicare cu bune rezultate, de
foarte mulţi ani, de firma „ Toyota Motor Company ”.
Metoda KANBAN presupune existenţa unei producţii industriale realizate pe posturi,
plasate unele lîngă celelalte pe fluxul tehnologic în sensul acelor de ceasornic. Reperul este
preluat succesiv, trecînd de la un post de lucru la altul, de la stînga la dreapta.
Paralel cu fluxul tehnologic se creează un flux al circulaţiei informaţiilor în sens invers
procesului tehnologic, denumit „ fluxul KANBAN- URI ” ( figura 2 ).
Condiţia esenţială a aplicării acestei metode este că postul de lucru „ i ” coniţionează
volumul de producţie ce va fi uzinat la postul de lucru „ i-1 ” şi are producţia condiţionată, la
rîndul său, de postul de lucru „ i+1 ”.

Flux
Flux Postul de Postul de
Postul de tehnologic
tehnologic lucru lucru
lucru
Flux Flux Flux Flux

KANBAN-uri KANBAN-uri KANBAN-uri

KANBAN-uri

Figura 2. Fluxuri KANBAN

Adică postul de lucru „ i ” comandă ce şi cît va produce postul de lucru „i+1”, dar are la
rîndul lui, protecţia comandată – ce şi cît – de către posutl de lucru „ i-1 ” ş.a.m.d.
Reperele circulă de la un post de lucru la altul aşezate în containere, fapt ce conduce la
următoarea situaţie: postul de lucru „ i ” primeşte de la „ i-1 ” un container cu repere în care se
găseşte o etichetă KANBAN, pe care o ridică şi o returnează postului de lucru „ i-1”, etichetă ce
reprezintă pentru aceasta o dispoziţie de urinare ( de producţie ) a unui container de repere, dată

1 Reprezintă un subsistem ai metodei J.I.T._

de către postul de lucru „i”.
Conform acestui raţionament, între două posturi de lucru consecutive se află un număr finit
de etichete KANBAN egal cu numărul de containere care circulă între ele sau aşteaptă la uzinare.
Atunci cînd posibilităţile de lucru sunt situate la distanţă unul faţă de altul, în secţii diferite,
este recomandată creearea unor depozite de stocaj pentru containere atît la postul de lucru
producător, cît şi la beneficiar.
Etichetele sunt concepute pentru fiecare tip de repere ce se uzinează şi conţin date pentru
identificarea posturilor de lucru care uzinează şi conţin date pentru identificarea posturilor de
lucru care uzinează reperul, cărora li se adresează reperul, cantitatea din fiecare reper,
caracteristicile acestuia, nivelul stocului de siguranţă.
Aplicarea acestei metode în practică presupune:
 existenţa unui sistem informaţional bine pus la punct;
 studierea atentă a cerinţelor pieţei produsului respectiv;
 dezvoltarea unor relaţii de parteneriat atît cu funizorii;
 creşterrea continuu a nivelului calităţii.
Avantajele metodei:
1. rapiditatea circulaţiei informaţiilor despre maşini, utilaje, etc.
2. adaptarea producţiei la cerere;
3. îmbunătăţirea activităţii de servicii pentru clienţi;
4. reducerea stocurilor de producţie;
5. executarea unei producţii mai apropiate de volumul cererii,
6. reducerea termenilor de transmitere a informaţiei,
Dacă sistemul KANBAN oferă un şir mare de avantaje, acestea la rîndul lor au limitele
sale.
 proces de producţie repetitiv;
 cantităţi mari;
 număr limitat de produse;
 produse standart;
În scopul diminuării sau evitării riscului şi a cheltuielilor, fiecare întreprindere trebuie să-şi
aleagă metoda de aprovizionare potrivită specificului său. Pornind de la alegerea făcută, unitatea
economică, în acest moment, poate trece la implimentarea acesteia prinplanificarea şi
organizarea aprovizionării în general.
Aceste activităţi trebuie să fie urmate de un control prin care se vor verifica rezulatele
finale cu obiectivele stabilite. De aceea , în practica industrială se folosesc diferite metode de
planificare operativă şi de reglare a producţiei, fiecare dintre ele corespund cindiţiilor reale de
producţie.
Iată de ce, transpunerea mecanică chiar a sistemelor avansate, fără a lua în consideraţie
condiţiile de producţie reale, pot duce la eşec. Metodele folosite în planificarea operativă, pe
lîngă cele menţionate mai sus, sunt de diverse tipuri, şi anume:
 Metoda după comandă - se utilizează mai ales în producţia de unicate. Planificarea
lucrărilor se efectuuiază într-o anumită succesiune, atît în timp, cît şi în spaţiu, sub
forma unor grafice în reţea. Fiecărei subdiviziuni i se stabilesc comenzile de executat
şi termenele de livrare.
Ca unitate de planificare şi evidenţă se ia comanda pentru executarea unuia sau a cîtorva
produse. Drept dezavantaj al acestei metode poate fi menţionată încărcarea neuniformă a
utilajului şi staţionarea subansamblurilor executate în aşteptarea prelucrării ulterioare.
 Metoda după numărul de seturi – se bazează pe elaborarea în fiecare subdiviziune
a întreprinderii (secţii, sector) a unui set de subansambluri. Ca unitate de planificare
şi evidenţă se ia un set de piese, subansambluri, executate în fiecare secţie pentru un
produs finit.
Dezavantajul acestei metode este determinat de diferenţa dintre durata ciclurilor de
producţie şi a manoperei pentru executarea pieselor ce se includ în set. Datorită acestor momente
apare un volum mare de producţie neterminată sau stocuri de producţie supranormă. Se utilizează
pentru tipul de producţie în masă şi în serie mare.
 Metoda de planificare după piese. În practică sunt cunoscute două variante:
 Pentru depozit
 După graficul de mişcare
Esenţa primei constă în menţinerea stocurilor depozitate la nivelul completării normative a
pieselor, ceea ce garantează asigurarea neîntreruptă a lucrărilor de asamblare.
A doua i- în consideraţie perioada de prelucrare şi de livrare a pieselor la secţia de
asamblare, iar în calitate de unitate de planificare şi evidenţă se consideră piesa sau
subansamblul.
 Analizînd aspectele teoretice ale produsului de aprovizionare şi specificul strategiilor de
aprovizionare, ajung a concluzia că activitatea dată trebuie să fie privită doar în cadrul întregului
sistem de management.
În concluzie, pot menţiona că pentru fiecare întreprindere este necesară determinarea
strategiei optime de conlucrare a subdiviziunilor firmei. Strategia de aprovizionare a unităţii
economice, fiind parte componentă a strategiei generale, vine să asigure succesul şi
competitivitatea agentului economic de pe piaţă.